Decizia penală nr. 962/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.962/R/2012

Ședința publică din 21 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător

JUDECĂTORI: D. P.

M. B.

G.IER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul I. M. A. împotriva sentinței penale nr.644 din 14 mai 2012 a J. B., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1, lit.a,g, și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Bara S., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile vătămate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei, solicitând reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 3., înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...) au fost trimiși în judecată inculpații I. M. A., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1, lit.a,g, și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., B. I. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1, lit.a,g, și i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și B. O. A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1, lit.a,g, și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art. 37 lit.b.Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că în perioada octombrie-noiembrie

2011, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, au sustras bunuri din locuințele mai multor părți vătămate.

Partea vătămată T. M. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.000 lei.

Partea vătămată P. R. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

14.100 lei.

Partea vătămată SC „. P. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.361,64 lei.

Părțile vătămate K. R. și K. I. E. s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 5.000 lei.

Audiați fiind în ședința publică din data de 26 martie 2012, inculpați au recunoscut integral faptele, le-au regretat și au fost de acord să fie judecați în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc (f. 46, 47 și 48).

Prin sentința penală nr. 644/(...), pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. (...), în temeiul art. 334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul B. O. A. din infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. (3 acte materiale) și art. 37 lit. b C., în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1,

209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. (3 acte materiale) și art.

37 lit. a și b C..

1. A fost condamnat inculpatul I. M. A., fiul lui V. și M. V., născut la data de (...) în B., jud. B.-Năsăud, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în B., cartier U., nr. 13, județul B.-Năsăud, cu antecedente penale, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. (4 acte materiale) și art. 320/1 C.pr.penală, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în termenul de încercare (de 2 ani) al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin SP nr. 1294/(...) a J. B., astfel că în baza art. 83 C. s-a dispus revocarea suspendării condiționate și cumularea pedepsei de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive din data de (...) la zi.

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.penală a fost menținută starea de arest a inculpatului I. M. A.

2. A fost condamnat inculpatul B. I., fiul lui I. și E., născut la data de (...) în B., jud. B.-Năsăud, cetățenie română, studii 3 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în B., cartier U., nr. 37, județul B.-Năsăud, recidivist, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 37 lit. b C. și art. 320/1

C.pr.penală, la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului B. I., iar în temeiul art. 88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestulu i preventiv, începând cu data de (...) la zi.

3. A fost condamnat inculpatul B. O. A., fiul lui I. și E., născut la data de (...) în B., jud. B.-Năsăud, cetățenie română, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în B., cartier U., nr. 275, județul B.-Năsăud, recidivist, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art.

41 alin. 2 C. (3 acte materiale), art. 37 lit. a și b C. și art. 320/1

C.proc.penală, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b C. raportat la condamnările suferite prin SP nr. (...)/(...), 3. și 1. ale J. B., precum și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a C. raportat la pedeapsa de 391 zile închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., definitivă prin nerecurare la data de (...), în a cărei executare se află în prezent.

În baza art. 39 alin. 1 C. rap. la art. 34 alin.1 lit. b C. a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedeapsa de 391 zile închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În baza art. 36 alin. 3 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv din data de (...) la zi .

A fost anulat vechiul mandat de executare al pedepsei și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe.

În latura civilă a cauzei, în baza art. 14 C.pr.pen. și art. 346 alin. 1

C.pr.pen. au fost obligați inculpații la plata despăgubirilor civile astfel:

1. Inculpații I. M. A. și B. O. A. în solidar la plata următoarelor sume:

- 8.000 lei către partea civilă T. M. V., domiciliată în B., C. M., nr. 23, jud. B.-Năsăud;

- 14.100 lei către partea civilă P. R., domiciliată în B., str. G. M., nr.

43, jud. B.-Năsăud.

2. Inculpații I. M. A. și B. I. în solidar la plata următoarelor sume:

- 3.361,64 lei către partea civilă SC „. P. S., prin administrator P. D., domiciliat în com. S., nr. 242/C, jud. B.-Năsăud;

- 5.000 lei către părțile civile K. R. și K. I. E., domiciliați în B., Cartier

U., nr. 384, jud. B.-Năsăud.

S-a luat act de faptul că părțile vătămate R. G. A. și H. F. I. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e, s-a dispus confiscarea sumei de câte 450 lei de la fiecare dintre inculpații I. M. A. și B. O. A., obținută în urma vânzării LCD-urilor și a laptop-ului sustrase de la partea vătămată R. G. A., în privința cărora cumpărătorii de bună credință nu s-au constituit părți civile, precum și a sumei de câte 100 lei obținută de aceștia în urma vânzării telefonului mobil marca Nokia E52 sustras de la partea civilă P. R., în privința cărora cumpărătorii de bună credință nu s-au constituit părți civile, cu toate că au suferit un prejudiciu.

În baza art. 118 alin. 1 lit. b C. s-a dispus confiscarea de la inculpatul

I. M. A. a unui clește, a unui levier și a unei genți folosite la comiterea infracțiunilor.

În temeiul art. 191 alin. 2 C.p.p. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului astfel:

 Inculpatul I. M. A. la suma de 900 lei, din care 700 lei onorar av. oficiu în ambele faze ale procesului penal în favoarea av. Zagrai A.;

 Inculpatul B. I. la suma de 900 lei, din care 700 lei onorar av. oficiu în ambele faze ale procesului penal în favoarea av. Zagrai A.;

 Inculpatul B. O. A. la suma totală de 700 lei, din care 200 lei onorar av. oficiu în faza de urmărire penală în favoarea av. Tanco A. și 300 lei onorariu av. Oficiu în faza de judecată în favoarea av. Zagrai A.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

1. În dimineața zilei de (...), inculpatul I. M. A. si inculpatul B. O. A. se plimbau cu motoscuterul inculpatului pe străzile municipiului B. cu intenția de a identifica imobile nelocuite din care să sustragă bunuri. D. ce au identificat astfel de locuințe, au plecat spre casă, iar în jurul orelor 23.00, s- au deplasat cu un taxi din cartierul U. până în apropierea imobilului nr. 6 de pe str. M., de unde s-au hotărât anterior să sustragă bunuri. Au plătit taximetristului cursa și, după ce acesta a plecat, văzând că în imobil nu este lumină, inculpatul I. M. A. a escaladat gardul împrejmuitor al curții imobilului și s-a deplasat pe terasa din spatele casei. A., cu ajutorul unui levier pe care îl avea asupra sa, a forțat ușa din PVC cu geam termopan prin care se face accesul în locuință dinspre terasă și, după ce a deschis-o, 1-a strigat pe inculpatul B. O. A. A. au pătruns în interiorul locuinței și au căutat bunuri prin toate încăperile, răvășind lucrurile din camere. De la parterul locuinței, de pe o masă aflată în bucătărie, cei doi au sustras un laptop marca DELL de culoare gri deschis, împreună cu sursa de alimentare, iar din primul dormitor aflat la mansarda locuinței au sustras un monitor LCD marca Samsung și un televizor LCD marca LG, pe care le-au pus într-o pilotă de culoare galbenă luată de pe pat.

Cu bunurile sustrase, inculpatul I. M. A. împreună cu inculpatul B. O.

A. s-au deplasat cu un taxi de la locul faptei până în cartierul U., în apropierea râului B., unde au ascuns bunurile lângă râu. A doua zi au vândut monitorul marca Samsung martorului C. G. D., pentru suma de 300 lei, care a rămas la inculpat (inculpatul I. M. A. a primit de la inculpat un sistem audio în schimbul banilor ce-i reveneau lui din vânzarea monitorului Samsung). D. câteva zile, inculpatul și inculpatul au vândut televizorul LCD marca LG martorului M. D. pentru suma de 300 lei, laptop-ul marca DELL martorului C. G. pentru suma de 300 lei, iar banii i-au împărțit în mod egal.

Pe parcursul urmăririi penale au fost recuperate și predate părții vătămate R. G. A. bunurile menționate mai sus, de la cumpărătorii de bună credință, care au declarat că nu se constituie părți civile în cauză, cu toate că au suferit un prejudiciu. Având în vedere că laptop-ul, monitorul și televizorul i-au fost restituite pe bază de dovadă, partea vătămată R. G. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 800 lei, contravaloarea a

20 de CD-uri și mai multe bijuterii (un lănțișor din aur de 2 grame, un cercel rotund răsucit în greutate de 4 grame și o verighetă bărbătească în greutate de 3 grame) în privința cărora a arătat în declarațiile sale că au fost sustrase de inculpat și inculpat, aspect negat însă de aceștia din urmă, și neconfirmat de ansamblul probator administrat în cauză.

2. În data de (...), inculpatul I. M. A. împreună cu inculpatul B. O. A. se plimbau cu motoscuterul inculpatului pe străzile municipiului B. cu intenția de a identifica imobile nelocuite din care să sustragă bunuri.

D. ce au identificat locuințele părților vătămate T.-M. V., situată în municipiul B. str. C. M. nr. 23, și P. Rodka, situată în municipiul B. str. G.

M. nr. 43, au plecat spre casă după ce au luat hotărârea să revină la aceste locuințe pe timp de noapte și să sustragă bunuri. D. ce s-a înnoptat, cei doi s-au deplasat, pe jos, de la locuințele lor până pe str. C. M. nr.23 și au pătruns în curtea imobilului, după ce inculpatul I. M. A. a escaladat gardul și a deschis sistemul ce asigura poarta de acces în curte. S-au îndreptat apoi spre intrarea principală în locuință, prevăzută cu două uși din lemn într-un singur canat, unde au găsit prima ușă descuiată, iar pe a doua au forțat-o cu umărul, până a cedat. Au pătruns în locuință și au căutat bunuri în toate încăperile, răvășind încăperile. Din living, dintr-o comodă, au sustras mai multe bijuterii din aur și argint iar dintr-un dulap au sustras o sticlă de băutură. Dintr-o cameră cei doi au sustras un aparat foto digital marca Sony, ce era într-un sertar al mobilei. Negăsind alte bunuri care să-i intereseze, au ieșit din imobil și s-au îndreptat spre locuința inculpatului I.

M. A., unde au ascuns bunurile sustrase în fața porții, sub o bancă.

3. În aceeași noapte de (...), inculpatul I. M. A. împreună cu inculpatul

B. O. A., s-au deplasat la locuința situată pe str. G. M. nr.43. Inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor, a mers la ușa din spatele casei și a forțat-o cu un levier pe care îl avea asupra sa, până aceasta a cedat. A revenit la gard pentru a-1 chema și pe inculpat, și după ce acesta a escaladat gardul împrejmuitor, au pătruns amândoi în locuință. De la parter, de pe o masă din sufragerie, au sustras un telefon mobil marca Nokia E52, dintr-un bol aflat în dormitorul din mansarda locuinței au sustras 6 ceasuri de mână (Hugo Boss, Longines, Citizen, Pierre Cardin, Doxa și DKNY) și mai multe bijuterii din aur și argint (inele, lănțișoare și brățări). Dintr-o cutie de culoare albă, cu inscripția CYMA, au mai sustras un ceas și o brățară pentru damă, marca CYMA, confecționate din aur, iar dintr-o cutie aflată într-o noptieră, în același dormitor, au mai sustras două inele din aur.

Cu bunurile asupra lor, inculpatul I. M. A. și inculpatul B. O. A. au ieșit din imobil și s-au dus la domiciliul inculpatului, au luat celelalte bunuri sustrase din locuința situată pe str. calea M. nr.23 (ascunse în fața porții, sub o bancă), și le-au ascuns pe toate lângă albia râului B.. A doua zi, inculpatul I. M. A. și inculpatul B. O. A. au revenit lângă râu, în locul în care au ascuns toate bunurile sustrase în noaptea precedentă, au luat bijuteriile din aur și telefonul Nokia E52, iar bijuteriile din argint, ceasurile și aparatul de fotografiat le-au aruncat în râul B., pe motivul că erau degradate de ploaie. B. din aur au fost ulterior vândute de concubina inculpatului, martorul B. R.(care nu a cunoscut proveniența bijuteriilor), martorului M. A., angajat al bijuteriei "Sabion" din B., contra sumei de 5.000 lei, împărțită în mod egal între inculpat și inculpat. D. circa 2 săptămâni, martorul M. A. a vândut bijuteriile cumpărate de ea unei persoane necunoscute, undeva în zona magazinului "Central" din C.-Napoca, contra sumei de 5500 lei. Telefonul mobil a fost vândut martorului C. O. D., cu suma de 200 lei, iar banii împărțiți în mod egal-între inculpat și inculpat.

Telefonul a fost depistat, ridicat de la martorul C. O. D. și predat părții vătămate, iar martorul a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Din declarațiile inculpatului I. M. A. și ale inculpatului B. O. A. rezultă că în timpul comiterii faptei, inculpatul a purtat pe mâini mănuși din material textil, iar inculpatul și-a tras peste mâini obiectele de îmbrăcăminte, motiv pentru care nu au fost identificate urmele papilare ale acestora la locul comiterii faptelor.

4. La sfârșitul lunii noiembrie 2011, inculpații I. M. B. si B. I. s-au hotărât să sustragă bunuri din complexul de locuințe aflat în spatele Pensiunii Miracolo din cartierul U. al municipiului B., după ce au observat că complexul este în construcție și nu este locuit. în seara zilei de (...) sau (...), inculpații s-au deplasat, cu scuterul inculpatului I. M. B., având asupra lor un clește, un levier și o geantă, din localitatea L. în cartierul U. din B., pentru a sustrage bunuri" din complexul de locuințe aflat în spatele Pensiunii Miracolo. Prin forțarea geamului, au pătruns în apartamentul nr. 2 aparținând SC P. C. S. unde, văzând că nu găsesc bunuri pe care să le sustragă, au smuls și sustras cablurile electrice de la iluminatul exterior ale apartamentului, după care au ieșit afară. Tot prin forțarea geamului au pătruns și în apartamentul nr. 1 al complexului, aparținând SC P. C. S., însă l-au părăsit fără să sustragă nimic, deoarece nu au găsit nimic din ceea ce căutau. La fel, prin efracție, au pătruns și în apartamentul nr. 4, aparținând pârtii vătămate K. R. A. au urcat la etaj și, din mai multe camere, au smuls, folosind forța fizică, țevile din cupru și repartitoarele de la instalația de încălzire, pe care apoi le-au rulat și le-au pus în geanta ce o aveau asupra lor. Din același apartament, de la parter, au sustras un distribuitor din alamă și țevile din cupru de la instalația termică, din hol au smuls de pe tavan și sustras un cablu electric cu izolație de culoare gri, iar din pardosea cablul electric de alimentare generală. în același mod au intrat apoi și în apartamentul nr. 6 aparținând părții vătămate H. F. I. C., însă l-au părăsit fără să sustragă nimic, deoarece nu au găsit nimic din ceea ce căutau. La fel, prin forțarea geamului, inculpații au pătruns și în apartamentul nr. 7, aparținând Sc construcții pavelea srl, de unde, dintr-o cameră de la parter, au sustras două suluri de cablu electric cu izolație gri.

Toate bunurile sustrase le-au pus în geanta cu care au venit, și s-au întors la domiciliul inculpatului B. I. unde, în aceeași noapte, au ars cablurile și au extras cuprul din interior. în următoarele zile, inculpații au vândut cuprul rezultat în urma arderii cablurilor, la un centru de colectare a fierului vechi aparținând martorului S. M., cu suma de 60 lei, bani pe care i- au împărțit în mod egal. Cu această ocazie inculpații l-au întrebat pe martor dacă nu cumpără țevi din cupru, acesta răspunzând că nu el nu cumpără țevi, dar îl poate pune în legătură cu cineva care ar putea fi interesat de asta. A. au ajuns să se întâlnească cu martorul C. G. D., care, în cele din urmă a acceptat să cumpere bunurile oferite de inculpați. S-au înțeles astfel ca în cursul aceleiași zile să meargă toți la domiciliul inculpatului B. I., de unde să ridice țevile de cupru și să le transporte cu mașina până la centrul de colectare aparținând martorului din cartierul G. din B..

Așadar, martorul C. G. D., însoțit de fratele său, martorul C. I., au luat autoturismul marca VW Pasat cu numărul de înmatriculare (...) și s-au deplasat la domiciliul inculpatului B. I., unde inculpații au luat geanta cu țevile de cupru sustrase, au pus-o în mașină, și au plecat toți spre cartierul G., pentru a cântări cuprul. Pe drum au fost opriți în trafic de organele de poliție, conduși la sediul poliției, iar deșeul de cupru a fost ridicat, cântărit și predat părții vătămate K. R. (37 de kg).

Starea de fapt mai sus expusă se coroborează cu mijloacele de probă administrate în cauză, după cum urmează: declarațiile inculpaților, care au recunoscut în integralitate faptele reținute în sarcina lor - f. 129-157, procese verbale de cercetare la fața locului - f.17-83; procesul verbal de depistare - f.127-1. procese verbale de efectuare a reconstituirilor - f.158-

159; procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice -f.229-230;

238-239, din care reiese că telefonul marca nokia E52, sustras din locuința părții vătămate P. R., a fost folosit de martorul C. O. D. declarațiile părților vătămate - R. G. A. - f. 84-87; T. M. V. - f. 88-90; P. R. - f. 91-94; K. R. - f.

95-98; P. D. - f. 99-1. H. F. I. C. - f. 103-1. declarațiile martorilor asistenți (la efectuarea cercetărilor la fața locului și reconstituirilor) și a următorilor martori: C. I. - f.195, C. D. - f.196 (care confirmă faptul că țevile de cupru sustrase din complexul de locuințe din cartierul U., oferite spre vânzare de inculpați, se aflau la locuința inculpatului B. I.), C. G. - f.197 (care confirmă faptul că inculpatul, însoțit de încă o persoană, i-a vândut laptop-ul marca Dell, sustras de la partea vătămată R. G. A.), C. G. D. - f.188-189 (care arată faptul că inculpatul I. M. A. împreună cu inculpatul B. O. A. i-au vândut LCD-ul marca Samsung, sustras de la partea vătămată R. G. A.), C. O. D. - f.200-201 (cumpărătorul telefonului marca Nokia E52, sustras din locuința părții vătămate P. R. ), M. D. - f.202-203 (care a declarat că inculpatul I. M. A. și inculpatul B. O. A. i-au vândut LCD-ul marca LG, sustras de la partea vătămată R. G. A.), S. M. - f.204 (care a arătat că a cumpărat cantitatea de cupru obținută de inculpați din arderea cablurilor sustrase din complexul de locuințe din cartierul U., și că inculpații i-a oferit spre vânzare tevi de cupru), B. R. - f.205-206 (concubina inculpatului I. M. A., care a vândut bijuteriile sustrase din locuința părților vătămate P. R. și T.-M. V. ), M. A. - f.213 (angajata magazinului "Sabion" din B., care a cumpărat bijuteriile oferite spre vânzare de martorul B. R., sustrase din locuința părților vătămate P. R. și T.-M. V.), Briciu Ionel - f.207-211, Salak

A. I. - f. 212, David N. M. - f. 214, Bachiș Anisia - f. 215 și Sîngeorzan

Octavian - f. 216-217.

Instanța a constatat că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria

Bistrița, inculpatul B. O. A. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, cu reținerea stării de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

Încadrarea juridică nu este corectă cu privire la starea de recidivă reținută, raportat la condamnarea de 391 zile închisoare dispusă prin SP nr. 1274/(...). A., se constată că această hotărâre a rămas definitivă la data de (...), iar infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în data de (...), la doar

2 zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

În consecință, noua infracțiune a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, întrucât comiterea ei a avut loc după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și înainte de începerea executării pedepsei.

Ca atare, instanța, în temeiul art. 334 C.pr.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul B. O. A. din infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. (3 acte materiale) și art. 37 lit. b C., în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1,

209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. (3 acte materiale) și art.

37 lit. a și b C..

În drept:

Fapta comisă de inculpatul I. M. A. de a sustrage bunuri din locuințele părților vătămate K. R., SC C. P. S., P. R., T.-M. V. și R. G. A., împreună cu inculpatul B. O. A. sau inculpatul B. I., pe timp de noapte și prin efracție sau escaladare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i C., cu aplic art. 41 alin. 2 C. penal (4 acte materiale) și art. 320/1

C.pr.penală, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C., respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată s-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în termenul de încercare (de 2 ani) al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin SP nr. 1294/(...) a J. B., astfel că în baza art. 83 C. s-a dispus revocarea suspendării condiționate și cumularea pedepsei de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive din data de (...) la zi.

În baza art. 350 alin. 1 C.pr.penală instanța a menținut starea de arest a inculpatului I. M. A.

Fapta comisă de inculpatul B. I. de a sustrage bunuri din locuințele părților vătămate K. R. și SC C. P. S., împreună cu inculpatul I. M. A., pe timp de noapte și prin efracție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art. 37 lit. b C. și art. 320/1 C.pr.penală, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C., respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C.pr.pen. instanța a menținut starea de arest a inculpatului B. I., iar în temeiul art. 88 C. a dedus din p edeapsa aplicată

durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...) la zi.

Fapta comisă de inculpatul B. O. A. de a sustrage bunuri din locuințele părților vătămate P. R., T.-M. V. și R. G. A., împreună cu inculpatul I. M. A., pe timp de noapte și prin efracție sau escaladare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C., cu aplic. art.

41 alin. 2 C. (3 acte materiale), art. 37 lit. a și b C. și art. 320/1

C.proc.penală, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C., respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De asemenea, instanța a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b C. raportat la condamnările suferite prin SP nr. (...)/(...), 3. și 1. ale J. B., precum și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a C. raportat la pedeapsa de 391 zile închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., definitivă prin nerecurare la data de (...), în a cărei executare se află în prezent.

În baza art. 39 alin. 1 C. rap. la art. 34 alin.1 lit. b C. s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedeapsa de 391 zile închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pentru toată durata executării pedepsei.

În baza art. 36 alin. 3 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

executată, respectiv din data de (...) la zi.

Instanța a dispus anularea vechiului mandat de executare al pedepsei

și emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe.

În latura civilă a cauzei, în baza art. 14 C.pr.pen. și art. 346 alin. 1

C.pr.pen. instanța a obligat inculpații la plata despăgubirilor civile astfel:

1. Inculpații I. M. A. și B. O. A. în solidar la plata următoarelor sume:

8.000 lei către partea civilă T. M. V., domiciliată în B., C. M., nr. 23, jud. B.-

Năsăud; 14.100 lei către partea civilă P. R., domiciliată în B., str. G. M., nr.

43, jud. B.-Năsăud.

2. Inculpații I. M. A. și B. I. în solidar la plata următoarelor sume:

3.361,64 lei către partea civilă SC „. P. S., prin administrator P. D., domiciliat în com. S., nr. 242/C, jud. B.-Năsăud; 5.000 lei către părțile civile K. R. și K. I. E., domiciliați în B., Cartier U., nr. 384, jud. B.-Năsăud.

S-a luat act de faptul că părțile vătămate R. G. A. și H. F. I. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e instanța a dispus confiscarea sumei de câte 450 lei de la fiecare dintre inculpații I. M. A. și B. O. A., obținută în urma vânzării LCD-urilor și a laptop-ului sustrase de la partea vătămată R. G. A., în privința cărora cumpărătorii de bună credință nu s-au constituit părți civile, precum și a sumei de câte 100 lei obținută de aceștia în urma vânzării telefonului mobil marca Nokia E52 sustras de la partea civilă P. R., în privința cărora cumpărătorii de bună credință nu s-au constituit părți civile, cu toate că au suferit un prejudiciu.

În baza art. 118 alin. 1 lit. b C. s-a dispus confiscarea de la inculpatul

I. M. A. a unui clește, a unui levier și a unei genți folosite la comiterea infracțiunilor.

În temeiul art. 191 alin. 2 C.p.p. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului astfel:

 Inculpatul I. M. A. la suma de 900 lei, din care 700 lei onorar av. oficiu în ambele faze ale procesului penal în favoarea av. Zagrai A.;

 Inculpatul B. I. la suma de 900 lei, din care 700 lei onorar av. oficiu în ambele faze ale procesului penal în favoarea av. Zagrai A.;

 Inculpatul B. O. A. la suma totală de 700 lei, din care 200 lei onorar av. oficiu în faza de urmărire penală în favoarea av. Tanco A. și 300 lei onorariu av. Oficiu în faza de judecată în favoarea av. Zagrai A.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul

I. M. A., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei.

Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că inculpatul I. M.

A. a sustras bunuri din locuințele părților vătămate K. R., S. C. P. S., P. R.,

T. M. V. și R. G. A., împreună cu inculpații B. I., respectiv B. O. A., pe timp de noapte, prin efracție sau escaladare, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art.

209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (patru acte materiale).

În ședința publică din (...), prezent în fața instanței, inculpatul I. M. A. a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Ca atare, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de

4 ani închisoare cu executare în regim de detenție va fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.

Solicitarea inculpatului de a se dispune reducerea pedepsei aplicate este neîntemeiată. A., raportat la gradul de pericol social al faptei comise, la numărul actelor de sustragere ce au fost comise de inculpat într-un interval de timp relativ scurt, la împrejurarea că inculpatul a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată și nu se impune reducerea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art.

38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 88 C.pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv începând cu data de (...) la zi.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I. M. A., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 644 din 14 mai 2012 a J. B..

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 5 decembrie

2011 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul I. M. A. să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.IER

V. G. D. P.

M. B.

D. S.

Red.MB/dact.MS

4 ex./(...) Jud.fond: A.C.S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 962/2012, Curtea de Apel Cluj