Decizia penală nr. 963/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a3
DECIZIA PENALĂ NR.963/R/2012
Ședința publică din 21 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: D. P.
M. B. GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. I. A. împotriva încheierii penale din 14 iunie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Mătușan Vladimir, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, inculpatul arată că-și însușește recursul declarat în numele său de apărătorul ales.
Apărătorul inculpatului depune la dosar dovada trimiterii, în cursul zilei de ieri, prin fax a cererii de strigare a cauzei la ora 12 și confirmarea de primire.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi țara, având în vedere că inculpatul dorește să muncească și să-și întrețină familia până la momentul pronunțării unei sentințe definitive.
Susține că arestarea preventivă nu trebuie să se confunde cu o sancțiune ce se aplică inculpatului. A. preventivă este o măsură privativă de libertate care trebuie avută în vedere doar în situații excepționale, de către instanța de judecată pentru a evita sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei și pentru ca acesta să nu împiedice buna desfășurare a procesului penal. Până în acest moment, nu există probe la dosar din care să rezulte că inculpatul încearcă să împiedice administrarea justiției, să tulbure ordinea publică, să comită noi infracțiuni sau să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea vreunui martor. De altfel, nu s-a dovedit că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. În speță, nu subzistă temeiurile avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive. La Tribunalul Cluj au fost audiați
60% din martorii indicați în rechizitoriu, iar instanța a prorogat a se pronunța asupra cererii de efectuare a unei expertize medico-legale. Dacă declarațiile martorilor sunt subiective, expertiza solicitată este singura probă obiectivă. Martora R. E. și-a schimbat declarațiile de cel puțin 4 ori, astfel că nu pot fi luate în considerare. Inculpatul a recunoscut că și-a lovit soția peste picioare, dar acele lovituri nu i-au cauzat decesul. Nu există martor care să fi văzut că inculpatul și- a lovit soția, iar ceea ce au declarat, le-au auzit din sat, astfel că nici aceste depoziții nu pot sta la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive.
Instanța de fond nu a verificat dacă s-au schimbat sau nu temeiurile arestării, încheierea nefiind motivată. Măsura arestării preventive a fost menținută fără să fie înlăturate argumentele apărătorului inculpatului, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării. Gravitatea faptei nu este suficientă pentru ca inculpatul să stea în arest preventiv până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
Se poate dispune, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Există obligații și măsuri care se pot institui în sarcina inculpatului, iar în cazul în care nu vor fi respectate, instanța poate dispune rearestarea inculpatului. Inculpatul trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție și solicită să i se acorde o șansă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, iar cercetarea judecătorească de până acum confirmă materialul probator administrat în faza de urmărire penală.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, pentru a-și întreține familia și pentru a fi alături de fiicele sale, din care una este minoră. Recunoaște că și-a lovit soția peste picioare, dar aceste lovituri nu i-au cauzat decesul.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală din 14 iunie 2012, în baza art.300/2 rap. la art. 1. al.3 C., a menținut starea de arest preventiv luată față de inculpatul M. I. A., porecla "Sivea";, fiul lui I. și F., ns. la data de (...) în com. Mărgău, jud.C., CNP 1., deținut în prezent în PNT Gherla și respinge implicit cererea de înlocuire a măsurii formulată în cauză.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul M. I. A. prin prisma dispozițiilor art. 143 și 148 lit.f C., s-a constatat că, aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de acesta; astfel, din probele administrate până în prezent în cauză (respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto aferente și mijloace materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului; procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului; concluziile preliminare, precum și raportul de constatare medico-legală întocmite de IML C. raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiști criminaliști din cadrul Serv. Criminalistic al IPJ C. declarațiile martorilor R. E., F. Ana, Boc E., Boc I., F. V., P. G., R. I., audiați în cauză, coroborate cu declarațiile contradictorii date de inculpat), rezultă indicii temeinice în sensul disp. art.68/1 C. și chiar probe potrivit art.143 C., care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul pretinsei fapte pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul 1. al P. de pe lângă T. C., întocmit la data de (...).
Totodată, infracțiunea pentru care este cercetat sus-numitul este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani; probele certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a faptei deduse judecății, fiind vorba de o faptă îndreptată împotriva vieții, dreptul la viață reprezentând atributul suveran al oricărei persoane; din modul și mijloacele de săvârșire a faptei imputate; din împrejurările în care a fost comisă, respectiv victima a fost lovită cu brutalitate, cu obiecte contondente, neputându-se apăra din cauza stării în care se afla, în speță, sub influența băuturilor alcoolice; mai mult, inculpatul care avea calitatea specială de soț, nu a considerat necesar a chema salvarea sau chiar să o ducă personal la spital, apreciind suficient să o spele și să o întindă în pat; manifestând așadar o totală indiferență față de viața victimei, aspect ce reiese din însăși declarațiile contradictorii date de inculpat;
Astfel, în faza de urmărire penală a motivat faptul că, "îi era rușine de consăteni";, cu toate că, din declarațiile mai multor martori reiese contrariul, respectiv, când își găsea soția beată, căzută prin curte, a chemat diverși vecini sau cunoștințe ca să o vadă în ce stare era, deoarece ea nu recunoștea că bea alcool; inclusiv în seara de (...) a apelat la soții R. iar, în declarația dată la (...) în fața instanței, a precizat că "deși a văzut în ce hal arăta, nu a crezut că leziunile de pe corpul ei îi pot cauza moartea";.
În plus, la termenul din data de (...), inculpatul a recunoscut pentru prima dată că, după ce și-a spălat soția și a pus-o în pat, i-a aplicat 3-5 lovituri peste picioare cu o tijă metalică, piesă componentă a uscătorului de haine montat pe perete în bucătărie, deasupra sobei, aspect negat cu vehemență până la acel moment, cauza fiind rușinea față de fiicele sale.
Pe de altă parte, împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică a fost constatată și prin încheierile penale pronunțate de instanța de control, Curtea de A. C., în baza cărora s-au respins până în prezent recursurile declarate de acesta împotriva încheierilor prin care s-a dispus arestarea preventivă, prelungirea și respectiv menținerea acestei măsuri.
Față de cele arătate, întrucât, nu au intervenit împrejurări din care să rezulte încetarea sau schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, instanța, în baza art. 300/2 rap. la art. 1. al.3 C., s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul M. I. A. și s-a respins implicit cererea de înlocuire a măsurii formulată în cauză.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs, în termen legal, inculpatul Mâț I. A. solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului, cerere formulată în principal. În subsidiar, s-a apreciat că încheierea tribunalului nu este motivată, ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 paragraf 1 din Convenția europeană.
În al treilea rând, apărătorul ales apreciază că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 1451 C.
Apărarea a invocat că în cauză prin încheierea tribunalului s-au încălcat disp.art.5 paragraf 3 și art.6 paragraf 2 din C. deoarece s-a menținut starea de arest în lipsa analizei unor temeiuri de fapt și de drept, hotărârea judecătorească nu este motivată, iar din modul de redactare a acesteia se anticipează o soluție de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, susținându-se că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea recurentului a fost înfrântă prin argumentele judecătorului de fond și nu în ultimul rând instanța nu s-a referit în conținutul încheierii la alte măsuri alternative neprivative de libertate.
În privința temeiului prev.de art.148 lit.f C.s-a învederat că acesta nu mai subzistă, iar motivarea tribunalului referitoare la menținerea stării de arest a inculpatului este lipsită de argumente convingătoare, întrucât credibilitatea justiției nu are nici o legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurentul și care nu este pusă în evidență prin probe sau indicii temeinice ale cauzei.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.1 din 5 ianuarie 2012 a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Mâț I. A., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. 1 lit. c și d Cod penal, constând în aceea că în noaptea de ¾ ianuarie 2012, prin lovituri repetate cu pumnii și picioarele, cu corpuri dure, contondente, de forma alungită, a agresat-o fizic pe Mâț L., soția sa, profitând și de starea de neputință a victimei de a se apăra (consum excesiv de alcool), provocându-i cu intenție, în urma unui traumatism toracic cu fracturi costale multiple și rupturi pleuro-pulmonare, moartea, reținându-se ca temei al arestării disp.art.148 lit.f C.
În sarcina inculpatului s-a reținut că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că ar fi comis infracțiunea de omor calificat: procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto anexată; constatările preliminarii emise de IML C.-N. și raportul de constatare medico-legală al victimei; buletinele de analiză întocmite de aceeași instituție medico-legală; foaia de observație clinică generală nr.72519 întocmită cu ocazia internării victimei M. L. la C. de P. C. raportul de constatare tehnico-științifică din (...) efectuat de IPJ C. asupra mai multor obiecte asupra cărora a planat suspiciunea că au fost utilizate la săvârșirea omorului (vătrai ridicat de la soba din bucătărie, 5 tije metalice ale uscătorului de haine din bucătăria inculpatului); procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului care se coroborează perfect cu declarațiile martorilor R. E., F. V., F. Ana, Boc E., P. G., R. I., I. O. C., C. P. C., M. M. și M. A. și cu declarațiile contradictorii ale recurentului. De la precedentele decizii ale instanței de recurs, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, în luna martie și în luna aprilie 2012, în fața instanței de fond, la data de 19 aprilie 2012 a fost audiat inculpatul care, spre deosebire de faza de urmărire penală, a recunoscut că „i-am aplicat 3-5 lovituri cu tijele metalice ale uscătorului de haine, peste picioare, lovituri care însă nu i-au provocat decesul";. În aceeași ședință de judecată, au fost audiate și fiicele inculpatului Mâț M. și Mâț A., iar la 17 mai în mod nemijlocit au fost ascultați martorii Boc E., F. V., Boc I., iar la 14 iunie 2012 martorul R. I., următorul termen fiind fixat, tot pentru administrare de probe la 12 iulie 2012.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, din 24 februarie
2012, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Cluj la 27 februarie
2012, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f C.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale și cea a judecății pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței C. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și instanța de fond nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C. și art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 lit. b C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană
(cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai
2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din
18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Chiar dacă inculpatul nu are o calitate specială în spațiul public, modul de comitere al presupusei infracțiuni, asupra unei persoane din familie, potențează pericolul social al acesteia, determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății, la nivelul comunității locale din Mărgău.
Curtea apreciază că măsura arestării preventive este legal menținută de către prima instanță, în condițiile unui grad ridicat de pericol social al infracțiunii de care este bănuit inculpatul.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care populația din mediu rural, este afectată de acuzațiile de fapte de violență, tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
Astfel, în cazul de față, bănuiala vizând săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru al familiei, face ca lăsarea în libertate a inculpatului Mâț să constituie un pericol pentru ordinea publică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cauza Lettellier contra Franței, că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.
În speța de față există bănuieli rezonabile că fapta pentru care este cercetat inculpatul Mâț, constituia infracțiune la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de C. în interpretarea art. 5 paragraf 3 din C. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Cu privire la condiția pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului Mâț I. A. o prezintă pentru opinia publică, s-a reținut îndeplinirea ei, motivat de gravitatea infracțiunii și modalitatea în care inculpatul a săvârșit pretinsele fapte, ce demonstrează ignorarea deliberată a ordinii de drept și convingerea că legea trebuie folosită doar ca instrument de înfrângere a acesteia, în realizarea unor scopuri personale imediate. De remarcat, că recurentul în loc să apeleze la protecția legii, să divorțeze de soția cu care avea grave neînțelegeri, a preferat să folosească violența și forța, pentru a pune capăt mariajului.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și omorul, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
Prin prisma legislației C. s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din C., verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza
Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul ales și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f C., Tribunalul
Cluj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de omor calificat prev.de art. 174 și 175 lit. c,d C.pen., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de
4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar, așa cum s-a învederat mai sus.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
O motivare lapidară nu atrage incidența art.385/9 pct.9 C., dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
Curtea constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că invocarea nulității încheierii recurate nu este întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, în cauza Vandehurk contra Olandei, în cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, în cauza Highins contra Franței 1998, în cauza Helle contra Finlandei 1997 și Boldea contra României 2007, că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în fața instanței, precum și diferențele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispozițiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva, ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
C. a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra R.iei
2007).
În dosarul de față, prima instanță s-a conformat disp.art.6 paragraf 1 din
Convenție, constatându-se de către instanța de recurs, că au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor inculpatului, prin încheierea din 14 iunie 2012, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea reține că Tribunalul Cluj nu a luat în discuție posibilitatea adoptării unor măsuri alternative care să asigure prezența la proces și nici nu a analizat depășirea termenului rezonabil al detenției întrucât arestarea inculpatului a avut loc la 5 ianuarie 2012, astfel că până la data punerii în discuție a oportunității menținerii stării de arest din 14 iunie 2012, trecuseră abia 6 luni, punct de vedere concordant cu cel exprimat în cauza Hass contra Poloniei 2006.
Curtea apreciază că după o perioadă de 6 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Legislația C. învederează că în cazul infracțiunilor fără violență (cauza
Owsik c/a Poloniei din 6 oct.2007; Dzyruk c/a Poloniei din 4 iulie 2006; Malik c/a Poloniei din 4 aprilie 2006; Kozik c/a Poloniei din 18 iulie 2006;) se justifică în primele stadii ale cercetării arestarea preventivă, ulterior aceasta nemaifiind oportună. Spre deosebire de cele învederate mai sus, în speța de față, menținerea arestării preventive în cazul comiterii unor infracțiuni de violență extremă asupra membrilor familiei, presupunere ce subzistă prin probele administrate în fața T.ui
C., justifică pe deplin, după 6 luni de la arestarea recurentului, pentru buna derulare a justiției și neinfluențarea martorilor ce mai sunt de ascultat, păstrarea soluției adoptate de prima instanță.
Mai mult, la 3 aprilie 2012 în cauza Riccardi c/a României s-a constatat de către C. încălcarea de către S. Român a art.5 paragr.3 și art.6 paragr.1 referitor la durata nerezonabilă a arestului (petentul fusese arestat din octombrie
2001 până în luna august 2004 pentru deturnare de fonduri, falsificare de documente și fraudă fiscală) și prelungirea arestării fără suficientă motivare a acestei măsuri, în final concluzionându-se cu privire la încălcarea dreptului petiționarului la un proces echitabil și rezonabil. În același sens s-a pronunțat C. și în cauza Cenoiu c/a României din 4 octombrie 2010. Spre deosebire de spețele prezentate, în cazul de față, este vorba de o infracțiune de violență, în care inculpatul, care și recunoaște în momentul de față că a aplicat unele lovituri victimei, ce avea o calitate specială, fiind rude, ceea ce justifică, după 6 luni de la privarea sa de libertate, menținerea arestului pentru neinfluențarea probelor testimoniale, ce mai urmează a fi prezentate, în contradictoriu, în fața T.ui C..
Legislația europeană permite eliberarea persoanelor suspectate doar de infracțiuni nonviolente, față de cele bănuite de fapte de o duritate extremă, după scurgerea unei perioade scurte de detenție și care să nu pericliteze administrarea probelor. În momentul de față, întrucât mai este de efectuat o probă științifică vizând modul cum au fost produse leziunile victimei și cauzele decesului acesteia, precum și ascultarea unor martori atât ai acuzării cât și ai apărării, nu este oportună eliberarea inculpatului pentru a nu periclita cercetarea judecătorească.
Pentru motivele expuse, recursul inculpatului se va respinge ca nefundat conform art. 385 ind. 15 oct.1 lit.b C.
În baza art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C., suma de 50 lei onorariu parțial apărător oficiu ce se va achita din F.M.J. av.B. I..
Văzând disp. art. 192 alin. 2 C.recurentul va plăti statului 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I. A., detinut in
Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 14 iunie 2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpatul M. I. A. să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER V. G. D. P. M. B. D. S. red.PD/CA
4 ex. - (...)
| ← Decizia penală nr. 504/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 939/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
