Decizia penală nr. 972/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR.972/R/2012

Ședința publică din 25 iunie 2012

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

M. Ș.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. : V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. L. împotriva sentinței penale nr.866 din (...) a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208, art.209 al.1 lit.e C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. L., av.M. C., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul D. L. și partea civilă D. A. - U. F. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. L., solicită admiterea recursului și desființarea sentinței atacate cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea aspră în raport cu fapta săvârșită.

Solicită reindividualizarea pedepsei și a se acorda o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.c rap.la art.76 lit.c C.pen., și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În susținerea recursului arată că inculpatul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, a dat declarații, a avut o poziție sinceră, recunoscând fapta, este tânăr și are familie.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacată ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că, instanța a avut în vedere ca elemente de circumstanțiere toate împrejurările faptei care au fost corect reținute. Activitatea infracțională a fost oarecum întreruptă de către organele de poliție, a fost condus la secție și ulterior acesta s-a întors și a realizat și definitivat intenția de sustragere fără a avea vreo reținere raportat la împrejurarea că fapta deja a fost constatată. La aceasta se adaugă starea de recidivă tot pentru fapte de furt și sancționarea în anii anteriori, coroborată cu nerecunoașterea faptei.

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.866 din (...) a Judecătoriei B. M. a fost condamnat inculpatul D. L., CNP 1., fiul lui G. și R., n.la (...) în Năpradea, jud.Sălaj, cetățean român, studii 2 clase, căsătorit, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în Ș.

M., str.Mireșului nr.168, M., recidivist, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.e C.penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.c rap.la art.76 lit. c C.penal, la 1 an închisoare cu executare în regim de detenție.

Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal.

În temeiul art.14 C.pr.penală, rap.la art.998 C.civil a obligat inculpatul la

1000 lei cu titlu de despăgubiri civile către SC D. A.-U. F. M., cu sediul în B. M., str.V.A. nr.70, M..

Conform disp. art.191 al.1 C.pr.penală a obligat inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, onorariul parțial al avocatului din oficiu Avram Flaviu.

Pentru a hotărî astfel judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 1. al P. de pe lângă Judecătoria Șomcuta Mare a fost trimis în judecată inculpatul D. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

S-a reținut în sarcina acestuia că în data de (...), a pătruns în curtea imobilului punctului de lucru al U. F. M., de unde a sustras un bazin de aluminiu, cauzând un prejudiciu de 1000 lei.

Inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, solicitând judecarea lui în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

În data de (...), inculpatul D. L. s-a deplasat pe str. N. B. nr. 7 A din localitatea Ș. M., în curtea imobilului punctului de lucru al U. F. M., din subordinea Direcției Agricole M., unitate cunoscută în localitate sub denumirea de „. P..

Având asupra sa o rangă metalică, o secure, un clește și o lopată, și în intenția de a sustrage material feros în vederea valorificării, inculpatul a procedat la distrugerea unui bazin din aluminiu încorporat în sol și aflat într-o remiză din incinta unității susmenționate, bazin folosit pentru prepararea unor soluții sulfo- calcice folosite în activitatea de producție.

În timp ce inculpatul tăia bucăți de tablă din recipientul mai sus descris, acesta a fost surprins de organele de poliție care efectuau serviciu de patrulare în zonă și condus ulterior unității de poliție pentru declarații.

A doua zi în cursul dimineții, la data de (...), inculpatul s-a întors la locul faptei de unde a sustras bucățile metalice tăiate în ziua precedentă, respectiv cantitatea de 23 kg tablă de aluminiu și s-a îndreptat spre un centru de colectare fier vechi situat în localitatea Ș. M.

Pe drum inculpatul s-a întâlnit cu martorul L. Z. și întrucât își pierduse buletinul, i-a solicitat acestuia cartea sa de identitate, pentru a putea preda materialul sustras.

Inculpatul a predat materialul sustras la punctul de colectare deșeuri feroase Mărcean A. Mircea - Ș. M., care a eliberat adeverința de primire și nr.

192-01 pe numele martorului L. Z. și a achitat inculpatului D. L. suma de 57,75 lei.

D. A. - U. F. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea bazinului distrus și sustras de inculpat.

În drept, fapta inculpatului D. L., care la data de (...), din loc public, a sustras un bazin metalic pe care l-a distrus în ziua precedentă, cu scopul de a și- l însuși pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. e Cod penal, pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 1 an închisoare cu executare în regim de detenție.

Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal.

Inculpatul a săvârșit fapta în condițiile prevăzute de art. 37 lit.b Cod penal, privind recidiva postexecutorie. Primul termen al recidivei îl reprezintă pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/(...), în dosarul nr.

281/2002 a Judecătoriei Ș. M. definitivă prin D. penală nr. 464/(...) a

Tribunalului M..

Inculpatul a fost arestat la data de (...) și liberat la data de (...) cu un rest neexecutat de 466 zile.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, apreciat în raport cu modalitatea concretă în care aceasta a fost comisă, respectiv faptul că inculpatul a sustras din loc public prin efracție și pe timp de zi, dând dovadă de îndrăzneală. S-a mai avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale.

În baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a obligată inculpatul să plătească părții civile SC D. A.-U. F. M., suma de 1000 lei lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul D. L. solicitând instanței de control judiciar reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată în sensul reducerii acesteia raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările produse, la poziția sinceră pe care a avut-o pe parcursul procesului penal și la situația sa familială.

Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.art.385/6 alin.3 C.p.p. Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând și coroborând în mod judicios probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, instanța fondului a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de către inculpat, constând în aceea că în data de 22 mai 2011 a pătruns în curtea imobilului punctului de lucru al U. F. M. de unde a sustras un bazin de aluminiu cauzând un prejudiciu de 1000 lei. În timp ce inculpatul tăia bucăți de tablă din acest bazin a fost surprins de organele de poliție care patrulau în zonă, ocazie cu care și-a recunoscut fapta. A doua zi inculpatul s-a întors la locul faptei de unde a sustras bucățile metalice tăiate în ziua precedentă, bucăți de tablă pe care le-a predat la punctul de colectare a deșeurilor feroase contra sumei de 57,75 lei.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e C.p. cu aplic.art.37 lit.b C.p.

Pedeapsa aplicată inculpatului de 1 an închisoare a fost just individualizată având în vedere criteriile generale de individualizarea pedepsei prev.de art. 72

C.p. respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii, inculpatul deplasându-se pe timpul nopții, procedând la distrugerea unui bazin de aluminiu încorporat în sol ca apoi în ziua următoare, deși a fost surprins de organele de poliție în timp ce tăia bucățile de tablă, să se întoarcă, să ia aceste bucăți și să le predea unui punct de colectare a deșeurilor feroase, la urmările produse, inculpatul creând un prejudiciu nerecuperat de 1000 lei părții civile, dar și la atitudinea sinceră a inculpatului fapt ce a determinat reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.p. fără însă a omite că inculpatul a comis fapta dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie prev.de art.37 lit.b C.p.

Apreciem că dintr-o simplă eroare materială în minuta hotărârii atacate apare menționată incidența disp.art.37 lit.a C.p. în condițiile în care în motivarea acestei hotărâri instanța fondului face referiri la starea de recidivă postexecutorie prev.de art.37 lit.b C.p.

Constatăm că o pedeapsă într-un cuantum mai mic, așa cum a solicitat inculpatul, nu ar fi aptă să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea comiterii unor noi fapte antisociale având în vedere antecedentele penale ale inculpatului.

Pentru aceste considerente în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. va fi respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat și va fi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul D. L., domiciliat în Ș. M., str. Mireșului, nr. 168, jud. M., împotriva sentinței penale nr. 866 din 5 aprilie 2012 a Judecătoriei B. M.

Stabilește în favoarea Baroului C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru avocat M. C.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 iunie 2012 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

L. M. ANA C.

M. Ș.

M. B.

plecată în c.o.semnează

președintele instanței

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 972/2012, Curtea de Apel Cluj