Decizia penală nr. 98/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a3
DECIZIA PENALĂ NR. 98/R/2012
Ședința publică din 19 ianuarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. B.-judecător
JUDECĂTORI : V. G.
D. P.
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. D. V. împotriva încheierii penale din 11 ianuarie 2012 al T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. dat în dosar nr. 2. pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prev. și pedepsită de art. 174 alin. (1) Cod penal combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) Cod penal, art. 176 alin. (1) lit. c) Cod penal, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat T. O., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul inculpatului depune la dosar un memoriu din partea inculpatului. Se mai depune de către acesta referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărârii prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat cu punerea acestuia în stare de libertate. În subsidiar, solicită a se lua o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În prezent, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă și de asemenea altele noi nu au mai intervenit. Se mai arată de apărătorul inculpatului că acesta nu a avut intenția de a suprima viața victimei. Inculpatul este arestat din 11 iunie 2010, considerând că este o durată suficientă, inculpatul putând fi cercetat și în stare de libertate.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală
și temeinică. Instanța a reținut că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive față de inculpat. Din cuprinsul dosarului de urmărire penală rezultă probe și indicii temeinice în sensul prevederilor art. 143 Cod procedură penală, de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată, în modalitatea descrisă în Rechizitoriul P..
De asemenea, sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit f Cod procedură penală întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea și violența deosebită a infracțiunii, din modalitatea în care a fost comisă și din datele care caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist și a mai fost condamnat pentru infracțiunea de omor. Se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea cauza în rândul comunității locale o reacție negativă, generată de împrejurarea că persoane acuzate de infracțiuni grave sunt judecate în stare neprivativă de libertate.
C.E.D.O. a acceptat în cazul Letelliervs.Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția cel puțin pentru un timp.
Inculpatul B. D. V. având ultimul cuvânt, recunoaște că a bătut victima însă nu i-aluat viața. Mai menționează că a fost plecat în G. pentru o perioadă de un an, dacă lua viața victimei, nu se mai întorcea în țară.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că T. B.-N. prin încheierea penală din 11 ianuarie 2012, în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art.
1. Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. D. V., recidivist, fiul lui N. și Ana, născut la data de (...) în Ibănești, județul Mureș, domiciliat în comuna M., nr. 22, județul B.-N., CNP - 1., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) Cod penal, art. 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) Cod penal și reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. nr. 2. a fost trimis în judecată inculpatul B. D. V., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) Cod penal coroborat cu art. 175 alin. (1) lit. c) Cod penal și art. 176 alin. (1) lit. c) Cod penal.
Inculpatul B. D. V. a fost condamnat prin S. penală nr. 124/2000 a T.ui
Maramureș la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor și furt calificat. La data de (...) inculpatul a fost liberat condiționat din executarea acestei pedepse cu un rest neexecutat de 849 zile închisoare. După liberarea condiționată inculpatul și-a stabilit domiciliul la mama sa, victima P.
Ana, aflat în comuna M., nr. 22, județul B.-N..
Inculpatul realiza venituri lucrând ocazional iar începând cu data de (...) obținea zilnic 10 lei/zi în calitate de îngrijitor la ciurda de vaci a satului M., bani care nu-i ajungeau de la o zi la alta. În aceste condiții prin amenințări și agresiuni repetate lua banii de pensie ai mamei sale, victima P. Ana. În ultima perioadă a vieții sale P. Ana a refuzat să îi mai dea bani inculpatului lăsându-și pensia la factorul poștal sau la diferite cunoștințe. Totuși, pentru a obține banii de la victimă (care se deplasa greu) inculpatul o ducea pe aceasta cu căruciorul la diferite persoane din sat și îi pretindea să se împrumute.
Victima se confesa vecinilor referitor la conduita inculpatului, despre care afirma că este „un criminal"; și își exprima temerea că o va omorî, iar într- o seară i-a cerut martorei B. M. să o lase să doarmă la ea, fiindu-i teamă de inculpat.
În ziua de (...), enervat că victima nu îi dă bani, inculpatul a agresat-o, lovind-o cu un scaun în cap, aplicându-i și alte lovituri, inclusiv cu un cuțit, după care a sugrumat-o. Apoi, inculpatul a părăsit locuința, mergând la domiciliul unui vecin de unde a telefonat unui taximetrist care a venit până în localitatea M., în apropierea casei mamei sale, împreună cu care s-a deplasat în B. Din B. inculpatul s-a deplasat la S. și de aici în G., unde a rămas până la sfârșitul lunii februarie 2011 când a revenit în țară.
La data de (...) după 4 zile de la plecarea inculpatului, martora B. M. a constatat că victima P. Ana nu mai ieșea afară din casă astfel că a anunțat-o pe fiica acesteia. Fiica victimei a venit însoțită de fiul ei și împreună au forțat cu un topor lacătul cu care era închisă ușa, găsind-o pe P. Ana decedată. În urma autopsiei efectuate pe cadavrul victimei s-au stabilit numeroase leziuni, la nivelul piramidei nazale, pe membrele superioare și inferioare, pe cap, plăgi pe tibia piciorului stâng, ceea ce dovedește că P. Ana a fost agresată repetat de inculpat. P. actului medico-legal întocmit în cauză moartea victimei P. Ana a fost violentă, cauza morții fiind insuficiență respiratorie acută, consecutivă unei asfixii mecanice prin sugrumare. Se mai reține în cuprinsul actului medico-legal că leziunile constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire cu corp dur și tăietor-înțepător (posibil cuțit) și prin compresiune cu mâna, moartea putând data din 22 - (...).
S-a mai aratat în cuprinsul actului de acuzare că inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii de omor pentru care este trimis în judecată, dar că acesta a recunoscut că, fiind foarte nervos, a lovit-o cu un scaun în cap pe mama sa, după care, la rugămintea acesteia a încetat să o mai agreseze.
Împotriva inculpatului a fost luată măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile, prin Î. penală nr. 29/CC/2010 din 11 iunie 2010 a T.ui B.-N., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 18 din 11 iunie 2010. Măsura arestării preventive luată față de inculpat a fost prelungită succesiv de instanța de judecată prin Î. penală nr. 37/CC/2011 din 01 aprilie 2011, Î. penală nr. 51/CC/2011 din 02 mai 2011, rămasă definitivă în urma respingerii recursului declarat de inculpat, prin Î. penală nr. 712/R/2011 din 5 mai 2011 a Curții de A. C. și prin Î. penală nr. 63/CC/2011 din 31 mai 2011.
Instanțele care au dispus luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive au apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 Cod procedură penală în sensul că există probe suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor pentru care este cercetat. Totodată s-a apreciat că inculpatul se găsește în situația prev. de art.
148 lit. a și f Cod procedură penală. Sub acest aspect s-a relevat că inculpatul s-a sustras urmăririi penale (fiind arestat în lipsă), a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Această din urmă împrejurare a fost reținută raportat la natura violentă și gravitatea faptei cât și raportat la trecutul penal al inculpatului, care a mai fost condamnat pentru infracțiunea de omor.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în raport de dispozițiile art. 3002 Cod procedură penală, instanța a reținut că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive față de inculpatul B. D. V.
Astfel, din cuprinsul dosarului de urmărire penală a rezultat probe și indicii temeinice în sensul prevederilor art. 143 Cod procedură penală, de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriul P..
De asemenea sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 lit. f) Cod procedură penală întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect a rezultat din gravitatea și violența deosebită a infracțiunii, din modalitatea în care a fost comisă și din datele care caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist și a mai fost condamnat pentru infracțiunea de omor. În fine, sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. a) Cod procedură penală întrucât imediat după săvârșirea faptei inculpatul s-a sustras urmăririi penale iar după ce a fost arestat, a negat săvârșirea ei.
În contextul celor de mai sus instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea cauza în rândul comunității locale o reacție negativă, generată de împrejurarea că persoane acuzate de infracțiuni grave sunt judecate în stare neprivativă de libertate. Curtea E. a D. O. a acceptat în cazul
Letellier vs. Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția cel puțin pentru un timp. De asemenea, în conformitate cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel pentru apărarea ordinii, drepturilor și libertăților cetățenilor cât și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În consecință, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată împotriva inculpatului B. D. V. și reținând că subzistă motivele care au stat la baza luării ei, în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 1. Cod procedură penală s-a menținut această măsură față de inculpat.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul B. D. V. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr. 29/11. iunie 2010 a T.ui B.-N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. D. V., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 lit. c și art. 176 lit. c Cod penal constând în aceea că în noaptea de 23 mai 2010 și-a ucis mama cu mai multe lovituri de pumni, a sugrumat-o, cauzându-i decesul, în condițiile în care inculpatul mai comisese anterior un omor.
Dosarul a fost înregistrat la T. B.-N. la 16 iunie 2011, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată din 21 iunie 2011, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către T. B.-N. că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorilor B. F., G.
M., I. A., B. M., L. I., C. A., expertiza medico-legală a victimei, procesul-verbal de cercetare la fața locului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
P. art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea D. O. și a Libertăților
Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
P. disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și
1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din
Convenția europeana, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într- unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia (cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra
Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C., T. B.-N. apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
P. art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile contra vieții, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a D. O. a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a D. O..
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea, la acest moment procesual apreciază ca inoportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, existând pericolul influențării martorilor ce nu au fost încă ascultați nemijlocit de către tribunal ( cauza Scundeanu și Jiga contra României).
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției., conform art.
189 Cod procedură penală.
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.
192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. D. V., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 11 ianuarie 2012 a T.ui B. N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 ianuarie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER M. B. V. G. D. P. M. N. red.PD/CA
4 ex. - (...) jud.fond.L. M.
| ← Decizia penală nr. 1652/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 219/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
