Decizia penală nr. 982/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 982/R/2012

Ședința publică din 26 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător

JUDECĂTORI : L. H.

G. : M. N.

I. M.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - S. DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către partea civilă D. R. P. A. ȘI O. V. C., împotriva sentinței penale nr.108 din 4 aprilie 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei S.-M., privind pe inculpatul privind pe inculpatul D. C. V. trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, nr. 2. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, modificat prin O. nr. 5..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. M. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile civile A.-A. N. A V., D. R. P. A. ȘI O. V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul

M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Având în vedere faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, instanța de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, astfel că în temeiul art 81 și 82 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată. Raportat la dispozițiile art 14 din Codul de procedură penală, instanța a apreciat că repararea prejudiciului trebuie să se facă în condițiile legii civile, care cuprinde două elemente ale acestuia, denumite generic damnum emergens și lucrum cessans. În prima categorie, în termenul de pagubă efectivă, s-a apreciat că sunt incluse contravaloarea țigărilor confiscate și care vor fi valorificate ulterior, iar în caegoria, folosul nerealizat (lucrum cessans) este calculată suma ce reprezintă taxa vamală (în speță 4740 lei) precum și dobânzile și penalitățile aferente.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului declarat de partea civilă în cauză, așa cum a fost formulat în scris, respectiv admiterea constituirii de partea civilă formulată de partea civilă pentru suma de 32.474 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei (20 octombrie

2011) și până la data plății efective.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 108 pronunțată la data de 4 aprilie 2012 de

Judecătoria Sighetu Marmației s-a dispus condamnarea inculpatului D. C. V., fiul lui I. și I., născut la (...) în S. M., cetățenie română, studii 10 clase, necăsătorit, fără minori în întreținere, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale, posesor a C.I. seria MM nr. 2. eliberat de poliția M. S. M., CNP- 1., domiciliat în S. M., str. I. M. de A., nr.2, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270, al.3 din Legea nr. 86/2006 privind codul vamal, modificată prin OUG nr. 5., cu aplicarea art.320 indice 1, al.7 din c.proc.pen., art.74, lit.";c";și 76, lit.";d";din c.pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În temeiul art.81 și 82 din c.pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, cu consecința prev. de art.83 din c.pen.

În temeiul art. 118, lit.";a"; din c.pen., s-a dispus confiscarea specială a cantității de 3000 de pachete de țigarete marca Viceroy, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul I. M., prin dovada seria P, nr. 405731/ (...).

În temeiul art. 118, al.3 din c.pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, a sumei de 2000 euro, ce va fi achitată în lei, reprezentând echivalentul autoturismului marca Audi A6 înmatriculat în M.a Britanie cu nr. (...).

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. de A. F.,

A. N. a V. B., prin D. R. P. A. și O. V. C., cu sediul în O. str. A. R. nr.4, jud. Bihor, în sensul că obligă inculpatul să plătească suma de 4740 lei, reprezentând taxe vamale, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere începând cu data săvârșirii infracțiunii(...) și până la achitarea efectivă.

S-a admis cererea formulată de C. S. I., domiciliat în S. M., str. Cloșca, nr.16, jud. M. și s-a dispus restituirea autoturismului marca Audi A6de culoare verde, cu nr. de înmatriculare (...) specific pentru M.a Britanie, împreună cu una bucată Certificat Of Motor Insurance și una bucată Mot T. Certificat seria 7., autovehicul introdus în spațiul de păstrare a I. M..

P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul a fost descoperit în data de (...), ora 18,00, în trafic pe DN-18 la intrarea în localitatea T., în timp ce transporta cu autoturismul marca Audi A6, înmatriculat în M.a Britanie, cu nr. (...), 6 colete cu țigarete marca Viceroy de proveniență ucraineană. Coletele conțineau cantitatea de 3000 de țigarete marca Viceroy, pe care inculpatul le-a preluat de la cetățeni ucraineni neidentificați și urma să le transporte din zona gării din localitatea B. M. până în Municipiul S. M.. Autoturismul și colete au fost indisponibilizate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă A. prin D. R. P. A. SI O. V. C., solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în latura civilă a cauzei și obligarea inculpatului la plata sumei de 32.474 lei, cu dobânzi și penalități aferente.

În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul datorează statului și accize

și T.V.A.-ul aferent în sumă de 19.856 lei și respectiv 7.878 lei la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, în timp ce instanța de fond l-a obligat numai la taxe vamale.

Recursul declarat în cauză este fondat.

P. art. 131 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ";importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul C. de bunuri care nu se afla in libera circulație in înțelesul art. 24 din Tratatul de ". a C. E.

În conformitate cu art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al R., cu modificările si completările ulterioare noțiunea de ";. vamala";, reprezintă obligația unei persoane de a plați cuantumul drepturilor de import sau de export, iar in art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege se precizeaza că drepturile de import reprezintă taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Totodată, potrivit prev. art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al R., datoria vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul R. a mărfurilor supuse drepturilor de import. P. alin. 2 al aceluiași articol, "datoria vamala se naște in momentul in care mărfurile sunt introduse ileqal.

Aceeasi reglementare este cuprinsă si în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vamal comunitar unde se precizează că o datorie vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al C. a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este si orice persoana care a dobândit sau deținut mărfurile in cauza si care stia, sau ar fi trebuit sa stie, in mod normal, in momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele au fost introduse ilegal.

De asemenea, prin H. C. E. de Justiție data in cauza 24-68 din data de (...), având ca parti C. C. E. impotriva Italiei, s-a statuat ca toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse in mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fara a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniara, indiferent de mărimea, destinația si modul de aplicare, care este impusa in mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv ca acestea traversează o frontiera si care nu este o taxa vamala in sensul strict al cuvântului, este o "taxa cu efect echivalent".

Drept urmare, hotărârea C. E. de Justiție se refera si la acciza si TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera R., si reprezeninta taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse in drepturile de import.

În acelasi sens este si art. 151/1, 151/2 si din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal care arată că plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării este obligația importatorului.

In conformitate cu art. 2065 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal produsele accizabile sunt supuse accizelor in momentul importului acestora pe teritoriul C., iar conform art. 2066 si 2067 lit. d) din aceeași lege accizele devin exigibile in momentul eliberării pentru consum, iar eliberare pentru consum reprezintă si importul de produse accizabile, chiar si neregulamentar (...).

În final, temeiul juridic al dobânzilor si penalităților aferente datoriei vamale il reprezintă art. 119 coroborat cu art. 120 si art. 120"1 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Faptul că mărfurile care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă sunt contrafăcute, nu exclude aplicarea dispozițiilor legale amintite mai sus, cu atât mai mult cu cât acestea sunt menite să protejeze piața comunitară, iar faptul că ele nu pot fi comercializate legal constituie un considerent în plus în acest sens.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.penală, Curtea va admite recursul părții civile, va casa hotărârea atacată în latura civilă și rejudecând, va admite în totalitate acțiunea civilă, obligând inculpatul D. C. V. la suma de

32.474 lei (taxe vamale, accize si TVA) cu dobânzi și penalități aferente până la achitarea efectivă, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 C.pr.penală

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite recursul declarat de A. - A. N. A V. - D. R. P. A. SI O. V. C. împotriva sentinței penale nr. 108 din 4 aprilie 2012 a JUDECĂTORIei S. M. pe care o casează cu privire la soluționarea laturii civile.

Rejudecând, admite în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă A. - A. N. A V. - D. R. P. A. SI O. V. C. si obligă inculpatul D. C. V. să achite acesteia suma de 32.474 lei (reprezentând 4750 lei taxe vamale, 19.856 lei accize si 7878 lei TVA) la care se adaugă dobânzi și penalități începând cu data de (...) si până la achitarea efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale recurate.

Stabilește suma de 200 lei in favoarea Baroului C. ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

G., Pt.M. N. în

c.odihnă semnează

PRIM-G.,

M.LENA T.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). J..fond: N. P.I..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 982/2012, Curtea de Apel Cluj