Decizia penală nr. 986/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 986/R/2012

Ședința publică din 26 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător JUDECĂTORI : L. H.

I. M. GREFIER : M. N.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - S. DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L. T. B.-N., împotriva sentinței penale nr.68 din 25 mai 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al

T.ui B.-N., privind petentul-condamnat S. P. Z. cauza având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul condamnat în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat R. S., din cadrul Baroului de avocați B.-N., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. D. M. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.

Întrucât petentul condamnat are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Se constată că la data de 25 iunie 2012, s-au depus din partea apărătorului petentului condamnat note de ședință, atașate fiind și scripte care să fie avute în vedere la soluționarea recursului declarat în cauză de parchet.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată în cauză de condamnat, ca fiind neîntemeiată, totodată, cu consecința obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin.2 lit c raportat la art 455 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, caz în care executarea poate fi întreruptă cel mult trei luni și numai o singură dată, însă, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, consideră că, nu se poate conchide în sensul existenței unor împrejurări speciale, datorită cărora executarea pedepsei de către petent să aibă consecințe grave pentru familia lui. Din scrisoarea medicală depusă la dosarul cauzei, rezultă că la data de 2 mai 2012, soției petentului doar i s-a recomandat o intervenție chirurgicală, neexistând dovezi certe din care să rezulte urgența acesteia, ori vreo programare la vreo unitate medicală, pentru efectuarea respectivei intervenții. Oricum, și într-o asemenea situație, pentru un eventual demers medical, soția petentului ar putea fi sprijinită, de fiul său major, pe de altă parte, aceasta nefiind o persoană vârstnică, iar apoi, acea intervenție chirurgicală nu este de natură a presupune obligativitatea însoțirii sale sau a supravegherii medicale, de către petent.

Apărătorul ales al condamnatului solicită admiterea recursului declarat de parchet, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către reprezentantul parchetului. În ce privește argumentele invocate de parchet vizând respingerea pe fond a cererii de întrerupere a pedepsei, le consideră neîntemeiate și solicită a fi menținută ca temeinică hotărârea în ceea ce privește soluția de întrerupere a executării pedepsei, întrucât din probele administrate în cauză, respectiv ancheta socială și înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod neîndoielnic că există împrejurări excepționale care determină ca executarea imediată a pedepsei de către petent, să genereze consecințe grave pentru familia acestuia.

Se arată în continuare că, din ancheta socială rezultă că în primăvara acestui an, a izbucnit un incendiu în casa în care locuiește familia condamnatului, incendiu în urma căruia singura cameră ce era cât de cât finisată și locuibilă a ars, iar cealaltă cameră alăturată este nelocuibilă, nefiind terminată. Soția condamnatului este grav bolnavă, astfel încât este într-o imposibilitate obiectivă de a obține venituri în perioada imediat următoare pentru a reconstrui încăperea incendiată, respectiv pentru a o finaliza pe cealaltă. În final, se arată că are în întreținere copii minori, rezultați din căsătorie.

Condamnatul având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor apărătorului său ales.

C U R T E A:

Prin sentința penală nr. 68 pronunțată la data de 25 mai 2012 de T. B.-N., în temeiul art. 455 rap. la art. 453 alin.1 lit. "c" C. s-a admis cererea formulată de condamnatul S. P. Z., dispunându-se întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 279 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, pe o perioadă de 3 luni.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fpt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 279/(...) pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. (...) s-a dispus condamnarea inculpatului S. P. Z. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a,b"; Cod penal pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. „i"; Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. „b";, art. 74 alin.2 și art. 76 alin.2 Cod penal (f.10).

În cauză s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 314/(...), petentul începând executarea pedepsei la (...) (f.9).

În timpul executării pedepsei închisorii, în noaptea de 11/(...), în urma declanșării unui incendiu, cele două camere locuibile ale locuinței familiei petentului au fost distruse.

Potrivit disp. art. 453 lit. „c"; Cod procedură penală, rap. la art. 455 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, caz în care executarea poate fi întreruptă cel mult trei luni și numai o singură dată.

În speță instanța a apreciat că petentul întrunește condițiile legale pentru admiterea cererii sale.

În concret, acesta nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei, iar situația creată prin apariția împrejurărilor speciale anterior amintite ar avea consecințe grave pentru familia petentului în ipoteza respingerii cererii.

În contextul celor de mai sus, este de evidențiat faptul că, din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că familia petentului este alcătuită din soția acestuia Sabina-M., în vârstă de 40 de ani, care este bolnavă și necesită intervenție chirurgicală de urgență, din fiul său, S.-Petru în vârstă de 20 de ani, fără loc de muncă și fiica minoră P.-M., de 5 ani.

Pe de altă parte, ancheta a stabilit că locuința familiei se compune din 2 camere nefinalizate, deci nelocuibile și 2 camere utilizate ca spațiu de locuit, dar care au fost distruse de un incendiu ce a avut loc în noaptea de 11/(...), având drept cauză un scurt circuit la instalația electrică și că familia petentului nu realizează venituri, membrii acesteia nefiind încadrați în muncă, singura sursă de venit constituind-o alocația minorei (f.17).

Ca urmare, comisia pentru autoritate tutelară și asistență socială a comunei H. a opinat pentru admiterea cererii petentului și întreruperea executării pedepsei în vederea refacerii locuinței pentru a asigura condiții normale de refacere după intervenția chirurgicală la care va fi suspusă soția sa.

Instanța a apreciat că situația intervenită este una de excepție și care îndreptățește petentul la întreruperea executării pedepsei.

Chiar dacă din actele medicale depuse la dosarul cauzei nu rezultă urgența intervenției chirurgicale invocate, medicul specialist recomandând operația în vederea înlăturării tumorii anexiale (f.18 verso), aceste acte relevă și recomandarea de repaus fizic relativ pentru soția petentului, fapt ce exclude participarea acesteia la muncile dificile pe care le presupune refacerea unei case.

Nici prezența fiului major al petentului - abia trecut de vârsta majoratului - nu este de natură a asigura realizarea lucrărilor ce se impun în contextul lipsei veniturilor și a vreunei calificări în materie dar și a unei experiențe de viață foarte limitate.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că prin prezența inculpatului în familie s-ar asigura condițiile necesare pentru remedierea urgentă a distrugerilor provocate de incendiu și pentru a preîntâmpina degradarea iremediabilă a locuinței, acesta având experiența necesară pentru efectuarea lucrărilor ce se impun.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE L. T. B.-N., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În motivarea recursului s-a arătat că în cauză nu există împrejurările speciale din cauza cărora executarea pedepsei de către condamnat ar avea consecințe grave pentru familia acestuia.

Astfel, din actele medicale aflate la dosar nu există dovezi din care să rezulte urgența intervenției chirurgicale în ce privește soția condamnatului, iar pe de altă parte, fiul condamnatului este major și poate să-i ofere sprijin mamei acestuia.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 453 lit. c rap. la art. 455 C., în sensul că există împrejurări speciale din cauza cărora executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.

Astfel, din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că locuința familiei condamnatului a fost distrusă de un incendiu care a avut loc în noaptea de 1. martie 2012.

Mai mult, familia condamnatului compusă din soție și doi copii din care unul minor, nu are nici o sursă de venit, aceștia trăind din alocația minorei.

Apoi, din ancheta socială și actele medicale aflate la dosar rezultă că soția condamnatului necesită intervenție chirurgicală urgentă într-o clinică de ginecologie.

În fine, este de reținut că petentul-condamnat nu a mai beneficiat de alte întreruperi de executare a pedepsei.

În această situație este evident că în cauză aceste împrejurări speciale pot avea consecințe grave pentru familia condamnatului în cazul respingerii cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul parchetului ca nefondat, cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului conform art. 192 alin. 3 C..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. T. B.-N., împotriva sentinței penale nr. 68 din 25 mai 2012 a T.ui B.-N..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, Pt.M. N. în

c.odihnă semnează

PRIM-GREFIER, M.LENA T.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond: P. A.D..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 986/2012, Curtea de Apel Cluj