Încheierea penală nr. 1059/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1059/R/2012
Ședința publică din 18 iulie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : A. D. L., judecător
JUDECĂTORI : V. G.
: D. P.
GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.
O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - L. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. P. A., împotriva încheierii penale nr.46/CC/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al T.ului B. N., prin care s-a admis propunerea de arestare a inculpatului, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, prev.de art.13 alin.1,2,3 din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. P. A. aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Cupșa Aris, din cadrul Baroului B. N., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Vomir B. D., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat. T., menționează că se prevalează de dreptul de tăcere pe care și l-a exercitat în fața organelor de cercetare penală cât și în fața instanței de judecată.
Apărătorul inculpatului depune la dosar practică judiciară.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii primei instanțe și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului cu consecința cercetării acestuia în stare de libertate iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara, sau localitatea. A., apreciază că argumentele instanței de fond sunt neîntemeiate și nu se justifică luarea măsurii arestării preventive întrucât este vorba despre fapte petrecute în anii 2009 - 2010, fapte, ca urmare a unui denunță care este susținut doar parțial. A. că s-au încălcat de către judecătorul fondului prevederile art.143 și 148 C. Susține că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție. C. că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală. T., nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Critică încheierea și cu referire la neanalizarea de către judecător, cu prioritate, a oportunității altei măsuri restrictive de libertate, ca o alternativă la arestare, cel puțin ca egalitate de tratament, cu referire la învinuitul F. față de care nu s-a luat nici o măsură.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. A. că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale iar criticile invocate de apărare sunt nefondate. Pe de altă parte în mod justificat s-a apreciat de instanță că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. T., consideră că luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a urmăriri penale, prin evitarea oricărei tentative de sustragere a inculpatului de la urmărirea penală și a oricărei încercări din partea acestuia sau a unor persoane desemnate de el de a influența persoanele audiate în cauză. În cauză sunt întrunite și cerințele dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală în sensul că există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa.
Inculpatul B. P. A., având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și achiesează concluziilor puse de apărătorul său.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Bistrița Năsăud prin încheierea penală nr.46 din (...), în baza dispozițiilor art. 1491 Cod procedură penală, a admis propunerea formulată de D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B.-N. și în consecință: a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. P. A., fiul lui I. și M., născut la data de (...) în municipiul B., județul B.-N., cetățenia română, studii
4 clase, căsătorit, un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în municipiul B., str. Ostașului, nr. 10, județul B.-N. și fără forme legale în municipiul B., str. L. Rebreanu, nr. 21, județul B.-N., CNP - 1., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...).
S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Referatul nr. 54 D/P/2011 al Direcției de I. a I. de C. O. și T. - B.
T. B. N., înregistrat la această instanță sub nr. de mai sus, s-a propus arestarea preventivă a inculpatului B. P. A., fiul lui I. și M., născut la data de (...) în municipiul B., județul B.-N., domiciliat în municipiul B., str. Ostașului, nr. 10, județul B.-N. și fără forme legale în municipiul B., str. L. Rebreanu, nr. 21, județul B.-N., CNP - 1., pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
Cod penal.
În motivarea propunerii s-a arătat în esență că B. P.-A. în perioada 2009
- 2010, le-a racolat pe minorele V. A. M. și V. M. I. pe care le-a găzduit timp de mai multe luni și, pe care le-a determinat să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți, contravaloarea prestațiilor sexuale fiind încasată de acesta și împărțită cu minorele.
Pe de altă parte s-a relevat că, în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin aceea că ar putea comite noi infracțiuni, fie de aceeași natură, fie alte infracțiuni, raportat la predispoziția celui în cauză la comiterea de fapte penale.
T., s-a precizat că luarea măsurii arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a urmăriri penale, prin evitarea oricărei tentative de sustragere a inculpatului de la urmărirea penală și a oricărei încercări din partea acestuia sau a unor persoane desemnate de el de a influența persoanele audiate în cauză.
La data de (...) împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală pentru faptele reținute în referat iar prin O. din data de (...) emisă de procuror s-a pus în mișcare acțiunea penală față de acesta, pentru următoarele motive:
Inculpatul B. P.-A., în vara anului 2009 a racolat-o pe minora V. A. M., poreclită „Mini"; născută la (...) și deși cunoștea că aceasta era minoră în acea perioadă, a determinat-o ca timp de opt luni de zile să întrețină relații sexuale contra cost cu diverși clienți, găsiți tot de el, iar banii erau împărțiți în cotă egală între învinuit și victimă. În acea perioadă de 8 luni, inculpatul a găzduit-o pe minoră la locuința lui împreună cu învinuita K. A., zisă „A.";. Atunci când minora nu dorea să întrețină relații sexuale la solicitarea învinuitului, era amenințată de către el cu acte de violență, astfel încât de frică aceasta întreținea relații sexuale cu clienții respectivi.
În cursul anului 2010 învinuitul B. P. A. a recrutat-o pe minora V. M. I., poreclită "Peruca";, născută la data de (...) pe care a găzduit-o timp de circa cinci luni la locuința lui, împreună cu învinuita K. A., zisă „A.";, iar în timpul nopții îi căuta clienți cu care aceasta întreținea relații sexuale contra cost. Contravaloarea prestației sexuale era încasată de către învinuit încă din momentul în care acesta negocia cu clienții.
În cazul ambelor minore, inculpatul se deplasa la barurile „. și „. T. din zona gării B. împreună cu învinuita K. A. și cu cele două fete. T. se așezau la o masă unde consumau băuturi alcoolice și nealcoolice, iar inculpatul căuta clienți cu care negocia prețul pentru care cele două fete să întrețină relații sexuale. Uneori inculpatul încasa direct de la clienți banii reprezentând contravaloarea serviciilor sexuale prestate de către minore, iar uneori, după ce acestea primeau banii de la clienți, îi înmânau inculpatului jumătate din suma încasată.
În cauză sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală în sensul că există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa.
Relevante sub acest aspect sunt denunțul numitului T. C. S. declarațiile minorelor V. M. - I., V. A.-M. și declarațiile numiților T. C. S., I. R., V. A. C. și a martorului cu identitate atribuită „Barbu Tanța";.
Pe de altă parte însă, în speță, sunt întrunite și condițiile disp. art. 148 lit. f) Cod procedură penală deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, existând totodată probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Sub aspectul celei de a doua condiții impuse de textul legal anterior invocat este de reținut că pericolul pentru ordinea publică este relevat de depozițiile victimelor inculpatului, de modalitatea concretă în care a acționat acesta, de perseverența sa în câmpul infracțional - prin numărul sporit de acte materiale dar și prin „ antecedentele de natură penală"; pe care le prezintă cel în cauză - ca și de natura infracțiunii comise și de pericolul social pe care îl prezintă acesta.
Din acest din urmă punct de vedere este de precizat că, deși pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul în stare de libertate nu se confruntă cu gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta - împrejurare relevantă contând în practica judiciară a instanțelor naționale - aceasta nu poate fi însă ignorat în aprecierea pericolului pentru ordinea publică, reflectându-se în cel din urmă.
În fine, în raport de faptul că inculpatul are în antecedente și alte fapte de natură penală, pentru care a fost sancționat cu amendă administrativă - potrivit mențiunilor din fișa de cazier judiciar - dar cu toate acestea a continuat să adopte aceeași conduită antisocială, instanța a apreciat că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive este nejustificată și contrar realizării scopului acestora, astfel cum este acesta definit în cuprinsul art. 136 Cod penal.
Așa fiind, apreciind ca întemeiată propunerea procurorului, în baza disp. art. 1491 Cod procedură penală, aceasta a fost admisă, dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de
11 iulie 2012 și până la data de 8 august 2012.
Având în vedere soluția preconizată în cauză s-a dispus și emiterea mandatului de arestare preventivă corespunzător.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul B. P. A. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara, sau localitatea.
Criticile recurentului în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.
În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
În concret, inculpatul a susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală.
T., nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În fine, inculpatul a criticat încheierea și cu referire la neanalizarea de către judecător, cu prioritate, a oportunității altei măsuri restrictive de libertate, ca o alternativă la arestare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.
Cu referire la termenul „. temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.
Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146 C., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.
Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
A., recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală.
Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.
În acest sens, potrivit art.68/1 C. „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de „. sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de „. verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește sensul sintagmei „. verosimile"; Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul B. P. A. este autorul infracțiunii de trafic de minori prev.de art.13 alin.1,2,3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că în perioada 2009-2010 le-a racolat pe minorele V. A. M. și V. M. I. pe care le-a găzduit timp de mai multe luni și pe care le-a determinat să întrețină relații intime contra cost cu diferiți clienți, contravaloareea prestațiilor sexuale fiind încasată de către recurent și împărțită cu minorele, fiind întrunite astfel cerințele art. 143 Cod procedură penală.
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv
(judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit).
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul B. P. A. a infracțiunilor pentru care este cercetat. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din C. Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, C. Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).
Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului B. P. A. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul „. se înțelege, conform dispozițiilor art.63
C. ";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul „. temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.
C. Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente
„atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul B. P. A. a comis infracțiunile de trafic de minori sunt următoarele: procesele- verbale de investigații; denunțul martorului T. C. S. declarațiile minorelor V. M. I., V. A. M., declarațiile martorilor I. R., V. C. precum și a celui cu identitate protejată „Barbu Tanța"; declarațiile inculpatului care neagă acuzațiile.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din C. Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența C. (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 C. a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
Împrejurarea că inculpatul nu-și asumă recunoașterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art.13 alin 1, 2 și 3, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că fapta pentru care este cercetat inculpatul B. P. A., constituia infracțiune la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod judicios T.ul B.-N. a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.
Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte îndreptate împotriva libertății sexuale precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din (...)
„Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de T. și însușit de Curtea de A.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de C. în interpretarea art. 5 paragraf 3 din C.. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de persoane și de minori, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006
Curtea Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă. Inculpatul B. P. A. este fără ocupație, 29 de ani, căsătorit, are în întreținere un copil minor.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B. P. A.
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1 Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care a fost săvârșită pretinsa infracțiune de trafic de minori.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpatului B. P. A. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumit, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurentului, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.
S-a stabilit în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. P. A. deținut în
Arestul IPJ B.-N. împotriva încheierii penale nr.46 din (...) a T.ului B.-N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 iulie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
A. D. L. V. G. | D. P. | L. C. |
4 ex. - (...) jud.fond. P. A.
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul B. P. A., a respingerii propunerii de arestare preventivă și a luării măsurii obligării față de acesta de a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
In dezacord cu opinia majoritară, opinez că măsura arestării preventive nu se impunea în cauză din următoarele considerente:
- faptele sunt reținute a fi fost comise în urmă cu aproximativ trei ani și nu ating aparent gravitatea mare care li se reține în actele de urmărire penală;
- persoanele „relativ"; vătămate sunt cunoscute pe raza municipiului B. ca și persoane care practicau prostituția și anterior, inculpatului neputându-i-se imputa în acest sens comiterea unei infracțiuni de trafic de persoane, ci cel puțin cel mult a uneia de proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 și 3 Cod penal.
- nu rezultă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală că victimele ar fi fost constrânse sau determinate să desfășoare această activitate, ambele fiind prostituate de mai mulți ani.
- faptele ar fi fost descoperite la peste 3 ani după comiterea lor, în baza unui
„denunț"; formulat de numitul T. C. S. (arestat în prezent pentru infracțiunea de trafic de minori - f. 4 d.u.p.).
- abia la data de (...), deci după aproape un an de la denunț, procurorii încep urmărirea penală față de inculpatul recurent (f.4 d.u.p.) și față de numitul F. A.
- la data de 10 iulie 2012 procurorii încep urmărirea penală față de numita K. A. pentru aceleași învinuiri (f.5 d.u.p) Aceste persoane însă nu au fost propuse pentru luarea măsurii arestării preventive, creându-se astfel un tratament discriminator, mai ales că participarea inculpatului F. A. ar avea aceeași pondere, dacă nu și mai mare decât a inculpatului recurent.
- la data de 10 iulie 2012 inculpatul B. P. A. este audiat și acesta se prevalează de dreptul la tăcere, depunând și acte medicale din care rezultă că este încadrat în gradul V de handicap;
- inclusiv declarațiile persoanelor presupus vătămate sunt contradictorii prin înseși conținuturile lor.
Având deci în vedere împrejurarea că față de alte persoane aparent cercetate pentru același gen de infracțiuni măsurile preventive propuse de parchet nu au fost egale, voi remarca în principal împrejurarea că aparent activitățile infracționale ale părților vătămate nu au fost generate sau potențate de inculpat, așa cum reține acuzarea.
In opinie separată, am în vedere faptul că ambele „părți vătămate"; erau implicate în activități de prostituție de mult timp, cum reiese din propriile, lor declarații, au continuat acest gen de activitatea și după anul 2009 de când nu au mai avut nicio tangență cu inculpatul iar până în prezent materialul probator administrat furnizează indicii care conduc mai degrabă spre comiterea unei infracțiuni clasice de proxenetism și nu în direcția infracțiunii de trafic de minori câtă vreme nu există dovezi ale unei posibile constrângere.
Consider că în materia măsurilor preventive, chiar dacă practica nu este unitară în acest sens, judecătorul are dreptul și chiar obligația de a examina și legalitatea și temeinicia încadrării în drept a faptelor, nu doar indiciile. O altfel de premisă poate conduce la ideea arbitrariului, în sensul că ar exista teoretic posibilitatea de a dispune măsura arestării preventive prin încălcarea regulilor de competență material. Câtă vreme legiuitorul a acordat în sistemul actual de drept român competența de a aresta preventiv doar judecătorului, a recunoscut implicit dreptul suveran al acestuia de a dispune asupra acestor măsuri și tot acelui judecător, în această fază, îi este astfel conferit corelativ dreptul de a „. fondul cauzei, fără a se pronunța însă asupra lui.
Apreciind de asemenea că raportat la data comiterii faptei pericolul social concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului s-a diminuat până aproape de dispariție, având în vedere și starea de sănătate a inculpatului consider că măsura arestării preventive nu este oportună și apreciez ca fiind fondat recursul formulat de inculpatul B. P. A. împotriva încheierii penale nr.46 din (...) a T.ului B.-N. și că era suficientă luarea față de el a altei măsuri preventive,respectiv aceea de a nu părăsi țara pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
PREȘEDINTE
A. D. L.
Red. A.D.L./(...)
| ← Decizia penală nr. 221/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 817/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
