Încheierea penală nr. 1333/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.1333/R/2012
Ședința publică din 2 octombrie 2012
Instanța constituită din :
GREFIER: L. C.
PREȘEDINTE: L. H.
JUDECĂTORI: I. M.
V. V. A.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și
T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-au luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. D. mirel, împotriva încheierii penale nr.23/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului C., prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev.și ped.de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, totul cu aplic.art.33 lit.a C.penal
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. D. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Popa A., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului arată că atacă hotărârea prin care s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpat, inculpatul neavând la cunoștință despre această măsură luată. Depune la dosar copia biletului de avion din care reiese că inculpatul a sosit în țară pe data de 24 septembrie 2012, iar pe data de 25 septembrie 2012 a și declarat recurs. Având în vedere că este un recurs peste termen, față de împrejurările invocate, apreciază că sunt aplicabile disp.art.385/3 alin.2 C.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, arată că recursul este declarat în termen însă, din toate probele dosarului rezultă că inculpatul nu a fost în țară în faza de urmărire penală și nici la arestare. Pe fondul cauzei, consideră că măsura arestării s-a luat nelegal față de inculpat. Prin încheierea penală nr.23/(...) a Tribunalului C., s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului având în vedere disp.art.136, art.143 și art.148 lit.a și f C., apreciindu-se de către instanță că sunt îndeplinite aceste condiții, ori, consideră că temeiurile arestării nu mai subzistă. În acest sens, susține că inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale, ci a plecat din țară necunoscând că este cercetat într-un dosar penal, nu a comunicat cu nimeni in țară pentru că mama lui a decedat iar cu tatăl său nu a mai
ținut legătura. În momentul în care s-a întors și a aflat despre existența mandatului de arestare, s-a prezentat la organele de cercetare și la termenele de judecată. Solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor și împrejurarea că nu are antecedente penale. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f C., inculpatul neprezentând pericol pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate. În subsidiar, apreciază că se poate lua față de inculpat o altă măsură mai puțin restrictivă și anume aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul P.ui, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică, legală și bine motivată a încheierii instanței de fond. A. că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă, respectiv cele prev.de art.143 C., în sensul că există indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și este judecat în prezent. De asemenea, sunt întrunite și condițiile prev.de art.148 lit.f C., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani închisoare iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, în concordanță cu disp.art.136 C., pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune judecarea în stare de arest. Cu privire la art.143 C., solicită a se avea în vedere că la fila 5, instanța a indicat toate mijloacele de probă din care rezultă acele indicii și probe care să ducă la bănuiala rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este judecat. Referitor la art.148 lit.f C., este evident că prima condiție este îndeplinită dar și cea de-a doua condiție este întrunită întrucât judecarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la complexitatea activităților infracționale și la durata mare de timp. A. că se impune menținerea stării de arest a inculpatului întrucât este greu de crezut că timp de un an, acesta să nu fi avut nici o idee cu privire la faptul că este cercetat de către organele de cercetare penală. Având în vedere aceste aspecte, există temerea ca pus în libertate, inculpatul să se sutragă de la judecată. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului, în replică, arată că acesta s-a predat de bună voie și nu s-a sustras iar dacă va fi pus în libertate, se va prezenta la fiecare solicitare a instanței.
Inculpatul T. D. M., având ultimul cuvânt, menționează că nu mai este consumator de droguri de 13 luni de zile. A. că nu s-a sustras urmăririi penale dar nu a știut de existența unui mandat de arestare. El s-a întors în țară doar pe data de 24 septembrie 2012 și atunci a aflat că pe numele lui a fost emis mandatul de arestare. De asemenea, arată că după moartea mamei sale a suferit o depresie iar în septembrie
2011 a plecat în Anglia rupând orice legătură cu cei din țară, inclusiv cu tatăl său. Solicită cercetarea lui în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr. 23 din 27 februarie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. - S. T. C. și, în consecință :
În temeiul art. 1491 C., rap. la art. 143, art. 148 lit. a și f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. A., fiul lui G. și A., născut la (...) în mun. Dej. Jud.
C., domiciliat în Dej, str. Dealul Rozelor nr.10, sc. A, ap.4, jud. C., CNP 1.
- pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
În temeiul art. 1491 C., rap. la art. 143, art. 148 lit.f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. D. M., fiul lui D. și E. M., născut la data de (...) în mun. Dej, jud. C., domiciliat în Dej, str. Ion Pop Retegan nr.1, ap.3, jud. C., CNP 1., fără antecedente penale
- pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
În temeiul art. 192 alin. 3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice din oficiu a inculpatului T. D. M., s-au avansat din FMJLC în favoarea Baroului C..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin propunerea de luarea măsurii arestării preventive în lipsă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. față de inculpații T. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen. și T. D. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prev. și ped. de art.4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen., arătându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, art.143, art. 146 și art.148 lit.a și f C. față de ambii inculpați.
În sarcina inculpatului T. A. s-a reținut în esență că în cursul anului 2011 a pus în vânzare, prin intermediul numiților M. C. G. și Coc O. I. droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis și timbre de LSD, iar în primăvara anului 2011 i-a instigat pe cei doi să cultive aproximativ 350 de semințe de cannabis pe care le-a procurat anterior din străinătate, iar în sarcina inculpatului T. D. M. aceea că în cursul anului 2011 a vândut și oferit droguri de risc, respectiv cannabis mai multor persoane de pe raza municipiului Dej, droguri pe care le-a procurat prin intermediul numitului C. Dan A. de la numitul T. A.
Analizând actele existente în dosarul de urmărire penală, instanța a reținut următoarele:
Prin rezoluția din data de (...), ora 08,30 a D.I.I.C.O.T - S. T. C. s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul T. D. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prev. și ped. de art.4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen., iar prin ordonanța din data de (...) s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmării penale față de inculpatul T. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art.2 alin.1 din Legea nr.
143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen..
Prin ordonanța din data de (...) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați pentru aceleași infracțiuni.
Având în vedere dispozițiile art. 136, 143, 148 lit.a și f C., instanța a apreciat că propunerea formulată de organele de urmărire penală a fost întemeiată.
Potrivit art. 5 din Convenția E. a Drepturilor Omului și art 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a crede că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind astfel necesară apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Potrivit art.149 ind. 1 C., rap.la art.148 al.1 C. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C. și există vreunul dintre cazurile prev. de lit. a- f ale aceluiași articol.
Potrivit art.143 C. coroborat cu art.148 al.1 C., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că învinuita a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit art.68 ind. 1 C., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Astfel, din actele dosarului, respectiv din declarațiile și denunțurile formulate de numiții M. A. V., M. C. G. și Coc O. I.- (trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.122/D/P/2011 din data de (...) al D.I.I.C.O.T -S. T. C. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art.2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și deținere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., iar numiții M. C. G. și Coc O. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. și deținere de droguri de risc și de mare risc fără drept pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2
C.pen. și condamnați în primă instanță prin sentința penală nr. 471/2011 din data de (...) a Tribunalului C.- f. 232-237 vol. II), care se coroborează cu declarațiile date de martorii M. H. A. (f. 113 vol. I u.p), Șuteu Ionuț (f. 115 vol. I, f. 81 vol. III), C. Lazăr Cosmin (f. 60 vol. III), cu procesele verbale de recunoaștere după planșă foto (f. 144-
148 vol. I, f. 151-155 vol. I, f. 158-162 vol. I), procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare la locuințele numiților Coc O. I. și M. C. G. efectuate la data de (...), însoțite de rapoartele de constatare tehnico-științifică cu privire la natura substanțelor depistate (f. 19 și urm. vol. II, f. 58 și urm. vol. II), dar și din procesul- verbal de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T. (f. 112 vol. VII- care coroborate cu declarațiile date de inculpatul T. însuși în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă conturează concluzia că acesta a fost acela care avea asupra sa un pachet conținând droguri și în nici un caz drogurile nu au fost aduse de numitul M. C. G.).
Contrar susținerilor inculpatului prin apărător, probele trecute în revistă anterior sunt credibile și conturează presupunerea rezonabilă că acesta s-ar putea face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcină, cu atât mai mult cu cât numiții M. C. G., Coc O. I. și M. A. V. au dat declarații concordante despre calitatea inculpatului T. de furnizor de droguri de risc (cannabis și semințe de cannabis) și de mare risc (timbre de LSD) încă de la data de (...) (f. 37-38 vol. II, f. 68-70 vol. II, f. 108 vol. II), declarațiile fiind luate separat și anterior valorificării poziției procesuale ca denunț în înțelesul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Pentru a concluziona, probele administrate în faza de urmărire penală confirmă calitatea inculpatului T. de furnizor de droguri de risc și de mare risc pentru dealerii condamnați prin sentința penală nr. 471/2011 din data de (...) a Tribunalului C.- f. 232-
237 vol. II.
Cu privire la inculpatul T. D. M., indicii temeinice de vinovăție sunt furnizate de declarațiile numitului C. Dan A. (f. 143 vol. II), Băgăcean Mihai A. (f. 200 vol. II), dar și ale consumatorilor Talpă Dorin (f. 4 vol. III), Ciupan O. (f. 5, f. 117 vol. III), Graur Iosif I. (f. 7, f. 110 vol. III), Bode B. (f. 11 vol. III), Muncelean Vlad Eugen (f. 13, f. 90 vol. III), Vancea Marcel Ionuț (f. 86 vol. III), Mișca Alexandru (f. 157 vol. III), Sâmboan D. (f. 164 vol. III), Gavrea S. Alex (f. 170 vol. III), Barbu A. (f. 171 vol. III), Toma R. C. (f. 177 vol. III), Mureșan E.n Aurel (f. 187 vol. III), care se coroborează atât cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T. (vol. V), dar și cu rapoartele de constatare tehnico-științifică atestând natura substanțelor procurate de inculpatul T. de la numiții C. Dan A. și T. A. I.
În ceea ce privesc temeiurile de arestare a inculpatului T. A., prev. de art.148 lit.a și f C., instanța a apreciat că ambele sunt incidente în cauză, iar în privința inculpatului T. D. M., s-a apreciat incident în cauză doar temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. f C.
Cu privire la incidența art. 148 lit. a C., instanța a reținut declarațiile constante ale inculpatului și ale mamei acestuia (cu ocazia punerii în executare a mandatelor de aducere) în sensul că acesta a plecat în străinătate la începutul lunii octombrie 2011.
Cu privire la motivele plecării inculpatului în străinătate, s-a raportat pe de o parte la recunoașterea acestuia din fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă în sensul că avea la cunoștință despre cercetarea numiților M. și Coc de către organele de urmărire penală, însă despre sine știa doar că este chemat la audieri, fără a fi fost învinuit în dosar. Or, astfel cum rezultă din citațiile și mandatele de aducere emise în dosar, P. îl cita procedural pe inculpatul T. tocmai în vederea prezentării învinuirii.
Pe de altă parte, la data de (...) a și intervenit reținerea numiților M. C. G. și Coc O. I., împrejurarea de care inculpatul T. era în mod evident conștient, atâta vreme cât potrivit declarațiilor concordante ale acestora, inculpatul T. tocmai ce inspectase cultura de cannabis de la locuința numitului Coc, urmând să revină la interval de 2 săptămâni în vederea urmăririi evoluției survenite. Or, în contextul în care semințele de cannabis fuseseră furnizate tocmai de inculpatul T., este rezonabil a se presupune că acesta se aștepta să fie inculpat în aceeași cauză penală, alături de cele două persoane reținute de DIICOT, acesta fiind și motivul plecării sale intempestive din țară.
S-a reținut, pe cale de consecință, incidența art. 148 lit. a C. în privința inculpatului T. A.
Spre deosebire de situația inculpatului T. A., s-a reținut că despre data și circumstanțele plecării în străinătate a inculpatului T. D. M. nu se cunosc date relevante în cauză, mandatele de aducere fiind soldate cu rezultatul constatării că acesta este plecat din țară.
În aceste condiții, nu a existat elemente pe baza cărora să se poată reține intenția inculpatului de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, au fost înlăturată incidența acestui text legal.
În ce privește incidența art. 148 lit. f C., s-a reținut că prima condiție - cea referitoare la limitele de pedeapsă mai mari de 4 ani este îndeplinită, textele legale de incriminare prevăzând sancțiuni cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi pentru infracțiunile de traffic de droguri de risc și de mare risc.
Cât privește cea de-a doua cerință a aceluiași articol referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă din însăși gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina acestora, caracterul continuat al faptei și intervalul de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul organizat al activității infracționale - inculpatul T. având o sursă de aprovizionare în O. -, numărul de persoane implicate și aria activității infracționale (la nivelul municipiilor G. și Dej).
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Nu în ultimul rând, s-a subliniat faptul că numărul tinerilor dependenți și traficanți de droguri din România a crescut în mod îngrijorător și că este absolut necesară împiedicarea „normalizării"; fenomenului de consum de droguri de mare risc.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că nu se impune luarea altei măsuri preventive mai puțin severe față de inculpați, datorită gravității faptei și numărului relativ mare de persoane implicate, dar și datorită necesității prezenței celr doi inculpați în fața autorităților judiciare.
Prin urmare, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D. - S. T. C. și, în consecință :
În temeiul art. 1491 C., rap. la art. 143, art. 148 lit. a și f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. A., fiul lui G. și A., născut la (...) în mun. Dej. Jud.
C., domiciliat în Dej, str. Dealul Rozelor nr.10, sc. A, ap.4, jud. C., CNP 1.
- pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
În temeiul art. 1491 C., rap. la art. 143, art. 148 lit.f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. D. M., fiul lui D. și E. M., născut la data de (...) în mun. Dej, jud. C., domiciliat în Dej, str. Ion Pop Retegan nr.1, ap.3, jud. C., CNP 1., fără antecedente penale
- pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare.
În temeiul art. 192 alin. 3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice din oficiu a inculpatului T. D. M., av. C. M., s-au avansat din FMJLC în favoarea Baroului C..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. D. M., criticând solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegală si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, respingerea sesizării prin care s-a solicitat luarea măsurii arestului preventiv în ceea ce-l priveste, iar în subsidiar, să se dispună luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
În motivarea recursului s-a arătat că temeiurile arestării nu mai subzistă. Invoca faptul că nu a cunoscut împrejurarea că este cercetat în cauză si că la revenirea în tară s-a prezentat în fata autoritătilor competente imediat ce a aflat despre existenta mandatului de arestare preventivă, că a recunoscut săvârșirea faptelor și că nu are antecedente penale. Consideră că nu prezinta pericol pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate situatie care face posibilă luarea măsurii obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
Procedand la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea constata urmatoarele:
Prin încheierea penală nr. 23/(...) a Tribunalului C. s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de recurent (alături de inculpatul T. A.) pe o durată de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Prin încheierea din 25 septembrie 2012 a Tribunalului C.s-a dispus punerea în executare a mandatului emis în baza încheierii nr. 23/(...) a Tribunalului C..
Inculpatul T. D. M. a declarat recurs împotriva încheierii de arestare preventivă la data de (...) si cum acesta a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele art. 385/3 al. 2 C.proc.pen. privind recursul declarat peste termen.
Pe fond, Curtea constată că potrivit art.149 ind. 1 C., rap.la art.148 al.1 C. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C. și există vreunul dintre cazurile prev. de lit. a- f ale aceluiași articol.
Procedând în temeiul textului de lege menționat, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurentul ar fi comis infracțiunile pentru care este cercetat (CEDO; Erdagoz C. Turcia din (...); Murray c. Regatul Unit (...)), respectiv că în cursul anului
2011 ar fi vândut și oferit droguri de risc, respectiv cannabis mai multor persoane de pe raza municipiului Dej, droguri pe care le-a procurat prin intermediul numitului C. Dan A. de la numitul T. A., în acest sens fiind declarațiile numitului C. Dan A. (f. 143 vol. II), Băgăcean Mihai A. (f. 200 vol. II), dar și ale consumatorilor Talpă Dorin (f. 4 vol. III), Ciupan O. (f. 5, f. 117 vol. III), Graur Iosif I. (f. 7, f. 110 vol. III), Bode B. (f. 11 vol. III), Muncelean Vlad Eugen (f. 13, f. 90 vol. III), Vancea Marcel Ionuț (f. 86 vol. III), Mișca Alexandru (f. 157 vol. III), Sâmboan D. (f. 164 vol. III), Gavrea S. Alex (f. 170 vol. III), Barbu A. (f. 171 vol. III), Toma R. C. (f. 177 vol. III), Mureșan E.n Aurel (f. 187 vol. III), care se coroborează atât cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T. (vol. V), dar și cu rapoartele de constatare tehnico-științifică atestând natura substanțelor procurate de inculpatul T. de la numiții C. Dan A. și T. A. I. si declaratiile de recunoastere ale inculpatului recurent.
Totodată, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cel prevăzut de art. 148 lit. f C.proc.pen. nu s-a schimbat, subzistă și impune în continuare privarea sa de libertate, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de căror comitere este suspicionat, cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
Inculpatul este suspicionat de comiterea în mod coordonat a unor infracțiuni grave de rezultat, trafic si detinere de droguri și, din această perspectivă, susnumitul prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din persistența infracțională pe care a manifestat-o (activitatea infracțională a fost stopată doar de intervenția autorităților judiciare), dar și din urmările greu de reparat, în principal în planul sănătătii personale, cât si a altor persoane. În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte în rândul comunității, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă.
Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpat, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică privarea de libertate arecurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este justificat si prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Acest interes este motivat în primul rând de gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptelor presupuse a fi comise și a contribuției bine conturate a inculpatului la comiterea infracțiunii reținute în sarcina lor.
Față de circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea reține, în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, că vârsta, comportamentul anterior, atitudinea de sinceritate nu diminuează cu nimic pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia, aceste aspecte putând fi valorificate ulterior în cursul procesului penal.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar incheierea atacata se va mentine in totalitate ca fiind legala si temeinica.
Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili suma de cate 50 lei în favoarea Baroului de avocați C. reprezentând onorariu partial pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției.
În temeiul art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea pe inculpatului să plătească suma de 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 50 lei reprezintă onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. D. M. împotriva încheierii penale nr. 23 din 27 februarie 2012 a Tribunalului C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui
Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
GREFIER, C. S.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...)
Jud.fond. L. FIRICEL
← Decizia penală nr. 259/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 251/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|