Încheierea penală nr. 1861/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1861/R/2012
Ședința publică din 28 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. M., judecător JUDECĂTORI : M. R.
: D. P. GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. F. împotriva încheierii penale nr. 145 din 23 decembrie 2012 a T.ui C. privind soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului ( art. 1491 Cod procedură penală ).
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul B. F., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat F. A., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 8 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul B. F. arată că își menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului cu cercetarea acestuia în stare de libertate, respectiv înlocuirea măsurii arestului cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului nu constituie un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere că acesta a recunoscut fapta și că toate împrejurările cauzei sunt cunoscute. Arată că nu există riscul ca inculpatul să pericliteze bunul mers al procesului penal cu atât mai mult să influențeze martorii sau alte probe, nefiind o ipoteză reală nici săvârșirea de alte infracțiunii. Susține că inculpatul nu a avut intenția de a ucide victima, inițial lovind-o peste picioare cu muchia securii, nevizând o zonă vitală și arată că faptul că a lovit-o în zona capului a avut un caracter oarecum accidental datorat împrejurării că partea vătămată s-a ferit. Inculpatul nu a fost alarmat de situația părții vătămate pentru că aceasta nu prezenta în aparență lovituri și nu a curs nici sânge. Concluzionează că nu este vorba despre o tentativă de omor ci mai degrabă de o vătămare corporală, forma de vinovăție fiind praeterintenția.
Pentru motivele expuse solicită admiterea recursului inculpatului, cu onorariu FMJ.
Reprezentanta M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului inculpatului împotriva încheierii prin care în data de 23 decembrie s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat rămas în forma tentativei. Apreciază că sunt incidente prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală astfel că solicită respingerea căii de atac, menținerea măsurii arestării preventive ca legală și întemeiată și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Consideră că în prezenta cauză nu poate fi susținut cu temei că încadrarea juridică nu ar fi cea dată prin actul de inculpare, respectiv de punere în mișcare a acțiunii penale. Susține că lovirea repetată cu un topor a părții vătămate, soția inculpatului face de prisos o analiză la care face referire apărătorul inculpatului. De asemenea, nu consideră că inculpatul și- a imaginat altceva decât că ar putea suprima viața victimei în condițiile în care a acționat în modalitatea expusă și folosindu-se de un corp apt să producă suprimarea vieții. Pe de altă parte, incidența art. 148 lit. f din Cod procedură penală apare ca fiind evidentă, ea desprinzându-se cu certitudine din gravitatea faptei și din împrejurările în care aceasta a avut loc. Totodată, apreciază că neluarea măsurii arestării preventive față de fapte de atare gravitate este de natură a aduce atingere ordinii publice și confirmă faptul că inculpatul a avut o poziție de recunoaștere a faptei, care este semnificativă în prezența unor probe zdrobitoare de vinovăție, inculpatului fiindu-i absolut inutilă adoptarea unei poziții de negare a faptei comise. Mai arată că vinovăția este asumată doar în parte cu privire la acțiunile efectiv desfășurate și care practic nu pot fi combătute, însă se apreciază că din punctul de vedere al laturii subiective intenția nu a fost cea de suprimare a vieții victimei. Așadar, față de argumentele ce țin de caracterizarea faptei ca deosebit de gravă după cum și de argumentele de procedură penală, respectiv art. 143, art. 136 și art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, consideră că măsura arestării preventive în prezenta cauză este legală și întemeiată și solicită menținerea acesteia.
Inculpatul B. F., având ultimul cuvânt, subscrise concluziilor expuse de către apărătorul din oficiu și solicită punerea sa în libertate.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.145/C din (...) a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art.149/1 C.p.pen. și art. 148 lit. f C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. F., fiul lui F. și R., născut la (...) în C.-N., jud. C., domiciliat în com. Așchileu, sat A. Mic nr.1, jud. C., CNP 1., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23 decembrie 2012 și până la data de 20 ianuarie 2012.
S-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av.Capătă Antoniu Domițian Mihai, care se avansează din FMJ.
Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare, în care se include
și suma reprezentând onorariul avocațial, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția din data de 22 decembrie 2012 a P. de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul B. F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C. rap.la art. 174, 175 lit. c C.
La data de (...) ora 2,30 inculpatul B. F., a fost reținut pe o durată de
24 de ore prin ordonanța P. de pe lângă Tribunalul Cluj cu nr.16, emisă în dosarul nr.1664/P/2012, la aceeași dată fiind audiat de procuror (în prezența apărătorului desemnat din oficiu) și fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C. rap.la art. 174, 175 lit. c C.
În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, aceea că în data de 21 decembrie 2012 orele 15,30 aflându-se la domiciliul comun din localitatea A. Mic, jud. C. inculpatul a aplicat multiple lovituri cu securea, inclusiv în zona capului, soției sale B. M., cauzându-i leziuni vindecabile în 70-75 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața acesteia.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea acestei măsurii împotriva inculpatului, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în primul rând, în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina lui, aceste indicii și probe fiind relevate de procesul-verbal de sesizare, concluziile preliminare ale I.M.L. C.- N., declarațiile martorilor audiați în cauză R. D. V., S. D. și S. D., și nu în ultimul rând, declarațiile inculpatului care, recunoscând fapta comisă, a descris modalitatea de comitere a acesteia, respectiv lovirea repetată a victimei cu o secure și contextul care a determinat acțiunea sa violentă, respective consumul de băuturi alcoolice al victimei care a refuzat să facă mâncare și curățenie în locuință .
Drept urmare, a rezultat din analiza mijloacelor de probă administrate până la acest moment, că sunt întrunite cerințele art. 143 C.p.pen. referitoare la existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Cea de a doua cerință a acestui text de lege se referă la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, cu mențiunea că acest pericol pentru ordinea publică nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost cel mai adesea definit ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, generând temerea colectivă că organele de stat nu acționează suficient, în cazul comiterii unor fapte de o anumită gravitate.
Fără îndoială pericolul concret al faptei nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f C.p.pen., dar nici nu este posibil ca acesta să nu fie avut în vedere de către judecătorul sesizat cu o asemenea propunere.
Dimpotrivă, acesta este chemat să facă o evaluare a faptei comise și a circumstanțelor comiterii ei, pentru ca apoi prin raportare și la circumstanțele personale ale inculpatului să decidă dacă este sau nu, necesară privarea de libertate a inculpatului.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță socială a acelei fapte, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, care considerăm că în acest caz este evidentă dacă avem în vedere circumstanțele concrete ale comiterii acestei fapte, caracterizată de o gravitate deosebită, relevată în principal de modalitatea în care a inculpatul a acționat, violența de care acesta a dat dovadă, lovindu-și soția în mod repetat cu o secure și nu în ultimul rând, urmările care s-au produs sau se puteau produce asupra sănătății ori vieții victimei.
Așadar, în cauza de față, s-a apreciat că, din chiar modul de derulare a evenimentelor, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, instrumentul folosit, împrejurările în care aceasta a fost comisă, faptul că inculpatul a acționat pe fondul consumului de alcool și după ce s-a înarmat în acest scop cu o secure, lovind victima în mod repetat, reies probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că o regretă, această împrejurare nu poate constitui prin ea însăși un motiv suficient de puternic care să justifice cercetarea sa în stare de libertate, această atitudine sinceră a inculpatului, urmând a fi avută în vedere de judecător la individualizarea judiciară a pedepsei, în măsura în care inculpatul va fi trimis în judecată și se va pronunța o soluție de condamnare.
În aceste condiții, apreciind că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art.
149/1 C.pr.pen. propunerea P. de pe lângă Tribunalul Cluj a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 23 decembrie 2012 și până la data de 20 ianuarie 2012.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. F. solicitând casarea ei în întregime și rejudecând cauza, cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că în speță nu sunt întrunite cerințele pericolului concret pentru ordinea publică prev.de art.148 lit.f C.proc.pen., neexistând suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele imputate.
Inculpatul arată că față de el se puteau lua alte măsuri restrictive de libertate, cele prev.de art.145 sau 1451 C.proc.pen., obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Instanța de fond în mod judicios a apreciat că sunt prezente prevederile art.143 și 148 lit. f C.proc.pen., arestarea inculpatului impunându-se în vederea efectuării urmăririi penale, a unei bune administrări a probelor, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20, 174, 175 alin.1 lit.c C., de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, constând în aceea că la 21 decembrie 2012, i-a aplicat cu securea, victimei B. M. din localitatea A. Mic, multiple lovituri, în urma căreia aceasta a suferit leziuni vindecabile în 75 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
La data de 23 decembrie 2012 s-a emis împotriva inculpatului mandatul de arestare preventivă nr.67 de către Tribunalul Cluj pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 23 decembrie 2012 - 20 ianuarie 2013.
Măsura arestării inculpatului s-a luat cu respectarea disp.art.143 și
148 lit.f C.proc.pen., în sarcina acestuia reținându-se o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege depășește 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate până în această fază a urmăririi penale, rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, fiind incidente temeiurile arestării preventive prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.proc.pen.
Ținând cont de modul de săvârșire a faptei ce aduce atingere relațiilor sociale referitoare la viața și integritatea persoanelor, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al infracțiunii presupus a fi comise de către acesta, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, lăsarea inculpatului în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s- a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este omorul calificat, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Art.5 paragraf 1 lit. c din Convenție și implicit practica CEDO au dezvoltat noțiunea autonomă de „. plauzibile"; (cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noțiune depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci și să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracțiune, motive puse în evidență de circumstanțele particulare ale speței de față.
Din piesele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a D. O.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Ori, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorilor de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea măsurilor preventive.
Măsura arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu au fost clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil implicarea recurentului în comiterea acestora.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse
și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient.
În acest context, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța de recurs reține că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat prezintă o gravitate sporită, aceasta având o rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al C. E. a D. O. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune";, măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că în baza art.136 C.proc.pen. pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată este oportună măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute de judecătorul fondului.
Probele și indiciile temeinice în speță sunt: declarațiile martorilor R. D.
V., S. D., care se coroborează cu declarațiile inculpatului recurent și cu concluziile preliminare medico-legale ale IML C., care învederează leziunile corporale suferite de victimă, data producerii acestora și numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea acesteia.
Față de cele ce preced, nu se impune luarea față de inculpat a unei alte măsuri restrictive de libertate prev.de art.145 sau 1451 C.proc.pen., condiții în care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, în baza art.189 C.proc.pen.avocat F. A.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul va plăti statului
400 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorariu pentru avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. F. detinut în Arestul IPJ C. împotriva încheierii penale nr. 145 din 23 decembrie 2012 a T.ui C.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. F. A.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. M. R., D. P.
GREFIER L. A. S. red.PD/CA
3 ex. - (...) jud.fond.Ț. A.
| ← Încheierea penală nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 333/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
