Încheierea penală nr. 397/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.397/R/2012
Ședința publică din 08 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
M. B.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. P. G. împotriva încheierii penale nr.24/C din 28 februarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ C., asistat de apărător ales, av.Boroș M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. A. este cercetat pentru omor deosebit de grav, dar până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Nu există la dosar probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. A depus la dosar caracterizarea de la parohul B. C., care arată că-l cunoaște pe inculpat de 7 ani, că acesta este un om deosebit și a lucrat cu copiii în cadrul unor spectacole. Inculpatul nu a avut intenția să suprime viața victimei, ci doar să-l facă să nu strige. Când victima a început să alerteze vecinii, atunci a comis fapta, însă a lăsat victima în viață. Inculpatul regretă comiterea faptei, se va prezenta la toate solicitările instanței, cercetarea judecătorească se va putea desfășura în bune condiții cu inculpatul în stare de libertate, iar perioada de arest preventiv și-a atins scopul prevăzut de legiuitor.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Inculpatul este cercetat pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, apreciind că în mod corect s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, raportat la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și împrejurarea că urmărirea penală nu a fost finalizată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus a fi comisă de inculpat este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, în pofida acelei caracterizări făcute de parohul bisericii catolice. În opinia lui, un bun creștin nu poate lua viața unui semen al său.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a avut intenția să ucidă victima, nu și-a dat seama ce a făcut și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.24/C din (...) în baza art. 159 din Codul de procedură penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și, în consecință, a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul M. P. G., fiul lui I. și M., născut la data de (...), aflat în prezent în Spitalul Penitenciar Jilava, măsură luată prin încheierea penală 13/C/(...) a T.ui C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...).
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția nr. 158/P/2012 din data de (...) a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost începută urmărirea penală față de numitul M. P.-G., fiul lui I. și M., născut la (...) în mun. G., jud. C., domiciliat în com. Țaga, sat N., nr. 252, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 2. eliberată de S. G., CNP 1., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 rap. La art. 211 alin. 1, 2 lit. b și alin. 21 lit. c C.pen. și omor deosebit de grav prev. de art. 174, 176 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplic. 33 lit. a C.pen., apreciindu-se că în cauză sunt întrunite cerințele legale, existând indicii că acesta a comis fapte prevăzute de legea penală.
Ulterior, prin O. nr. 3/(...), s-a dispus reținerea învinuitului M. P.-G. pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de (...) ora 23,00, până la data de (...) ora 23.00.
Totodată, prin ordonanța aceluiași parchet din data de (...), s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, sub aspectul infracțiunilor menționate, inculpatul fiind audiat de procuror în prezența apărătorului desemnat din oficiu.
Prin încheierea penală nr. 13/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f din Codul de procedură penală.
Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj prin prisma actelor și lucrărilor de urmărire penală efectuate până în prezent, s- au reținut următoarele:
Sub aspectul stării de fapt, inculpatul a fost acuzat că în cursul nopții de 27/(...) a pătruns prin efracție în locuința victimei Mîrza V. din sat N., nr.
338, jud. C., cu intenția de a sustrage din locuința acesteia bani, împrejurare în care a aplicat victimei lovituri cu și de corpuri dure și prin comprimare între două planuri dure, cauzându-i un politraumatism în evoluția căruia a intervenit o insuficiență respiratorie acută și apoi moartea victimei.
În cauză există cel puțin indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, acestea fiind relevate de procesul-verbal de cercetare la fața locului, de raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, de constatările preliminare emanând de la IML C. și de declarațiile inculpatului însuși prin care acesta recunoaște împrejurările săvârșirii faptei.
Față de toate aceste mijloace de probă, instanța a apreciat că în cauză se poate reține existența unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 par.1 lit.c din Convenția E. și a unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C.pr.pen. cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit. f a articolului 148 C.pr.pen., instanța a reținut că inculpatul este acuzat de a fi comis două infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege susmenționat este îndeplinită.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, în cazul unor infracțiuni grave, cum sunt și cele imputate inculpatului, în special cea de omor deosebit de grav, probele referitoare la existența și natura lor, implicațiile lor și urmările produse, constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin chiar natura lor aceste fapte au rezonanță socială și implicații negative asupra siguranței colective.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță socială a acelei fapte, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, care s-a considerat că în acest caz este evidentă dacă s-a avut în vedere natura infracțiunii de comiterea căreia este acuzat inculpatul, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei după o prealabilă plănuire cu sânge rece a modului de acțiune, fapta fiind îndreptată împotriva unei persoane în vârstă și lipsită de apărare, în contextul sustragerii unei sume de bani din posesia acesteia, vădind, prin numărul și intensitatea loviturilor aplicate, zona corpului vizată și instrumental folosit la producerea leziunilor, intenția ca victima să decedeze. Astfel, inculpatul a aplicat lovituri de mare intensitate cu un corp contondent în zona capului victimei, dând dovadă de o ferocitate ieșită din comun, scopul urmărit fiind acela de a ascunde o primă infracțiune de furt săvârșită în dauna victimei, dar și de a o deposeda și de restul mijloacelor bănești despre care aflase că le-ar avea asupra sa. Este de menționat și faptul că în cauză există indicii că s-a comis și infracțiunea de viol sau profanare de cadavre (în funcție de faptul că victima era sau nu în viață la momentul în care inculpatul recunoaște că a întreținut raporturi sexuale normale și anale cu aceasta).
Circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale nu este de natură a conduce la concluzia că luarea unei măsuri preventive mai puțin severe ar fi suficientă, având în vedere ocupația inculpatului (cantor la biserică, ocupație care ar fi trebuit să îi imprime un comportament ferit de orice acces de imoralitate sau caracter ilegal), mobilul faptei fiind unul josnic - acela de a putea să achite o rată bancară pe socoteala unei femei singure și aflată la o vârstă înaintată, în contextul în care inculpatul se află la o vârstă tânără la care nimic nu se opunea ca acesta să își suplimenteze veniturile pe căi licite.
Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, din actele dosarului nu a rezultat nici un fel de date că inculpatul ar manifesta vreun sentiment de milă sau de regret față de fapta comisă, prin urmare nu există vreo justificare pentru luarea altei măsuri preventive, neprivative de libertate. A. nu se impune și prin prisma împrejurării că este necesară stabilirea eventualei participații și a altei persoane la comiterea faptei, persoană cu care inculpatul nu este cazul să ia legătura.
În speță mai este necesară efectuarea a numeroase acte de urmărire penală, respectiv expertiza medico-legală psihiatrică, constatările tehnico- științifice ADN, precum și audierea unor martori, fiind așadar în interesul bunei desfășurări a procesului penal rămânerea inculpatului în stare de arest preventiv.
În consecință, în temeiul art. 159 rap. la art. 148 lit. f din Codul de procedură penală s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv cu 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), cheltuielile judiciare avansate de stat urmând a rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul M. P. G. solicitând casarea hotărârii tribunalului și rejudecând, să se respingă prelungirea arestării preventive, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
În subsidiar, apreciază că se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, vizate de art.145 și 1. C.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, pentru tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. 1, 2 lit. b și alin. 21 lit. c C.pen. și omor deosebit de grav prev. de art. 174, 176 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplic. 33 lit. a C.pen., reținându-se în sarcina sa că în noaptea de 2. ianuarie 2012 a pătruns prin efracție în locuința victimei Mîrza V. din satul N. nr. 338 jud. C. cu intenția de a sustrage bani, fiind surprins însă de partea vătămată i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu și de corpuri dure și prin comprimare între două planuri dure, cauzându-i un politraumatism în evoluția căruia a intervenit o insuficiență respiratorie acută și apoi moartea victimei.
Prin încheierea penală nr. 13 din 6 februarie 2012 a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. P. G. pe 29 de zile, apreciindu- se ca îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.f C.
În prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului pentru efectuarea următoarelor acte de urmărire penală: proba științifică a expertizei medico- legale psihiatrice din care să rezulte discernământul recurentului la data faptei, a constatărilor tehnico-științifice ADN , audierea martorilor direcți și indirecți la presupusa infracțiune comisă de inculpat, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
În urma verificării dosarului de anchetă, Curtea reține că întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, conform actelor depuse, impunându- se efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice din care să rezulte discernământul recurentului la data faptei, a constatărilor tehnico-științifice ADN, audierea martorilor direcți și indirecți la presupusa infracțiune comisă de inculpat, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea imputată fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, în mod judicios prima instanță a constatat că subzistă în continuare temeiurile arestării preventive vizate de art. 148 lit.f Cod proc.pen.
Potrivit art.155 alin.1 C.arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Verificând conținutul actelor și lucrărilor dosarului, atât instanța de fond cât și curtea constată că în privința recurentului sunt întrunite simultan și condițiile prev.de art.136 și 143 C.raportat la art.148 lit.f C., astfel că față de conținutul art.155 și 159 C. Tribunalul Cluj a pronunțat o soluție corectă fiind justificată și judicioasă cererea de prelungire a arestării preventive.
Temeiul arestării recurentului a fost art.148 lit.f C.
Potrivit art.148 lit.f cod proc.pen. Cod de procedură penală, una din condițiile arestării este aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea săvârșirii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei soluții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte (izolarea lor de societate).
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social.
A. tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, crează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Ori, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea și după caz, menținerea sau prelungirea măsurilor preventive.
Calea de atac exercitată de inculpat, vizând prelungirea duratei arestului preventiv, nu este fondată, din moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că fapta imputată inculpatului, astfel cum a fost descrisă prin cererea de prelungire a măsurii arestării, ca și succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent impun, în mod evident, prelungirea arestului, pentru a putea fi asigurată ascultarea inculpatului oricând, confruntarea sa cu alte persoane, audieri de martori, efectuarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică a acestuia, constatări tehnico-științifice ADN, și îndeplinirea de alte eventuale acte procesuale față de el.
Prelungirea arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul nu a fost clar stabilită, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil vinovăția și implicarea recurentului în fapta pentru care este cercetat.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională, caracterul acesteia precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient.
Față de toate acestea, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul recurent a recunoscut în parte comiterea faptelor, probele și indiciile temeinice rezultând din declarațiile martorilor C. L. SR. și M. Ana, coroborate cu rapoartele de constatare medico-legale ale victimei..
Stabilirea vinovăției recurentului urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență până în acest moment existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C., care justifică luarea și prelungirea arestării preventive față de acesta (cazul Fox, Campbell și Hartley vs.Uk).
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului și prelungirea acesteia fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, prelungirea privării de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat , acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până în prezent.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, prelungirea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998;
Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie
2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru prelungirea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis fapta, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din
Convenția europeana, ca infracțiunea invocată să poată fi, în mod rezonabil, încadrată într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar.
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior prelungirea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
În speță sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.f C., Tribunalul Cluj apreciind corect asupra necesității prelungirii stării de arest a acestuia.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea imputată recurentului se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul recurentului presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Prelungirea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a inculpatului, va fi respins ca nefondat.
La acest moment procesual, curtea apreciază că față de natura infracțiunii presupus a fi comisă de inculpat, ținând cont de rezonanța acesteia în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică prelungirea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru motivele ce preced, curtea apreciind că sunt întrunite concomitent condițiile art.136, 143 și 148 lit.f C., raportat la art.155 și 159
C., apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică urmând a fi menținută, motiv pentru care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat, conform art.38515 pct.1 lit.b C., fiind necesară depunerea la dosar a declarațiilor de martori, a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, constatări tehnico-științifice ADN, care să probeze vinovăția acestuia și îndeplinirea de alte eventuale acte procesuale față de el.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art. 189 C.p.p.
Va obligă pe inculpatul M. P. G. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial (avocat M. A.) conform art. 192 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. P. G., aflat in Arestul IPJ C. împotriva încheierii penale nr. 24/C din 28 februarie e2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpatul M. P. G. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial (avocat M. A.).
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 martie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
V. G. D. P. M. B. | D. S. |
red.PD/CA
4 ex. - (...)
jud.fond.T. S.
| ← Încheierea penală nr. 506/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
