Încheierea penală nr. 46/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 46/2012

Ședința Camerei de C. din data de 4 aprilie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L. GREFIER : T. G.

P. de pe lângă C. de A. C. reprezentat prin P. : ANEM. CIREAP

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect propunerea de arestare preventivă în lipsă formulată de P. de pe lângă C. de A. C. privind pe inculpatul I. DAN I., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune calificată, în convenții, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C., cu aplicarea art. 37 lit. a C.; fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. și ped. de art. 288 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2

C. și art. 37 lit. a C.; uz de fals în formă continuată, prev. și ped. de art.

291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și art. 37 lit. a C. și fals privind identitatea, prev. și ped. de art. 293 alin. 1 C., cu aplicarea art. 37 lit. a C., în concurs real conform art. 33 lit. a C.

La apelul nominal se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. P. A. E., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul I. Dan I.

Procedura de citare este legal îndeplinită prin afișare.

S-a făcut referatul cauzei, după care, C., din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a propunerii de arestare preventivă formulată în cauză, întrucât deși se face referire în plângerea penală adresată de către părțile vătămate organelor de urmărire penală la săvârșirea de către un notar public a infracțiunii de neglijență în serviciu în legătură cu infracțiunile reținute a fi săvârșite de inculpat, din actele dosarului de urmărire penală rezultă că nu s-au efectuat nici un fel de acte de urmărire penală sau acte premergătoare față de notarul public, astfel că raportat la infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus începerea urmăririi penale, precum și la calitatea inculpatului I. dan I. în baza art. 1. alin.2 C. competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei C.-N..

Reprezentanta P. solicită respingerea excepției invocate în cauză raportat la dispozițiile art. 146 alin. 2 C., conform cărora competența de soluționare a cauzei revine instanței ce i-ar reveni competența judecării cauzei în fond. Solicită a se avea în vedere că în cauză sunt formulate învinuiri și pentru persoane ce datorită calității pe care o au, respectiv aceea de notar public, atrag competența materială de cercetare a P. de pe lângă C. de A. C. și implicit a C. de A. C.. Mai mult, competența este determinată de calitatea făptuitorului și nu a învinuitului, având în vedere că ne aflăm în faza de urmărire penală și nu are relevanță dacă a fost sau nu pusă în mișcare urmărirea penală și față de acele persoane cu calitate specială la data formulării propunerii de arestare. R. și la dispozițiile art.

35 alin. 1 teza a II-a C. în cazul în care competența după calitatea persoanei revine unor instanțe cu grade diferite, atunci competența de soluționare a cauzei revine instanței superioare.

Pe de altă parte, prezintă și argumente de practică judiciară, respectiv încheierea penală nr. 1/12 aprilie 2010 pronunțată în dosar nr. (...) al C. de A. C., recurată și definitivă prin decizia penală nr. 1502/19 aprilie 2010 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care s-a dispus arestarea preventivă a unui jandarm la solicitarea P. de pe lângă C. de A. C. într-o cauză în care se efectuau cercetări și față de un avocat, față de care la finalul cercetărilor s-a dispus neînceperea urmăririi penale. De asemenea, solicită a se avea în vedere încheierea penală nr. 109/29 septembrie 2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...) privind pe inculpatul B. R., cu precizarea că luarea măsurii arestului preventiv și în acest caz viza o persoană a cărei calitate nu atrage competența C. de A. C., însă în același dosar se efectuau cercetări și față de un notar public. În ambele cazuri solicită a se constata că în mod judicios propunerile de arestare preventivă au fost soluționate de către C. de A. C..

Consideră că împrejurarea că până în acest moment nu s-au efectuat acte de cercetare față de făptuitorii cu calitate specială nu atrage modificarea competenței organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, astfel că solicită respingerea excepției.

Apărătorul inculpatului I. Dan I. solicită admiterea excepției și declinarea propunerii de arestare preventive în favoarea Judecătoriei C.- N., întrucât în cauză s-au efectuat acte de urmărire penală doar față de inculpatul I., chiar dacă se face referire tangențial și la persoane cu calitatea specială de notar. Nu se poate neglija că în cauză s-a formulat plângere penală pentru infracțiunea de neglijență față de un notar public și de abuz în serviciu față de alt notar public, dar având în vedere că cele două presupuse infracțiuni sunt practic consecințele unei induceri în eroare inclusiv a notarilor prin prezentarea unor acte false, apreciază că și aceștia se pot pretinde părți vătămate în dosar. Mai mult, apreciază că presupunerea părților vătămate că cei doi notari au săvârșit o infracțiune nu este suficientă pentru ca propunerea de arestare preventivă a inculpatului să fie soluționată de C. de A. C.. P. toate aceste considerente solicită admiterea excepției.

C. pune în vedere părților că se va pronunța asupra excepției o dată cu fondul propunerii de arestare preventivă, astfel că acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a propunerii de arestare preventivă formulată în cauză.

Reprezentanta P. depune o planșă foto cu înscrisuri ridicate de la ultima adresă a inculpatului, respectiv copiile mai multor acte de identitate false de care se folosea inculpatul în comiterea faptelor de înșelăciune.

Arată că susține propunerea formulată în cauză, care este întemeiată pe dispozițiile art. 1. C., în condițiile art. 150 alin. 3 C., respectiv fără ascultarea inculpatului, pentru că acesta este dispărut și se sustrage, nefiind prezent nici în fața procurorului, temeiurile de arestare fiind cele prev. de art. 148 lit. a, c, d și f C.

În acest sens arată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C., art. 288 C. și art. 291 C., însă acesta se sustrage cercetărilor, fiind de altfel urmărit internațional și pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 444/2011 a C. de A. C.. De asemenea, apreciază că, atâta timp cât s-au descoperit probe materiale că inculpatul a deținut înscrisuri necesare stabilirii unor identități pe nume fictive este evident că există date suficiente că se pregătește săvârșirea unor infracțiuni similare celor pentru care este cercetat.

În ceea ce privește incidența art. 148 lit. f C. învederează instanței că prejudiciul cauzat de inculpat de 25.000 euro chiar dacă nu este deosebit de ridicat a rămas în acest cuantum datorită faptului că un notar a avut suspiciuni cu privire la identitatea inculpatului, astfel că prejudiciul a rămas doar avansul achitat.

P. toate aceste motive consideră că la dosar există toate datele necesare ce constituie indicii și probe de vinovăție, precum și că pentru desfășurarea procesului penal este necesară prezența inculpatului, propunerea de arestare preventivă a acestuia fiind întemeiată și fondată, astfel că solicită arestarea inculpatului pentru 30 de zile începând cu data depistării și prezentării acestuia. Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.

Apărătorul inculpatului I. Dan I. solicită respingerea propunerii de arestare preventivă în lipsă. Consideră că, chiar dacă temeiurile prev. de art. 148 lit. a, d C.pr.pen sunt în favoarea celor susținute de către reprezentanta P. temeiul prev. de art. 148 lit. c C., raportat la actele dosarului nu este suficient, întrucât dacă inculpatul ar fi intenționat să comită noi infracțiuni probele găsite la adresa acestuia nu ar fost identificate. Totodată, consideră că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f C. respectiv că este necesară prezența inculpatului pentru desfășurarea urmăririi penale, deoarece față de acesta a fost deja emis un mandat internațional, astfel că va fi identificat și va fi adus în fața autorităților. Cu onorariu din FMJ.

C U R T E A :

Prin propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă

C. de A. C. în dosarul nr. 46/P/2012, în temeiul art. 1. alin. 1 și 2, art.

149 alin. 1 și art. 150 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, s-a solicitat arestarea în lipsă, pe o durată de 30 de zile, a inculpatului lIiescu Dan I., pentru următoarele motive:

Inculpatul I. Dan I. este bănuit că a indus în eroare părțile vătămate B. V. și B. M. R., cărora le-a oferit spre vânzare apartamentul situat în C.- N., str. Siretului nr. 45, ap. 9, județul C., deși, în realitate, apartamentul se află în proprietatea unei alte persoane, respectiva numitului A. O. M.

Acțiunea infracțională s-a reținut că a avut loc în zilele de 30 și 31 ianuarie 2012, părțile vătămate fiind păgubite cu suma totală de 25.000 de euro, bani pe care i-au dat inculpatului, ca preț al locuinței.

Inculpatul a utilizat, succesiv, două acte de identitate contrafăcute, prezentându-se în fața notarului public M. A. din C.-N., sub o identitate falsă, respectiv sub identitatea adevăratului proprietar al locuinței .

La data de (...) a fost întocmit un antecontract de vânzare- cumpărare, între lIiescu Dan I. (sub identitatea falsă "A. O. M.") și B. M.

R., inculpatul încasând un avans de 2.000 de euro.

La data de (...), notarul public M. A. a redactat un contract de vânzare-cumpărare, care însă nu a mai fost autentificat, după ce s-a descoperit faptul că lIiescu Dan I. se prezentase, în mod fraudulos, sub identitatea lui A. O. M.

Totuși, inculpatul primise deja încă o sumă de 23.000 de euro, de la părțile vătămate, tot cu titlul de preț al locuinței.

Prin rezoluția procurorului din (...), ora 12,00, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui lIiescu Dan ., fiul lui Ion și V., născut la (...) în C.-N., județul C., domiciliat în comuna F., sat F., str. C. nr. 29 B, județul C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., eliberată de S. C.-N. la (...), CNP

1., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune calificată, în convenție, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291

Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal și fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal.

Ulterior, prin ordonanța procurorului din (...), s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului lIiescu Dan I., pentru infracțiunile arătate mai sus.

Totodată, s-a susținut că în prezentul dosar se efectuează cercetări

și față de făptuitoarea M. A., notar public, urmare a plângerii penale formulată de partea vătămată B. V., care susține că notarul public ar fi săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal, pentru că ar fi redactat contractul notarial din (...), fără a verifica cu atenție identitatea pretinsului vânzător.

Se mai desfășoară cercetări și față de făptuitoarea K. A. B., notar public, întrucât partea vătămată B. V. a susținut că aceasta ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, prin aceea că și-ar fi nesocotit atribuțiile de serviciu și ar fi eliberat o xerocopie simplă a contractului notarial de vânzare- cumpărare nr. 1130/(...), unei persoane fără nici o calitate în ceea ce privește respectivul contract.

Ulterior, xerocopia a fost utilizată de inculpat pentru a induce în eroare părțile vătămate și pe notarul public M. A. (contractul nr. 1130/(...) fiind contractul prin care A. O. M. a dobândit inițial locuința).

În cauză s-a arătat că au fost administrate numeroase probe din care rezultă cu claritate indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile imputate. Astfel, au fost efectuate recunoașteri după planșa fotografică (f.9,10), a fost audiată făptuitoarea M. A. (f.31,32), au fost audiate părțile vătămate B. V. (f.33-37)

și B. M. R. (f.38-42), a fost audiat martorul B. M. E. (f. 43-46) și martorul

H. H. C. (f. 89,90).

Totodată, față de inculpatul I. Dan I. s-a apreciat că sunt incidente cazurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. a, c, d și f din Codul de procedură penală, în sensul că inculpatul a fugit și s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire și de la judecată; există date că inculpatul pregătește săvârșirea unor noi infracțiuni; inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune; inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Inculpatul este în prezent urmărit internațional, în vederea arestării, așa cum rezultă din adresa nr. 1191606/VMG/(...) a Biroului Național

Interpol (f.79).

În cauză au fost emise mandate de aducere față de inculpat, la (...)

(f.67), respectiv (...) (f.81), însă acesta nu a fost găsit (f.83).

Mai există date conform cărora inculpatul pregătește săvârșirea de noi infracțiuni. Astfel, la plecarea sa din apartamentul situat în C.-N., str.

Siretului nr. 45, ap. 9 (unde locuia în chirie), inculpatul a abandonat în apartament mai multe obiecte, acte de identitate și legitimații false.

Acestea au fost predate organelor de poliție de către martorul H. H.

C., conform dovezii din (...) (f.91). Printre acestea, au fost predate mai multe cărți de identitate false, având aplicate fotografiile inculpatului, dar sub diverse nume, cum ar fi „Cornan Ștefan" sau „Vanea Dan I.". De asemenea, au fost predate legitimații false, având aplicată fotografia inculpatului, pretins a fi fost emise de către Parlamentul României și

Guvernul României, precum și mai multe folii plasticate, un aparat de tăiat hârtie, două aparate de laminat etc.(dispozitive utilizate la falsificarea actelor oficiale).

S-a mai arătat că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune fiind condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin sentința penală nr.

494/(...), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1366/R/(...) a C. de A.

C., fiind emis mandatul de executare nr. 645/(...), care nu a putut fi pus în aplicare până la această dată, datorită sustragerii inculpatului (f.57,

58).

Totodată, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar provoca un sentiment de insecuritate în comunitate, o aparență de lipsă de reacție nejustificată a organelor judiciare în fața unor asemenea acte infracționale, în condițiile în care inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni, după o temeinică pregătire, utilizând mai multe acte de identitate falsificate, denotând astfel o periculozitate și o îndrăzneală sporite.

Analizând propunerea de arestare formulată în cauză, se rețin următoarele aspecte:

Pe cale de excepție, anterior analizării fondului propunerii formulate, C. a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze, în temeiul prevederilor art. 1. alin. 2 C., excepție care va fi admisă din următoarele considerente:

Din actele dosarului de urmărire penală reiese cu certitudine că infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului I. Dan I. au fost sesizate, la momentul săvârșirii lor, chiar de către notarul public M. A. care împreună cu partea vătămată B. V. au anunțat la data de (...) organele de poliție (f.3-11, f.31-32 d.u.p.).

Ulterior sesizării, cercetările în prezenta cauză au fost instrumentate în faza de acte premergătoare de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, care la data de (...), după ce au l-au audiat în calitate de martor pe notarul public A. M., au sesizat P. de pe lângă C. de A. C., în temeiul prev art. 209 alin. 4/1 lit. d C., în vederea oportunității preluării cauzei (f.2 d.u.p.), dosarul fiind preluat și înregistrat la aceeași dată la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 46/P/2012.

Ulterior, în cauză procurorul de caz a procedat la reaudierea persoanelor vătămate B. V. și B. M.-R., a martorului B. M. E., a solicitat relații de la notarul public Kogcsog A. B. (f,47-50 d.u.p.) și a mai administrat la dosar alte înscrisuri (f.58-65 d.u.p.), efectuând în același timp și acte specifice de căutare a inculpatului care, din datele cauzei, reiese că este plecat din țară, împotriva sa fiind emis un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 5 ani închisoare în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 645/(...) a Judecătoriei C.-N. (f.58).

La data de (...) în cauză a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului I. Dan I. pentru săvârșirea infracțiunilor de art. 215 alin. 1,2 și 3 C., art. 288 alin. 1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și art. 293 C., toate cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a C., iar la data de (...) a fost pusă acțiunea penală împotriva inculpatului pentru aceleași infracțiuni(f.68-70, f.74-75).

Ulterior, la data de (...), C. de A. C. a fost sesizată cu propunerea de arestare preventivă în lipsă a inculpatului I. Dan I.

Din cele expuse mai sus, reiese că în cauză singura persoană față de care se efectuează în prezentul dosar acte de urmărire penală, care are calitatea de inculpat în prezenta cauză și față de care s-a formulat o acuzație oficială în materie penală din partea autorităților, în acceptul normelor naționale și a prev. C.E.D.O., este inculpatul I. Dan I.

Potrivit prevederilor art. 145/1 alin. 2 C.p.p., dosarul împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive întocmită de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală se prezintă președintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanța căreia i- ar reveni competența să judece cauza în fond sau de la instanța corespunzătoare în grad acestuia, în a cărei circumscripție teritorială se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzută de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Reiese în mod cert din actele dosarului că față de cei doi notari publici în cauză nu doar că nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală

și nu au fost puși oficial sub vreo învinuire, dar nici măcar nu au fost audiați în calitate de făptuitori.

În ceea ce o privește pe M. A., aceasta a fost audiată la data de (...) de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în calitate de martoră, ea fiind de altfel și persoana care a sesizat organele de poliție la data de (...) cu privire la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului I. Dan I., ulterior nemaiperfectând contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică și refuzând să mai înmâneze vreo copie a acestuia altcuiva decât organelor de poliție.

La acea dată de (...) dosarul a fost preluat de P. de pe lângă C. de A.

C. și tot la aceea dată, partea vătămată B. V. a formulat o plângere penală împotriva notarului public A. M. acuzând-l de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu (f.1 d.u.p.).

În ceea ce o privește pe notarul public K. A. B. aceasta nici măcar nu a fost audiată vreodată în cauză, P. de pe lângă C. de A. C. solicitându-i doar anumite relații cu privire la unele înscrisuri (f.40 d.u.p.).

C. constată că P. de pe lângă C. de A. C. a înaintat prezenta propunere de arestare preventivă a inculpatului I. Dan I. acestei instanțe pe considerentul că în cauză s-ar efectua cercetări față de cei doi notari publici, împrejurare care ar atrage, prin urmare, potrivit disp. art. 2. pct. 1 lit.d C.p.p., raportat la art. 1. alin. 2 C.p.p., competența materială a C. de A. C. în soluționarea propunerii.

Așa cum s-a arătat anterior, din nici un act de urmărire penală efectuat până în prezent nu reiese că cei doi notari publici ar fi cercetați pentru vreo infracțiune sau că față de aceștia s-ar fi efectuat vreun act măcar premergător începerii urmăririi penale. Chiar și în această din urmă situație, efectuarea unor acte premergătoare nu echivalează cu o învinuire sau o acuzație în materie penală pentru a atrage competența materială a C. de A. pe considerentul calității speciale a subiectului activ al infracțiunii.

Simpla împrejurare că în plângerea formulată la data de (...) și adresată P. C. de A. C., partea vătămată B. V. a solicitat tragerea la răspundere a notarului public M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, nu investește de plano C. de A. C. cu soluționarea propunerii de arestare preventivă.

Dosarul de urmărire penală, de altfel, a fost preluat de P. de pe lângă C. de A. C. de la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în baza prev. art. 209 alin. 4/1 lit. d C.p.p., cu acordul procurorului care a efectuat supravegherea penală, preluare care pentru motivele prevăzute de acest text de lege poate avea loc și în situația în care infracțiunile care fac obiectul dosarului nu sunt de competența materială a P. de pe lângă C. de

A. și nici nu atrag competența acestei instituții pe considerentul unei calități speciale a făptuitorului.

În susținerea concluziilor de respingere a excepției invocată de judecător din oficiu, anterior soluționării propunerii de arestare preventivă, reprezentanta parchetului a invocat o practică similară a C. de A. C. în dosarele nr. (...) (f.18-20, dosar instanță) și nr. (...) (f.21-32, f.36-

43 dosar instanță).

Așa cum reiese din hotărârile judecătorești pronunțate în respectivele cauze și atașate la dosar, în ambele cauze au fost admise propuneri de arestare preventivă pentru infracțiuni săvârșite de persoane care nu au nici una din calitățile prev. de art. 2. pct. 1 lit. b - b/3 C.p.p., infracțiuni care, de asemenea, nu erau de competența materială a C. de A.

În ambele cazuri însă, alături de persoanele față de care se solicitase luarea măsurii arestării preventive, era începută urmărirea penală și pentru un notar, respectiv un avocat față de care, ulterior, prin rechizitoriu s-au dispus soluții de scoatere de sub urmărire penală. Acest lucru se poate observa din cuprinsul deciziei penale nr.1614/2011 a C. de A. C. atașată la dosar (f.36-43), în final ambele cauze fiind trimise pentru judecata în primă instanță judecătoriilor.

Cât privește susținerea potrivit căreia competența C. de A. C. ar fi atrasă în temeiul prevederilor art. 35 alin. 1 C., pe caz de conexitate, aceasta nu poate fi reținută deoarece respectivele prevederi reglementează competența de judecată a instanțelor și nu cea dintre instanțe și parchete în faza de urmărire penală, în timp ce prevederile art. 45 C. care fac trimitere și la acest text de lege vizează conflictele de competență între organele de urmărire penală.

Ca o ultimă remarcă, C. menționează faptul că nu se poate susține că plângerea formulată în faza de urmărire penală de către o persoană vătămată împotriva unei persoane dintre cele prev. la art. 2. lit. b - b/3

C.p.p. atrage competența C. de A. în soluționarea propunerii de arestare a altor persoane cercetate în același dosar, câtă vreme nu există vreo acuzație penală formulată de acuzare din oficiu față de primele dintre acestea.

Plângerea respectivă investește doar organul de urmărire penală cu efectuarea de acte premergătoare, în urma cărora urmează să se aprecieze dacă există suficiente indicii pentru a se începe urmărirea penală și suficiente probe pentru a se pune în mișcare acțiunea penală față de persoanele reclamate.

Un altfel de raționament ar conduce la o prorogare artificială de competență și la situații în care, de pildă, în mod arbitrar sau chiar abuziv s-ar putea formula plângeri penale pentru infracțiuni în legătură cu serviciul, împotriva unor persoane care ar fi membri ai guvernului sau parlamentari, față de care să nu se efectueze nici măcar acte premergătoare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, însă față de alte persoane cercetate în același dosar și puse sub învinuire să se formuleze propuneri de arestare preventivă care prin „. limitelor unor dispoziții procedurale să fie înaintate Înaltei Curți de C. și

Justiție în primă instanță.

Pe cale de consecință, față de cele mai sus expuse, C., în baza art. 1. alin. 2 C., raportat la art. 42 C., va declina competența de soluționare a propunerii de arestare preventivă a inculpatului I. DAN I. formulată de P. de pe lângă C. de A. C. în favoarea Judecătoriei C.-N., acesta fiind învinuit de comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C., art. 288 alin.

1 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2

C. și art. 293 alin. 1 C., toate de competența în primă instanță a judecătoriei.

Față de această soluție, nu se va mai analiza legalitatea și temeinicia măsurii de arestare preventivă formulată în cauză.

În baza art. 189 C., se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial în favoarea av. P. A., care se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 C.

P. ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

În baza art. 1. alin. 2 C., raportat la art. 42 C., declină competența de soluționare a propunerii de arestare preventivă a inculpatului I. DAN I. (fiul lui Ion și V., născut la (...) în C.-N., jud. C., domiciliat în comuna F., sat F., str. C. nr. 29 B, jud. C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., eliberată de S. C.-N. la (...), CNP 1.) formulată de P. de pe lângă CURTEA DE APEL CLUJ în favoarea Judecătoriei C.-N..

În baza art. 189 C., stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de

100 lei reprezentând onorariu avocațial în favoarea av. P. A., care se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER A. D. L. T. G.

Red.A.D.L./(...). Dact.H.C./ 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 46/2012, Curtea de Apel Cluj