Încheierea penală nr. 46/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.46/R/2012
Ședința publică din 12 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. A. I. împotriva încheierii penale nr.1/C din 05 ianuarie 2012 a T.ui C., având ca obiect propunere de arestare preventivă, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174, art.175 alin.1 lit.c C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul IPJ C., asistat de apărător ales, av.Mătușan Vladimir, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Chilea M., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă, cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia. În subsidiar, solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpat, având în vedere că urmărirea penală este în desfășurare și are domiciliul în altă localitate. S. motiv pentru care se solicită luarea măsurii arestării preventive este pentru că ar fi incidente disp.art.148 lit.f C.pr.pen. Cu privire la acest text de lege, arată că trebuie să existe la dosar probe certe din care să rezulte că inculpatul a comis infracțiunea care i se reține în sarcină și că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Singura probă care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a fost declarația martorei F. Ana,la care victima mergea să consume alcool. Depune la dosar dovada că victima a fost internată la dezalcolizare. Inculpatul nu este cunoscut cu un comportament violent în comunitate. La dosar s-au strâns probe doar pentru a se dovedi vinovăția inculpatului, nu și în favoarea acestuia. Inculpatul a încercat să anunțe de fiecare dată salvarea, însă victima a refuzat să fie tratată. Se vorbește de gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire, împrejurările în care s-a comis, însă se face o confuzie între gravitatea faptei și că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Nu există la dosar probe că inculpatul s-ar sustrage sau că ar încerca să influențeze ancheta în desfășurare. Măsura arestării preventive este una excesivă, apreciind că se poate lua o altă măsură restrictivă de libertate față de inculpat, cum ar fi obligarea de a nu părăsi țara. Nu există la dosar indicii că a săvârșit o faptă, nu s-a dovedit pericolul că va încerca să se sustragă, riscul să împiedice administrarea justiției, să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică nu există. Arată că inculpatului i s-a încălcat și dreptul la apărare, deoarece acesta a solicitat să fie asistat de un apărător ales, însă i-a fost desemnat un apărător din oficiu, nu a fost lăsat să ia legătura cu fiicele sale, iar pe parcursul audierii, nu i s-a permis să folosească telefonul mobil. În speță, au fost încălcate disp.art.6 C.pr.pen., art.3 și art.6 alin.1 C.. Nu se poate susține că inculpatul nu a anunțat serviciul de urgență, pentru că și celelalte persoane puteau anunța salvarea dacă aveau o bănuială că a ucis-o pe soția sa. Inculpatul nu are studii superioare, este un om de la țară și nu ar fi săvârșit o asemenea faptă.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Din probele administrate până în prezent rezultă că inculpatul a agresat-o pe victimă, cauzându- i leziuni ce au determinat decesul.
Apărătorul inculpatului solicită a se reține că potrivit deciziei nr.107/1998 a Curții Constituționale, instituția privării de libertate reprezintă un act de o extremă gravitate și nu se poate dispune decât în condițiile prevăzute de lege. De asemenea potrivit art.23 din Constituție, libertatea persoanei este inviolabilă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate și eventual a se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că are un copil minor în întreținere.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr.1/C din 5 ianuarie 2012, în temeiul art.149/1 alin.9 C.pr.pen., a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și în consecință:
În temeiul art.149/1 alin.10, alin.11 C.pr.pen, raportat la art.148 alin.1 lit.f
C.pr.pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului: M. I.-A., porecla „Sivea";, fiul lui I. și F., născut la data de (...) în comuna M., jud. C., cetățean român, CNP:1., posesor al CI, seria KX nr.5., eliberată de S. H., fără antecedente penale, domiciliat în com. M., nr.14, jud. C., pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 5 ianuarie 2012, până la data de 2 februarie 2012 inclusiv.
În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Chilea I.-M., s-au avansat din FMJLC în favoarea Baroului C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin sesizarea înregistrată sub numărul de mai sus, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a propus instanței, în conformitate cu prevederile art.149¹ C.pr.pen., luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Mâț I.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174, art.175 alin.1 lit.c C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 5 ianuarie 2012, arătând în motivare că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri procesuale preventive față de inculpat, iar arestarea lui este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
La data de (...) inculpatul Mâț I.-A. a fost reținut pe o durată de 24 de ore (până la data de (...), ora 22,30) prin ordonanța P. de pe lângă Tribunalul Cluj, cu nr.1, emisă în dosarul nr.15/P/2012, iar la data de 5 ianuarie 2012 a fost (din nou) audiat de procuror, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, și a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii sus- menționate.
În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în noaptea de 3/4 ianuarie
2012, prin lovituri repetate cu unul sau mai multe corpuri dure (posibil de formă alungită) a agresat-o fizic pe numita Mâț L., soția lui, când amândoi erau în locuința comună (din com. M., nr.14, jud. C.), provocându-i astfel, cu intenție, în urma unui traumatism toracic cu fracturi costale multiple și rupturi pleuro -pulmonare, moartea.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ în cauză condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului Mâț I.-A., având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos:
A., în primul rând, în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina lui, aceste indicii fiind relevate de procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de către organele de urmărire penală, concluziile provizorii formulate de I. C.-N., declarațiile martorelor R. E. și F. Ana, coroborate cu declarațiile contradictorii și nesincere date de inculpatul Mâț I.-A.
Referitor la declarațiile date de inculpat, atât în fața procurorului, cât și cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, cu toate că acesta nu a recunoscut faptul că ar fi agresat-o vreodată pe soția sa și a susținut că nu știe cine a agresat-o în seara zilei de 3 ianuarie 2012 (deși numai ei doi se aflau la domiciliul conjugal, iar potrivit declarațiilor martorei F. Ana, vecina soților Mâț, inculpatul o agresa frecvent pe soția sa, care obișnuia să consume băuturi alcoolice), este importantă de precizat atitudinea manifestată de inculpat cu ocazia audierii, atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, atitudine de cinism, de nepăsare față de sănătatea, integritatea corporală și viața soției sale, în condițiile în care afirmă că a găsit-o pe soția sa mai mult moartă decât vie, respectiv în stare de ebrietate și semiconștiență, căzută în curtea casei, prezentând numeroase urme de lovituri pe tot corpul (grav vătămată și având răni care sângerau în mod vizibil), dar nu a chemat salvarea ori organele de poliție (și nici nu i-a acordat primul ajutor, exceptând faptul a spălat-o de noroi și sânge, dar lăsându-i în continuare rănile să sângereze), deoarece „îi era rușine de vecini, de ceilalți consăteni și pentru a nu-și face familia de râs în sat";.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului
148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care a fost comisă (inculpatul aplicând-i soției sale, aflate sub influența băuturilor alcoolice, numeroase lovituri cu obiecte contondente, care i-au provocat un traumatism toracic cu fracturi costale multiple și rupturi pleuro-pulmonare, după care a întins-o în pat, deși se afla în stare de semiconștiență și avea răni deschise, fără a chema salvarea, manifestând o totală indiferență față de viața victimei), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unei persoane care a comis o astfel de infracțiune, ce a ajuns la cunoștința opiniei publice producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.
În consecință, apreciind că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art.149/1, art.148 lit.f C.pr.pen. propunerea P. de pe lângă Tribunalul Cluj a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 5 ianuarie 2012 și până la data 2 februarie 2012.
În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare au rămas în sarcina statului, din care suma de
100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Chilea I.-M., se va avansa din FMJLC în favoarea Baroului C..
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul M. A. I. solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii și rejudecând cauza, a se respinge ca nefondată propunerea procurorului de luare a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, luarea altei măsuri restrictive de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi țara.
Criticile recurentului în esență au vizat încălcarea de către judecătorul fondului a prevederilor art.143 și 148 C.
În susținerea recursului inculpatul, prin avocat, a susținut că pericolul pentru ordinea publică nu este probat și nici motivat, raționamentul procurorului fiind eronat sub acest aspect, luarea măsurii arestării reprezentând o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
În concret, inculpatul a susținut că nu este îndeplinită condiția prealabilă prevăzută de art.143 alin.1 C., respectiv nu există probe sau indicii temeinice că ar fi săvârșit vreo faptă penală.
Totodată, nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.148 lit.f C., în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În fine, inculpatul a criticat încheierea și cu referire la neanalizarea de către judecător, cu prioritate, a oportunității altei măsuri restrictive de libertate, ca o alternativă la arestare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că pentru luarea măsurii arestării preventive, subsumat scopului acesteia, astfel cum el este determinat prin art.136 C., respectiv privind buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții generale și anume: să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, potrivit art.143 C.; să existe unul din cazurile prevăzute de art.148 lit.a-f C.
Cu referire la termenul „. temeinice"; legiuitorul a făcut o interpretare autentică prin art.68/1 C.
Din conținutul textelor menționate rezultă totodată că legiuitorul a avut în vedere două acte de dispoziție, distincte, respectiv unul privind luarea măsurii și altul privind alegerea acesteia.
Este de observat, sub un prim aspect, că deși este tot o activitate jurisdicțională, cea de soluționare a propunerii de arestare preventivă de către judecător în cursul urmăririi penale, nu privește elementele de fond ale raportului juridic de conflict, fiind așadar o procedură excepțională, determinată prin art.146
C., căreia nu i se pot aplica dispozițiile generale privind judecata, prevăzute în partea specială a Codului de procedură penală.
Drept urmare, apărările de fond nu pot fi examinate în această procedură, ele nefăcând obiectul examinării instanței de control judiciar.
Din verificarea încheierii atacate, rezultă că prima instanță a examinat sesizarea parchetului și a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile luării măsurii arestării preventive.
A., recurentul este parte în procesul penal, față de acesta fiind pusă în mișcare acțiunea penală.
Cu privire la acest aspect, există indicii temeinice că a comis o faptă prevăzută de legea penală, judecătorul fondului statuând corect în această privință, prin încheierea atacată.
În acest sens, potrivit art.68/1 C. „sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau de urmărire penală a săvârșit fapta";.
Noțiunea de „. sau indicii temeinice"; din Codul de procedură penală este echivalentă celei de „. verosimile"; prevăzută de art.5 paragr.1 lit.c din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune ca o condiție prealabilă oricărei detenții preventive, reținerea unor motive reale, credibile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de libertate a săvârșit o infracțiune.
În ceea ce privește sensul sintagmei „. verosimile"; Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune existența unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a comis o infracțiune, ceea ce trece drept plauzibil, depinzând de ansamblul circumstanțelor existente în cauza concretă și cunoscute la momentul arestării.
Curtea reține că în cauză există probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul M. I. A. este autorul infracțiunii de omor calificat, prev.de art.174, 175 lit.c C.pen. asupra soției sale M. L., constând în aceea că în noaptea de ¾ ianuarie 2012, prin lovituri repetate cu unul sau mai multe corpuri dure, posibil de formă alungită, a agresat-o fizic pe aceasta, provocându-i, cu intenție în urma unui traumatism toracic, fracturi costale multiple și rupturi pleuro- pulmonare, iar în cele din urmă, moartea, fiind întrunite astfel cerințele art. 143
Cod procedură penală.
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv
(judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a
Regatului Unit).
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul M. I. A. a infracțiunii pentru care este cercetat. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din
C. Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței).
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale
(C.Bârsan, C. Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005).
Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăției celui care l-a comis. El conține o știință sau o cunoștință certă și directă asupra unui fapt, circumstanțe, situații, iar prin informația și revelația produsă de această știință dă o probă indirectă cu privire la existența infracțiunii și a vinovăției - proba indicială.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului M. I. A. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
În consecință, dacă prin termenul „. se înțelege, conform dispozițiilor art.63 C.
";orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";, în legătură cu termenul
„. temeinice"; ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancțiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente și totodată serioase, fără să conțină pure generalități.
Raționamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raționale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.
C. Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente „atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și celor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.
Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Raportând dispozițiile legale la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale, Curtea constată că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Probele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul M. I. A. a comis infracțiunea de omor calificat sunt următoarele: procesul verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile martorilor R. E., F. Ana, M. A., M. M., A. G., P. A., C. A., Alb R. I., T. M., declarația martorei R. E. din 9 ianuarie 2012 care se coroborează cu concluziile provizorii ale raportului de constatare medico-legală a IML C. vizând victima și cu declarațiile contradictorii și nesincere ale inculpatului și cu conținutul planșelor fotografice de la f.14 din dosarul de u.p. A., în declarația de la f.27 u.p., F. Ana învederează că „M. L. venea la mine acasă deseori, fiind câteodată sub influența băuturilor alcoolice. În noaptea de R., L. a venit la noi unde a stat până dimineața, iar pe parcursul nopții a plâns și era speriată că vine soțul ei să o bată";. În același sens declară și martora R. E. la 9 ianuarie 2012 arătând că
„inculpatul a început să o înjure din nou pe victimă, a căutat-o cu lanterna, a găsit- o în șură, iar eu am auzit țipetele Lucicăi care spunea „mânce-te rușinea că iar mă bați";.
De asemenea, martora Alb R. I. în faza de u.p.învederează că „am auzit de la
U. P.-elevă la L. T. O. G. din H., prietenă cu fiica inculpatului M. M. și consăteană cu aceasta, că în seara de 3 ianuarie 2012 după plecarea musafirilor, soții M. s-au certat, ajungând ca el să o bată pe ea, mai întâi în casă, apoi afară, iar după ce a agresat-o, a lăsat-o afară și el s-a întors în locuință, închizând ușa cu cheia";.
În speță, în mod judicios judecătorul sesizării parchetului a stabilit că există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, în raport de declarațiile din dosarul de urmărire penală, raportul de constatare medico-legală al victimei și planșele fotografice atașate.
În consecință, sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din C. Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența C. (cazul Fox, Campbell și Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 C. a arătat că în prima fază a detenției provizorii, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenție.
Probele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O";Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.
Cu prilejul audierii sale de către judecător, inculpatul M. I. A. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra soției sale, arătând că niciodată nu a agresat-o, între ei existând doar certuri generate de consumul excesiv de alcool al victimei. Învederează că nu a anunțat poliția și salvarea în momentul când a găsit-o cu acele grave leziuni pe victimă, întrucât aceasta nu a fost de acord, iar pe de altă parte a încercat un sentiment de jenă și rușine față de consătenii săi raportat la conduita victimei.
Împrejurarea că inculpatul nu-și asumă recunoașterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumție, ci doar s-ar verifica condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție Curtea o apreciază ca îndeplinită, întrucât infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174 și 175 lit.c C.pen., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
În speța de față există bănuieli rezonabile că fapta pentru care este cercetat inculpatul M., constituia infracțiune la momentul în care s-a produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod judicios Tribunalul Cluj a apreciat asupra îndeplinirii condiției pericolului concret pentru ordinea publică.
Desigur, în mod firesc, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii, rezonanța socială a unei asemenea fapte îndreptate împotriva vieții precum și reacția publicului față de comiterea acestora, care justifică detenția înainte de judecată, cel puțin pentru un timp.
Instanța de recurs reține că în Hotărârea nr.42250 din (...) „Calmanovici c/a României, Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice, apreciindu-se în sensul stabilit de T. și însușit de Curtea de A.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de C. în interpretarea art. 5 paragraf 3 din C.. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și omorul calificat, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În cauza Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei din 28 martie 2006 Curtea
Europeană a arătat că pericolul pentru ordinea publică se poate aprecia și în raport de alte circumstanțe, cum ar fi de pildă caracterul celui vizat, moralitatea, domiciliul, profesia, legăturile familiale, aspecte care pot să confirme existența riscului de perturbare a anchetei sau să îl facă atât de redus încât să nu justifice detenția.
Dincolo de respectul de care s-a bucurat inculpatul M. în societate până în prezent, aspect demonstrat de încadrarea sa într-o muncă utilă, de împrejurarea că este căsătorit, în vârstă de 48 de ani, având în întreținere doi copii, de lipsa antecedentelor penale, Curtea apreciază că presupusa atitudine adoptată de inculpat, și descrisă în considerentele încheierii denotă un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul periclitării anchetei și a ordinii publice prin lăsarea în libertate la acest moment procesual.
Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina inculpatului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât se justifică o detenție preventivă.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către Curte ca fiind de natură a tulbura opinia publică și de a-i afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială, fiind întrunite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și impunându-se luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. I. A.
S-a susținut de către apărătorul inculpatului că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare în faza de urmărire penală, întrucât procurorul i-a desemnat un apărător din oficiu deși clientul său solicitase dreptul de a-și angaja un avocat ales, nu i-a fost permisă legătura cu fiicele sale și nici să utilizeze telefonul mobil, ceea ce lovește de nulitate absolută încheierea pronunțată.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că aceste aspecte nu sunt menționate în declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală și nici nu au fost relevate în fața judecătorului fondului, fiind invocate direct în calea de atac a recursului.
În conformitate cu practica judiciară constantă în materie, curtea reține că
„dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) - cazul în speță - nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect";.
Această neaplicare a dispozițiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul inculpatului nici în fața procurorului și nici măcar în fața instanței de fond cu ocazia audierii acestuia, când s-a dispus arestarea preventivă, deși avocatul fusese prezent. Așa fiind, nu există nicio încălcare a dreptului la apărare al inculpatului, acesta putând să-și propună probe în apărare atât în faza de urmărire penală cât și ulterior în fața instanței de judecată, care vor fi administrate la solicitarea acestuia.
Curtea nu apreciază ca oportună luarea la acest moment procesual a altei măsuri preventive, mai puțin restrictive de libertate, în mod alternativ, cele prevăzute de art. 145 și art. 145 1 Cod procedură penală întrucât în cauză urmează a fi efectuate investigații complexe pentru verificarea tuturor condițiilor în care a fost săvârșită pretinsa infracțiune de omor calificat.
Curtea consideră că în baza art. 136 Cod procedură penală, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru o bună administrare a justiției, pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, este oportună la acest moment procesual măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute ca atare de către instanță.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar potența starea de neîncredere a opiniei publice, cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea și protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna și corecta desfășurare a actului de justiție.
Curtea concluzionează că datele reliefate probează că, lăsarea în libertate a inculpatului M. I. A. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constatându-se îndeplinite cerințele art. 148 lit.f Cod procedură penală și apreciindu-se că se impune luarea măsurii arestării preventive față de susnumit, existând un interes în protejarea opiniei publice de riscul lăsării în libertate a recurentului, aplicarea altor măsuri nefiind suficientă.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., deoarece prin încheierea atacată tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii, corespunzător condițiilor concrete și particularităților cauzei, criticile formulate de inculpat constatându-se a fi neîntemeiate.
S-a stabilit în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189
C.
În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. A. I., aflat în Arestul
IPJ C., împotriva încheierii penale nr. 1/C din 5 ianuarie 2012 a T.ui C.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpatul M. A. I. să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, D. P. V. G. M. B. D. S.
red.PD/CA
4 ex. - (...)
jud.fond.L. M.
| ← Decizia penală nr. 1125/2012, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1159/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
