Sentința penală nr. 131/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
SENTINȚA PENALĂ NR.131/2012
Ședința publică din data de 17 decembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător
GREFIER : M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V.
T.
Pe rol fiind cauza privind pe inculpata F. I., trimisă în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. nr.232/P/2011 din (...), pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere de înscrisuri prev.de art.242 al.1 C.pen., fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 al.1 C.pen. cu aplic.art.41 al.2
C.pen. și uz de fals prev.de art.291 C.pen. cu aplic.art.41 al.2 C.pen., toate cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 decembrie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. din data de 20 decembrie
2011 din dosarul 232/P/2011 s-a dispus punerea în mișcarea a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei F. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere de înscrisuri prev. de art. 242 alin.1 C. pen, fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin.1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a C. pen.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că inculpata a fost încadrată în
Baroul Cluj în calitate de avocat stagiar la data de (...), iar începând cu data de
(...) aceasta a fost înscrisă pe tabelul avocaților pledanți definitiv ai B.ui C., până la data de 2 octombrie 2010 când a fost suspendată din funcție, fără a opera până în prezent excluderea acesteia din profesie (voI. 1, f. 495, 561).
1. La data de 27 septembrie 2006, urmare a denunțului formulat de martorul P. B. N., P.Î.C.C.J. D. Națională Anticorupție - S. T. C. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
În fapt, în cursul anului 2006, în calitate de întreprinzător particular, martora T. Ana a edificat două imobile construcții (blocuri) situate în C.- N., în cartierului B. Z. la numerele administrative 34 și 36 (f. voI. 1, f.
28-34 ).
În aceeași perioadă, martora s-a ocupat de vânzarea apartamentelor din cele două imobile, sens în care a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu mai mulți beneficiari.
Astfel, la data de 14 aprilie 2006, între martorii T. Ana (promitent vânzător) și P. B. N. (promitent cumpărător) s-a încheiat promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 11 din imobilul situat în C.-
N., str. B. ziua nr. 34-36, prețul convenit fiind 59.000 euro, din care martorul a achitat avansul de 16.000 de euro la data încheierii antecontractului.
Pentru redactarea și reprezentarea intereselor sale în legătură cu tranzacția, martorul P. B. N. a angajat serviciile inculpatei F. I., avocat în cadrul
B.ui C., prezentă la încheierea antecontractului (vol.l f. 47, 30-34, vol. III, f 27).
La data de 20 iunie 2006, între părți s-a încheiat un act adițional ce statua asupra clauzei penale în caz de neîndeplinire la scadență a obligației de perfectare a contractului în formă autentică, martorul P. B. N. avansând suma totală de 21.000 euro. (voI. 1, f 44-51,79-93,30-34,94-97,551-555).
În intervalul de timp până la finalizarea construcției imobilului, respectiv până la expirarea termenului stabilit pentru perfectarea contractului cu martorul
P. B. N., martora T. Ana a identificat un alt cumpărător care era dispus să plătească un preț superior, motiv pentru care aceasta a inițiat procedurile de rezoluțiune a antecontractului încheiat anterior cu P. B.
N.
În acest context, după stabilirea prealabilă a obiectului întâlnirii, la data de
8 iulie 2006, având reprezentarea că tratează cu mandatarul martorului P. B. N., martora T. Ana a remis inculpatei F. I. suma de 5.000 euro, reprezentând restituire parțială a avansului, convenindu-se rezilierea amiabilă a antecontractul de vânzare-cumpărare, cele două semnând în acest sens un înscris sub semnătură privată, act pe care inculpata F. I. a aplicat și ștampila de avocat (voI.
1, f. 44-45,51, 30-34, 58-61, 551-555).
Cu toate acestea, inculpata F. I. nu a adus la cunoștința martorului P. B. N. existența întâlnirii, faptul rezilierii antecontractului, ori primirea sumei de bani, care nu a fost remisă acestuia, martorul aflând despre toate acestea în cursul lunii septembrie 2006 când a întreprins demersuri pentru punerea în întârziere a martorei T. A. (voI. 1, f 14-18, 28-34, 35-43, 58-61,
)51-555, voI. II, f. 107-108, voI. III, f. 27).
Confruntată de martorul P. B. N., inculpata a susținut că a primit suma de bani pentru a interveni la C. funciară pentru rezolvarea unor probleme legate de imobilele edificate, sens în care s-a oferit să îi restituie personal această sumă de bani, afirmații mincinoase fiind făcute cu scopul de a-l amăgi pe martor,din probele administrate în cauză rezultând fără echivoc că între inculpată și martoră nu a existat nicio înțelegere, cele două cunoscându-se pentru prima dată în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, singurele contacte dintre acestea având loc în împrejurările legate de finalizarea contractului.
La data de (...), prin e-mail, inculpata F. I. i-a solicitat martorului P. B. N. să renunțe la demersurile legale pornite (notificarea promitentei vânzătoare), oferindu-i în schimb o sumă de bani, iar pentru a-l convinge pe martor că are posibilitatea să blocheze înstrăinarea apartamentului contractat, învinuita i-a comunicat acestuia că " azi la CF ( •••) am luat CF 1. și 1. și sunt la mine", în mod real colile originale fiind predate martorului după câteva zile (vol, 1, f. 14-
18,39,85, 100-101, 79-93,104-105, vol. II, f. 107-109,254-257).
La data de (...), cu ocazia sesizării organelor de urmărire penală de către
P. B. N., acesta a depus în original " C. funciară individuală nr. 1. pentru apartamentul nr. 12 din imobilul situat in C.-N., str. B. Z. nr. 34-36, proprietar T. Ana" și " C. funciară individuală nr. 1. pentru apartamentul nr.
11 din imobilul situat in C.-N.. str. B. Z. nr. 34-36, proprietar T. Ana", înscrisuri sustrase de inculpată, acestea fiind predate reprezentantului O. C..
2. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpata F. I. a încheiat în cursul anului 2006 un contract de asistență juridică cu numiții T. F. C. și B. V. R., constructori de imobile, pentru a-i consilia pe aceștia la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare și la îndeplinirea formalităților de carte funciară în legătură cu imobilul construcție (locuințe cu 6 apartamente și 8 garaje) edificat de aceștia în C.-N., strada O. F. f.n.
Inițial, Primăria Cluj-Napoca a eliberat constructorilor autorizația de construire nr. 1889/(...) și, ulterior dovada de luare în folosință a imobilului la finalizarea construcției nr. 250/(...), acte care, alături de documentația cadastrală aferentă, au întemeiat cererea de intabulare în cartea funciară, cerere admisă de O. C. prin încheierea nr. 28386/(...) dată în dosarul nr. 28386/2006 (voI. 1, f.
315-333).
Constructorii au edificat în realitate un imobil cu 8 apartamente și pod, semnând un act de dezmembrare prin care își împărțeau dreptul de proprietate asupra apartamentelor.
În acest context, s-a solicitat în baza actului de dezmembrare, intabularea în cartea funciară.
Cererea a fost înregistrată la O. C. la data de (...), sub nr. 3., fiind depuse doar actul de dezmembrare și copii CF pentru autentificare.
În fapt, chiar dacă dosarul a fost înaintat de biroul notarului public C. C. C., inculpata F. I. a fost cea care l-a depus efectiv și, ulterior, s-a ocupat de finalizarea demersurilor (vol. 1, f. 58-31, 363-457, vol. II, f. 387-390, 400-401,
404 - 405, 406- 408, 409, 412, 420-421, 422-425, vol. III, f. 152-154).
Neexistând o documentație nou avizată care să fie conformă stării de fapt existente (autorizație de construire, dovadă de luare în folosință), constatându-se că descrierea apartamentelor înainte și după dezmembrare nu corespundea, totodată neexistând anterior pod construit, O. C. a solicitat prin comunicare scrisă B.N.R. C. C. C. să completeze documentația depusă până la data de (...) (voI. 1, f. 373).
După ce a intrat în posesia autorizației nr. 1889/(...) și a dovezii de
Are în folosință nr. 250/(...), inculpata F. I. a falsificat autorizația de construire nr. 1920/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca, precum și Dovada de luare în folosință nr. 410/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca D. de U., atestând în mod nereal că acestea au fost emise de autoritatea competentă pe numele beneficiarilor B. V., B. R., T. F. și T. C..
La data de (...), inculpata a prezentat autorizația falsificată la B. N. P. A. S.
T. și C. L. I., înscrisul fiind legalizat prin încheierea" de legalizare nr. 13.040/(...)
(depusă pe un înscris separat), în perioada imediat următoare inculpata F. I. depunând ambele înscrisuri falsificate la O. C. pentru a fi avute în vedere la intabulare (voI. 1, f. 58-
31,361-367,368-457, vol. III, f. 1286,88-220) .
În datele de (...) și (...), cei doi au purtat discuții legate de „. și înlocuirea" actelor false deja depuse, datorită piedicilor întâmpinate la intabulare, inculpata ocupându-se de "remedierea" situației, depunerea actelor la O. C. și "convingerea" angajatelor să efectueze intabularea (vol. II, f. 383-392).
Astfel, inculpata F. I. a plăsmuit o altă autorizație, autorizația nr. 920/(...) (în continuare partea inferioară a autorizației și a dovezii purtând semnături și ștampile identice), înlocuirea acesteia fiind posibilă datorită faptului că încheierea de legalizare a fost realizată pe un înscris separat.
Cu ocazia audierii și aducerii la cunoștință a materialului de urmărire penală inculpata nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
În fata instanței de judecată inculpata F. I. a apelat la dreptul la tăcere arătând că nu dorește să dea declarații menținându-și poziția pe care a avut-o în fata organelor de urmărire penală.
Analizând probele administrate în cauză, în conformitate cu prev. art.
62, 67 C. pr. pen., Curtea retine următoarele:
Așa cum se arată și în actul de sesizare al instanței inculpata F. I. a fost încadrată ca si avocat stagiar în cadrul B.ui C. începând cu data de 1 martie
2005, devenind avocat definitiv din data de 7 iunie 2007 prin D. nr. 192 emisă de
Baroul Cluj și a activat până în 2 octombrie 2010, când a fost suspendată din funcție fără ca până la acest moment să se dispună excluderea sa din profesie.
1.În această calitate, în cursul anului 2006 inculpata și-a pus la dispoziția martorului P. B. N. serviciile sale de avocat asistându-l la încheierea contractului de vânzare - cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 11 de pe str. B. Z., nr.
34-36 din C.-N.. Părțile contractante erau martora T. Ana în calitate de promitent vânzător și P. B. N. în calitate de promitent cumpărător. Prețul stabilit a fost de
59.000 euro din care a fost achitat de către P. B. N. un avans în sumă de 16.000 euro la data de 14 aprilie 2006. Promisiunea sinalagmatică de vânzare- cumpărare existentă la filele 47-49 vol I d.u.p a fost completată cu actul adițional nr. 1, script existent la filele 44-45, din data de 20 iunie 2006, deoarece promitentul cumpărător a mai achitat 5.000 de euro din suma datorată promitentei vânzătoare.
Așa cum am precizat și anterior, la încheierea acestor acte martorul P. B.
N. a beneficiat de serviciile inculpatei F. I. care a atestat identitatea părților, a conținutului și a datei actelor prin procesele verbale încheiate și depuse în copii la filele 46 și 50 vol. I d.u.p.
De la momentul încheierii acestui antecontract și până la momentul finalizării construcției martora T. Ana, conform declarațiilor acesteia existente la filele 28, 34 vol. I d.u.p., a dorit rezoluțiunea contractului încheiat între ea și martorul P. B. N., rezoluțiune solicitată de acesta din urmă aspect insă contrazis de declarația martorului și de sentința civilă nr. 8. iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta T. Ana, a fost obligat pârâtul P. B. să-i plătească acesteia diferența neachitată de preț de 38.000 euro. În acesta sentință civilă se face trimitere la o altă hotărâre judecătorească nr. 5820/2007, pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei C.-N., sentință definitivă și irevocabilă prin care s- a admis acțiunea formulată de reclamantul P. B. N. și a fost obligată pârâta T. Ana să încheie cu aceasta contractul autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în str. B. Z. nr. 34-36, ap.11, să dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în CF, ca bun propriu cu titlu de cumpărare și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională a pârâtei T. Ana având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.
În acest scopT. Ana a contactat-o pe inculpata F. I. și a remis acesteia suma de 5.000 de euro pentru a-i fi predată martorului P. B. N. Cu acest prilej s- a încheiat un script existent la fila 51 vol. I d.u.p., din care rezultă că numita F. I. a primit de la T. Ana suma de 5.000 de euro, reprezentând avans restituit din suma totală de 23.000 euro urmând ca până la data de 31 iulie 2006 să i se restituie și diferența de 18.000 de euro urmând ca după primirea acestei sume părțile să nu mai aibă nici o pretenție iar orice act încheiat până la aceea dată să devină nul.
Inculpata F. I. însă nu a remis niciodată această sumă martorului P. B. N. după cum reiese din declarația acesteia de la fila 59 vol. I d.u.p.
În cursul lunii iulie 2006 martorul P. B. N. a aflat că apartamentul pe care urma să-l achiziționeze a fost vândut unei alte persoane.
În data de 4 septembrie 2006 la B. N. P. K. A., martorul P. B. N. s-a întâlnit cu martora T. Ana si a aflat de la acesta, fiindu-i prezentat înscrisul de la f. 51 vol. I d.u.p. că i-a fost remisă inculpatei F. I. suma de 5.000 euro pentru a-i fi predată promitentului cumpărător pentru rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare.
Contactând-o telefonic pe inculpată cu privire la acest aspect acesta i-a spus că a primit această sumă de bani nu în scopul declarat de martora T. Ana, ci pentru a-i facilita acesteia intabularea imobilului în CF ca urmare a mituirii funcționarilor de la CF.
Martorul P. B. N. a insistat în hotărârea sa de a achiziționa imobilul pentru care a achitat avansul de 5. 000 de euro, fapt ce a determinat-o pe inculpata F. I. să-i trimită mai multe e-mailuri de pe adresa { H. "mailto:ioaf2003@.yahoo.com"
|ioaf2003@yahoo.com}, adresă care îi aparține fără putință de dubiu. În acest sens este declarația inculpatei F. I. de la fila 60 vol. I d.u.p. și succesiunea ulterioară a evenimentelor ce au determinat prezenta cauză.
Deosebit de elocvente, în susținerea acuzației formulate împotriva inculpatei F. I. sunt e-mailurile trimise martorului P. B. N. și existente la fila 100 și 101 vol. I d.u.p. din care rezultă că în data de 13 septembrie 2006, sau la o dată anterioară inculpata a luat de la O. de C. și P. I. C.-S. de P. I. C., CF-urile cu nr. 1. și 1..
Cu ocazia cercetărilor în faza de urmărire penală au fost ridicate de la O. C. copii după Registrele pentru extrase de informare, copii și certificate conduse de această instituție din care rezultă că inculpata F. I. în cursul lunii septembrie
2006 s-a prezentat in repetate rânduri la S. de P. I. C., unde a solicitat și a studiat diferite cărți funciare, în acest sens vezi filele 181, 204 și fila 273 vol. I d.u.p.
Este lipsit de echivoc și reiese din declarațiile martorului P. B. N., declarație dată în faza de urmărire penală, audierea acestuia de către instanța de judecată, în condiții de oralitate și contradictorialitate nefiind posibilă, că inculpata F. I. i-a predat cărțile funciare cu numerele 1. și 1., în original și acestea au fost predate organelor de urmărire penală odată cu plângerea penală formulată de către martor la DNA- S. T. C., existente la filele 14-18 vol. I d.u.p.
Un argument suplimentar pentru a dovedi vinovăția inculpatei în ceea ce privește infracțiunea de sustragere de înscrisuri oficiale sunt convorbirile telefonice din data de 28 septembrie 2006 când inculpata i-a explicat martorului modalitatea în care a reușit să sustragă cele 2 cărți funciare, respectiv că a solicitat spre consultare un număr mare de cărți funciare, respectiv 11 și a dat înapoi mai puțin cu două, (fila 231 vol. II d.u.p.).
Față de cele de mai sus reiese fără dubiu vinovăția inculpatei F. I. cu privire la infracțiunea de sustragere de înscrisuri prev. de art.242 alin.1 Cp.
2.În sarcina aceleiași inculpate s-a mai reținut, și s-a dovedit, în opinia noastră fără putință de tăgadă, că în cursul anului 2006 a falsificat prin contrafacere, în baza aceleași rezoluții infracționale autorizația de construcție nr.
1920 din 30 octombrie 2006 emisă de Primăria Cluj-Napoca si dovada de luare in folosință nr. 4. octombrie 2006 emisă de primăria C. - N. - D. de U., acte de care s-a folosit ulterior la O. C. pentru a obține admiterea cererii de intabulare.
Aceste fapte au fost comise de către inculpată în calitatea sa de consultant juridic al numiților T. F. și B. V. R., dezvoltatori imobiliari în aceea perioadă cărora le-a oferit asistență juridică pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare și îndeplinirea formalităților de înscriere în cartea funciara a imobilului format din 6 apartamente și 8 garaje edificat de aceștia în C.-N., str. O. F., f. n.
Primăria Cluj-Napoca a eliberat pe numele acestor persoane autorizația de construcție nr. 1889/(...) (f.332 vol I d.u.p.), din care rezultă că se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru imobil de locuințe colective de 6 apartamente, regim de înălțime S + P +2 E.
În dovada de luare în folosință 250/3 iulie 2006 s-a confirmat terminarea construcției realizate pe terenul din C.-N., str. O. F. înscris în CF nr. 1. nr. topo
23147/2/7.
La data de 5 septembrie 2006 a fost încheiat la B. N. P. C. C. C. un act de dezmembrare între B. V. R. și soția B. R. C. si T. F. C. și soția T. C. N. și cu privire la imobilul înscris in CF 1. nr. cadastral 6477 și nr. topo 23147/2/7, constând în teren cu imobil de locuințe cu 6 apartamente și 8 garaje individuale și pod urmând ca după partaj să se înscrie în CF terenul cu imobilul de locuințe cu 12 apartamente, pod compus din 4 încăperi și 8 garaje (f.365-370 vol I d.u.p.), imobil edificat conform actelor depuse la O. de cadastru și publicitate imobiliară în data de 2 noiembrie 2006 în baza autorizației de construire 1. oct 2006 emisă de primăria C.-N. și care a fost luat in folosință prin dovada 4. octombrie 2006.
Rezultă din aceste scripte că numiți T. F. C. și B. R. deși aveau autorizație de construire doar pentru 6 apartamente au edificat în realitate un imobil cu 8 apartamente și pod cu alte 4 apartamente și apoi au întocmit un act de dezmembrare pentru a încerca să intre în legalitate cu privire la cele 6 apartamente pentru care nu aveau autorizație de construcție.
O. C. a solicitat completarea documentației depuse de către F. I. prin B. N.
P. solicitând autorizația de construire si dovada de luare în folosință constându- se că nu există identitate în ceea ce privește descrierea apartamentelor înainte si după dezmembrare si că anterior nu exista pod.
Inițial inculpata F. I. a scanat autorizația cu nr. 1889/18 octombrie 2005, a modificat numărul acesteia și data emiterii precum și nr. de apartamente, trecând 12 în loc de 6, consemnate in cuprinsul autorizației și a acționat in aceeași manieră și asupra dovezii de luare în folosință nr.250/3 iulie 2006, modificând numărul, data emiterii precum și mențiunea eliberării dovezii in baza autorizației falsificate atestând în mod nereal ca ar fi fost eliberate beneficiarilor indicați de autoritățile emitente la data si sub numărul de înregistrare modificate.
La data de 31 octombrie 2006, inculpata a prezentat autorizația falsificată la B. si A. S. T. și C. L. I., înscrisul fiind legalizat prin încheierea nr.13040/31 octombrie 2006, fiind apoi depuse ambele înscrisuri falsificate la O. C. pentru a fi avute în vedere la intabulare.
Datorită piedicilor întâmpinate la intabulare inculpata a plăsmuit o altă autorizație nr.1. octombrie 2006 înlocuirea acesteia fiind posibilă datorită faptului că încheierea de legalizare a fost realizată pe un înscris separat(fila 371 vol.I d.u.p).
Interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpata F. I. cu martorul
T. C. în perioada septembrie - octombrie 2006, contrar celor susținute de acest martor cu ocazia audierii în ședință publică, duc la concluzia că inculpata F. I. a luat decizia infracțională de a falsifica autorizarea de construire și dovada de luare în folosință pentru a obține înscrierea în C. Funciară a imobilului edificat în realitate (f.143-145, 189, 368-370, 386, 390 vol. II d.u.p.), arătând in mod expres modalitate în care a falsificat aceste înscrisuri oficiale ( ce era scris ce am modificat, era de mână, scris acolo autorizație de construcție și acolo la 12 am făcut exact un 12 la calculator și l-am pus acolo. Nu se vede stai liniștit. Asta îi pe față și pe verso îi legalizată. Și pe verso nu trebuie să modific nimic, știi).
Coroborând aceste convorbiri telefonice cu rezultatul perchezițiilor efectuate la biroul avocațial al inculpatei și a percheziției informatice efectuate asupra memoriei calculatorului descoperit în această locație, percheziții cu ocazia cărora au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri reprezentând decupaje cu antete, ștampile și semnături depuse în original, aparținând referentului Rebreanu Aurora, judecătorului Pop V., Primăria Cluj-Napoca și primarului Emil Boc, copii color ale înscrisurilor originale purtând urme de pastă corectoare albă
și fiind identificat și fișierul conținând autorizația de construire falsificată rezultă, fără putință de tăgadă că inculpata este autoarea infracțiuni de falsificare prin contrafacere a înscrisurilor oficiale, autorizația de construcție nr.1. octombrie
2006, emisă de Primăria Cluj-Napoca și dovada de luare în folosință nr. 4. octombrie 2006 a aceleași instituții.
În plus, Primăria Cluj-Napoca, prin adresele de la filele 489-493, a arătat că autorizația de construire cu nr. 1920 a fost emisă în realitate la data de 26 octombrie 2006 și are ca beneficiar SC O. R. SA la adresa O. Sud, C. T., și vizează modificarea soluției autorizată inițial cu AC 1748/2005 imobil sediu firmă, anexe, amenajări cu un regim de înălțime D+P+E iar dovada de luare în folosință nr. 410 a fost emisă pentru beneficiarul S. Sandor pentru locuința familiară din str. Aron Florian nr. 15, la data de 3 octombrie 2006.
Scriptele falsificate în maniera descrisă mai sus au fost apoi depuse de către inculpată personal la O. C. la dosarul 3. pentru a obține întabularea imobilului din C. N. S. O. F., f.n.-f.316-439 vol I d.u.p.
În drept, fapta inculpatei F. I. care în cursul lunii septembrie 2006 a sustras de la O. C. cartea funciară individuală nr. 1. pentru apartamentul nr. 12 din imobilul situat în C.-N., str. B. Z., nr. 34-36, proprietar T. Ana și cartea funciară individuală nr. 1. pentru apartamentul nr. 11 din imobilul situat in C.-
N., str. B. Z., nr. 34-36, proprietar T. Ana, înscrisuri aflate în deținerea și păstrarea acestei instituții de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere de înscrisuri prev. de art. 242 alin.1 C. pen. Este fără putință de tăgadă că aceste înscrisuri se aflau in păstrarea si deținerea unei instituții de stat iar sustragerea acestora cade sub incidența acestui text de lege.
Fapta aceleiași inculpate care în perioada octombrie-noiembrie 2006, in baza aceleași rezoluții infracționale, a falsificat prin contrafacere înscrisuri oficiale, autorizația de construire nr. 1. octombrie 2006 emisă de Primăria Cluj- Napoca și dovada de luare în folosință nr. 4. octombrie 2006 emisă de aceeași instituție - D. de U., atestând în mod nereal că au fost emise de autoritatea competentă, pe numele beneficiarului B. V., B. R., T. F. și T. C., având conținutul, datele emiterii și numerele de înregistrare modificate constituie infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
În drept, fapta inculpatei F. I. care în perioada octombrie-noiembrie 2006, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, după ce a falsificat înscrisuri oficiale, anterior menționate le-a folosit la O. C. în dosarul nr. 3. pentru a obține cererea de intabularea întrunește elementele constitutive de uz de fals prev. de art. 291 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen.
Pentru infracțiunile deduse judecății instanța i-a aplicat inculpatei o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru fapta prev. de art. 242 alin. 1 C. pen. și câte 5 luni închisoare pentru infracțiunile prev. de 288 alin. 1 și 291 C. pen., ambele cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
Apreciem că raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, la împrejurarea în care acestea au fost comise, la atingerea însemnată adusă valorilor ocrotite de legea penală, la ampla activitate infracțională desfășurată de inculpată pe parcursul a 2 luni, la persoana inculpatei, la atitudinea nesinceră pe care aceasta a avut-o pe tot parcursul procesului penal și la încercările repetate de a tergiversa soluționarea prezentei cauze, dar și la faptul că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin hotărârea judecătorească, definitivă, sentința penală nr. 111/3 octombrie 2011, a Curții de A. C. și sentința penală nr. 17/(...) a aceleiași instanțe, pedepsele aplicate sunt apte să constituie un mijloc de constrângere și totodată de reeducare a inculpatei și să prevină comiterea de noi infracțiuni.
Așa cum am precizat și anterior infracțiunea din prezentul dosar au fost comise în concursul real de infracțiuni reglementat de art. 33 C. pen. și sunt concurente și cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr.111/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr.630/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție și prin sentința penală nr.17/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr. 3447/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
Instanța a descontopit pedepsele rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatei F. I. prin sentința penală nr. 111/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr.630/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție în componentele sale de 3 luni închisoare, 3 luni închisoare și 3 ani închisoare și respectiv de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei F. I. prin sentința penală nr. 17/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr. 3447/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție în componentele sale de 1 an 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare.
Constatând întrunite condițiile art. 865 alin.1 și 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 111/3 octombrie 2011 a Curții de A. C. și suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 17/(...) a Curții de apel C. deoarece inculpata a mai săvârșit infracțiuni până la rămânerea definitivă a acestor hotărâri.
În baza disp. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și 36 C. pen. componentele anterior menționate au fost contopite cu pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca in final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare in regim de detenție.
Apreciem, raportat la împrejurările concrete ale cauzei și la multitudinea de infracțiuni comise de inculpată că aceasta este singura modalitate în care ar putea fi stopată activitatea infracțională a inculpatei.
Reamintim că aceasta este o persoană cu studii superioare care la momentul comiterii infracțiunilor avea calitatea de avocat si care, cel puțin în teorie, ar trebui să respecte legile tării in care locuiește, iar nu să le încalce în mod repetat și flagrant.
Conform art. 36 alin. 3 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatei, a perioadei considerată ca executată din 14 mai 2010 și până la 1 noiembrie 2010.
Înscrisurile falsificate de către inculpată, respectiv autorizație de construire nr.1920/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca și respectiv dovada de luare în folosință nr.410/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca, existente la filele 371 și 372 vol. I d.u.p., urmează a fi desființate in întregime, în baza disp. art.348 C. pr. pen.
În temeiul art. 191 alin.1 C. pr. pen. inculpata F. I. va fi obligată și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2700 lei, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă S T E:
Condamnă inculpata F. I. - fostă B., fiica lui B. V. și B. V., născută la (...) în Turda, studii superioare, divorțată, 1 copil minor în întreținere, jurist la SC C.
SRL C.-N., CNP 2., domiciliată în C.-N., A. H. nr.2/12 și f. f. l în C.-N., str. M. E. nr.46G, apt.30 sub aspectul comiterii infracțiunilor de:
- sustragere de înscrisuri prev. de art.242 alin1 C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare,
- fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.1 C. pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. la o pedeapsă de 5 luni închisoare,
- uz de fals prev. de art.291 C. pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.
Constată că prezentele infracțiuni au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit. a C. pen. și sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpata F. I. a fost condamnată prin sentința penală nr.111/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr.630/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție și prin sentința penală nr.17/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr.
3447/(...) a Înaltei Curți de C. și J.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei
F. I. prin sentința penală nr. 111/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr.630/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție în componentele sale de 3 luni închisoare, 3 luni închisoare și 3 ani închisoare.
În baza art.865 alin.1 C. pen. anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni închisoare aplicată inculpatei F. I. prin sentința penală nr. 17/(...) a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) definitivă prin decizia penală nr. 3447/(...) a Înaltei Curți de C. și
Justiție în componentele sale de 1 an 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare.
În baza art.85 C. pen. anulează suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.
Conform art.33 li. a, 34 lit. b și 36 C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele componente de 3 luni închisoare, 3 luni închisoare, 3 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
Cu consecințele prev. de art.71, 64 lit. a teza a II a Cp .
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, conform art.36 alin.3 C. pen., perioada considerată ca executată din (...) până la (...).
În baza art. 348 C. pr. pen. dispune desființarea înscrisurilor falsificate de către inculpata F. I. intitulate autorizație de construire nr.1920/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca și respectiv dovada de luare în folosință nr.410/(...) emisă de Primăria Cluj-Napoca, existente la filele 371 și 372 vol. I d.u.p.
Stabilește în favoarea B.ui C. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJLC pentru av. L. K..
Conform art.191 C. pr. pen. obligă inculpata F. I. la plata sumei de 2700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 17 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. Ș. M. B.
Red. M.Ș/dact.V.R
2 ex./(...)
← Decizia penală nr. 1172/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1758/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|