Arestare preventivă. Retractarea şi nuanţarea declaraţiilor inculpatului.
| Comentarii |
|
Retractarea şi nuanţarea declaraţiilor inculpatului nu determină modificarea temeiurilor de arestare prevăzute de art. 223 alin.(1) şi (2) N. C.proc.pen.
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 349 din 18 iunie 2014
Prin încheierea penală nr. 41 din 5 iunie 2014 pronunţată în dosarul nr. .. ./117/2014 a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 242 al. 10 Cod de Procedură Penală sa respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de către inculpatul D.L.S., ..., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune.
În baza art. 242 al. 2 Cod de Procedură Penală s-a respins ca neîntemeiată cererea subsidiară formulată de către acelaşi inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de Procedură Penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 07.03.2014 în dosarul de urmărire penală nr. .../P/2014, şi înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 11.03.2014 sub nr. unic de dosar ./117/2014, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D.L.S., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 al. 1 lit. i din Codul Penal din 1969 (în prezent fapta încadrându-se în dispoziţiile art. 32, art. 33 al. 2 şi art. 188 al. 1 şi 2 din Noul Cod Penal).
Sub aspectul stării de fapt s-a reţinut prin actul de sesizare, în principal, că inculpatul, în data de 14 ianuarie 2014, în jurul orei 8:30, pe fondul unui conflict spontan declanşat pe un drum situat în apropierea locuinţei persoanei vătămate B.S., ia aplicat acesteia o lovitură de topor în regiunea capului, cauzându-i astfel leziuni ce necesită 65-70 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, şi punându-i în primejdie viaţa.
Prin Încheierea Penală nr. 4/C/15.01.2014 a Tribunalului Cluj, faţă de inculpat s-a luat măsura preventivă a arestării pentru un termen de 29 de zile, încheiere ce a rămas definitivă prin Încheierea Penală nr. 77/R/16.01.2014 a Curţii de Apel Cluj.
Prin încheierea penală nr. 23/C/10.02.2014 s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pentru un termen de 30 de zile, această hotărâre rămânând definitivă prin Încheierea Penală nr. 4/2014 a Curţii de Apel Cluj.
Prin încheierea penală nr. 53/C/12.03.2014, în baza art. 348 şi art. 207 al. 4 şi 203 al. 5 Cod de Procedură Penală, în camera preliminară a fost verificată măsura arestării preventive, constatându-se că în cauză există probe care conturează bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, iar, pentru buna desfăşurare a procesului penal se impunea menţinerea acesteia.
Prin încheierea fără număr pronunţată în camera de consiliu la data de
04.04.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 Cod de Procedură Penală a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 136/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj privind pe inculpatul D.L.S. trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev.de art.20 rap. la art.174 alin.l şi 2, art.175 alin. 1 lit. i C.pen. (Legea nr. 15/1968), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi în consecinţă a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D.L.S. şi fixând termen pentru data de 08.05.2014, pentru când să fie citat inculpatul D.L.S. din Penitenciarul Gherla şi partea vătămată B.S., fiind anunţat şi apărătorul ales al inculpatului despre acest termen.
De asemenea, în baza art. 208 Cod de Procedură Penală s-a fixat termen pentru verificarea subzistenţei temeiurilor ce au determinat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru data de 07.04.2014 ora 11:00. Prin încheierea penală din 08.04.2014 a fost înlocuită măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu, însă prin decizia penală nr. 164/10.04.2014 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă contestaţia declarată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale din 8 aprilie 2014, care a fost casată şi în urma rejudecării procedurii a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 08.05.2014, prin încheierea penală nr. 27/I/08.05.2014 a fost înlocuită măsura preventivă a arestării cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, însă prin decizia penală nr. 266/2014, pronunţată la data de 21.05.2014, Curtea de Apel Cluj a admis contestaţia promovată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale nr. 27/I/2014 a Tribunalului Cluj şi în consecinţă a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală şi temeinică şi a menţinut-o.
Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, daca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia si, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei si a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază ca măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod de Procedură Penală.
În conformitate cu acest din urmă text de lege, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Potrivit art. 216 al 1 Cod de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 223 alin. 1 si 2, şi luarea acestei masuri este suficienta pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod de Procedură Penală, iar inculpatul depune o cauţiune a cărei valoare este stabilita de către organul judiciar.
Textul de lege la care face trimitere articolul mai sus indicat, prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luata si daca din probe rezultă suspiciunea rezonabila ca acesta a săvârşit o infracţiune intenţionata contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporala sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzuta de Codul penal si alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscala, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşita prin mijloace de comunicare electronica sau o alta infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare si, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului si a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului si a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale si a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publica.
Din textele de mai sus, reiese că pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune este necesar să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru arestare, referitoare la existenţa probelor şi a cazurilor de arestare, şi ca măsura controlului judiciar pe cauţiune să fie suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
În privinţa probelor, aşa cum s-a arătat şi cu ocazia verificărilor anterioare, cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, s-a apreciat că în cauză există probe care conturează o bănuială puternică că inculpatul este autorul infracţiunii pentru care este cercetat.
S-a apreciat însă că măsura controlului judiciar pe cauţiune nu este suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, în condiţiile în care, după audierea sa, instanţa a realizat că inculpatul a demonstrat o poziţie procesuală oscilantă, haotică, pe alocuri, şi lipsită de consistenţă logică. Astfel, după declanşarea cercetării judecătoreşti, inculpatul a contestat propriile declaraţii date în faza urmăririi penale în prezenţa apărătorului său ales, după cum a contestat şi declaraţiile martorilor care au depus în favoarea sa, membrii ai familiei sale.
Fără a exprima opinii vizavi de apărarea îmbrăţişată de către inculpat, în condiţiile în care nu s-au administrat probele în apărare şi nici cele în acuzarea inculpatului, astfel încât poziţia lui ar putea fi conformă realităţii obiective de la momentul atentării la viaţa persoanei vătămate, apreciem însă că o asemenea conduită procesuală ne determină să apreciem că inculpatul nu va prezenta încredere că va respecta măsurile ce i se vor impune în cadrul controlului judiciar.
Este de remarcat că una din condiţiile necesare pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară este tocmai conduita procesuală a inculpatului. Ori, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a apreciat că această conduită oscilantă adoptată de către inculpat nu prezintă garanţiile necesare pentru a ne convinge că o altă măsură mai uşoară ar asigura buna desfăşurare a procesului penal. Acest lucru este de evidenţiat cu atât mai mult, cu cât instanţa a sesizat pe parcursul ascultării inculpatului şi a persoanei vătămate că între familiile celor doi există încă o stare de tensiune mocnită, în condiţiile în care inculpatul şi familia sa revendică vehement un drept de folosinţă exclusivă asupra fântânii de la disputarea căreia s-a ivit conflictul între părţi, în timp ce persoana vătămată a adoptat o conduită mult mai ponderată din această perspectivă, apreciind că ambele familii au un drept de folosinţă a fântânii în părţi egale.
Pornind de la aceste date instanţa a apreciat că o altă măsură preventivă mai uşoară, nici cea a controlului judiciar pe cauţiune şi nici cea a arestului la domiciliu, nu este aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi nici să aducă o acalmie a situaţiei conflictuale dintre părţi, ba fiind chiar posibil ca aceasta să escaladeze, chiar dacă nu în mod direct prin contribuţia inculpatului.
Pentru toate argumentele mai sus expuse, instanţa, în temeiul art. 242 al. 10 Cod de Procedură Penală a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de către inculpatul D.L.S., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, iar în baza art. 242 al. 2 Cod de Procedură Penală a respins ca neîntemeiată şi cererea subsidiară formulată de către acelaşi inculpat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de Procedură Penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei.
Deşi cu privire la admisibilitatea cererii de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, instanţa ar fi trebuit să se pronunţe în camera de consiliu, având în vedere că este necesar ca instanţa să se pronunţe şi cu privire la cererea subsidiară de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, pentru care nu există dispoziţii derogatorii de la normele generale, care impun ca instanţa să se pronunţe în şedinţă publică, s-a apreciat că pentru a evita consumarea unor nulităţi, fie ele chiar şi relative, instanţa s-a pronunţat asupra ambelor cereri în şedinţă publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul D.L.S. solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea hotărârii tribunalului şi rejudecând dosarul, a se dispune înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau în subsidiar, cu controlul judiciar pe cauţiune.
Inculpatul a învederat că în prezent, nu mai subzistă temeiurile ce au determinat arestarea sa, pericolul pentru ordinea publică fiind inexistent.
Curtea examinând contestaţia declarată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Curtea are a aminti că, în actualul stadiu procesual, judecătorul este chemat doar să stabilească, dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare prev. de art. 223 alin.1 şi 2 NCPP şi dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Sub acest aspect este de precizat că, în speţă, probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, în faza de urmărire penală, demonstrează că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, continuă să subziste, deoarece probele ataşate dosarului confirmă susţinerile acuzării.
Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activităţii de urmărire penală şi persoana celui bănuit de comiterea unei infracţiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar şi nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.
În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Inculpatul a solicitat măsura controlului judiciar pe cauţiune, tocmai pentru a i se permite libertatea de mişcare.
Dreptul la libera circulaţie atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag.3 din Protocolul nr.4.
Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special, preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii unei persoane doar cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.
Curtea reţine că în prezent, lăsarea inculpatului D.L.S., în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Câtă vreme infracţiunea presupus a fi comisă de către inculpat, vizează valoarea socială supremă - viaţa unei persoane - alături de împrejurarea, că în speţă nu a fost demarată cercetarea judecătorească, determină momentan, concluzia oportunităţii menţinerii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât, privarea de libertate a inculpatului a fost dispusă abia la 15 ianuarie 2014.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, prelungirea detenţiei unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului D.L.S. şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 par.1 lit.c din Convenţie, Curtea de Apel, constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procesual fiind legitimă, ea impunându-se şi pe viitor, neputând fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai uşoară, acuzatul nefurnizând garanţii că va participa la proces, câtă vreme este lipsit de ocupaţie, nu şi-a asumat o minimă responsabilitate în comiterea presupusei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii. Este de precizat că între inculpat şi familia victimei există procese penale pe rol, cu acuzaţii reciproce de agresiune, care nu au fost finalizate, printr-o soluţie, până la acest moment.
Curtea a apreciat că scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat, decât prin luarea faţă de inculpat a arestării preventive, nicidecum a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar pe cauţiune, existând riscul ca prin lăsarea acestuia în libertate să fie influenţată buna desfăşurare a procesului penal, sau ca el să se sustragă de la judecată, sau de la executarea pedepsei, dacă va fi cazul.
Curtea reţine că, sub aspectul temeiniciei cererii de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu, sau cu controlul judiciar pe cauţiune, s-a relevat că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care fapta pentru care este cercetat are un grad ridicat de pericol social, până la acest moment, fiind decelate probe evidente, din care rezultă pericolul pe care l-ar demonstra inculpatul pentru societate, în condiţiile lăsării sale în libertate.
Cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar pe cauţiune, este nefondată, deoarece victima locuieşte în apropierea imobilului în care se gospodăreşte inculpatul cu familia acestuia, iar datorită faptului că între cei doi consăteni sunt neînţelegeri mai vechi, acestea pot escalada, ajungându-se la noi situaţii de agresivitate, de o intensitate şi mai mare decât cea din prezentul dosar, odată cu plasarea inculpatului într-o măsură preventivă mai uşoară, lângă locuinţa părţii vătămate.
Aşa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească încă nu a fost demarată, din cei 5 de martori propuşi prin rechizitoriu în acuzare, nu a fost ascultat niciunul, urmând să fie realizate în apărarea inculpatului mai multe probe testimoniale, condiţii în care până la administrarea acestora, inculpatul poate obstrucţiona derularea procesului.
Cercetarea judecătorească nefiind încă demarată, până la terminarea audierii martorilor, se impune menţinerea inculpatului în stare de arest pentru o bună desfăşurare a actului de justiţie.
Spre deosebire de hotărârea Jiga contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menţinerea în arest a unei persoane acuzate de corupţie, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speţă, este de remarcat că judecata în primă instanţă nu a demarat, audierea inculpatului şi a celor 5 martori propuşi prin rechizitoriu nu a avut loc, nu au fost efectuate probele în apărarea inculpatului, apărările formulate de acesta nu sunt cunoscute integral, astfel că pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea sa de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile iniţiale care au impus-o.
Nimic nu împiedică magistraţii, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea şi a celor ştiinţifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puţin restrictivă de drepturi, în privinţa inculpatului.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la menţinerea unei persoane în detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conţinutul acestei decizii, cât şi a celei pronunţate în cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 şi Scundeanu c.Români ei din februarie 2010, Curtea învederează că în privinţa inculpatului sunt întrunite cerinţele vizate şi temeiul de arestare reglementat de art.223 alin.1 lit.b NCPP şi alin. 2 al art. 223 NCPP.
Astfel, inculpatul D. este în vârstă de 29 de ani, nu a recunoscut decât parţial fapta imputată, a mai suferit condamnări dar nu este recidivist, este căsătorit şi are în întreţinere doi copii. Faţă de atitudinea adoptată de inculpat în prezenta speţă, se reliefează un caracter şi o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucţionării cercetării judecătoreşti şi a tulburării ordinii publice prin lăsarea sa în libertate la acest moment procesual.
Aceste circumstanţe personale, precum şi cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menţinerea stării de arest şi nicidecum plasarea sa în arest la domiciliu, sau în control judiciar pe cauţiune, faţă de împrejurarea că este vecin cu partea vătămată, ceea ce l-ar putea determina, ca aflându-se în imediata apropiere a victimei, să iniţieze şi să declanşeze noi acte de agresiune asupra acesteia.
Curtea reţine că şi în prezent familia părţii vătămate B. a formulat plângere penală pentru comiterea infracţiunii de lovire, împotriva membrilor de familie ai inculpatului, ceea ce demonstrează o stare de puternică tensiune şi animozităţi între familiile D. şi B., astfel că la acest moment procesual, prezenţa inculpatului la locuinţa sa, chiar în stare de arest, ar putea genera un nou conflict între consăteni.
Referitor la existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată sunt: raportul de constatare medico-legală a părţii vătămate 510 din 27 ianuarie 2014 a IML Cluj, declaraţiile inculpatului care se coroborează cu declaraţiile martorilor D. I., B. D., D. Ş., D. C., D. V. şi cu declaraţia părţii vătămate
B.S..
Examinând îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art.223 NCPP pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat Tribunalul Cluj a concluzionat în sens afirmativ.
Curtea constată ca fiind justă aprecierea primei instanţe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura şi gravitatea sporită a activităţii infracţionale de care este acuzat - reflectată în regimul sancţionator aplicabil acestuia, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, puternica rezonanţă negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv şi rezonabil, justifică reacţii ferme şi credibile din partea organelor judiciare.
Aşa cum rezultă din încheierea atacată, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului şi că infracţiunea dedusă judecăţii este presupus a fi gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiţia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, aceasta fiind deosebit de gravă, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale judecătorului, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.
Măsurile preventive în cauze de acest gen, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă legea penală, prin intervenţia autorităţilor judiciare.
Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, Curtea consideră că măsura arestării preventive se impune în acest dosar, pentru că niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff c/Germaniei).
Astfel, în mai multe cauze CEDO a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă, nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, evitarea
distrugerii unor probe, împiedicarea comiterii unor noi infracţiuni), opinie împărtăşită şi de către Curtea de Apel Cluj, în prezenta speţă.
Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, aspect dovedit de către anchetatori şi judecători.
Astfel, se remarcă că inculpatul este arestat doar de 6 luni, timp în care urmărirea penală a fost finalizată, cercetarea judecătorească este la debut, dosarul nu este deosebit de complex, rezultând astfel că nu a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a acestuia, iar măsura arestării preventive este oportună pentru o bună derulare a actului de justiţie.
Curtea, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 242 alin. 2 şi 10 NCPP, în baza art. 4251 alin. 7 pct.1 lit. b NCPP, va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul D.L.S., împotriva încheierii penale nr.41/I din 5 iunie 2014 a Tribunalului Cluj.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP, va obliga inculpatul să achite statului 400 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)
| ← Stare de necesitate. Îndeplinirea cerinţelor art. 20 Noul Cod... | Camera preliminară. Trafic de droguri. Nepăstrarea unei... → |
|---|
