Viol. Lipsire de libertate. Elemente constitutive. Individualizarea pedepselor

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2014)

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 667/A din 5 august 2014

Prin sentinţa penală nr. 75/13.06.2014 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei,, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod.pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către Ministerul Public în ceea ce priveşte pe inculpatul C.I. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod pen. 1968, infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a

Cod pen. 1968, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod pen.1968, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 Cod pen., infracţiunea de viol prev. art. 218 alin. 1 şi 3 lit. f Cod pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod pen. totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. şi în ceea ce priveşte pe inculpatul B.I.O. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod pen. 1968, infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a Cod pen. 1968, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat prev. de art. 85, alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 37, litera a Cod penal 1968 şi 33 lit. a Cod pen.1968, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 Cod pen., infracţiunea de viol prev. art. 218 alin. 1 şi 3 lit. f Cod pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod pen. şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334, alin. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. şi art 41, alin. 1 Cod penal.

I. În baza art. 205, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul C.I., ..., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 218, alin.1 şi 3 lit. f) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de viol la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 12, alin. 1 din Legea 187/2012, i s-a interzis

inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu

comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal rap. la art. 12, alin. 1 din Legea 187/2012 i s-a interzis

inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 335, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara permis de conducere la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin. 1, lit. b Cod pen. au fost contopite pedepsele stabilite pentru cele trei infracţiuni şi i s-a aplicat inculpatului C.I. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. 1 şi 45, alin. 1 Cod penal i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. 1 şi 45, alin. 5 Cod penal i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., a fost menţinut măsura controlului judiciar luată cu privire la inculpatului C.I. prin Încheierea penală nr. 13/C din 26.02.2014 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal i s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului C.I. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11.12.2013 la 26.02.2014 inclusiv.

II. În baza art. 205, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O., ..., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 12, alin. 1 din Legea 187/2012, i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal rap. la art. 12, alin. 1 din Legea 187/2012 i s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 335, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod

pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara

permis de conducere la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 334, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod

pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile

publice a unui vehicul neînmatriculat la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a constatat că infracţiunile din prezentul dosar sunt săvârşite în termenul de încercare de 5 ani stabilit prin Sentinţa penală nr.360/08.10.2013 a Judecătoriei Zalău prin care inculpatul B.I.O. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin. 1, lit. b Cod pen. au fost contopite pedepsele stabilite pentru cele patru infracţiuni din prezentul dosar şi aplică inculpatului B.I.O. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.I.O. să execute pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 96, alin. 4 şi 5 Cod penal rap. la art. 43, alin. 2 Cod penal a fost revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 36008.10.2013 a Judecătoriei Zalău şi a fost adăugată la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare revocată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 9 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. a fost menţinută măsura arestării preventive luată cu privire la inculpatului B.I.O..

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B.I.O. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11.12.2013 la zi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii C.I. şi B.I.O. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a luat act că persoana vătămată X.X.X. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. au fost obligaţi inculpaţii C.I. şi B.I.O. la plata către stat a sumei de 350 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocaţilor din oficiu în cuantum de câte 600 lei fiecare (din timpul urmăririi penale) şi onorariul parţial al avocatului din oficiu (cameră preliminară) în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul de avocaţi Sălaj şi a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei din 30.12.2013, dosar ., înregistrat la instanţă în data de . au fost trimişi în judecată:

- inculpatul C.I. ..., jud. Sălaj, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal faptă prev. şi ped. de dispoziţiile art. 189, alin. 1 şi 2 Cod penal 1968, viol faptă prev. şi ped. de dispoziţiile art. 197, alin.1 şi alin. 2, lit. a Cod penal 1968, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 86, alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 33, lit. a Cod penal 1968

- şi inculpatul B.I.O., ... aflat în prezent în arest la Penitenciarul Oradea pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal faptă prev. şi ped. de dispoziţiile art. 189, alin. 1 şi 2 Cod penal 1968, viol faptă prev. şi ped. de dispoziţiile art. 197, alin.1 şi alin. 2, lit. a Cod penal 1968, conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 86, alin. 1 din OUG 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat, faptă prev. Şi ped. de art. 85, alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1968 şi art. 33 lit a Cod penal 1968.

În fapt:

1. În data de 15.11.2013 inculpatul B.I.O. a condus pe drumul public, respectiv pe DJ 108G, din localitatea D., un moped neînregistrat marca „Rizato” fără a poseda permis de conducere.

2. În data de 27.11. 2013, în jurul orelor 1830, după ce au consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, inculpaţii C. I. şi B.I.O. s-au hotărât să o contacteze pe partea vătămată X.X.X. în vârstă de 20 de ani din localitatea P. pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea. Inculpatul B.I.O. a sunat-o pe partea vătămată pe telefonul mobil apoi împreună cu celălalt inculpat s-au deplasat, cu maşina marca Mitshubishi cu nr. de înregistrare ..., proprietatea martorului C. I., la locuinţa acesteia din localitatea P.. În maşină se afla şi martorul S.I. care a stat pe bancheta din spate iar maşina o conducea inculpatul

C.I. care nu posedă permis de conducere. Partea vătămată a ieşit în faţa casei, în timp ce vorbea la telefon cu inculpatul B.I., iar cei doi inculpaţi au coborât din maşină şi s-au deplasat la aceasta. Inculpatul B.I.O. i-a cerut părţii vătămate să-i însoţească la un suc, la bar, însă partea vătămată a refuzat, spunând că are de terminat mâncarea. Cei doi inculpaţi au încercat să o convingă pe partea vătămată să-i însoţească însă aceasta a refuzat în continuare, motiv pentru care inculpatul B.I.O. a prins-o de mâini şi a introdus-o în maşină. S-au urcat apoi în maşină şi inculpaţii, iar inculpatul C.I. s-a urcat tot la volanul maşinii, pe care a condus-o cu mare viteză, spre ieşirea din localitatea P.. Pe drum, inculpatul B.I.O. a blocat uşa din dreapta faţă a maşinii şi a ţinut-o pe partea vătămată X.X.X. în braţe, pe scaunul din faţă, timp în care a mângâiat-o de mai multe ori, atât el cât şi inculpatul C.I. în diferite zone intime ale corpului. Partea vătămată le-a spus în repetate rânduri, celor doi inculpaţi să o lase în pace şi să nu o mai mângâie, însă inculpatul B.I.O. i-a spus părţii vătămate „ oricum acum seara o facem. că vrei, că nu vrei.” Din cauza vitezei cu care se deplasa, la un moment dat inculpatul C.I. care a efectuat un viraj spre stânga, era să intre cu maşina în Valea P. însă a reuşit să redreseze maşina şi să-şi continue drumul. Partea vătămată a încercat uşa maşinii şi a constatat că este blocată, spunându-le inculpaţilor că vrea să se dea jos din maşină şi că anunţă poliţia însă inculpaţii nu au luat-o în seamă. Martorul S.I. le-a spus inculpaţilor să o lase în pace pe partea vătămată însă B.I.O. i-a spus acestuia să tacă din gură.

După ce au ieşit din sat, trecând de ultimul imobil unde se afla pălincia, la o distanţă de aproximativ 350 m de aceasta ,inculpatul C.I. a virat la stânga pe un teren acoperit cu iarbă unde a oprit maşina. Inculpatul B.I.O. a lăsat pe spate scaunul din dreapta faţă a maşinii şi s-a urcat peste partea vătămată moment în care aceasta i-a spus martorului S.I. să nu se uite la ei. Martorul le-a spus din nou celor doi inculpaţi să o lase în pace pe partea vătămată ,,să nu dea dracu de bai “ însă inculpatul B.I. i-a spus ,,taci din gură ungure “ după care i-au cerut să coboare din maşină, astfel că acesta a ieşit afară din maşină. Inculpatul C.I. a întrebat-o pe partea vătămată cu care dintre ei vrea, prima dată, să întreţină relaţii sexuale iar ea a răspuns că nu vrea cu niciunul dintre ei. Inculpatul C.I. ia spus că nu se poate aşa ceva iar inculpatul B.I.O. i-a spus că dacă nu vrea o să-i dea câteva pălmi. Partea vătămată le-a spus inculpaţilor că se află în perioada menstruaţiei şi că nu vrea să întreţină relaţii sexuale cu ei.

Inculpatul C.I. a ieşit apoi afară din maşină iar inculpatul B.I.O. a blocat din interior uşile maşinii.Deşi partea vătămată i-a cerut inculpatului B.I. să o ducă acasă,acesta a refuzat apoi a dezbrăcat-o pe partea vătămată şi a întreţinut cu ea un raport sexual normal. Partea vătămată nu s-a opus fizic, fiindu-i frică de inculpat, datorită ameninţărilor exercitate de către acesta anterior însă a plâns în timpul actului sexual.Pe durata actului sexual ,inculpatul C.I. a încercat din exterior să deschidă uşa din faţă stănga a maşinii ocazie cu care a constatat că este blocată din interior motiv pentru care a deshis uşa de la portbagaj şi i-a spus inculpatului B.I. să se grăbească. Partea vătămată i-a spus inculpatului că poate rămâne însărcinată, fapt ce l-a determinat pe acesta să se oprească, fără a finaliza (prin ejaculare) actul sexual. S-a urcat apoi în maşină şi inculpatul C.I. iar inculpatul B.I. a trecut pe bancheta din spate .Inculpatul C.I. a întrebat-o pe partea vătămată dacă i-a plăcut, aceasta răspunzând că nu, motiv pentru care B.I.O. a râs. Apoi inculpatul B.I.O. a coborât din maşină iar martorul S.I. l-a întrebat dacă partea vătămată a vrut să stea. Inculpatul B.I. i-a răspuns:,,s-a foit un pic dar tot am băgat-o în ea”. Partea vătămată a rămas în maşină cu inculpatul C.I. care a întrebat-o dacă întreţine relaţii sexuale şi cu el iar partea vătămată i-a răspuns că da, numai să nu i se ceară să întreţină relaţii sexuale şi cu martorul S.I.. Inculpatul C.I. i-a spus părţii vătămate că o iubeşte ,că vrea să o lase însărcinată şi să o ia de nevastă după care s-a dezbrăcat însă nu a avut erecţie astfel că i-a solicitat părţii vătămate să-l ajute să aibă erecţie prin masturbare. Partea vătămată a făcut ceea ce i-a cerut inculpatul apoi inculpatul a întreţinut cu ea un raport sexual normal. După aceasta, au revenit în maşină celălalt inculpat şi martorul şi au plecat toţi cu maşina din locul respectiv, pentru a o duce pe partea vătămată acasă. Pe drum, partea vătămată s-a plâns că o dor diferite părţi ale corpului şi era supărată.

Ajunsă acasă, partea vătămată nu le-a spus părinţilor săi ce s-a întâmplat întrucât îi era ruşine însă l-a sunat pe martorul F.F., prietenul ei şi coleg de muncă cu cei doi inculpaţi şi i-a relatat ce s-a întâmplat .Acesta nu a crezut-o şi i-a reproşat părţii vătămate că este de vină pentru că a ieşit afară din casă , hotărând să se despărţească. Fiind foarte supărată, gândindu-se chiar şi la sinucidere, partea vătămată l-a sunat şi pe martorul C.O. care s-a deplasat la locuinţa ei şi a încercat să o liniştească. Tot în aceeaşi seară, partea vătămată a vorbit la telefon cu martorul S.I. căruia i-a reproşat că nu a intervenit să o ajute, acesta spunându-i că i-a fost frică de cei doi inculpaţi să intervină. Partea vătămată l-a sunat şi pe inculpatul B.I.O. căruia i-a spus că nu e bine ce a făcut şi că-i este frică că a rămas însărcinată, însă acesta a asigurat-o că nu a rămas însărcinată cu el.

A doua zi la ora 1510, partea vătămată s-a prezentat la Poliţia D. unde a sesizat săvârşirea faptelor de către cei doi inculpaţi.

Este relevant a se menţiona şi faptul că inculpaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore începând cu data de 11.12.2013 şi au fost arestaţi preventiv în data de 12.12.2013 deoarece inculpatul C.I., în faţa instanţei de judecată la termenul din 14.05.2014, şi-a motivat contradicţia dintre declaraţiile date în faţa organelor de poliţie şi în faţa procurorului pe de o parte şi declaraţia din faţa instanţei pe de altă parte, prin aceea că fiind în stare de reţinere a fost speriat şi în stare de şoc, motiv pentru care a declarat ce i-a spus poliţistul.

Astfel, se constată că inculpatul C.I. a dat declaraţii în cauză după cum urmează: 1. declaraţia din 28.11.2013, 2. declaraţia din 04.12.2013 3. declaraţia din 11.12.2013 , 4. declaraţia din 12.12.2013, 5. declaraţia din 12.12.2013 luată la data soluţionării propunerii de arestare preventivă în Dosar .../2013 ataşat , 6. declaraţia din 14.05.2014.

Inculpatul B.I.O. a dat următoarele declaraţii:

1. declaraţia din 15.11.2013 când a recunoscut că a condus un moped neînmatriculat şi că nu deţinea permis de conducere, 2. declaraţia din data de 11.12.2013 în care a recunoscut că este corect traseul cuprins în planşa foto ce i-a fost prezentată şi care cuprindea refacerea itinerariului parcurs în seara zilei de 27.11.2013. În această declaraţie a recunoscut din nou că a săvârşit infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui moped neînregistrat şi fără a deţine permis de conducere, 3. declaraţia din 28.11.2013, 4. declaraţia din 05.12.2013, 5. declaraţia din 12.12.2013 luată la data soluţionării propunerii de arestare preventivă în Dosar ... ataşat , 6. declaraţia din 23.05.2014.

Din analiza acestor declaraţii rezultă că, pe parcursul întregii cercetări, inculpaţii au avut o atitudine oscilantă, au dat declaraţii contradictorii, revenind asupra celor declarate anterior, susţinând că nu au săvârşit faptele de viol şi lipsire de liberate în mod ilegal asupra persoanei vătămate X.X.X..

Inculpaţii nu au recunoscut încadrarea juridică, nefiind de acord cu calificarea situaţiei de fapt ca fiind, în drept, viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, niciun moment nu au fost de acord cu faptul că persoana vătămată a fost constrânsă în vreun fel, că raporturile sexuale s-ar fi desfăşurat prin constrângere morală, profitând de starea de imposibilitate de a reacţiona a victimei. Mai mult decât atât, au apreciat că persoanei vătămate îi stătea în obicei şi îi făcea plăcere să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, de fapt întreaga lor apărare s-a concentrat pe a dovedi că victima era o persoană de moravuri uşoare.

Inculpaţii, inclusiv prin martorii propuşi de aceştia, au încercat doar să discrediteze veridicitatea declaraţiei victimei, arătând că ei au căzut în „capcană”, că victima s-a răzbunat pe ei datorită faptului că acesteia din urmă îi era ruşine că opinia publică o va dezaproba după ce se va afla că a întreţinut relaţii sexuale în acea seară cu doi bărbaţi, mai mult inculpaţii au apreciat că asupra lor s-ar desfăşura un veritabil complot al victimei şi al organelor de poliţie.

Faptul că victima nu s-a manifestat prin ţipete sau urlete, că nu a încercat să se opună fizic agresiunii inculpaţilor şi că a participat la actul sexual la solicitarea acestora (faţă de inculpatul C.I.) este apreciat de cei doi drept consimţământ din partea victimei.

Acest aspect, al relaţiilor sexuale consimţite de victimă, este contrazis chiar de declaraţiile inculpaţilor şi ale martorului ocular S.I., declaraţii din care rezultă că persoana vătămată în mod constant le-a cerut inculpaţilor să oprească maşina, să nu o mai mângâie, să o lase în pace că în caz contrar va suna la politie şi de refuzul explicit al acesteia la solicitarea inculpaţilor de a întreţine relaţii sexuale.

Mai mult cei doi inculpaţi au înlăturat prin atitudinea lor (ameninţare) opoziţia şi dezaprobarea martorului ocular S.I. faţă de acţiunilor lor, martor care i-a atenţionat asupra conduitei lor antisociale, solicitându-le să se oprească.

Relevantă în formarea convingerii instanţei asupra vinovăţiei inculpaţilor este declaraţia inculpatului C.I. din data de 04.12.2013 (când nu se afla în stare de reţinere), precum şi declaraţia acestuia de la data dispunerii arestării preventive, declaraţii în care acesta a recunoscut că inculpatul

B.I. a ameninţat persoana vătămată cu bătaia în situaţia în care aceasta nu va întreţine relaţii sexuale. De asemenea, în mod constant inculpatul C.I. a declarat că persoana vătămată i-a spus acestuia că va întreţine cu el raportul sexual dacă nu îi va permite şi martorului S.I. să facă acelaşi lucru.

Ambii inculpaţi, cât şi martorul S.I., recunosc că, după ce inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale cu victima, aceasta era supărată, indispusă şi acuza dureri, că în timpul raportului sexual aceasta a plâns, dar, în mod paradoxal, nu-şi pot explica această stare.

Fiind audiat la termenul din 23.05.2013, martorul S.I. şi-a nuanţat declaraţia, susţinând că nu-şi mai aduce aminte foarte bine ce s-a întâmplat şi că persoana vătămată era vesela si râdea atunci când sa aflat în maşină. Oricum, instanţa apreciază că nu există niciun motiv de înlăturare a declaraţiilor martorului din faza urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât acestea au fost date la un moment foarte apropiat de data comiterii faptei.

De altfel, acest martor recunoaşte faptul că victima l-a contactat telefonic în aceeaşi seară, în timp ce acesta se deplasa spre casă, reproşându-i faptul că nu i-a sărit în ajutor, acesta motivându-şi inactivitatea prin aceea că i-a fost frică de cei doi inculpaţi.

Nu în ultimul rând, instanţa a considerat relevantă şi atitudinea celor doi inculpaţi din zilele următoare săvârşirii faptelor, când, potrivit înregistrărilor telefonice efectuate în cauză, aceştia au regretat cele întâmplate şi au încercat să determine victima să-şi retragă plângerea oferindu-i bani sau spunându-i că sunt dispuşi să se căsătorească cu ea. Mai mult, din aceleaşi înregistrări telefonice, rezultă că inculpaţii au adresat persoanei vătămate şi ameninţări voalate, inculpatul B.I. adresându-se persoanei vătămate şi la termenul de judecată din 23 mai 2014, potrivit declaraţiei acestuia.

Instanţa a apreciat că declaraţiile constante ale persoanei vătămate se coroborează şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 710.172 din 11.12.2013 întocmit de IPJ Cluj - Serviciul criminalistic, raport ce relevă comportamentul simulat al inculpaţilor la întrebările relevante şi incriminatoare.

Situaţiile de fapt mai sus expuse rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză.

Astfel, declaraţiile persoanei vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor, declaraţiile celor doi inculpaţi, cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente, procesele verbale de recunoaştere de pe planşă foto, declaraţiile parţiale de recunoaştere a inculpatului C.I., în privinţa infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol reţinute în sarcina ambilor inculpati.

Cu privire la infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice săvârşite de cei doi inculpaţi, instanţa a reţinut că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi de instanţă rezultă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale cât şi din declaraţiile celor doi inculpaţi care au recunoscut că au condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Prin concluziile scrise inculpatul B.I.O. a solicitat instanţei achitarea acestuia faţă de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 85, alin. 1 şi art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002 pe motiv că acestea nu sunt prevăzute de legea penală motivat de faptul că acest inculpat a condus un moped, iar acesta nu ar face parte din categoria autovehiculelor, fiind exclus în mod expres din această categorie.

Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului întemeiată pe argumentele juridice expuse deoarece, potrivit art. 6, punctul 6 din OUG 195/2002 (în forma în vigoare la data (15.11.2013) săvârşirii de inculpat a faptelor, mopedul este încadrat la categoria autovehicul, iar potrivit art. 14 din acelaşi act normativ, se instituie obligativitatea înregistrării acestora la consiliile locale. Din adresa nr. 3627/2013 a Primăriei D. rezultă că nici inculpatul şi nici persoana de la care acesta a cumpărat mopedul nu figurau în evidenţele acestei instituţii cu mopede înregistrate.

Obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice a unui moped rezultă din Anexa 1, litera a la OUG 195/2002, iar inculpatul nu deţinea unui astfel de permis, potrivit adresei nr. 36481/2013 a Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj.

II. În drept.

A. Cu titlu preliminar, faţă de dispoziţiile art.7 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr.135/2010 privind codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, instanţa a soluţionat cauza potrivit legii procedurale noi.

Instanţa a reţinut că la termenul din 23.05.2014 a fost formulată şi pusă în discuţie cererea reprezentantului Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru inculpatul C.I. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod pen. 1968, infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a Cod pen. 1968, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod pen.1968, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 Cod pen., infracţiunea de viol prev. art. 218 alin. 1 şi 3 lit. f Cod pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod pen. totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. şi în ceea ce priveşte pe inculpatul B.I.O. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod pen. 1968, infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. 1 şi 2 lit.a Cod pen. 1968, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat prev. de art. 85, alin. 1 din OUG 195/2002, totul cu aplicarea art. 37, litera a Cod penal 1968 şi 33 lit. a Cod pen.1968, în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 Cod pen., infracţiunea de viol prev. art. 218 alin. 1 şi 3 lit. f Cod pen., infracţiunea de conducere a unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod pen. şi infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334, alin. 1 Cod pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod pen. şi art 41, alin. 1 Cod penal.

În temeiul art. 386, alin. 1 C.pr.pen. instanţa a respins această cerere pentru motivele ce succed.

De la momentul săvârşirii faptelor (15.11.2013 şi 27.11.2013) şi până la data pronunţării prezentei hotărâri a intervenit o succesiune de legi penale în timp, iar infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii sunt incriminate şi de noua lege (Codul penal).

Instanţa a mai observat că, prin compararea conţinutului constitutiv al infracţiunilor nu există diferenţe între prevederile legii vechi şi ale legii noi, iar, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de noua lege, instanţa a evaluat aplicabilitatea lor, la momentul aplicării legii penale mai favorabile.

Faţă de cele ce preced instanţa a făcut referire în continuare la încadrarea în drept a faptelor reţinute în conformitate cu legea penală veche având în vedere că sub auspiciile acesteia inculpaţii au fost trimişi în judecată, referirea la noile prevederi penale şi la eventualitatea aplicării acestora, urmând a se face cu ocazia analizării aplicării legii penale mai favorabile.

B. Faptele săvârşite de către inculpatul C.I. care în data de 27.11.2013 a întreţinut, prin constrângere morală, relaţii sexuale cu persoana vătămată X.X.X., fără consimţământul acesteia şi a lipsit-o de libertate în mod ilegal, toate acestea împreună cu inculpatul B.I.O., şi a condus pe drumul public autoturismul marca Mitshubishi cu numărul de înregistrare . fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a C.pen. din 1968, art. 189, alin. 1, Cod penal 1968 şi art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic.art. 33 lit. a C.pen. 1968.

C. Faptele săvârşite de către inculpatul B.I.O. care în data de 27.11.2013, a întreţinut, prin constrângere morală, relaţii sexuale cu persoana vătămată X.X.X., fără consimţământul acesteia şi a lipsit-o de libertate în mod ilegal, toate acestea împreună cu inculpatul C.I., şi condus în data de

15.11.2013, pe drumurile publice, un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol în formă calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a C.pen. din 1968, art. 189, alin. 1, Cod penal 1968, art. 85, alin. 1 şi art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic.art. 33 lit. a C.pen. 1968.

Faţă de antecedentele penale ale inculpatului B.I.O. (fişa actualizată de cazier judiciar), infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie întrucât prin SP 360/08.10.2013 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă la 30.10.2013, acesta a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată -12 acte materiale-faptă prev. de art. 208, art. 209 alin. 1 lit. a, e şi g Cod pen. 1968 şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

D. Analizând latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, instanţa a constatat că aceasta se realizează prin faptul că ambii inculpaţi au lipsit-o pe partea vătămată X.X.X., de libertatea fizică şi au pus-o în imposibilitate de a se deplasa şi a acţiona după propria voinţă.

Relevante sub aspectul săvârşirii faptei sunt declaraţiile persoanei vătămate, precum şi ale inculpaţilor. Astfel ambii inculpaţi au declarat că la data când au ajuns la domiciliul persoanei vătămate şi i-au solicitat acesteia să meargă cu ei, aceasta a refuzat pe motiv că are de terminat mâncarea şi s-a întors ca să intre în casă, iar inculpatul B. a prins-o de mână şi a urcat-o în maşină, ţinând-o în braţe. Chiar dacă pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi în faza de judecată cei doi inculpaţi au revenit asupra declaraţiilor iniţiale în sensul că persoana vătămată ar fi urcat de bunăvoie în autoturism, instanţa le-a înlăturat deoarece nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză. În mod constant persoana vătămată a declarat că le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor refuzul acesteia de a se urca împreună cu aceştia în maşină. Prin urmare, instanţa a dat valenţă declaraţiilor acesteia în care arată că a fost urcată în maşină în mod forţat de către inculpatul B. prin imobilizarea acesteia în sensul că a prins-o de mâini. Relevantă în acest sens este şi declaraţia martorului S.I. care a arătat că inculpatul B. a intrat în maşină ţinând-o în braţe pe persoana vătămată, prin urmare rezultă că aceasta nu a intrat singură în maşină, cum afirmă inculpaţii, şi că inculpatul B. nu s-a rezumat doar la o ţine de mână.

Din declaraţiile inculpaţilor, a martorului S.I. şi a persoanei vătămate rezultă că aceasta din urmă le-a cerut in repetate rânduri inculpaţilor să oprească maşina pentru că vrea sa se dea jos, mai ales atunci când şi-a dat seama că invitaţia la suc lansată de inculpaţi nu se adeverea şi că inculpatul C. a condus maşina pe timp de noapte, pe un drum de ţară în afara localităţii, după ce uşile maşinii au fost blocate.

Prin acţiunile lor conjugate şi prin inducerea în eroare a victimei raportat la motivul deplasării cu maşina (la suc) inculpaţii au anulat libertatea de mişcare a victimei, îngrădindu-i acesteia posibilitatea de a se deplasa în mod liber pe o durată de timp ce excede unei perioade de timp strict necesare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, fapt pentru care instanţa constată că infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu este absorbită de infracţiunea de viol, ci sunt întrunite condiţiile concursului de infracţiuni.

Nu importă nici împrejurarea că privarea de libertate s-a săvârşit în asemenea condiţii încât, în raport la condiţiile de fapt, persoana vătămată a avut o oarecare libertate de mişcare. Cât priveşte durata acţiunii/inacţiunii ce realizează elementul material al infracţiunii, în principiu, nu există o limită minimă sau maximă, aceasta putând diferi, în funcţie de mobilul şi scopul urmărit de inculpaţi, de condiţiile şi mijloacele de săvârşire.

Urmarea imediată constă într-o stare de încălcare a libertăţii de mişcare a persoanei vătămate, iar din conţinutul probelor administrate rezultă existenţa raportului de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie indirecta.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca făptuitorii să acţioneze cu intenţie, ştiind că în mod ilegal lipsesc de liberate o persoană. În speţă, inculpaţii nu numai că au introdus victima forţat în autoturism, dar au şi blocat uşile acestuia şi nu au oprit maşina la solicitarea acesteia pe tot parcursul drumului până la locul faptei, aşadar se reţine că inculpaţii au prevăzut că privează de libertatea de mişcare victima şi, fără a urmări neapărat acest rezultat, l-au acceptat..

Prin acestea, inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. şi ped. de art. 189 alin. 1, alin. 2 Cod Penal 1968

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.396 alin.2 C.pr.pen. întrucât fapta există, a fost săvârşită de către inculpaţi şi constituie infracţiune, instanţa a dispus condamnarea inculpaţilor.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de viol, instanţa a constatat că aceasta se realizează prin faptul că inculpaţii au folosit constrângerea morală pentru a determina persoana vătămată la un raport sexual.

Infracţiunea de viol presupune un contact sexual fără consimţământul persoanei cu care se doreşte a se avea raport sexual. Această nesocotire a voinţei victimei se poate face prin constrângere sau ameninţare sau prin punerea victimei în imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra. În ceea ce priveşte constrângerea, aceasta poate fi fizică sau morală, ea trebuie să fie efectivă şi susceptibilă să paralizeze total sau parţial rezistenţa victimei. Nu interesează dacă victima a opus sau nu rezistenţă, fiind suficient să existe refuzul exprimat al acesteia.

Constrângerea morală presupune o ameninţare de o asemenea intensitate încât îi inspiră victimei o temere atât de puternică încât să înfrângă rezistenţa sau opoziţia acesteia. Nu este necesar ca victima să opună rezistenţă, expunându-se producerii răului cu care a fost ameninţată; dacă ea a ajuns la convingerea că acest rău nu mai poate fi evitat decât prin acceptarea actului sexual, cerinţa legii referitoare la exercitarea constrângerii este îndeplinită.

Ameninţarea trebuie să fie serioasă şi aptă să alarmeze victima. Această aptitudine a ameninţării se apreciază în concret, raportat la obiectul ameninţării, persoana făptuitorului, structura psihică a victimei şi împrejurarea că aceasta din urmă, datorită stării sale psihice, a fost mai uşor intimidată şi a „acceptat” actul sexual pentru a evita răul cu care este ameninţată. „Acceptarea” de către partea vătămată a actului sexual prin încetarea opunerii fizice când aceasta ar fi inutilă sau renunţarea la opunere sub imperiul ameninţării nu are semnificaţia de consimţământ valabil.

Din declaraţiile inculpaţilor şi a martorului S.I. instanţa a reţinut existenţa unei înţelegeri prealabile a inculpaţilor cu privire la săvârşirea faptei de viol precum şi faptul că, în baza acestei înţelegeri, atitudinea manifestată de fiecare inculpat în momentul în care celălalt inculpat întreţinea sau încerca să întreţină raport sexual cu victima se circumscrie unei complicităţi morale a fiecărui inculpat la fapta celuilalt inculpat, situaţie specifică încadrării faptei de viol la forma calificată prev. de art. 197 alin.2 lit.a vechiul Cod penal.

Astfel, instanţa a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă calificată prev. de art. 197 alin. 2 Cod penal din 1968, respectiv a faptei săvârşită de două persoane împreună, întrucât s-a dovedit existenţa unei înţelegeri prealabile între inculpaţi cu privire la săvârşirea faptei iar pluralitatea de infractori dă o mai mare încredere inculpaţilor în realizarea infracţiunii, partea vătămată fiind mai uşor de intimidat.

Urmarea imediată constă în încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

Raportul de cauzalitate între faptă şi urmarea imediată există şi rezultă din actele din dosar.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie directa, aceştia având reprezentarea faptelor lor si a consecinţelor păgubitoare, au urmărit acest rezultat.

Prin aceasta, inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prev. de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. „a Cod Penal 1968.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, instanţa a reţinut că elementul material constă, în ceea ce-l priveşte pe C.I., în acţiunea acestuia de a conduce pe drumurile publice de pe raza comunei

D., în data de 27.11.2013, autovehiculul marca Mitshubishi cu nr. de înregistrare ..., proprietatea martorului C.I., fără a poseda permis de conducere, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.I.O., în acţiunea acestuia de a conduce pe drumurile publice de pe raza satului D., în data de 15.11.2013, mopedul neînregistrat fără a poseda permis de conducere.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care nu au dobândit cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice pentru obţinerea permisului de conducere.

Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpaţii au ştiut că nu posedă permis de conducere, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind circulaţia în siguranţă pe drumurile publice.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat prev. de art. 85, alin. 1 din OUG 195/2002, săvârşită de inculpatul B.I.O., instanţa a reţinut că elementul material constă în acţiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice, de pe raza satului D., mopedul neînregistrat.

Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, întrucât a prevăzut rezultatul faptelor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a ştiut că conduce un autovehicul-moped fără ca acesta să fie înregistrat, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privind circulaţia în siguranţă pe drumurile publice.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.396 alin.2 C.pr.pen. întrucât fapta există, a fost săvârşită de către inculpat şi constituie infracţiune, instanţa va dispune condamnarea inculpatului.

Individualizarea pedepselor

1. Cu privire la inculpatul C.I.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei şi anume: împrejurările si modul de comitere a infracţiunii, precum si mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii si scopul urmărit; natura si frecventa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familiala si sociala.

Instanţa a observat, având în vedere succesiunea în timp a legilor penale, şi faptul că noua lege penală nu mai prevede cu titlu de circumstanţă atenuantă judiciară conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, dar, instanţa va face referire şi la criteriile de apreciere a acesteia în temeiul legii vechi, în fundamentarea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile în ceea ce-l priveşte pe inculpat în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Faţă de actele dosarului, instanţa a constatat că nu reies indicii rezonabile de natură a genera reţinerea vreuneia din circumstanţele prev. la art. 74 din Vechiul C. pen. în favoarea inculpatului (faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale necoroborat cu alte date concrete, nu constituie un temei suficient şi rezonabil pentru a justifica acest lucru).

Instanţa a avut în vedere gravitatea ridicată a faptelor, modul premeditat în care a acţionat inculpatul (din declaraţia inculpatului coroborată cu declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor S.I. şi F.F. rezultând că acesta şi-a propus de mult să întreţină relaţii sexuale cu X.X.X. şi, prin conlucrarea acestuia cu celălalt inculpat, şi-a pus în realizare planul chiar fără consimţământul tinerei), starea de beţie voluntară incompletă recunoscută şi dovedită, stare care a crescut îndrăzneala acestuia, vârsta inculpatului (28 de ani), faptul că părinţii acestuia au decedat, dar şi încercările acestuia, ulterioare săvârşirii faptelor (ce rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice), de a determina victima să-şi retragă plângerea, culpabilizarea victimei pentru cele întâmplate, acest din urmă aspect rezultând din referatul Serviciului de probaţiune Sălaj.

Aşadar, a reţinut instanţa că în cauză, împrejurările de fapt raportate la cauza pendinte (faptele şi persoana inculpatului) nu dobândesc în aprecierea instanţei valenţe atenuante care să reducă într-o asemenea măsură gravitatea faptelor în ansamblu sau să îl caracterizeze de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite în concret ar satisface imperativul justei individualizări a pedepselor.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, având în vedere gravitatea concretă a infracţiunilor, împrejurările comiterii acestora, modalitatea de operare, necesitatea responsabilizării şi îndreptării inculpatului, în vederea atingerii scopului educativ şi preventiv al pedepsei, instanţa i-a aplicat acestuia pedepse cu închisoarea orientate înspre minim, ţinând seama şi de circumstanţele personale ale acestuia, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanţă şi principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului.

2. Cu privire la inculpatul B.I.O.

Instanţa a observat, având în vedere succesiunea în timp a legilor penale, şi faptul că noua lege penală nu mai prevede cu titlu de circumstanţă atenuantă judiciară conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, dar, instanţa a făcut referire şi la criteriile de apreciere a acesteia în temeiul legii vechi, în fundamentarea aplicării în mod global a legii penale mai favorabile în ceea ce-l priveşte pe inculpat în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

Instanţa a avut în vedere gravitatea ridicată a faptelor, modul de operare a acestuia constând în aceea că a ameninţat cu violenţe victima, starea de beţie voluntară incompletă recunoscută şi dovedită, stare care a crescut îndrăzneala acestuia, vârsta inculpatului (24 de ani), situaţia familială a acestuia (tatăl bolnav), atitudinea nesinceră a acestuia, dar şi încercările acestuia, ulterioare săvârşirii faptelor (ce rezultă din interceptarea convorbirilor telefonice), de a determina victima să-şi retragă plângerea (inclusiv abordarea acesteia la ultima şedinţă de judecată), faptul că nu regretă suferinţa produsă victimei, acest din urmă aspect rezultând din referatul Serviciului de probaţiune Sălaj (f.687-691) şi, nu în ultimul rând, antecedentele penale ale acestuia (starea de recidivă constând în aceea că a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni aplicată prin SP 360/2013 a Judecătoriei Zalău, care a rămas definitivă cu două săptămâni înainte de săvârşirea faptei din 15.11.2013.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile:

Instanţa a constatat că de la data săvârşirii infracţiunilor şi până la judecarea acestora au intervenit mai multe legi penale. Pentru a determinarea legea penală mai favorabilă instanţa s-a raportat, în principal, la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două legi succesive şi la condiţiile de sancţionare a pluralităţii de infracţiuni pentru o evaluare globală a incidenţei legii penale.

Astfel potrivit Codului penal din 1968, limitele de pedeapsă, în ceea ce priveşte închisoarea, pentru fapta de lipsire de liberate în mod ilegal prev. de art. 189, alin. 1 şi 2 sunt de la 7 la 15 ani, iar pentru fapta de viol prev. de art. 197, alin. 1 şi 2 lit. a sunt de la 5 la 18 ani.

Potrivit Codului penal în vigoare limitele de pedeapsă pentru aceste infracţiuni sunt de la 1 la 7 ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal (art. 205, alin.1) şi de la 5 la 12 ani pentru viol (art. 218, alin. 3, lit. f)

Prin urmare, instanţa a observat că minimul pedepsei ce ar putea fi aplicată în temeiul vechii legi este de 7 ani, rezultă astfel că legea penală mai favorabilă este noul cod penal sub acest aspect, în plus instanţa a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol nu s-ar mărgini strict la minimul special prevăzut de textele incriminatoare arătate mai sus.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni instanţa a reţinut că prevederile vechiului cod penal sunt mai favorabile în sensul că sporul pentru concurs este facultativ, dar faţă de aspectele arătate mai sus, referitoare la inexistenţa circumstanţelor atenuante şi la numărul infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că se impune aplicarea unui spor la pedepsele rezultante, prin urmare pedeapsa finală ar întrece minimul special de 7 ani la care s-ar adiţiona şi sporul considerat necesar a fi aplicat de instanţă.

Faţă de toate aceste considerente:

I. În baza art. 205, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul

C.I., , pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 218, alin.1 şi 3 lit. f) Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsă complementară (obligatoriu a fi aplicată) a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe o perioadă de 3 ani, în baza art. 12, alin 1 din Legea 187/2012, regimul pedepselor complementare şi a celor accesorii aplicându-se potrivit legii ce a fost identificată ca fiind mai favorabilă. Consecutiv i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 335, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere la pedeapsa de 1 an închisoare.

Instanţa a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt săvârşite în concurs real şi, în baza art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin. 1, lit. b Cod pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru cele trei infracţiuni şi va aplica inculpatului C.I. pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, precum şi interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară (pe o durată de 3 ani) şi accesorie a drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului C.I. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11.12.2013 la 26.02.2014 inclusiv.

II. În baza art. 205, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 218, alin.1 şi 3 lit. f) Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de viol la pedeapsa de 6 ani închisoare şi la pedeapsă complementară (obligatoriu a fi aplicată) a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe o perioadă de 5 ani în baza art. 12, alin 1 din Legea 187/2012, regimul pedepselor complementare şi a celor accesorii aplicându-se potrivit legii ce a fost identificată ca fiind mai favorabilă. Consecutiv i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal pe durata executării pedepsei principale

În baza art. 335, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fara permis de conducere la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 334, alin. 1 Cod pen. cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod pen. şi cu aplicarea art. 5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Instanţa a constatat că infracţiunile din prezentul dosar sunt săvârşite de către inculpatul B.I.O. în termenul de încercare de 5 ani stabilit prin Sentinţa penală nr.360/08.10.2013 a Judecătoriei Zalău prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Instanţa a mai constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt săvârşite în concurs real şi, în baza art. 38, alin. 1 şi art. 39, alin. 1, lit. b Cod pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru cele patru infracţiuni din prezentul dosar, fiindu-i aplicată inculpatului B.I.O. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul B.I.O. să execute pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie, precum şi interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară (pe o durată de 5 ani) şi accesorie a drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal.

De asemenea, în baza art. 96, alin. 4 şi 5 Cod penal rap. la art. 43, alin. 2 Cod penal a fost revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 36008.10.2013 a Judecătoriei Zalău şi va adauga la pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare revocată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 9 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie, precum şi interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară (pe o durată de 5 ani) şi accesorie a drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n (să nu comunice şi să nu ia legătura cu persoana vătămată X.X.X.) Cod penal.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B.I.O. durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11.12.2013 la zi.

Menţinerea măsurilor preventive:

Cu privire la inculpatul C.I.:

Instanţa a constatat că, în acest moment procesual, faţă de starea de fapt reţinută de instanţă şi fundamentată pe probele arătate în detaliu mai sus, şi având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare în regim de detenţie, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul C.I., existând probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens, pentru realizarea scopului de a preveni săvârşirea de alte astfel de fapte, precum şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la judecată, măsura controlului judiciar luată cu privire la inculpat prin Încheierea penală nr. 13/C din 26.02.2014 a Tribunalului Sălaj, este în continuare necesară, aceasta fiind dispusă în mod legal şi temeinic .

Prin urmare, în baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar luată cu privire la inculpatului C.I. prin Încheierea penală nr. 13/C din 26.02.2014 a Tribunalului Sălaj.

Cu privire la inculpatul B.I.O.:

Pentru a dispune menţinerea arestării preventive, instanţa a avut în vedere următoarele:

În condiţiile în care se constată că de la data luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat, temeiurile de drept şi de fapt nu au încetat să existe şi nici nu s-au schimbat, nu se justifică a se da eficienţă practică dispoziţiilor art. 242 Cod proc. penală, în sensul revocării sau înlocuirii măsurii privative de libertate cu una restrictivă de drepturi, întrucât această măsură nu ar fi proporţională cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat.

Instanţa a apreciat că în cauză sunt probe temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost judecat, fapte ce prezintă un grad de pericol social ridicat, astfel că există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, instanţa constatând astfel că respectiva măsură a fost luată în mod legal.

În ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, care justifică menţinerea arestării preventive, se constată că acesta este concret, rezultă fără echivoc din probele administrate în cauză, pericolul ce a fost raportat la modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, scopul urmărit şi urmările care s-au produs, acestea fiind evidenţiate prin probele administrate.

Instanţa a reţinut că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul, au o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice putând determina un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în actul de justiţie în condiţiile în care acesta este cercetat, s-ar dispune punerea sa în libertate.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi având în vedere că inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiunea de viol, a dispus prelevarea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a probelor biologice de la inculpaţii C.I. şi B.I.O..

Instanţa a luat act că persoana vătămată X.X.X. nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii C.I. şi B.I.O., prin apărătorii aleşi.

Prin motivele scrise şi orale inculpatul C.I. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi achitarea sa pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi viol în baza art.396 al.1 pct.5 rap.la art.16 al. 1 lit.a şi b NCPP întrucât faptele nu există şi nu au fost comise cu vinovăţia prevăzută de lege. Apărătorul a învederat că se impune admiterea apelului, întrucât prima instanţă nu a procedat la o judecare efectivă a speţei, preluând prin copiere rechizitoriul procurorilor, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil al clientului său.

Referitor la infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, solicită aplicarea unei pedepse, în privinţa căreia să se dispună suspendarea sub supraveghere.

În sinteză, apărătorul inculpatului învederează că partea vătămată nu a fost constrânsă la întreţinerea raporturilor intime, acestea având loc de bună voie, nu a fost lipsită de libertate, condiţii în care raportat la această stare de fapt, singura soluţie care se impune este aceea de achitare.

Precizează că, în lipsa luării la cunoştinţă de către opinia publică a faptei inculpaţilor, de îndată ce acestea s-au produs, victima nu ar fi formulat plângere penală la organele abilitate. De altfel, din cuprinsul transcrierilor convorbirilor telefonice înregistrate rezultă fără dubiu că victima ar fi dorit să se împace sub aspectul infracţiunii de viol cu inculpatul B.I..

Apărătorul ales al inculpatul B.I.O. prin motivele scrise şi orale a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei judecătoriei şi, în principal, în baza art.396 al.1 pct.5 rap.la art.16 al.1 lit.a,b NCPP achitarea clientului său pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev.şi ped.de art.189 al.1 şi 2 VCP respectiv art.205 al.1 NCP, întrucât fapta nu există şi nici nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Referitor la infracţiunea de viol, cere ca în baza art.396 al.1 pct.5 rap.la art.16 al.1 lit.a NCPP să se dispună achitarea clientului său de sub învinuirea încriminată prin art.197 al.1 şi 2 lit.a VCP respectiv art.218 al.3 lit.f NCP, întrucât fapta nu există.

În privinţa infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere, cere achitarea inculpatului întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, în baza art.396 al.1 pct.5 rap.la art.16 al.1 lit.b NCPP.

De asemenea, a cerut înlăturarea revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.360 din 8 octombrie 2013 a Judecătoriei Zalău.

În subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat reducerea pedepselor aplicate clientului său de către judecătorie, întrucât acesta nu a avut intenţia directă de a viola partea vătămată sau de a o lipsi de libertate în mod ilegal, raportat la conduita cu care victima era cunoscută în comunitate aceea „de a fi o femeie de moravuri uşoare”.

Curtea, examinând apelurile inculpaţilor, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În esenţă, critica inculpaţilor C. şi B. vizează interpretarea eronată de către Judecătoria Simleu Silvaniei a probelor administrate, prin prisma dispoziţiilor art.97 şi 103 NCPP.

Premisa coerenţei şi predictibilităţii sistemului judiciar constă în previzibilitatea interpretării şi aplicării normelor de drept.

În operaţiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să desluşească voinţa legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare şi, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiţia previzibilităţii legii.

În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului sau contestaţiei.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul -infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei - este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În baza art.99 NCPP, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpaţii au statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta inculpatului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaţilor li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelurilor inculpaţilor C. şi B., Curtea reţine următoarele:

În faza de urmărire penală, inculpatul B.I.O., prin declaraţiile date la filele ..., nu a recunoscut comiterea faptelor de lipsire de libertate şi viol, doar conducerea pe drumurile publice a unui moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

În faza de urmărire penală, inculpatul C.I. prin declaraţiile de la filele ..., nu a recunoscut implicarea sa în infracţiunea de viol, precizând că victima şi-a exprimat consimţământul la întreţinerea raportului sexual, iar în legătură cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a afirmat textual „recunosc că nu am oprit maşina în momentul în care X.X.X. mi-a spus că vrea să coboare, însă am făcut acest lucru pentru că mai aveam puţin până la locul în care se aflau cei doi muncitori pe care trebuia să-i transport şi cu acelaşi autovehicul trebuia să o deplasez şi pe partea vătămată la domiciliu”.

În faţa primei instanţe, inculpaţii au achiesat să dea declaraţie.

În depoziţia de la fila 796 de la Judecătoria Simleu Silvaniei, inculpatul B.I.O. nu a recunoscut săvârşirea faptelor imputate prin rechizitoriul parchetului, aceeaşi poziţie de nesinceritate manifestând-o şi inculpatul C.I., revenind asupra declaraţiilor date la fila 136 în faţa organelor de cercetare penală, învederând că acestea au făcut presiuni asupra sa, pentru a recunoaşte faptele deduse judecăţii.

În apel, cei doi inculpaţi în şedinţa publică din 5 august 2014 au uzat de dreptul la tăcere şi dea nu se autoincrimina.

Având în vedere criticile aduse de inculpaţi hotărârii judecătoriei, instanţa de apel, ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a procesului, prin reexaminarea probatoriului deja ataşat dosarului.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei-Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzaţilor la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea inculpaţilor şi starea lor de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care sunt trimişi în judecată, ci şi mobilurile activităţii lor infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Judecătoria Simleu Silvaniei a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu cele din faţa judecătorului, respectiv cele strânse în faţa procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătoreşti, iar scopul lor prev. în art. 97 NCPP, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele efectuate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor, iar faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea lor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Ca o primă remarcă, în analizarea apelurilor declarate de către inculpaţi, Curtea reţine că alături de judecătorie, îşi însuşeşte starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanţei de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet şi magistraţi, în evaluarea şi interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanţa acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătoreşti, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe şi, reţinerea, de către instanţe, ca mai credibile, în consonanţă cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).

Vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii rezultă din coroborarea tuturor probelor testimoniale şi scrise ataşate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa judecătorilor. Curtea, va face trimitere în mod exhaustiv, în cele ce urmează, la toate mijloacele de probă existente în cauză, atât din faţa procurorului cât şi din faţa magistraţilor.

Astfel, intenţia directă de a viola victima rezultă fără dubiu din declaraţia martorului S.I. care afirmă textual că ”în repetate rânduri l-a auzit pe inculpatul C.I. că doreşte să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată X.X.X.. La data de 27.11.2013, relatează că l-a auzit pe inculpatul C.I. că a contactat-o telefonic pe partea vătămată şi i-a cerut să-i aducă de la magazin baterii, bere şi cafea însă partea vătămată nu a venit. În aceeaşi zi, după ce s-au deplasat la garajul firmei, inculpatul C.I. i-a cerut lui şi inculpatului B.I.O. să-l însoţească în localitatea P. pentru a aduce doi muncitori pentru efectuarea de lucrări. Au urcat toţi într-un jeep pe care l-a condus inculpatul C.I., inculpatul B.I.O. ocupând locul din dreapta - faţă a maşinii, iar martorul S.I. ocupând un loc pe bancheta din spate. Au pornit spre localitatea P., iar pe drum, inculpatul B.I.O. a sunat-o la telefon pe partea vătămată X.X.X. şi a invitat-o la un suc. Ajungând în faţa locuinţei părţii vătămate din localitatea P., a văzut că aceasta a ieşit în faţa casei, apoi a observat pe inculpatul B.I.O. şi pe victimă că urcă în maşină. Inculpatul B.I.O. a ţinut-o în braţe, pe partea vătămată, pe scaunul din faţă, timp în care a atins-o de mai multe ori în diferite zone intime ale corpului. Partea vătămată i-a cerut inculpatului să înceteze cu aceste gesturi erotice, însă el nu a dat curs acestei solicitări. Apoi, partea vătămată le-a cerut inculpaţilor să oprească autovehicolul, întrucât dorea să coboare, atenţionându-i că va solicita şi intervenţia organelor de poliţie dacă nu opresc autoturismul, însă aceştia nu au ţinut cont de dorinţele părţii vătămate, continuând drumul. Martorul S.I. i-a atenţionat textual pe inculpaţi „lăsaţi-o în pace să nu daţi dracu de bai”, însă inculpatul B.I.O. i-a zis „taci din gură, ungure”. Inculpatul C.I. a condus maşina cu viteză, ajungând într-un loc izolat, unde inculpatul B.I.O. a lăsat pe spate scaunul din dreapta faţă şi s-a aşezat peste partea vătămată. Martorul le-a cerut insistent inculpaţilor, să o lase în pace pe partea vătămată, însă aceştia i-au cerut să coboare din vehicol, ceea ce a şi făcut. Martorul declară că a stat afară lângă maşină, apoi a venit lângă el inculpatul C.I. care a vorbit la telefon. După aproximativ 10-15 minute a urcat în vehicul, inculpatul C.I., apoi a ieşit din autoturism inculpatul B.I. pe care l-a întrebat dacă partea vătămată a fost de acord cu raportul sexual, iar acesta i-a răspuns că „s-a foit un pic, da tot am băgat-o în ea”. Martorul afirmă că „ a văzut-o pe victimă supărată, având o voce plânsă, acuzând dureri „ . Martorul relatează că „ a fost sunat la un interval scurt de către victimă, care i-a reproşat că nu a intervenit pentru a-i opri pe cei doi să o violeze. Acesta i-a spus textual că i-a fost frică de inculpaţi „.

Astfel, Curtea reţine că din declaraţia martorului S.I. din faza de urmărire penală rezultă indubitabil intenţia inculpaţilor de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată, acesta auzind nemijlocit atât discuţiile telefonice cu victima anterior raporturilor intime, cât şi ulterior acestora.

Martorul relevă că ambii inculpaţi au atins-o pe victimă în zonele intime, iar la rugăminţile repetate ale acesteia de a înceta aceste acţiuni, au refuzat categoric, ba mai mult, nici la ameninţările părţii vătămate că va sesiza organele de poliţie, nu au oprit autovehicolul pentru ca aceasta să coboare. Intenţia directă a inculpaţilor în săvârşirea faptelor deduse judecăţii rezultă şi din atitudinea acestora inclusiv faţă de martor, care atunci când i-a atenţionat că ar putea să sufere rigorile legii, pentru acţiunile lor, l-au apostrofat şi i-au sugerat să tacă din gură. Martorul S.I. demonstrează fără putinţă de tăgadă prin declaraţiile sale că inculpaţii nu numai că au intenţionat să violeze victima, dar această activitate s-a şi finalizat, aşa cum reiese din declaraţia inculpatului B.I., care răspunde inculpatului C. „victima s-a foit un pic, dar tot am băgat-o în ea”.

Din declaraţia aceluiaşi martor rezultă că partea vătămată nu şi-a dat consimţământul la relaţiile sexuale întreţinute cu cei doi inculpaţi, acesta relevând că „ victima era foarte supărată, acuza dureri abdominale şi din vocea acesteia reieşea că plânsese anterior”.

Acelaşi martor S.I. audiat în faţa instanţei, a revenit fără nicio justificare asupra amănuntelor date în faţa organelor de urmărire penală, prezentând o altă versiune în privinţa comiterii faptelor de către cei doi inculpaţi, condiţii în care, Curtea o va înlătura din ansamblul probator ataşat dosarului, ea necoroborându-se cu restul probelor ştiinţifice şi testimoniale. Martorul nu a putut oferi instanţei nicio explicaţie plauzibilă cu privire la revenirea asupra declaraţiilor date în faţa organelor de cercetare penală.

Curtea reţine că vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii este pusă în evidenţă şi prin declaraţia martorului F.F., din care rezultă că el „a avut o relaţie de prietenie de 3 ani cu partea vătămată X.X.X care a luat sfârşit în seara zilei de 27.11.2013, când victima i-a comunicat că a fost violată de către cei doi inculpaţi, iar el nu a crezut-o. Martorul relevă că în seara de 27.11.2013, în jurul orei 1930, a fost sunat de partea vătămată care i-a spus că în acea zi a fost dusă cu forţa, cu un autovehicol într-un loc izolat, de către inculpaţii B.I.O. şi C.I., care după ce au ameninţat-o cu acte de violenţă, au întreţinut, pe rând, relaţii sexuale cu ea, fără consimţământul ei. Partea vătămată a afirmat că doreşte să se sinucidă, în acest mod convorbirea telefonică luând sfârşit”.

Audiat în faţa instanţei, martorul îşi menţine poziţia exprimată în faza de urmărire penală.

Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor este dovedită şi prin declaraţia martorului

C.O., din care rezultă că în seara zilei de 27.11.2013, în jurul orei 1930, a fost sunat de partea vătămată care plângea şi era afectată psihic, afirmând că doreşte să-şi taie venele. Martorul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate, unde aceasta i-a relatat că a fost violată de către inculpaţi şi că i-a spus prietenului ei, F.F. acest lucru, însă el nu a crezut-o, astfel că s-au despărţit. Martorul relatează în sensul că partea vătămată i-a comunicat că inculpaţii B.I.O. şi C.I. au dus-o cu maşina într-un loc izolat, unde au întreţinut, pe rând, raporturi sexuale cu ea, contrar voinţei sale. Partea vătămată i-a spus că nu a strigat, întrucât i-a fost frică de inculpaţi. Martorul a îndrumat-o pe partea vătămată să anunţe poliţia şi pe părinţii ei despre cele întâmplate, însă victima i-a comunicat că-i este ruşine să facă acest lucru.

Audiat în faţa instanţei, martorul îşi menţine poziţia exprimată în faza de urmărire penală.

Curtea reţine că vinovăţia inculpaţilor rezultă şi din declaraţiile martorului G.A. , care atestă că este beneficiarul unei aducţiuni de apă la care au lucrat inculpaţii în data de 27.11.2013 în localitatea P.. Martorul relevă că în acea zi, în jurul orei 1700 l-a sunat pe inculpatul C.I. şi l-a rugat să se deplaseze şi să transporte muncitorii, din localitatea P., de la sediul firmei de apă plată N. în localitatea

D.. Iniţial, martorul nu a reuşit să-l contacteze telefonic pe inculpatul C., pentru ca apoi, acesta să-i confirme că va ajunge de urgenţă la locul stabilit pentru întâlnire. Văzând că nu mai ajunge inculpatul C.I., martorul G.A. a dus el muncitorii în localitatea D..

Instanţa de apel învederează că inculpatul C. nu a răspuns iniţial apelurilor telefonice ale martorului G., fiind ocupat cu întreţinerea raporturilor intime cu partea vătămată, aspect pe care evident că nu l-a adus la cunoştinţa interlocutorului telefonic.

De remarcat că în faţa judecătoriei, martorul G., şi-a menţinut poziţia exprimată în faza de urmărire penală.

Curtea reţine că în acelaşi sens declară şi martorul C.P. (f. 192-195, vol. I u.p.), care relatează că în data de 27.11.2013, în jurul orei 1700-1730, s-a înţeles cu inculpatul C.I. să meargă după el şi după un alt muncitor la sediul firmei „N.” din localitatea P. pentru a-i duce în localitatea D.. Martorul declară că i-a spus inculpatului că mai au de săpat 20 metri de şanţ, după care vor parca buldoexcavatorul la sediul firmei „N.” iar inculpatul să meargă acolo după ei. Deşi l-a aşteptat pe inculpatul C.I. la sediul firmei „N.”, acesta nu a venit după ei, astfel că s-au deplasat în localitatea D. cu maşina condusă de G.A..

Martorului i-a fost prezentată planşa foto (anexă la procesul verbal de conducere în teren şi refacere a traseului parcurs) ocazie cu care a precizat că locul indicat de partea vătămată (fotografiile nr. 21 şi 22), ca fiind cel unde a fost dus cu maşina de către inculpaţi nu coincide cu locul unde au lucrat în data de 27.11.2013 la aducţiunea de apă, acesta din urmă situându-se la aproximativ 800 m distanţă de locul indicat de partea vătămată.

În faţa judecătoriei, în declaraţia de la fila 815, martorul C.P. C. şi-a menţinut poziţia exprimată în faza de urmărire penală.

Curtea reţine că vinovăţia inculpaţilor este pusă în evidenţă şi prin declaraţia martorului C.I., din care rezultă că în data de 27.11.2013 i-a împrumutat autoturismul proprietate personală marca MITSUBISHI cu nr. de înmatriculare „. ”, numitului G.A.. Martorul relevă că în seara de 27.11.2013 a fost sunat de G.A. care i-a comunicat că inculpatul C.I. nu răspunde la telefon şi i-a cerut să-l sune el pe acesta. Martorul C.I. l-a sunat de câteva ori pe inculpatul C.I., care a răspuns în final la telefon şi la întrebat unde este, întrucât muncitorii îl aşteptau de o oră, iar inculpatul i-a spus că va ajunge în scurt timp în locul unde se aflau lucrătorii, fără a indica locaţia exactă.

Curtea reţine că declaraţiile martorilor C. şi C. prezintă relevanţă doar sub aspectul faptului că inculpatul C.I. nu şi-a onorat promisiunile făcute în vederea transportării muncitorilor dintr-o localitate în alta, întrucât fiind sub influenţa alcoolului, împreună cu inculpatul B.I., în această perioadă au întreţinut relaţii intime cu victima X.X.X. şi nu putea dezvălui locaţia unde se găsea.

În faţa judecătoriei, martorul C.I. şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Instanţa de apel reţine că în faţa judecătoriei a fost audiat martorul B.M., dar a cărui declaraţie nu va fi luată în considerare, întrucât nu are legătură cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

De asemenea, în faţa instanţei de fond a fost ascultat şi martorul R.P., dar a cărui declaraţie este importantă doar cu privire la infracţiunile la legea circulaţiei comise de către inculpatul B.I., ea neconţinând nicio referire la infracţiunile de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal.

În şedinţa din 23 mai 2014 din faţa judecătoriei Şimleu Silvaniei a fost audiat şi martorul M.N., dar a cărui declaraţie nu prezintă relevanţă sub aspectul conturării vinovăţiei inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii, urmând a fi înlăturată din ansamblul probelor testimoniale ataşate cauzei.

Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate rezultă indubitabil şi din declaraţiile nemijlocite ale părţii vătămate X.X.X, atât din faza de urmărire penală, cât şi din faţa instanţei, , care relevă textual că „în seara de 27.11.2013 am fost sunată de inculpatul

B.I.O., acesta solicitându-mi să ies în faţa casei. Partea vătămată a fost invitată de către inculpaţii C.I. şi B.I.O., care se deplasaseră la locuinţa ei cu un autovehicol, la un suc. Aceasta a declinat invitaţia, însă inculpatul B.I.O. a prins-o de mâini şi a introdus-o în maşină forţat. În autovehicol, partea vătămată relevă că a constatat că inculpaţii şi martorul S.I. se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar inculpatul B.I.O. i-a astupat gur ca să nu strige. Pe drum, partea vătămată a observat că inculpatul

C.I. care conducea maşina, a virat pe un drum secundar şi dându-şi seama că nu se deplasau la un bar, i-a cerut să oprească vehicolul pentru a coborî. Văzând că inculpatul nu se conformează solicitării sale, a vrut să deschidă portiera, pentru a sări în afară, constatând că uşa era blocată. Inculpaţii i-au spus că nu scapă şi că vor întreţine cu ea relaţii sexuale, fie că doreşte sau nu. Ambii inculpaţi au atins-o în diferite zone intime ale corpului, deşi ea le-a cerut să nu facă acest lucru. După ce au oprit maşina într-un loc izolat, partea vătămată le-a spus inculpaţilor că se află în perioada menstruaţiei şi că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ei, iar dacă ei o vor face, îi va reclama la poliţie. Martorul S.I. le-a cerut inculpaţilor să o lase în pace, însă ei i-au ordonat să iasă afară din maşină. Inculpatul C.I. a întrebat-o pe partea vătămată cu care dintre ei doreşte să aibă mai întâi relaţii sexuale, ea refuzând categoric asemenea raporturi intime, nedorind să le întreţină cu niciunul dintre ei, inculpatul C. afirmând că nu se poate aşa ceva. Totodată, inculpatul B.I.O. a ameninţat-o cu bătaia, dacă nu va întreţine relaţii sexuale cu ei. La cererea inculpatului B.I.O., inculpatul C.I. a ieşit afară din maşină, astfel că partea vătămată i-a cerut lui B.I.O. să o ajute să scape de acolo. Inculpatul B.I.O. a blocat însă uşile maşinii, apoi a început să o dezbrace pe partea vătămată. Victima declară că s-a opus în acel moment, însă inculpatul a ameninţat-o, din nou, cu acte de violenţă. Inculpatul a întreţinut cu ea un raport sexual normal, timp în care partea vătămată a plâns, apoi i-a spus inculpatului că poate rămâne însărcinată. Atunci inculpatul s-a oprit, afirmând că nu doreşte să aibă copii. Partea vătămată s-a îmbrăcat, iar în maşină a intrat inculpatul C.I. care a întrebat-o dacă i-a plăcut. Victima i-a răspuns că nu, apoi inculpatul B.I.O. a ieşit afară din maşină, iar inculpatul C.I. i-a cerut să întreţină relaţii sexuale şi cu el. Fiind speriată, partea vătămată a acceptat, cu condiţia de a nu i se cere să întreţină relaţii sexuale şi cu martorul S.I.. Inculpatul C.I. nu a avut erecţie, astfel că i-a cerut părţii vătămate să-l ajute, prin masturbare. Partea vătămată a făcut ce i-a cerut inculpatul, după care au întreţinut un raport sexual normal.

Au urcat apoi în maşină ambii inculpaţi şi martorul S.I., transportând-o pe victimă la domiciliu. Partea vătămată declară că nu s-a opus fizic celor doi inculpaţi, întrucât i-a fost frică de ei pentru că aceştia erau în stare de ebrietate şi au ameninţat-o cu bătaia, spunându-i că oricum nu va scăpa”.

Curtea reţine că vinovăţia inculpaţilor în comiterea faptelor deduse judecăţii, rezultă inclusiv din propriile declaraţii ale acestora.

Astfel, în declaraţia de la fila ... u.p., inculpatul B.I.O. recunoaşte că în autovehicol, atât el cât şi inculpatul C.I., la 27.11.2013, au atins-o, în mod repetat, pe partea vătămată în diferite zone intime ale corpului, deşi aceasta le-a cerut să o lase în pace şi că el i-a comunicat victimei textual „acuma vrei nu vrei tot ne dai p.. ” De asemenea, inculpatul mai recunoaşte că în momentul în care a oprit maşina în locul izolat, partea vătămată i-a cerut să o ducă acasă, însă el a refuzat. Din aceleaşi declaraţii mai rezultă că acesta a blocat uşile autovehicolului, pentru a nu fi deranjaţi în timpul întreţinerii relaţiilor sexuale cu victima, iar la un moment dat a observat că partea vătămată plângea, ceea ce exclude un consimţământ liber exprimat al victimei la întreţinerea raporturilor intime. Împrejurarea că inculpatul

B. nu a ejaculat în vaginul victimei, nu exclude săvârşirea infracţiunii de viol.

Inculpatul C.I. , prin declaraţiile de la f. ... u.p., a învederat că în seara zilei de 27.11.2013, a purtat discuţii cu B.I. în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victima X.X.X., sens în care s-au deplasat la locuinţa acesteia, invitând-o la un suc. Inculpatul C. relevă că inculpatul B.I.O. a luat-o de mână pe victimă şi a introdus-o în autovehicol, aceasta motivând că nu doreşte să plece în vreo excursie, întrucât are de terminat activităţile gospodăreşti aferente acelei zile. Inculpatul C. relatează cu lux de amănunte că pe drum, inculpatul B.I.O. a ţinut-o în braţe pe partea vătămată timp în care ambii inculpaţi au mângâiat-o în diferite zone intime ale corpului, deşi aceasta le spunea să o lase în pace. De asemenea, partea vătămată a dorit de mai multe ori să coboare din vehicul, însă el nu a oprit autoturismul. Inculpatul C. evidenţiază intenţia clară de a o viola pe victimă, relevând că inculpatul

B.I.O. i-a spus părţii vătămate „oricum în această seară o facem, că vrei, că nu vrei”. La un moment dat, inculpatul a oprit maşina pe un câmp, iar inculpatul B.I.O. a ameninţat-o pe partea vătămată că o va pălmui, dacă nu va întreţine relaţii sexuale cu el. Partea vătămată şi-a motivat refuzul prin faptul că se află la ciclu. Inculpatul C. precizează că pe durata deplasării victimei la locul violului, cât şi pe parcursul acestuia, autovehicolul a fost asigurat pe interior de către inculpatul B., astfel că partea vătămată nu a avut nicio şansă de scăpare.

Inculpatul C. recunoaşte că a întreţinut şi el raporturi sexuale cu partea vătămată.

Cât priveşte atitudinea procesuală a inculpatului C., Curtea reţine că în faza de urmărire penală, acesta a fost sincer, relatând cu lux de amănunte derularea activităţii infracţionale, pentru ca ulterior în faţa instanţei să revină nejustificat asupra recunoaşterilor, acuzând că a fost speriat de atitudinea organelor de poliţie la debutul anchetei. Dacă susţinerile sale ar fi reale, se pune întrebarea legitimă, de ce nu a formulat plângere penală împotriva poliţistului care a exercitat presiuni asupra sa.

Instanţa de apel reţine că revenirile inculpatului C. sunt netemeinice, nu conţin o justificare reală şi credibilă, iar pe de altă parte primele depoziţii conţin amănunte pe care nicio persoană care nu ar fi fost implicată în violarea victimei nu le putea da, cum ar fi de exemplu înţelegerea prealabilă dintre el şi inculpatul B., modul cum au preluat-o pe victimă de la locuinţa sa, locaţia unde au transportat-o şi modalitatea în care au întreţinut raporturile intime cu aceasta.

Săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate faţă de partea vătămată, de către cei doi inculpaţi, este dovedită şi prin procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 23.12.2013, în cuprinsul căruia inculpatul C.I. a revenit parţial asupra recunoaşterilor anterioare, învederând că inculpatul B.I.O. nu a ameninţat-o pe victimă cu acte de violenţă pentru a întreţine relaţii sexuale cu el în data de 27.11.2013. Această revenire a inculpatului C.I. va fi înlăturată de către curte, deoarece nu este susţinută de nicio altă probă şi nu este convingător motivată, fiind făcută de complezenţă.

Probe de vinovăţie în privinţa săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate de către inculpaţi asupra părţii vătămate X.X.X. sunt oferite şi de conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice ataşate dosarului la fila 7 u.p. , din care rezultă indubitabil că „inculpatului B.I. îi pare rău că a întreţinut relaţii intime prin constrângere cu victima”, aserţiune regăsită în probele ştiinţifice şi totodată, acesta îi recomandă părţii vătămate să-şi retragă plângerea formulată la poliţie împotriva lor.

Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii rezultă fără îndoială şi din conţinutul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică de testare la poligraf din data de 11.12.2013 întocmite de IPJ Cluj - Serviciul Criminalistic, din care a reieşit faptul că aceştia au prezentat modificări psiho-fiziologice specifice comportamentului simulat, la întrebările relevante ale cauzei, vizând tocmai întreţinerea raporturilor intime prin constrângere cu partea vătămată şi lipsirea de libertate a acesteia.

Relevantă în inducerea în eroare a organelor de cercetare penală care au efectuat testul poligraf, este atitudinea inculpatului B.I., care interceptate fiindu-i convorbirile telefonice, îl sfătuieşte pe inculpatul C.I. „să-şi controleze bătăile inimii şi a stării de stres”, condiţii în care pot fi obţinute răspunsuri favorabile.

Curtea reţine că intenţia inculpatului B.I.O. de a obţine un rezultat favorabil lui, nereal, în momentul testării cu tehnica poligraf rezultă şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 710172/11.12.2013 astfel: „pe parcursul testării subiectul B.I.O. a avut un comportament menit să denatureze traseele diagramei poligraf (respiraţie controlată, mişcări fine ale degetelor pe care erau ataşaţi senzorii GSR, latentă la răspunsuri etc.)”.

Astfel, din atitudinea inculpatului B. rezultă fără îndoială, că acesta împreună cu inculpatul C. au săvârşit faptele deduse judecăţii, pentru că altfel, dacă raporturile intime cu partea vătămată ar fi fost liber consimţite de către aceasta, nu aveau niciun interes să încerce influenţarea şi denaturarea rezultatelor probelor ştiinţifice.

Inculpaţii B. şi C. s-au apărat cu aceea că victima, fiind de acord cu întreţinerea relaţiilor sexuale, pe corpul acesteia nu s-au găsit urme de leziuni şi traumatisme, care să fie constatate prin acte medico-legale.

Corespunde realităţii că din conţinutul raportului de constatare medico-legală nr. 1421/II/c/8 din data de 29.11.2013 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Zalău, a rezultat faptul că numita X.X.X. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată şi pe suprafaţa corpului nu s-au constatat leziuni traumatice, însă acest fapt nu exclude săvârşirea activităţilor ilicite de către inculpaţi, fiind dovedit prin susţinerile constante ale victimei, ale martorului ocular S.I. că aceasta a fost transportată de către apelanţi într-un loc izolat, în afara satului P., unde ambii au întreţinut, pe rând, relaţii sexuale cu aceasta, prin constrângere morală. Astfel, partea vătămată s-a văzut dintr-o dată, în prezenţa a trei bărbaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Victima i-a somat de mai multe ori pe inculpaţi să oprească maşina, pentru că vrea să coboare, însă aceştia nu au ascultat-o. Din contră, inculpaţii B.I.O. şi C.I. i-au comunicat că vor întreţine cu ea relaţii sexuale fie consimţite, fie împotriva voinţei sale.

Aşa fiind, partea vătămată nu a manifestat opunere fizică, dându-şi seama că orice rezistenţă a ei ar fi zadarnică. Mai mult, orice încercare a părţii vătămate de a fugi, de a striga sau de a solicita ajutor apărea ca fiind sortită eşecului, în condiţiile de timp şi loc în care s-au săvârşit faptele (noaptea, într-un loc izolat, situat în afara localităţii). Din acest motiv, pe corpul părţii vătămate nu s-au constatat leziuni traumatice.

Curtea nu poate accepta apărarea inculpaţilor că în speţă, nu subzistă elementele laturii obiective şi subiective ale infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate, întrucât victima este o persoană de moravuri uşoare, deoarece nu există la dosar probe în acest sens, iar pe de altă parte, chiar dacă această împrejurare ar fi reală, contează că la acel moment din 27.11.2013, ea nu şi-a dat acordul la întreţinerea de relaţii intime cu cei doi inculpaţi, ceea ce echivalează cu consumarea infracţiunilor imputate apelanţilor.

Instanţa de control judiciar a examinat împreună apărările apelanţilor, întrucât acestea sunt identice, ambii solicitând achitarea, motivele declarării căilor de atac vizând absenţa vinovăţiei lor în activitatea ilicită derulată.

Raportat la motivele de apel formulate de ambii inculpaţi, prin care se solicită achitarea conform art.16 lit.a şi b C.pr.pen., Curtea reţine că acestea nu sunt fondate.

Apărările invocate de inculpaţi pe parcursul procesului penal, sunt nesincere şi vor fi înlăturate, ele necoroborându-se cu susţinerile constante ale părţii vătămate din faza de urmărire penală şi din faţa instanţei, cu cele ale inculpatului C.I. din faza de urmărire penală, cu cele ale martorului S.I. din faza de urmărire penală şi cu conţinutul interceptărilor telefonice.

În sinteză, coroborând întregul probatoriu testimonial şi ştiinţific al cauzei, rezultă indubitabil şi dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii: astfel, la 27.11.2013, partea vătămată, prin constrângerea celor doi inculpaţi şi ameninţări cu bătaia, a fost supusă la două raporturi sexuale împotriva voinţei acesteia. Constrângerea rezultă din ameninţările cu acte de violenţă proferate la adresa ei, cât şi din faptul că raporturile intime au fost întreţinute în timp ce aceasta se afla în perioada ciclului menstrual. Posibilităţile de fugă de la locul faptei au fost anihilate de către inculpaţi: prin prezenţa numerică a acestora, parcarea autovehicolului în afara localităţii, blocarea portierelor în timpul raporturilor intime. Dovada cea mai elocventă că raporturile sexuale nu au fost liber consimţite de către victimă constă în atitudinea ulterioară a inculpaţilor faţă de aceasta, respectiv ameninţări, iar apoi rugăminţi în vederea împăcării şi retragerii plângerii penale.

Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate este relevată de practica judiciară constantă a instanţei supreme în mai multe decizii de speţă, în care se arată textual: „în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmarea imediată este pusă în evidenţă de imposibilitatea de manifestare a victimei, într-un moment dat, când interesele sale cereau neapărat o manifestare utilă. Împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul în care se afla partea vătămată, pe o distanţă relativ scurtă, nu are relevanţă sub aspectul reţinerii în sarcina sa a infracţiunii prev. şi ped.de art.189 alin.1 şi 2 C.pen., din moment ce, prin comportamentul său infracţional s-a atentat la deplina libertate a victimei ”.

În acelaşi sens, instanţa supremă relevă că: „fapta inculpaţilor care în scopul comiterii infracţiunii de viol, au urcat victima, cu forţa, în autofurgoneta condusă de unul dintre ei şi au transportat-o contra voinţei sale spre locul unde s-a săvârşit violul, constituie infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal”.

Şi în privinţa infracţiunii de viol, ÎCCJ s-a pronunţat prin mai multe decizii de speţă. Astfel, încă din anul 1981 s-a statuat că „violul se consideră comis de două sau mai multe persoane împreună, chiar dacă în timpul săvârşirii actului sexual de către fiecare inculpat, celălalt se afla în altă încăpere sau afară, atâta vreme cât ambii au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile şi amândoi au comis acte conjugate de intimidare şi de înfrângere a voinţei şi opunerii victimei”.

În speţa de faţă, este evident că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în legătură cu acest aspect ICCJ statuând următoarele: „incriminând violul - ca fiind raportul sexual, cu o persoană indiferent de sex, prin constrângerea acesteia, ori profitând de imposibilitatea ei de a se apăra - art. 197 alin.1 C.pen. are în vedere conjuncţia sexuală, fără a condiţiona însă, continuarea infracţiunii, de realizare a actului sexual în condiţii care să facă posibilă procreaţia”.

Curtea reţine că realizarea raporturilor intime cu persoane de sex feminin, prin constrângerea acestora, neputinţa lor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, constituie forma cea mai brutală de încălcare a libertăţii lor sexuale şi totodată, jignirea cea mai profundă ce li se poate aduce. În afară de aceasta, faptele pot atrage şi alte consecinţe de mare gravitate (dezechilibru moral, cu implicaţii în viaţa de familie sau în societate, o vătămare corporală, moartea sau sinuciderea victimelor), ceea ce s-a probat în speţă, partea vătămată dorind să se sinucidă în urma activităţii ilicite a inculpaţilor.

Motivul invocat de inculpaţi, constând în inexistenţa faptelor de viol şi lipsire de libertate, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenţei infracţiunilor, în condiţiile cerute de latura obiectivă şi subiectivă.

De altfel, pentru a putea invoca achitarea întemeiată pe art.16 lit.a C.pr.pen., inculpaţii ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei şi nu neapărat penală.

Ori, în cauză, inculpaţii B. şi C. au recunoscut că au avut o întâlnire cu partea vătămată la

27.11.2013, ocazie cu care au întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, astfel că achitarea solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curţii în justeţea probatoriilor administrate.

Aşa fiind, nu se impune achitarea inculpaţilor în baza art. 16 lit. a şi b C.p.p., rezultând indubitabil că toate faptele există şi au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege.

Nu se impune nici achitarea inculpatului B. pentru acţiunea de conducere a mopedului neînmatriculat şi fără permis de conducere pe drumurile publice, întrucât activitatea sa constituie infracţiune.

Curtea va înlătura apărarea inculpatului, întrucât, potrivit art. 6 punctul 6 din OUG 195/2002 (în forma în vigoare la data (15.11.2013) mopedul este încadrat la categoria autovehicul, iar potrivit art. 14 din acelaşi act normativ, se instituie obligativitatea înregistrării acestora la consiliile locale. Din adresa nr. 3627/2013 a Primăriei D. (f. 95 up vol I) rezultă că nici inculpatul şi nici persoana de la care acesta a cumpărat mopedul nu figurau în evidenţele acestei instituţii cu autovehicole înregistrate.

Obligativitatea deţinerii permisului pentru conducerea pe drumurile publice a unui moped rezultă din Anexa 1, litera a la OUG 195/2002, iar inculpatul nu deţinea un astfel de act, potrivit adresei nr. 36481/2013 a Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj -f. 93 up-vol.

Curtea reţine că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, in cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, confirmarea sau absenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art 103 NCPP, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este operaţiunea finală a activităţii de probaţiune, care permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii. Mai mult, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată şi în dispoziţiile art.6 paragr.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecinţe: a) în privinţa organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului; b) în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.

În sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie - astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP şi art.99 NCPP - îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată în privinţa celor doi inculpaţi, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăţia acestora.

Folosirea ca probe a declaraţiilor administrate în faţa procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 şi paragraf 3 lit. d din Convenţie, în condiţiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declaraţii împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, aşa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declaraţie dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecăţii, aşa cum se învederează în deciziile CEDO „Dănilă contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franţei prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziţii respectate în speţa de faţă, martorii acuzării şi ai apărării fiind ascultaţi nemijlocit în faţa inculpaţilor şi a instanţei.

Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanţei ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze şi pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, aşa cum se arată şi în decizia din 4 iulie 1979 în cauza „X contra Germaniei nr. 8414/1978”, dispoziţie respectată în prezenta speţă.

Declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpaţilor apelanţi făcute în faţa judecătoriei, sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestora de consecinţele penale ale faptelor lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art.5 din NCPP privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Deşi inculpaţii apelanţi, în faţa judecătorilor, au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnaţi pe nedrept, susţinerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpaţilor în baza art. 16 lit. a şi b, rap.la art. 396 alin. 5 NCPP, condamnarea lor pronunţându-se de către Curte, deoarece instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către apelanţi.

Câtă vreme Curtea a menţinut soluţia de condamnare a inculpatului B., nu se impune înlăturarea revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare care i-a fost aplicată prin s.p. 360/2013 a Judecătoriei Zalău.

Cu privire la cererea subsidiară a inculpatului B. de reducere a pedepselor şi suspendarea sub supraveghere a acestora în privinţa inculpatului C., Curtea reţine că nu este fondată.

Examinând modul în care instanţa de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată apelantului B.I.O., Curtea constată că au fost respectate toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.74 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare privative de libertate, prin prisma funcţiilor unei asemenea sancţiuni.

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei rezultante şi schimbării modalităţii de executare, pentru inculpatul C., consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, prin comiterea unor acţiuni de viol şi lipsire de libertate în dauna unei persoane de sex feminin la 27.11.2013 şi ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al apelantului, cât şi profilul socio-moral şi de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este negativă. Nu este de omis faptul că prezentele infracţiuni inculpatul le-a comis în termenul de încercare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare suspendată condiţionat, aplicată prin sentinţa penală 360/2013 a Judecătoriei Zalău, nesocotind clemenţa acordată de magistraţi, astfel că acea sancţiune s-a revocat şi va fi executată alăturat de pedeapsa de 7 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată, în final inculpatul urmând să execute 9 ani şi 10 luni închisoare în detenţie.

Faţă de modul concret de săvârşire a faptelor, cuantumul pedepsei principale de 9 ani şi 10 luni închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaţionale desfăşurate şi în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar şi prin restrângerea libertăţii presupusă de o asemenea modalitate de executare la conştientizarea consecinţelor faptelor sale, în vederea unei reinserţii sociale reale a acestuia.

Nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pentru niciunul dintre inculpaţi, faţă de împrejurarea că inculpatul B. este recidivist şi dispoziţiile legale nu permit o asemenea individualizare judiciară a sancţiunii, iar faţă de inculpatul C. o asemenea modalitate nu ar fi oportună.

Cuantumul pedepsei nu se impune a fi redus faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

Pentru motivele ce preced, în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.I. şi B.I.O. împotriva sentinţei penale nr.75 din 13 iunie 2014 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

Săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpatul B.I., precum şi modalitatea de realizare a lor denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social major.

În concluzie, existenţa cazului de arestare prev.de art.223 alin.1 şi 2 Cod proc.pen. este pe deplin probat, aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune.

Întrucât infracţiunile săvârşite denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul B. fiind, de altfel, condamnat la 9 ani şi 10 luni închisoare de către instanţa de fond, se impune menţinerea stării de arest, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.

Constatând că sunt întrunite prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea va menţine starea de arest a inculpatului

B.I. deţinut în Penitenciarul Gherla, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa).

Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Judecătoria Şimleu Silvaniei nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.

Astfel, se va menţine starea de arest a inculpatului B. şi se va deduce în baza art.72 C.pen. din pedeapsa aplicată inculpatului B. timpul arestului preventiv începând cu data de 11.12.2013 şi până în prezent, iar pentru inculpatul C. din 11.12.2013 - 26.02.2014.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. vor fi obligaţi apelanţii C. şi B. să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)

← Excepţie de neregularitate a actului de sesizare al instanţei....		Contestaţie la executare. Cerere de deducere a arestării... →

Viol. Lipsire de libertate. Elemente constitutive. Individualizarea pedepselor

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Viol. Lipsire de libertate. Elemente constitutive. Individualizarea pedepselor