Contestaţie la executare. Cerere de deducere a arestării preventive dispusă pentru fapte concurente în recurs
| Comentarii |
|
Cerere de deducere a arestării preventive dispusă pentru fapte concurente, într-un dosar aflat în cursul soluţionării recursului. Lipsa de relevanţă a precedentului judiciar. Respingerea cererii
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 456 din 5 august 2014
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr. 494/30.06.2014, a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.A., născut la data de 08.04.1971, deţinut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 275 al. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 02.06.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş contestaţia la executare formulată de condamnatul petent M.A., privind executarea sentinţei penale nr. 81/29.02.2012 a Tribunalului Cluj. În drept, s-a indicat cazul prevăzut de art. 598 al.1 lit. d C.pr.pen., invocându-se existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei.
În esenţă, condamnatul petent a solicitat deducerea, în baza art. 72 Cod penal, din pedeapsa de 4 ani închisoare în a cărei executare se află, a perioadei de arest preventiv 10.11.2010 - 20.09.2011 dispusă şi executată în dosar nr. zzz/117/2011 al Tribunalului Cluj pentru fapte concurente.
S-a solicitat de la Tribunalul Cluj şi s-au înaintat la dosar copii ale sentinţelor penale nr. 81/29.02.2012 pronunţate de Tribunalul Cluj în dosar nr. xxx/117/2011 (şi copia mandatului de executare) şi nr. 43/02.02.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. zzz/117/2011, cu menţiunea că această din urmă hotărâre nu este definitivă.
Tribunalul Maramureş a reţinut că prin sentinţa penală nr. 81/29.02.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. xxx/117/2011, condamnatului petent M.A. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent (mandat de executare nr. 133/2012 emis la data de 18.03.2013 de Tribunalul Cluj).
Cu privire la petentul M.A. s-a pronunţat şi sentinţa penală nr. 43/D/2012 din 2.02.2012 a Tribunalului Cluj în dosar nr. zzz/117/2011, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 11.11.2010 şi până la data de 20.09.2011.
Potrivit celor comunicate de Tribunalul Cluj, această din urmă hotărâre nu este definitivă, dosarul aflându-se în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea recursului.
Dispoziţiile art. 72 Cod penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate şi prevăd că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Condamnatul petent a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente în dosarul nr. zzz/117/2011 al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 - 20.09.2011.
Având în vedere că în cauza în care condamnatul petent a fost arestat preventiv nu s-a dispus o soluţie definitivă cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal şi apoi judecat, instanţa a apreciat că la acest moment computarea măsurii preventive nu poate opera.
Scăderea duratei arestării preventive evident va fi dispusă după pronunţarea unei hotărâri definitive, pe baza căreia să se poată statua şi cu privire la concurenţa infracţiunilor, neavând relevanţă sub acest aspect dacă hotărârea va fi de condamnare, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 72 Cod penal nu presupune cu necesitate şi realizarea unor operaţiuni de contopire a pedepselor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul M:A., solicitând admiterea căii de atac şi deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută, a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente în dosarul nr. zzz/117/2011 al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 - 20.09.2011.
În susţinerea contestaţiei Curtea reţine că petentul a depus în probaţiune la fila 74 în faţa Tribunalului Maramureş, sentinţa penală nr. 169/09.06.2010 a Tribunalului Arad, prin care într-o situaţie similară magistaţii au admis solicitările contestatorului.
Curtea, examinând contestaţia formulată, constată că aceasta este nefonată pentru următoarele argumente:
Justificarea scăderii duratei măsurilor preventive constă în aceea că deţinerea preventivă constituie o consecinţă a faptei, la fel ca şi pedeapsa, iar în cazul în care nu s-ar proceda în acest mod, condamnatul ar executa o pedeapsă mai mare, decât cea aplicată de instanţă.
Curtea reţine că la acest moment procesual, solicitarea condamnatului este prematur formulată, întrucât sentinţa penală nr. 43/D/2012 din 02.02.2012 a Tribunalului Cluj dată în dosarul nr. zzz/117/2011, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi prin care s-a dedus arestul preventiv pe perioada 10.11.2010 - 20.09.2011, nu este definitivă, dosarul fiind în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Condamnatul a susţinut că sistemul judiciar, precum şi soluţiile care se aplică inculpaţilor într-un anumit gen de cauze trebuie să fie previzibile. În legătură cu această susţinere, Curtea învederează că deşi previzibilitatea soluţiilor penale poate constitui un deziderat din punct de vedere al politicii statale, datorită caracterului personal al răspunderii penale, dar şi particularităţii faptelor deduse judecăţii, precum şi individualităţii persoanelor acuzate de comiterea infracţiunilor, procesul de stabilire a pedepsei şi modul de rezolvare al cererilor accesorii, are un pronunţat caracter de specificitate, aşa încât, deşi se poate discuta despre o similaritate a speţelor, nu se poate solicita aplicarea unor sancţiuni şi soluţii identice cu cele date în alte cazuri, pentru acelaşi tip de infracţiuni.
În plus, practica judiciară nu este statică, ci este supusă în timp unui proces de modificare, datorită evoluţiei relaţiilor sociale, dar şi schimbării formelor de comitere a infracţiunilor, a frecvenţei anumitor tipuri de fapte şi a consecinţelor sociale ale acestora.
Din aceste motive, în sistemul de drept românesc, care nu atribuie precedentului judiciar valoare de lege şi obligativitate, invocarea unei anumite practici judiciare are doar o valoare orientativă.
Pentru instanţele judecătoreşti sunt obligatorii doar deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursuri în interesul legii, deciziile Curţii Constituţionale şi deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, soluţia pronunţată de Tribunalul Arad, nu este obligatorie pentru Curtea de Apel Cluj, mai ales necunoscându-se dacă aceasta nu cumva a fost modificată în calea de atac a recursului de către Curtea de Apel Timişoara, neexistând nicio menţiune că ar fi rămas definitivă în faţa instanţei de fond în luna iunie 2010.
Curtea reţine că prin sentinţa penală nr. 81/29.02.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. xxx/117/2011, condamnatului petent M.A. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent (mandat de executare nr. 133/2012 emis la data de
18.03.2013 de Tribunalul Cluj).
Referitor la petentul M.A. s-a pronunţat şi sentinţa penală nr. 43/D/2012 din 2.02.2012 a Tribunalului Cluj în dosar nr. zzz/117/2011, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 11.11.2010 şi până la data de 20.09.2011.
Conform actelor transmise de Tribunalul Cluj, această din urmă hotărâre nu este definitivă, dosarul aflându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursurilor promovate de părţi.
Atât sub imperiul Vechiului Cod de procedură penală, cât şi prin dispoziţiile art. 598 din NCPP, Curtea reţine că întotdeauna contestaţia la executare s-a putut realiza doar când aceasta viza hotărâri definitive, intrate sub autoritatea lucrului judecat.
Această aserţiune Curtea o susţine tocmai prin faptul că potrivit art. 598 lit. a NCPP, contestaţia împoitrva executării hotărârii penale se poate face când s-a pus în executare, o hotărâre care nu era definitivă. per a contrario, rezultă fără dubiu, că pentru a putea fi declarată o contestaţie la executare, hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă.
Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat în acest sens mai multe soluţii în practica judiciară, cum ar fi decizia penală nr. 167 din 12.01.2006 în care se arată textual: „deducerea greşită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă a fost dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage aplicarea cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 lit. c C.pr.pen., pe calea contestaţiei la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greşită a arestării preventive, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat”.
Curtea de Apel reţine astfel, că pentru a putea fi promovată o contestaţie la executare, aşa cum învederează şi Instanţa Supremă, în mai multe hotărâri, decizia magistraţilor trebuie să vizeze o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
În acelaşi sens, printr-o altă decizie de speţă, Instanţa Supremă a statuat că: „pe calea contestaţiei la executare se poate constata numai cauza sau incidentul care conduce la stingerea sau micşorarea pedepsei, neputându-se modifica hotărârea definitivă, prin pronunţarea unei alte soluţii”.
Curtea reţine că dispoziţiile art. 72 Cod penal reglementează computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate şi prevăd că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Contestatorul, prin calea de atac promovată, a solicitat deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare pe care o execută, a perioadei în care a fost arestat preventiv pentru fapte concurente, în dosarul nr. zzz/117/2011 al Tribunalului Cluj, respectiv perioada 10.11.2010 - 20.09.2011.
Faţă de împrejurarea că în dosarul în care condamnatul a fost arestat preventiv nu s-a dispus o soluţie definitivă, cu privire la faptele pentru care a fost urmărit penal şi apoi judecat, Curtea apreciază că la acest moment procesual computarea măsurii preventive nu poate opera.
Deducerea duratei arestării preventive, va fi dispusă după pronunţarea unei decizii definitive, pe baza căreia să se poată hotărî şi cu privire la concurenţa infracţiunilor, neavând relevanţă sub acest aspect, soluţia pronunţată de instanţe, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 72 Cod penal nu presupune cu necesitate şi realizarea unor operaţiuni de contopire a pedepselor.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondată în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b NCPP, contestaţia formulată de condamnatul M.A., deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 494 din 30 iunie 2014 a Tribunalului Maramureş.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, în baza art. 272 alin. 1 NCPP, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Va obliga pe condamnat în baza art. 275 alin. 2 NCPP să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)
| ← Viol. Lipsire de libertate. Elemente constitutive.... | Aprecierea legii penale mai favorabile. Noul Cod Penal → |
|---|
