Interpretarea probelor. Revenirea inculpatului asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale.

Comentarii

0

Lipsă de relevanţă. Aplicarea legii penale mai favorabile

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, Decizia penală nr. 536 din 4 iunie 2014

Prin sentinţa penală nr. 61 din 25 ianuarie 2013 pronunţată în dosarul nr. ./100/2011 a Tribunalului Maramureş au fost condamnaţi inculpaţii:

1.B.S. - ., porecla „S.B.”, ., pentru comiterea infracţiunilor de:

- iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani;

- complicitate la trafic de droguri de risc în modalitatea introducerii în ţară a acestora, fără drept, prev. de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 lit.a Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b şi 35 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

2. C.T.A. ..., pentru comiterea infracţiunilor de:

- aderare la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni şi sprijinirea acestuia prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- trafic de droguri de risc în forma introducerii acestora fără drept în ţară prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.a Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b şi 35 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul B.S. să plătească statului 2.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul C.T.A. l-a obligat la 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Analizând probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarele:

Iniţial, într-un alt dosar nr.. ..D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M.G., M.V.A. şi S.M. pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal şi trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar inculpatul M.G. şi pentru art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub dosar nr..../100/2010, iar prin sentinţa penală nr.525/30.12.2010 s-a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate. S-a reţinut că în vara anului 2009, inculpatul M.G., după o înţelegere prealabilă cu nepotul său inculpatul M.V.A., revenind din Spania în România, a introdus ilegal în ţară cantitatea de 2 kg haşiş (rezină de cannabis) pe care a depozitat-o la locuinţa inculpatului M.V.A.. În perioada următoare, inculpatul M.G. a reuşit să vândă circa 400 gr. haşiş pe raza municipiului Satu Mare, restul cantităţii rămânând la locuinţa inculpatului M.V.A.. În cursul lunii aprilie 2010, inculpatul M.G. a ridicat o cantitate importantă de drog, punând-o în vânzare prin intermediul inculpatului S.M., acesta din urmă oferind droguri mai multor tineri din Sighetu Marmaţiei şi investigatorului sub acoperire. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului M.V.A. s-a mai găsit 61,5 grame rezină de cannabis.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942.293/6.05.2010 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Brigada Cluj Napoca a rezultat că probele ridicate de la inculpatul S.M. aveau masa de 296,8 grame rezină de cannabis, respectiv masa de 77,6 grame din aceeaşi substanţă psihotropă.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942.294/6.05.2010 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezulta că proba ridicată de la M.V.A. este constituită din 61,5 grame rezină de cannabis. În raport se arată că rezina de cannabis face parte din Tabelul anexă nr.III din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

După condamnarea în primă instanţă, pe parcursul judecării apelului său de către Curtea de Apel Cluj, inculpatul M.G. (care până la acel moment s-a prevalat de dreptul său procesual la tăcere) a formulat un denunţ prin care a arătat modalitatea procurării drogurilor din Spania şi apoi felul în care au fost introduse în România, respectiv că în comiterea infracţiunilor mai sunt implicate două persoane, şi anume inculpaţii B.S. şi C.T.A., trimişi în judecată pentru aceste fapte în prezentul dosar.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în cursul anului 2009, numitul M.G. lucra în Spania împreună cu vărul soţiei sale, inculpatul C.T.A..

M.G. l-a cunoscut pe inculpatul B.S. încă din perioada anilor 2002-2003, întâlnindu-se ocazional. În cursul anului 2009, inculpatul B.S. i-a vândut lui M.G. un autovehicul vechi, preţul urmând să-l achite când va avea bani.

În perioada iulie - august 2009, inculpatul B.S. şi M.G. au purtat discuţii legate de droguri. În acest context, M.G. a luat legătura telefonic cu nepotul său, M.V.A., întrebându-l despre posibilitatea comercializării de droguri în ţară. M.V.A. ia comunicat că ar exista această posibilitate şi l-ar ajuta şi el. Toate aceste aspecte i-au fost aduse apoi la cunoştinţă de către M.G. inculpatului B.S..

Ştiind că ruda sa, inculpatul C.T.A. urma să se întoarcă în România, M.G. l-a abordat pe acesta şi i-a propus să transporte în bagajul său personal droguri, pentru acest serviciu promiţându-i o sumă de bani. În perioada următoare M.G. l-a dus pe inculpatul C.T.A. la o terasă unde s-au întâlnit cu inculpatul B.S.. M.G. şi inculpatul B.S. i-au propus inculpatului C.T.A. să accepte să transporte droguri în bagajul său personal până în România, promiţându-i suma de 1.000 euro. Iniţial inculpatul C. a refuzat, motivând că este prea periculos şi nu vrea să se implice, părăsind terasa, însă după circa 30 de minute a fost chemat din nou pe terasă de către M.G.. Inculpatului C. i s-a repetat propunerea, promiţându-i-se o sumă mai mare, de 1.500 euro, bani pe care i-ar fi primit după introducerea drogurilor în ţară. Cu acea ocazie, atât inculpatul B.S. cât şi M.G. i-au explicat că nu are motive de teamă, deoarece dacă drogurile ar fi descoperite în bagajul său, el nu ar fi recunoscut că bagajul îi aparţine.

Inculpatul C.T.A. a acceptat în final propunerea, iar în apropierea datei pentru întoarcerea în România, inculpatul B.S. şi numitul M.G. au adus calupurile cu cantitatea de 2 kg haşiş la locuinţa acestuia din urmă, apoi le-au ascuns în bagajul inculpatului C.T.A., geanta de voiaj rămânând în apartamentul unde cei doi locuiau împreună.

După câteva zile, inculpatul C.T.A. s-a îmbarcat într-un autocar spre România, fiind condus de M.G. şi inculpatul B.S., pentru a supraveghea îndeaproape drogurile. Înainte de îmbarcare, M.G. l-a instruit cum să procedeze, respectiv pentru început a rupt eticheta aplicată pe bagajul inculpatului C. de către şoferul autocarului, etichetă ce conţinea numele posesorului, apoi i-a atras atenţia să nu recunoască că bagajul respectiv este al lui dacă ar fi fost depistat la intrarea în ţară. Inculpatul C.T.A. s-a deplasat în România împreună cu M.G., în timp ce inculpatul B.S. a rămas în Spania.

La destinaţie, în municipiul Satu Mare, inculpatul C.T.A. a fost condus de M.G. la domiciliul nepotului său, M.V.A., potrivit înţelegerii avute cu acesta, unde au despachetat drogurile şi au rămas câteva zile.

Ulterior, drogurile au fost comercializate potrivit celor reţinute în dosarul nr....D/P/2010 al D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Maramureş, respectiv dosarul nr /100/2010 al Tribunalului Maramureş.

Starea de fapt expusă rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului M.G., inculpatului C.T.A. date în cursul urmăririi penale, ale martorilor M.V.A. şi M.I., procesele-verbale de confruntare dintre M.G. şi inculpatul C.T.A., dintre M.G. şi inculpatul B.S. şi dintre inculpaţii C.T.A. şi B.S., copiile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942293 şi nr.942294/5 mai 2010 privind cantitatea şi natura substanţei psihotrope ridicate de la M.V.A. şi S.M., proces-verbal şi planşa foto de recunoaştere a inculpatului B.S. de către inculpatul C.T.A. şi martorul M.G..

Astfel martorul M.G., în denunţul formulat iniţial şi apoi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale (fila 40) şi în faţa instanţei (fila 75) a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul B.S. în cursul anului 2002, în acea perioadă ştiind că îl cheamă H.S. şi îi spunea „B”. În cursul urmăririi penale martorul l-a recunoscut pe inculpatul B.S. (planşa foto filele 44-46), iar în şedinţa publică din 8 martie 2012 martorul l-a identificat pe inculpatul B.S. prezent ca fiind persoana cunoscută în Spania pe numele

H. zis „B”. Martorul a mai arătat că în cursul anului 2009 inculpatul B.S. l-a întrebat dacă cunoaşte pe cineva în România care cumpără droguri, martorul luând legătura telefonic cu nepotul său M.V.A., acesta comunicându-i că ar avea un cumpărător. I-a relatat inculpatului B.S. cele comunicate de nepotul său, inculpatul spunându-i să ţină legătura cu acesta. Au purtat mai multe discuţii legate de droguri, stabilind ca inculpatul B.S. să cumpere drogurile din banii săi, inculpatul C.T.A. să le introducă în ţară, iar martorul să le vândă prin intermediul nepotului său, M.V.A.. Au cumpărat drogurile din Spania şi după circa o săptămână, martorul şi inculpatul C. s-au întors în România cu un autocar, inculpatul C. având drogurile în bagajul său. Au rămas circa 4 zile la locuinţa martorului M.V.A., după care sau deplasat în localitatea lor de domiciliu Săpânţa, drogurile rămânând la M.V.A..

Aceste aspecte sunt confirmate de inculpatul C.T.A., care în faza de urmărire penală (filele 74-76) a declarat că în anul 2007 a plecat în Spania la lucru, muncind în agricultură, unde îi găsise loc de muncă M.G.. În cursul lunii august 2009, M.G. i-a propus ca atunci când se va întoarce în România să transporte în bagajele personale „nişte marfă care valorează bani mulţi”, pentru acest serviciu promiţându-i o sumă de bani. Inculpatul şi-a dat seama că nu poate fi vorba despre altceva decât despre droguri. Cu câteva zile înainte să revină în România, M.G. l-a dus la o altă întâlnire cu un bărbat poreclit „S.B.”. Cu ocazia audierii la poliţie, dar şi de către procuror în prezenţa apărătorului din oficiu, i s-a prezentat o planşă foto şi a recunoscut în fotografie pe S.B.l, aflând că în realitate se numeşte B.S.. Inculpatul C.T.A. a arătat că menţionează cu siguranţă că este acel bărbat cu care M.G. s-a întâlnit în luna august 2009, împreună cu el, în Spania. Au purtat discuţii şi amândoi i-au propus să accepte să transporte în bagaj până în România o marfă care valorează mulţi bani pentru suma de 1.000 euro. Ştiind că este vorba de droguri, le-a spus celor doi că nu merge pe autocar cu aşa ceva şi i-a lăsat pe terasă. După circa 30 de minute, M.G. l-a chemat să coboare din nou şi împreună cu B.S. i-au propus suma de 1.500 euro ca să transporte drogurile. Ambii i-au explicat că dacă drogurile vor fi descoperite la vamă în bagajul său să nu recunoască că acel bagaj îi aparţine, astfel că în cele din urmă a fost de acord cu propunerea lor. M.G. împreună cu B.S. i-au ascuns în geantă o cantitate de drog, iar după ce pe geantă a fost aplicat tichetul cu numele său, M.G. a rupt tichetul, pentru ca în cazul în care ar fi fost depistată la vamă să nu se ştie a cui este. S-a întors în ţară împreună cu M.G. cu acelaşi autocar, deplasându-se în municipiul Satu Mare la locuinţa martorului M.V.A., unde M.G. a deschis geanta inculpatului C. şi a scos 4 pachete învelite în staniol, peste care era lipită bandă scotch de culoare maro. Nu a mai primit suma de 1.500 euro promisă de M.G. şi B.S..

Martorul M.V.A. (fila 59 din dosarul de urmărire penală şi fila 78 din dosarul instanţei) a declarat că în vara anului 2009 a purtat discuţii telefonice cu unchiul său M.G., acesta din urmă interesându-se dacă ar putea vinde droguri în România. Martorul i-a spus că ar exista această posibilitate şi l-ar ajuta şi el. M.G. a venit ulterior la locuinţa sa, însoţit de inculpatul C.T.A., şi a despachetat dintr-o geantă de voiaj 4 calupuri a câte 500 grame învelite în bandă scotch. M.G. şi C.T.A. au rămas la domiciliul său aproximativ o săptămână. La un moment dat l-a auzit pe C.A. spunând că el şi-a făcut treaba şi trebuie să-şi primească plata indiferent dacă se vinde sau nu marfa respectivă, respectiv trebuie să primească 1.500 euro.

În cauză au fost audiaţi şi martorii M.A. şi S.M., declaraţiile acestora fiind mai puţin semnificative, martorii necunoscând aspecte cu privire la introducerea drogurilor în ţară, martorul S.M. ocupându-se ulterior, în cursul anului 2010, de vânzarea unei cantităţi din drogurile aduse.

Inculpatul B.S. a negat acuzaţiile ce îi sunt aduse, în declaraţiile date arătând că îl cunoaşte pe M.G. din perioada anilor 2003-2003 sub numele „G.” şi doar în cursul cercetărilor a aflat că se numeşte M.G.. A arătat că în cursul anului 2008 sau 2009 i-a vândut lui M.G. o maşină pe care nu i-a plătit-o. Legat de împrejurarea că M.G. a declarat că ar fi implicat şi el în activităţile de trafic de droguri, inculpatul B.S. a arătat că acest lucru se explică prin dorinţa de răzbunare a lui M.G., întrucât îl presa să-i restituie suma de bani ce i-o datora (preţul maşinii vândute) - (fila 96 din dosarul de urmărire penală, fila 62 din dosarul instanţei).

Inculpatul C.T.A. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, în declaraţiile date în faza de urmărire penală recunoscut faptele de comiterea cărora este acuzat, pentru ca în faţa instanţei să revină asupra acestor declaraţii, arătând că în februarie 2011 M.G. i-a trimis o scrisoare în care îi spunea să declare că el ar fi introdus drogurile în ţară împreună cu un numit H.S.. M.G. mai spunea că dacă va proceda aşa lui i se va reduce din pedeapsă, iar inculpatul C. nu va păţi nimic, urmând să-şi primească şi banii pentru perioada lucrată în Spania. Scrisoarea i-a fost trimisă prin soţia lui M.G.. Inculpatul C.T.A. a mai arătat că prima declaraţie i-a fost dictată de organele de cercetare penală, fiind supus unor presiuni, iar în faţa procurorului, asistat fiind de un apărător desemnat din oficiu, i-a fost frică să-şi retracteze declaraţiile, astfel că a confirmat că cele declarate sunt adevărate. Cu privire la recunoaşterea după planşele foto, a arătat că i s-au prezentat mai multe planşe foto şi i s-a cerut să-l recunoască pe inculpatul B.S., astfel că a indicat o fotografie, menţionând însă că persoana la care face referire se numeşte H. S. şi nu B.S. (filele 63-64 din dosarul instanţei).

Potrivit dispoziţiilor art.63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Rezultă astfel că, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia îi aparţin.

Cum potrivit art.64 Cod procedură penală nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, rezultă că nu există temei legale pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.

Mai mult, art.69 Cod procedură penală prevede că declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Prin urmare, nu este necesară coroborarea declaraţiilor cu proba în întregul ei, ci doar cu anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acestora.

În ceea ce priveşte schimbarea de atitudine a inculpatului C.T.A., în sensul susţinerii că recunoaşterea sa din faza de urmărire penală este rezultatul presiunilor la care a fost supus din partea organelor de cercetare penală, dar şi a solicitării lui M.G., inculpatul nu a dovedit aceste afirmaţii. Astfel, nu a fost înlăturat dubiul cu privire la sinceritatea declaraţiei inculpatului C.T.A. făcută în faţa instanţei, cu atât mai mult cu cât în faza de urmărire penală a dat declaraţii fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu, declaraţii care concordă în conţinut şi în care a relatat amănunţit activitatea desfăşurată. Inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, dar şi cu ocazia confruntării sale cu M.G. şi apoi cu inculpatul B.S., confruntări realizate în prezenţa avocaţilor desemnaţi din oficiu, respectiv aleşi pentru inculpatul B.S. (fila 105, 114 şi 117 din dosarul de urmărire penală).

Pe de altă parte, aspectele relatate de inculpatul C.T.A. în declaraţiile date în faza de urmărire penală se regăsesc şi în susţinerile martorilor M.G. şi M.V.A..

Împrejurarea că M.G. a făcut denunţul în prezenta cauză în perioada în care era arestat şi a beneficiat de dispoziţiile art. 19 din Legea nr.682/2002 privind reducerea limitei pedepsei, nu determină în mod automat excluderea declaraţiilor sale.

Cu privire la scrisoarea la care a făcut referire inculpatul C.T.A., M.G. a arătat că în cursul anului 2011, înainte de a face denunţul a trimis o scrisoare soacrei sale, în care îi spunea inculpatului C. să declare adevărul, însă nu i-a indicat în concret ce să declare. Martora M.I. a confirmat aceste aspecte, arătând că M.G. a trimis o scrisoare mamei martorei, scrisoare ce era destinată familiei, copiilor, şi în care erau câteva rânduri în care se făcea referire la inculpatul C.T.A. în sensul de a spune adevărul. Martora a mai arătat că scrisoarea nu avea cum să-i fie destinată ei, întrucât în acea perioadă nu se afla în ţară, ci lucra în străinătate (filele 89-90 din dosarul instanţei). Martorul M.V.A. a declarat că în perioada în care se afla arestat împreună cu numitul M.G., acesta i-a cerut iniţial să-şi schimbe declaraţia şi să declare că ar fi primit drogurile de la o persoană din Cluj, lucru neacceptat de martor. Apoi M.G. i-a spus că va da o declaraţie în care va arăta toate persoanele implicate în cauză, făcând referire, printre alţii, la numiţii S. şi A.. Martorul a mai arătat că M.G. i-a spus că va urma să dea şi martorul o declaraţie în urma denunţului, dar nu i-a spus nici un moment să declare neadevăruri ori să facă declaraţii care să-l ajute (filele 78-79 din dosarul instanţei).

Nu sunt dovedite astfel susţinerile inculpatului C.T.A., în sensul că declaraţiile făcute în faza de urmărire penală şi în care relata în detaliu activitatea infracţională iar fi fost indicate de M.G..

În raport de probele analizate şi pentru considerentele arătate mai sus, nu au putut fi primite cererile inculpaţilor de achitare în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.a şi c Cod penal.

De asemenea, nu este întemeiată susţinerea inculpaţilor în sensul că în cauză nu se poate reţine o altă stare de fapt decât cea stabilită cu autoritate de lucru judecat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr.3557/12.10.2011 pronunţată în dosar nr..../100/2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia menţionată în limitele investirii sale prin actul de sesizare al instanţei, respectiv rechizitoriul nr.39-D/P/2010 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş, întrucât, potrivit dispoziţiilor art.317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, hotărând asupra vinovăţiei lui M.G., în limitele sesizării. Faptele şi persoanele din prezenta cauză nu au format obiectul judecăţii în dosarul nr..../100/2010, astfel că în prezenta cauză nu se poate reţine existenţa autorităţii lucrului judecat în raport de cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici o contradicţie în privinţa stării de fapt.

În consecinţă, instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului B.S. care în perioada iulie - august 2009 a iniţiat şi a constituit împreună cu M.G. şi M.V.A. un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni privind regimul drogurilor, grup la care a aderat şi inculpatul C.T.A. constituie infracţiunea de iniţiere şi constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în timp ce se afla în Spania a procurat ilicit cantitatea de 2 kg rezină de cannabis (haşiş - inclus în categoria drogurilor de risc) pe care a remis-o inculpatului C.T.A. şi lui M.G. pentru a o transporta şi introduce ilegal în România) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc orev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Fapta inculpatului B.S., care în aceeaşi perioadă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a realizat în mod repetat demersuri în scopul facilitării transportării şi introducerii ilicite în România a cantităţii de 2 kg rezină de cannabis, constituie complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea introducerii în ţară a acestora fără drept prev. de art.26 Cod penal raportat la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Pentru comiterea acestor infracţiuni s-a dispus condamnarea inculpatului la pedepse de 2 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani şi 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza aII-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Faptele fiind comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, în temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b şi art.35 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Fapta inculpatului C.T.A., care în perioada iulie - august 2009, în timp ce se afla în Spania a aderat la grupul iniţiat şi constituit de inculpatul B.S. şi M.G., acceptând să sprijine activitatea acestuia în scopul săvârşirii de infracţiuni la regimul drogurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.8 din Legea nr.143/2000 raportat la art.323 Cod penal.

Fapta aceluiaşi inculpat care a acceptat să transporte în bagajele sale şi a introdus ilicit în România cantitatea de 2 kg rezină de cannabis (haşiş - drog de risc) pentru suma de 1.500 euro, împreună cu M.G., constituie infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea introducerii acestora fără drept în ţară prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000.

Pentru comiterea acestor infracţiuni, inculpatul C.T.A. a fost condamnat la pedepse de 2 ani închisoare, respectiv 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a avut în vedere, potrivit criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, gradul de pericol social concret al faptelor, activitatea efectiv desfăşurată şi urmarea produsă, datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, conduita anterioară bună, împrejurare reţinută ca şi circumstanţă atenuantă cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 Cod penal, apreciindu-se că aceste pedepse corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art.52 Cod penal.

La aplicarea pedepsei complementare s-a avut în vedere natura infracţiunilor comise, care sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care-l presupune exercitarea drepturilor interzise.

Pentru aceleaşi considerente s-a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art.191 Cod procedură penală, inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpatul B.S. la 2.000 lei cheltuieli judiciare, iar inculpatul C.T.A. la 1.500 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel inculpaţii B.S. şi

C.A. T.

Prin motivele scrise şi orale, inculpatul B. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei atacate şi judecând, să se dispună achitarea sa în temeiul art.16 lit.a C.pr.pen. pentru infracţiunea prev.de art.8 din Legea 39/2003 rap.la art.323 VCP ca urmare a dezincriminării faptei.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din art.26 VCP rap.la art.3 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 VCP în art.26 rap.la art.3 alin.1 din Legea 143/2000 prin înlăturarea art.41 alin.2 VCP, iar în final achitarea inculpatului pentru această faptă în baza art.16 lit.a NCPP.

De asemenea, a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 în temeiul art.16 lit.a NCPP.

Susţine că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică, deoarece s-a reţinut o stare de fapt neconformă cu realitatea, dispunându-se în mod greşit condamnarea inculpatului. Nu s-au avut în vedere probele administrate în faza de cercetare judecătorească şi nu s-a dat eficienţă principiului in dubio pro reo.

Susţine că nu există la dosar probe certe, sigure, complete, care să ateste fără echivoc că inculpatul B. a avut vreo implicare în activitatea de procurare a drogurilor, astfel încât să se poată reţine infracţiunea de trafic de droguri de risc.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev.de art.26 rap.la art.3 alin.1 din Legea 143/2000, aceasta nu există. Este nejustificată reţinerea art.41 alin.2 VCP deoarece presupusa infracţiune a fost comisă printr-un singur act material, respectiv în momentul intrării în ţară a inculpatului C.T. şi nu de mai multe ori, pentru a se reţine forma continuată.

Solicită a se reţine că inculpatul nu are antecedente penale şi nici incidente pe teritoriul Spaniei. Infracţiunea de trafic de droguri de risc presupune că pentru a se putea dispune condamnarea, trebuie ca de la introducerea în ţară şi până la sistarea activităţii infracţionale, inculpatul să fi fost în ţară pentru a derula activitatea infracţională specifică infracţiunii de trafic de droguri de risc. Ori, inculpatul nu era în ţară în acea perioadă şi prin urmare nu putea comite această faptă. Astfel, se poate analiza instigarea sau complicitatea. În materia instigării, nu se susţine existenţa unei activităţi apte a determina luarea rezoluţiei infracţionale. De asemenea, nu poate fi reţinută complicitatea.

Inculpatul este infractor primar, nu a avut nicio abatere, are 4 copii, este singurul întreţinător al familiei şi trăieşte în Spania.

Susţine că limitele de pedeapsă din noul cod penal sunt substanţial diferite de vechea reglementare, fiind legea penală mai favorabilă. Dacă se va dispune condamnarea, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare condiţionată sau sub supraveghere.

Nu poate aprecia care este legea penală mai favorabilă, având în vedere decizia Curţii Constituţionale publicată recent, în care se arată că legea se aplică global şi nu pe instituţii individuale.

Apărătorul inculpatului B.S., av.... a arătat că dacă există un element de dubiu cât de mic cu privire la vinovăţia inculpatului, soluţia trebuie să fie de achitare, pentru că este mai bine să stea o persoană vinovată în libertate, decât o persoană nevinovată în arest. Este cert că M.G. a avut un interes în cauză, urmărind reducerea pedepsei prin denunţul formulat, iar în prezent, acesta este liber.

Apărătorul inculpatului C.T. solicită admiterea apelului,    desfiinţarea

sentinţei tribunalului şi achitarea sa pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, întrucât acestea nu există şi nu au fost săvârşite de clientul său, în baza art. 16 lit. a NCPP.

A susţinut aceleaşi motive de apel ca şi cele invocate de av.....

Curtea, examinând apelurile inculpaţilor, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

În esenţă, critica inculpaţilor B. şi C. vizează interpretarea eronată de către Tribunalul Maramureş a probelor administrate, prin prisma dispoziţiilor art.97 şi 103 NCPP.

Premisa coerenţei şi predictibilităţii sistemului judiciar    constă în

previzibilitatea interpretării şi aplicării normelor de drept.

În operaţiunea de interpretare a normelor juridice, magistratul este chemat să desluşească voinţa legiuitorului în edictarea acestora.

Una din cele mai utilizate metode de interpretare şi, de regulă, prima la care apelează magistratul, este cea literală sau gramaticală, deoarece în acest fel se asigură, cu cea mai mare certitudine, condiţia previzibilităţii legii.

În acest sens, în Avizul nr.11 din 2008 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni, în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti se arată că „examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea, atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar”.

Existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.

În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului sau contestaţiei.

Potrivit art.97 şi art. 103 NCPP probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei - este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În baza art.99 NCPP, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpaţii au statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes"; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta inculpatului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaţilor li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelurilor inculpaţilor B. şi C., Curtea reţine următoarele:

În faza de urmărire penală, inculpatul C. G., prin declaraţiile date la filele 67-70; 74-78 şi 83, a recunoscut sincer comiterea faptelor imputate şi deduse judecăţii prin rechizitoriul Parchetului.

În faza de urmărire penală, inculpatul B.S. prin declaraţiile de la filele 94-99 din faţa procurorului, nu a recunoscut implicarea sa în faptele deduse judecăţii, învederând că i-a vândut numitului M.G. un autovehicul, preţ pe care nu l-a mai încasat de la el niciodată, în sumă de 1.000-1.500 euro, acesta fiind considerentul pentru care a şi fost denunţat la DIICOT-Biroul Teritorial Maramureş.

În primă instanţă, în faţa Tribunalului Maramureş, inculpaţii au achiesat să dea declaraţie, prin care inculpatul C. G. a revenit asupra declaraţiilor din faţa procurorului, negând în integralitate cele susţinute anterior, învederând că poliţistul N. de la Poliţia Sighet a făcut presiuni asupra sa, pentru a recunoaşte faptele deduse judecăţii.

În faţa Tribunalului Maramureş, inculpatul B.S. şi a menţinut aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a comiterii infracţiunilor, susţinând că denunţul lui M.G., are la bază intenţia sa de răzbunare, întrucât îi datora 2000 euro, contravaloarea unui microbuz vândut acestuia în 2008 - 2009, preţ neachitat până în prezent, iar pe de altă parte, denunţătorul a aflat de relaţiile intime întreţinute cu soţia acestuia M.I., pe perioada cât el s-a aflat în detenţie.

În apel, cei doi inculpaţi au fost audiaţi de către Curte, în şedinţa publică din 13.11.2013, filele 89-90, aceştia negând orice participare la activitatea infracţională, ce li se reţine în sarcină.

Astfel, inculpatul B.S. la fila 89 învederează că pe inculpatul C. l-a cunoscut pentru prima dată în anul 2011, cu ocazia confruntărilor efectuate între cei doi, de către procurorii DIICOT. Mai mult, precizează că M.G. a efectuat acel denunţ împotriva sa, întrucât a întreţinut relaţii intime cu soţia acestuia, în perioada cât el s-a aflat în detenţie, iar pe de altă parte, denunţătorul îi datora suma de 2000 euro, contravaloarea unui Ford Tranzit, înstrăinat acestuia în anul 2008 sau 2009, preţ neîncasat nici până în prezent.

Inculpatul C.T.A. la fila 90, a precizat că declaraţia olografă, dată în faza de urmărire penală, i-a fost dictată de poliţistul N. de la Poliţia Sighet, iar în faţa procurorului nu a denunţat constrângerea morală la care a fost supus de către organul de cercetare penală, deşi a fost asistat de către un apărător din oficiu. Învederează că niciodată nu i-a comunicat avocatului său despre ameninţările şi constrângerile morale la care a fost supus la Poliţia Sighet. Mai mult, nici în faţa Tribunalului Maramureş nu i-a adus la cunoştinţă avocatului său, despre cele petrecute în faza de urmărire penală. În legătură cu recunoaşterea inculpatului B., după fotografie, precizează că „ pe acesta l-am recunoscut, forţat de poliţistul N.”. A afirmat totodată că „la confruntare, mi-am menţinut poziţia exprimată la poliţie”.

Având în vedere criticile aduse de inculpaţi hotărârii tribunalului, instanţa de apel, ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a procesului, prin reexaminarea probatoriului deja ataşat dosarului, precum şi a probelor noi administrate, nemijlocit în faţa sa.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzaţilor la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea inculpaţilor şi starea lor de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care sunt trimişi în judecată, ci şi mobilurile activităţii lor infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Tribunalul Maramureş a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu cele din faţa judecătorului, respectiv cele strânse în faţa procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătoreşti, iar scopul lor prev. în art. 97 NCPP, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele efectuate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor, iar faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea lor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Ca o primă remarcă, în analizarea apelurilor declarate de către inculpaţi, Curtea reţine că alături de tribunal, îşi însuşeşte starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, împrejurare ce determină ca aceasta să devină a instanţei de judecată, semnificând unitatea de vedere dintre parchet şi magistraţi, în evaluarea şi interpretarea probelor. Ea nu înseamnă stabilirea faptelor numai în baza probelor administrate la urmărirea penală, ci, fie, concordanţa acestor probe cu cele administrate în cadrul anchetei judecătoreşti, fie nepotrivirea dintre cele două categorii de probe şi, reţinerea, de către instanţe, ca mai credibile, în consonanţă cu adevărul, a celor administrate la urmărirea penală.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, Curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strassbourg).

Vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii rezultă din coroborarea tuturor probelor testimoniale şi scrise ataşate dosarului, administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa judecătorilor. Curtea, va face trimitere în mod exhaustiv, în cele ce urmează, la toate mijloacele de probă existente în cauză, atât din faţa procurorului cât şi din faţa magistraţilor.

Astfel, din denunţul lui M.G. din faza de urmărire penală fila 11, din data de 2 februarie 2011, dat în faţa ofiţerului F.M. din cadrul SCCO Maramureş, rezultă că „în timp ce mă aflam la muncă în Spania împreună cu familia, am căutat un microbuz de cumpărat pentru numitul A.I. astfel că am fost contactat de numitul H. S., zis S.B., astfel că m-am înţeles să cumpăr de la el cu 500 euro acel microbuz. După 10 zile, S.B. mi-a cerut să-i dau banii, eu i-am spus că nu îi am, acesta cerându-mi dobândă de 25% pentru valoarea microbuzului. În 15.06.2009, S.B. m-a sunat şi m-a întrebat dacă cunosc pe cineva în România, care se ocupă cu trafic de droguri şi eu l-am recomandat pe nepotul meu M.A., pe care l-am contactat chiar de pe telefonul lui S.B., întrebându-l despre preţul drogurilor în România, nepotul meu spunând că haşişul se vinde cu 35 lei/gram în cantitate mai mare. Cu acea ocazie, l-am întrebat pe M.A. dacă la traficarea drogurilor îl va ajuta el pe un bărbat care le va aduce, acesta răspunzând afirmativ. S.B. m-a rugat să transport eu drogurile în România, eu l-am refuzat şi atunci mi-a spus că va găsi el pe cineva în acest scop. La scurt timp, mă aflam în localitatea Lerida din Spania, la o terasă împreună cu C.T., ocazie cu care s-a prezentat acolo şi S.B.. Cu ocazia discuţiilor, S.B. l-a întrebat pe C.T. dacă doreşte să transporte două kg haşis din Spania în România, în schimbul sumei de 1000 euro.

C.T. a afirmat că pentru această sumă nu este de acord, astfel că S.B. i-a oferit 1500 euro pentru realizarea transportului drogurilor. Aşa fiind, în data de 5-7 august 2009,

C.T. a venit cu 2 kg de droguri în ţară, de haşiş, transport pe care l-a efectuat cu autocarul şi în bagajele sale, drogurile ajungând în final la domiciliul lui M.A. în Satu Mare. A doua zi, denunţătorul susţine că a ajuns şi el în ţară la domiciliul său, unde a discutat cu M.A., condiţiile de vânzare a drogurilor şi preţul acestora.

M.G. susţine că a revenit în Spania la sfârşitul lunii august 2009. În luna septembrie 2009, H.S. (S.B.) a luat microbuzul vândut lui M.G. şi i-a comunicat totodată că îi scade din datorie suma de 800 euro. Mai mult, înainte de a reveni în Spania, S. H. i-a trimis lui M.G. 1000 euro, drept contravaloarea transportului România-Spania. Între timp, nepotul M.A. a înstrăinat o parte a drogurilor, mai rămânând pentru vânzare 1 kg în luna ianuarie 2010. M.G. a purtat ulterior discuţii, în luna ianuarie 2010 cu numitul S.M. pentru vânzare de haşiş cu suma de 40 lei/ţigară. M.A. şi S.M. au vândut droguri, inclusiv investigatorului sub acoperire, de două ori, iar la 5 mai 2010 s-a realizat şi un flagrant, în acest sens. Despre H.S. zis B. ştiu că este din T., pe tatăl său îl cheamă N. şi se ocupă cu cămătăria, atât în Spania cât şi în România”. Înainte de Crăciun, S.B. i-a trimis lui M.G. 1700 euro pentru angajarea unui avocat, nesusţinând că banii trebuie să îi ramburseze acestuia. La data de

8.02.2011, M.G. avea proces pe rolul Curţii de Apel Cluj.

M.G. susţine că în faţa Tribunalului Maramureş, nu a relevat tot adevărul întrucât i-a fost frică de H.S., acesta ameninţându-l şi spunându-i textual că „multă lume ştie unde umblă copiii lui la şcoală”. Mai mult, M.G. afirmă că „eu am plecat din Spania în luna ianuarie 2010 de frica lui S. H., ca acesta să nu facă rău familiei mele, sau ca aceştia să nu păţească ceva din cauza lui, împrejurare cunoscută şi de M.A.”.

De asemenea, din denunţul lui M.G. din 28 aprilie 2011 adresat procurorului Dobocan din cadrul DIICOT -Serviciului Teritorial Cluj de la fila 26 up, rezultă că „persoana care a adus drogurile în ţară i-a spus lui M.A. că el şi-a îndeplinit obligaţia şi aştepta să fie plătit pentru aceste servicii. Eu cunosc că acea persoană a stat în locuinţa lui M.A. aproape o săptămână, împrejurare consemnată şi în dosarul .../100/2010 al Tribunalului Maramureş şi susţinută ca atare de către M.A.. În acest denunţ, M.G. susţine că drogurile nu au fost introduse de către el în ţară şi că el a precizat numele persoanei care a avut această îndeletnicire, dar nu l-a spus de la început întrucât a fost ameninţat atât el cât şi familia de către H. S.. Despre aceste ameninţări proferate la adresa lui M.G. şi a familiei sale, cunoaşte numitul Stan G., întrucât şi acesta a fost supus aceloraşi constrângeri morale de către H.S.”.

În declaraţia din 29.03.2011 dată la sediul DIICOT-Serviciul Teritorial Cluj, numitul M.G. relevă următoarele: ”în faza de urmărire penală, am fost ameninţat atât eu cât şi familia mea şi doar la Curtea de Apel Cluj am vrut să dau declaraţii suplimentare însă nu mi s-a permis în totalitate, magistratul susţinând că depoziţiile mele se află la dosar. M.G. susţine că „a fost plecat în Spania de aproximativ 9 ani, a lucrat în agricultură şi construcţii, fără forme legale, în zona Lerida, unde avea şi locuinţă. În anii 2002-2003, l-a cunoscut în Spania pe S.B., din T.. Când l-am cunoscut pe acesta, având probleme financiare, am luat de la el bani împrumut, cu camătă. Până în anul 2009 nu am avut probleme cu H. S. când acesta mi-a vândut un microbuz Ford Tranzit vechi şi mi-a propus să-l cumpăr, cu banii în rate, preţul urmând să-l plătesc într-un an de zile. Cu toate acestea, după 10 zile, H. S. mi-a cerut să-i restitui 1000 euro pentru că îi trebuie banii , iar dacă nu pot să îi achit, îmi va calcula dobândă. Pentru că aveam nevoie de microbuz, nu i l-am restituit şi i-am spus să mă păsuiască cu plata preţului. În acest context, la un moment dat, am avut nişte discuţii cu H. S. despre droguri, el întrebându-mă dacă nu cunosc în România pe cineva care ar putea să vândă aceste substanţe interzise, propunându-mi ca în schimbul datoriei pe care o aveam faţă de el, să îl ajut să vândă haşiş. Eu i-am spus lui

H. S. despre nepotul meu M.A., că fumează droguri de 10 ani de zile, de când a fost în Italia. Nepotul meu, căruia i-am telefonat, mi-a spus că în România un gram de haşiş se vinde cu 35 lei.

În luna august 2009, M.G. s-a întâlnit cu H. S. şi C.T. la o terasă în Lerida, ocazie cu care în prezenţa mea, numitul H. S. l-a întrebat pe C. dacă ar fi de acord, să transporte droguri în România, în schimbul sumei de 1000 euro. C.T. a susţinut că dacă îi oferă mai mult, va fi de acord, astfel că H. i-a majorat suma la 1500 euro, C. manifestându-şi acordul în acest sens. În jurul datei de 7.08.2009, C.T. a sosit în România cu drogurile, iar M.G. a doua zi. M.G. susţine că inculpatul C.T. a dus drogurile la locuinţa lui M.A. unde le-a şi depozitat, fiind găsite a doua zi de către M.G.. M.A. şi M.G. au început să caute cumpărători şi pentru că nu au găsit urgent, iau telefonat lui H. S., M.G. reproşându-i că din cauza lui şi-a pierdut locul de muncă din Spania. În acest context, S.B. i-a trimis lui M.G. suma de 1000 euro prin western union, pentru a putea reveni în Spania. Când a ajuns M.G. în străinătate, H.S. a afirmat că dacă se vor pierde drogurile, acesta va răspunde în faţa lui cu suma de 12.000 euro. În luna noiembrie 2009, M.A. i-a comunicat lui M.G. că a vândut o parte a drogurilor, dar l-a prins poliţia şi i-a confiscat marfa. În acest context, H. S. l-a ameninţat pe M.G. spunându-i textual: ”dacă se pierd drogurile, ai grijă că lumea ştie unde merg copiii tăi la şcoală”. Revenind în ţară, M.G. a constatat că nu au fost confiscate toate drogurile, mai rămânând 1 kg de haşiş, pe care l-a valorificat prin intermediului lui S.M. începând cu luna aprilie 2010. M.G. precizează că în luna august 2009 el a sosit în ţară la o zi, după sosirea lui C.T.A.. Întrucât C. nu îl cunoştea pe M.A., M.G. i-a dat adresa şi numărul de telefon pentru a se întâlni. C.T. i-a spus lui M.A. că pe el nu îl interesează ale cui sunt drogurile, dar pentru că le-a transportat, doreşte să fie plătit”.

Tot în faza de urmărire penală, la 12.05.2011, în faţa procurorului DIICOT -BT Maramureş (fila 40) M.G. învederează următoarele: „În anul 2009 mă aflam în Spania la muncă, în localitatea Llerida. Împreună cu mine se afla şi vărul soţiei mele, numitul C.T.A., din comuna ., care muncea în agricultură, ca şi muncitor necalificat. În perioada 2002-2003, în Spania l-am cunoscut pe S.B.. Atât la organele de poliţie cât şi în faţa procurorului, pe o planşă foto, l-am recunoscut pe S.B., ca fiind în realitate inculpatul B.S., domiciliat în T., aspecte pe care nu le-am cunoscut până acum. Ştiam despre el că dădea bani împrumut, românilor aflaţi în Spania, la lucru, iar în România se ocupa cu aceleaşi activităţi. În luna august 2009 mi-a vândut o maşină veche cu suma de 1000 euro, S.B. spunându-mi că pot să i-o plătesc când voi avea bani. Ulterior s-a răzgândit şi mi-a cerut dobândă, iar apoi a venit cu altă propunere, în sensul că neavând de unde să-i achit valoarea microbuzului, mi-a cerut să-l ajut la introducerea de droguri în România, afirmând că este vorba de „ciocolată”, respectiv de haşiş. Eu ştiam că el are droguri în România. Prima dată m-a întrebat dacă cunosc pe cineva, care ar fi dispus să achiziţioneze droguri de la el, iar eu, cunoscând că nepotul meu M.V.A. era consumator de asemenea substanţe, folosind telefonul mobil al inculpatului B.S., l-am contactat pe acesta, iar nepotul meu s-a arătat dispus să cumpere o cantitate mai mare de droguri, pentru a le vinde unei alte persoane, împrejurare adusă la cunoştinţa lui S.B. (inculpat B.S.). În această împrejurare, am aflat de la inculpatul B. că drogurile la care se referea el erau de fapt în Spania şi că vroia să le introducă în România. Am refuzat transportul drogurilor, însă inculpatul B. mi-a comunicat că oricum are posibilitatea de a trimite în ţară chiar şi 50 kg droguri. După circa o săptămână, inculpatul B. împreună cu inculpatul C. şi cu mine ne-am deplasat la o terasă, unde S.B. (alias inculpatul B.) a deschis din nou discuţia despre transportul drogurilor în România, abordându-l în acest sens pe inculpatul C.T., în prezenţa mea. Am asistat la momentul în care, inculpatul B. i-a promis suma de 1000 euro inculpatului C., pentru a accepta să transporte în bagajele sale, în România, drogurile, dar nu l-am convins pe inculpatul C. să accepte propunerea inculpatului B..

Inculpatul C. a refuzat propunerea iniţială, având în vedere doar suma de 1000 euro, dar nu este adevărat că acesta ar fi părăsit terasa şi ar fi revenit după 30 de minute. Inculpatul C.T. nu spune adevărul, când susţine că ar fi plecat de la restaurant şi ar fi revenit ulterior, pentru că acesta împreună cu inculpatul B. s-au lămurit pe loc, în momentul în care inculpatul B. i-a oferit 1500 euro pentru transportul drogurilor în România. Inculpatul C. a afirmat că inculpatul B. a venit cu un autoturism la blocul unde locuiam eu şi inculpatul C. şi fără să coboare din vehicul i-a dat o pungă cu droguri, respectiv 2 kg haşiş, ambalate în 4 calupuri, peste care inculpatul C. a aşezat scotch şi o folie de material plastic. Inculpatul C. este cel care şi-a aşezat drogurile în bagajul personal şi le-a păstrat în apartament timp de o săptămână. Am acceptat şi eu să păstrez în apartamentul comun cu C., drogurile, chiar dacă aveam copii minori. După o săptămână, inculpatul C. a revenit în România, deplasându-se singur la autocarul cu care a călătorit până în ţară, nefiind însoţit nici de mine şi nici de inculpatul B.. Eu nu l-am învăţat pe inculpatul C., ca în cazul în care va fi depistat la vamă, să nu recunoască că acel bagaj i-ar aparţine, şi nici nu am rupt eticheta cu numele său, de pe geamantane, pentru a evita identificarea lui în cazul în care ar fi fost prins. Am procedat în acest sens, deoarece inculpatul B.S. m-a învăţat să nu-l însoţesc pe inculpatul C., deoarece dacă acesta ar fi fost prins de către organele de poliţie, m-ar fi indicat pe mine că i-aş fi pus drogurile în bagaj. Din acest motiv, nici nu am venit cu acelaşi autocar cu inculpatul C. în România, eu sosind a doua zi. Nu este adevărat că inculpatul C. nu ar cunoaşte Satu Mare, deoarece când eu am sosit a doua zi în România, inculpatul C. era acasă la nepotul meu M.V.A. la Satu Mare, care şi adusese nişte potenţiali cumpărători de droguri. La locuinţa nepotului meu am stat împreună cu inculpatul C. 4 zile. I-am dat telefon inculpatului B., în Spania, i-am spus că drogurile nu s-au vândut şi i-am reproşat că mi-am pierdut serviciul din cauza acestui transport. În acest context, inculpatul B. mi-a trimis din Spania suma de 1000 euro „ca să mă descurc”, iar inculpatului C. nu i-a remis suma de 1500 euro promisă. Când eram în România, inculpatul B. mi-a spus să am grijă de marfă, pentru că dacă se întâmplă ceva cu drogurile „răspund în faţa lui cu suma de 12.000 euro”. Totodată mi-a promis că va lua înapoi microbuzul ce mi l-a vândut, fără ca eu să mai trebuiască să-l achit. După ce am fost arestat pentru trafic de droguri, inculpatul B.S. mi-a trimis pe adresa soacrei mele, suma de 1700 euro, pentru a-mi putea angaja avocat, iar după ce am fost condamnat, nu m-a mai căutat. Când eram în Spania, înainte de a fi arestat, inculpatul B. m-a mai ameninţat de câteva ori prin telefon, folosind expresii de genul „ştiu unde umblă copii tăi la şcoală”, motiv pentru care nu l-am denunţat, decât după rămânerea definitivă a condamnării la pedeapsa de 6 ani închisoare. Precizez că inculpatul B. l-a ameninţat şi pe cumnatul meu, pentru că nu vrut să-i dezvăluie numărul meu de telefon. Nepotul meu, M.V.A., mi-a spus că inculpatul C., a cerut de la inculpatul B., suma promisă pentru transportul drogurilor.”

Curtea reţine, de asemenea, că vinovăţia inculpaţilor C. şi B. în săvârşirea faptelor deduse judecăţii, rezultă şi din declaraţia martorului M.V.A., dată la 16 martie 2011, în cadrul Penitenciarului Gherla, care arată textual: „În vara anului 2009, M.G. m-a întrebat cum merge piaţa drogurilor în Satu Mare, el ştiind că eu consumam ocazional aceste substanţe. Relatez faptul că, în acea perioadă M.G. se afla în Spania, la lucru. În acele discuţii, eu i-am promis că îl ajut în vânzarea drogurilor. La sfârşitul verii din anul 2009, s-a prezentat la locuinţa mea M.G. împreună cu numitul A. din Săpânţa, afirmând că este verişorul soţiei sale. Aceştia au adus cu ei cantitatea de 2 kg haşiş, ambalate în 4 calupuri, fiecare conţinând câte 5 tablete, a câte 100 grame haşiş. Din discuţiile purtate cu cei doi, am înţeles faptul că A. a introdus drogurile în ţară, el ajungând în România cu o zi înainte faţă de unchiul meu. La locuinţa mea, C.A. a afirmat faptul că „el şi-a făcut datoria şi trebuie să-şi primească partea, în valoare de 1500 euro”. Aceştia au stat la mine două săptămâni, după care M.G., a plecat în Spania, de unde mă suna periodic pentru a întreba de droguri. În ianuarie-februarie 2010, i-am spus lui M.G. că poliţia mi-a confiscat jumătate din marfă, iar apoi în luna aprilie 2010, unchiul meu, M.G. a luat o cantitate de 400 grame haşiş din cea deţinută de mine, şi a dat-o unei persoane pentru a fi vândută.”

Acelaşi martor M.V.A., la 16 mai 2011, în faţa DIICOT BT Maramureş (fila 59 up) relevă vinovăţia inculpaţilor C. şi B. în comiterea faptelor deduse judecăţii, învederând că: „În vara anului 2009, în timp ce M.G. se afla în Spania la muncă, m-a contactat în România şi mi-a spus că are posibilitatea să introducă în ţară, droguri, cunoscând împrejurarea că eu sunt consumator de asemenea substanţe. La sfârşitul lunii august 2009 i-am găsit acasă la mine pe M.G. şi pe inculpatul C.A., vărul soţiei sale. Amândoi veniseră în aceeaşi zi din Spania, şi au introdus în ţară 2 kg haşiş, droguri aduse la locuinţa mea, ambalate în 4 calupuri, fiecare conţinând câte 5 tablete, a câte 100 grame haşiş. În prezenţa mea inculpatul C. a afirmat că „el şi-a făcut datoria şi trebuie să-şi primească partea de la unchiul meu şi numitul S., în valoare de 1500 euro”.”

In legătură cu poziţia inculpatului C.T.A., Curtea reţine că în faza de urmărire penală, acesta a arătat în detaliu modul de comitere al faptelor şi contribuţia fiecărui inculpat la derularea activităţii ilicite, după cum urmează.

Astfel, la data de 14.03.2011, în faţa organelor de poliţie din cadrul SCCO Maramureş (fila 67 up), învederează: „În luna august 2009, M.G. mi-a propus ca atunci când voi veni în România să transport în bagaj „nişte marfă care valorează bani mulţi”, eu dându-mi seama că este vorba despre droguri, contra unei sume de bani. Cu două zile înainte să revin în România, m-am întâlnit cu M.G. şi cu S.B., zis H. S., la o terasă în Spania, unde cei doi mi-au propus să transport în bagaj „nişte marfă care valorează bani mulţi” contra sumei de 1000 euro. Am refuzat oferta, plecând în apartament, iar după un interval scurt de timp, cei doi mi-au oferit 1500 euro pentru a transporta drogurile, spunându-mi că în cazul în care vor fi descoperite la vamă substanţele interzise, să nu recunosc că geanta este a mea, eu fiind de acord cu acest lucru. În 5 sau 6 august 2009, le-am dat o geantă celor doi, în care ei au aşezat drogurile. În aceeaşi zi, împreună cu M.G. şi H. S. (inculpatul B.), ne-am deplasat la autocar, cei doi au pus geanta cu drogurile în autocar, rupând totodată eticheta lipită de către firma de transport, după care eu şi M.G. am urcat în vehicul, venind în România, cu destinaţia Satu Mare. La destinaţie, ne-am dus împreună cu M.G., la locuinţa nepotului său M.V.A., unde M.G. a luat din geantă 4 pachete învelite în staniol şi le-a predat gazdei. M.G. a afirmat textual „după ce voi vinde ciocolata, îţi voi da banii”, fiind vorba despre 1500 euro, conform înţelegerii iniţiale. Aceşti bani nu mi-au mai fost remişi niciodată.”

Aceeaşi poziţie de recunoaştere a săvârşirii faptelor a avut-o inculpatul C.T.A. şi în declaraţia făcută în faţa DIICOT - BT Maramureş (fila 74 up), unde învederează textual: „în luna august 2009, M.G., cu a cărui soţie sunt verişor de gradul II, mi-a propus ca atunci când vin în România să transport în bagajele mele „nişte marfă care valorează bani mulţi”, eu dându-mi seama că este vorba despre droguri, contra unei sume de bani. Cu două zile înainte să revin în ţară m-am întâlnit cu M.G. şi cu S.B. la o terasă, în Spania. Din planşa foto, prezentată de poliţie, am recunoscut pe S.B., aflând că în realitate se numeşte B.S. şi este din T., şi precizez că el este acel bărbat cu care m-am întâlnit alături de M.G., în luna august 2009 în Llerida, Spania. Amândoi mi-au propus să transport în bagajele mele nişte marfă care valorează bani mulţi”, pentru suma de 1000 euro. Eu nu am fost de acord cu suma, astfel că am plecat, şi după 30 de minute când am revenit inculpatul B. şi M.G. mi-au propus suma de 1500 euro ca să transport drogurile în bagajele mele până în România. Ambii mi-au explicat că dacă substanţele vor fi descoperite la vamă în bagajul meu, eu să nu recunosc că ele mi-ar aparţine, astfel că, având nevoie de bani, am fost de acord cu transportul. În aceeaşi zi, M.G. şi inculpatul B. mi-au aşezat drogurile în geantă, ulterior aflând că este vorba de 2 kg haşiş. Geanta mi-a fost adusă la autocar de inculpatul B. şi M.G., iar după ce pe aceasta s-a aplicat tichetul cu numele meu, M.G. l-a rupt, pentru ca în cazul în care geanta ar fi fost depistată să nu se recunoască a cui este. În aceeaşi zi, cu aceeaşi ocazie, împreună cu mine s-a întors în România, cu acelaşi autocar, şi M.G.. După ce am sosit în Satu Mare, am coborât amândoi din autocar, M.G. a luat geanta mea din interior. şi m-a luat cu el şi am plecat împreună la nepotul său, M.A., unde M.G. a scos din geanta mea de voiaj cele 4 pachete conţinând droguri. ... Menţionez că nici până astăzi nu am primit suma de 1500 euro promisă de M.G. şi B.S., care mau asigurat că o voi primi după cei ei vor vinde „ciocolata”.”

Mai mult, inculpatul C.T.A., la 9.05.2011, la Poliţia Sighetu Marmaţiei, l-a recunoscut după fotografie, pe inculpatul B.S., în prezenţa martorului asistent F.I.N., în sensul că după intrarea în încăperea unde se efectua procedura de recunoaştere, după ce a privit cu atenţie patru planşe fotografice, fără ezitare, a indicat fotografia nr. 3, precizând că pe acel bărbat îl cunoaşte sub numele de S.B., cu care în luna august 2009, s-au întâlnit în Spania, la o terasă, şi acea persoană împreună cu M.G. i-au propus să transporte în bagajele sale, din Spania în România, „marfă”, în schimbul sumei de 1500 euro, aspect cu care el a fost de acord”.

Curtea reţine că în prezenţa martorului asistent şi a inculpatului C.T., care a făcut recunoaşterea, poliţistul I.N., din cadrul SCCO Maramureş, a citit datele înscrise pe spatele fotografiei, rezultând că acesta este inculpatul B.S., domiciliat în T.. Este de precizat că inculpatul C.T., nu a avut de efectuat observaţii,cu privire la modul în care s-a derulat recunoaşterea şi nici cu privire la cele consemnate în procesul verbal din 9 mai 2011 încheiat în acest scop de către organele de poliţie. Cu aceeaşi ocazie, la 9 mai 2011 inculpatul C.T.A. a dat o declaraţie olografă, ataşată la fila 83 up, din care rezultă că l-a recunoscut fără ezitare în fotografie pe S.B., care împreună cu M.G. i-au propus în luna august 2009, să transporte, pentru ei în România, o cantitate de droguri, în schimbul sumei de 1500 euro, el fiind de acord cu această ofertă. Mai mult, cu ocazia audierilor, a aflat că S.B., este de fapt inculpatul B.S..

În faţa procurorului DIICOT din cadrul BT Maramureş - filele 94-96 up - şi a organelor de poliţie delegate de către procuror în acest scop - fila 97, inculpatul B.S. a negat acuzaţiile ce îi sunt aduse, în declaraţiile date arătând că îl cunoaşte pe M.G. din perioada anilor 2002-2003 sub numele „G.” şi doar în cursul cercetărilor a aflat că se numeşte M.G.. A învederat că în cursul anului 2008 sau 2009 i-a vândut lui M.G. un vehicul, al cărui preţ nu i-a fost achitat. Legat de împrejurarea că M.G. a declarat că ar fi fost implicat şi el în activităţile de trafic de droguri, inculpatul B.S. a arătat că acest lucru se explică prin dorinţa de răzbunare a lui M.G., întrucât îl presa să-i restituie suma de bani ce i-o datora.

Inculpatul B. a negat împrejurarea că i-ar fi trimis sume de bani, în cuantum de 1000 şi 1700 euro din Spania, numitului M.G., întâi pentru ca acesta să-şi asigure existenţa şi apoi pentru plata unui avocat.

Curtea remarcă că vinovăţia inculpaţilor apelanţi rezultă şi din cuprinsul procesului verbal de confruntare din 21 iunie 2011 din faţa procurorului DIICOT BT Maramureş - fila 106 up - unde inculpatul C. a manifestat aceeaşi poziţie de sinceritate şi recunoaştere a faptelor, precizând că îl cunoaşte pe inculpatul B. din vara anului 2009 din Spania, unde s-a întâlnit cu acesta şi M.G., ambii rugându-l să transporte droguri în România, în schimbul sumei de 1000 euro. Iniţial acesta a declinat oferta, dar în momentul în care i s-au propus 1500 de euro pentru transport, a fost de acord. Inculpatul C. a precizat cu această ocazie, că îşi menţine toate declaraţiile date anterior.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul B. a negat în totalitate susţinerile inculpatului C., precizând că la acel moment în Spania era mult mai slab din punct de vedere fizic şi chel, astfel că susţinerile inculpatului C. sunt mincinoase, el fiind de nerecunoscut în prezent.

Vinovăţia inculpaţilor apelanţi rezultă şi din conţinutul procesului-verbal de confruntare din 20 iulie 2011, încheiat de către DIICOT BT Maramureş, fila 118 up, dintre M.G. şi C.T.A.. Astfel, M.G. a arătat că îl cunoaşte pe C.T.A., rudă cu soţia sa, însă a precizat că nu el i-a aşezat drogurile în bagaje, ci inculpatul B.S.. Cu această ocazie, Curtea reţine că inculpatul M.G. a revenit în totalitate asupra declaraţiilor anterioare, şi a recunoscut că a sosit în România împreună cu inculpatul C.T., însoţind transportul de droguri, iar în Satu Mare s-au deplasat împreună la locuinţa lui M.V.A., unde au depozitat drogurile. A precizat, totodată, că inculpatul B.S. i-a promis inculpatului C. cei 1500 euro pentru transport.

Cu ocazia confruntării, inculpatul C.T.A. a relevat că îl cunoaşte pe M.G., rudă cu el, iar drogurile au fost aduse în Spania în locuinţa comună a lui şi a lui Mirieş, şi au fost depozitate în bagajul său, de către inculpatul B.S. şi M.G.. A afirmat că, la îmbarcarea în autocar, a fost însoţit de către M.G., care a rupt eticheta cu numele său de pe bagaj, pentru a nu fi depistat posesorul genţii. Atât M.G. cât şi inculpatul B.S. l-au învăţat să nu recunoască că bagajul i-ar aparţine, dacă drogurile ar fi fost descoperite în timpul transportului. A relevat că deplasarea din Spania în România a făcut-o împreună cu M.G., destinaţia fiind M.V.A. din Satu Mare, locaţie unde au fost depozitate substanţele ilicite. Atât M.G. cât şi C.T. au relevat că faptele s-au comis în perioada iulie-august 2009, într-o primă fază fiind vorba de identificarea de către inculpatul B. a persoanelor disponibile să transporte drogurile în România, iar apoi a potenţialilor cumpărători

Vinovăţia inculpaţilor este reliefată şi de poziţia inculpatului C.T. exprimată şi în cuprinsul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 20 iulie 2011, din faţa DIICOT BT Maramureş, ataşat la (fila 160 up), din care rezultă că acesta „îşi menţine toate declaraţiile anterioare” din faza de urmărire penală, cu privire la care „nu mai are nimic de adăugat, precizând că, totul s-a petrecut aşa cum a arătat în depoziţiile sale”.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul B.S. (fila 158 up) şi-a manifestat aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a infracţiunilor, pentru care a fost cercetat, susţinând că denunţul lui M.G. reprezintă un act de răzbunare, întrucât a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiunea de trafic de droguri.

Curtea reţine că în faţa Tribunalului Maramureş, inculpatul C.T.A. a revenit în totalitate asupra recunoaşterii sincere a faptelor, făcută în faza de urmărire penală, învederând că în februarie 2011 M.G. i-a trimis o scrisoare în care îi cerea să declare că el ar fi introdus drogurile în ţară, împreună cu numitul H. S.. M.G. afirma că, dacă va proceda aşa, el va beneficia de reducerea pedepsei, iar inculpatul C. nu va păţi nimic, urmând să-şi încaseze şi banii pentru perioada lucrată în Spania. Scrisoarea i-a fost trimisă, prin intermediul soţiei lui M.G.. Inculpatul C.T.A. şi-a justificat revenirea asupra declaraţiilor date, prin aceea că cea dintâi depoziţie i-a fost dictată de organele de cercetare penală, fiind supus unor presiuni, iar în faţa procurorului, asistat fiind de un apărător desemnat din oficiu, i-a fost frică să-şi retracteze declaraţiile, astfel că a confirmat, că cele susţinute, sunt adevărate. Cu privire la recunoaşterea după fotografii, a arătat că i s-au prezentat mai multe planşe şi i s-a cerut să-l recunoască pe inculpatul B.S., astfel că a indicat la întâmplare una dintre ele, menţionând însă că persoana la care face referire se numeşte H. S. şi nu B.S. (filele 63-64 din dosarul instanţei).

Inculpatul C.T., în faţa Tribunalului, la fila 64, explică că în faţa procurorului nu a revenit asupra declaraţiilor mincinoase, date iniţial, întrucât i-a fost ruşine, iar pe de altă parte, nu a cunoscut că este posibil acest lucru.

Inculpatul B.S. (S.B.), în declaraţia dată în faţa Tribunalului Maramureş (fila 62), nu recunoaşte acuzaţiile aduse de către procuror, învederând că motivul pentru care M.G. l-a denunţat este acela că a dorit să se răzbune, întrucât i-a solicitat plata preţului microbuzului vândut, iar pe de altă parte, după ce M.G. a fost arestat, a întreţinut relaţii intime cu soţia acestuia, împrejurare aflată ulterior şi de către denunţător.

Martorul M.G., în faţa Tribunalului Maramureş (fila 75) şi-a menţinut declaraţiile din faza de urmărire penală, în totalitate, precizând că:”îl recunoaşte în sala de judecată pe inculpatul B.S., ca fiind persoana pe care a cunoscut-o în Spania în anul 2002, sub numele de H.S., zis B.. Cu privire la scrisoarea trimisă familiei sale, în care se referea şi la inculpatul C., M.G. precizează că i-a recomandat rudei sale să declare adevărul”.

Recunoaşte, de asemenea, că a primit sume de bani în euro de la inculpatul B.S. respectiv 1800 euro „întrucât el a picat cu drogurile”, iar B.S. „a rămas afară”, acesta dându-i totodată asigurări în sensul că „indiferent ce se va întâmpla, familia sa nu va duce lipsă de nimic”.

Curtea reţine ca relevantă în existenţa grupului infracţional şi împărţirea sarcinilor între membrii acestuia, declaraţia lui M.G. din faţa Tribunalului

7    5    5

Maramureş, care precizează textual: „în cadrul grupului, discuţiile s-au purtat între inculpatul B., M.G. şi C.T., fiecare având următoarele sarcini: B.S. -trebuia să cumpere din banii săi drogurile, inculpatul C.T. - trebuia să le introducă în România, iar M.G. urma să le vândă prin intermediul nepotului său M.V.A.”. Din aceeaşi declaraţie, rezultă că fiecare dintre cei trei, trebuia să beneficieze de o parte egală din câştig, însă ulterior, inculpatul B.S. nu a mai fost de acord să-i remită aceeaşi sumă şi inculpatului C., pentru transportul drogurilor, propunându-i lui M.G. ca inculpatului C. să-i dea doar 1000 euro.

Curtea reţine că în faţa Tribunalului Maramureş - fila 78 - şi martorul M.V.A. şi-a menţinut în întregime declaraţiile date în faza de urmărire penală, precizând că inculpaţii M.G. şi C.T. s-au prezentat împreună la locuinţa sa din Satu Mare, în luna august 2009, având asupra lor cele 2 kg de haşiş, urmare discuţiei telefonice cu M.G., în care martorul M.V.A. şi-a manifestat disponibilitatea de a vinde substanţele ilicite. La locuinţa martorului, acesta a auzit când inculpatul C.T. a solicitat de la M.G., contravaloarea transportului drogurilor, în sumă de 1500 euro.

În faţa Tribunalului Maramureş (filele 88, 128) au fost audiaţi şi martorii M.A. şi S.M., declaraţiile acestora fiind mai puţin semnificative, martorii necunoscând aspecte cu privire la introducerea drogurilor în ţară, martorul S.M. ocupându-se ulterior, în cursul anului 2010, de vânzarea unei cantităţi din drogurile aduse de către M.G. şi C.T..

Martora M.I., prin declaraţia dată în faţa Tribunalului Maramureş (fila 89-90), nu recunoaşte că ar fi întreţinut relaţii intime cu inculpatul B.S., nici ea şi nici sora acesteia, şi nu are cunoştinţă că soţul ei ar fi cumpărat vreun vehicul de la inculpatul

B..

Cu privire la scrisoarea la care a făcut referire inculpatul C.T.A., martora M.I. a confirmat aceste aspecte, învederând că M.G. a trimis mamei martorei, o scrisoare, ce era destinată familiei, copiilor, şi în care erau câteva rânduri în care se făcea referire la inculpatul C.T.A., recomandându-i să spună adevărul. Martora a mai arătat că scrisoarea nu avea cum să-i fie destinată ei, întrucât în acea perioadă nu se afla în ţară, ci lucra în străinătate.

Curtea reţine de asemenea, în dovedirea vinovăţiei inculpaţilor apelanţi, că martorul M.V.A. a declarat în faţa tribunalului că în perioada în care se afla arestat împreună cu numitul M.G., acesta i-a cerut iniţial să-şi schimbe declaraţia şi să afirme că ar fi primit drogurile de la o persoană din Cluj, lucru neacceptat de martor. Apoi M.G. i-a comunicat că „va da o declaraţie în care va indica toate persoanele implicate în cauză”, făcând referire, printre alţii, la numiţii S. şi A..

Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor, Curtea a încuviinţat audierea nemijlocită a martorului C. G., fila 162, dar a cărei declaraţie nu va fi luată în considerare la pronunţarea unei decizii în prezenta cauză, deoarece nu conţine elemente relevante cu privire la dovedirea stării de fapt şi implicarea sau neimplicarea apelanţilor în comiterea faptelor deduse judecăţii.

In privinţa motivelor de apel formulate de inculpatul C.T.A., prin care se solicită achitarea sa pentru infracţiunile deduse judecăţii, în baza art. 16 lit. a şi c NCPP, Curtea reţine că această cerere este nefondată, neavând suport în probele dosarului.

Astfel, s-a afirmat de către inculpatul C.T. că a fost presat de anchetatori să dea acele declaraţii în faza de urmărire penală şi că ele nu exprimă adevărul. Revenirile inculpatului C. asupra recunoaşterilor iniţiale, sunt neavenite şi vor fi înlăturate ca nesincere, ele necoroborându-se cu probele administrate în cauză. Aceste susţineri nu sunt veridice, pentru următoarele argumente:

- în toate declaraţiile din faza de urmărire penală inculpatul C. a menţionat în finalul acestora că „cele învederate sunt reale şi că acestea au fost date fără a fi fost constrâns fizic sau moral de către organele de poliţie”;

- mai mult, în faţa procurorului DIICOT, inculpatul a fost asistat de un apărător din oficiu, dar nici cu ocazia acelor audieri, nu a reclamat constrângerile la care a fost supus de către ofiţerul de poliţie I.N.. De remarcat, că nici în faţa Tribunalului Maramureş, nu i-a comunicat apărătorului, presiunile morale la care a fost supus de către poliţist şi nici nu le-a adus la cunoştinţa magistratului care a instrumentat cauza, cu atât mai mult, cu cât cu ocazia confruntărilor din faza de urmărire penală, a precizat că şi-a menţinut poziţia exprimată la poliţie;

- pe de altă parte, dacă susţinerile sale ar fi reale, se pune întrebarea legitimă de ce nu a formulat plângere penală împotriva poliţistului care a exercitat presiuni asupra sa;

- mai mult, declaraţiile inculpatului C. conţineau amănunte pe care nicio persoană care nu ar fi fost implicată în traficul de droguri nu le putea descrie, cum ar fi, spre exemplu, locul de întâlnire în Spania dintre el, M.G. şi inculpatul B.S., componenţa grupului infracţional şi perioada în care acesta a acţionat, locul de depozitare a drogurilor, precum şi persoana care le-a transportat în România şi dacă aceasta a fost însoţită şi de alţi membri ai grupării sau nu; aşa fiind, poliţistul N. nu avea de unde să cunoască aceste detalii ale activităţii infracţionale, al cărei debut se situează în Spania, motiv pentru care susţinerile inculpatului C. din faţa Curţii de Apel sunt mincinoase.

- este evident că la debutul anchetei, fiind speriat de consecinţele faptelor sale şi nemaiavând contact cu legea penală, inculpatul C. a fost sincer, dar pe parcursul cercetării judecătoreşti , atât în faţa Tribunalului Maramureş, cât şi în faţa Curţii de Apel, întâlnindu-se frecvent cu inculpatul B.S., care a adoptat o poziţie de negare a comiterii infracţiunilor, de la început, s-a hotărât să adopte aceeaşi atitudine de nesinceritate, în speranţa înlăturării consecinţelor penale ale faptelor sale ilicite, acuzând, nejustificat, organele de anchetă cu privire la modul de efectuare a urmăririi penale;

- nesinceritatea inculpatului C.T.A. este pusă în evidenţă şi prin declaraţia poliţistului I.N., ascultat nemijlocit de către Curte în şedinţa din 14 mai 2014, acesta învederând că apelantul C., la 9.05.2011, la Poliţia Sighetu Marmaţiei, l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul B.S., în prezenţa martorului asistent F.I.N., în sensul că, după intrarea în încăperea unde se efectua procedura de recunoaştere, după ce a privit cu atenţie patru planşe fotografice, fără ezitare, a indicat fotografia nr. 3, precizând că pe acel bărbat îl cunoaşte sub numele de S.B., cu care în luna august 2009, s-au întâlnit în Spania, la o terasă, şi acea persoană împreună cu M.G. i-au propus să transporte în bagajele sale, din Spania în România, „marfă”, în schimbul sumei de 1500 euro, aspect cu care el a fost de acord. Martorul N. arată că, în prezenţa martorului asistent şi a inculpatului C.T., care a făcut recunoaşterea, a citit datele înscrise pe spatele fotografiei, rezultând că acesta este inculpatul B.S., domiciliat în T.. Martorul a afirmat că inculpatul C.T. nu a avut de efectuat observaţii cu privire la modul în care s-a derulat recunoaşterea şi nici cu privire la cele consemnate în procesul verbal din 9 mai 2011, încheiat în acest scop de către organele de poliţie. Martorul N. precizează că, la 9 mai 2011, inculpatul C.T.A. a dat o declaraţie olografă, din care rezultă că l-a recunoscut fără ezitare în fotografie, pe S.B., care împreună cu M.G. i-au propus în luna august 2009 să transporte, pentru ei în România, o cantitate de droguri, în schimbul sumei de 1500 euro, el fiind de acord cu această ofertă. Mai mult, cu ocazia audierilor a aflat că S.B., este de fapt inculpatul

B.S.

- nesinceritatea inculpatului C. din faţa Curţii, este reliefată prin conţinutul proceselor-verbale de confruntare din 21.06.2011 şi 20.07.2011 din faţa procurorului DIICOT-B.T.Maramureş dintre el şi inculpatul B., apoi dintre el şi M.G., din care rezultă că el îşi menţine toate declaraţiile date anterior, prin care a recunoscut transportul drogurilor din Spania în România, în schimbul sumei de 1500 euro promisă de inculpatul B.S., deplasare în care a fost însoţit şi de M.G..

-revenirile inculpatului C. din faţa Curţii, asupra recunoaşterilor din faţa procurorului, sunt combătute şi prin conţinutul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 20.07.2011 de la DIICOT-B.T. Maramureş unde învederează textual:

”îmi menţin toate declaraţiile anterioare, nu mai am nimic de adăugat, totul s-a petrecut aşa cum am arătat în depoziţiile mele”.

-retractarea declaraţiilor inculpatului C. din faza de judecată este combătută şi prin declaraţia lui M.G., fila 40 up, acesta învederând textual: ”nepotul meu M.V.A. mi-a spus că inculpatul C. a cerut de la inculpatul B. suma de 1500 euro promisă pentru transportul drogurilor din Spania în România”, dar şi prin declaraţia martorului M.V.A. fila 59 up, care precizează „la locuinţa mea, în august 2009, au venit M.G. şi

C.A. şi în prezenţa mea, inculpatul C. a afirmat că el şi-a făcut datoria şi trebuie să îşi primească partea de la M.G. şi numitul S., în valoare de 1500 euro”.

In privinţa motivelor de apel formulate de inculpatul B.S., prin care se solicită achitarea, conform art. 16 lit.a şi c NCPP, Curtea reţine că nici acestea nu sunt fondate.

Apărările invocate de inculpatul B., pe parcursul procesului penal, sunt nesincere şi vor fi înlăturate, ele necoroborându-se cu susţinerile constante ale inculpatului C.T.A. din faza de urmărire penală, cu cele ale lui M.G. din faza de urmărire penală şi din faţa Tribunalului Maramureş, cu cele ale lui M.V.A. din faţa procurorului şi din faţa instanţei, cu conţinutul proceselor-verbale de confruntare dintre el şi inculpatul C. din 21.06.2011 de la DIICOT Maramureş şi cele din 20.07.2011 dintre M.G. şi C.T., de la acelaşi organ de urmărire penală, cu conţinutul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală al inculpatului C. din 20.07.2011, cu declaraţia martorului I.N. din faţa Curţii de Apel din 14.05.2014.

În primul rând, vinovăţia inculpatului B.S. în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii este reliefată prin declaraţia martorului M.G. din 12.05.2011 din faţa procurorului DIICOT, care învederează următoarele: ”În anul 2009 mă aflam în Spania la muncă, în localitatea Llerida. Împreună cu mine se afla şi vărul soţiei mele, numitul C.T.A., din comuna Săpânţa, jud. Maramureş, care muncea în agricultură, ca şi muncitor necalificat. În perioada 2002-2003, în Spania l-am cunoscut pe S.B.. Atât la organele de poliţie cât şi în faţa procurorului, pe o planşă foto, l-am recunoscut pe

S.B., ca fiind în realitate inculpatul B.S., domiciliat în T., aspecte pe care nu le-am cunoscut până acum. Ştiam despre el că dădea bani împrumut, românilor aflaţi în Spania, la lucru, iar în România se ocupa cu aceleaşi activităţi. În luna august 2009 mi-a vândut o maşină veche cu suma de 1000 euro, S.B. spunându-mi că pot să i-o plătesc când voi avea bani. Ulterior s-a răzgândit şi mi-a cerut dobândă, iar apoi a venit cu altă propunere, în sensul că neavând de unde să-i achit valoarea microbuzului, mi-a cerut să-l ajut la introducerea de droguri în România, afirmând că este vorba de „ciocolată”, respectiv de haşiş. Eu ştiam că el are droguri în România. Prima dată m-a întrebat dacă cunosc pe cineva, care ar fi dispus să achiziţioneze droguri de la el, iar eu, cunoscând că nepotul meu M.V.A. era consumator de asemenea substanţe, folosind telefonul mobil al inculpatului B.S., l-am contactat pe acesta, iar nepotul meu s-a arătat dispus să cumpere o cantitate mai mare de droguri, pentru a le vinde unei alte persoane, împrejurare adusă la cunoştinţa lui S.B. (inculpat B.S.). În această împrejurare, am aflat de la inculpatul B. că drogurile la care se referea el, erau de fapt în Spania şi că vroia să le introducă în România. După circa o săptămâna, inculpatul B. împreună cu inculpatul C. şi cu mine ne-am deplasat la o terasă, unde S.B. (alias inculpatul B.) a deschis din nou discuţia despre transportul drogurilor în România, abordându-l în acest sens pe inculpatul C.T., în prezenţa mea. Am asistat la momentul în care inculpatul B. i-a promis suma de 1000 euro inculpatului C., pentru a accepta să transporte în bagajele sale, în România, drogurile. Inculpatul C. a refuzat propunerea iniţială, având în vedere doar suma de 1000 euro. Inculpatul C.T. împreună cu inculpatul B. s-au lămurit pe loc, în momentul în care inculpatul B. i-a oferit 1500 euro pentru transportul drogurilor în România. Inculpatul C., a afirmat că inculpatul B. a venit cu un autoturism la blocul unde locuiam eu şi inculpatul C. şi fără să coboare din vehicul i-a dat o pungă cu droguri, respectiv 2 kg haşiş, ambalate în 4 calupuri, peste care inculpatul C. a aşezat scotch şi o folie de material plastic. După o săptămână, inculpatul C. a revenit în România, singur. Nu este adevărat că inculpatul C. nu ar cunoaşte localitatea Satu Mare, deoarece când eu am sosit a doua zi în România, inculpatul C. era acasă la nepotul meu M.V.A. la Satu Mare, care şi adusese nişte potenţiali cumpărători de droguri. La locuinţa nepotului meu, am stat împreună cu inculpatul C., 4 zile.

I-am dat telefon inculpatului B., în Spania, i-am spus că drogurile nu s-au vândut şi i-am reproşat că mi-am pierdut serviciul din cauza acestui transport. In acest context inculpatul B. mi-a trimis din Spania suma de 1000 euro „ca să mă descurc", iar inculpatului C. nu i-a remis suma de 1500 euro, promisă. Când eram în România, inculpatul B. mi-a spus să am grijă de marfă, pentru că dacă se întâmplă ceva cu drogurile „răspund în faţa lui cu suma de 12.000 euro". Totodată mi-a promis că va lua înapoi microbuzul, ce mi l-a vândut, fără ca eu să mai trebuiască să-l achit. După ce am fost arestat pentru trafic de droguri, inculpatul B.S. mi-a trimis pe adresa soacrei mele, suma de 1700 euro, pentru a-mi putea angaja avocat, iar după ce am fost condamnat, nu m-a mai căutat. Când eram în Spania, înainte de a fi arestat, inculpatul B. m-a mai ameninţat de câteva ori prin telefon, folosind expresii de genul „ ştiu unde umblă copiii tăi la şcoală", motiv pentru care nu l-am denunţat, decât după rămânerea definitivă a condamnării la pedeapsa de 6 ani închisoare".

Probe de vinovăţie, referitor la inculpatul B.S., vizând faptele deduse judecăţii, rezultă şi din declaraţia martorului M.V.A., din faza de urmărire penală din

16.03.2011, 16.05.2011, precum şi din faţa Tribunalului Maramureş fila 78.

Astfel, acesta învederează textual: ”In vara anului 2009, M.G. m-a întrebat cum merge piaţa drogurilor în Satu Mare, el ştiind că eu consumam ocazional aceste substanţe. Relatez faptul că în acea perioadă M.G. se afla în Spania, la lucru. In acele discuţii eu i-am promis că îl ajut în vânzarea drogurilor. La sfârşitul verii din anul 2009 s-a prezentat la locuinţa mea M.G. împreună cu numitul A. din ..., afirmând că este verişorul soţiei sale. Aceştia au adus cu ei cantitatea de 2 kg haşiş, ambalate în 4 calupuri, fiecare conţinând câte 5 tablete, a câte 100 grame haşiş. Din discuţiile purtate cu cei doi, am înţeles faptul că A. a introdus drogurile în ţară, el ajungând în România cu o zi înainte faţă de unchiul meu. La locuinţa mea, C.A. a afirmat faptul că „el şi-a făcut datoria şi trebuie să-şi primească partea în valoare de 1500 euro de la unchiul meu şi de la numitul S.".

În faţa Tribunalului Maramureş, martorul M.V.A. a precizat că îşi menţine în integralitate declaraţiile date în faţa procurorului, susţinând însă că unchiul său M.G. şi inculpatul C.T., au venit deodată la locuinţa sa din Satu Mare în luna august 2009, având asupra lor cele 2 kg de haşiş.

Şi prin declaraţiile constante ale inculpatului C.T.A. din faza de urmărire penală (14.03.2011), cea din faţa procurorului DIICOT fila 74, din declaraţia din 9.05.2011 de la Poliţia Sighetu Marmaţiei, este pusă în evidenţă şi dovedită vinovăţia inculpatului B.S..

Astfel, C.T. afirmă textual:” în luna august 2009, M.G. şi H. S. (S.B.), mi-au propus ca atunci când voi veni în România să transport în bagaj „nişte marfă care valorează bani mulţi", eu dându-mi seama că este vorba despre droguri, contra sumei de 1500 euro, discuţie purtată la o terasă în Spania, eu fiind de acord. Drogurile au fost aşezate într-o geantă de M.G. şi B.S., care m-au condus la autocarul cu care am venit în România împreună cu M.G. , în data de 5 - 6 august 2009. Din planşa foto, prezentată de poliţie, am recunoscut pe S.B., aflând că în realitate se numeşte B.S. şi este din T., şi precizez că el este acel bărbat cu care m-am întâlnit alături de M.G., în luna august 2009 în Llerida, Spania. Amândoi mi-au propus să transport în bagajele mele nişte marfă care valorează bani mulţi", pentru suma de 1500 euro, fiind vorba de 2 kg haşiş ".

Inculpatul C.T.A., la 9.05.2011, la Poliţia Sighetu Marmaţiei, „l-a recunoscut după fotografie pe inculpatul B.S. în prezenţa martorului asistent F.I.N., ca fiind persoana care împreună cu M.G., în luna august 2009, i-au propus să transporte, din Spania în România, „marfă”, în schimbul sumei de 1500 euro, aspect cu care el a fost de acord”.

„La 9 mai 2011 inculpatul C.T.A. a dat o declaraţie olografă, ataşată la fila 83 up, din care rezultă că l-a recunoscut fără ezitare în fotografie pe S.B., care împreună cu M.G. i-au propus în luna august 2009 să transporte, pentru ei în România, o cantitate de droguri, în schimbul sumei de 1500 euro, el fiind de acord cu această ofertă”.

Nu în ultimul rând, vinovăţia inculpatului B.S. este reliefată şi prin conţinutul proceselor-verbale de confruntare de la DIICOT Maramureş din lunile iunie şi iulie 2011 dintre acesta şi inculpatul C., şi dintre inculpatul C. şi M.G., prin care C. a afirmat „că îşi menţine toate declaraţiile date anterior, precizând că inculpatul B.S. i-a predat drogurile pentru transport, în schimbul sumei de 1500 euro”.

Şi în cuprinsul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, din iulie 2011 de la DIICOT Maramureş, inculpatul C. afirmă textual :”îmi menţin toate declaraţiile anterioare, nu mai am nimic de adăugat, totul s-a petrecut aşa cum am arătat”.

Apărările inculpatului B.S. în sensul că ar fi vândut un vehicul lui M.G., sau că ar fi întreţinut relaţii intime cu soţia acestuia, sunt combătute ca nesincere prin declaraţia martorei M.I., care în faţa Tribunalului Maramureş învederează că „nu este real nici un aspect din cel relatat de inculpatul B., cu privire la achiziţionarea vreunui autovehicul de către soţul său de la acesta, iar pe de altă parte, niciodată, nici ea şi nici sora acesteia nu au întreţinut relaţii intime cu apelantul”.

S-a susţinut de către inculpatul B. în apărarea sa, că declaraţiile lui M.G. sunt contradictorii, astfel că nu pot fundamenta o soluţie de condamnare, motiv pentru care, cere înlăturarea lor, din ansamblul probaţiunii ataşate cauzei.

Curtea reţine că aceste contradicţii se explică prin aceea că, ele apar în declaraţiile date de denunţător, în timp ce dosarul în care fusese condamnat la pedeapsa închisorii, se afla în căile de atac ordinare la Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceste reveniri şi oscilaţii ale lui M.G. asupra momentului introducerii în ţară a drogurilor, în aceeaşi zi, sau separat de C.T.A., în luna august 2009, se justifică prin încercarea acestuia de a-şi minimaliza aportul infracţional şi de a influenţa astfel, favorabil, decizia instanţei de recurs, în dosarul în care fusese deja condamnat.

S-a mai susţinut de către inculpatul B., că trebuie înlăturate de la dosar mijloacele de probă administrate de către poliţistul F.M. din cadrul DGCCO Maramureş, întrucât acesta a fost condamnat pentru fapte de corupţie de către Curtea de Apel Cluj, în anul 2013.

Curtea nu va da curs acestei solicitări, întrucât Inspectorul de poliţie F.M., a întocmit la fila 36 up, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 4 mai 2011 cu privire la presupusele fapte comise de apelanţi şi referatul cu propunere de declinare a competenţei din 14 mai 2011 în favoarea DIICOT- Biroul Teritorial Maramureş, tocmai datorită specificului infracţiunilor de trafic de droguri imputate inculpaţilor, acte care nu au influenţat soluţia de condamnare pronunţată în speţă de către Tribunalul Maramureş.

Curtea apreciază că instanţele pot dispune excluderea mijloacelor de probă administrate de către procuror sau poliţistul delegat de către acesta, numai în cazul în care constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu. Instanţele trebuie să evalueze necesitatea aplicării sancţiunii excluderii prin raportare la gravitatea încălcării drepturilor inculpatului, în procesul de administrare a probatoriului, la impactul pe care caracterul nelegal sau neloial al probei îl poate avea cu privire la credibilitatea mijlocului de probă, precum şi la importanţa pe care mijlocul de probă o prezintă în susţinerea acuzării.

Curtea reţine că în privinţa încălcării prevederilor codului de procedură penală român sau ale legislaţiei speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare substanţială şi semnificativă a acestor dispoziţii legale, ce aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal şi astfel unui drept garantat de Convenţia Europeană suspectului sau inculpatului sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă, este de natură să ducă la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat.

Aşa fiind, Curtea nu va reţine caracterul ilegal al mijloacelor de probă din faza urmăririi penale întocmite de poliţistul F.M., câtă vreme nu s-a dovedit că acesta le-a obţinut într-o manieră neloială.

Curtea reţine că aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, in cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, confirmarea sau absenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.

Potrivit disp. art 103 NCPP, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este operaţiunea finală a activităţii de probaţiune, care permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor celor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii. Mai mult, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată şi în dispoziţiile art.6 paragr.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecinţe: a) în privinţa organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului; b) în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul său de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.

În sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie - astfel cum este reglementată prin disp.art. 4 NCCP şi art.99 NCPP - îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi operantă prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunea nu este dovedită cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată în privinţa celor doi inculpaţi, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăţia acestora.

Folosirea ca probe a declaraţiilor administrate în faţa procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 şi paragraf 3 lit. d din Convenţie, în condiţiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declaraţii împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, aşa cum se arată în cauzele CEDO „Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992”.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declaraţie dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecăţii, aşa cum se învederează în deciziile CEDO „Dănilă contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franţei prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra Turciei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra Turciei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziţii respectate în speţa de faţă, martorii acuzării şi ai apărării fiind ascultaţi nemijlocit în faţa inculpaţilor şi a instanţei.

Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanţei ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze şi pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, aşa cum se arată şi în decizia din 4 iulie 1979 în cauza „X contra Germaniei nr. 8414/1978”, dispoziţie respectată în prezenta speţă.

Declaraţiile inculpaţilor făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpaţilor apelanţi făcute în faţa Tribunalului Maramureş şi ale Curţii, sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestora de consecinţele penale ale faptelor lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art.5 din NCPP privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Deşi inculpaţii apelanţi, în faţa judecătorilor, au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnaţi pe nedrept, susţinerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată achitarea    inculpaţilor în baza art. 16 lit.

a şi    c,    art.    17    din NCPP, rap.la art. 396 alin. 5 NCPP, condamnarea lor pronunţându-se

de către Curte, deoarece instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele imputate există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către apelanţi.

În legătură cu solicitările subsidiare ale    inculpaţilor, de a li se aplica

legea    penală    mai favorabilă, conform art. 5 NCP şi a se    constata inexistenţa unui grup

infracţional organizat conform art. 367 NCP, de a se înlătura în privinţa inculpatului

B. reţinerea formei continuate prev. de art. 41 alin. 2 VCP referitor la infracţiunea de trafic de droguri de risc, în modalitatea complicităţii la introducerea în ţară a acestora, iar în final, dacă se va reţine vinovăţia sa, a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, întrucât este bolnav de hepatită şi hernie de disc şi are în întreţinere 4 copii minori, Curtea reţine că nici aceste cereri nu sunt fondate.

In legătură cu infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.la art. 323 Cod penal, trebuie remarcat că aceasta nu este dezincriminată, elementele ei constitutive regăsindu-se în incriminarea din art. 367 din NCP, aşa cum se arată în decizia nr. 12 din 2.06.2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea reţine ca relevantă în existenţa grupului infracţional şi împărţirea sarcinilor între membrii acestuia, declaraţia lui M.G. din faţa Tribunalului Maramureş, care precizează textual: „în cadrul grupului, discuţiile s-au purtat între inculpatul B., M.G. şi C.T., fiecare având următoarele sarcini: B.S. -trebuia să cumpere din banii săi drogurile, inculpatul C.T. - trebuia să le introducă în România, iar M.G. urma să le vândă prin intermediul nepotului său M.V.A.. Din aceeaşi declaraţie, rezultă că fiecare dintre cei trei, trebuia să beneficieze de o parte egală din câştig, însă ulterior, inculpatul B.S. nu a mai fost de acord să-i remită aceeaşi sumă şi inculpatului C., pentru transportul drogurilor, propunându-i lui M.G. ca inculpatului C. să-i dea doar 1000 euro".

Conform art. 367 alin. 6 NCP, prin grup infracţional organizat se înţelege cel structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Grupul din speţa de faţă, a fost compus din B.S. - care era liderul acestuia, ce avea ca sarcină procurarea şi achiziţionarea de droguri pentru a fi transportate din Spania în România, C.T. - ce avea misiunea de transportator a substanţelor ilicite în România, M.G. - cu sarcina de distribuire a drogurilor şi identificarea de cumpărători prin intermediul nepotului său M.V.A..

Prin urmare, infracţiunea vizată de art. 8 din Legea nr. 39/2003 o găsim reincriminată în conţinutul art. 367 NCP. Această faptă a fost comisă de inculpatul B. în modalitatea iniţierii şi constituirii grupului infracţional organizat, iar în privinţa inculpatului C.T., se reţine aderarea la acel grup.

În speţă, legea penală mai favorabilă conform art. 5 NCP este codul penal vechi, deoarece în privinţa infracţiunii vizate de art. 323 VCP nu este prevăzută pedeapsă complementară, însă în art. 367 NCP este obligatorie pentru această faptă, aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii unor drepturi.

Chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute în art. 367 alin. 1 NCP sunt de la 1 la 5 ani, aşa cum am arătat mai sus, legea mai favorabilă, este cea veche, art. 323 VCP întrucât alături de sancţiunea principală, nu este prevăzută şi pedeapsă complementară. Pe de altă parte, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă, va contribui la resocializarea pozitivă a inculpatului B., urmând a fi menţinută de către Curte, deoarece acesta a constituit un grup infracţional, al cărui scop era tocmai introducerea de droguri în România, faptă de un pericol social extrem de ridicat. Nu trebuie omis faptul, că în speţă este vorba de introducerea în ţară a două kg haşiş.

Curtea nu a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, din art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.la art. 323 CP în art. 367 NCP, întrucât aceasta ar fi pur formală, câtă vreme s-a apreciat că legea mai favorabilă este codul penal vechi, menţinând pedepsele aplicate de către Tribunalul Maramureş, în privinţa tuturor infracţiunilor, referitor la ambii inculpaţi.

În privinţa infracţiunii de trafic de droguri de risc, reţinută în sarcina inculpatului B., prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 deşi în prezent s-au modificat limitele de pedeapsă, aceasta fiind sancţionată cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, Curtea, la individualizarea sancţiunii aplicabile apelantului, apreciază ca judicioasă pedeapsa aplicată de Tribunalul Maramureş, pe care o va menţine. Şi limitele de pedeapsă pentru infracţiunea vizată de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 în modalitatea complicităţii prev. de art. 26 VCP rap. la art. 48 NCP, s-au modificat, aceasta fiind sancţionată cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Şi în privinţa acestei fapte penale, Curtea apreciază ca justă pedeapsa dispusă de Tribunalul Maramureş pe care o va menţine.

Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi pentru inculpatul C.T., astfel că acestea nu vor mai fi reiterate.

Codul penal vechi din 1969 este legea mai favorabilă, întrucât în cazul concursului de infracţiuni, în urma contopirii pedepselor, sporul ce se poate aplica de către judecători este opţional, facultativ, câtă vreme cel reglementat în NCP în art. 39 lit. b este obligatoriu, fiind de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe lângă pedeapsa cea mai grea. În prezenta cauză, câtă vreme Curtea a apreciat ca temeinice pedepsele dispuse de Tribunalul Maramureş şi le-a menţinut, dacă ar aplica NCP, s-ar ajunge la pedepse mai mari decât cele aplicate de prima instanţă, respectiv de 5 ani şi 6 luni în privinţa inculpatului B. şi de 4 ani şi 8 luni în privinţa inculpatului C., ceea ce nu ar fi admisibil, agravându-li-se situaţia juridică în propria cale de atac. Pe de altă parte, circumstanţele atenuante aplicate de Tribunal prin art. 74 lit.a VCP, nu mai au corespondent în NCP, înlăturarea acestora de către Curte, putând duce la agravarea pedepselor pe care inculpaţii le-ar avea de executat, ceea ce nu este permis, în propria cale de atac.

În mod judicios, s-a reţinut de către Tribunalul Maramureş comiterea infracţiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în calitate de complice, de către inculpatul B., în formă continuată, cu art. 41 alin.2 VCP, acest lucru rezultând neîndoielnic din conţinutul procesului-verbal de confruntare dintre M.G. şi C.T.A. fila 118-120 up, care relevă textual, la unison :”faptele s-au petrecut în perioada iulie-august 2009”. Această încadrare juridică va fi păstrată şi de către Curte, constituind o lege penală mai favorabilă, cu atât mai mult, cu cât în Noul Cod Penal, infracţiunea continuată are o altă reglementare în art. 35 alin. 1 şi 2, texte care nu au incidenţă în speţa de faţă.

Încadrarea juridică a infracţiunii vizate de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. 2 din VCP şi cu art. 26 VCP, este corectă în sarcina inculpatului B., deoarece el este cel care a procurat drogurile, a înlesnit şi a ajutat pe inculpatul C. la transportul acestora în România, transport care s-a realizat efectiv, însă, de către acesta din urmă, ceea ce atrage calitatea de autor, a inculpatului C. la aceeaşi infracţiune.

Nu se va putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor rezultante ale inculpaţilor, întrucât trebuie avută în vedere cantitatea mare de droguri ce a fost introdusă în România, respectiv 2 kg haşiş, forma continuată a infracţiunii prev.de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul B., dublată de atitudinea de nesinceritate a inculpaţilor în faţa instanţelor judecătoreşti.

Curtea va avea în vedere atât pericolul social ridicat al faptelor, dar şi datele ce caracterizează persoana acestora care, în pofida dovezilor de vinovăţie, au negat constant acest lucru, încercând astfel să obstrucţioneze aflarea adevărului, ceea ce duce la concluzia că pentru reeducarea lor se impune aplicarea unui tratament juridic adecvat, respectiv, menţinerea pedepselor aplicate de către Tribunalul Maramureş.

Poziţia adoptată de ambii inculpaţi, în faţa instanţei de fond şi Curte, de nerecunoaştere a niciunei infracţiuni, constituie un aspect negativ cu privire la faptele comise, astfel că nu este de natură, prin ea însăşi să formeze convingerea judecătorului că pentru reeducarea lor este suficientă şi o pedeapsă rezultantă mai redusă, care să fie suspendată condiţionat.

Atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanţelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpaţilor, care la rândul său, se examinează în mod plural, cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale efective, faptul că au fost constituiţi într-un grup infracţional organizat, caracterul repetat al acţiunilor, care atrage o formă agravată a faptelor, prin reţinerea unităţii legale prevăzute în art. 41 alin. 2 C.pen. în sarcina inculpatului B., pentru infracţiunea vizată de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În reţinerea art. 41 alin. 2 VCP, în sarcina inculpatului B., nu este de omis susţinerea martorului M.G. de la fila 40 up, care relevă textual :”am refuzat transportul drogurilor, însă inculpatul B. mi-a comunicat că oricum are posibilitatea de a trimite în ţară, chiar şi 50 kg droguri”.

Pentru motivele ce preced, se vor respinge ca nefondate apelurile formulate de ambii inculpaţi, în baza art. 421 pct. 1 lit. b NCPP.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de câte 150 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, pentru av. Ceapă Ion si Ciobanu Narcisa, în baza art. 272 alin. 1 NCPP.

Vor fi obligaţi inculpaţii B. şi C. să plătească în favoarea statului suma de câte 4500 lei cheltuieli judiciare, în baza art. 275 pct. 4 alin. 2 NCPP. (Judecător Delia Purice)

← Camera preliminară. Trafic de droguri. Nepăstrarea unei...		Absorbirea infracţiunii de incest în viol potrivit Noului Cod... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului de cameră preliminară. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive Citarea inculpatului deţinut în străinătate. Lipsă de procedură. Absorbirea infracţiunii de incest în viol potrivit Noului Cod Penal pt. inexistenţa a două infracţiuni concurente. Respingerea contestaţiei Camera preliminară. Trafic de droguri. Nepăstrarea unei contraprobe. Arestare preventivă. Retractarea şi nuanţarea declaraţiilor inculpatului. Stare de necesitate. Îndeplinirea cerinţelor art. 20 Noul Cod Penal Aprecierea legii penale mai favorabile. Noul Cod Penal