Plângere penală formulată împotriva unui judecător, pentru presupuse infracţiuni comise prin pronunţarea unor hotărâri. Lipsa probelor.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 461 din 12 august 2014
Curtea constată că petiţionarul B.C. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj trimiterea în judecată, în urma efectuării urmăririi penale a judecătorului X.X.X., de la Tribunalul ...., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev.de art.297 C.pen., neglijenţă în serviciu prev.de art.298 C.pen. şi fals intelectual prev.de art.321 C.pen.
În esenţă, infracţiunile ar consta în aceea că judecătorul în perioada 2008-2013 a pronunţat un număr de 13 hotărâri judecătoreşti eronate, cenzurate şi desfiinţate de către Curtea de Apel, în căile de atac, în care petiţionarul avea calitatea de parte, firma sa SC U. SA Bucureşti, aflându-se în insolvenţă.
Prin ordonanţa din 24 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de SC U. SA prin administratorul special B.C., pentru infracţiunile reclamate împotriva judecătorului, apreciind că nu există indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către judecătorul X.X.X..
Procurorul de caz a relevat că nu poate fi angajată răspunderea penală a magistraţilor pentru soluţiile adoptate, întrucât s-ar aduce o gravă atingere principiului independenţei acestora şi supunerii lor numai legii, constituind totodată, o imixtiune în activitatea profesională a judecătorilor.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care prin ordonanţa din 19 mai 2014 dată în dosar .../2014, a respins-o ca nefondată, învederând că hotărârile judecătoreşti nu pot fi cenzurate de către organele de urmărire penală, ci doar de către instanţele de control judiciar.
Împotriva soluţiilor date de procurori, petentul a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, învederând că se impune desfiinţarea ordonanţei de clasare a cauzei din 24.04.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, precum şi a celei dată de procurorul general la 19 mai 2014, întrucât sunt nelegale, hotărârile judecătoreşti pronunţate de către magistratul X.X.X. în perioada 2008-2013, în număr de 13, fiind nelegale şi casate în căile de atac cu ocazia exercitării controlului judiciar, necesitând astfel începerea urmăririi penale faţă de aceasta pentru infracţiunile reclamate: de neglijenţă în serviciu prev.de art.298 C.pen., fals intelectual prev.de art.321 C.pen. şi abuz în serviciu prev.de art.297 C.pen.
Curtea examinând plângerea formulată, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Instanţa, la rândul său în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor dosarelor parchetului, constată că, nu rezultă existenţa faptelor reclamate de către petent în sarcina magistratului X.X.X., deoarece aceasta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, cu respectarea prevederilor legale, prin soluţiile dispuse în cauză. La pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, magistratul a avut în vedere probele dosarului şi printr-o interpretare proprie, a acestora şi supunându-se legii, a dat cele 13 soluţii, care însă au fost modificate de către instanţa superioară. Punctul de vedere exprimat de judecător în cuprinsul unei hotărâri, nu poate fi obligatoriu pentru instanţa de control, iar dacă aceasta din urmă ajunge la o soluţie contrară, nu înseamnă că magistratul fondului a acţionat cu rea-credinţă, abuziv.
Curtea reţine că existenţa unor contradicţii între probe şi mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, civil sau comercial, sunt inevitabile, cauzele fiind diverse şi nu obligatoriu izvorâte din comportamentul rău-voitor sau neconform legii al persoanelor ascultate ori al celor care au strâns şi administrat probele. Unele se referă la împrejurări neesenţiale, nerelevante pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, dar altele pot afecta judicioasa desluşire a stării de fapt şi în mod obligatoriu, trebuie înlăturate de organele judiciare prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă.
În unele cazuri, contradicţiile invocate de părţi sunt consecinţa evaluării subiective a probatoriului administrat şi constituie o motivare a apelului sau contestaţiei.
Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate, reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.
Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a Curţii, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.
Din actele de la dosar, rezultă că magistratul X..X. a pronunţat soluţiile reclamate de petiţionar, în conformitate cu propria sa convingere şi cu probele ataşate cauzei, dar împrejurarea că optica sa nu a fost împărtăşită de către instanţa superioară, nu relevă că judecătorul a acţionat abuziv şi cu rea-credinţă şi nu a săvârşit niciun fals.
Potrivit art.129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Declanşarea unor plângeri penale împotriva judecătorilor, pentru măsurile dispuse sau nu într-un dosar, nu poate determina trimiterea în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor infracţiuni.
Ori, în speţă, nu s-a efectuat nici o probă în acest sens, de către petent, astfel încât, în mod corect, procurorii nu au reţinut comiterea infracţiunilor reclamate, clasând cauza.
Calea plângerii penale, la care a recurs petentul nu a fost instituită de legiuitor, pentru a se ocoli sau, pentru a fi ignorate căile ordinare de atac prevăzute de lege, împotriva unei hotărâri judecătoreşti greşite şi nici nu a fost elaborată, pentru determinare la declanşarea abuzivă de litigii penale şi nici nu s-a instituit o nouă cale de atac ordinară.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva judecătorilor care au pronunţat soluţii în dosarele deduse judecăţii.
Curtea reţine că, în cazul învinuirii unor magistraţi, judecători sau procurori, care judecă alte persoane, infractori ori, chiar, numai justiţiabili, probele trebuie să fie serioase, credibile, de natură a da certitudine asupra situaţiilor de fapt relatate.
Judecătorilor şi procurorilor, persoane cărora, oricând li se pot înscena procese, diverse învinuiri, de către cei judecaţi, ori de alte persoane interesate, de rea-credinţă, trebuie să li se acorde o mare atenţie.
Unor astfel de persoane nu li se poate reţine comiterea unor infracţiuni, pe baza declaraţiilor unor justiţiabili, petiţionari, a unor inculpaţi, a soţiilor sau rudelor acestora şi nici, chiar, pe baza declaraţiilor unor avocaţi, nu de puţine ori, purtători ai intereselor, nu totdeauna legitime, ale clienţilor lor. Ori, în speţă, petiţionarul nu a invocat nicio probă care să poată fi confirmată de către organele de urmărire penală, nedovedindu-se că magistratul ar fi comis vreo infracţiune în derularea activităţii profesionale.
Procurorii, cât şi judecătorul de cameră preliminară nu se pot substitui instanţelor de control judiciar care au avut de judecat cele 13 hotărâri în litigiu, deoarece nu au competenţa de a se pronunţa cu privire la modul de interpretare de către secţia comercială a Curţii de Apel, a dispoziţiilor legale, în dosarele reclamate.
Nu în ultimul rând, Curtea învederează că hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate, conform dispoziţiilor legale.
Pentru motivele ce preced, Curtea în baza art.341 alin.6 lit.a C.pr.pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C., administrator special al SC U. SA, împotriva ordonanţei de clasare dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 24.04.2014, menţinută prin ordonanţa procurorului general al aceluiaşi parchet din 19 mai 2014, prin care s-a clasat dosarul ce o viza pe d-na magistrat X.X.X. de la Tribunalul ...., pentru presupusele infracţiuni de abuz în serviciu, prev.de art.297 C.penal, neglijenţă în serviciu, prev.de art.298 C.penal şi fals intelectual, prev.de art.321 C.penal.
Va obliga petiţionarul să achite statului 250 lei cheltuieli judiciare, în baza art.275 alin.2 C.pr.pen. (Judecător Delia Purice)
| ← Înşelăciune. Răspundere delictuală. Solidaritate.... | Excepţie de neregularitate a actului de sesizare al instanţei.... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre Plângere penală formulată împotriva unui judecător, pentru presupuse infracţiuni comise prin pronunţarea unor hotărâri. Lipsa probelor.
