Decizia penală nr. 1003/2013. Mentinere arest preventiv

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a2

DECIZIA PENALĂ NR.1003/R/2013

Ședința publică din 31 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTORI

: V.

C.

M.

R.

GREFIER

: M.

B.

Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: V. TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul I. F. L. împotriva încheierii penale f.n., din data de 15 iulie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. N., având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul I. F. L., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.M. M. M.

, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul I. F. L., arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul I. F. L. , susține recursul declarat de inculpat, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv raportat la modalitatea de comitere a faptelor de către inculpat, la circumstanțele în care s-au produs acestea și la calitatea părții vătămate.

În subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Susține și motivele invocate de inculpat în declararea acestui recurs, respectiv faptul că inculpatul nici în acest moment nu consideră că ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, apreciind că poate pe viitor să se desfășoare cercetarea judecătorească și dacă este pus în stare de libertate.

Având în vedere cererea subsidiară de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, expune elemente care ar putea sta la baza luării unei astfel de măsuri, respectiv faptul că inculpatul a dat declarații de recunoaștere a faptelor săvârșite, în proces s-au încuviințat audierea unor martori și evident că în ipoteza în care se va putea considera luarea unei astfel de măsuri, inculpatul va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M. ui P., solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate de instanță în cuprinsul încheierii atacate.

Apreciază că în mod corect s-au evaluat indiciile de vinovăție, în continuare subzistând din perspectiva probațiunii administrate în faza de cercetare judecătorească care nu a înregistrat modificări de natură a schimba temeiurile, persistând în continuare pericolul pentru ordinea publică legat de natura infracțiunii săvârșite și de circumstanțele în care inculpatul s-ar putea afla în stare de libertate.

Raportat la aceste elemente, apreciază că nu există nici o circumstanță care să conducă la concluzia modificării acestei soluții, sens în care solicită a fi menținută ca efect a respingerii recursului declarat de inculpat.

Inculpatul I. F. L. , având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

C U R T E A :

Prin încheierea penală din 15 iulie 2013 a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 300/ 2 Cod proc. pen. raportat la art. 160/ b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul I. F. L., fiul lui D. și Dochia, născut la data de_, în N., jud. B. -N., domiciliat în Sîngeorz-Băi, cart. C., nr. 32, jud. B. -N., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal, a infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b/1, alin. 3 Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod penal și incest, prev. de art. 203 Cod penal, art. 41 alin. 2 Cod penal și, reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul din 30 octombrie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -N. în dosarul nr. 984/P/2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul I. F. L., pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. "a"; Cod penal, a infracțiuni de viol, prev. de art. 197 alin. 1, alin.2 lit. "b/1"; și alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și incest prev. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Prin actul de acuzare se rețin în sarcina inculpatului următoarele: Inculpatul I. F. L. este căsătorit cu numita I. R. și au împreună

4 copii minori, cel mai mare fiind partea vătămată I. D. -R., în prezent în vârstă de 8 ani și 4 luni. Din cauza condițiilor precare în care trăiesc, cei doi dormeau în același pat cu minora - partea vătămată, iar ceilalți copii într-un alt pat din aceeași cameră.

Astfel, când soția sa mergea la ceilalți copii, rămânând în pat cu fiica sa minoră, inculpatul a început să aibă relații sexuale cu aceasta, încă din anul 2011. Prin declarația dată la urmărirea penală inculpatul a arătat că în perioada menționată a avut relații sexuale cu minora "fără să le știe numărul, dar oricum mai puțin de 20 de ori";. Mai exact, inculpatul a relatat că " se culca cu aceasta cam de 3 ori, la 2 luni de zile"; și că ultima dată a avut relații sexuale într-o noapte din toamna anului 2011, când a susținut că "a avut impresia că se culcă cu soția sa";.

La începutul anului 2012 inculpatul a fost atenționat de către martorul Strâmbu Grigore, pastor de religie penticostală, din localitatea de domiciliu, care

i-a spus că a auzit că "se culcă cu fata sa și că nu este bine ce face";. Inculpatul a susținut că ulterior acestei observații a întrerupt întreținerea de relații sexuale cu fiica sa minoră I. D. R. .

Se mai arată în actul de acuzare că relațiile sexuale au fost întreținute de inculpat fără a exercita violențe sau amenințări, ci profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra sau de a-și exprima voința, iar uneori profitând de momentele când soția sa nu era acasă.

Inculpatul a susținut că a procedat în modalitatea arătată întrucât atunci când fiica sa a intrat în clasa întâi, i-ar fi spus că a fost victima unui viol comis de un elev de școală cu numele de Jarda A. și că atunci "s-a gândit să profite la rândul său de fetiță";. Inculpatul a mai declarat că nu a denunțat fapta de viol comisă asupra fiicei sale întrucât a discutat personal cu Jarda A., iar acesta a negat fapta.

Fiind examinată medico-legal la data de 10 octombrie 2012, s-a stabilit, pe baza Raportului de constatare medico-legală nr. 2586/II/c/41 din_ emis de Serviciul J. de Medicină Legală B. -N. că partea vătămată I. D.

R. prezintă deflorare veche, a cărei dată de producere nu poate fi stabilită; că partea vătămată nu prezenta la data examinării leziuni traumatice sau modificări lezionare la nivelul organelor genitale, dar că absența acestora nu exclude posibilitatea de producere a unui raport sexual recent și că minora prezintă o dezvoltare psiho-somatică corespunzătoare vârstei de 8 ani și 6 luni.

Verificându-se susținerile inculpatului nu s-a putut stabili că numitul Jarda A. ar fi întreținut relații sexuale cu partea vătămată, aceasta cu atât mai mult cu cât, la data respectivă a avut vârsta de 12 ani și este încadrat într-o categorie de persoane cu handicap mediu, care necesită protecție specială.

În actul de acuzare se menționează că la audierea din 10 octombrie 2012, partea vătămată I. D. R. nu a recunoscut în fața organelor de poliție că tatăl său întreținea cu ea relații sexuale, întrucât a fost sfătuită în acest sens de inculpat, după care s-a constatat că fiind foarte marcată, nu a mai dorit să dea declarație, în concret, evitând să răspundă la întrebările legate de tatăl ei.

Se mai arată în actul de acuzare că atât mama părții vătămate, I. R., cât și bunica acesteia Dărăban E. au bănuit că inculpatul întreținea relații sexuale cu fiica sa minoră. De asemenea, din probațiunea administrată a rezultat că inculpatul s-a opus ca partea vătămată să fie examinată medico- legal, însă a fost convins asupra acestui lucru de fratele său, I. V. și

învățătoarea minorei, martora Panes M. a-Alexandra.

Prin Încheierea penală nr. 75/CC/13 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul penal nr._ s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul I. L. F., pe durata a 29 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de viol, prev. de art. 197 alin.1, alin. 2 lit. "b/1";, alin.3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, și incest prev. de art. 203 Cod penal, art. 41 alin.2 Cod penal, începând cu data de_ .

Instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a reținut că la dosar există probe și indicii temeinice, în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, că inculpatul a comis infracțiunile pentru care este cercetat și că acesta se găsește în situația prev. de art. 148 lit. "f"; Cod procedură penală.

S-au apreciat relevante sub aspectul comiterii faptei următoarele probe: declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală și cea dată judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, declarația părții vătămate I. D. R., declarațiile martorilor A. A. A., Sîngeorzan T., Dărăban E., I. V.

, Panes M. a-Alexandra, I. R., Jarda Maxim Cernestean I. M. ,

procesul-verbal de conducere în teren, raportul de constatare medico legală nr. 2586/II/c/41 din_ întocmit de Serviciul de Medicină Legală B. -N. .

Instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a reținut că inculpatul a comis infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Sub acest din urmă aspect s-au avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise de inculpat, vârsta fragedă a părții vătămate, care îi este fiică și a cărei stare de sănătate a fost prejudiciată, precum și circumstanțele în care au fost săvârșite faptele. La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică s-a ținut seama și de persoana inculpatului, care, potrivit probelor dosarului, are înclinații violente, nu este la prima încălcare a legii penale, din cazierul acestuia rezultând că a mai fost condamnat prin Sentința penală nr. 7/2003 a Judecătoriei N. și Sentința penală nr. 64/2007 a Judecătoriei N. .

Instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a apreciat că există riscul real ca, lăsat în libertate, inculpatul să încerce să obstrucționeze desfășurarea cercetărilor, prin influențarea declarațiilor membrilor familiei sale în a da depoziții care să-l exonereze de răspunderea penală, în vederea "salvării familiei și a reputației sale";. În plus, s-a apreciat că cercetarea inculpatului, în stare de libertate ar crea un mediu familial traumatizat, mai ales în condițiile în care membrii familiei sale au resimțit deja o atare stare (sesizările primare privind comiterea infracțiunilor aparținând chiar surorilor victimei) și că ar da

naștere unui sentiment de insecuritate în rândul acestora, dar și în rândul comunității locale, în situația în care s-ar lua o măsură preventivă mai puțin restrictivă.

Examinând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul I. L. F. conform dispozițiilor art. 300 ind. 2, raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, tribunalul a constatat că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.

În concret, din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat că există probe și indicii temeinice în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală de natură a justifica presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată în modalitatea descrisă în actul de sesizare. Sunt relevante în acest sens: declarațiile inculpatului (f.34-41), declarațiile părții vătămate (f.20-22), declarațiile mamei părții vătămate (f.24-29), Raportul de constatare medico- legală nr. 2586/II/c/41 din_ emis de Serviciul J. de Medicină Legală

B. -N. (f.32), declarațiile martorilor Strâmbu Grigore (f.42), A. A. Alisa (f.43-44), Sîngeorzan Teodor (f.45-46(, Dărăban E. (f.47-52), I. V. (f.53- 56), Dărăban Ionel (f.57), Cernestean I. (f.58), Panes M. a-Alexandra (f.59-60), Jarda Maxim (f.61), Jarda A. (f.64-70), procesele verbale de conducere în teren - reconstituire (f.71-72).

În privința inculpatului sunt incidente dispozițiilor art. 148 lit. "f"; Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de viol prev. de art. 197 alin.1, alin.2 lit. "b/1";, alin. 3 și incest prev. de art. 203 Cod penal, sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect rezultă cu prisosință din natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată, circumstanțele în care au fost săvârșite dar și din faptul că victima acestor infracțiuni a fost fiica sa minoră, în vârstă de 8 ani, a cărei stare de sănătate fizică și psihică a fost grav afectată.

Este de precizat că au fost acordate mai multe termene pentru ca inculpatul să se hotărască asupra aplicării în privința sa a procedurii prev. de

art. 320/1 Cod procedură penală, însă în cele din urmă, întrucât nu a exprimat o poziție tranșantă luând în considerare și solicitarea apărătorului său, s-a dispus începerea cercetării judecătorești și judecarea cauzei conform procedurii de drept comun. Din declarația dată în ședința din_ în fața instanței

inculpatul a negat săvârșirea faptei.

Lăsarea inculpatului în libertate în acest stadiu procesual ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, existând riscul real ca acesta să influențeze membrii familiei sale în declarațiile pe care le vor da în faza de cercetare judecătorească în scopul de a evita răspunderea penală sau cel puțin pentru a-și ușura situația. De asemenea, întoarcerea inculpatului la domiciliu, în momentul de față nu este oportună și ar crea un mediu familial traumatizant îndeosebi pentru partea vătămată și surorile ei, în contextul în care din probele dosarului rezultă că acesta prezintă o distorsionare a sentimentelor paterne și

astfel există riscul să persevereze infracțional prin comiterea aceluiași gen de fapte față de copii săi sau față de alte persoane.

Așa fiind, apreciind că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului I. L. F. și că acestea impun în continuare privarea sa de libertate, în baza art. 300/ 2 raportat la art. 160/ b Cod procedură penală, tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul I. F. L. și, reținând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul I. F. L. a declarat recurs, solicitând instanței casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv raportat la modalitatea de comitere a faptelor, la împrejurările săvârșirii acestora și la calitatea părții vătămate.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. F. L. pentru comiterea infracțiunilor de viol și incest, reținându-se că în cursul anului 2011 a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, partea vătămată I. D. R., în vârstă de 8 ani și 4 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința.

În cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare menținerea măsurii de arest preventiv a inculpatului.

Astfel, pe baza probelor și a actelor existente la dosarul de urmărire penală, s-a apreciat în mod corect că există probe și indice temeinice în sensul cerut de prev. art. 143 C.pr.penală care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În cauză subzistă și prev. art. 148 lit. f C.pr.penală, fiind întrunite condițiile prevăzute de textul de lege menționat, atât cu privire la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului cât și cu privire la pericolul social concret pentru ordinea publică, pericol ce decurge din natura faptelor comise de inculpat.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că soluția pronunțată de instanța de fond de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, reținând și prev. art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.penală, recursul declarat în cauză de inculpat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.penală, se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.

F.

L. (fiul lui

D.

și Dochia, născut la data de_, în N., jud. B.

-N.

, domiciliat

în Sîngeorz-Băi, cart. C., nr. 32, jud. B. -N., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla), împotriva încheierii penale din 15 iulie 2013 a Tribunalului B. -N. .

Stabilește în favoarea Baroului C., suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av.M. M. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 31 iulie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

M. B.

V.

C.

M.

R.

GREFIER,

M. B.

Red.M.B./_ .

Dact.H.C./4 ex. Jud.fond: L. M.V. .

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1003/2013. Mentinere arest preventiv