Decizia penală nr. 689/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a1
DECIZIA PENALĂ NR.689/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
S.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR - ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. T. împotriva încheierii penale f.n. din data de_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. T., în stare de arest, asistat de către apărători aleși av.Ban Tiberiu și B. Călin, ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorii aleși ai inculpatului M.
, depun la dosar motivele privind recursul declarat de inculpat.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul M. T., arată că își însușește recursul declarat de către apărătorul său.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului M. T. , av.Ban Tiberiu, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., respectiv 385/6 al.3 C.pr.pen., solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, desființarea încheierii atacate conform art.300/1 al.2 C.pr.pen., apreciind că în cauză nu există temeiurile prevăzute de lege pentru privarea de libertate în continuare a inculpatului.
În subsidiar, solicită a se face aplicarea art.145 C.pr.pen., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului arată că prima instanță nu a indiciat într-o modalitate convingătoare care sunt motivele care justifică menținerea față de inculpat a măsurii preventive în conformitate cu prev.art.136 al.8 C.pr.pen., deși are obligația de a justifica de ce o altă măsură procesual preventivă nu ar asigura în egală măsură acea finalitate pe care art.136 C.pr.pen., o stabilește, respectiv corecta și buna derulare a procesului penal.
Din lecturarea considerentelor hotărârii atacate remarcă un mod evaziv și lipsit de concretețe în care se motivează această soluție, limitându-se doar a face trimitere la declarațiile denunțătorilor Tomoș, Voicu și Bîlc Călin. S-a motivat că există în continuare acel temei prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., întrucât există o stare de pericol concret pentru ordinea publică dacă
inculpatul ar fi lăsat în libertate inculpatul și, pe cale de consecință, s-ar prejudicia corecta derulare a procesului penal.
Cu toate acestea, se reține de către instanță că nu se poate nega că
inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, anticipându-se o eventuală soluție de condamnare.
Apreciază că instanța face referire la momente de maximă generalitate, atribuindu-i inculpatului responsabilitatea "dezastrului existent în pădurile noastre, dezastru care este administrat tocmai de cei care au rolul de a proteja pădurea".
Solicită a se avea în vedere că inculpatului nu i se impută fapte de sustragere de material lemnos ori fapte similare. Dacă se va constata materialitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, aceasta se referă la o singură infracțiune de luare de mită.
Consideră că încheierea atacată nu face referire la motive concrete de natură să justifice oportunitatea și temeinicia acestei măsuri procesual preventive. Nu se poate constata că s-ar face referire la acele riscuri pe care CEDO le pretinde pentru a justifica menținerea în detenție a persoanei cercetate sau judecate. Se întreabă retoric, care este pericolul de tulburare a ordinii publice, pentru că trebuie să existe indicii și probe certe că lăsat în libertate inculpatul ar produce o situație de temere pentru ordinea publică sau
că ar exista o primejduire a raporturilor sociale în colectivitatea din care inculpatul face parte.
Solicită a se reține că riscul ca inculpatul să se sustragă procesului penal, trebuie evidențiat și concretizat în anumite aspecte prin probe care să justifice o asemenea susținere. Nu există de asemenea nici pericol de influențare a anchetei penale, întrucât a început judecata în primă instanță, cunoscut fiind faptul că potrivit art.300/1 C.pr.pen., după primirea actului de sesizare, chiar judecătorul primei instanțe are obligația să verifice legalitatea și temeinicia acestei măsuri.
Referitor la ultimul risc de repetare a faptei, solicită a se avea decizia Romsilvia din care rezultă că începând cu data de_, inculpatul s-a retras din funcția de director.
Având în vedere și poziția procesuală manifestată de inculpat, care a recunoscut primirea sumei care constituie obiectul material al infracțiunii de luare de mită, susține că acele argumente inserate în încheierea atacată, nu sunt suficient de concludente și nu justifică în mod corect hotărârea la care ajunge judecătorul odată ce menține această măsură de arestare preventivă.
În subsidiar, solicită a se aprecia că scopul procesului penal poate fi atins și prin obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea doar prin severitatea normelor de conduită care se pot impune inculpatului, eficiența acestora putându-se realiza într-o deplină și corectă derulare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât, inculpatul înțelege să se prevaleze de procedura simplificată prev.de art.320/1 C.pr.pen., riscul alterării procesului penal fiind inexistent.
Apărătorul ales al inculpatului M. T. , av.B. Călin, în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza a se dispune potrivit disp.art.160/b și art. 300/1 C.pr.pen., punerea de îndată în libertate a inculpatului sau eventual luarea unei alte măsuri preventive.
Raportat la textele de lege invocate, arată că în încheierea prin care s-a dispus admiterea propunerii arestării preventive a inculpatului, unul din temeiurile care au stat la baza luării acestei decizii, a fost faptul că prin ordonanța de extindere potrivit disp.art.238 C.pr.pen., care se află la fila 35
dosar u.p., s-a dispus extinderea urmăririi penale, reținându-se și art.41 C.pen., și ca și stare de fapt că în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, în considerarea aceleași rezoluții infracționale, s-a procedat la primirea și pretinderea unor sume de bani cuprinsă între 4.000 și 10.000 euro, reținându- se o sumă minimă de 20.000 euro.
Ulterior, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, doar pentru un singur act material, respectiv din data de_, reținându-se că a primit suma de 10.000 lei cu titlu de mită pentru menținerea stabilității de funcții a persoanelor denunțătoare, asigurarea și avizarea favorabilă a controalelor periodice în pofida neregulilor stabilite prin controale.
Susține că această sumă este recunoscută de către inculpat prin declarația de la fila 73, dată în fața primei instanțe. Indiferent de procedura care va urma, în sensul că se va urma procedura prev.de art.320/1 C.pr.pen., apreciază că este discutabilă schimbarea încadrării juridice deoarece există grave contradicții sesizate de altfel și de către judecătorul instanței de fond.
La acest moment nu se pot discuta probe, însă discutăm despre probe în sensul art.200 C.pr.pen., apreciind că în mod corect DNA a dispus trimiterea în judecată doar pentru un singur act material.
Solicită a fi avute în vedere hotărârile judecătorești depuse la dosar. Raportat la faza procesuală și circumstanțele personale ale inculpatului,
apreciază că trebuie avută în vedere vârsta de 58 ani a inculpatului și cele trei caracterizări favorabile acestuia depuse la dosar.
Reprezentantul M. ui P. , în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, inclusiv starea de arest preventiv a inculpatului.
Apreciază caracterul nefondat al recursului atât în ceea ce privește solicitarea principală de revocare a măsurii arestării preventive întrucât nu ar mai subzista temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri, cât și cererea subsidiară de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
În ce privește cea de a doua cerere, susține că nu suntem în condițiile art.139 C.pr.pen., pentru a constata că s-au modificat temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri. De altfel, temeiul avut în vedere a fost cel prevăzut de art.148 lit.f C.pr.pen., care face trimite doar la condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv cele care vizează limitele de pedeapsă care indiscutabil sunt îndeplinite și cea de a doua condiție ce vizează pericolul concret pentru ordinea publică, al lăsării în libertate a inculpatului.
În opinia sa, acest pericol subzistă și în prezent și nici nu se putea diminua în perioada scurtă de timp care s-a scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent, abia împlinindu-se cele 30 de zile inițiale ale măsurii arestării preventive. Ori, dacă se invocă practica cristalizată de instanța de aplicarea a CEDO, din acest punct de vedere, esențial este dacă s-a atins sau nu o durată nerezonabilă a măsurii arestării preventive. În speța de față, apreciază că nu se poate discuta o astfel de nerezonabilitate a termenului măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte, apreciază că nu a intervenit vreo modificare care să determine o concluzie contrară celei pe care a aplicat-o prima instanță, respectiv că se impune menținerea măsurii arestării preventive, în scopurile și condițiile prevăzute de art.136 și 148 lit.f C.pr.pen.
Măsura arestării preventive nu a fost luată exclusiv pentru a asigura buna desfășurare a urmăririi penale, ci, așa cum arată textul de la art.136 C.pr.pen., pentru buna desfășurare a întregului proces penal, poziția pe care inculpatul o va adopta sau nu pe parcursul judecății, fiind un eveniment viitor
care va putea să determine consecințe la momentul la care se va exprima o astfel de poziție, discuțiile vis-a-vis de soluția pe care instanțele o vor adopta raportat la stabilirea vinovăției și eventuala sancțiune și a modalității de executare fiind premature la acest moment și exced cadrului procesual pe care îl stabilește textul art.300/1 C.pr.pen. Susține că există cu certitudine probe concludente pentru verificarea legalității măsurii arestării preventive și pentru a putea concluziona necesitatea menținerii acestei măsuri.
Raportat la învinuirea concretă, susține că raportat la funcția pe care acesta a deținut-o, la efectele concrete care au fost generate prin fapta comisă de inculpat, nu se poate discuta că ordinea publică nu este afectată prin lăsarea în libertate a inculpatului.
De altfel, se poate observa și reflectarea în mass media a faptei comise de inculpat și a situației speciale care se regăsește cel puțin în cadrul Direcției Silvice Cluj, în privința efectelor dezastruoase pe care le produc acțiunile de tăiere deopotrivă comise de cetățeni, de pădurari și toate aceste acțiuni desfășurate sub oblăduirea directă, indiscutabilă și incontestabilă a inculpatului M. T. .
Este adevărat că pentru fapte de tăiere inculpatul nu a fost trimis în judecată, dar cu certitudine responsabilitatea acestuia potrivit legii și fișei postului este evidentă, întrucât atribuțiile sale sunt unice, respectiv exclusive, în sensul de a coordona activități de control, de a dispune sancțiuni și de a dispune organizarea persoanelor din Direcția Silvică Cluj, în așa măsură și în așa fel încât să împiedice, să stopeze și să limiteze pierderile semnificative care se produc datorită acestor acțiuni.
De asemenea, dacă se analizează probatoriul administrat până la acest moment se poate concluziona în mod justificat că se impune cu necesitate menținerea măsurii arestării preventive, întrucât întreaga direcție cunoștea faptul că pentru menținerea posturilor, evitarea controalelor sau evitarea sancțiunilor semnificative după controale, era necesar și era o practică în acest sens, de a se recurge la aceste cotizații care se plăteau către șefii ierarhici de către toți cei aflați în subordinea directorului M. T. .
S-a discutat despre faptul că modificarea care a intervenit raportat la momentul luării măsurii arestării preventive și la momentul textului art.300/1 C.pr.pen., este aceea că prin actul de sesizare s-a limitat sesizarea instanței doar la actul material comis în data de_, fapt care este real, însă
împrejurarea că prin acel act de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la celelalte acte materiale și celelalte persoane, nu poate să ducă nicidecum la concluzia faptului că acele acte materiale nu ar exista, că urmărirea penală nu a fost finalizată, că se impune continuarea cercetărilor sub acest aspect iar soluția disjungerii a fost adoptată tocmai datorită stării de arest a inculpatului M. T., pentru a încerca respectarea principiul celerității și în faza de urmărire penală.
Susține că acestea sunt singurele argumente pentru care s-a procedat la disjungerea cauzei și nu pot sluji inculpatului pentru a invoca azi că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv a acestuia.
De asemenea, valoarea obiectului de corupție nu poate fi apreciată ca nesemnificativă, suma de 10.000 lei pentru a accepta să comporte discuții cu denunțătorii și cu învinuitul M. V., în sensul de a le acorda sprijin pentru stabilitate pe funcție și pentru a reconsidera poziția pe care o adoptase față de martorul denunțător Tomoș și Bâlc, nu este o sumă nesemnificativă, cu atât mai mult cu cât, din convorbirile interceptate transpare că era absolut necesar pentru această primă discuție ca inculpatul să se prezinte cu o sumă de bani
asupra sa pentru a putea să discute în termeni amicali cu inculpatul M. T. și pentru a putea obține bunăvoința acestuia în sensul arătat.
Așadar, susține că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de corupție tipică, din punctul de vedere al vinovăției și a laturii subiective. Susține că luarea sumelor de bani s-a făcut cu un scop inexplicabil și inexplicat de inculpatul M. T. și nu poate avea semnificația unei recunoașteri care să determine schimbarea poziției instanței de judecată față de necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.
Concluzionând, apreciază că nu a intervenit nici o modificare cu privire la temeiul de la art.148 lit.f C.pr.pen. și art.136 C.pr.pen., astfel că se impune menținerea măsurii arestării preventive în continuare pe parcursul judecării cauzei, urmând ca la fiecare termen potrivit dispozițiilor legale, să se verifice în ce măsură și datorită poziției pe care o va adopta inculpatul M. T., se va mai impune sau nu menținerea măsurii arestării preventive. La acest moment însă, apreciază că nu se poate discuta despre o modificare a temeiurilor sau încetarea temeiurilor de la art.148 lit.f C.pr.pen.
De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. T., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu a influențat și nu va influența martorii sau alte persoane din dosar.
C U R T E A :
Prin încheierea penală din 15 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj în temeiul art.300/1 rap.la art.160/b al.1, 3 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de
inculpatul M. T. (fiul lui A. și F., născut la_, reținut în Arestul IPJ Cluj), măsură pe care a menținut-o.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în analizarea condițiilor pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, instanța a constatat că prin rezoluția din data de_ s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul M. T. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 al. 1 Cod penal rap la art. 6 din Legea 78/2000, iar prin ordonanța procurorului din data de_ s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul M. T., pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, reținându-se în esență că la data de 15 aprilie 2013, inculpatul a primit de la numitul M. V. suma de 10.000 lei, provenită de la denunțătorii Tomoș Voicu și Bîlc Călin, care au contribuit fiecare cu câte
5.000 lei, pentru ca inculpatul, în calitatea sa de director al Direcției Silvice Cluj, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să-i asigure lui M. V., angajat ca pădurar în cadrul aceleiași direcții, stabilitate pe funcția deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate bianual privind modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum și pentru a nu dispune sancționarea celor doi denunțători, dintre care unul avea funcția de pădurar în cadrul instituției conduse de către inculpat, iar celălalt era șeful unui district din subordinea aceleiași instituții, precum și șeful direct al primului denunțător.
Prin Ordonanța din_ s-a dispus față de inculpatul M. T. extinderea urmăririi penale pentru alte acte materiale, și schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii aplicării art. 41 al. 2 Cod Penal, reținându-se în esență că în perioada septembrie 2012-aprilie 2013, în calitate de director al
Direcției Silvice Cluj, a pretins de la numiții Tomoș Voicu, Bîlc Călin și M. V. angajați ai aceleiași instituții în calitate de pădurari, sume cuprinse între 4.000 și 10.000 euro pentru ca în calitatea pe care o deține ca șef al instituției,
încălcându-și atribuțiile de serviciu să le asigure stabilitatea în funcții, avizarea favorabilă a controalelor dispuse în cantoanele în care aceștia își exercită activitatea și neaplicarea de măsuri de sancționare disciplinară în pofida neregulilor constatate de echipele de control.
La aceeași dată inculpatul a fost reținut, pentru un termen de 24 de ore, cu începere de la ora 12,00.
Prin încheierea penală nr.39/C/A/_ a Tribunalului Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. T. pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ până la_ .
În analizarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv trebuie avute în vedere prev.art.143 și 148 lit.f C.pr.pen., care au fost în vizorul instanței inițial.
Potrivit art. 143 se poate lua măsura arestului preventiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală, iar conform art. 681din Codul de procedură penală sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
În cauză au fost ascultați denunțătorii Tomoș Voicu și Bîlc Călin, precum și numitul M. V., care este persoana ce a remis inculpatului suma de
10.000 lei, după cum se mai află la dosarul de urmărire penală și procese verbale de redare a convorbirilor ambientale interceptate în conformitate cu prevederile legale, în baza autorizației provizorii date prin ordonanța procurorului, confirmată de către instanța competentă, procesul verbal de percheziție domiciliară din data de_ din care rezultă că, la domiciliul inculpatului M. T. a fost găsită suma de 10.000 lei provenită de la
denunțătorii Tomiș Voicu și Bâlc Călin precum și de la numitul M. V., sumă care, anterior, fusese supusă marcării criminalistice și consemnării seriilor de către organul de urmărire penală, precum și documente puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către Direcția Silvică Cluj, inclusiv fișa postului pentru funcția de director precum și înscrisurile conținând rapoarte de control. De asemenea este de menționat sub acest aspect și declarația inculpatului care nu a putut furniza date neechivoce cu privire la natura sumei primite de către el de la subalternul său M. V., care realiza un salariu lunar de aproximativ 800 lei, dar care i-a dat inculpatului, fără ca acesta să-i solicite, așa cum afirmă însuși inculpatul, suma de 10.000 lei, în considerarea relațiilor de prietenie existente între cei doi, cu toate că o asemenea sumă reprezenta veniturile martorului M. V. pe un an întreg.
Instanța a constatat că în cauză există indicii și chiar probe care formează presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat.
În speță sunt întrunite și condițiile impuse de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală pe de o parte pentru că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte pentru că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică este condiționat în primul rând de pericolul social abstract al faptei presupus comise de către inculpat, și reflectat în limitele de pedeapsă stabilite pentru o astfel de infracțiune și anume închisoare de la 3 la 15 ani, de natura și gravitatea faptei de comiterea căreia este bănuit chiar inculpatul, în
condițiile în care se pare că ar fi pretins de la subalternii săi diferite sume de bani sau alte foloase pe perioada scursă după numirea sa în funcția de director al Direcției Silvice Cluj, cu urmarea ca inculpatul să le asigure denunțătorilor și făptuitorului M. V. stabilitate pe funcția deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate bianual privind modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum și pentru a nu dispune sancționarea numiților Tomos Voicu și Bâlc Călin, dintre care primul avea funcția de pădurar în cadrul instituției conduse de către inculpat, iar celălalt era șeful unui district din subordinea aceleiași instituții, precum și șeful direct al primului denunțător. Mai mult inculpatul, în scopul mai sus amintit, și anume neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu, se pare că ar fi primit de la numitul M. V., care a acționat și în numele celorlalți doi denunțători, suma de 10.000 lei.
Demn de amintit este și faptul că organisme mass media au informat opinia publică despre dezastrul existent în pădurile din țara noastră, dezastru ce este "administrat"; tocmai de către cei care au rolul și menirea de a proteja pădurea. Din această perspectivă este necesară stoparea fenomenului corupției din acest domeniu, ca din toate celelalte domenii, de altfel, așa încât imaginea
instituțiilor publice reprezentative să nu mai fie afectată de astfel de fenomene. Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului până la vârsta de 58 de ani,
nu constituie o circumstanță de natură să conducă la atenuarea fermității în ce privește măsurile restrictive - privative de libertate ce pot fi luate în cauză, aceasta fiind o cerință inerentă funcției pe care o ocupă și de care inculpatul s- a prevalat pentru pretinderea unui folos necuvenit.
Este real că la dosarul cauzei au fost depuse pentru inculpat diferite caracterizări, de la locul de muncă, de la primăria localității de domiciliu, de la un așezământ monahal, care vorbesc în termeni elogioși despre inculpat. Fără a contesta calitățile umane și profesionale ale inculpatului, pe care, desigur, că cei ce l-au cunoscut nemijlocit le pot sublinia odată în plus, credem însă că atitudinea ireproșabilă a inculpatului în societate și la locul de muncă, anterior comiterii presupusei infracțiuni, nu l-au determinat pe acesta să păstreze neștirbit un astfel de standard, și nu a fost suficient de inhibitoare pentru inculpat, în măsură să-l țină departe de orice tentații ilicite sau presupus ilicite. Ori din această perspectivă, nu este suficient să apreciem că respectul și stima celor ce l-au cunoscut înainte de comiterea faptei pentru care este cercetat, îl fac pe inculpat să nu prezinte vreun pericol pentru ordinea publică.
S-a mai apreciat că cercetarea inculpatului în stare de libertate, ar genera un sentiment de insatisfacție și tulburare la nivelul percepției opiniei publice, putându-se concluziona că în cazul unei astfel de infracționalități, organele statului nu acționează cu destulă fermitate, rigoare și consecvență.
Din perspectiva celor de mai sus, s-a apreciat că față de interesul inculpatului, de a fi cercetat în stare de libertate, primează interesul larg al societății, potrivit căruia persoanele bănuite de fapte de corupție și care ocupă funcții publice importante, să fie aduse în fața organele competente și să fie cercetate eficient, ferm și echitabil, în vederea eradicării unor asemenea fenomene infracționale.
Potrivit art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura arestului preventiv se ia pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori sustragerea inculpatului de la urmărirea penală. În speța de față sunt îndeplinite atât condițiile de legalitate cât și cele de oportunitate necesare luării unei astfel de măsuri, o astfel de consecință fiind evident în interesul bunei desfășurări a procesului penal și a administrării eficiente a actului de justiție.
Pe cale de consecință, instanța a constatat că măsura arestului preventiv luată față de inculpatul M. T. este legală și temeinică, a fost menținută, potrivit art.300/1 rap.la art.160/b al.1,3 C.pr.pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul M.
T. solicitând revocarea măsurii arestului preventiv sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Susținerile inculpatului, prin apărători aleși, din ședința publică din data de 20 mai 2013, sunt redate integral mai sus, în practicaua hotărârii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că inculpatul recurent M. T. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 al. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000.
Măsura arestării preventive s-a luat față de inculpatul recurent M. T. prin încheierea penală nr.39/C/A/_ a Tribunalului Cluj, în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală, reținându-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de comiterea căreia era suspectat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Primul termen pentru judecata pe fond a cauzei a fost fixat la data de _
.
În mod corect, la primirea dosarului, instanța de fond, verificând măsura
arestului preventiv al inculpatului din cauză, a constatat că aceasta este temeinică și legală, dispunând menținerea stării de arest.
Probele administrate în cursul urmăririi penale, pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului recurent, fac rezonabilă presupunerea că acesta este autorul faptei de luare de mită pentru care s-au efectuat cercetări, constând în aceea că la data de_ a primit de la
inculpatul M. V. suma de 10.000 lei, provenită de la acesta și de la denunțătorii Tomoș Voicu și Bîlc Călin, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să asigure inculpatului M. V. stabilitate pe funcția deținută și rezultate favorabile la controalele efectuate bianual, precum și pentru a nu dispune sancționarea numiților Tomoș Voicu și Bîlc Călin.
Instanța de fond a reținut în mod corect că temeiul ce a determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, prima cerință a textului de lege fiind îndeplinită, prin aceea că pentru fapta pentru care inculpatul M. T. este trimis în judecată pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului reiese din gravitatea deosebită a faptei de comiterea căreia este acuzat, din modul, mijloacele și din împrejurările concrete în care se pare că a fost comisă fapta.
Pericolul pe care îl reprezintă darea de mită nu este dat de suma efectiv primită, ci de încălcarea de către funcționarul public a atribuțiilor ce îi revin în scopul obținerii de foloase materiale.
Persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non de regularitate a menținerii acesteia în detenție, din perspectiva CEDO (cauza Contrada contra Italiei din 24 august 1998). În măsura în care legislația internă prevede necesitatea existenței unor motive suplimentare care să legitimeze privarea de libertate, este necesar ca și acestea să fie întrunite.
Totuși, după un anumit timp existența acestor motive plauzibile nu mai este suficientă pentru a justifica detenția preventivă, fiind necesar a se examina dacă autoritățile au depus diligențe suficiente în derularea procedurii.
Scopul măsurii arestării preventive din perspectiva CEDO este acela de a aduce în fața autorității judiciare competente a persoanei bănuite de comiterea unei infracțiuni, ceea ce semnifică trimiterea în judecată.
În prezenta cauză scopul măsurii arestări preventive a fost atins, însă doar din punct de vedere formal, nefiind audiat încă inculpatul de către
instanța de judecată, primul termen fiind fixat la data de_, iar temeiurile ce au determinat arestarea inculpatului recurent în circumstanțele prezentei cauze nu s-au schimbat.
Inculpatul recurent nu a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei de care este acuzat, menționând doar, în declarația dată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, că a primit suma 10.000 lei de la subalternul său M. V., însă nu știe de ce.
La dosarul cauzei au fost depuse caracterizări favorabile inculpatului însă situația personală a inculpatului sau lipsa antecedentelor penale nu reprezintă elemente care să determine luarea altei măsuri preventive față de inculpat, câtă vreme au subzistat și anterior luării măsurii arestului preventiv și nu au avut se pare rolul de a inhiba conduita sa antisocială.
În cauza Erimescu împotriva României, cererea nr.33762/05, decizia de inadmisibilitate din 18 ianuarie 2011, Curtea Europeană a arătat că după trecerea unui interval de circa 6 luni de zile nu se poate reține că motivarea inițială în ce privește necesitatea privării de libertate a inculpatului ar fi devenit
lipsită de relevanță.
Ori în prezenta cauză măsura arestului preventiv a fost luată în data de_ .
Nu se poate omite nici gravitatea faptei de comiterea căreia este suspectat inculpatul, faptă de natură a afecta echilibrul din comunitatea în care se pare că a avut loc.
În consecință nu este posibilă luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, raportat la gravitatea normelor penale presupus încălcate.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge ca nefondat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, recursul declarat de către inculpatul M. T., fiul lui A. si F., născut la 7 octombrie 1955 în Mărișel, jud. Cluj, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 15 mai 2013 a Tribunalului Cluj.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul M. T., fiul lui A. si F., născut la 7 octombrie 1955 în Mărișel, jud. Cluj, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 15 mai 2013 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
ANA C. | M. | Ș. | , | SS |
Red.M.Ș./M.N.
2 ex./_
Jud.fond: A. -L. I.
GREFIER
M. B.
| ← Decizia penală nr. 228/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1297/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
