Decizia penală nr. 1035/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a2
DECIZIA PENALĂ NR.1035/R/2013
Ședința publică din 14 august 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. H.
JUDECĂTORI: M. Ș.
: I. A C. M.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin PROCUROR - V. TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. V. P., împotriva încheierii penale din data de_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului S., prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.9 alin.1 lit.b și alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. V. P., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Ielciu Mihai, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună punerea inculpatului în libertate prin înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză se poate constata că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu mai subzistă iar de la data luării măsurii arestării, respectiv din luna martie 2013, a trecut un interval considerabil astfel că odată cu trecerea timpului, sentimentul de insecuritate se estompează. Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara este aptă să servească scopului măsurii. Suspciunea care a existat la luarea arestului preventiv față de inculpat era că operațiunile efectuate erau fictive ori, s-a stabilit de către parchet după efectuarea cercetărilor că acestea nu erau fictive. Susține că din toate probele rezultă că societatea era condusă de administratorul Sas N. iar inculpatul C. doar l-a ajutat la desfășurarea activităților în cadrul societății astfel că nu se poate reține că inculpatul a desfășurat activități de administrare în cadrul acesteia, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu putea să semneze și să depună actele în numele societății pentru că nu era administrator. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului inculpatului.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția primei instanțe este temeinică și legală. Instanța, fără verificarea condițiilor legale care corespund probatoriului administrat și premiselor care implică constatarea acestor temeiuiri la momentul luării măsurii arestării preventive precum și a verificării lor ulterioare din perspectiva momentului procesual, acestea confirmând textele de lege, susțin ideea unui indiciu de comiterea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată iar pe de altă parte subzistă elemente legate de pericolul pentru ordinea publică. Premisele care generează constatarea cu privire la indiciile temeinice de vinovăție sunt
identice cu cele de la luarea măsurii arestării și nu consideră că a intervenit vreo modificare pentru că acuzația formulată a vizat circumstanțe specifice confirmate legate de calitatea sa de administrator și de implicarea cu intenție directă ceea ce a cauzat prejudicierea bugetului de stat prin neplata unor obligații fiscale. Nu consideră că sub acest aspect a intervenit vreo modificare pentru că în lipsa indiciilor primordiale pe baza cărora s-a făcut arestarea, soluția ar fi să se revoce măsura în întregime și nu să fie înlocuită cu o altă măsură care implică un alt nivel de afectare a drepturilor cetățeanului. Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică are aceleași valențe ca și cele constatate anterior de instanță. Prin urmare, măsura arestării este în continuare legală și justificată, motiv pentru care solicită a fi menținută prin respingerea recursului inculpatului. Inculpatul C. V. P., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său apreciind că toate acuzațiile sunt nefondate. Menționează că nu are nici o
vină că patronul unde a lucrat nu a întregistrat actele fiscale la stat.
C U R T E A
Prin încheierea penală FN din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ în baza art. 3002raportat la art. 160bCod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpatul C. V. P., luată prin încheierea penală nr.12/C/2013 a Tribunalului S., constatând temeinicia și legalitatea acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul C. V. petre fiind cercetat în dosar nr.258/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.9 alin.1 lit.b și alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. reținându-se în sarcina sa că în perioada anilor 2009-2011, la scurte intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a deține calitatea de administrator, ci doar aceea de reprezentant al S.C. URB SKF S.R.L. Z., inculpatul C. V. - P., a emis un număr de peste 1.000 (o mie) de facturi fiscale către diverse societăți comerciale, în numele societății mai sus arătate, având ca obiect prestări de servicii și livrări de mărfuri, în valoare totală de 6.283.799 lei (RON), dintre care aproximativ 900 (nouă sute) de facturi nu au fost înregistrate în evidențele contabile, în acest mod societatea sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 1.532.905 (RON) lei.
La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr._ procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art.300/1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
La acest termen de judecată, procedându-se în conformitate cu dispozițiile art.160/b, 160/h raportat la art.300/2 Cod procedură penală, s-a constatat că și la această dată, temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C. V. P. .
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoare mai mare de 4 ani, iar din probele existente la dosarul cauzei rezultă indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală că inculpatul a săvârșit aceste fapte față de care s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului C. V. P. ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă și din natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia. Faptele așa cum s-a arătat mai sus, prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații grave sunt judecate în stare de libertate.
În ce privește persoana inculpatului C. V. - P., este de reținut că acesta a mai fost condamnat prin Sentința penală nr. 164/_ a Judecătoriei Z., rămasă definitivă, pentru două infracțiuni la Legea cecului nr. 59/1934, la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare, cu suspendare, iar prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, nr. 594/P/2009 din data de_, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal și art. 33 lit.a C.pen., reținându-se că în calitate de persoană fizică autorizată (PF), în perioada anilor 2007- 2009, a creat un prejudiciu bugetului de stat, în valoare totală de 960.077 de lei (RON), în prezent cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului S., în dosar nr._ . De asemenea prin Ordonanța nr. 2932/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău s- a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în sumă de 1.000 lei, pentru infracțiunile prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 și 3 din Legea cecului nr. 59/1934 cu aplic. art. 33 lit. a) C.p. iar prin Rechizitoriul nr. 255/P/2011 din data de_ Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului C. V. - P., pentru infracțiunea de înșelăciune în contracte, prin emiterea de cec-uri fără acoperire, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 4 C.pen..
Apărările inculpatului cu privire la nevinovăția inculpatului și la inexistenta faptei acestea vor fi analizate în cursul cercetării judecătorești.
Astfel, s-a constatat că la această dată subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, acestea nu au încetat, dimpotrivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului atât pentru buna desfășurare a procesului penal cât și pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.
În consecință în baza art.3002 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și
temeinicia arestării preventive luată față de inculpatul C. V. P., prin încheierea penală nr.12/C/2012 a Tribunalului S. .
În baza art.3002rap. la art. 160bCod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C.
V. P. și în consecință s-a menținut măsura arestării preventive luată față de acesta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C. V., criticând solutia instanței de fond ca netemeinică și nelegală si a solicitat casarea încheierii recurate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii sale în libertate și înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Recursul a fost motivat arătându-se că nu mai subzistă temeiurile care au fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol social pentru ordinea publică. S-a mai arătat că în mod eronat instanta de fond a apreciat că sunt indicii temeinice că a săvârșit o faptă penală deoarece s-a probat că operațiunile efectuate erau reale și că nu a desfăsurat acte de administrare, neavând calitatea de administrator și drept de semnătură. A mai arătat că de la data luării măsurii arestării, respectiv din luna martie 2013, a trecut un interval considerabil astfel că odată cu trecerea timpului sentimentul de insecuritate se estompează și că luarea unei alte măsuri preventive este aptă să servească scopului procesului penal.
Procedând la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea cosntată următoarele:
Prin ordonanța din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva recurentului sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Prin ordonanța IPJ-S. din data de_ față de inculpat s-a luat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de_ orele 18,10.
Prin încheierea penală nr. 12/C/ din 29 martie 2013 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 471/R/_ a Curții de A. C., s-
a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. V. P., pe o durată de 29 zile, începând cu data de_, orele 18,00 și până la data_, orele 1800.
În fapt, s-a reținut că în perioada anilor 2009-2011, la scurte intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a deține calitatea de administrator, ci doar aceea de reprezentant al S.C. URB SKF S.R.L. Z., inculpatul C. V. - P., a emis un număr de peste 1.000 (o mie) de facturi fiscale către diverse societăți comerciale, în numele societății mai sus arătate, având ca obiect prestări de servicii și livrări de mărfuri, în valoare totală de 6.283.799 lei (RON), dintre care aproximativ 900 (nouă sute) de facturi nu au fost înregistrate în evidențele contabile, în acest mod societatea sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit și TVA, în sumă totală de 1.532.905 (RON) lei.
Măsura arestării preventive s-a întemeiat pe dispozițiile art. 148 lit. f C.proc.pen.
Ulterior, această măsură a fost prelungită, iar după sesizarea instanței cu judecarea cauzei s-a menținut ca temeinică și legală măsura arestului preventiv.
Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C.proc.pen. la care face trimitere art. 300/2 C.proc.pen. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care este cercetat (CEDO; Erdagoz
C. Turcia din_ ; Murray c. Regatul Unit_ ), în acest sens fiind mijloacele de probă administrate până în prezent: declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, coroborate cu procese - verbale de inspecție fiscală; declarațiile martorilor; procese verbale de percheziție domiciliară, facturi fiscale în original și copie; rapoarte de constare tehnico-științifică grafologică (vol. I - IV, u.p.).
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Desigur că stabilirea vinovăției acestora urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, însă probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C.proc.pen. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de acesta (cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f C.pr.pen., acesta se regăseștre în cauză față de inculpatul recurent. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de
natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații este cercetat, cât și din activitatea infracțională presupus desfășurată de acesta.
În cauză, inculpatul este suspicionat de comiterea unei infracțiuni grave de pericol si rezultat și, din această perspectivă, susnumitul prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din modul de operare, dar și din urmările greu de reparat dat fiind valoare extrem de ridicată a prejudiciului. Din această perspectivă, metoda adoptată de către inculpat de a folosi o persoană ca "paravan"; în calitate de administrator pentru a se sutrage obligațiilor fiscale și contractuale, este de natură a genera o gravă perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către persoanele implicate în activitățile comerciale si cu privire la onestitatea care trebuie să guverneze mediul de afaceri, cât și sub aspectul afectării bugetului statului.
În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente, ca o necesitate stringentă.
Așadar, condiția pericolului public solicitată de lege există si este conturat fără dubiu, iar rezonanța faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală și suscită interes cel putin sub aspectul modului de actiune a organelor statului.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond, cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Concluzia Curții este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea presupus comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, concluzie justificată din perspectiva faptului că inculpatul a fost condamnat sau sancționat administrativ pentru fapte similare, iar în prezent este judecat pentru fapte identice, cauza fiind în calea de atac a apelului (sentința penală nr. 43/_ pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului S. ).
Curtea reține că durata procedurii nu poate constitui temei pentru a justifica diluarea sau chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului deoarece acest pericol nu poate fi disociat de gravitatea faptei și natura infracțiunii comise. Referitor la termenul rezonabil al detenției, Curtea observă că potrivit jurisprudenței CEDO "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale";, sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia
CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de Corneliu Bârsan).
De asemenea, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.
Aplicând aceste criterii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunii presupus a fi comisă de inculpat, ținând cont de rezonanța în rândul opiniei
publice și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Potrrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. V., împotriva încheierii fără număr din_ a Tribunalului sĂLAJ.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 august 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
L. | H. | M. | Ș. | I. A C. | M. |
GREFIER,
L. C.
Red.L.H./dact.L.C.C.
3 ex./_ Jud.fond: K. M.
| ← Decizia penală nr. 276/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 440/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
