Decizia penală nr. 285/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
Cod operator 2618
DECIZIA PE NA LĂ NR . 285/R
Ședința nepublică din 29 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. C. - judecător
JUDECĂTORI: RUS A. C. - vicepreședintele T. ui M.
S. -F. A. - judecător
GREFIER: C. M.
Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: B. L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș
Pe rol este soluționarea recursului penal declarat de inculpatul A. I. (fiul lui N. și I., născut la data de 16 mai 1988, în localitatea Rona de Sus, jud. M., CNP 1., domiciliat în Comuna Rona de Sus, nr. 1187, jud.
M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei S. M., pronunțată în dosarul nr._ /a1, prin care s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă recurentul-inculpat A. I., în stare de arest preventiv, asistat de avocat desemnat din oficiu B. R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Instanța declară ședință nepublică raportat la infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul.
Instanța îi solicită recurentului-inculpat să precizeze dacă își menține recursul declarat.
Recurentul-inculpat A. I. arată că își menține recursul declarat. A formulat recurs întrucât dorește să fie judecat în stare de libertate.
Instanța solicită să se precizeze dacă se formulează cereri. Apărătorul recurentului-inculpat arată că nu formulează cereri. Reprezentantul parchetului arată că nu formulează cereri.
Având în vedere faptul că nu se formulează alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat A. I., avocat B. R. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință,
revocarea măsurii arestări preventive și punerea în libertate a inculpatului, eventual înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă. Inculpatul a recunoscut astfel că apreciază că în măsura în care este posibil, să fie judecat în stare de libertate. Solicită instanței să dispună și asupra onorariului de apărător desemnat din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a recursului inculpatului, a se menține încheierea atacată ca legală și temeinică. Prima instanță în mod corect a apreciat în raport de cele existente în dosar că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și că se impune menținerea stării de arest întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la circumstanțele comiterii faptei și persoana inculpatului care a mai comis fapte de aceeași natură.
Recurentul-inculpat A. I., la ultimul cuvânt, arată că îi pare rău, s-a îmbătat, când bea nu judecă, nu pate sta nimeni în fața lui.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra recursului de față:
Prin încheierea penală din 22 noiembrie 2013, Judecătoria Sighetu Marmației, în temeiul art. 3001 alin. 1 C.pr.pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A. I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă 14/U/_ emis de către Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul_ și în baza art. 3001 alin. 3 C.pr.pen. raportat la 160b alin. 3 C.pr.pen. a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.
În temeiul art. 139 alin. 2 C.pr.pen. a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat prin apărătorul din oficiu și, în temeiul art. 139 alin. 1 C.pr.pen. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, solicitată de inculpat prin apărătorul său.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr. 2363/P/2013, înregistrat pe rolul Judecătoriei S. M. la data de 22 noiembrie 2013 sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. și viol prev. de art. 197 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 27/28 octombrie 2013 inculpatul A.
I. a pătruns fără drept în locuința părții vătămate Ț. Ana și, folosind violența, a constrâns-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale.
Urmare a actelor de agresiune partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.
Prin Încheierea penală nr. 479 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, de la_, până la_, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă 14/U/_ .
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3001 C.pr.pen. instanța a apreciat că măsura arestării preventive luată cu privire la inculpat este legală și temeinică astfel încât se impune a fi menținută.
Astfel, în cauză există suficiente indicii în sensul art. 143 C.proc.pen din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante sub acest aspect fiind declarația părții vătămate ce se coroborează cu declarația inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei, declarațiile martorilor, procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare, precum și concluziile raportului de constatare medico- legal.
De asemenea, se constată îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, este închisoarea mai mare de 4 ani, datele dosarului relevând totodată că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens instanța a avut în vedere împrejurările concrete de comiterea a faptelor, respectiv pătrunderea fără drept în casa părții vătămate în plină noapte, urmată de exercitarea de violențe și întreținerea unui raport sexual cu o persoană în vârstă și lipsită de apărare, profitând de neputința acesteia de a se apăra, precum și natura și gravitatea acestora.
Totodată s-au reținut și circumstanțele personale ale inculpatului care a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie, fiind anterior condamnat pentru fapte de aceeași natură.
Instanța și-a format astfel convingerea că lăsarea inculpatului în libertate ar crea pericolul ca acesta să mai săvârșească infracțiuni de același gen, întrucât nu a manifestat nici o reținere în a persista în activitatea infracțională, deși a fost anterior condamnat.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat în conformitate cu prevederile art. 3001 alin. 1 C.pr.pen. legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului A. I. și reținând că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate.
Prin urmare, a menținut arestarea preventivă a acestuia respingând cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cererea de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de apărătorul inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A. I. solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și cercetarea sa în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr. 2363/P/2013, Judecătoria Baia Mare a fost sesizată cu judecarea în fond a cauzei, înregistrându-se la data de_, dosarul penal nr._ .
În sarcina inculpatului se reține în esență că în noaptea de 27/28 octombrie 2013 inculpatul A. I. a pătruns fără drept în locuința părții vătămate Ț. Ana și, folosind violența, a constrâns-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale. Urmare a actelor de agresiune partea vătămată a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 479 din 0_ a Judecătoriei S. M., reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.d și f Cod procedură penală.
Așa cum rezultă din actele dosarului și cum în mod corect a reținut prima instanță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Astfel, pe lângă faptul că din datele cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care este cercetat, tribunalul reține că față de acesta sunt incidente în continuare prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală, iar o altă măsură preventivă nu este suficientă, existând probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică al lăsării inculpatului în libertate, acesta este circumstanțiat de natura faptei de comiterea căreia este acuzat și gravitatea acesteia, de modalitatea în care se prezumă că a fost săvârșită, (respectiv prin lovirea urmată de întreținerea unui raport sexual cu o persoană care nu se poate apăra având o vârstă înaintată, și pătrunderea fără drept în casa acesteia în plină noapte), precum și de persoana inculpatului, care a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare, ceea ce demonstrează predispoziția acestuia pentru infracțiuni de acest gen și periculozitatea extremă pe care inculpatul o reprezintă pentru ordinea publică.
În consecință, constatând că menținerea măsurii arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale de instanța de fond, tribunalul, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. I. împotriva încheierii penale din 22
noiembrie 2013 a Judecătoriei S. M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga pe acesta să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei onorarul avocatului desemnat din oficiu B. R. se va suporta în avans din fondurile Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. I. (fiul lui N. și I., născut la data de 16 mai 1988 în Rona de Sus, jud. M., CNP 1., domiciliat în Rona de Sus, nr. 1187, jud. M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei S.
M. .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat B.
R. ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
B. C. Rus A. C. S. -F. A. C. M.
Red. R.A.C./T-red.C.M.
_ Ex.3
J. ecător la fond:I. C. E.
Tribunalul Maramureș | cod operator 2618 | |
Dosar penal nr. _ | /a1 | Minută |
Dec. pen. nr. 285/R/_
Decide:
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. I. (fiul lui N. și I., născut la data de 16 mai 1988 în Rona de Sus, jud. M., CNP 1., domiciliat în Rona de Sus, nr. 1187, jud. M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei S.
M. .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat B.
R. ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Tribunalul Maramureș | cod operator 2618 | |
Dosar penal nr. _ | /a1 | Minută |
COPIE | Dec. pen. nr. 285/R/_ |
Decide:
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. I. (fiul lui N. și I., născut la data de 16 mai 1988 în Rona de Sus, jud. M., CNP 1., domiciliat în Rona de Sus, nr. 1187, jud. M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din 22 noiembrie 2013 a Judecătoriei S.
M. .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat B.
R. ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
s.s. indescifr. s.s. indescifr. s.s. indescifr. pt. conf.
ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ DOSAR NR._ /a1
Din _
cod operator 2618
Către
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Biroul financiar-contabil
Alăturat prezentei vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 285/R/_ privind plata onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. I., avocat B. R. în cuantum de 100 lei.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
B. C. | C. | M. |
R O M Â N I A - T. M. DOSAR NR._ /a1
Din _
cod operator 2618
C Ă T R E
PENITENCIARUL GHERLA
Vă comunicăm alăturat copia dispozitivului deciziei penale nr. 285/R/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu nr. de mai sus privindu-l pe recurentul-inculpat A. I. (fiul lui N. și I., născut la data de 16 mai
1988, în localitatea Rona de Sus, jud. M., CNP 1., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla).
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
← Decizia penală nr. 184/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 94/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|