Decizia penală nr. 440/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a4
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 440/R/2013
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. -C. Ț.
Judecător I. -M. L. Judecător S. T. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul recurent C. I.
B. împotriva încheierii penale fără număr din data de_ pronunțată de Judecătoria Turda, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent C.
I. B., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Cătinanu I. a, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciuca Prodan.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța declară ședință nepublică, raportat la împrejurarea că, inculpatul recurent era minor la data săvârșirii faptei și totodată dispune părăsirea sălii de judecată a tuturor persoanelor care nu au legătură cu prezenta cauză.
La întrebarea instanței, inculpatul recurent C. I. B. declară că își menține recursul promovat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Atât reprezentanta Parchetului cât și apărătorul inculpatului recurent, arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului recurent C. I. B., susține recursul formulat în cauză, solicită în baza art.300 ind.1 pct.2 Cod procedură penală admiterea acestuia, casarea încheierii penale recurate, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv
și punerea în libertate a inculpatului, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă în acest moment procesual iar alte temeiuri noi care să justifice această măsură gravă nu au apărut Arată că, în acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat, având în vedere că inculpatul este arestat de aproximativ de 4 luni, scopul măsurii preventive poate fi atins și cu inculpatul în stare de libertate. La dosar nu există date că inculpatul s-ar sustrage de la judecată, acesta locuiește cu familia de al cărei sprijin beneficiază. Dacă totuși, instanța va aprecia că se impune menținerea unei măsuri preventive față de inculpat, solicită luarea unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate, cum ar fi măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu impunerea față de inculpat a obligațiilor
prev.de art.245 Cod procedură penală. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul recurent C. I. B. ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului. Solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, măsura arestului preventiv fiind luată cu respectarea condițiilor prev.de art.143, 148 lit.f Cod procedură penală, temeiurile care au fost avute în vedere la data arestării preventive subzistă și în prezent și impun privarea de libertate a inculpatului recurent, pericolul concret pentru ordinea publică fiind dat de natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată, perseverența infracțională și circumstanțele personale ale inculpatului recurent.
Inculpatul recurent C. I. B., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția.
T.
Reține că prin încheierea penală f. nr. din_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 3002rap. la art. 160halin. 2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul minor C. I. B., fiul lui natural și M., născut la data de_ ,
arestat preventiv la data de_ prin încheierea penală nr. 58/2013 a Judecătoriei Turda, dată de la care măsura arestului preventiv a fost menținută prin încheieri succesive.
În esență, instanța de fond a reținut că în continuare față de inculpat există indicii temeinice că a săvârșit faptele de care este acuzat, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul prin avocat, recursul fiind înregistrat pe rolul T. ui C. la data de_ .
În motivarea orală a recursului, inculpatul prin apărător a susținut că temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestului nu mai sunt de actualitate dată fiind starea de minorat a inculpatului și nu au fost identificate temeiuri noi care să justifice prevenția, sens în care se impune revocarea măsurii arestului, iar în subsidiar înlocuirea cu o măsură preventivă restrictivă de libertate.
Analizând recursul declarat pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor legale incidente, tribunalul constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul C. I. B. pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e și i, alin. 2 lit. b Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal, complicitate la tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 ind 1 lit. a Cod Penal și tâlhărie, faptă prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod Penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a și art. 99 Cod Pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că acest inculpat, împreună cu Rezmiveș S. Mirel și Ceteraș Abel, în perioada mai - august 2012, a efectuat în cadrul aceleiași rezoluții infracționale un număr de 6 acte materiale de sustragere fără drept de bunuri, unele acte materiale comise în loc public și altele prin efracție, într- unul dintre cazuri sustrăgând și acte de identitate ale părții vătămate. În data de_, inculpatul l-a ajutat pe Rezmiveș S. Mirel să sustragă prin violență, într-un loc
public, o borsetă aparținând părții vătămate O. G., iar în data de_, într-un loc public, a sustras prin smulgere un telefon mobil aparținând părții vătămate S. I.
, creând un prejudiciu de 280 lei.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că la dosarul cauzei sunt indicii temeinice că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care este trimis în judecată și pentru săvârșirea cărora a fost arestat preventiv. În acest sens sunt procesul- verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesele verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto, declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere, declarațiile martorului Rezmiveș S. Mirel, ale martorilor Ciurar S., Gabor V. Andrei și Michi V., dar în egală măsură și din declarațiile inculpatului C. I. B. (f. 90-97 d.u.p)- care deși arată că nu este autorul faptei de tâlhărie săvârșită la data de_, totuși acesta cunoștea culoarea telefonului sustras și a dat declarații contradictorii sub aspectul activităților pe care le desfășura la momentul săvârșirii faptei, ceea ce nu este în măsură să profite inculpatului, mai ales în contextul în care partea vătămată S. I. l-a și recunoscut după planșe foto ca fiind autorul tâlhăriei.
Și din probele administrate până în prezent în cauză rezultă indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunile în ciuda recunoașterii doar parțiale. De altfel, inculpatul a dat mai multe declarații contradictorii pe parcursul judecății, iar martorii care și-au schimbat declarațiile nu au furnizat motive sau motive pertinente pentru schimbarea declarațiilor.
În al doilea rând, sub aspectul temeiului de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., reținem că pericolul social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă pentru ordinea publică derivă atât din pericolul social abstract al faptei reținute în sarcina acestuia (acesta fiind unul ridicat ținând cont de numărul mare de acte materiale de furt calificat, inculpatul întreținându-se practic din săvârșirea de fapte penale îndreptate împotriva patrimoniului, aspect care denotă un total dispreț față de valorile sociale ocrotite de lege), cât și din atitudinea procesuală adoptată de inculpat, acesta negând responsabilitatea faptelor mai grave, probabil în speranța obținerii clemenței organelor judiciare. În egală măsură, este de menționat intervalul mare de timp de desfășurare a activității infracționale care a fost stopată numai prin intervenția organelor statului, inculpatul debutând în sfera faptelor penale imediat după momentul împlinirii vârstei responsabilității penale.
Cu toate că inculpatul nu a suferit condamnări anterioare, simplul fapt al lipsei antecedentelor nu exclude ipso facto luarea măsurii arestării preventive, ci trebuie apreciat în contextul tuturor datelor existente despre faptele săvârșite și despre persoana acestuia. Or, astfel cum s-a arătat, acesta a dat dovadă de o perseverență infracțională impresionantă, ceea ce impune menținerea măsurii arestului preventiv, o măsură preventivă mai puțin drastică fiind în mod vădit ineficientă.
Pe cale de consecință, lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care este în continuare de actualitate, datorită naturii și gravității faptelor săvârșite, precum și a datelor care caracterizează persoana inculpatului, de natură a genera un sentiment de teamă și insecuritate socială, având în vedere multitudinea faptelor de aceeași natură săvârșite în cursul unei perioade semnificative de timp.
Faptul că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică rezultă și din referatul de evaluare a inculpatului, în concluziile căruia se menționează că, raportat la debutul infracțional precoce, la agravarea comportamentului infracțional (trecerea de la furturi la tâlhării), la menținerea conduitei deși a fost atenționat prin semnalul arestării prietenilor săi, schimbarea
comportamentului pe termen lung va fi dificil de realizat de către inculpat, mai ales că acesta are resurse interne și externe scăzute.
Având în vedere faptul că din datele cauzei rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a mai comite infracțiuni asemănătoare, precum și faptul că există date că lăsat în libertate acesta va încerca să influențeze martorii neaudiați (de vreme ce parte din cei audiați și-au modificat declarațiile), instanța constată că nu se impune punerea în libertate a inculpatului, măsura arestului preventiv fiind cea mai în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În concluzie, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat
recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. I. B., fiul lui natural și M., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f. nr. din data de_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului
C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Cătineanu I.
a) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
A. Ț. | M. | L. | S. T. |
GREFIER
L. B.
Red. S.T./_ /3 ex. Jud. fond C. P.
← Decizia penală nr. 1035/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 169/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|