Decizia penală nr. 35/27. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR. 35 Ședința publică de la 27 mai 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ț. D. B., judecător
: T. C., președinte secție penală
: M. S., judecător
: O. I. -M., grefier șef secție penală
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de B. R., prim procuror adjunct.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P. S. C. - în prezent deținut în Arestul I.P.J.S. - contra încheierii penale din_ a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar penal nr._, pentru menținerea măsurii arestării preventive. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent P. S. C. -
în stare de arest - asistat de apărător ales av. Tărău C. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Întrebat fiind, inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de ridicat instanța acordă părților cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului critică încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Arată că, inițial, măsura arestării preventive a fost luată pentru anumite motive, care astăzi nu mai persistă. Urmărirea penală a fost finalizată, inculpatul a recunoscut tot ce s-a întâmplat, își asumă faptele și dorește ca la judecata fondului să beneficieze de disp.art.320/1 Cod procedură penală. Mai arată că inculpatul a fost sfătuit să încheie un acord cu părțile civile. Pentru cele ce preced și pentru cele susținute în fața instanței de fond, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii, revocarea măsurii arestării inculpatului, cu consecința punerii în libertate a acestuia.
Procurorul susține că măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea legii, motivele avute în vedere subzistă și acum. Inculpatul s-a sustras de la urmărire penală, fiind prins la Vama Borș, când intenționa să părăsească țara. Dispozițiile art.148 lit. a și f Cod procedură penală sunt îndeplinite, toate cele trei infracțiuni pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă pericol pentru ordinea publică, iar perioada de 1 lună de când este arestat nu a depășit termenul rezonabil. Față de cele susținute, pune concluzii de respingerea recursului promovat în cauză ca fiind nefondat.
Apărătorul inculpatului precizează că acesta a fost arestat pentru vătămate corporală din culpă, însă ulterior victima a decedat. Inculpatul nu dorea să se sustragă
de la urmărire penală, avea unele probleme de rezolvat în străinătate, iar acum trebuie să încheie un acord cu moștenitorii victimei.
Inculpatul regretă decesul părții vătămate, suferința pe care a cauzat-o familiei acestuia și familiei sale, pe care a decepționat-o și dorește să ia legătura cu familia decedatului. Însușindu-și punctul de vedere al apărătorului său, cere admiterea recursului.
T R I B U N A L U L ,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z., în baza art.3001alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea penală 26/A din data de_ în dosarul_ al Judecătoriei Z. față de inculpatul P. S. C., fiul lui M. și M., născut la data de_, în localitatea Z., jud. S., cetățean român, studii gimnaziale, fără ocupație și loc de muncă, căsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str. Tudor Vladimirescu, nr.38, bl. Dalia, sc. A, ap.3, jud. S., CNP 1., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 20/J din_ emis de Judecătoria Zalău, pe o perioadă de 29 de zile, de la data de_ până la data de_ .
În baza art. 3001alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării
preventive a inculpatului P. S. C. și s-a constatat stabilit termen de judecată a cauzei pentru data de_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din dosar 1006P/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul
P. S. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 178 alin.2 C.p., art. 86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Z. la data de_ sub nr._ acordându-se primul termen de judecata la data de_ .
Faptele reținute în sarcina inculpatului în actul de sesizare al instanței constau, în esență, în aceea că: în data de_ în jurul orei 23.15 inculpatul P. S. C. în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ proprietatea lui Bircina N. A., pe b-dul M. Viteazu din mun. Z., în condițiile în care nu deținea permis de conducere, nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P., ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni din zona Astralis, acroșând victima cu partea din față dreapta a autoturismului, victima fiind preluată pe parbriz, apoi căzând pe carosabil. Inculpatul a oprit autoturismul a coborât s-a îndreptat spre victimă pentru a-i vedea starea, apoi s-a urcat în autoturism și a plecat fără a acorda primele îngrijiri victimei și fără a anunța producerea accidentului rutier. Inculpatul a încercat ulterior să părăsească teritoriul României, fiind reținut în data de_ ora 22.15 în punctul de trecere a frontierei Borș. În urma accidentului victima T. Marinică a suferit leziuni traumatice, fiind transportat la S. J. Z. pentru îngrijiri medicale, unde în data de_ a decedat.
Analizând actele dosarului de urmărire penală Judecătoria Zalău a reținut :
Față de învinuitul P. S. C., prin rezoluția din data de_ confirmată de procuror, a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere, prev. de art. 184 alin.1 și 3 C.p., art. 86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep, cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.
Inculpatul a fost reținut la data de_ de către Poliția municipiului Z. pentru 24 de ore din data de_ ora 22.15 până la data de_ ora 22.15, iar prin ordonanța din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din dosar nr.1006/P/2013 a fost revocată această măsură preventivă, în temeiul art.1401alin.3 Cod procedură penală, dispunându-se punerea de îndată în libertate a învinuitului la ora 15.30.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din dosar nr.1006/P/2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P. S. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, părăsirea locului accidentului, prevăzută de art.89 alin.2 O.U.G.nr.195/2002 și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art.86 alin.1 O.U.G.nr.195/2002, totul cu aplicarea art.37 lit.b) și art.33 lit.a) Cod penal.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă de către Judecătoria Zalău prin încheierea nr. 26/A din data de_ dosar_, pe o durata de 29 zile, începând cu data de_ până la data de_ inclusiv.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului P. S. C. au fost cele prevăzute de art.148 alin.1 lit. a) și f) Cod procedură penală. Judecătorul a reținut că inculpatul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organului de poliție, intenționând să părăsească teritoriul țării, acesta fiind de altfel localizat și reținut la punctul de trecere a frontierei Borș, existând așadar riscul ca acesta să se sustragă de la urmărire penală sau judecată, impunându-se ca atare, în baza art.148 lit.a), luarea unei măsuri preventive privative de libertate față de acesta. Existența pericolului public se reține că rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către altă persoană în absența unei reacții ferme față de cei suspectați ca fiind autori ai unor asemenea fapte. De asemenea urmările faptelor inculpatului, de o gravitate necontestată, dar și atitudinea acestuia de a se urca la volan în condițiile în care nu deține permis de conducere, se apreciază de către judecător că sunt de natură a avea valoarea unor probe suficiente care să justifice pericolul concret pentru ordinea publică. Instanța a apreciat că măsurile preventive alternative oferite de Codul penal, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau obligarea de a nu părăsi țara nu sunt suficiente pentru garantarea desfășurării în bune condiții a procesului penal, tocmai prin prisma aspectelor reținute cu privire la persoana inculpatului, care s-a dovedit a fi o persoană cu perseverență infracțională deosebită în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, încercând totodată să se sustragă de la urmărirea penală.
După luarea măsurii arestării preventive, prin ordonanța procurorului din data de_, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului
P. S. C., în infracțiunile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 178 alin.2 C.p., art. 86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.
Potrivit art.3001alin.1 Cod procedură penală, "după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia
arestării preventive";, iar conform art.3001alin.3 Cod procedură penală, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.";
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, instanța a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, corespunzând și scopului prevăzut de art.136 Cod procedură penală, constând în buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea instanța a constatat că temeiurile avute in vedere la luarea acestei masuri, respectiv cele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, art. art.148 alin.1 lit. a și f Cod procedură penală, subzistă si justifică in continuare privarea de libertate a inculpatului P. S. C. .
Astfel, instanța a apreciat că din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă suficiente indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabila că inculpatul P. S. C. a săvârșit faptele pentru care a fost trimis in judecată. Pot fi reținute în acest sens declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, declarațiile martorilor P. M. -Andrada, Baidoc A. și Aciu Alin, raportul de constatare medico-legală nr.585/III/b/87 din_, procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei, procesul- verbal de imobilizare a autovehiculului și procesul-verbal de depistare a inculpatului întocmit de către Serviciul Poliției de Frontieră Borș.
Instanța a reținut că probele sau indiciile temeinice în baza cărora se poate lua măsura arestării preventive nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare (c. Murray c. Regatului Unit), acestea trebuie să fie suficiente pentru a crea o suspiciune întemeiată obiectiv.
În ce privește incidența cazului prevăzut de art.148 lit. a) Cod procedură penală, instanța a apreciat că este probat faptul că inculpatul a încercat să fugă cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală și judecată, iar raportat la momentul de față, în continuare există indicii suficiente care să conducă la convingerea că inculpatul, odată pus în libertate, va încerca în orice mod să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei. Atitudinea inculpatului imediată comiterii faptei și în ziua următoare, până la reținerea acestuia, este evidentă, în sensul încercării acestuia în orice mod de a scăpa de răspunderea penală. Ținând cont de modul de derulare a evenimentelor ulterioare săvârșirii faptei, așa cum rezultă din procesele verbale de interceptări, declarațiile inculpatului și declarațiile martorei P. M., soția inculpatului, singura preocupare a acestuia a fost să fugă și să nu fie găsit de organele de poliție. În ce privește apărarea inculpatului că ar fi fugit stăpânit de starea de șoc în care se afla, o asemenea apărare poate fi reținută ca verosimilă doar în ce privește plecarea înspre loc. Letca, imediată producerii accidentului, dar nu și ulterior, când
din modul de acțiune și discuțiile purtate la telefon rezultă clar că nu acționează în virtutea stării de șoc în care se află, ci cu scopul precis de a nu fi găsit și a nu-i fi angajată răspunderea penală, fiind preocupat de acest aspect, de ancheta poliției și de posibilitatea de a fi ascuns adevărul în cauză. Fuga inculpatului nu trădează preocuparea inculpatului pentru starea victimei și nici preocuparea de a o despăgubi,
așa cum acesta se apără, ci contrariul. Recunoașterea faptelor de către inculpat - intervenită ulterior, după cunoașterea probatoriului administrat în cauză (de altfel inițial se apără susținând că locul impactului nu a fost pe trecerea de pietoni f. - 42) și intenția manifestată de inculpat de a solicita judecarea cauzei în procedură simplificată nu poate fi reținută ca o garanție a prezentării acestuia la proces și a faptului că a renunțat la ideea inițială de a se sustrage de la răspundere penală. Ba chiar mai mult în aceste condiții, cunoscând antecedența sa penală și gravitatea crescută a faptelor (între timp, după luarea măsurii arestări preventive, urmarea faptelor s-a agravat prin decesul victimei, implicit și încadrarea juridică, respectiv pedepsele prevăzute de lege) inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse, este și mai crescut riscul ca acesta să își pună în aplicare intenția inițială de a se sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei. Inculpatul prin apărările făcute -faptul că este căsătorit și are un copil - nu a prezentat o garanție suficientă în măsură să convingă instanța cu privire la prezentarea sa în fața instanței de judecată pe parcursul procesului penal. Din cele expuse anterior instanța a apreciat că riscul ca inculpatul să se sustragă de la judecată și executarea pedepsei, reținut la momentul luării măsurii arestării preventive, nu numai că nu s-a estompat, ci, din contră, este apreciat ca fiind mai crescut, în consecință s-a reținut incidența în continuare a cazului prev. de art. 148 alin.1 lit. a C.p.p., care impune judecare cauzei cu inculpatul în stare de arest preventiv.
În ce privește incidența temeiul prev. de art. 148 alin.1 lit f C.p.p., instanța a constatat îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege, în sensul că pentru toate cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar din probele existente la dosar reiese că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul public concret reprezentat de lăsarea inculpatului în libertate subzistă în continuare și impune menținerea măsurii arestării preventive, pentru următoarele considerente:
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol social concret, practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar potrivit căruia pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - totuși acestea prezintă puncte de interferență, astfel că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și de datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Pentru aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului, instanța nu poate face abstracție de gravitatea faptelor față de care instanța a constatat că există indicii temeinice în ce privește săvârșirea lor de către inculpat. Pericolul social concret se apreciază astfel și prin raportare la gradul de pericol social abstract al faptelor - ce rezultă din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și prin raportare la modalitatea concretă de
săvârșire a faptelor. Pornind de la modalitatea de comitere a faptei se poate reține atitudinea inculpatului de sfidare a normelor legale și a valorilor sociale protejate de acestea; nu este de neglijat dezinteresul manifestat față de dreptul la viață al fiecărei persoane, pe care l-a nesocotit atât prin urcarea la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere, având pasageri în mașină, dar și în momentul în care după ce a accidentat o persoană a părăsit locul accidentului lăsând victima fără ajutor.
Raportat la persoana inculpatului, instanța a reținut perseverența infracțională extrem de crescută a acestuia, faptul că pedepsele aplicate și perioada executată în regim de detenție nu au avut nici un rol de reeducare a acestuia și nu au fost măcar un avertisment pentru inculpat. Faptul că a fost condamnat anterior și eliberat din executarea pedepsei închisorii, cu doar un an în urmă, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, nu l-a împiedicat pe inculpat să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă deși nu deținea permis de conducere. O asemenea conduită a inculpatului
creează convingerea că nimic nu îl poare reține să conducă din nou și să genereze oricând o stare de pericol pentru viața persoanelor participantei la traficul rutier. În contextul dat, apărarea formulată de apărătorul inculpatului cum că acesta odată pus în libertate nu ar exista riscul să conducă deoarece nu are permis, apare hilară.
În apărare inculpatul, prin apărător, susține că decesul victimei nu are legătură cu temeiurile luării sau menținerii măsurii arestării preventive, întrucât aceasta nu are legătură cu conduita inculpatului, iar gravitatea faptelor nu este un temei pentru luarea măsurii arestării preventive. Este adevărat că agravarea în timp a urmărilor faptei reținute în sarcina inculpatului nu are legătură cu conduita ulterioară luării măsurii arestării preventive a inculpatului, dar nu poate fi neglijată această agravare a urmărilor faptei care în mod cert a avut un ecou în rândul opiniei publice. Sentimentul de insecuritate produs în rândul opiniei publice,de fapta și atitudinea inculpatului, reacția de teamă și dezaprobare, precum și așteptarea opiniei publice cu privire la reacția promptă și fermă a autorităților față de persoanele bănuite ca fiind autori ai unor asemenea fapte grave, aspecte reținute ca temeiuri ale luării măsurii arestării preventive, nu au avut cum să fie estompate de la momentul luării măsurii arestării preventive, prin decesul victimei la data de_ putând căpăta și o mai mare amploare.
Instanța a analizat și dacă pericolul concret reprezentat de inculpat, așa cum a fost analizat anterior, poate fi contracarat prin măsuri preventive mai puțin restrictive și limitative decât arestarea preventivă. În acest sens instanța a avut în vedere și dispozițiile art.5 din CEDO care prevede nu numai dreptul de a fi judecat intr-un interval rezonabil și de a fi eliberat in cursul procesului, ci și ca eliberarea poate fi condiționată de existenta unor garanții ca acuzatul se va prezenta la proces. Având în vedere jurisprudența CEDO în acest sens (c. Khudoyorov c. Rusiei) chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut faptele, tocmai în acest context, inculpatul poate prefigura iminența aplicării unei pedepse și pentru a evita acest lucru există posibilitatea să se sustragă de la judecată și executarea unei eventuale pedepse. O asemenea presupunere este susținută de atitudinea inculpatului ulterioară săvârșirii faptei, așa cum a fost argumentat anterior.
Întrucât din considerentele expuse mai sus, instanța a reținut că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, dar în același timp odată pus în libertate există
riscul ca acesta să aducă încălcări normelor de conviețuire socială, măsurile preventive nerestrictive de libertate nu sunt în măsură să înlăture producerea unor asemenea riscuri.
Instanța a apreciat că nici recunoașterea faptelor, nici perioada de arest preventiv efectuată și nici faptul că a fost încheiată urmărirea penală nu sunt de natură a duce la schimbarea temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, iar măsurile preventive alternative la detenție ar fi insuficiente pentru a înlătura această stare de pericol și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Totodată, buna desfășurare a procesului penal impune așa cum am arătat anterior luarea unei măsuri preventive privative de libertate, conform art.136 alin.1 Cod procedură, existând riscul sustrageri inculpatului de la judecată.
Raportat la perioada arestului preventiv de 1 lună de zile și la faptul că în această perioadă organele de urmărire penală au acționat cu celeritate, instanța a apreciat că este respectat termenul rezonabil al arestării preventive.
În conformitate cu disp.art.3001alin.3 Cod procedură penală, în baza actelor dosarului, pentru considerentele avute în vedere atât la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului, cât și pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că subzistă temeiurile concrete avute în vedere la momentul luării măsurii
arestării preventive, temeiuri care rezultă din modalitatea de săvârșire a faptelor, urmările produse, persoana inculpatului, sentimentul de insecuritate creat în rândul comunității locale, iar aceste temeiuri impun pe mai departe privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva Încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. a declarat recurs inculpatul, acesta arătând că regretă decesul părții vătămate, suferința pe care a cauzat-o familiei acestuia și familiei sale, că dorește să încheie un acord cu moștenitorii victimei și solicitând să fie judecat în stare de libertate.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate,precum și din oficiu,sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, T. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Inculpatul recurent a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 178 alin.2 C.p., art. 86 alin.1 și art. 89 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.
Inculpatul a fost arestat preventiv, iar la înregistrarea dosarului la instanța de fond a fost menținută măsura arestării preventive.
Examinându-se probele existente în dosarul cauzei, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, nu au încetat.
Din probatoriul administrat rezultă indicii temeinice că inculpatul, în data de_, fără a poseda permis de conducere, a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ proprietatea lui Bircina N. A., conducându-l pe b-dul M. Viteazu din mun. Z. . Inculpatul nu a acordat prioritate de trecere victimei T. Marinică P., ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni din zona Astralis, acroșând victima cu partea din față dreapta a autoturismului, victima fiind preluată pe parbriz, apoi căzând pe carosabil. Inculpatul a oprit
autoturismul a coborât s-a îndreptat spre victimă pentru a-i vedea starea, apoi s-a urcat în autoturism și a plecat fără a acorda primele îngrijiri victimei și fără a anunța producerea accidentului rutier. Inculpatul a încercat ulterior să părăsească teritoriul României, fiind reținut în data de_ ora 22.15 în punctul de trecere a frontierei Borș. În urma accidentului victima T. Marinică a suferit leziuni traumatice, fiind transportat la S. J. Z. pentru îngrijiri medicale, dar în data de_ a decedat.
Faptele reținute în prezenta cauză au fost comise după ce P. S. C. a fost condamnat anterior, la pedeapsa de 1 an închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere,fiind liberat cu doar un an în urmă, ceea ce nu l-a împiedicat pe inculpat să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă, deși nu deținea permis de conducere.
În mod temeinic și legal a fost reținută incidența cazului prevăzut de art.148 lit.
a) Cod procedură penală, fiind probat faptul că inculpatul a încercat să fugă cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală și judecată, în continuare existând indicii suficiente care să conducă la convingerea că inculpatul, odată pus în libertate, va încerca în orice mod să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.
În mod temeinic s-a reținut și incidența cazului prevăzut de art.148 lit. f) Cod procedură penală,pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constând în închisoarea mai mare de 4 ani și, în mod just și legal, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol pentru ordinea publică se raportează atât la gravitatea faptelor comise, cât și la persoana inculpatului, la reacția colectivității în cazul lăsării în libertate a acestuia, precum și la recrudescența faptelor de acest gen.
Gradul sporit de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului este determinat de modalitatea în care acestea au fost comise, de perioada îndelungată a activității infracționale, de persoana inculpatului, care, după ce a fost condamnat anterior, a perseverat în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, de această dată - cu consecința decesului unei persoane.
Nici recunoașterea faptelor, nici perioada de arest preventiv efectuată, nu sunt de natură a duce la schimbarea temeiurilor avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive. De asemenea, împrejurări precum faptul că inculpatul este căsătorit și are un copil - nu prezintă garanții suficiente în măsură să convingă instanța cu privire la posibilitatea judecării acestuia în stare de libertate.
Nici celelalte apărări invocate, referitoare la posibilitatea încheierii unui acord cu moștenitorii victimei în privința infracțiunii de ucidere din culpă sau la intenția inculpatului de a se prevala în faza de judecată de procedura simplificată nu sunt de natură a forma convingerea instanței despre suficiența unei măsuri restrictive și nu privative de libertate.
Față de cele expuse, se reține că lăsarea în libertate a inculpatului nu se impune, măsurile preventive alternative la detenție fiind insuficiente pentru a înlătura starea de pericol prezentată de inculpat și de faptele reținute în sarcina sa. Totodată, buna desfășurare a procesului penal justifică prelungirea măsurii preventive privative de libertate.
Față de cele arătate, încheierea atacată fiind temeinică și legală, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod penal, T. urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul(care a fost asistat de
apărător ales) va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inc. P. S. împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. .
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței azi,_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. S. T. C. Ț. D. B. O. I. -M.
Red.ȚDB/_
Dact.IMO/_ /3 ex.
Jud.fond: M. D. E.
← Decizia penală nr. 169/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 533/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|