Decizia penală nr. 94/2013. Mentinere arest preventiv

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 94/2013

Ședința publică de la 06 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE L. -A. C.

Judecător A. -L. I. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații recurenți CÎRCIU M. I. și CÎRCIU C. A. împotriva încheierii penale fără număr din data de_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Cîrciu M. I., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. M. L., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul Cîrciu C. A., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu ales, av. M. M. M.

, cu delegație avocațială la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind, inculpații arată că sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu și că își mențin recursurile declarate în cauză.

Instanța îi întreabă pe inculpați dacă mai doresc să facă declarații în această procedură.

Ambii inculpați au dori că nu au declarații noi de făcut.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Atât apărătoarele inculpaților cât și reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța constată că recursurile sunt în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a acestora.

Apărătorul inculpatului Cîrciu M. I., av. M. L., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în principal, în baza art.160/b Cod procedură penală pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună punerea inculpatului în libertate, apreciind că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri nu mai subzistă, alte temeiuri noi nu au apărut, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.148 lit f C.pr.pen., teza II-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, din datele de la dosar nu rezultă că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică sau că ar impieta bunul mers al procesului penal. Consideră că în acest moment procesual o măsura mai puțin restrictivă, cum ar fi măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ar fi suficientă pentru derularea în bune condiții a procesului penal, în condițiile în care nu există date că inculpatul ar încerca să influențeze aflarea adevărului. De asemenea ține să precizeze că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu sunt infracțiuni grave, dimpotrivă, denotă un mod pueril de concepere. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului Cîrciu C. A., av. M. M. M., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate, cu consecința judecării inculpatului în stare de libertate, întrucât în acest moment procesual temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu mai subzistă pericolul concret pentru ordinea publică fiind mult diminuat odată cu trecerea timpului. Consideră că față de inculpat se poate lua a altă măsură mai ușoară, cum ar fi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau judecată, ori inculpatul nu este bănuit că ar putea să influențeze procesul penal sau că s-ar putea sustrage de la judecată. În conformitate cu art.5 din CEDO, regula este ca o persoană să fie cercetată în libertate, iar arestarea este o măsură de excepție. Mai arată că urmărirea penală este în prezent finalizată iar inculpatul a recunoscut faptele de comiterea cărora este acuzat. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpații recurenți Cîrciu M. I. și Cîrciu C. ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut starea de arest față de inculpați, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun cercetarea inculpaților în continuare în stare de arest preventiv, fiind îndeplinite condițiile cerute de art.143 C.pr.pen. și art.148 lit.f C.pr.pen., raportat la natura infracțiunilor și modalitatea de comitere a acestora precum și la împrejurarea că inculpații nu se află la prima confruntare cu legea penală, dând dovadă de perseverență infracțională.

Inculpatul Cîrciu M. I., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în continuare în stare de libertate și se obligă să se prezinte în fața instanței ori de câte ori va fi nevoie.

Inculpatul Cîrciu C., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, pentru a fi alături de soția sa.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală fără număr din data de_, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. Napoca, în baza art. 3001C.pr.penala, a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților CIRCIU M. DOREL și CIRCIU C. A., actualmente aflați în arestul

I. C., pe care, în baza art. 3001alin. 1 si 3 si art. 160bC.pr.penala a menținut-o ca fiind temeinica si legala, și au fost respinse cererile de revocare a măsurii

arestului preventiv si de punere de îndată in libertate a inculpaților, formulate de apărătorii acestora.

Pentru a pronunța această soluția, instanța de fond a reținut că în cauză sun t prezente toate temeiurile ce au impus arestarea preventivă, iar acestea impun în continuare menținerea acestei măsuri față de cei doi inculpați.

Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs cei doi inculpați Circiu M. Dorel și Circiu C. A., declarațiile fiind formulate la data de_, și depuse la aceeași dată la administrația locului de deținere, sub numerele 94 și 95, și apoi înregistrate la Judecătoria C. Napoca la data de _

.

În motivarea recursurilor cei doi inculpați au susținut că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, la dosar nu există nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care nu se justifică menținerea măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală este finalizată, iar ei nu au încercat în vreun fel să împiedice buna desfășurare a procesului penal, ori aflarea adevărului.

T. ul constată că recursurile au fost promovate în termenul de 24 de ore prev. de art. 3001al. 4 rap. la art. 160aal. 2 Cod Procedură P. ă, termen ce a curs pentru inculpații recurenți, aflați în stare de arest și prezenți la pronunțarea soluției, din acest moment, adică de la data de_ .

Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs invocate de către cei doi inculpați, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 3001 Cod Procedură P. ă, după înregistrarea dosarului la instanță, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivata, arestarea preventiva.

În raport de dispozițiile legale mai sus redate, instanța de fond a făcut o verificare suficient de cuprinzătoare a condițiilor de legalitate necesare pentru menținerea unei măsuri preventive. S-a constatat că în cauză există indicii și chiar probe care conturează bănuiala legitimă și verosimilă că inculpații au comis fapte prevăzute de legea penală.

Aceste probe constau în declarațiile părților vătămate, în declarații de martori, în declarațiile inculpaților, în procese verbale de cercetare la fața locului, procese verbale de percheziție și planșe foto aferente, procese verbale de vizionare a unor înregistrări, procese verbale de recunoaștere după planșe foto. Pe fundamentul acestor probe s-a reținut că inculpatul Cîrciu C. A. ,

la data de_, însoțit de o persoană de sex feminin, rămasă neidentificată, cu acordul părții vătămate Nița I., a pătruns în locuința acestuia situată în C. - Napoca, str. Bucium, nr. 25, ap. 19, jud. C., unde, profitând de neatenția acestuia, a sustras suma de 750 lei, două ceasuri de mână, un aparat de tuns, cauzând un prejudiciu de 1200 lei. Apoi, în noaptea de 12/_ inculpații Cîrciu M. I. și Cîrciu C. A., prin forțarea lacătului de pe ușa de acces în garajul amplasat în lateralul imobilului cu nr. 17 de pe str. Arinilor din

C. -Napoca, aparținând părții vătămate Ursuț S. I., au pătruns în interior de unde au sustras mai multe bunuri (o mașină de găurit marca Bosch cu cutia aferentă, o mașină filetantă marca Bosch și o rolă de cablu în lungime de cca. 200 metri), cauzând un prejudiciu în valoare de 1400 lei. De asemenea, în noaptea de 13/_ inculpații Cîrciu M. I. și Cîrciu C. A., prin forțarea lacătului de pe ușa de acces a garajului amplasat în lateralul imobilului cu nr. 21 de pe str. Arinilor din C. -Napoca, aparținând părții vătămate Fărăgău

I., au pătruns în interior de unde au sustras mai multe bunuri (un flex, o bormașină, un fierăstrău de mână și o haină din material textil), cauzând nu prejudiciu în valoare de 750 lei. Și din nou în perioada 12-_ inculpații Cîrciu M. I. și Cîrciu C. A., prin forțarea grilajului împrejmuitor de la un depozit de ambalaje aparținând restaurantului Boema din C. -Napoca, str. Taberei, nr. 4, au pătruns în interior de unde au sustras mai multe butoaie goale de bere, cauzând un prejudiciu în valoare de 1200 lei.

S-a constatat și existența temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. f Cod Procedură P. ă, prin raportare la pericolul social concret al faptelor de care sunt acuzați, care nu poate fi disociat de cel concret pentru ordinea publică. Mai ținem să precizăm că ambii inculpați au suferit în trecut mai multe condamnări, iar riscul de a comite noi fapte penale, în situația în care ar fi cercetați în stare de libertate, se menține crescut, în condițiile în care inculpații nu are principii structurate în jurul ideii că numai munca este aducătoare de venituri și bunăstare.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o evidentă încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către aceștia cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Iar lipsa de reacție a organelor judiciare, similară tolerării unor fenomene antisociale, este de natura a știrbi autoritatea organelor judiciare si de a atrage, la nivelul percepției comunități, resimțirea unui sentiment de insecuritate.

Prin urmare s-a apreciat în mod fundamentat că toate temeiurile ce au determinat arestarea inculpaților subzistă șui impun în continuare menținerea acestei măsuri, pentru buna desfășurare a procesului penal.

Sintetizând toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă, tribunalul va respinge ca nefondate recursurile

declarate de inculpații Cîrciu M. Dorel și Cîrciu C. A., ambii aflați în

A. I. C., împotriva încheierii penale fără număr pronunțată de Judecătoria

C. Napoca la data de_ în dosarul nr._, ale cărei dispoziții vor fi menținute în întregime.

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă va stabili onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru cei doi inculpați în sumă de câte 100 lei, sume ce se avansează din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C. - doamnelor avocat M. M. M. și M. L. . În baza art.192 al.2 Cod Procedură P. ă va obliga inculpații recurenți să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de câte 150 lei fiecare, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorarii pentru apărătorii

desemnați din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În temeiul art. 38515 al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură P. ă, respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații CÎRCIU M. DOREL, fiul lui

M. și Albina, născut la data de_, în mun. Brașov, jud. Brașov, CNP 1.

, și CÎRCIU C. A. , fiul lui M. și Albina, născut la data de_, în mun. Brașov, jud. Brașov, CNP 1., ambii aflați în A. I. C., împotriva încheierii penale fără număr pronunțată de Judecătoria C. Napoca la data de_ în dosarul nr._ .

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă stabilește onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru cei doi inculpați în sumă de câte 100 lei, sume ce se avansează din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C. - doamnelor avocat M. M. M. și M. L. . În baza art.192 al.2 Cod Procedură P. ă obligă inculpații recurenți să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de câte 150 lei fiecare, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorarii pentru apărătorii

desemnați din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

A. C.

A.

L.

I.

I. M. L.

GREFIER

L. B.

Red. L.A.C./4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 94/2013. Mentinere arest preventiv