Decizia penală nr. 1043/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.1043/R/2013
Ședința publică din 21 august 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : I. | C. | M. | - judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. | L. | |
L. | H. | |||
GREFIER | : M. | B. |
Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarate de către inculpatul CORDOȘ A.
A. împotriva sentinței penale nr.242 din data de 26 iunie 2013 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Cordoș A. A.
, în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. Beșe G.
, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul Cordoș A. A., arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța, din oficiu, raportat la condamnarea inculpatului, pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. .
Reprezentantul M. ui P. , solicită admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea T. ui Sălaj.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul Cordoș A. A. , solicită admiterea excepției invocate și trimiterea dosarului la Tribunalul Sălaj, în vederea soluționării recursului declarat de inculpat.
Inculpatul Cordoș A. A. , arată că este de acord cu admiterea excepției.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 242 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ în baza art.461 Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul C.
A. A. , fiul lui A. și N. -C., născut la data de 1610.1992 în localitatea Zalău, jud. Sălaj, cu domiciliul în Șimleu Silvaniei, str. N. Bălcescu, nr.19, jud. Sălaj, CNP. 1., cu privire la executarea sentinței penale 432/_ a Judecătoriei Zalău pronunțată în dosarul_, definitivă la data de_ prin nerecurare.
În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. I. Nicu Eugen.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de_, condamnatul C. A. a formulat contestație la executare față de mandatul de 5 ani și 4 luni emis de judecătoria Zalău motivat pe faptul că dorește o reducere a pedepsei deoarece are o familie de întreținut și dorește să își termine școala.
A fost atașat dosarul_ al Judecătoriei Zalău.
La termenul de judecată din data de_ petentul prezent în fața instanței de judecată a precizat că motivul formulării cererii de contestație la executare este faptul că pedeapsa primită este prea mare și solicită o reducere a cuantumului acesteia.
Analizând dosarul, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 432 din_ a Judecătoriei Zalău rămasă definitivă față de inculpatul C. A. la data de_ prin nerecurare, acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, fiind emis față de acesta mandatul de executare a pedepsei nr. 607/_ . Contestației la executare care este un procedeu jurisdicțional de soluționare a plângerilor împotriva actelor de executare a hotărârilor judecătorești iar conform art.461 Cod procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, când executarea este îndreptată împotriva altei peroane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare sau când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
Analizând motivele invocate de contestator în susținerea cererii sale, instanța a constatat că acesta a solicitat ca instanța să rejudece fondul cauzei, în rejudecare să procedeze la o nouă individualizare a pedepsei prin reducerea acesteia, motivul invocat circumscriindu-se motivelor prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi ordinare de atac, însă în același timp hotărârea ce face obiectul cererii petentului SP 432/2012 a Judecătoriei Zalău este definitivă de la data de_ ..
Pe calea contestației la executare care nu este o cale de atac a hotărârilor judecătorești, ci un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite în cursul executării hotărârilor, nu se poate proceda la individualizarea pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă pisă în executare, întrucât în acest mod s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.
Față de natura contestației la executare, precum și față de cazurile limitativ și expres prevăzute de lege, instanța a apreciat că motivele invocate de
petent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 461 C.p.p., iar în aceste condiții contestația formulată de petent a fost respinsă ca inadmisibilă.
Petentul a fost asistat de către apărător din oficiu av. I. Nicu, iar baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Cererea contestatorului fiind respinsă, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul CORDOȘ A.
A. solicitând admiterea recursului și în consecință admiterea contestației la executare pentru motivele pe care le-a invocat.
Examinând actele dosarului Curtea va constata că nu este competentă material să judece recursul formulat în cauză.
Astfel, potrivit art. 25 pct. 3 C.p.p. tribunalul ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.
În contextul celor exouse mai sus, deoarece obiectul prezentei cauzei este contestație la executare deci vizează o hotărâre penală pronunțată de judecătorie în materia executării hotărârilor penale, Curtea va declina competența de soluționare a recursului declarat de condamnatul CORDOȘ A. A. împotriva sentintei penale nr. 242 din 26 iunie 2013 a Judecătoriei Zalău în favoarea T. ui S. .
În baza art. 189 Cod proc.penala, va dispune avansarea din FMJ a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. Beșe G. .
În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de condamnatul CORDOȘ A. A. (fiul lui A. și N. -C., născut la data de 1610.1992 în localitatea Zalău, jud. Sălaj, cu domiciliul în Șimleu Silvaniei, str. N. Bălcescu, nr.19, jud. Sălaj, CNP. 1. ) împotriva sentintei penale nr. 242 din 26 iunie 2013 a Judecătoriei Zalău în favoarea T. ui S. .
În baza art. 189 Cod proc.penala, dispune avansarea din FMJ a sumei de
100 lei reprezentând onorariu avocațial în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. Beșe G. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 august 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. C. M. A. D. L. L. H.
GREFIER,
M. B.
Red.I.C.M./dact.L.C.C.
3 ex./_
Jud.fond: D. E. M.
← Sentința penală nr. 81/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 24/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|