Decizia penală nr. 1065/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1065/R/2013
Ședința publică din 2 septembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: ANA C.
L. M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. G. împotriva sentinței penale nr.762 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.i C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. G., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Ploscar L., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea civilă SC T. S C. N.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul R. G., arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. G. , susține cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpat, arătând că în speță a existat o cauză temeinică care l-a împiedicat să declare recurs în termen, întrucât a fost arestat în altă cauză din luna martie 2013 iar sentința primei instanțe a fost pronunțată la data de 13 iunie 2013.
Față de cererea formulată, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M. ui P. , nu se opune admiterii cererii de repunere în termen.
Curtea deliberând, constată că recursul declarat de către inculpatul R.
G. împotriva sentinței penale nr.762 din data de_, este declarat în termen, inculpatul lipsind la toate termenele de judecată în fața instanței de fond iar la momentul la care a fost pronunțată hotărârea atacată se afla în executarea unei pedepse, astfel că nu a avut cunoștință de sentința pronunțată împotriva sa și de posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. G. , solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, fiind prezent motivul prev.de art.385/9 pct.5 C.pr.pen., respectiv inculpatul nu a fost prezent la judecată atunci când prezența acestuia a fost obligatorie.
În susținerea recursului arată că inculpatul a fost arestat în altă cauză din luna martie 2013 și, ca atare, nu a avut cunoștință de această judecată.
Având în vedere dreptul inculpatului la apărare precum și dreptul la un proces echitabil, consideră că sunt întrunite toate condițiile pentru ca această cauză să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond a fost sesizată la data de_, cu aproximativ 1 an de zile înainte de a se pronunța hotărârea atacată iar inculpatul a fost citat procedural atât de la adresele cunoscute cât și prin afișare la consiliul local și cu mandat de aducere, fără însă a fi găsit. Ulterior, s-a dovedit că inculpatul a fost arestat cu 3 luni înainte de a se pronunța hotărârea primei instanțe, însă până la acea dată a fost legal citat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. G., în replică, arată că inculpatul nu a fost prezent la judecată dintr-o cauză care nu-i este imputabilă.
Inculpatul R. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 762 din 13 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N. în baza art. 208 al 1 - 209 al 1 lit i Cp cu aplic art 37 lit b Cp a fost condamnat inculpatul R. G., fiul lui M. și R., născut la data de_ în mun. C. -N., jud. C., cetățean român, domiciliat în com. Baciu, nr. 616, jud. C., CNP 1., la 3 ani si 3 luni închisoare cu aplic art 71- 64 lit a teza II Cp.
In baza art 14/346 Cpp a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC T. SA C. - N., cu sediul în C. -N., str. Buftea, nr. 1, jud. C. si a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.700 lei despăgubiri pentru daune materiale.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu Ionas M., in sumă de 200 lei, s-a avansat din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 3298/P/2009 din data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea in judecată în stare de libertate a inculpatului R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 37 lit.b C.pen., în fapt reținându-se că în perioada _
-_, prin înlăturarea lacătelor ce asigurau ușa de acces a unei barăci aparținând SC T. SA C. -N. situată pe str. Triajului, nr. 2-4, a sustras o mașină de găurit marca Bosch, un polizor unghiular marca Bosch, 2 reductoare acetilenă, 2 reductoare oxigen, 2 becuri sudură și un cuțit tăietor oxiacetilenă.
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate prin reprezentant, declarații martori, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 257263/_, declarațiile inculpatului in care acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea martorilor Baciu Petru și Lorinț V. Valer.
Deși legal citat, atât în procedură simplă cât și cu mandata de aducere, inculpatul nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Analizând întregul material probator instanța a reținut că, în fapt, în perioada_ -_, prin înlăturarea lacătelor ce asigurau ușa de acces a unei barăci aparținând SC T. SA C. -N. situată pe str. Triajului, nr. 2-4, inculpatul R. G. a sustras o mașină de găurit marca Bosch, un polizor unghiular marca Bosch, 2 reductoare acetilenă, 2 reductoare oxigen, 2 becuri sudură și un cuțit tăietor oxiacetilenă.
Săvârșirea de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa rezultă, fără putință de tăgadă, din constatările și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 257263/_ - din care rezultă că o urmă papilară descoperită la fața locului (pe o chiuvetă care a fost găsită mișcată în interiorul barăcii) a fost creată de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului (f.38 dup), care se coroborează cu declarațiile martorilor Baciu Petru și Lorinț V. Valer, cu specificul infracțional care reiese din examinarea fișei de cazier judiciar (f 21,22 dos inst) și cu împrejurarea că inculpatul nu a fost în măsură să ofere vreo explicație prin care să elucideze prezența urmelor sale papilare la locul faptei.
Fapta inculpatului astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii furt calificat, prev . de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit.b C.pen. Starea de recidivă postexecutorie este stabilită în raport de condamnarea de 4 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sp 107/_ a Judecătoriei C. -N. .
La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal si in acest context de nesinceritatea lui R. G., de bogata antecedență penală și de recidiva postexecutorie, de gradul mediu de pericol social al infracțiunii care rezultă din valoarea relativ redusă a prejudiciului - 2700 lei în raport de patrimoniul societății vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R. G. solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, casarea în întregime a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare fiind incident motivul de casare prev, de art.3859pct.5 Cpp respectiv judecata a avut loc fără participarea inculpatului atunci când prezența acestuia era obligatorie.
S-a invederat instanței de control judiciar că inculpatul recurent a fost în executarea unei alte pedepse încă din luna martie 2013 și ca urmare a acestui fapt nu și-a putut exercita drepturile procesuale și nu a putut participa la ședințele de judecată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală 762/_ a Judecătoriei C. N. s-a dispus condamnarea inculpatului R. G. la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i Cp cu aplicarea art.37 lit.a Cp.
Conform încheierilor de ședință din datele de 17 mai 2012, 04 octombrie 2012,
29 noiembrie 2012, 07 martie 2013 și 6 iunie 2013 inculpatul a lipsit de la toate termenele de judecată. Instanța fondului a făcut toate demersurile necesare și legale pentru a afla dacă inculpatul este reținut sau arestat, ori figurează ca încarcerat în vreuna din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.-vezi fila 19, 23,,24,36,37,39- de fiecare dată răspunsul fiind negativ.
Cu toate acestea la data de 08 martie 2013 inculpatul recurent a fost arestat de IPJ C. în vederea executării unei alte pedepse, aspect care nu a fost adus la cunoștința judecătorului fondului. Se constată astfel, că la termenul de judecată din data de 06 iunie 2013 a fost lipsă de procedură cu inculpatul aflat în stare de deținere.
Conform art.314 Cpp judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere, iar aducerea inculpatului arestat la judecată este obligatorie.
Nerespectarea textului legal menționat atrage, conform art.197 alin.2 Cpp, nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Pentru aceste considerente va fi admis recursul declarat de către inculpatul R.
G., constatându-se incidența motivului de casare prev. de art.3859pct.5 Cop, conform dispozitivului.
Având în vedere că s-a emis mandat de executare a pedepsei în baza sentinței recurate ce a fost casate în întregime, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței fondului, se va dispune anularea mandatului nr. 1003/_ a Judecătoriei C. .
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta cale de atac, conform art.192 alin.3 Cpp, rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit.c Cod proc.penala, admite recursul recursul declarat de inculpatul R. G., fiul lui M. si R., născ.la _
, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 762 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei C. N., pe care o casează în întregime și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, Judecătoria C. N. .
In baza art. 189 Cod perocedură penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu (avocat Ploscar L. ) sumă ce se va avansa din fondurile M. ui Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
M. Ș. | ANA C. | L. | M. |
GREFIER
M. B.
Red. M.S./M.N.
3 ex./_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
Ședința Camerei de Consiliu din 4 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător JUDECĂTOR: ANA C.
L. M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR: SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia penală nr.1065/R/_ Curții de Apel C., în sensul omiterii dispoziției privind anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1003 emis în data de 2 iulie 2013, în baza sentinței penale nr.762/_ a Judecătoriei C. N.
.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
C U R T E A
Deliberând:
Verificând decizia penală nr.1065/R/_, Curtea constată că din eroare a omis a dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1003 emis în data de 2 iulie 2013, în baza sentinței penale nr.762/_ a Judecătoriei C. N.
, deși a pronunțat o decizie prin care sentința penală anterior menționată a fost casată în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța fondului, Judecătoria C. N. .
Față de această situație, văzând dispozițiile art.195 C.pr.pen., Curtea va dispune îndreptarea erorii materiale, urmând a completa dispozitivul deciziei recurate cu mențiunea: "Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1003 emis în data de 2 iulie 2013, în baza sentinței penale nr.762/_ a Judecătoriei C. N. .
Pentru aceste motive,
D I S P U N E:
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia penală nr.1065/R/_ a Curții de Apel C., în sensul completării acesteia cu mențiunea: "Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1003 emis în data de 2 iulie 2013, în baza sentinței penale nr.762/_ a Judecătoriei C. N. ";.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI | |
M. Ș. | ANA C. | L. M. |
GREFIER
M. B.
R. IA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
MINUTA ÎNCHEIERII P. E DIN 4 SEPTEMB. 2013
ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia penală nr.1065/R/_ a Curții de Apel C., în sensul completării acesteia cu mențiunea: "Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.1003 emis în data de 2 iulie 2013, în baza sentinței penale nr.762/_ a Judecătoriei C. N. ";.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2013. PREȘEDINTE JUDECĂTORI
← Decizia penală nr. 1117/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 970/2013. Furt calificat → |
---|