Decizia penală nr. 1079/2013. Contestatie (plangere) cu privire la masurile asiguratorii
| Comentarii |
|
ROMA. A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1079/R/2013
Ședința publică din 04 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: SS, judecător JUDECĂTORI: V. G.
DP
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de petenta W. L. - PRIN ADMINISTRATOR C. S., împotriva sentinței penale nr.116/D/_ a Tribunalului C., având ca obiect contestație cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al petentei, av.D. I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul petentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se facă aplicarea directă și prioritară a art.6 par.1 și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, coroborate cu art.1 Protocolul adițional nr.1 și art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, să se constate că plângerea la judecător împotriva măsurilor asiguratorii dispuse de procuror este admisibilă și în faza de urmărire penală, iar pe fond să se constate că plângerea este întemeiată și să se dispună ridicarea măsurii asiguratorii instituite la data de_ ca fiind nelegală și netemeinică. Potrivit art.168 C.pr.pen. plângerea la judecător împotriva măsurilor asiguratorii dispuse de procuror este inadmisibilă în faza de urmărire penală. Plângerea este admisibilă nu în baza normei interne, ci în baza aplicării directe și prioritare a dispozițiilor din CEDO. Într-o situație similară, Curtea de Apel C., prin aplicarea directă și prioritară a disp. CEDO a constatat prin decizia nr.499/R/_ că un asemenea recurs este admisibil și întemeiat.
Sentința instanței de fond este nelegală deoarece Tribunalul Cluj nu a respectat ierarhia normelor juridice și și-a fundamentat soluția doar pe disp.art.168 C.pr.pen., ignorând normele cu valoare superioară ce recunosc dreptul persoanei al cărei drept de proprietate a fost limitat de a avea acces la un tribunal independent și imparțial. De asemenea, instanța de fond nu a motivat hotărârea, deoarece nu a răspuns argumentului esențial invocat în plângere și anume faptul că baza legală a admisibilității plângerii la judecător este Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) și nu art.168 C.pr.pen. Instanța și-a fundamentat decizia exclusiv pe disp.art.168 C.pr.pen., deși această normă reprezintă nivelul cel mai de jos în ierarhia normelor juridice., fiind încălcate
disp.art.11, 20 și 148 din Constituție. S-a solicitat instanței aplicarea directă și prioritară a Convenției și a Cartei Drepturilor Fundamentale a U.E., ori asupra acestui argument instanța nu s-a pronunțat deloc.
În rejudecarea plângerii, după desființarea sentinței, solicită să se considere plângerea admisibilă și întemeiată și să se dispună ridicarea măsurii asiguratorii dispuse față de bunurile societății. Susține că la_ prin ordonanță, DIICOT C. a dispus față de S. C. o măsură asiguratorie asupra bunurilor societății W. în vederea confiscării speciale până la valoarea de 1.001.000 euro, iar societatea a fost pusă sub învinuire ulterior, prin ordonanța din_, la 2 luni de la instituirea sechestrului. Față de această societate în calitate de învinuit nu a fost dispusă nicio măsură asiguratorie. Singura calitate în care societatea a fost nevoită să suporte măsura sechestrului a fost aceea de societate aflată în proprietatea lui S. C. în calitate de învinuit. În cursul judecății în primă instanță, S. C. a
încetat din viață, iar la_ instanța a dispus ridicarea în parte a măsurii asiguratorii dispuse la_, fiind pronunțată o soluție de încetare a procesului penal, constatându-se de asemenea legalitatea faptelor ce constituiau obiectul acuzației. Cu toate acestea bunurile societății au rămas indisponibilizate de mai bine de 3 ani de la instituirea măsurii, în dosarul nr.249/D/P/2010 aflat încă în instrumentarea organului de urmărire penală, măsură lipsită de orice fundament de legalitate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de petentă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. În mod corect instanța de fond a făcut trimitere la disp.art.168 C.pr.pen., reținând că măsura asiguratorie s-a luat în faza de urmărire penală, dosarul este în faza de urmărire penală, iar calea de atac trebuia exercitată la procurorul ierarhic superior. Solicită a se avea în vedere decizia 71/2007 a I. dată într-un recurs în interesul legii, care stabilește că atunci când se discută de o plângere împotriva măsurii asiguratorii, competența revine procurorului șef din cadrul parchetului. În mod corect s-a constatat că plângerea este inadmisibilă. Dosarul nr.249/D/P/2010 cu privire la societate este încă în faza de urmărire penală și dacă nu se va ajunge la o soluție de trimitere în judecată,
în mod cert această măsură asiguratorie va fi ridicată.
C U R T E A
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 28 mai 2013, instanța constată că prin Sentința penală nr. 116 din 4 aprilie 2013, în baza art. 168 al. 1 Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă plângerea împotriva măsurii sechestrului asigurator dispusă prin Ordonanța cu nr.20D/P/2010 din data de_ a D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial C., formulată de către W. L. cu sediul în Republica Cipru, E., P. ,2406, N. și cu sediul procesual ales în loc. C. -N., str. Ludwing van B., nr.1, jud. C., prin apărător ales.
În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală petenta a fost obligată la plata în favoarea statului a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordonanța cu nr. 20D/P/2009 din data de_ dispusă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial C. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor aflate în proprietatea societății W. L., până la valoarea de 1.001.000 euro, în vederea confiscării speciale.
Împotriva măsurii sechestrului asigurator, petenta W. L. a formulat plângere pe cale ierarhică, aceasta fiind însă respinsă prin Ordonanța nr. 123/_ de către procurorul șef serviciu din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Analizând plângerea formulată prin prisma dispozițiilor art. 168 C. proc. penală, potrivit cărora "în contra măsurii asiguratorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acestuia, învinuitul sau inculpatul, persoana responsabilă civilmente, precum și orice persoane interesate se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal";, prima instanță a apreciat plângerea ca fiind inadmisibilă.
Aceasta a avut în vedere și Decizia nr. 71/2009 a Î.C.C.J, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, competența de a soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. penală, revine procurorului în cursul urmăririi penale, respectiv instanței de judecată în cursul judecății.
Împotriva hotărârii pronunțate de către prima instanță a declarat recurs W. L. .
În memoriul formulat, aceasta a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, aplicând direct și prioritar (în pofida art. 168 C. proc. penală) art. 6 par. 1 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, coroborate cu art. 1 Protocolul adițional nr. 1, precum și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, admiterea plângerii ca întemeiată și, în consecință, ridicarea măsurii asiguratorii instituite la data de_ .
În argumentarea solicitării sale, recurenta a arătat că această plângere este admisibilă nu în baza dispozițiilor art. 168 C. proc. penală, ci în baza aplicării directe și prioritare a dispozițiilor art.6 par.1 și art. 13 din Convenția
C.E.D.O. și art. 47 din C.D.F.U.E., care instituie o procedură prin care se asigură dreptul oricărei persoane de a avea acces la un recurs efectiv, în fața unui tribunal independent și imparțial.
Recurenta apreciază că, în condițiile în care prima instanță a refuzat să exercite deplina sa jurisdicție și a respins plângerea ca inadmisibilă, nejudecând pe fond argumentele formulate, singura cale de asigurare a acestui drept de acces la justiție (în sens real și nu formal) rămâne cea a recursului îndreptat împotriva acestei sentințe.
În opinia recurentei, sentința Tribunalului C. este nelegală, deoarece instanța nu a respectat ierarhia normelor juridice și și-a fundamentat soluția doar pe dispozițiile art. 168 C. proc. pen., ignorând norme de valoare superioară ce recunosc dreptul persoanei al cărei drept de proprietate a fost limitat de a avea acces la un tribunal independent și imparțial.
Aceasta a mai arătat că instanța de fond nu a motivat hotărârea atacată deoarece nu a răspuns argumentului esențial invocat în plângere, și anume faptul că baza legală a admisibilității plângerii la judecător este Convenția
E.D.O. și C.D.F.U.E. iar nu art. 168 C. proc. pen.
În aprecierea recurentei, sentința primei instanțe este nelegală întrucât este fundamentată exclusiv pe dispozițiile art. 168 C. proc. pen., fără a aplica direct și prioritar dispozițiile Convenției Europene a C.E.D.O. și a Cartei Drepturilor Fundamentale a U.E., încălcând obligația impusă de art. 11, 20 și 148 din Constituție.
În final, s-a arătat că acest recurs reprezintă epuizarea căilor de atac interne în perspectiva formulării unei plângeri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
La data de_, prin ordonanță, D.I.I.CO.T. Serviciul Teritorial C. a dispus față de numitul S. C. E. I. (învinuit la data de_ ) o măsură asiguratorie asupra bunurilor companiei W. (considerând-o pe aceasta proprietatea învinuitului) în vederea confiscării speciale până la valoarea de 1.001.000 euro.
Compania W. L. a fost pusă sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani ulterior, prin ordonanța din_ .
Față de societatea W. L. în calitate de învinuit nu a fost dispusă nicio măsură asiguratorie. Bunurile societății au rămas în continuare indisponibilizate până la valoarea de 1.001.000 euro în considerarea măsurii asigurătorii dispuse, la data de_, față de numitul S. C. E. I. în calitatea acestuia de învinuit și în considerarea faptului că societatea W. L. este proprietatea sa.
Prin rechizitoriul întocmit la data de_ în dosarul nr. 191D/P/2010, organul de urmărire penală a dispus trimiterea în judecată a numitului S.
C. E. I. pentru săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței de capital și spălare de bani. În fața Tribunalului București, dosarul a primit numărul _
, iar sentința a fost dispusă la data de_ sub numărul 577/F.
În ceea ce privesc măsurile asigurătorii este important de subliniat faptul că în rechizitoriu, în partea privind măsurile procesuale, organul de urmărire penală a menționat doar prima ordonanță prin care a instituit aceste măsuri, și anume cea din data de_ ce a privit alte bunuri ale domnului S. C.
E. I., nu și ordonanța din_, cea ce a privit bunurile companiei W. .
Astfel, deși trimiterea în judecată a numitului S. C. E. I. a avut în vedere și infracțiunea de spălare de bani presupus a fi săvârșită prin intermediul societății W. L., organul de urmărire penală a ales ca măsura asiguratorie dispusă având în vedere această învinuire să nu urmeze fapta principală. Măsura asiguratorie dispusă față de bunurile societății W.
L. a fost păstrată în faza de urmărire penală în dosarul în care este învinuită această societate, deși față de W. L., în calitate de învinuit, nu a fost dispusă niciodată vreo măsură asiguratorie. Singura calitate în care societatea a fost nevoită să suporte măsura sechestrului a fost aceea de societate aflată în proprietatea numitului S. C. E. I. în calitate de învinuit.
În cursul judecății în primă instanță în fața Tribunalului București, la data de_, numitul S. C. E. I. a încetat din viață. Prin încheierea pronunțată în data de_, instanța a dispus ridicarea în parte (în ceea ce-1 privește pe numitul S. C. E. I. ) a măsurii asigurătorii dispuse în data de_ . Ministerul Public nu a formulat recurs în ceea ce privește această decizie.
Având în vedere decesul lui S. C. E. I. soluția dispusă de instanță a fost aceea de încetare a procesului penal. Totuși, instanța a fost
nevoită să realizeze o analiză a faptelor ce au constituit obiectul acuzațiilor aduse numitului S. C. E. I. deoarece de temeinicia acestora depindea soarta altor inculpați, acuzați de fapte aflate în legătură cu cele dintâi.
Cu ocazia acestei analize, Tribunalul București, în cuprinsul sentinței penale nr. 577/F/2011, a constatat că faptele imputate numitului S. nu au caracter penal. În acest sens, instanța a stabilit că acuzația referitoare la manipularea pieței de capital este nefondată, întrucât faptele reproșate nu
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în rechizitoriu, precum și că tranzacțiile incriminate au fost realizate în conformitate cu legea.
Curtea de Apel București a menținut sentința primei instanțe. Împotriva deciziei Curții de Apel acuzarea a formulat recurs, această cale de atac având termen de judecată în ianuarie 2014.
Deși Tribunalul București a ridicat măsura asiguratorie dispusă la data de_ față de numitul S. C. E. I. și a constatat ulterior prin sentință legalitatea faptelor ce constituiau obiectul acuzației, bunurile societății
W., sechestrate prin ordonanța din_, au rămas în continuare indisponibilizate în dosarul nr. 294D/P/2010 aflat încă în instrumentarea organului de urmărire penală.
Practic, prin despărțirea artificială a măsurii asigurătorii dispuse în raport cu învinuirea adusă numitului S. C. E. I. de această învinuire, bunurile aflate în proprietatea W. au rămas în continuare indisponibilizate (de mai bine de 3 ani de la instituirea măsurii).
În aceste condiții, petenta a formulat plângere la Tribunalul Cluj, solicitând instanței ca, în pofida textului art. 168 C. proc. pen., să aplice direct și prioritar dispozițiile CEDO și Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, acte normative cu forță juridică superioară și să constate că persoana al cărui drept de proprietate a fost limitat printr-un act al procurorului are drept de acces la un judecător în faza de urmărire penală.
Având în vedere textul art. 21 din Constituție, dar și poziția Curții Constituționale, petenta apreciază că art. 168 alin.2 C. proc. penală îngrădește exercitarea dreptului de acces la justiție, în măsura în care nu permite intervenția instanței pentru a cenzura în cursul urmării penale actul procurorului.
Textul în discuție prevede următoarele:
"În contra măsurii asiguratorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se poate plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.";
După cum se știe, instanțele judecătorești nu au avut un punct unitar cu privire la competența de soluționare a plângerii formulate în temeiul acestui text de lege.
Astfel, unele instanțe au apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 168 din Codul de procedură penală, prin care este instituită o competență alternativă, plângerea în contra măsurilor asiguratorii luate și a modului de ducere la îndeplinire a acestora poate fi adresată fie procurorului, fie instanței de judecată.
Alte instanțe au considerat că, în cursul urmăririi penale, competența de soluționare a plângerii împotriva măsurilor asiguratorii dispuse de procuror aparține în exclusivitate procurorului.
Prin Decizia nr. LXXI din 15 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit competența de a soluționa plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. penală, aceasta revenind procurorului în cursul urmăririi penale și, respectiv instanței de judecată în cursul judecății.
Această decizie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 539 din_ a devenit obligatorie pentru instanțe de la data publicării.
Potrivit art. 98 lit. ș din Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară "nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.";
Prin urmare, la soluționarea acestei plângeri, judecătorul fondului nu putea face abstracție de conținutul acestei decizii a cărei nerespectare atrăgea răspunderea disciplinară.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că, instanța de fond, nu a respectat ierarhia normelor juridice, ignorând norme cu valoare superioară, cum sunt cele prevăzute de Constituție, Convenția E.D.O. și C.D.F.U.E., care trebuiau aplicate în mod prioritar.
În acest sens, recurenta a invocat o situație în care Curtea de Apel C., prin aplicarea directă și prioritară a dispozițiilor Convenției E.D.O., a constatat că un asemenea recurs este admisibil și întemeiat.
Decizia nr. 499/R/2010 din_ vizează însă o altă situație, lipsa unei norme interne care să permită persoanei interesate, ca urmare a deciziei procurorului, să formuleze plângere la judecător.
În cazul de față, problema accesului la justiție, reglementată de Constituție, Convenția E.D.O. și C.D.F.U.E., trebuie cântărită pornind de la analiza unor aspecte ce țin de modul de desfășurare a procesului penal, care în reglementarea Codului de procedură penală cuprinde trei faze, dar și de la conținutul articolului 163 Cod procedură penală.
Acest din urmă text de lege prevede că " măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării amenzii.";
Prin urmare, instituirea unui astfel de sechestru urmărește trei scopuri: confiscarea specială; repararea pagubei produse prin infracțiune și garantarea executării amenzii, în cazul de față sechestrul asigurator fiind aplicat în vederea confiscării speciale până la concurența sumei de 1.001.000 euro.
Această măsură a fost instituită prin Ordonanța nr. 20/D/P/2009 la data de_ de către Serviciul Teritorial C., deci în urmă cu aproximativ 3 ani.
În condițiile în care, la acest moment urmărirea penală nu este finalizată, accesul la o instanță de judecată ar fi pur formal, aceasta neavând cum să aprecieze dacă măsura sechestrului se mai justifică sau nu.
Prin urmare, problema importantă care apare în această fază este cea a termenului rezonabil de desfășurare a urmăririi penale, a cărei cenzură nu este de competența instanței de judecată.
Amintim în acest sens că, în materie penală, prima cerință a art. 6 din Convenție este aceea de a asigura un proces echitabil, de către un tribunal competent, care să se pronunțe asupra oricăror acuzații penale, dar aceasta nu înseamnă că art. 6 nu se aplică și fazei de urmărire penală.
Revenind la susținerile recurentei referitoare la faptul că n-a avut acces la justiție, Curtea arată că acest acces este condiționat de pronunțarea unei soluții în faza de urmărire penală, indiferent dacă aceasta este una de trimitere sau netrimitere în judecată.
Astfel, o soluție de netrimitere în judecată permitea petentului accesul la justiție în condițiile art. 2781C. proc. penală iar o soluție de trimitere în judecată presupunea obligatoriu ca instanța să se pronunțe asupra menținerii sau ridicării măsurii obligatorii.
Mai mult, art. 168 alin. 3 C. proc. penală permite ca, " după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva măsurii aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestație potrivit legii civile, ceea ce presupune o altă cale de acces la justiție";
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de W. L., împotriva sentinței penale nr. 116 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului C. .
Va obliga pe recurenta W. L. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de W. L. , cu sediul procesual ales la av. D. I., str. Ludwig van B., nr. 1, C. -N., împotriva sentinței penale nr. 116 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului C. .
Obligă pe recurenta W. L. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. | S. V. | G. | D. | P. D. | S. |
Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _
Jud.fond: R. Mornăilă
| ← Sentința penală nr. 301/2013. Contestatie (plangere) cu... | Decizia penală nr. 251/2013. Contestatie (plangere) cu privire... → |
|---|
