Decizia penală nr. 109/2013. Mentinere arest preventiv

ROMÂNIA Cod operator - 2618 TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a1

DECIZIA PENALĂ NR. 109/R

Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. O. M. - președintele Secției penale

JUDECĂTORI: R. A. C. - vicepreședintele T. ui M.

S. L. R. M.

GREFIER: B. -L. E.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror B. L.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol este soluționarea recursului declarat de inculpatul B. D. M. (C.N.P. 1., fiul lui natural și R., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în comuna Mireșu Mare nr. 411, județul M., arestat preventiv și aflat la Arestul I.P.J. M. ) împotriva încheierii penale din data de 10 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr. _

.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-inculpat

B. D. M., în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales L. I., din cadrul Baroului M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul ales al inculpatului B. D. M., doamna avocat L. I.

, depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 33823 din_ .

Instanța procedează la identificarea recurentului-inculpat B. D. M.

.

La solicitarea instanței, recurentul-inculpat B. D. M. arată că își

menține recursul declarat în cauză.

Instanța, nefiind formulate cereri și văzând actele și lucrările de la dosar, acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul ales al inculpatului B. D. M., doamna avocat L. I.

, solicită instanței, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii instanței de fond

și, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, cu consecința punerii în libertate a acestuia. Arată că, așa cum a precizat și în

fața instanței de fond, inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care apreciază că nu trebuie confundat cu pericolul social al infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul. Solicită instanței a avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și a colaborat cu organele de urmărire penală. Solicită instanței a reține și faptul că inculpatul nu a premeditat fapta și că anterior a avut o altercație cu partea vătămată, iar la data comiterii faptei inculpatul a vrut doar să-i aplice o corecție și nu să săvârșească infracțiunea de tâlhărie. De asemenea, mai arată faptul că inculpatul minor a arătat că inculpatul B. D. M. chiar i-a spus să nu sustragă bunurile părții vătămate. Astfel, solicită instanței a reține că intenția a

fost aceea de a lovi și nu de a fura. Mai arată și faptul că inculpatul dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală și, având în vedere această poziție a inculpatului, apreciază că i s-ar putea aplica chiar și o pedeapsă cu suspendare, motiv pentru care consideră că măsura arestării preventive nu se mai impune în acest moment. Solicită instanței a avea în vedere faptul că inculpatul este tânăr și, deși s-a reținut că nu are un loc de muncă, solicită instanței a observa că acesta lucrează în construcții, iar la data săvârșirii faptei avea asupra sa o anumită sumă de bani, astfel că nu avea

nevoie de banii sau bunurile părții vătămate. Arată că în cazul în care instanța apreciază că se impune totuși o măsură, solicită a avea în vedere cea prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii instanței de fond, apreciind că în mod corect prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentul-inculpat B. D. M., având cuvântul, arată că regretă comiterea faptei și precizează că nu a știut că se va ajunge până aici. Totodată, arată că îi pare rău și că dorește să-i fie aplicată o pedeapsă cu suspendare.

T.

Prin încheierea penală din 10 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara prev. de art. 145, 145 indice 1 Cod procedură penală, formulată de inculpat prin apărătorul ales și, în temeiul art. 300 ind. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea pentru următoarele 60 de zile a măsurii arestării preventive față de inculpatul B. D. M., trimis în judecată sub acuzația de comitere a infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 2 indice 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 1570/P/2013, Judecătoria Baia Mare a fost sesizată cu judecarea în fond a cauzei, înregistrându-se la data de_, dosarul penal nr._ .

Având în vedere că măsura preventivă dispusă în cursul urmăririi penale față de inculpatul B. D. M. urmează să expire la data de_, instanța de fond din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 300 ind. 1 raportat la art. 160 Cod procedură penală, a luat în discuție regularitatea măsurii arestării preventive, sens în care a reținut următoarele:

Inculpatul B. D. M. este trimis în judecată sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. b și c, alin.2 ind.1 lit. a Cod penal, cu aplicara art. 75 lit. c Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de_, în jurul orelor 22:00, inculpatul Bodiș D.

M. împreună cu coinculpatul M. B. I., aflându-se pe DJ 108 E între localitățile Mireșu Mare și Remeți pe Someș, prin exercitarea de acte de violență, au deposedat-o pe partea vătămată T. V. G. de o sumă de bani, o scurtă și un telefon mobil, creând un prejudiciu de 390 lei.

Urmare a exercitării actelor de violență părții vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri medicale.

J. ecătoria a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză permit să se contureze presupunerea rezonabilă în sensul că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în acest sens fiind avute în vedere declarația părții vătămate T. V. G., procesul verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă, raportul de constatare medico-legală nr. 314/_, proces verbal de reconstituire și planșa foto aferentă, procesul verbal de examinare a bunurilor părții vătămate și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor, raport de expertiză medico legală psihiatrică nr. 316/_ întocmit de Serviciul de Medicină Legală M. privind pe inculpatul minor M. B. I., dovadă de ridicare a bunurilor părții vătămate de la inculpatul M. B. I., procesul verbal de predare primire a bunurilor către parte vătămată.

La aprecierea pericolului pentru ordinea publică instanța de fond a avut în vedere atât gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul B. D. M., ce rezultă din împrejurările și modul de săvârșire a actului de sustragere, inculpatul a acționat cu îndrăzneală,după o înțelegere prealabilă cu coinculpatul minor M. B. I., exercitând violențe părții vătămate, într-un loc dosnic, după ce în prealabila a urmărit-o, cât și din elementele ce caracterizează persoana inculpatului.

Rezonanța socială a unor astfel de fapte, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de insecuritate socială, iar fapta pentru care este cercetat inculpatul, întrunește toate elementele menționate, îndreptățesc să se considere că în speță, în privința inculpatului, menținerea arestării preventive este o măsură proporțională și

echilibrată fiind justificată de interesul legitim general care primează astfel în raport cu interesele individuale ale inculpatului în plan procesual, ținând cont de rezonanța negativă a unor asemenea fapte în societate și recrudescența lor.

Pentru aceste considerente, ținând cont de starea de pericol social, judecătoria a apreciat că judecata trebuie să se desfășoare cu inculpatul în stare de arest preventiv, motiv pentru care a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru următoarele 60 zile.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, iar până la data trimiterii lui în judecată situația juridică precum și starea de fapt reținută la data luării măsurii preventive luate în temeiul art. 149 ind. 1 comb. cu art. 143 rap. la art. 146 lit. f Cod procedură penală, verificată de instanța de control judiciar, este apreciată de instanță ca neschimbată, față de acestea neexistând temeiuri noi care să justifice punerea sa în libertate.

Iar împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și intenționează să se prevaleze de procedura abreviată a recunoașterii vinovăției, prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, nu reprezintă o garanție suficientă pentru punerea inculpatului în acest moment în libertate, în raport de datele speței de soluționat.

Pentru cele ce preced, dat fiind că de la data luării măsurii preventive și până la data sesizării instanței nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului, prima instanță, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată în temeiul art. 149 ind. 1 rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală, față de acesta și judecarea lui în stare de arest preventiv; pe cale de consecință a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv înlocuire a acestei măsuri, cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, prev. de art. 145 și 145 ind. 1 Cod procedură penală, formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului, niciuna din aceste măsuri nefiind apreciată ca oportune și suficientă la data pronunțării prezentei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. D. M., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și punerea sa în libertate.

În motivare a arătat că nu are antecedente penale, a recunoscut și a colaborat cu organele de urmărire penală și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată că recursul este nefondat.

Prin încheierea penală nr. 940 din 15 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. D. M. pe un interval de 29 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2013 și până la data de 13 mai 2013.

Prin rechizitoriul din 7 mai 2013 dat în dosarul nr. 1570/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. D. M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, cauza fiind înregistrată la data de 7 mai 2013 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub numărul de dosar_ .

Potrivit art. 3001raportat la art. 160bCod procedură penală, după

înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța de judecată este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

În raport de probele administrate până în această etapă procesuală, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și în prezent. Astfel, tribunalul constată că inculpatul este acuzat de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie care a presupus și exercitarea de acte de violență, iar modalitatea concretă în care se presupune că această faptă a fost săvârșită subliniază temerea rezonabilă că, lăsat în libertate, acesta ar putea comite infracțiuni similare și în viitor. T. are în vedere că inculpatul a acționat cu coinculpatul minor M. B. I., după o înțelegere prealabilă, exercitând violențe asupra părții vătămate, după ce în prealabil a urmărit-o.

În mod corect, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică a fost avut în vedere de către instanța de fond gradul de pericol social concret al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, circumstanțiat de împrejurările în care se presupune că aceasta a fost comisă, respectiv în loc dosnic și împreună cu o altă persoană, minoră, aspecte de natură să determine în rândul opiniei publice, în ipoteza lăsării în libertate a inculpaților, a unui sentiment de insecuritate dublat de convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm și de prompt împotriva infracțiunilor de acest gen.

În consecință, constatând că temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și în prezent, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul urmează să respingă recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul B.

D. M. (C.N.P. 1.

, fiul

lui natural și R., născut la data de _

în Baia Mare, județul M.

,

domiciliat în comuna Mireșu Mare nr. 411, județul M., arestat preventiv și aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din data de 10 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat să plătească în favoarea statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

IER

G. O. M. R.

A.

C.

S.

L. R. M.

B.

-L.

E.

red. R.A.C. / t-red. B.L.E. 3 ex. / 15 mai 2013

J. ecător la fond: B. I. a

Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ Minută

DOSAR NR._ /a1 Decizia penală nr. 109/R/_

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. D. M. (C.N.P. 1., fiul lui natural și R., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în comuna Mireșu Mare nr. 411, județul M., arestat preventiv și aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din data de 10 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat să plătească în favoarea statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ Copie - Minută

DOSAR NR._ /a1 Decizia penală nr. 109/R/_

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. D. M. (C.N.P. 1., fiul lui natural și R., născut la data de_ în Baia Mare, județul M., domiciliat în comuna Mireșu Mare nr. 411, județul M., arestat preventiv și aflat la Penitenciarul Gherla) împotriva încheierii penale din data de 10 mai 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat să plătească în favoarea statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil pt. conformitate

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală

Dosar nr._ /a1

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 14 mai 2013

Astăzi, 14 mai 2013, în prezența recurentului-inculpat B. D. M. și a apărătorului ales al acestuia, avocat L. I., s-a procedat la pronunțarea în ședință publică a dispozitivului deciziei penale nr. 109/R/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1, drept pentru care s-a întocmit prezentul proces-verbal.

PREȘEDINTE

GREFIER

G.

O. M.

B.

-L.

E.

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Dosar nr._ /a1 din 14 mai 2013

Către

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 109/R/_, pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, privind pe recurentul-inculpat B. D.

M. (fiul lui natural și R., născut la data de_ în Baia Mare, județul M.

, arestat preventiv și aflat la Penitenciarul Gherla).

PREȘEDINTE

GREFIER

G.

O. M.

B. -L.

E.

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Dosar nr._ /a1 din 14 mai 2013

Către

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin. 2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 109/R/_, pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, privind pe recurentul-inculpat B. D.

M. (fiul lui natural și R., născut la data de_ în Baia Mare, județul M.

, arestat preventiv și aflat la Penitenciarul Gherla).

PREȘEDINTE

GREFIER

G.

O. M.

B. -L.

E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 109/2013. Mentinere arest preventiv