Decizia penală nr. 687/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.687/R/2013

Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.

SS

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. A. V. împotriva sentinței penale nr.1006 din 22 septembrie 2012 a Judecătoriei C. N.

, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. A. V., asistat de către apărător ales av.Matușan V. imir din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul C. A. V., arată că își menține recursul formulat.

Reprezentantul M. ui P. , invocă excepția inadmisibilității căi de atac a recursului.

Având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile procedurale, arată că această soluție nu este atacabilă cu recurs, așa cum rezultă și din conținutul soluției date în cauză și de care petentul a luat cunoștință.

Apărătorul ales al inculpatului C. A. V. , solicită respingerea acestei excepții, arătând că sentința a fost pronunțată într-un dosar din anul 2007. În același dosar, s-a mai pronunțat sentința penală nr.337/2009 a Judecătoriei C.

N., care a fost menținută de Tribunalul Cluj și prin care s-a admis plângerea petentului C. A. dispunându-se retrimiterea dosarului la organul de urmărire penală în vederea eventualei începeri a u.p. și, cu titlu imperativ, în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate.

Având în vedere că organele de u.p., au început urmărirea penală în acest dosar însă nu s-au conformat dispozitivului instanței care este imperativ, respectiv cu privire la expertizele de specialitate, consideră că se impune respingerea excepției de inadmisibilitate invocată.

Inculpatul C. A. V., asupra excepției ridicate, apreciază că recursul este admisibil.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1006 din 22 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a respins plângerea formulată de petentul C. A. V. ca neîntemeiată.

În temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a) CPP s-a menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusa fata de intimatul învinuit I. A. cu domiciliul in mun. C. -N., str. S. nr.5 A jud.C. cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de abuz in serviciu prev și ped de art. 246

alin.1 CP și solutia de neincepere a urmăririi penale dispusa fata de intimatul faptuitor I. A., cu domiciliul in mun. C. -N., str. S. nr.5 A jud.C. cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de fals in declaratii prev și ped de art. 292 CP, dispuse prin rezolutia procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria C. -N. data in dosar nr. 626/P/2007 la data de_ și confirmată prin rezolutia Prim Procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria C. -N. nr. 859/II/2/2012 din data de_, ca legale și temeinice.

În temeiul art. 192 alin. 2 CPP a fost obligat petentul la plata sumei de 50 Ron cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.274 alin.3 CPC s-a micșorat onorariul apărătorului ales al intimatului I. A. avocat P. F I. și Asociatii SCPA de la suma de 4960 Ron la suma de 2500 Ron și în temeiul art. 193 alin.6 CPP rap la art. 274 CPC a obligat petentul la plata in favoarea intimatului a sumei de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta constand in onorariu avocatial redus, achitat conform OP 1/_ .

În temeiul art. 193 alin.6 CPP rap la art. 274 CPC a fost obligat petentul la plata in favoarea intimatului a sumei de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de aceasta constand in onorariu avocatial redus, achitat conform OP 1/_ .

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr.15363/211/_ petentul C.

  1. V. a solicitat instantei de judecata desfiintarea rezolutiei din data de_ data de Parchetul de pe langa Judecatoria C. -N. in dosar nr. 626/P/2007 si numirea unui expert tehnic pentru efectuarea expertizei ordonate de Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr.337/_ pronunțată în dosar nr.11876/211/_ expertiză pe care Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca refuză explicit și în fapt să o efectueze, si in subsidiar, să se dispună măsurile pe care le va considera necesare pentru ca organul de urmarire penala să se supună dispozițiilor ordonate prin sentința penală nr. 337/_ a Judecătoriei C. -N. .

    În motivarea in fapt a plângerii formulate petentul a aratat in esentă ca apreciaza solutia de scoatere de sub urmarire penala a invinuitului I. A. cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev și ped de art. 246 Cod P. si respectiv cea de neincepere a urmaririi penale fata de acelasi faptuitor cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de fals in declaratii prev și ped de art. 292 Cod P. ca nelegale si netemeinice atata timp cat numitul I. A. in calitatea sa de arhitect șef al municipiului C. -N. a refuzat în mod abuziv să-i elibereze autorizațiile de construire solicitate prin cererile depuse în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor sub nr. 29601/43/_, respectiv, cererea depusă în temeiul OUG nr.27/2003 privind procedura aprobării tacite cu nr. 39670/43/_, si ulterior, pentru a-și acoperi faptele abuzive, a comis și alte infracțiuni cum ar fi declarații false în fața instanțelor civile și a altor instituții ale statului. Astfel cu toate ca prin sentinta penala nr. 337/_ a Judecătoriei C. -N. s-a dispus trimiterea dosarului la parchet pentru continuarea cercetarilor in vederea inceperii urmaririi penale si completarea probatiunii prin efectuare unei expertize tehnice de specialitate o astfel de expertiza nu s-a efectuat si cu toate ca prin referatul de finalizarea a urmaririi penale s-a propus trimiterea in judecata a intimatului pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor intrucat în mod nejustificat și cu intenție și-a încălcat atribuțiile de serviciu conform fișei postului ocupat, prin faptul că, în calitate de arhitect șef al Municipiului C. -N., nu a

    eliberat autorizația de construcție pentru imobilul de pe strada B. nr. 13 ce îi aparținea, deși a depus actele necesare în vederea eliberării și a obținut toate aprobările în acest sens, acest lucru nu s-a realizat. De asemenea, nicăieri în cuprinsul referatului de terminare a urmăriri penale nu se face vreo referire la caracterul abuziv al refuzului de a se recunoaște existența situației de acord tacit, nu în baza constatării existenței unui răspuns prezentat solicitantului în termenul prevăzut de lege ci, în baza unei prevederi tehnice, fie ea întemeiată sau nu(f.3-6).

    În drept au fost invocate prevederile art. 278/1 alin. 8 lit.b) și c) Cod Procedura P. a .

    Legal citat intimatul I. A. a depus la dosar concluzii scrise(f. 15-19 ) prin care a solicitat respingerea plangerii formulate ca neintemeiata, cu cheltuieli judiciare constand in onorariul avocatial avansat (f. 13-14) aratand in esenta ca din HG nr. 525/1996 au rezultat procentele admise privind POT pentru locuinte iar POT existent de peste 60 % este peste cel admis de acest act normativ unde, pentru locuinte de pana la P+2 se admite un POT maxim de 35%, dar si faptul ca Comisia de Acor Unic a constatat in privinta lucrarilor efectuate de petent lipsa unor avize considerate necesare iar inspectorii Directiei de Control din cadrul Politie Comunitare au constatat executarea lucrarilor fara autorizatie intrerupand procesul de autorizare. De asemenea in situatia in care parcela petentului nu respecta conditiile cerute de Regulamentul aferent PUG acesta putea sa ceara, potrivit legii, aprobarea unei derogari pe baza unei documentatii aprobate de Consiliul Local.

    S-a dispus atasarea spre studiu a dosarului penal nr. 626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca in care s-a adoptat solutia contestată.

    În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de_ prin rezolutia dată in dosar nr. 626/P/2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca s- a dispus in temeiul art. art.249 Cod Procedura P. ă raportat la art. 11 pct.1 lit.b) si art. 10 lit.d) Cod Procedura P. ă, art. 228 si art. 10 lit.d) Cod Procedura P. a :

    • scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului I. A. sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev și ped de art. 246 alin.1 Cod P., apreciindu-se ca fata de probele administrate si dispozitiile legale in materie învinuitul nu a îndeplinit în mod defectuos un act pe care trebuia să-l efectueze în temeiul îndatoririlor de serviciu ori nu a îndeplinit cu știință vreun act, cu atât mai mult cu cât Acordul unic nu își poate produce efectele juridice, nefiind semnat și oricum nu avea ca efect imediat emiterea autorizației de construire, lipsind astfel latura obiectiva, si

    • neinceperea urmăririi penale fată de numitul I. A. sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii prev și ped de art. 292 Cod P., intrucat din actele existente la dosar nu a rezultat că susnumitul ar fi declarat necorespunzător adevărului în fața unui organ sau instituții de stat, lipsind astfel, elementul material al laturii obiective.

Ulterior, prin rezolutia nr. 859/II/2/2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria C. -N. din data de_ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. A. V. împotriva soluțiilor menționate anterior, apreciindu-se că acestea sunt legale si temeinice

.

În temeiul art.278/1 alin.7 Cod Procedură P. ă instanța, procedând la judecarea plângerii formulate de petentul C. ADRAIN V. împotriva rezolutiei din data de_ in dosar nr. 626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. -N., a fost confirmată prin rezolutia Prim Procurorului

Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 859/II/2/2012 din data de_ fată de intimatul I. A., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, a constatat că aceasta nu este întemeiată.

Din actele de urmarire penala efectuate in dosar nr. 626/P/2007 al Parchetului de pe langa Judecatoria C. -N. s-a reținut ca în perioada 23 august 2004- 29 noiembrie 2006 numitul I. A. a ocupat funcția de arhitect șef al mun. C. -N. (f. 15-20, 22, 23).

In data de_ petentul a depus la Primăria mun. C. -N. o cerere pentru emiterea unei autorizații de construire pentru mansardarea imobilului situat in mun. C. -N., str. B. nr. 13. Cererea formulata( inregistrata sub nr. dosar 29601/43/_ ) și documentația anexata acesteia au fost analizate de Comisia de Acord Unic în ședința din data de_ stabilindu-se că documentația trebuie completată cu avizele emise de SC Electrica SA și SC Distrigaz SA, iar după ce petentul s-a conformat și a depus și cele două avize, în ședința din data de_ Comisia de Acord Unic a stabilit că documentația depusă nu respectă POT maxim admis pentru locuințe conform HG nr. 525/1996, imprejurare comunicata petentului prin adresa nr. 29601/43/_ (f. 50 ).

Ulterior la data de_ petentul a solicitat S. ui de Urbanism din cadrul Primariei mun. C. -N. rediscutarea cererii initiale formulate apreciind ca raspunsul primit este unul abuziv (f. 55) Directia de Urbanism -S. de Autorizari in Constructii comunicand petentului ca o astfel de reevaluare se va putea face abia dupa finalizarea procesului civil declansat de petent (f. 56 ).

Astfel, prin cererea inregistrata pe rolul T. ului C. sub nr. dosar_ petentul a solicitat instantei de contencios administrativ in contradictoriu cu paratii Primarul mun. C. -N., A. I. - arhitect sef al mun. C. -N. si C. Ciuban - sef serviu autorizari constructii pronuntarea unei hotarari prin care care se se constate ca actul administrativ de refuz al eliberarii autorizatiei de constructie inregistrat sub nr. 2961/43/_ este unul nelegal cu consecinta anularea acestuia, prin sentinta civila nr. 1638/_ instanta respingand actiunea petentului ca neintemeiata retinand in esenta ca paratii au respectat intocmai prevederile legale -art. 6 alin.4 din OUG nr. 27/2003 si art. 44 alin.2 din Ordinul nr. 1430/2005 in cauza neputand fi vorba despre o aprobare tacita nici prin prisma conditiilor ce trebuie indeplinite cumulativ reglementate de art.7 alin.1 din OUG nr. 27/2003, atata timp cat autoritatile locale au comunicat petentului neregularitatile legate de destinatia zonei conform PUG si utilizarile admise sugerandu-i-se acestuia modificarea documentatiei in sensul de a proceda la conversia imobilului de locuit intr-unul cu functiuni mixte, iar pe de alta parte petentul a executat partial lucrarile de mansardare fara autorizatie de contruire, o solutie contrara, ar echivala cu obligarea unitatii administrativ locale la emiterea autorizatiei de construire pentru o constructie in curs de executare in contradictie cu prevederile Legii nr. 50/1991 (f. 62-64).La data de_ prin sentinta civila nr. 1334/2007 Tribunalul Cluj a respins ca inadmisibila contestatia in anulare formulata de petent impotriva sentintei civile nr. 1638/_ (f. 65).

Prin sentinta penala nr. 337/_ pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._, definitiva prin decizia penala nr. 412/R/_ instanta a apreciat ca urmarirea penala efectuata in cauza nu este una completa motiv pentru care a dispus trimiterea dosarului la parchet in vederea unei eventuale inceperi a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor prev de art.

246 si art. 292 Cod P., organul de cercetare penala urmand a completa probatiunea prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru clarificarea aspectelor legate de POT-ul maxim admis de HG nr. 525/1996 si

regulamentul local de urbanism pentru extinderea de constructie solicitata de petent cu cererile formulat de acesta pentru a se putea stabili daca petentului i se putea elibera autorizatie de constructie pentru POT-ul solicitat de acesta .

La data de_ prin rezolutia organului de cercetare penala confirmata de catre procuror la aceeasi data s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de numitul I. A. sub aspectul comiterii infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev și ped de art. 246 Cod P., constand in aceea ca in calitate de arhitect sef al mun. C. -N., cu intentie, nu a eliberat autorizatia de constructie pentru imobilul situat pe str. B. nr.13 apartinand petentului cu toate ca acesta a depus actele necesare.

Preliminar s-a reținut că tragerea la răspundere penală a unei persoane implică stabilirea, pe baza unor probe concludente, a existenței faptei imputate, a caracterului ei infracțional, precum și a vinovăției făptuitorului .

Numai pe baza unor probe certe în acuzare poate fi răsturnată prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art.5 indice 2 și art.66 din Codul de Procedură P. ă în favoarea oricărei persoane, în virtutea principiului "in dubio pro reo";.

De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv, din chiar certificatul de urbanism nr. 3326 din data de_ (f. 7) dar si memoriul tehnic efectuat de catre proiectant pentru petent cu privire la imobilul acestuia situat in mun. C. -N., str. B. nr. 13 (f. 29-31)a reieșit fara putinta de tagada ca acesta este situat în intravilan, în afara zonelor protejate cu destinația de subzonă centrală cu funcțiuni de afaceri, cu clădiri cu înălțime medie și accente înalte, UTR=CA1, cu suprafața lotului ( terenului) de 259 mp iar POT - ul existent este de 64,86%. Or, potrivit normelor legale în vigoare, aplicabile in speta constatăm că potrivit art. 15 din HG nr. 525/1996 autorizarea executării construcțiilor se face cu condiția ca procentul de ocupare a terenului să nu depășească limita superioară stabilită conform anexei nr. 2., POT-ul maxim admis fiind de 80% în cazul construcțiilor cu un număr maxim de niveluri de 6 și peste. Mai mult, dispozitiile art. 4 din acelasi act normativ prevad anumite condiționări - pentru locuințe se consideră construibile parcelele având minim 800 metri. Totodată s-a constatat că pentru locuințe de până la P+2, POT-ul maxim admis este de 35%. Din aceasta perspectiva efectuarea unei expertize expertize tehnice de specialitate pentru clarificarea aspectelor legate de POT-ul maxim admis de HG nr. 525/1996 in contextul documentatiei depuse de petent pentru eliberarea autorizatiei de constructie apare ca nefiind o proba utila si concludenta solutionarii cauzei, atata timp cat potrivit art. 67 Cod Procedura

P. a pentru a putea fi incuviintata si administrata o proba trebuie sa indeplineasca cele doua caracteristici, potrivit art. 63 alin.2 Cod Procedura P. a probele nu au o valoare mai dinainte stabilita, si nu in ultimul rand lamurirea aspectului contestat de petent rezulta cu prisosinta din dispozitiile legale si chiar documentatia depusa de acesta.

Totodata potrivit Ordinului MTCT nr. 1430/2005, Comisia de Acorduri Unice este alcătuită din specialiști provenind din structura proprie a aparatului administrației publice locale, reprezentanți delegați ai tuturor societăților care administrează și/sau furnizează utilitățile urbane și reprezentanți împuterniciți ai serviciilor deconcentrate ale administrației publice centrale, și care avizează documentația tehnica depusă de către solicitantul autorizației de construire. Astfel, chiar dacă arhitectul șef conduce ședințele Comisiei de Acorduri Unice, acesta nu poate cenzura avizarea sau refuzul avizării documentației tehnice depuse, motiv pentru care nu se poate reține că acesta poate lua hotărâri discreționare, mai ales că acordul unic reprezintă consensul întregii Comisiei de Acorduri Unice, ca organ colegial.

Fata de considerentele mai sus expuse s-a apreciat ca solutia de scoatere de sub urmarire penala data de organul de urmarire penala cu privire la infractiunea de abuz in serviciu contra interselor persoanelor prev și ped de art. 246 Cod P. este una legala si temeinica atata timp cat probele administrate in cursul urmaririi penale au reliefat ca in realitate terenul petentului nu îndeplinea condițiile impuse de normele legale în vigoare pentru eliberarea autorizatie de construire, context in care învinuitul I. A. nu a îndeplinit în mod defectuos un act pe care trebuia să-l efectueze în temeiul îndatoririlor de serviciu ori nu a îndeplinit cu știință vreun act prin care sa lezeze dreptul petentului, lipsind astfel atat latura obiectiva (cat si cea subiectiva, in opinia noastra) specifica infractiunii reclamate in cauza devenind incident cazul de exercitare a actiunii penale prev de art. 10 lit.d) Cod Procedura P. a.

De asemenea pentru a se dispune inceperea urmăririi penale este necesară existenta unor date sau informatii privind săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală, atunci cînd din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevăzute de art.10 Cod procedură penală(art.228 Cod Procedura

P. a ).

Cu toate acestea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod P. a s-a apreciat ca probele administrate nu au relevat indicii temeinice din care sa rezulta presupunerea ca numitul I. A. ar fi facut declaratii necorespunzatoare adevarului in fata unui organ sau institutii de stat motiv pentru care apreciază in acor cu organul de urmarire penala ca faptei reclamate ii lipseste elementul material al laturii obiective specific infractiunii reclamate, solutia de neînceperea a urmăririi penale fiind una intemeiata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C. A. V. solicitând instanței de control judiciar admiterea recursului promovat în cauză, apreciind că hotărârea instanței fondului este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Recurentul solicită a se lua act de faptul că sentința penală nr. 1006/2012 poate fi atacată cu recurs, raportat la faptul că a formulat plângerea penală inițială împotriva înfăptuitorului I. A., înregistrată sub nr. 626/P/2007, moment la care se afla în vigoare Codul de procedură penală ce permitea atacarea cu recurs a soluțiilor pronunțate de către judecătorie, la instanța ierarhic competentă și anume la tribunal, iar atât Rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu nr. 859/II/2/2012 cât și cea a procurorului Dragoș G. din data de 12 aprilie 2012, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sunt pronunțate în același dosar cu nr. 626/P/2007, și privesc aceleași fapte pe care inculpatul le-a semnalat inițial, prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, doar că inițial, prin sentința penală nr. 337/2009 a Judecătoriei C. -N. s-a admis plângerea formulată de inculpat împotriva Rezoluției din 3 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, iar pe cale de consecință s-a dispus trimiterea întregului dosar nr. 626/P/2007 la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului

I. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de către art 246 și art 292 Cod penal, precum și pentru că organul de cercetare penală să completeze probațiunea prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru clarificarea aspectelor legate de POT-ul maxim admis de HG 525/1996 și regulamentul local de urbanism pentru extinderea de construcție solicitată de inculpat, sentința ce a rămas definitivă, iar ulterior prin cele două rezoluții amintite mai sus, pe care inculpatul le-a atacat, s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a făptuitorului I. A., deși organul de urmărire penală a formulat un referat cu propunerea de trimitere în judecată a numitului I. A., din data de 7 iunie 2011, în același dosar nr. 626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin decizia ce se va pronunța, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea plângerii formulată de inculpat, retrimiterea prezentului dosar înapoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vedere completării probațiunii prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, în vederea clarificării aspectelor legate de POT-ul maxim admis de HG 525/1996 și regulamentul local de urbanism pentru extinderea de construcție solicitată de inculpat.

Reprezentanta parchetului, la primul termen de judecată cu procedura îndeplinită, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, având în vedere prevederile art 2781alin.10 Cod procedură penală.

Analizând excepția invocată care are natura unei excepții preemtorii ce odată admisă face imposibilă examinarea fondului Curtea constată că este fondată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Vom observa că sentința penală atacată 1006 a fost pronunțată la data de 22 septembrie 2010, moment în care erau în vigoare dispozițiile legale menționate de reprezentanta M. ui P. .

Este real că la momentul formulării plângerii inițiale erau în vigoare dispoziții procedurale care permiteau atacarea cu recurs a hotărârilor pronunțate în această materie, însă vom observa că rezoluțiile pronunțate inițial în dosarul nr. 626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au fost atacate într-o primă fază cu plângere soluționată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ în care s-a pronunțat sentința penală nr. 337 din 14 septembrie 2009, definitivă prin decizia penală nr. 412/R/14 octombrie 2009 în care s-a apreciat că urmărirea penală efectuată în cauză până la acel moment nu era completă, dispunându-se trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii unei eventuale urmăriri penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art 246 și 292 Cod penal, urmând a se completa probațiunea prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru clarificarea aspectelor legate de POT-ul maxim admis de HG nr. 525/1996 și Regulamentul local de urbanism pentru extinderea de construcție solicitată de petent.

La data de 28 ianuarie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul I. A. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev de art 246 Cod penal, iar prin rezoluția din 12 aprilie 2012 s-a dispus scoaterea de sub învinuire penală a învinuitului I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciul prev de art 246 Cod penal și neînceperea urmăririi penale față de același învinuit pentru comiterea infracțiunii prev de art 292 Cod penal. Această rezoluție a fost atacată la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar prin rezoluția nr 859/II/2/2012 din 11 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. A. V. .

Acesta este cadrul procesual cu care a fost investită instanța fondului,acestea fiind rezoluțiile pe care instanța fondului le-a analizat sub aspectul legalității și temeiniciei.

În aceste condiții, rezoluțiile fiind emise după intrarea în vigoare a dispozițiile Legii nr. 202/2010 și ținând cont că legile procedural penale sunt de imediată aplicare, apreciem că această hotărâre a instanței nu poate fi atacată cu recurs deoarece legea nu prevede această cale de atac.

Pentru aceste considerente, va fi admisă excepția invocată din oficiu și va fi respins ca inadmisibil recursul declarat de către petent C. A. V. conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de C. A. V., domiciliat în mun.C. N., str. B., nr. 13 împotriva sentintei penale nr. 1006 din 27 septembrie 2012 a Judecătoriei C. N. .

Obligă pe recurentul C. A. V. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

ANA C. M. Ș., SS

GREFIER

M. B.

Red.M.Ș./M.N.

2 ex./_

Jud.fond.-T. -L. P. -Pușcaș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 687/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată