Decizia penală nr. 110/2013. Inlocuirea masurii preventive
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a5
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 110
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: C. T.
Judecător: S. M.
Judecător: B. D. Ț. Grefier: M. J. D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Stana Pompilia din cadrul P. ui de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei
Z. pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpatul P. M., având ca obiect înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de arest asistat de av. Sas Garofița, în substituirea av. titular desemnat din oficiu Șandor C., cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Având cuvântul asupra recursului formulat, reprezentanta Ministerului Public, procuror Stana Pompilia, învederează că, s-a formulat recurs de căztre
P. de pe lângă Judecătoria Zalău, întrucât prin încheierea penală din data de_, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P.
M., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului, reținându-se că împreună cu fratele inculpatului, în datele de 29/_, 11/_ și 16/_ în baza unei rezoluții infracționale unice, pe timp de noapte, prin escaladare prin efracție au săvârșit 5 acte materiale de furt calificat în dauna părților vătămate SC Jimmy’SC. C. SRL Z., SC Rio SRL Z., SC S. C., SRL Z. ,
V. și C. I., sustrăgând bunuri, pe care le-au însușit, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 24.742 lei și 2 acte materiale de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere de către inc. P. A. .
Inculpatul P. M. a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 30/A din_, pentru o perioadă de 29 de zile, până în data de_, iar prin încheierea din_ s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, verificată legalitatea și temeinicia arestării preventive, în temeiul art. 300, ind. 2 Cod procedură penală, iar prin încheierea din_ a fost menținută în continuare această măsură, reținându-se ca temei legal incidența art. 148, alin. 1, lit. c și f Cod procedură penală.
Prin încheierea din_ a Judecătoriei Z., instanța de fond a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest preventiv și în temeiul art. 300, ind. 1, alin. 2 Cod procedură penală a dispus înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și a dispus
punerea în libertate a acestuia. Ministerul Public a formulat recurs, iar instanța de recurs a casat încheierea și a menținut starea de arest.
La data de_, inculpatul a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, cerere admisă de către instanța de fond, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. M., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Motivul reținut de instanța de fond, este acela că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai subzistă, împrejurarea față de care nu se justifică menținerea stării de arest preventiv, apreciind totodată că antecedentele penale ale inculpatului nu sunt suficiente pentru ca acesta să fie menținut în stare de arest o perioadă atât de lungă. Reprezentanta Ministerului Public, apreciază că motivele reținute de instanța de fond prin încheierea penală din data de_ nu sunt întemeiate. Apreciază că pericolul subzistă și în continuare și decurge din gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, modul și mijloacele folosite constând în săvârșirea faptei cu mai muști inculpați dintre care unul minor, sustragerea a trei autoturisme, atenția deosebită ștergerii urmelor infracțiunilor, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat și nu în ultimul rând multitudinea de părți vătămate păgubite, în număr de 5, sunt de natură de a provoca o reacție publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Motivarea instanței de fond în sensul că pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate în mod cert ar fi diminuată, ținând seama de timpul scurs de la data luării măsurii arestării preventive, respectiv 6 luni, care în opinia instanței nu se mai încadrează noțiunii de durată rezonabilă prin raportare la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența CEDO, nu este de natură să justifice punerea în libertate a inculpatului. Apreciază astfel că justificarea punerii în libertate a inculpatului prin raportare la unicul criteriu care este durata măsuri nu este suficient, pentru a aprecia că pericolul concret pentru ordinea publică a încetat. Un termen de 6 luni de zile nu poate în nici un caz fi considerat ca fiind excesiv.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. și menținerea stării de arest a inculpatului P. M. .
Apărătoarea inculpatului, av. Sas Garofița având cuvântul asupra recursului formulat solicită respingerea acestuia, și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind legală și temeinică. În acest moment, apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu există temei nou care să justifice măsura arestului preventiv. De asemenea, apreciază aceasta, nu există date din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar duce la săvârșirea de noi infracțiuni. Mai mult decât atât nu există pericol concret, pe care să-l reprezinte lăsarea inculpatului în stare de libertate. În conformitate cu prevederile art. 5 Cod procedură penală, cercetarea inculpatului trebuie să se facă în stare de libertate. Practic, învederează apărătoarea inculpatului, s-a avut în vedere de către instanța de fond atât practica CEDO cât și perioada în care inculpatul a fost privat de libertate. Apreciază că durata arestului este suficient de lungă pentru a se reduce pericolul social concret pe care l-ar avea inculpatul odată lăsat în libertate. Gravitatea faptelor reținute în sarcina sa nu justifică măsura arestului preventiv, scopul măsurilor preventive fiind cu totul altul. Pericolul concret este diferit de pericolul social al faptelor imputate inculpatului.
Apreciază de asemenea, apărătoarea inculpatului, că prevederile art. 136, alin. 8 Cod procedură penală nu pot fi ignorate raportat la criteriile avute în vedere de instanță pentru menținerea arestului preventiv. aceste criterii în acord cu jurisprudența CEDO, obligă judecătorii să analizeze oportunitatea unor alternative, ceea ce s-a și făcut la instanța de fond, prin încheierea din_ . acestea, apreciază apărătorul inculpatului sunt suficiente pentru atingerea scopului prevăzut pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru toate aceste considerente solicită instanței respingerea recursului formulat și menținerea încheierii penale din data de_ ca fiind legală și temeinică.
Având ultimul cuvânt, inculpatul P. M. arată că îți însușește concluziile formulate de apărătorul său, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Z. .
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. ,
Prin incheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z. ,in baza art.139 alin.1 și alin.3 ind.5 Cod procedură penală și art.145 ind.1 și art.143 Cod procedură penală s-a admis cererea formulată de inculpat și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. M., fiul lui I. și V., născut la data de_ în Z., jud. S., cu domiciliul în com. Românași, sat C., nr.146, jud. S., CNP 1., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.30/A din data de_ a Judecătoriei Z., pronunțată în Dosar nr._, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.22/J/_ cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată - Judecătoria Zalău, până la soluționarea definitivă a cauzei sau intervenirea altui motiv de privare de libertate.
În baza art.145 ind.1 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.145 alin.1 ind.1 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la Judecătoria Zalău ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanța de judecată, respectiv Poliția com. Românași, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată - Judecătoria Zalău;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.2 ind.2 și alin.3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului P. M. că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
În baza art. 139 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus punerea în libertate a inculpatului P. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/J din_ emis de către Judecătoria Zalău în dosar nr._, dacă nu este deținut sau arestat în altă cauză.
Punerea în executare a prezentelor dispoziții se va face potrivit prevederilor art.145 alin.2 ind.1 Cod procedură penală.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de inculpat de revocare a măsurii arestării prevenite.
S-a respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:
Prin rechizitoriul P. ui de pe lângă Judecătoria Zalău din data de _
, emis în dosar nr.1095/P/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a) Cod penal și art.75 lit.c) Cod penal; inculpatul P. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 208 alin.1 și 4, 209 alin.1 lit. g și i C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p. și art. 37 lit. a C.p., respectiv art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p., și art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. și în stare de libertate inculpatul L.
M. -A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal.
În esență s-a reținut că inculpatul P. M. în datele de 29/_, 11/_ și 16/_, în baza unei rezoluții infracționale unice, după o prealabilă înțelegere, împreună cu inculpatul P. M., dar și împreună cu inculpatul minor L. M. -A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a săvârșit 5 acte materiale de furt calificat în dauna părților vătămate S. Jimmy’S C. C. S. Z. (Night Club Cleopatra), S. M. SS Z. (localul Cafe Rio), SS C. S. Z. (Caffe Bijou), P. V. și C. I., sustrăgând diverse bunuri, inclusiv două autoturisme.
Prin încheierea nr. 30/A din data de_ (f.351) inculpatul P. M. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de la 29 mai 2013 până la 26 iunie 2013 inclusiv. Prin încheierea din 22 iunie 2013 în baza art. 300 ind. 1 C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (f.13), verificată în temeiul art. 3002C.p.p. temeinicia și legalitatea măsurii arestări preventive, prin încheierea penală din data de_ a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. M. . prin încheierea din data de_ a fost de asemenea menținută starea de arest preventiv, în baza art. 3002C.p.p. raportat la art.160 indice b C.p.p. Prin încheierea penală din data de_ a
judecătoriei Z., în urma verificării legalității și temeiniciei arestării preventive conform art. 3002C.p.p. raportat la art.160 indice b C.p.p. Judecătoria Zalău a dispus înlocuirea arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara prevăzută de art.145 ind.1 C.p.p. iar instanța de recurs a casat încheierea primei instanțe și a menținut starea de arest preventiv.
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au fost cel prevăzute de art.148 alin.1 lit. c și f) Cod procedură penală.
În drept, potrivit 139 alin.1 C.p.p.: Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Potrivit alin.2 al aceluiași articol: când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
La momentul luării și menținerii măsurii arestării preventive, instanța de fond a reținut că au existat indicii temeinice și probe, în sensul art.143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea că inculpatul P. M., față de care se efectuează cercetarea, a săvârșit faptele, avându-se în vedere probatoriul administrat până la acel moment.
Astfel, indicii cu privire la săvârșirea faptei de furt calificat în formă continuată au rezultat din declarațiile inițiale ale inculpaților P. M., P.
A., de recunoaștere a faptelor care se coroborează între ele dar și cu declarațiile relevante ale părților vătămate I. B., Ș. Cornel, M. P., Borz I. D., P. V. și C. I., declarațiile învinuitului (la acea dată) L.
M. A., care a prezentat detaliat modul în care a participat la comiterea faptei împreună cu cei doi inculpați, declarațiile învinuitului (la acea dată) C.
E. n Paul, declarațiile martorilor Boticaș Valentin-Doru, Boticaș Cosmin- Doru, Haiduc A. ; procesele-verbale de percheziție întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința inculpaților și învinuiților, unde au fost găsite atât o parte din bunurile sustrase, cât și diverse bunuri apte a fi folosite la spargeri, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice întocmite cu aceste ocazii.
Instanța de fond a apreciat că în cauză au fost îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f) Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cât privește pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului pentru ordinea publică, instanța a reținut că în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, sunt avute în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei, decurgând din modalitatea de săvârșire a acesteia, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.
Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că în privința inculpatului P.
M. există indicii temeinice că ar fi comis un număr de cinci acte materiale de furt în mai puțin de o lună, fiind recidivist postcondamnatoriu, comițând faptele la foarte scurt timp de la liberarea sa condiționată, existând presupunerea că a atras în sfera infracțională împreună cu inculpatul P. A. și pe inculpatul minor (la acea data) L. M. -A. (f.49). Totodată există suficiente date din care să rezulte că inculpații pregătesc săvârșirea unei noi infracțiuni. Acest temei rezultă și din declarația numitului I. B. (f.140), care a auzit o înregistrare a unei convorbiri în cadrul căreia inculpatul P. M. prezenta intențiile sale infracționale legate de spargerea unui magazin de bijuterii din municipiul Z., convorbire purtată cu martorul C. E. n Paul și confirmată și de acesta (f.65).
Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere temeiurile de drept și de fapt avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului P. M. , instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată și menținută în mod temeinic și legal, dar față de circumstanțele actuale ale cauzei, reevaluând temeiurile arestării raportat la durata actuală a arestului preventiv, circumstanțele personale ale inculpatului și stadiul procedurii, instanța de fond a apreciat că aceste temeiuri s-au schimbat și nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.
148 alin.1 lit.c și lit. f teza II C.p.p. motiv pentru care nu se justifică menținerea stării de arest preventiv, însă având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului instanța a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau de la executarea pedepsei în caz de condamnare se impune luarea față de acesta a unei alte măsuri preventive mai puțin coercitive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art.145 C.proc.pen. text la care face referire art.145 ind.1 alin.2 C.proc.pen. pentru a putea fi luată măsura obligării de a nu părăsi țara trebui să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 C.proc.pen., respectiv
dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală.
În ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C.p.p., instanța de fond a apreciat că există indicii temeinice, în accepțiunea legală a prevederilor art.681Cod procedură penală și art.5 pct.1 lit.c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, rezultând din probele evidențiate în actul de sesizare, probe care au fost analizate cu prilejul luării și menținerii măsurii arestării preventive, motiv pentru care instanța consideră că nu se impune reluarea unei astfel de analize.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului instanța a avut în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. c și lit.f C.p.p., iar pentru a stabili dacă se impune menținerea arestării preventive instanța trebuie să verifice dacă aceste temeiuri subzistă și dacă justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, prin raportare și la scopul măsurii preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social
- ca trăsătură esențială a infracțiunii - totuși acestea prezintă puncte de interferență astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și de datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Trebuie făcută o distincție între pericolul concret pentru ordinea publică și pericolul social al faptei penale reținută în sarcina inculpatului, pericolul social concret reprezentat de punerea în libertate a inculpatului nu poate fi prezumat exclusiv prin pericolul social generic, abstract al faptei.
În plus pericolul concret pentru ordinea publică chiar dacă există la un moment dat acesta trebuie evaluat periodic, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, perioada duratei arestului preventiv, atitudinea procesuală a inculpatului și stadiul procedurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile relevante arată că, având în vedere gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea lor, unele infracțiuni pot suscita tulburări sociale de natură să justifice o arestare preventivă, cel puțin o perioadă, însă un asemenea pericol descrește neapărat cu trecerea timpului, și că, prin urmare, autoritățile judiciare trebuie să ofere motivații și mai clare pentru a justifica subzistența motivelor arestării ( I.A. c. Franței_, , Jiga c. României_ ). Din dispozițiile CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului rezultă și cerința verificării duratei rezonabile a măsurii arestării preventive, durată care nu se pretează unei evaluări abstracte ( Patsuria c. Georgiei) și se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mai multe cauze (Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. De asemenea Curtea stabilește că art. 5.3 din Convenție impune instanțelor naționale atunci când se confruntă cu necesitatea menținerii măsurii de arestare preventivă, să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională ( Jablonski c. Poloniei 33492/1996).
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, această noțiune nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1 C.pen., ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate.
Instanța de fond a subliniat aici faptul că pericolul nu poate fi reprezentat exclusiv de temerea că inculpatul ar putea comite și alte infracțiuni, noțiunea folosită de art.148 lit.f C.p.p nu se confundă cu riscul criminogen, cu posibilitatea sau probabilitatea ca inculpatul să mai săvârșească alte fapte penale.
Pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului P. M. privit ca rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate, în mod cert a fost mult diminuat având în vedere: timpul scurs de la data săvârșirii faptelor, perioada de arest preventiv a inculpatului, trimiterea în judecată pentru faptele pentru care a fost cercetat și administrarea în parte în faza cercetării judecătorești a probelor. În plus, trebuie subliniat faptul că rezonanța socială negativă produsă în comunitate nu a fost una deosebită, fiind determinată nu de natura și gravitatea
infracțiunilor de care este acuzat inculpatul ci mai de grabă de circumstanțele personale ale inculpatului, persoană recent liberată condiționat din executarea unor pedepse cu închisoarea cu privire la care există indicii ca a antrenat în activitatea infracțională un minor și pe fratele său.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a observat faptul că acesta nu are o calificare profesională, nu are un loc de muncă stabil sau o sursă de venit, potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat anterior în repetate rânduri la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, faptele pentru care este cercetat se rețin a fi comise la foarte scurt timp de la momentul eliberării din executarea pedepsei de 12 ani închisoare, în timpul liberării condiționate. Deși, toate aceste aspecte sunt în măsură să conducă instanța la presupunerea rezonabilă că inculpatul aflat în stare de
libertate ar putea săvârși din nou infracțiuni, în condițiile în care pedeapsa cu închisoarea executată anterior pentru o durată foarte mare de timp nu și-a atins scopul de reeducare și de prevenție, în prezenta cauză existând indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și pentru care coinculpații P. A. și L. M. A. au fost condamnați definitiv, această presupunere nu mai este apreciată ca fiind suficientă, după trecerea intervalului de timp de 6 luni în care inculpatul a fost arestat preventiv pentru a susține menținerea stării de arest preventiv a inculpatului atâta timp cât acest aspect legat de trecutul infracțional al inculpatului este singurul motiv care ar putea fi avut în vedere pentru menținerea stării de arest și atâta timp cât, raportat la criteriile arătate mai sus se apreciază că condiția duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv nu mai este îndeplinită în speță.
Astfel, instanța de fond a considerat că nu sunt suficiente probe în cauză în acest moment care să justifice existența unei stări de pericol social concret, reprezentată de persoana inculpatului, probe care, după trecere unui interval semnificativ de timp de la data luării măsurii preventive trebuie să aibă o forță
juridică însemnată pentru a convinge instanța că pericolul social persistă.
În concluzie, antecedentele penale anterioare ale inculpatului nu sunt suficiente pentru ca acesta să fie menținut în stare de arest o perioadă de timp atât de îndelungat. Mai mult, întrucât această împrejurare nu este niciodată susceptibilă de modificare, persistența sa ar trebui să conducă automat la perpetuarea sine die a stării de arest preventiv iar o astfel de modalitate de apreciere a oportunității menținerii în detenție a unei persoane este
incompatibilă cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenție, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a drepturilor Omului ( hot. Belchev c. Bulgariei, Kuibishev c. Bulgariei).
De asemenea, în cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată de 6 luni și o săptămână, este apreciată de instanța de fond că nu se mai încadrează noțiunii de durată rezonabilă prin raportare la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea duratei rezonabile a arestului preventiv, respectiv complexitatea cauzei, miza procesului, comportamentul procesual al părților și a organelor judiciare. Astfel, cauza penală nu este una foarte complexă întrucât deși inculpatul este cercetat pentru săvârșirea a patru acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de furt calificat, existența faptelor a fost deja probată, doi participanți la săvârșirea lor fiind deja condamnați definitiv, urmând astfel a se cerceta în cauză participarea în calitate de coautor a inculpatului la săvârșirea faptelor și nici miza procesului nu este una deosebită față de miza oricărui proces penal având ca obiect infracțiuni contra patrimoniului. În ceea ce privește activitatea organelor judiciare instanța a aratat că până în acest moment al cercetării judecătorești, au fost ascultați doar o parte din martorii propuși prin rechizitoriu și a fost dispusă efectuarea unei expertize dactiloscopice, aspect ce duce, din motive obiective privind durata necesară efectuării expertize, la prelungirea procedurilor în fața instanței, perioadă în care, având în vedere perioada deja scursă de la data luării măsurii arestării, nu se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor nu poate sub nici o formă să-i fie imputată ca și motiv al prelungirii procedurilor judiciare, în caz contrar, arestarea preventivă apărând ca fiind o sancțiune sau o metodă de determinare a inculpatului să recunoască săvârșirea faptelor de care este acuzat, ceea ce ar contraveni prezumției de nevinovăție și dreptului la apărarea de care beneficiază inculpatul.
Nici în ceea ce privește temeiul avut în vedere la luare măsurii arestării preventive prevăzut de art.148 lit.c C.proc.pen. respectiv existența datelor că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, instanța nu are convingere că acesta subzistă în continuare după un interval de timp de 6 luni de la data reținerii acestui temei. Astfel, chiar dacă din probele administrate în faza de urmărire penală instanța a concluzionat că există date suficiente pentru a aprecia că inculpatul pregătește săvârșirea altor infracțiuni similare cu cea pentru care este cercetat, această rezoluție infracțională nu se poate aprecia că a persistat în timp după arestarea inculpatului și astfel că ar exista și în prezent pericolul săvârșirii din nou a unor infracțiuni contra patrimoniului utilizând obiectele găsite în urma percheziției la domiciliul acestuia, domiciliu care, de altfel este comun cu cel al inculpatului P. A.
, condamnat pentru participarea la săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată pentru care este cercetat și inculpatul din prezenta cauză, existând în aceste condiții și un dubiu cu privire la faptul că inculpatul era cel care deținea obiectele ce ar fi putut fi folosite la săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Acest temei presupune existența unui risc semnificativ ca inculpatul să săvârșească o nouă infracțiune și se referă la date obiective care privesc iminența săvârșirii altei infracțiuni, ceea ce presupune referirea lor la o activitate anume a inculpatului, univocă, care determină obiectiv luarea măsurii arestării și nu prin raportate la circumstanțele personale, la periculozitatea inculpatului relevată de antecedentele sale penale.
În plus, instanța de fond a mai aratat aici faptul că acest caz de privare de libertate, recunoscut de jurisprudența Curții Europene, trebuie folosit cu prudență având în vedere că impune judecătorului să stabilească existența unei posibilități cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către inculpat, ceea ce poate echivala cu instituirea unei prezumții de vinovăție incompatibilă cu exigențele art.6 parag.2 din Convenția europeană.
De asemenea instanța a avut în vedere și principiul de drept procesual prevăzut în art.5 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care regula în procesul penal este cercetarea în stare de libertate a inculpaților, arestarea preventivă fiind excepția, libertatea individuală și siguranța persoanei fiind inviolabile, potrivit art.23 din Constituția României. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993). Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit principiului prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
Instanța trebuie să ia în considerare, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, și posibilitatea atingerii scopului măsurilor preventive prin luarea altor măsuri preventive mai puțin restrictive și în acest context, instanța a considerat având în vedere faza procesuală în care se află cauza penală privind pe inculpatul P. M., că pentru atingerea scopurilor luării unei măsuri preventive prevăzute de art.136 C.p.p., respectiv buna desfășurare a procesului penal, nu este indispensabilă menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
Cu toate acestea, având în vedere împrejurările cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, pentru buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată se impune asigurarea unor garanții procesuale. În aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului, impune luarea unei măsuri mai puțin restrictive de drepturi, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură apreciată de instanța de fond că prezintă garanțiile necesare și suficiente pentru atingerea scopului prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
În ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art.145 C.proc.pen. propusă de către apărătorul inculpatului instanța a apreciat că nu este oportună luarea acestei măsuri față
de inculpat întrucât domiciliul acestuia fiind în localitate C., com Românași, jud. S. șansele sale de reintegrare socială și implicit de găsire a unui loc de muncă pentru a obține în mod legal venituri necesare traiului zilnic ar fi extrem de reduse iar inculpatul nu are o altă locuință și de altfel, fiind condamnat și încarcerat o perioadă mare de timp anterior arestării în prezenta cauză acesta nu are legături stabile nici cu localitate de domiciliu și nici cu o altă localitate pentru a se putea individualiza măsura obligării de a nu părăsi localitatea astfel încât acesta să nu aducă atingere prin modul de individualizare drepturilor la viață privată și liberă circulație.
Pentru toate acest considerente și apreciind că scopurile măsurilor preventive reglementate de art.145 C.p.p. pot fi atinse și prin instituirea unei măsuri preventive neprivative de libertate care implică și impunerea în sarcina inculpatului a obligațiilor prevăzute de art.145 alin.1 indice 1 C.p.p., în baza art.139 Cod procedură penală instanța de fond a admis cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. M. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 ind.1 C.p.p. și punerea în libertate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat să respecte obligațiile prevăzute de art.145 alin.11Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, sub supravegherea organelor de poliție și a instanței care a dispus măsura.
În baza art.145 alin.22și alin.3 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Punerea în executare a prezentei încheieri se va face potrivit dispozițiilor art.145 alin.21Cod procedură penală.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpat, având în vedere soluția deja pronunțată, acestea au rămas fără obiect.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs P. de pe langa J. Z.
, solicitand casarea hotararii si mentinerea in continuare a starii a arest a inculpatului.
In motivele formulate si depuse la dosarul cauzei s-a aratat ca instanta de fond in mod netemeinic a inlocuit masura arestarii preventive in conditiile in care inculpatul, impreuna cu alti inculpati printre care si un inculpat minor au sustras si 3 autoturisme pentru a valorifica bunurile sustrase,dar si a-si asigura scaparea pentru a nu fi prinsi, acestia au incercat sa stearga urmele infractiunii. De ademenea, nu s-a tinut cont nici de valoarea mare a prejudiciului, de numarul partilor vatamate pagubite ,de persoana inculpatului si de reactia publicului la comiterea acestui gen de infractiuni.
In privinta duratei termenului rezonabil s-a aratat ca o detentie de 6 luni nu contravine exigentelor CEDO.
Examinand motivele de recurs formulate, tribunalul a retinut ca recursul declarat este fondat, pentru urmatoarele considerente, urmand a fi admis in consecinta.
Astfel, s-a retinut ca prin incheierea atacata J. Z. a inlociut masura arestarii preventive luata fata de inculpatul P. M. ,cu masura obligarii de a nu parasi tara, motivand ca temeiurile care au determinat luarea acestei masuri s-au schimbat,respectiv, pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului P. M. privit ca rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis
în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate, în mod cert a fost mult diminuat având în vedere: timpul scurs de la data săvârșirii faptelor, perioada de arest preventiv a inculpatului, trimiterea în judecată pentru faptele pentru care a fost cercetat și administrarea în parte în faza cercetării judecătorești a probelor. S-a mai retinut ca rezonanța socială negativă produsă în comunitate nu a fost una deosebită, fiind determinată nu de natura și gravitatea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul ci mai de grabă de circumstanțele personale ale inculpatului, persoană recent liberată condiționat din executarea unor pedepse cu închisoarea cu privire la care există indicii ca a antrenat în activitatea infracțională un minor și pe fratele său. Nici temeiul prevazut de art.148 lit c cpp nu mai subzista, respectiv existența datelor că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, instanța neavand convingerea că acesta subzistă în continuare după un interval de timp de 6 luni de la data reținerii acestui temei.
Inculpatul P. M. a este cercetat pentru comiterea infractiunii de furt calificat,fapta prevazuta de art. 208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a) Cod penal și art.75 lit.c) Cod penal;
Fata de motivele retinute de catre instanta de fond,tribunalul apreciază că pericolul concret la care a facut referire subzistă în continuare și decurge din gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, modul și mijloacele folosite constând, săvârșirea faptei cu mai mulți inculpați dintre care unul minor, sustragerea a 3 autoturisme pentru a înlesni valorificarea bunurilor sustrase dar și a-și asigura scăparea pentru a nu fi prinși, atenția deosebită acordată ștergerii urmelor infracțiunilor, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat și nu în ultimul rând multitudinea de părți vătămate păgubite - 5, sunt de natură a provoca o reacție publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Motivarea instanței în sensul că pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate în mod cert este diminuată, ținând seama de timpul scurs de la data luării măsurii, respectiv 6 luni, care în opinia instanței nu se mai încadrează noțiunii de durată rezonabilă prin raportare la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența CEDO, nu este de natură să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Justificarea punerii în libertate a inculpatului prin raportare la unicul criteriu care este durata măsurii nu este suficient, pentru a aprecia că pericolul concret pentru ordinea publică a încetat. Un termen de 6 luni de zile nu poate în nici un caz fi considerat ca fiind excesiv. În acest sens, referirea la cauza I.A. c/a Franței este irelevantă având în vedere că arestul preventiv în cauza respectivă a durat aproape 3 ani.
În ce privește durata arestului preventiv, de circa 6 luni, tribunalul, apreciază că aceasta perioadă nu excede noțiunii de durată rezonabilă. Durata rezonabilă a arestului preventiv se apreciază în concret pentru fiecare cauză în parte prin raportare atât la complexitatea cauzei cât și la atitudinea procesuală a organelor judiciare și a inculpatului. În speță, deși cauza este una relativ complexă, ce privește trei inculpați și un număr de șapte fapte, durata procesului penal nu poate fi imputată activității organelor judiciare care au dat dovadă de celeritate, în mai puțin de o lună de la luarea măsurii arestării preventive inculpații au fost trimiși în judecată, iar în ce privește pe ceilalți doi
coinculpați a fost pronunțată deja o hotărâre de către prima instanță la data de_ . Durata procesului penal în cel privește pe inculpatul P. M. este justificată de cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură obișnuită și readministrare a probelor în fața instanței de judecată. În condițiile date durata procesului penal și a arestului preventiv a inculpatului
P. M. se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, așa cum este apreciat acesta și în jurisprudența CEDO.
În consecință, tribunalul, în baza art.38515pct. lit.b Cod procedură penală, va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău, împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Z., va casa hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond, în baza art.3002și 160/b Cod procedură penală și va menține în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul P. M. prin încheierea penală nr.30/A/_ a Judecătoriei Z. .
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE :
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Z., casează
încheierea atacată și, rejudecând, respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului P. M., fiul lui I. și V., născut la data de_ în Z., jud. S., cu domiciliul în com. Românași, sat C., nr.146, jud. S., CNP 1.
, cerere privind revocarea și, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul în sumă de
100 lei, pentru asistența juridică obligatorie acordată inculpatului de apărătorul desemnat din oficiu, av. Sandor C., va fi avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul T. ui S., azi,_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | ||
C. T. | S. | M. | B. | D. Ț. |
Grefier,
D. M. J.
Red.CT/ Dact.MJD/ Ex.3
| ← Încheierea penală nr. 142/2013. Inlocuirea masurii preventive | Decizia penală nr. 777/2013. Inlocuirea masurii preventive → |
|---|
