Decizia penală nr. 1133/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a17
DECIZIA PENALĂ NR. 1133/R/2013
Ședința publică din 12 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. L., judecător JUDECĂTORI: V. C.
: M. B.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj reprezentant prin Doru Dobocan, procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul V. S. împotriva încheierii penale fără număr din data de 05 septembrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, având ca obiect menținere arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul V. S.
, în stare de arest, asistat de către apărător ales, avocat Neamț M. Paul, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 18 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul V. S., arată că își menține recursul formulat.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului V. S., arată că nu va reitera aspectele evidențiate în scris și că, în ipoteza în care concediile impun alternanță pe complete, situația este una delicată cu privire la explicitarea prin raportare la probe și la conținutul dosarului, respectiv că nu titularul de cauză apreciază asupra substanței măsurii. Susține că și ultimele modificări vizează acreditarea aceleiași idei, respectiv că este mai bine pentru procesul penal ca judecătorul care ia o măsură să fie cel care o cenzurează ulterior pe măsura trecerii timpului.
Susține că este nemulțumit și critică soluția atât prin prisma legalității cât și a temeiniciei pentru superficialitate și rasism.
Cu privire la critica de superficialitate solicită a se observa, prin prisma celor două probleme juridice analizate de către instanța fondului, că afirmațiile sale au un suport probator atât în dosarul cauzei, cât și intrinsec în încheierea recurată. Astfel, cu prilejul analizei incidenței în cauză a dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, judecătorul fondului a preluat formule stereotipe din actul de sesizare și din încheieri ce au vizat starea de arest preventiv a altor persoane inculpate în cauză, sens în care, la fila nr. 9 alineatul 3 se arată că probele ce susțin teza de la art. 143 Cod procedură penală, respectiv probe și indicii ce permit presupunerea rezonabilă a unui terț observator că persoana inculpată a săvârșit faptele pentru care este trimisă în judecată, s-ar fundamenta pe declarațiile a 5 părți vătămate și pe alte mijloace de probă, pe care le indică: proces-verbal de recunoaștere după planșă foto, declarații martori asistenți la
procedură, percheziții domiciliare, declarații martori asistenți la percheziții și procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate.
Mai arată că structura menită să convingă instanța de control de o analiză efectivă a judecătorului fondului asupra dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală este o afirmație cu titlu complet gratuit și că, exceptând partea vizând audierea unor părți vătămate, celelalte mijloace de probe opuse ca fiind susținătoare ale temeiului legal, nu sunt administrate în legătură cu inculpatul
V. S. . În acest sens, arată că nu există proces-verbal de recunoaștere care să facă referire la inculpat, proces-verbal de percheziție la domiciliul inculpatului și nici interceptări telefonice. În consecință, cele 5 mijloace de probă sau probe evocate vizează alte părți din cauză, aceasta fiind una cu peste 12 inculpați. Astfel, din perspectiva evidențiată, susține că se află într-o situație de superficialitate a analizei art. 143 Cod procedură penală și că judecătorul fondului nu a efectuat o verificare reală asupra acestui temei legal, condiție sine qua non a măsurii preventive.
Totodată, fără a atinge fondul cauzei, arată că a solicitat să se observe trei aspecte, respectiv că din cele cinci persoane vătămate imputate inculpatului ca fiind subiect pasiv a infracțiuni de trafic de persoane, patru dintre acestea infirmă actul de sesizare, precum și vreo acțiune de traficare, cu referire la faza de cercetare judecătorească, cu explicații plauzibile și pertinente în conținutul declarațiilor. Astfel, cu privire la persoanele invocate, dar și cu privire la alte persoane din cauză, Ministerul Public a inițiat demersuri pentru mărturie mincinoasă, iar până la acest moment, la peste 7 luni de la luarea declarațiilor, nu s-a luat vreun demers în acest sens. Consideră că aspectul expus este important, pentru că, dacă în ceea ce ține de alte părți vătămate sau persoane vătămate, Ministerul Public a apreciat că în faza de cercetare judecătorească declarațiile nu sunt sincere și se pretează la instrumentarea unui dosar de mărturie mincinoasă, acest demers nu s-a efectuat în cazul celor cinci părți vătămate la care a făcut referire.
În contextul redat susține că singurele mijloacele de probă indicate sunt cele cinci declarații de parte vătămată cu privire la inculpatul V. S., din care patru au fost audiate în fața instanței, iar una nu se reușește, astfel încât, în acest moment procesual, probele și indiciile avute în vedere la emiterea actului de sesizare și la luarea măsurii arestării preventive în lipsă sunt în mod vădit modificate substanțial în ceea ce ține de afirmarea unei activități infracționale. Astfel, chiar dacă nu se află în momentul coroborării sau înlăturării probelor, apreciază că în dosar există declarații contradictorii, care întăresc prezumția de nevinovăție. Din perspectiva expusă susține că indiciile și probele pe care a fost fundamentată măsura preventivă s-au modificat nu într-o agravare a imaginii și poziției procesuale a inculpatului. Astfel, afirmația judecătorului fondului potrivit căreia "prematuritatea coroborării și analizei probelor în procedura actuală ar genera acceptarea unei probe de urmărire penală"; nu ar trebui primită ca un act de judecată efectivă și apreciază că este o practică constantă. În acest sens, face referire la faptul că declarațiile date în faza de proces, în condiții de publicitate, de asigurare a drepturilor părților, cu precizarea că toate părțile vătămate au fost asistate de apărători în faza de cercetare judecătorească, au un element suplimentar față de declarațiile date în faza de urmărire penală, date sub impresii particulare.
Concluzionând cu privire la disp. art. 143 Cod procedură penală, apreciază nu doar că analiza judecătorului fondului este una superficială, ci că ea este lipsită de concretețe, efectuată in abstracto și cu referire la situațiile altor inculpați din cauză.
Raportat la dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală formulează aceleași critici de superficialitate și rasism, precum și de netemeinicie.
Cu privire la superficialitate arată că la fila nr. 10 alineatele 2, 3 și 4 din încheiere dovedesc faptul că instanța a preluat in corpore, fără o lucidă analiză prin prisma sintagmei "lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune";. Astfel, precizează că în cauză este vorba de o singură persoană arestată, iar utilizarea unui plural dintr-un moment illo tempore al cauzei, respectiv când erau mai mulți arestați în cauză, precum și faptul că la alineatul 4
"pericolul concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați";
dovedesc faptul că instanța fondului fie se afla în studiul dosarului într-o parte incipientă a acestuia, fie nu este vorba de situația de față. În consecință, solicită cenzurarea aspectelor evidențiate și însușirea aprecierii personale în sensul că instanța fondului nu a purces la o verificare individuală, așa cum o pretinde măsura, ci la una formală, dată de natura faptei și numărul de părți din prezenta cauză.
De asemenea, instanța fondului a mai menționat că starea de pericol ar rezida în ecoul în societate a cercetării în stare de libertate a persoanelor acuzate de astfel de fapte, sens în care arată că inculpații sunt cercetați în stare de libertate, aceștia fiind puși în libertate pe măsura trecerii timpului. Susține că substanța măsurilor preventive, care se regăsește în încheierile din dosarul cauzei, viza elementul de grup infracțional, de structuri ierarhice și de interacțiuni și că în realitate sunt două dosare de trafic de persoane, respectiv
unul care are o desfășurare pe trei zile în Polonia, cu cele 5 părți vătămate, cu privire la inculpat și alți doi inculpați, și un alt grup infracțional cu o activitate de peste 1 an în Germania, cu mult mai multe părți vătămate.
Cu privire la nuanțele de rasism din prezenta cauză, arată că în această cauză toți participanții sunt membrii ai etniei rome și că audierile în cauză au permis constatări nemijlocite ale faptului că la marea majoritate lipsește cu desăvârșire nivelul de educație sau cultură. Astfel, fiind în situația unor persoane analfabete a avut numeroase polemici cu privire la prezentarea unui material de urmărire penală unei persoane analfabete și, în concluzie, a apreciat că acestora trebuie să li se citească.
Raportat la particularitățile cauzei precizează că vor permite analiza finală și vor impune cu necesitate o analiză din perspectiva a ceea ce ține de tradiții, de obișnuințe și de modul de organizare socială specifice etniei invocate. Astfel, susține că aspectul evidențiat nu trebuie neglijat și nici să se transforme într-un element de prejudecare al cauzei prin prisma sintagmei "răspândită în cauzele cu profil etnic";, fiind în mod vădit că judecătorul fondului a efectuat precizarea că în cauză se judecă țigani, afirmație care nu avea ce căuta în încheiere. Mai arată că își susține afirmațiile și precizează că într-o încheiere judecătorul nu are voie să facă referire la apartenența etnică a unei persoane și să spună "țiganii așa fac, de aia stau în arest";. În acest sens apreciază că referirea la traficul de persoane în vederea practicării cerșetoriei este specifică acestei etnii, dar fără a se preciza care dintre ele, reprezintă o antepronunțare pe fond, precum și o afirmație cu note de rasism care nu are ce căuta într-o încheiere judecătorească, respectiv nu trebuia să se redacteze aspecte cu privire la etnie în analiza cauzei.
În ce privește stereotipiile și superficialitățiile, invocă fila nr. 11 alineatul 3, conform căruia "din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse, rațiunea inculpatului ulterior comiterii faptei, există temerea rezonabilă că odată lăsat în libertate ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnicii aflarea adevărului";. Astfel, cu privire la superficialitate, evidențiază faptul că niciuna dintre încheierile anterioare, respectiv de la luarea măsurii și până în prezent, nu fac referire la
vreo temere a autorității statale prin Ministerul Public, respectiv judecător, că inculpatul și-ar continua activitatea infracțională. per a contrario susține că la vârsta pe care inculpatul o are acesta nu are cazier și nu are abateri, sens în care a depus la fondul cauzei de la primăria de domiciliu un document din care se certifică că desfășoară activități licite și că nu a fost sancționat contravențional. În acest context, precizează că este vorba de o formulă stereotipă preluată de la alți inculpați.
De asemenea, raportat la existența în mod real a unui sediu juridic al afirmației potrivit căreia pericolul concret pentru ordinea publică s-ar repotența în momentul încarcerării unei persoane arestate în lipsă, apreciază că nu se va ajunge vreodată la o concluzie, aspectul fiind unul extrem de neunitar interpretat.
Totodată, remarcă că, de la momentul pretins al săvârșirii faptelor au trecut câțiva ani, iar de la începerea cauzei o perioadă de peste un an și jumătate, precum și că niciuneia dintre persoanele inculpate și cu atât mai puțin inculpatului V. S. nu i-au fost imputate în perioada de libertate din cauză acțiuni sau activități ce ar stârni fie mânia opiniei publice, fie ar afecta buna desfășurare a procesului penal prin influențarea de martori, probe sau alterarea de înscrisuri. Ori, repotențarea, privită prin prisma cauzelor Lettelier ș.a. la care a făcut referire în memoriul de recurs, nu poate fi una de natură afirmativă, aspect care se impută autorităților statale în analiza pericolului concret pentru ordinea publică, respectiv apelarea la formule stereotipe, necenzurabile prin prisma probelor sau mijloacelor de probă.
Tot prin prisma practicii CEDO formulează și o critică de legalitate și face referire la inexistența vreunei analize deliberative a judecătorului fondului cu privire la oportunitatea unei alte măsuri preventive prin prisma disp. art. 136 alin. 1 și 8 și următoarele Cod procedură penală. În acest sens, susține că este o practică destul de constantă a instanțelor interne și a practicii CEDO cu privire la necesitatea ca la fiecare moment în care se pronunță pe măsura preventivă a privării de libertate, judecătorul fondului, în mod necesar și obligatoriu, trebuie să facă o analiză a alternativelor. Astfel, susține că analiza alternativelor propusă instanței de control judiciar de către judecătorul fondului se rezumă la "respinge
implicit cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate"; - fila nr. 12 alineatul 2. Din perspectiva redată consideră că nu întrunește rigurozitățile de legalitate prin prisma practicii CEDO și a celei interne.
Formulează succinte precizări cu privire la cererea subsidiară formulată în fața instanței de fond, care se circumscriu dispozițiilor art. 136 alin. 1 și 8 din Codul de procedură penală și arată că nimeni nu contestă că inculpatul a ajuns mai târziu la proces, acesta fiind încarcerat, cu precizarea că nu a fost extrădat și nici capturat în afara României, ci a venit în țară și a fost oprit în trafic și, ulterior prezentat în vederea punerii în executare a mandatului de arestare.
Susține că în mod cert procesul penal nu a fost afectat ca urmare a punerii în libertate, pe parcursul ultimelor 6 luni, a tuturor coinculpaților din dosar și arată că niciunul dintre coinculpații puși în libertate nu au stânjenit buna desfășurare a procesului penal și nici nu au fost suspicionați de neimplicare activă în proces, respectiv de prezentare sau de exercitare abuzivă a unor drepturi procesuale. Astfel, în acord cu egalitatea de tratament și cu extinderea circumstanțelor favorabile asupra tuturor participanților procesuali, consideră că și inculpatul V. S. ar putea fi cercetat în stare de libertate.
Mai arată că în acest moment, raportat la criticabila cunoaștere parțială a dosarului de către judecătorul de fond, mai există probațiune de administrat. Susține că este criticabilă cunoașterea, pentru că se putea efectua observația că
singura probă care nu se poate administra cu privire la inculpatul V. S., este declarația unei părți vătămate, iar în rest, toată probațiunea cu privire la acesta a fost epuizată. Deci, volens nolens inculpatul nu ar avea nicio posibilitate de a influența buna desfășurare a procesului penal și susține că punerea la îndoială a eficienței autorităților judiciare menite a supraveghea îndeplinirea obligațiilor care pot fi instituite efectuată de către instanța fondului, care a menționat "păi, dacă fuge iar?!"; presupune că organele judiciare însărcinate cu verificarea respectării obligațiilor nu și-ar face treaba. Dincolo de aspectele evidențiate susține că se speculează că inculpatul ar fugi, în măsura în care acesta a venit acasă pentru a se preda și a participa în proces, fiind un element de natură speculativă.
Conform art. 136 alin. 8 Cod procedură penală pot fi luate în considerare la analizarea unei alte măsuri preventive aspectele ce țin de persoană și de faptă, sens în care arată că inculpatul este infractor primar, are doi copii minori în întreținere, nu are nici abateri contravenționale și își câștigă veniturile având o formă autorizată de exercitare a unei meserii sau profesii și, în mod cert, procesului penal, în acest moment, nu îi mai este util cu nimic în stare de arest preventiv.
Mai arată că prelungirea măsurii preventive doar pe un considerent din solidaritate cu ceilalți coinculpați nu își regăsește o amprentă în textul de lege și că echitatea negativă nu este promovată în sistemul nostru judiciar doar pentru că în actul de sesizare au aceeași încadrare juridică. Consideră că acest aspect poate fi evitat și anume că fiecare are individualitatea lui în procesul penal,
fiecare purtând răspunderea propriilor fapte, chiar dacă există solidaritatea pe latură civilă.
Reiterează că inculpatul este singurul fără cazier din întregul dosar, respectiv cu cazierul curat, întrucât toate persoanele au cazier.
Reprezentantul M. ui P. solicită, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a recursului declarat de către inculpat împotriva încheierii penale din data de 5 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj, pentru următoarele motive:
Opinează că încheierea penală recurată este temeinică, legală și laborios motivată. Astfel, susține că, în mod corect, instanța de fond, respectiv Tribunalul Cluj, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că temeiurile care au determinat inițial luarea față de acesta a măsurii arestării preventive subzistă în continuare în cauză, respectiv că sunt întrunite cumulativ atât condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indici și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată, cele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumat a fi săvârșite de către inculpat este mai mare de 4 ani închisoare și judecarea sa în libertate, în acest moment, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cât și cele prevăzute de art. 148 lit. a Cod procedură penală, fiind dovedit fără putință de tăgadă că timp de 1 an și 6 luni inculpatul s-a sustras de la urmărire penală și judecată.
În ceea ce privește existența indiciilor și probelor temeinice, care duc la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile, solicită a se avea în vedere că la pagina nr. 9 din încheierea penală recurată instanța nu numai că a arătat în detaliu mijloacele de probă din care rezultă această bănuială rezonabilă, dar a invocat, în mod corect, și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în principal cu trimitere la speța Murray și Brogan împotriva Regatului Unit, care a statuat că atunci când se discută despre luarea măsurii arestării preventive față de o persoană bănuită de a fi săvârșit o faptă sancționată
de legea penală, aceste indicii și probe nu trebuie să aibă forța juridică sau să fie de echivalența celor care duc la condamnarea persoanei respective.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, confirmă că, raportat la infracțiunea de trafic de persoane prezumat a fi săvârșită de către inculpat, este realizată condiția formală, pedeapsa fiind mult peste 4 ani închisoare.
Mai arată că la pagina nr. 10 și 11, instanța fondului a efectuat o analiză laborioasă a celei de-a doua condiții a textului de lege anterior evocat, respectiv pericolul concret pe care-l prezintă judecarea în acest moment în stare de libertate a inculpatului. Astfel, dincolo de criticile formale și tendențioase ale apărării, apreciază că trebuie remarcat, în concordanță și cu instanța fondului, impactul negativ puternic pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni îl au asupra conștiinței membrilor comunității. În acest context, evidențiază în fiecare cauză, indiferent de persoana inculpatului sau de modalitatea în care sunt săvârșite aceste infracțiuni, că infracțiunile săvârșite pe teritoriul Uniunii
Europene de persoane, indiferent de etnie, dar care provin din România, având în acest sens cel puțin un act de identitate care precizează că au cetățenia română, duc, prin amploarea fenomenului și prin efectele pe care le produc, la ceea ce în prezent este imaginea fiecărui cetățean român, adică echivalența dintre noțiunea de cetățean român și aceea de infractor. Susține că și în acest moment nenumărați cetățeni onești aflați în statele membre ale uniunii suferă datorită acestui efect produs ca urmare a săvârșirii unor astfel de fapte prin șicane de ordin administrativ și de altă natură.
Ca urmare, apreciază că nu se poate afirma că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și nu trezește un sentiment de revoltă și de mânie săvârșirea unor astfel de fapte, ceea ce justifică, în concordanță și cu aspectele evidențiate de către instanța fondului, și reacția autorităților în contextul în care, în motivare, aceasta a arătat și faptul că inculpatul s-a sustras timp de 1 an și 6
luni de la urmărire și de la judecată, lucru dovedit incontestabil.
Contrar susținerilor apărării, solicită a se avea în vedere că, la pagina nr. 11, instanța fondului a motivat și motivul pentru care nu se impune, în acest moment, luarea unei alte măsuri față de inculpat, respectiv a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara și localitatea într-un raționament foarte corect, arătând că, datorită faptului că inculpatul s-a sustras de atâta timp având cunoștință, în mod evident, despre evoluția cauzei, există riscul ca inculpatul să se sustragă în continuare de la judecată. Ori, susține că existența acestui risc este unul din cele patru cazuri sau situații recunoscute de jurisprudența C.E.D.O. și care justifică luarea măsurii arestării preventive și nu a unei alte măsuri mai puțin restrictive de libertate.
În concluzie, solicită a se avea în vedere că au fost analizate în încheierea penală a instanței de fond și susținerile sau argumentele aduse de către apărare privind lipsa antecedentelor, starea familială, profesie, etc.. În acest sens, solicită înlăturarea acestora, pentru că ele țin de fondul cauzei și nu fac obiectul recursului dedus judecății astăzi.
Prin urmare, pentru toate motivele expuse, solicită respingerea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului V. S., raportat la acreditarea ideii periculozității concrete pentru ordinea publică prin raportare la percepția românilor în exterior, solicită a se observa că inculpatul V. S. nu a fost trimis în judecată și nici investigat pentru o infracțiune săvârșită pe teritoriul altui stat, infracțiunea de trafic de persoane fiind inițiată în România și epuizată prin ajungere la destinație, în Polonia. Astfel, susține că nu există nicio infracțiune care să se poată reține transferul de imagine negativă și care ar genera o periculozitate intrinsecă proprie.
De asemenea, mai arată că sunt doisprezece persoane care au fost arestate în cauză și care în acest moment sunt în stare de libertate, context în care apreciază că, dacă celelalte persoane nu mai prezintă același pericol, nu este logică toată argumentația venind din zona naturii infracțiunii, a ariei geografice de desfășurare și a numărului de participanți, toate acestea fiind aspecte care s- au constatat deja prin succesiunile de încheieri și care nu mai permit adăugarea pe individualitate a faptei pentru a genera o măsură neprivativă de libertate.
Totodată, precizează că fapta și-a stins ecoul, cauza fiind venită prin strămutare din județul S., că publicul din sala de ședință este constituit doar din rudele părților și că nu a apărut nimic în presă, fiind astfel în mod cert și vădit că în acest moment nu există o preocupare a opiniei publice cu privire la modul de instrumentare al dosarului sau o reactivitate sau lipsă de reactivitate a autorităților judiciare. Susține că are particularități etnice, pe care le evocă în apărare pentru a arăta modul în care au fost înțelese anumite lucruri.
De asemenea, Ministerul Public a susținut încheierea prin referirile la paginile acesteia, pe care le-a vizualizat în timpul dezbaterilor și se declară de acord cu faptul că instanța a încercat să puncteze ce trebuie să facă, respectiv art. 143, 148 Cod procedură penală, dar apreciază problematic faptul că aceasta nu a trecut dincolo de citarea textului de lege și de afirmațiile de natură generică. Astfel, cu referire la pagina nr. 11, arată că nu există o propoziție în care să se menționeze măsura privativă și neprivativă și solicită ca analiza să evite perspectiva pericolului concret pentru ordinea publică prin altceva decât probe, pentru că Ministerul Public a omis o parte a art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv probe actuale ale iminenței alterării ordinii sociale, cu precizarea că acestea nu există în cauză.
Inculpatul V. S., având ultimul cuvânt, arată că i se impută sustragerea și arată că nu a avut cunoștință de instrumentarea dosarului, fiind plecat din țară până în luna a 6-a a anului curent, când a luat legătura cu familia și, ulterior cu apărătorul său, care i-a comunicat despre existența mandatului, precum și să se prezinte în fața instanței. Astfel, a revenit în țară la un interval de 3 săptămâni și a intenționat să fie alături de familia sa o zi, dar a fost oprit în trafic și i s-a adus la cunoștință despre existența unui mandat pe o perioadă de 30 de zile.
Solicită a se ține cont de faptul că s-a prezentat și că într-o perioadă de 35 de ani nu a mai fost sancționat de legea penală.
De asemenea, precizează că a fost plecat în Germania și în Polonia, unde a efectuat vânzări de pături, lenjerii și de pantofi, activitate pe care a desfășurat-o și în România. Mai arată că are doi copii minori, care sunt elevi și apreciază că nu este posibil să reprezinte un pericol public prin raportare la ceilalți zece coinculpați, care au antecedente penale.
Solicită judecarea sa în stare de libertate și arată că unul din cei doi copii minori are o stare a sănătății precară. Totodată, lasă modalitatea de soluționare a recursului la aprecierea instanței și mulțumește acesteia.
C U R T E A
Prin încheierea din data de_ a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._ , în baza art. 300/2 C.pr.pen. rap. la art. 160b al. 1 și 3 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul V. S., fiul lui G. și O., născut la data de_ în mun. S., jud. S., CNP 1., în prezent aflat la Penitenciarul Gherla, măsură menținută respingând, implicit, cererea subsidiară formulată de inculpat, de
înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara prev. de art. 145 și respectiv 145/1 C.pr.pen.
În temeiul art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Sub aspectul stării de fapt, față de inculpatul V. S. s-a reținut că, in baza aceleiași rezoluții infracționale unice, împreună cu inculpatul V. R., în cursul anului 2010, ar fi racolat, prin inducere in eroare, ar fi transportat și cazat în vederea exploatării, constând in spălarea parbrizelor autoturismelor și practicarea cerșetoriei pe teritoriul Poloniei, pe părțile vătămate B. M., B.
O., B. I., B. I. și Ghebenei Natașa Adi și că ar fi aderat la activitatea infracțională a grupului constituit in scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și minori, de către inculpații S. P. și SS, în perioada anilor 2010-2011.
Prin încheierea penală din data de_ a Tribunalului S., s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 54 emis la data de
27 decembrie 2011 de către Tribunalul Sibiu, față de inculpatul I. E., constatându-se că persoana prezentată în fața instanței pentru audiere conform art. 150 alin. 2 C.p,p. este I. E., față de care s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea penală nr. 50/CC din_ pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 54/2011.
Prin încheierea penală din data de_ a Tribunalului S., s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 52 emis la data de
27 decembrie 2011 de către Tribunalul Sibiu, față de inculpatul S. M., constatându-se că persoana prezentată în fața instanței pentru audiere conform art. 150 alin. 2 C.p,p. este S. M., față de care s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea penală nr. 50/CC din_ pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 52/2011.
Prin încheierea penală din data de_ a Tribunalului S., s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 53 emis la data de
27 decembrie 2011 de către Tribunalul Sibiu, față de inculpatul V. S., constatându-se că persoana prezentată în fața instanței pentru audiere conform art. 150 alin. 2 C.p,p. este V. S., față de care s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea penală nr. 50/CC din_ pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._, și s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 53/2011.
Prin Încheierea f.n de la data de_, instanța învestită cu soluționarea cauzei a constatat, în temeiul art. 300 ind. 2 C.pr.pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul V. S., menținând prevenția acestuia începând cu data de_ .
Potrivit dispozițiilor art. 300/2 C.pr.pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de
libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin
încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.300/2 C.pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 1 august 2013, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatului V. S. .
Potrivit dispozițiilor art.143 C.pr.pen. coroborat cu art.148 alin.1 C.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul V. S., respectiv cele prev. de art.143 C.pr.pen., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpat.
Astfel, în faza de urmărire penală au fost administrate probe care constau în declarațiile părților vătămate B. O., B. M., B. I., B. I. (care au și fost reaudiate nemijlocit de către Tribunalul Cluj), precum și declarația martorei Gebenei Natașa Adi (care nu a fost reaudiată în faza de judecată, până în acest moment, cu toate eforturile depsue de către instanță). La dosar mai există procese verbale de recunoaștere după planșe foto, declarațiile martorilor asistenți la acest procedeu, percheziții domiciliare și declarațiile martorilor asistenți la acest procedeu, sau procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, toate acestea făcând rezonabilă presupunerea că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcină.
Cu privire la conținutul declarațiilor date de părțile vătămate în faza de cercetare judecătorească, instanța a respins solicitarea apărătorului ales al inculpatului în sensul de a conferi acestora valoare absolută, în detrimentul celor date în faza de urmărire penală, reținând că la acest moment procesual este prematură analizarea coroborată a probațiunii și de înlăturare a unora sau altora dintre mijloacele de probă.
Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, instanța a conchis că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.
Sub acest aspect, instanța a reamintit jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la Strasbourg, în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit).
În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C.pr.pen. instanța a reținut că potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Fără îndoială că prima dintre condiții este îndeplinită în cauză, urmând a se discuta doar pe marginea celei de-a doua teze a art. 148 lit. f C.pr.pen.
Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l- ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului (care se află la prima confruntare cu legea penală), ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Or, în cauza de față, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul V.
S. în mod special a vizat un număr de 5 persoane vătămate, cauza prezentând elemente de extraneitate (actele de executare desfășurându-se cel puțin parțial în Polonia), infracțiunea de trafic de persoane în forma exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei fiind o practică răspândită în cauzele cu profil etnic.
Pe de altă parte, la activitatea infracțională au participat mai mulți inculpați, rolul fiecăruia urmând a fi decelat numai după epuizarea administrării probațiunii, mai ales în contextul în care inculpatul V. S. neagă responsabilitatea penală a faptelor săvârșite.
Așadar, din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptelor (acesta sustrăgându-se urmăririi penale și judecății vreme de 1 an și 6 luni, locuind în străinătate pe tot parcursul derulării procedurilor), reies probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsat în libertate acesta ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt.
Deși este real că de la data comiterii faptelor a trecut un interval de timp substanțial, iar trecerea timpului este de natură a estompa pericolul pentru
ordinea publică, nu mai puțin adevărat este însă și faptul că atunci când arestarea are loc în lipsă, la momentul prinderii inculpatului are loc o repotențare a pericolului pentru ordinea publică, care până atunci exista într-o formă latentă. Relativ la faptul că inculpatul se află în stare de arest preventiv doar din data de_, pericolul pentru ordinea publică este actual și efectiv, nefiind cazul a se aplica aceleași criterii de apreciere a actualității temeiului de arestare ca și în cazul coinculpaților.
Contrar susținerilor apărării, instanța a apreciat că în cauză este incident și temeiul de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. a C.pr.pen., sustragerea inculpatului de la urmărire penală fiind dovedită în primul rând prin aceea că la soluționarea propunerii de arestare preventivă în lipsă a fost reprezentat prin nu mai puțin de doi avocați aleși (care cu siguranță au luat legătura cu acesta, încunoștințându-l măcar despre rezultatul examinării propunerii de arestare preventivă). Cu toate acestea, inculpatul V. S. s-a sustras punerii în executare a mandatului de arestare preventivă în lipsă vreme de 1 an și 6 luni, locuind în străinătate, nici chiar dorul de familie (care finalmente l-ar fi făcut să revină în țară, potrivit susținerilor apărării) nefiind în măsură să îl readucă în România, conștiința riscului de a fi încarcerat dovedindu-se a fi mai puternic. Or, în acest context, apare cu evidență că inculpatul V. S. nu prezintă garanții morale că o dată pus în libertate s-ar prezenta la proces.
În aceeași ordine de idei, prin raportare și la scopul măsurilor preventive instituit de art. 136 C.pr.pen., instanța a apreciat că legăturile inculpatului cu persoane din afara granițelor țării, în contextul în care acesta și-a stabilit reședința în străinătate, fundamentează temerea rezonabilă că inculpatul ar putea încerca să se sustragă judecății, o dată pus în libertate.
Chiar dacă inculpatul nu posedă antecedente penale, având și o situație familială mai deosebită (membrii familiei sale având o stare de sănătate precară), față de gravitatea sporită a infracțiunilor de comiterea cărora este acuzat, desfășurarea în timp și anvergura geografică a activității infracționale desfășurate, aceste împrejurări, singure, nu pot constitui prin ele însele argumente suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpatului, respectiv luarea față de acesta a unor măsuri preventive neprivative de liberate.
Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului V. S., pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art. 300 ind. 2 C.pr.pen. rap. la art. 160 ind. b C.pr.pen., instanța a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpat este legală și temeinică, menținând-o și respingând implicit cererea de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea sau țara, conform prevederilor art.145 C.pr.pen și respectiv art.145/1 C.pr.pen.
In baza art. 192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V. S., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpat, iar în subsidiar, ca efect al casării încheierii recurate, luarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, respectiv, aceea de a nu părăsi localitatea.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul, prin apărătorul său, a precizat că mijloacele de probă indicate de instanța de fond nu relevă existența indiciilor temeinice ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, inculpatul a precizat că acesta nu subzistă, iar de la momentul pretins al săvârșirii faptelor până în prezent au trecut câțiva ani, astfel că cercetarea sa în libertate nu reprezintă în acest moment pericol concret pentru ordinea publică.
S-a mai invocat, de asemenea, că se impune a se avea în vedere și oportunitatea luării unei alte măsuri preventive prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. 1 și 8 C.pr.pen.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
DIICOT Biroul Teritorial S. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.
S. (alături de alți inculpați) pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1, alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (5 acte materiale) și aderare la un grup infracțional prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, reținându-se în sarcina acestui inculpat că în curul anului 2010 a racolat prin inducere în eroare, a transportat și a cazat în vederea exploatării pe teritoriul Poloniei pe părțile vătămate B. M.
, B. O., B. I., B. I. și Ghebenei Natașa Adi și că a aderat la activitatea infracțională a grupului constituit de către inculpații S. P. și SS în perioada anilor 2010-2011.
Prin încheierea penală din_ a Tribunalului S. s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis la data de_ de către Tribunalul Sibiu pe numele inculpatului V. S., iar prin încheierea din data de 1 august 2013 instanța învestită cu soluționarea cauzei a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat și a dispus menținerea acesteia.
Criticile formulate de inculpat, critici ce vizează netemeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, sunt neîntemeiate. Astfel, prin prisma probelor administrate în cursul urmăririi penale și a depozițiilor părților vătămate audiate în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză există indicii care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Astfel, în mod just instanța de fond nu a făcut o analiză detaliată a materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, și nici nu a analizat declarațiile părților vătămate formulate în cursul cercetării judecătorești reținând însă în mod corect existența indiciilor temeinice prin prisma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale.
Susținerile formulate de apărare, în sensul că instanța de fond a preferat să acorde întâietate probelor administrate în cursul urmăririi penale conferind astfel valoare absolută probațiunii administrate fără respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității, nu pot fi reținute în favoarea inculpatului, câtă vreme în mod corect instanța de fond a analizat doar existența indiciilor temeinice în sensul prevăzut de dispozițiile art. 68/1 C.pr.pen., și nu probațiunea în ansamblul ei, ori înlăturarea unora dintre mijloacele de probă.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, în mod corect s-a apreciat că acesta subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar aspectele care și de persoana inculpatului, de împrejurarea că acesta se află la prima confruntare cu legea penală nu constituie singurele criterii ce trebuie avute în vedere la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică. Astfel, starea de pericol rezultă și din rezonanța unor infracțiuni în rândul comunității locale din amploarea activității infracționale și din împrejurarea că exploatarea părților vătămate a avut loc în afara granițelor țării.
În cauză a fost respinsă în mod corect și solicitarea formulată de inculpat de a se înlocui măsura arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, respectiv, obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. S. (cu datele personale la dosar) împotriva încheierii penale f. nr. din 5 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
A. | D. L. | V. | C. | M. | B. |
GREFIER
L. A. S.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: L.Firicel
| ← Decizia penală nr. 1578/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1075/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
