Decizia penală nr. 1591/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R. IA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a1
DECIZIA PENALĂ NR.1591/R/2013
Ședința publică din 27 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. | S. | , judecător |
JUDECĂTORI: V. | G. | |
D. | P. | |
G.: D. | S. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. P. împotriva încheierii penale din 15 noiembrie 2013 a T. ui Maramureș, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Borz B., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Susține că există o neconcordanță între tradițiile etniei rome și legea penală. Din probele administrate rezultă că potrivit tradiției rome, inculpatul și partea vătămată s-au căsătorit, iar relațiile sexuale nu au avut loc prin constrângere, ci au fost liber consimțite. Pentru lămurirea stării de fapt, nu este necesar ca inculpatul să fie ținut în stare de arest, ci poate fi cercetat în stare de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Partea vătămată are vârsta de 14 ani și 8 luni și a fost obligată să practice cerșetoria și să întrețină relații sexuale cu inculpatul, acesta cunoscând vârsta părții vătămate. Din probe nu rezultă că a fost vorba de o căsătorie între inculpat și partea vătămată. În realitate, aceasta nici nu a știut unde a fost dusă de inculpat. Având în vedere că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt grave, fiind sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, impunându-se respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, menționând că nu a luat-o cu forța pe partea vătămată.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea penală din 15 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a T. ui Maramureș, în temeiul art. 3001raportat la art. 160 Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului L. P. (CNP 1., fiul lui T. și L.
, născut la data de_ în Suceava, județul Suceava, domiciliat în Câmpulung
M., str. L. nr. 3 B, jud. Suceava, arestat preventiv, aflat în Arestul
I.P.J. Maramureș), măsură pe care o menține pentru următoarele 60 de zile.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul L. P., prin apărătorul ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 483/P/2013 a fost trimis în
judecată în stare de arest preventiv inculpatul L. P. (CNP 1., fiul lui
T. și L., născut la data de_ în Suceava, județul Suceava, domiciliat în Câmpulung M., str. L. nr. 3 B, județul Suceava, arestat preventiv, aflat în Arestul I.P.J. Maramureș) pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și lipsire de
libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Inculpatul L. P. a fost cercetat în stare de arest preventiv.
Prin încheierea penală nr. 557 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Sima Grigore pe o durată de 29 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 32/U din_ . Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs; prin încheierea penală nr.1238/R/2013 din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. Prin încheierea penală nr.604 din_ a fost prelungită cu 30 de zile durata arestării preventive, începând cu data de_, până la data de_, inclusiv. În sarcina inculpatului L. P. s-a reținut prin rechizitoriu, în esență,
faptul că în perioada 15.08.-_, acesta și inculpații L. T. și M. L. (părinții inculpatului) au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată K.
L., în vârstă de 14 ani și 8 luni, transportând-o din municipiul S. M. la locuința acestora în municipiul Câmpulung M., județul Suceava, unde au supus-o la suferințe fizice și au obligat-o la acte de cerșetorie. În aceeași perioadă, inculpatul L. P. a întreținut relații sexuale repetate cu partea vătămată, prin constrângere fizică.
După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.3001Cod procedură penală, respectiv verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a constatat că măsura preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale și a tuturor garanțiilor procesuale.
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului s-a reținut că există indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, respectiv că în perioada 15 august 2013-01 septembrie 2013, împreună cu părinții săi, a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată K. L., în vârstă de 14 ani, la domiciliul acestora din Câmpulung M., perioadă în care inculpatul a întreținut prin violență cu aceasta, în mod repetat, relații sexuale.
S-a reținut că rezultă astfel de indicii din declarațiile părții vătămate, ale martorilor K. I. (mama părții vătămate, care a infirmat versiunea
inculpatului), Covaci S. (verișoara părții vătămate), Covaci Palaga (mătușa părții vătămate), Arba D. (conducătorul auto care s-a deplasat la Suceava pentru a o aduce pe minoră acasă), Fecioru M. Costel (lucrătorul de poliție din cadrul postului TF Suceava, care a găsit-o pe partea vătămată pe peronul gării), Achiței A. (psiholog în cadrul D.G.A.S.P.C. Suceava - Centrul primire copii în regim de urgență), ale martorilor asistenți Dornean T. și Poienar C. N. (prezenți la conducerea în teren la locuința inculpatului), procesele verbale de conducere în teren. Procesele verbale întocmite de Polița Borșa și I.P.J. Maramureș - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul urmăriri (din care rezultă că inculpatul a fost sunat în mod repetat de organele de poliție), rapoartele de constatare tehnico-științifică ale IPJ Maramureș - Serviciul Criminalistic - Laboratorul Poligraf întocmite cu ocazia testării cu tehnica poligraf a martorei K.
I., a inculpatului L. P. și învinuitului L. T., raportul de constatare medico-legală nr. 243/_ al Cabinetului Medico-Legal S. M., planșele foto efectuate la examinarea părții vătămate.
De asemenea, prin Raportul de constatare medico-legală nr. 243 din_ întocmit de Cabinetul Medico-Legal S. M. s-a concluzionat că partea vătămată nu era virgo-intactă, leziunile himenale având o vechime mai mare de 10 zile; aceasta prezenta multiple leziuni corporale în regiunea parietală stângă (leziuni cu interesare a țesuturilor subiacente până în plan osos, nesuturate chirurgical) periorbital stâng și drept, pe membre și gamba stângă echimoze de culoare violacee închisă cu margini gălbui verzui, pe suprafețe extinse; acestea au putut fi produse prin loviri active repetate, cu corpuri dure, începând cu data de_ și necesită pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale; partea vătămată este dezvoltată corespunzător vârstei.";
În raport de aspectele expuse, instanța a constatat că în cauză există indicii temeinice pe baza cărora să se presupună că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 143 C.pr.pen. și că este incident art. 148 lit. f C.pr.pen., astfel că a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru considerentele mai sus arătate, s-a admis propunerea de arestare preventivă și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe timp de 29 de zile.
În raport de actele dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea inculpatului de libertate.
Datele existente în cauză la acest moment procesual au relevat menținerea indiciilor temeinice avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării, indicii care fac rezonabilă presupunerea privind comiterea faptei penale de către inculpat.
Pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă pentru ordinea publică este circumstanțiat de natura infracțiunilor pe care se presupune că le-ar fi comis-o, modalitatea în care se prezumă că faptele au fost săvârșite, precum și impactul social negativ și că asemenea fapte ar întreține climatul infracțional fără o ripostă fermă a societății.
Menținerea stării de arest a inculpatului este conformă și cu scopul măsurii preventive, astfel cum rezultă din dispozițiile art.136 Cod procedură penală, respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal.
Toate acestea constituie motive pertinente care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, dat fiind și faptul că lăsarea sa în libertate ar fi de natură să tulbure ordinea publică și să creeze un sentiment de insecuritate, în condițiile în care este acuzat de comiterea unor asemenea fapte.
În ce privește pericolul pentru ordinea publică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor
deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea acestora, pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp, iar în cauza de față, măsura arestării preventive a inculpatului este conformă scopului instituit prin dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii, în aprecierea acestuia nu se poate face abstracție de gravitatea faptei și circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Pe de altă parte, circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, invocate în susținerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, nu au putut justifica singure o atare înlocuire, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care este acuzat inculpatul și al scopului măsurii preventive.
Pentru considerente anterior expuse și dat fiind faptul că nu au intervenit schimbări ale împrejurărilor și temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, s-a menținut arestarea preventivă a acestuia, respingându-se cererea de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul L. P. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.proc.pen.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.557 din 24 septembrie 2013 a T. ui Maramureș, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. P., pentru comiterea infracțiunilor de viol, prev de art 197 alin 1-3 Cod penal, cu art 41 alin 2 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal prev de art 189 alin 1, 2 Cod penal constând în aceea că în perioada 15 august- 1 septembrie 2013 au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată K. L., în vârstă de 14 ani și 8 luni transportând-o din S. -M. la locuința inculpatului din Câmpulung M. unde recurentul a întreținut relații sexuale cu victima, în mod repetat și prin constrângere fizică.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 483/P/2013 inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureș la 14 noiembrie 2013, sub nr._ iar la primul termen de judecată din 15 noiembrie, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Maramureș că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate, ale martorilor K. I., K. S., K. Palaga, Arba D., Fecioru M. Costel, Achiței A., Dornean T., Poenar C. care se coroborează perfect cu concluziile testării poligraf a inculpatului, a martorei K. I. și cu concluziile raportului de constatare medico-legal nr. 243/5 septembrie 2013 a Cabinetului
Medico-Legal S. -M. și planșele foto efectuate la examinarea părții vătămate.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din
18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la
infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C.proc.pen., Tribunalul Maramureș apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de viol și lipsire de libertate în mod ilegal se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de
persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Borz B., conform art. 189 Cod procedură penală.
Recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial, în baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. P., detinut in Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f. nr. din 15 noiembrie 2013 a T. ui Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Borz B.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
SS V. G. DP ,
G.
DS
Red. D.P./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-A. S. F.
| ← Decizia penală nr. 183/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1578/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
