Decizia penală nr. 137/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a7
DECIZIA PENALĂ NR.137/R/2013
Ședința publică din 30 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : D. | P., judecător |
JUDECĂTORI | : C. | I. |
: V. | G. | |
G.: D. | S. |
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C.
reprezentant prin Doru Dobocan, procuror
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații N. A. I.
, A. R. S. , V. I. C., G. V. și G. I. , împotriva încheierii penale f. nr. din data de 22 ianuarie 2013, pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata N. A. I., în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat Torok Pali Erzsebet, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, inculpatul A. R. S., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Urcan Ciprian, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, inculpatul G. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Waldraf D., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, inculpatul V. I. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Oprean Patricia, în substituirea av.Vomir Bizo
D. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, și inculpatul G. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Lupșe M. ela, din Baroul Maramureș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului G. V., av.V. I., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Inculpații N. A. I., A. R. S., V. I. C. și G. I. ,
întrebați fiind, arată că îți mențin recursurile formulate și sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul inculpatei N. A. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv sau în subsidiar, luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Susține că nu există la dosar probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică. De altfel, acest pericol trebuie dovedit și nu doar prezumat. Solicită a se avea în vedere conduita inculpatei înainte și după comiterea faptei și împrejurarea că aceasta a conștientizat gravitatea infracțiunilor, șansele de reintegrare în societate fiind
reale. Pe de altă parte, raportat la momentul la care s-a luat măsura arestului preventiv față de inculpată, apreciază că termenul rezonabil a fost deja depășit. Pentru considerentele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului A. R. S. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și cercetarea în stare de libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Susține că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică, iar în cauză au fost administrate probe care conduc la o altă stare de fapt decât cea reținută în rechizitoriu. Din probele de la dosar nu rezultă că acele părți vătămate au fost victime ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și nu rezultă că acesta ar fi sprijinit sau aderat la vreun grup infracțional organizat. Prin urmare, există un mare dubiu în ceea ce privește contribuția inculpatului la săvârșirea faptelor. Se poate dispune cercetarea în libertate a inculpatului, mai ales că și alți inculpați din dosar au fost puși în libertate. Pentru motivele expuse solicită admiterea recursului, cu onorariu FMJ.
Apărătorul inculpatului G. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, să se dispună înlocuirea acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara.
Susține că la acest moment nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să impună menținerea în continuare, în stare de arest, a inculpatului. Ca stare de fapt, se presupune că inculpatul a oferit găzduire victimelor împreună cu inculpata N.
A., însă nu se poate face o apreciere colectivă a existenței acestor indicii, ci ele trebuie dovedite. Nu există la dosar probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, iar simpla acuzație că a comis fapte grave nu justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat. Libertatea persoanei este regula, iar excepția este privarea de libertate. Bănuiala că inculpatul a comis o faptă gravă poate justifica inițial luarea măsurii arestării preventive, dar apoi aceasta nu mai este suficientă. Dintre toți inculpații din dosar, doar 5 se află în stare de arest, astfel că pentru egalitate de tratament se impune judecarea și a acestora în libertate. Pentru motivele expuse solicită admiterea recursului, cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului G. V. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Susține că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, iar măsura arestării preventive are un caracter excepțional, fiind încălcată prezumția de nevinovăție. Bănuiala că inculpatul a comis o faptă gravă poate justifica inițial luarea măsurii arestării preventive, dar apoi aceasta nu mai este suficientă. Inculpații au fost audiați la instanța de fond și au arătat că nu-l cunosc pe inculpatul G. V. decât de la momentul arestării, astfel că nu se poate reține infracțiunea prev.de art.7 din Legea 39/2003. Solicită să se aibă în vedere starea de sănătate precară a inculpatului, care a fost dovedită cu înscrisuri la dosar. Inculpatul a fost internat pe perioada detenției, are o vârstă
înaintată, nu s-a dovedit că prezintă pericol pentru ordinea publică și nu are antecedente penale. CEDO a apreciat că instanțele trebuie să aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului la momentul la care se verifică starea de arest a acestuia și posibilitatea luării unor măsuri alternative.
Apărătorul inculpatului V. I. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Solicită a se avea în vedere memoriul depus la dosar de apărătorul ales al inculpatului. Urmărirea penală a fost finalizată, starea de fapt fiind diferită de cea avută în vedere inițial la momentul la care s-a luat măsura arestării preventive. S-a dovedit că între inculpați nu a existat o înțelegere în scopul exploatării victimelor și nu există probe care să justifice privarea de libertate a inculpatului
V. sau din care ar rezulta că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Perioada lungă de când inculpatul este arestat este suficientă și nu se mai impune menținerea acestuia în continuare în stare de arest, mai ales că mulți dintre inculpații cercetați în acest dosar se află în libertate. În concluzie, solicită admiterea recursului, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de către inculpați împotriva încheierii T. ui Maramureș, prin care a fost menținută starea de arest preventiv a acestora pentru următoarele motive:
În opinia sa încheierea penală recurată este legală, temeinică și judicios motivată și, în concordanță cu instanța fondului, consideră că temeiurile care au determinarea inițial luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă în continuare în cauză, fiind întrunite cumulativ condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și cele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumat a fi săvârșite de către
inculpați, respectiv aceea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 și cea prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește disp. art. 143 Cod procedură penală solicită a se avea în vedere că atât instanța fondului cât și instanța de control judiciar au analizat în repetate rânduri existența indiciilor și probelor care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. Prin urmare, existența lor a intrat în puterea autorității de lucru judecat. De altfel, în jurisprudența CEDO s-a statuat că atunci când se discută de luarea, menținerea, prelungirea măsurii arestării preventive, aceste indicii nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea inculpaților, ci doar la bănuiala rezonabilă că aceștia au comis infracțiunile reținute în sarcina lor.
Cu privire la disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală arată că, în mod evident, prima condiție este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumate a fi săvârșite de către inculpați, pentru fiecare dintre aceștia și pentru fiecare infracțiune, este mai mare de 4 ani închisoare. De asemenea, apreciază că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, respectiv că judecarea în continuare în stare de libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică datorită gravității infracțiunilor prezumat a fi săvârșite, precum și a circumstanțelor reale, fiind vorba despre persoane minore care au fost exploatate de către inculpați și despre proliferarea acestui fenomen
de o manieră explozivă în ultimul timp, având în vedere numărul mare de cauze de trafic de persoane care sunt pe rolul instanțelor de judecată.
Cu privire la problemele de sănătate ale inculpatului G. V., acestea pot fi tratate în rețeaua sanitară a DGP. În concluzie, solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați, cu consecința menținerii acestora în stare de arest.
Inculpata N. A. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, fiind arestată de o perioadă îndelungată.
Inculpatul A. R. S., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul V. I. C., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul G. I., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate. Arată că sunt 11 inculpați cercetați în acest dosar și doar 5 în stare de arest, deși unii au avut influențe mai mari asupra părților vătămate.
Inculpatul G. V., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpata N. A. I. .
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A. R. S. .
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul G. I. .
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul G. V. .
Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de
înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpatul V. I. C. .
În temeiul art. 3002și art. 160bCod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N. A. I.
, A. R. S. , G. I. , G., V. I. C. și, în consecință, a fost menținută arestarea preventivă a acestora.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul întocmit la 18 mai 2012 în dosarul nr. 43/D/P/2011 D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Maramureș a dispus trimiterea în judecată alături de alți 6 inculpați a inculpaților N. A. I. (pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, de trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,2,3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen., de prostituție prev.de art. 328 C.pen. cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. și de proxenetism prev.de art. 329 alin.1,2 C.pen. cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. toate cu aplic.art. 75 alin.1 lit.c C.pen. și a art. 33 lit.a C.pen.), A. R. S. (pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, de trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,2,3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen., toate cu aplic.art. 75 alin.1 lit.c C.pen. și a art. 33 lit.a C.pen.), G. I. (pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,2,3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. și de proxenetism prev.de art. 329 alin.1,2 C.pen. cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. toate cu aplic.art. 37 lit.b C.pen. și a
art. 33 lit.a C.pen.), G. V. (pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, de trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,2,3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. și de proxenetism prev.de art.
329 alin.1,2 C.pen. cu aplic.art. 41 alin.2 C.pen. toate cu aplic.art. 33 lit.a C.pen.) și V. I. C. (pentru infracțiunile prev.de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și de trafic de minori prev.de art. 13 alin.1,2,3 teza ultimă din Legea nr. 678/2001 ambele cu aplic.art. 75 alin.1 lit.c C.pen. și a art. 33 lit.a C.pen.).
La această instanță s-a format dosarul nr._, cauza fiind în prezent în faza de judecată.
Procedând la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor cinci inculpați mai sus menționați, precum și la examinarea cererilor acestora de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea (aceasta din urmă fiind formulată de inculpații G. V. și G. I. ) și țara (formulată de
inculpatul V. I. C. ), tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea penală nr. 168 din 27 martie 2012 a T. ui Maramureș s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților N. A. I., A. R. S. ,
G. I., G. V., V. I. C. pe o perioadă de 29 de zile (_ -_ inclusiv), în temeiul art. 148 lit.f C.pr.pen.
În considerentele încheierii s-a reținut, în esență, că există indicii temeinice în sensul că inculpata N. A. I. a inițiat și a constituit un grup
infracțional organizat având ca obiectiv traficarea de tinere minore (preponderent), dar și majore în scopul exploatării sexuale pe raza mai multor localități din județele Maramureș și Satu M., grupul funcționând până în cursul lunii martie 2012 când activitatea sa a fost întreruptă prin intervenția organelor de urmărire penală. După ce a fost cooptat în grupul infracțional organizat de către inculpata N. A. I., inculpatul A. R. S. a participat activ la exploatarea sexuală a victimelor având un rol determinat în exploatarea sexuală a acestora, fiind folosit la depistarea de tinere minore și la ademenirea acestora sub pretextul de relații sentimentale. Inculpatul G. I., cooptat fiind de inculpata
N. A. I. în grupul infracțional organizat, oferea găzduire victimelor și le exploata împreună cu aceasta, convingându-le de necesitatea acceptării practicării prostituției, motivând că, altfel, nu există surse de subzistență și căutând și racolând clienți cu care părțile vătămate să întrețină relații contra cost. Inculpatul G. V. a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de inculpata N. A. I., executând acte materiale repetate specifice infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, facilitând exploatarea sexuală a mai multor tinere atât în perioada în care acestea erau minore, cât și după ce au devenit majore, beneficiind de sumele de bani obținute în acest mod (în concret a pus la dispoziția inculpatei N. apartamentul său situat în municipiul B. M.
, B-dul București, nr.34A/6, apartament ce era folosit în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost, încasând o parte din sume). După cooptarea sa de către inculpata N. A. I., inculpatul V. I. C. a avut ca rol exploatarea victimelor, supravegherea acestora în timpul exploatării lor, găsirea de clienți și însușirea sumelor de bani rezultate.
Această încheiere a fost menținută prin decizia penală nr. 540/R/2012 a Curții de Apel C. .
Prin încheierea penală nr. 220 din 23 aprilie 2012 a T. ui Maramureș s-a prelungit cu 30 zile perioada arestului preventiv a celor cinci inculpați mai sus menționați (25 aprilie 2012-24 mai 2012 inclusiv) - soluție menținută prin încheierea penală nr. 639/R/2012 a Curții de Apel C. .
Raportat la ansamblul probelor aflate la dosar (o analiză a lor detaliată în această fază a procesului penal nu este posibilă), văzând și faptul că acești cinci
inculpați au fost trimiși în judecată pentru presupusele fapte pentru care au fost arestați preventiv, tribunalul a apreciat că, în speță, există indicii în sensul celor prev.de art. 143 C.pr.pen.Există astfel indicii în sensul că inculpata
N. A. I. a inițiat și a constituit un grup infracțional organizat având ca și scop traficarea de tinere (minore și majore) în vederea exploatării lor sexuale, că inculpatul A. R. S. a fost cooptat în acest grup de inculpata N. A. I.
, a fost folosit la depistarea de tinere minore și la ademenirea lor sub pretextul întreținerii unor relații de prietenie. Se presupune că inculpatul G. I. a oferit găzduire victimelor și le-a exploatat împreună cu inculpata N. A. I., convingându-le de necesitatea acceptării practicării prostituției cu motivarea că altfel nu există surse de subzistență, căutând clienți cu care părțile vătămate să întrețină relații intime în schimbul unor sume de bani. Se prezumă că inculpatul
G. V. a facilitat exploatarea sexuală a mai multor tinere, beneficiind de sumele obținute astfel (i-a pus inculpatei N. A. I. la dispoziție apartamentul său din B. M., B-dul București, nr. 34A/6 pentru întreținerea de relații intime în schimbul unor sume de bani, beneficiind de o parte din acestea). Inculpatul V. I. C. se presupune că le-a supravegheat pe victime, le-a căutat clienți și a beneficiat de sumele de bani obținute.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusele fapte pentru care acești inculpați au fost arestați preventiv este închisoare mai mare de 4 ani și lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret ridicat pentru ordinea publică, acesta rezultând din natura și gravitatea presupuselor fapte (dată de modalitatea mai sus descrisă în care se presupune că au fost comise și din caracterul lor repetat), chiar dacă inculpații N. A. I., A. R. S., G. V. și V. I. C. nu au antecedente penale (inculpatul G. I. a suferit anterior mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt calificat și o tâlhărie, ultima condamnare fiind din anul 2001). Raportat la acest grad ridicat de pericol social al acestora, luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate (măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpatul G. V. sau țara față de inculpatul V.
I. C. ) nu este suficientă.
Apărările formulate de inculpatul G. V. cu referire la problemele sale de sănătate nu pot fi primite în condițiile în care, potrivit art. 1391C.pr.pen., administrația locului de deținere are obligația, în cazul în care se constată că
inculpatul arestat nu poate fi tratat în rețeaua sanitară a A.N.P., de a dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua sanitară a M. ui Sănătății P. e.
S-a respins și apărarea inculpaților N. A. I. și A. R. potrivit căreia nu au intenția de a se sustrage și de a influența probele, a inculpatului G.
I. că nu va influența aflarea adevărului și a inculpatului V. I. C. că nu se va sustrage în condițiile în care nici nu au fost arestați preventiv și în temeiul art. 148 lit. a,b Cod procedură penală.
Intrucât măsura arestării preventive a inculpaților s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale existente în această materie, iar temeiul care a stat la baza luării ei se menține, au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de toți inculpații, cerințele prev.de art. 139 alin.2 C.pr.pen. nefiind îndeplinite.
Apărarea formulată de inculpatul G. I. în sensul că s-a prevalat de disp.art. 3201C.pr.pen., s-a respins aceasta neconstituind un motiv suficient pentru a fi pus în libertate, și a fost avut în vedere cu ocazia soluționării cauzei pe fond.
Durata arestării preventive a celor cinci inculpați se încadrează în limitele unui termen rezonabil dată fiind complexitatea cauzei și incidentele de ordin
procedural care nu au permis demararea cercetării judecătorești până la termenul de judecată din 19 decembrie 2012.
Pentru toate aceste motive a fost menținută starea de arest preventiv a acestora.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații N. A. I. . A.
R. S., G. I., G. V. si V. I. C., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau țara.
În motivele de recurs inculpații prin apărătorii aleși ai acestora au arătat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, că inculpații au fost trimiși în judecată pentru faptele reținute în sarcina acestora și că numai pot influența buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul G. V. a mai arătat că starea sa de sănătate este precară, iar menținerea stării de arest îi poate agrava starea de sănătate.
Pe de altă parte, inculpații au invocat și depășirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive și că doar cinci dintre aceștia sunt cercetați în stare de arest, iar ceilalți inculpați care au fost trimiți în judecată pentru aceleași infracțiuni sunt cercetați în stare de libertate, astfel că nu există egalitate de tratament între inculpați.
Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, precum și a celor care puteau fi luate în considerare din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. față de toți inculpații întrucât aceștia au fost trimiși în judecată pentru presupusele infracțiuni reținute în sarcina acestora, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupuselor infracțiuni pentru care sunt cercetați, modalitatea de săvârșire a faptelor, precum și urmările acestora, respectiv libertatea persoanei cu privire la viața sa privată.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere în mod justificat, atât gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților (gravitate dată de modalitatea în care se susține că acestea au fost comise, perioada și amploarea activității infracționale, nr. persoanelor implicate), precum și amploarea ce a luat-o în ultima perioadă de timp fenomenul privind traficul de persoane și exploatarea acestora, astfel că luarea de măsuri preventive față de persoane bănuite de comiterea unor astfel de infracțiuni grave la momentul oportun este de natură să inducă în sânul societății un sentiment de securitate și de percepere ca eficientă a reacției autorităților statului.
Circumstanțele personale sau apărările invocate de inculpați (atitudinea procesuală - inculpatul G., care a arătat că dorește să se prevaleze de dispoz. art.320/1 C.pr.pen.), ori lipsa antecedentelor penale (inculpații A. și V. ), chiar reale fiind, nu sunt de natură a determina o schimbare a temeiurilor arestării, care subzistă și s-a arătat, de ce impun în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
În ceea ce privește depășirea duratei rezonabile a unei detenții provizorii, se apreciază ca neîntemeiată critica recurenților, prin raportare și la jurisprudența CEDO, care a statuat că termenul rezonabil este stabilit în funcție de mai mulți factori - complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și a părților, în speță neidentificându-se un comportament imputabil autorităților sau părților, care să
fi determinat prelungirea în timp a procedurii judiciare și, implicit, a sării de arest.
Potrivit art.6 pct.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă"; cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație";. ( cauza Eckle c. Germaniei din 27 iunie 1968).
Or, văzând complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de părți, modul în care s-a desfășurat procedura judiciară până în prezent, urmărirea penală fiind finalizată și cercetarea judecătorească fiind demarată, apreciem că autorităților judiciare naționale nu li se poate imputa nimic sub aspectul diligențelor depuse până la acest moment, pentru desfășurarea conformă a procedurilor.
Nici solicitarea inculpaților din petitul subsidiar referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea sau țara nu este întemeiată, raportat la presupusele infracțiuni comise de inculpați și modalitatea de comitere a presupuselor fapte, precum și urmările acestora.
Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului G. V. referitoare la revocarea măsurii arestării preventive pe motive de sănătate, întrucât până la această dată nu s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală din care să rezulte că acesta nu suportă regimul de detenție, iar în situația în care ar exista o asemenea expertiză medico-legală din care să rezulte că afecțiunile de care suferă inculpatul nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, inculpatul ar beneficia de asistență medicală în unitățile sanitare civile, însă sub pază militară.
Având în vedere că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați și nici înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură mai puțin restrictivă cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursurile formulate de inculpați împotriva încheierii penale din 22 ianuarie 2013 a T. ui Maramureș urmează să fie respinse, ca nefondate.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului C. suma de 450 lei (100 x 4 și 50 lei onorariu parțial) ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. va fi obligat recurentul G. V. să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial si pe ceilalți inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei onorarii avocațiale pentru apărătorii din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații N. A. I. ,
A. R. S., G. I., G. V. si V. I. C., detinuti in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 22 ianuarie 2012 a T. ui Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 450 lei (100x4 si 50 lei onorariu parțial pentru av. inc. G. V. ) ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurentul G. V. să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu partial avocațial si pe ceilalti inculpati la câte 300 lei cheltuieli judiciare din care câte 100 lei onorarii avocațiale din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
DP | C. | I. | V. G. |
G.
DS
Red.V.G./S.M.D.
7 ex./_ Jud.fond.B. C.
← Decizia penală nr. 1075/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 170/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|