Decizia penală nr. 1143/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1143/R/2013

Ședința publică din 16 septembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.

ANA C.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA C. N. și inculpatul G. I. D. împotriva sentinței penale nr.160 din 14 februarie 2013 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr._, inculpatul G. I. D. fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80gr/l alcool pur în sânge și părăsirea locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulație care s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev.și ped.de art.87 al.1 și art.89 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.33 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. I. D., asistat de către apărător ales av.Jitaru D., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul ales al inculpatului G. I. depune la dosar motivele de recurs și acte în circumstanțierea inculpatului care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul M. ui P. , susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul netemeiniciei sancțiunii în ce privește cuantumul pedepselor pentru fiecare dintre infracțiunile reținute și modalitatea de executare, pentru motivele arătate pe larg în memoriu.

Apreciază că în astfel de situații, aspectele legate de pericolul deosebit pentru siguranța circulației pe drumurile publice a inculpatului, raportat la faptele comise, modalitățile de executare neprivative de liberate, nu sunt în măsură să asigure prevenția generală și prevenția specială în cauză precum și reeducarea inculpaților. In această cauză, are în vedere că circumstanțele dovedite și reținute de instanță care se referă la conducerea pe drumurile publice

cu o alcoolemie într-un cuantum ridicat de 3,05 grame la mie, ceea ce pune problema unui pericol deosebit, reflexele conducătorului auto fiind reduse la zero. Consideră că instanța deși a avut la dispoziție împrejurările legate de situația premisă dedusă judecății, a aplicat în mod greșit o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute. Este adevărat că modalitatea de executare impun măsuri de supraveghere însă, în opinia sa, acestea nu sunt de natură nici să conștientizeze inculpatul, nici să

creeze premisele respectării pe viitor a acestor reguli.

Prin urmare, din perspectiva sa, toate circumstanțele în cauză relevă un pericol social deosebit al faptelor așa cum au fost deduse judecății.

Apărătorul ales al inculpatului G. I. D. , apreciază că inculpatul este conștient că urmează să fie sancționat pentru fapta comisă, motiv pentru care nu a atacat hotărârea instanție de fond cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Pe de altă parte, consideră că o pedeapsă cu executare în regim de detenție este excesivă în cuantum.

Cu privire la susținerea reprezentantului parchetului, susține că a depus la dosar o hartă cu locul unde s-a produs accidentul, respectiv de unde a pornit inculpatul, distanța parcursă fiind de aproximativ 300 metri.

Conform probelor de la dosar accidentul a constat în faptul că a atins o persoană care se afla pe trecerea de pietoni, astfel că susținerea parchetului că ar fi intrat într-un grup de oameni nu corespunde adevărului. Solicită a se avea în vedere că acea persoană a înțeles să nu depună plângere și să nu se constituie parte vătămată.

Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, care este o persoană onorabilă, este tânăr, cu familie și un copil minor în întreținere. De asemenea, solicită a se avea în vedere caracterizarea depusă la dosar din care rezultă că inculpatul, după comiterea faptei, și-a reluat activitatea în muncă.

Susține că arestarea a fost o sancțiune dureroasă și suficientă pentru inculpat iar măsurile de supraveghere sunt îndestulătoare pentru atingerea scopului pedepsei.

În ce privește dispoziția instanței de interzicere a dreptului de a conduce pe perioada suspendării pedepsei, susține că este obligatoriu a se aplica codul rutier și nu dispozițiile Codului penal. Mai mult, aceasta nu respectă principiul proporționalității. Pe de altă parte, această măsură duce la imposibilitatea inculpatului de a-și continua profesia.

Pentru toate aceste motive, consideră că se poate înlătura această măsură luată de către instanță.

Reprezentantul M. ui P. , referitor la recursul declarat de inculpat, solicită respingerea recursului, apreciind că motivația instanței raportat la impunerea acestei măsuri de supraveghere este clară și rezonabilă. Din perspectiva legalității, consideră că această măsură este legală, pentru că este prevăzută de textul de lege care este previzibil atât sub aspectul existenței sale cât și sub aspectul interpretării, nu intră în contradicție cu libertatea persoanei și nici cu exercițiul profesiei întrucât este o măsură care se ia pentru reeducare tocmai din perspectiva faptului că circumstanțele cauzei fac necesară impunerea unei supravegheri deoarece altfel se consideră că inculpatul singur nu va lua măsuri serioase de schimbarea conduitei sale.

Pe de altă parte, apreciază că nu există contradicții cu dispozițiile din OUG 195/2002 și cele două măsuri au natură diferită tocmai prin sediul materiei și consecințele acestora. Este evident că este o măsură drastică o interdicție de a conduce pe toată perioada termenului de încercare.

In opinia sa, instanța a ajuns la această concluzie din circumstanțe care de altfel sunt similare celor pentru care parchetul solicită schimbarea modalității de

executare: valoarea alcoolemiei, conduita inculpatului și toate celelalte elemente care evidențiază că fapta inculpatului era gravă, care dovedea conduita inculpatului față de legea penală și față de dispozițiile diverse de natură administrativă privind siguranța pe drumurile publice care impune această măsură.

Prin urmare, consideră că este justificată iar în situația în care nu va fi admis recursul declarat de parchet, solicită a fi menținută.

În consecință, apreciază că recursul este nefondat și solicită a fi respins ca

atare.

Inculpatul G. I. D. , având ultimul cuvânt, recunoaște și regretă fapta

comisă. Solicită admiterea recursului său.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 160 din 14 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind 1 Cpp a fost condamnat inculpatul G. I. D., fiul lui I. și

A. -A., născut la data de_ în loc. Huedin, jud. C., domiciliat în jud.

  1. , mun. C. -N., str. Tasnad, nr. 18, ap. 2, posesor CI seria KX nr. 6., CNP

    1., studii superioare, este pompier, subofițer, angajat IGSU C., are un copil minor, fără antecedente penale, la 1 an inchisoare.

    In baza art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind 1 Cpp a fost condamnat inculpatul G. I. D. la 2 ani inchisoare.

    In baza art 33 lit a - 34 lit b Cp au fost contopite cele 2 pedepse stabilind pedeapsa de 2 ani inchisoare pe care o suspenda sub supraveghere pe o durata de 4 ani termen de incercare.

    In baza art 350 al 3 lit b Cpp s-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului.

    S-a încredintat supravegherea S. ui de P. de pe langa Tribunalul

    Cluj.

    Pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune masurilor de

    supraveghere prev de art 86 ind 3 al 1 lit a-d Cp.

    In baza art 86 ind 3 al 3 lit e Cp au fost interzise inculpatului ca pe durata termenului de incercare sa conduca vreun autovehicul.

    S-a pus in vedere inculpatului prev. art. 86 ind 4 C.pen.

    In baza art 88 Cp s-a scăzut din pedeapsa aplicata retinerea de 24 h din data de_ si durata arestarii din_ la zi.

    In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul partial al avocatului din oficiu Bratiloveanu Ionel, in sumă de 50 lei, se avansează din FMJ.

    Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 11792/P/2012 din data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. a dispus trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G. I.

    -D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l și de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație care s-a produs ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 și de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, în fapt reținându-se ca la data de_ în jurul orei 18:30, a condus autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_ cu o alcoolemie în sânge de 3,05 g%o ( la prima probă de sânge ) respectiv o alcoolemie în sânge de 2,70 g%o ( la cea de-a doua probă de

    sânge ) ( alcool test - 1, 57 mg / l alcool pur în aerul expirat ) pe strada C. ului din C. - N. unde pe trecerea pentru pietoni de la intersecția cu strada Calea Florești a surprins-o și a accidentat-o pe numita R. R. de 53 de ani, pieton angajat în traversarea regulamentară a părții carosabile a drumului public, pe culoarea verde a semaforului, părăsind locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.

    În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin:

    • proces -verbal de constatare a infracțiunii flagrante - fila 13

    • raportul întocmit de agentul de poliție care l-a depistat pe inculpatul G. I. -

  2. - fila 14

  • proces-verbal de examinare a autoturismului condus de inculpatul G. I. -D.

    - f. 19

  • fișa medicală a victimei, martora R. R. din care rezultă existența unei contuzii la nivelul gambei piciorului din partea dreaptă - filele 23, 24

  • declarațiile martorei R. R. - filele 25, 44

  • declarațiile martorului Pintoc E. Alexandru - filele 30, 32

  • declarțiile martorei Pintoc A. - fila 28

  • declarațiile martorului Mikovenyi A. - filele 34, 35

  • declarațiile martorei Mikovenyi Ana S. - filele 33, 36

  • procese - verbale prin care se atestă refuzul inculpatului G. I. -D. și a martorilor Molnar L. V., G. Aurelia M., Molnar Iosif de a se supune testării cu aparatul poligraf - f. 37, 40, 42, 70

  • declarațiile martorei G. Aurelia M., soția inculpatului G. I. -D. - fila 38

  • declarațiile martorei G. C. - filele 45

  • declarațiile martorei Molnar L. V., mătușa inculpatului G. I. -D. - fila 41

  • declarațiile martorului Molnar Iosif, unchiul inculpatului G. I. -D. - fila 43

  • declarațiile martorului O. R. Cornel - fila 48

  • declarațiile martorei Sebedean M. - fila 49

  • o scrisoare anonimă trimisă din Huedin, jud. C. la data de_ - fila 53

  • declarațiile inculpatului G. I. -D. - filele 56, 82, 83, 84, 89

  • cererea în probațiune depusă de apărătorul ales al inculpatului G. I. -D. - fila 73

  • procesul- verbal de testare a inculpatului G. I. -D. cu aparatul etilo-test - fila 74

  • buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 2334 /_ - f. 75

  • cererea de recoltare a probelor biologice - fila 76, 77

  • raportul de expertiză medico- legală de calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatului G. I. -D. - fila 78

  • Încheierea penală nr. 136 / C/ A/ 2012 din_ a Judecătoriei C. - N. - fila 90

  • Încheierea penală nr. 2 / R / 2013 DIN_ a T. ului C. - fila 100

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea inculpatului care a recunoscut comiterea celor două infracțiuni și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanța a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei în condițiile procedurii simplificate prev. de art. 320 ind. 1 Cpp.

Analizând probatoriul instanța a reținut că, în fapt, la data de_, ora 18,30, pe stada C. ului din C. -N., jud C. s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane și părăsirea locului accidentului de catre conducatorul auto implicat în următoarele împrejurări:

Ca urmare a sesizarii, lucrătorii de politie s-au deplasat la fata locului, unde în prezența martorilor asistenți și oculari PINTOC E. -ALEXANDRU, și MIKOVENYI A., au stabilit următoarele:

În mun. C. -N. pe strada C. ului din direcția strada Primăverii înspre Calea Florești autovehiculul marca Dacia tipul Logan culoare gri metalizat cu nr. de înmatriculare_ a fost condus de către FĂPTUITOR iar in autoturism nu au existat pasageri în afară de conducătorul auto. În urma cercetarilor s-a stabilit ca la data de_ în jurul orei 18:30 inculpatul G. I. -D. a condus, autovehiculul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_ în mun. C. -N. pe strada C. ului din direcția strada Primăverii înspre Calea Florești, iar în momentul în care a ajuns la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu strada Calea Florești nu a acordat prioritate regulamentară în traversarea părții carosabile a drumului public martorei R. R., domiciliată în mun. C. -N., str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 12 ap. 27, pe care a acroșat-o cu partea din față, rezultând vătămarea corporală ușoară a acesteia din urmă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al autoambulanței, însă după examinarea sa de la locul accidentului, martora R. R. a refuzat să se deplaseze la UPU 1 C. -N. pentru alte investigații, declarînd pe proprie răspundere că nu a suferit leziuni corporale majore.

Accidentul rutier a fost observat în mod direct și nemijlocit de către martorii Pintoc E. -Alexandru, Pintoc A., Mikovenyi A. și Mikovenyi Ana -

S., pasageri în autoturismul care se deplasa în spatele autovehiculului condus de inculpatul G. I. -D. și care au declarat faptul că în urma accidentării victimei pe trecerea de pietoni inițial inculpatul G. I. -D. a oprit la fața locului. Martorii oculari l-au interpelat verbal pe inculpatul G. I. -D., solicitându-I acestuia să se oprească pe partea dreapta a drumului, însă în momentul în care Pintoc E. -Alexandru i-a deschis una din portierele din față și a simțit că inculpatul G. I. -D. emana puternică halenă alcoolică, inculpatul G. I. -D. a pus în mișcare autoturismul Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, a accelerat și a părăsit astfel locul accidentului deplasîndu- se înspre Calea Florești.

În urma activităților informativ -operative specifice desfășurate s-a stabilit identitatea conducătorului autoturismului_ în persoana inculpatului G. I.

-D., iar în jurul orei 19:30 lucratorii de politie s-au deplasat la locuința susnumitului, de pe strada Tășnad.

În fața imobilului nr. 18 de pe strada Tășnad s-a descoperit autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, care prezenta următoarele avarii: parbriz fisurat și urme de dislocare a prafului de pe capotă.

În continuare lucratorii de politie au pătruns în imobilul cu nr. 18 de pe strada Tășnad, accesul în apartamentul nr. 6 fiindu-le permis de către sora făptuitorului, martora G. C., unde l-au identificat pe inculpatul G. I. -D. care prezenta o plagă sângerîndă la nivelul capului, leziune cu privire la care au stabilit că i-a fost produsă cu intenție directă de către soția sa într-o altercație fizică.

S-a procedat la conducerea inculpatului G. I. -D. la UPU 1 C. -N., unde la ora 20:11 l-au supus pe inculpat testării cu aparatul alcooltest marca Drager seria ARRK 0259 care la poziția nr. 00542 a indicat valoarea de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. ( a se vedea în acest sens procesul - verbal de testare a inculpatului cu aparatul etilo-test de la fila 74 ).

Inculpatul G. I. -D., la momentul respectiv nu a putut face nici un fel de declarație întrucît era într-o stare avansată de ebrietate și total incoerent în

gîndire și exprimare, neputîndu-și menține echilibrul corporal, astfel că a fost necesar să fie susținut tot timpul pentru a nu cădea din picioare.

Inculpatului G. I. -D. i-au fost recoltate probe biologice de sânge la data de_ la ora 20:30 și respectiv la ora 21:30.

În urma recoltării de probe biologice s-a stabilit faptul că în data de_ la ora 20:30, inculpatul G. I. -D. a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 3,05 g%o, iar la ora 21:30 valoarea rezultată a fost de 2,70 g%o ( a se vedea în acest sens Buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 2334 din_ de la fila 75 ).

Inculpatul G. I. -D. a rămas internat la UPU 1 C. -N. până în data de_ la ora 9:00, după cum s-a comunicat de către medicul de gardă, cu diagnosticul de traumatism cranian, plagă occipitală, pacientul fiind agitat psihomotor și sedat.

Cu ocazia cercetării locului faptei s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este inculpatul G. I. -D., care a încălcat regulile de circualtie privind " neacordarea prioritatii de trecere peitonilor angajati regulamentar in traversarea strazii, respectiv nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului fapte prevăzute si sanctionate de art 100 al 3 lit b si d din OUG 195/2002 precum si parasirea locului accidentului soldat cu vatamarea corporala a unei persoane fara incuviintarea organelor de politie care efectueaza cercetarea locului accidentului fapta prevazuta si sanctionata de art 89 al 1 din OUG 195/2002.

La sediul Politiei Rutiere,in data de_ s-a prezentat G. I. D. ca urmare a citatei emise, ocazie cu care s-a prezentat si aparatorul ales av.T. E., astfel ca in prezenta acestuia conducatorul auto a fost audiat, dupa care au fost efectaute actele de urmarire penala.

Cu ocazia audierii sale din data de_, ora 11.00, inculpatul G. I. -

D. a declarat inițial că la data de_, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla la domiciliul mătușii sale, martora Molnar L., a consumat doar două pahare de țuică de aproximativ 50 de grame fiecare, fără aport alimentar, s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare_, a cauzat accidentul rutier în care a fost victimă martora R. R., a plecat la propriul domiciliu, unde a continuat să consume băuturi alcoolice, respectiv cel puțin 250 de grame de țuică și o bere de 500 ml alcool ( a se vedea declarația de la fila 56 ).

Cu ocazia audierii sale de către procuror din data de_ inculpatul G.

I. -D. a revenit asupra declarațiilor sale menționând că la data de_ în timp ce se afla la domiciliul mătușii sale martora, Molnar L., a consumat circa 100 ml țuică, a cauzat accidentul rutier în care a fost victimă martora R. R., a plecat la propriul domiciliu, unde a continuat să consume băuturi alcoolice, respectiv 100 ml de țuică și o bere de 500 ml alcool ( a se vedea declarația de la fila 89 ).

La momentul respectiv singurele probe care atestau consumul de alcool după producerea accidentului erau declarațiile inculpatului G. I. -D., prin care acesta ar fi încercat să justifice alcoolemia deosebit de mare constatată cu ocazia recoltării celor două probe biologice, respectiv alcoolemia de 3,05 g%o alcool pur în sânge iar la ora 21:30 valoarea rezultată a fost de 2,70 g%o alcool pur în sânge, dar după cum vom vedea în continuare inculpatul G. I. -D. a avut grijă să își preconstituie un întreg probatoriu, prin influențarea martorilor,

cu care să justifice alcoolemia acestuia din sânge la momentul recoltării probelor de sânge, cunoscând foarte bine lacunele legii sub acest aspect.

In urma probatoriului administrat s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 ore, propunându-se punerea în miscare a acțiunii penale și arestarea preventiva pentru o perioada de 29 zile.

Prin ordonanta din_ reprezentantul Parchetului de pe lânga Judecatoria C. N. a dispus punerea in miscare a actiunii penale, ocazie cu care s-a solicitat si luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul G. I. -

D. .

Prin încheierea penala nr.136/C/A/2012 din data de_ Judecătoria

  1. - N. a respins propunerea de arestare formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. - N. față de inculpatul G. I. -D. dar s-a decis luarea față de inculpatul G. I. -D. luarea masurii obligarii de catre inculpat de a nu parasi tara pe o perioada de 30 zile incepind cu data de_ . ( filele 90

    - 95 ).

    Cu ocazia pronuntarii reprezentantul Parchetului a declarat recurs în sala de ședință împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, iar la data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria C. - N. a înaintat către Tribunalul Cluj motivele de recurs ( filele 96 - 99 ).

    Tribunalul Cluj a fixat termen de soluționarea a recursului împotriva Încheierii P. e nr.136/C/A/2012 din data de_ a Judecătoriei C. N. pentru data de_ .

    La data de_ prin încheierea penala nr.2/R/2013 Tribunalul Cluj- Sectia P. a în dosarul nr._ a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria C. N. și a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului G. I. -D. în sensul arestării preventive a inculpatului G. I. -D. pentru o perioada de 29 zile, începind cu data punerii in executare a mandatului de arestare preventiva ( filele 100 - 102 ).

    În perioada cât inculpatul G. I. D. s-a aflat în libertate (_ -_

    ) și cunoscând că reprezentantul Parchetului a formulat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă, recurs care urma să se judece în zilele imediat următoare inculpatul a avut posibilitatea să poarte discuții concrete cu privire la ceea ce a facut anterior conducerii autoturismului cu persoanele din propria familie ( care ulterior ar fi putut deveni martori în prezentul proces penal ), cu privire la consumul de băuturi alcoolice și intervalul de timp, astfel ca declarațiile membrilor familiei ( sotia G. Aurelia M.

    ; matușa Molnar L. -V. și unchiul Molnar Iosif ) sunt identice sub aceste aspecte deosebit de relevante în cauză ( a se vedea în acest sens fila 38 - G. Aurelia, fila 41 - Molnar L., fila 43 - Molnar Iosif ) .

    Această susținere si-o mai fundamentează și pe împrejurarea conform căreia apărătorul ales al inculpatului G. I. -D., după ce clientul său a fost introdus efectiv în arest, a formulat o cerere în probațiune prin care a solicitat efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei ocazie cu care să se aibă în vedere declarațiile martorilor care au cunoștință despre cantitatea de alcool consumat de inculpatul G. I. -D., despre tipul de alcool consumat, precum și ora consumului de alcool ( evident toate aceste aspecte cu privire la consumul de alcool al inculpatului G. I. -D. anterior producerii accidentului rutier - a se vedea în acest sens cererea în probațiune de la fila 73 ).

    Pe de altă parte pentru aflarea adevarului cu privire la consumul de băuturi alcoolice, după audierea martorilor mai sus menționați și constatarea că cele trei declarații sunt identice li s-a solicitat acordul cu privire la examinarea cu ajutorul tehnicii de detecție a comportamentului simulat, dar toți cei trei martori, respectiv sotia G. Aurelia M. ; matușa Molnar L. -V. și unchiul Molnar

    Iosif au refuzat testarea cu aparatul poligraf, ca nu considera relevant acest mijloc probatoriu, că nu este util și ca nu este concludent ( a se vedea în acest sens filele 37, 40, 42 ) .

    Același refuz categoric de a fi testat cu tehnica poligraf cu privire la consumul de alcool l-a manifestat și inculpatul G. I. -D. ( a se vedea în acest sens fila 70 ).

    Mai mult de atât, pentru a ne justifica aserțiunile de mai sus în sensul că inculpatul G. I. -D. și-a preconstituit un adevărat probatoriu, prin influențarea de martori, pentru a justifica alcoolemia mare din sânge, se face trimitere chiar la declarația victimei accidentului rutier, martora R. R. de la fila 44 prin care martora, audiată la data de_, a menționat că ulterior producerii accidentului a fost contactată de către o persoană de sex feminin, că aceea femeie cunoștea că martora R. R. fusese victima accidentului rutier din data de_ cauzat de inculpatul G. I. -D. . Această persoană de sex feminin i-a mai precizat martorei R. R. că anterior comiterii accidentului inculpatul G. I. -D. fusese la ea în vizită unde a consumat un pahar cu țuică ( fila 44 ).

    Vâzând această situație de fapt și că modalitatea de stabilire a adevărului în prezenta cauză este deja îngreunată s-a decis ca în cauză să se efectueze o expertiză medico-legale de calcul retroactiv, a alcoolemiei inculpatului G. I. -

  2. și astfel s-a solicitat medilor legiști să se pronunțe cu privire la următoarele aspecte :

    1. față de datele rezultate din anchetă, care a fost alcoolemia numitului

      G. I. -D. în data de_ la ora 18:30, ora evenimentului rutier, ținîndu-se seama de următorul consum de băuturi alcoolice:

    2. - în data de_ în intervalul orar 17:30 /17:45 -18:00 a consumat circa 50 -100 ml de țuică de prune de casă cu tăria alcoolică de 500

      -520, după ce a consumat doi morcovi fierți.

    3. întrucât inculpatul G. I. -D. a declarat că după producerea evenimentului rutier, care a avut loc în jurul orei 18:30, s-a deplasat la domiciliu unde a consumat circa 250 - 300 ml de țuică de prune în decurs de 3 -5 minute, după care a băut 500 ml de bere cu alcool marca Ursus, fiind depistat de organele de poliție în jurul orei 19:30, oră de la care inculpatul nu a mai avut nici un fel de consum.

b) să se stabilească dacă cu privire la consumul de alimente și alcool al inculpatului G. I. -D. din data de_ (cel anterior accidentului la care se adaugă cel posterior evenimentului rutier, luate împreună cumulativ) justifică rezultatele buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din_ conform cu care în data de_ la ora 20:30 numitul G. I. -D. a avut o îmbibație alcoolică în sânge de 3,05 g%o, iar la ora 21:30 valoarea rezultată a fost de 2,70 g%o, respectiv dacă valorile certe stabilite la analiză sunt ca urmare a consumului de alcool mai sus precizat sau dacă acestea se datorează unui consum diferit de cel care a reieșit în urma anchetei.

Prin raportul de expertiză medico- legală de calcul retroactiv al nr.594/IX/d/21/2013 s-a stabilit că din calculul teoretic efectuat prin aplicarea formulei Widmark rezulta că din consumul total de alcool declarat, numitul G.

I. D. ar fi realizat o alcoolemie maxima teoretica cuprinsa între 2,10-2,75 g50(in functie de cantitatea si taria reale de tuica ingerata-50 sau 100 ml anterior orei evenimentului rutier si 250 sau 300 ml ulterior acestei ore-cu o tarie de 50

sau 52 grade).Aceste valori s-au atins la 30-45 de minute dupa incetarea consumului de alcool(in intervalul 19,35-19,500in functie de ritmul individual de absortie a alcoolului in organism.

S-a menționat că la calculul retroactiv al alcoolemiei susnumitului s-a luat în considerare consumul ulterior evenimentului rutier ca fiind în jurul orei 19,00(19,00-19,05). Prin corelarea datelor obținute din calculul teoretic cu valorile alcoolemiilor stabilite la analiza, s-a constatat o concordanta relativa între alcoolemia teoretica rezultată din consumul de alcool declarat și valorile certe stabilite la analiza.

În concluzie s-a arătat că calculul retroactiv efectuat pe baza valorilor alcoolemiilor stabilite la analiza, la care s-a ținut cont de faza toxicocinetica a alcoolului în organism, de alcoolemia teoretica rezultată din consumul de alcool declarat de susnumit, de intervalul de timp scurs intre evenimentul rutier si prima recoltare de sange cât si de alcoolul declarat ca si consumat ulterior orei evenimentului rutier indica, pentru ora 18,30 o alcoolemie a numitului G. I.

D. mai mare decat 0,80 g%0, cu o valoare teoretica cuprinsă între 0,95-1,55 g%0, în funcție de ritmul individual de absorbție a alcoolului in organism. Rezultatul expertizei se bazeaza pe datele prezentate în Ordonanță și este conditionat de verosimilitatea si certitudinea probarii lor. ( filele 78 - 79 ).

Se apreciază că deși pe parcursul urmăririi penale s-a reușit să se probeze că inculpatul G. I. -D. la momentul producerii accidentului rutier avea în sânge o alcoolemie de peste 0, 80 g%0, împrejurare care conduce la ideea întrunirii elementelor constitutive ale celor două infracțiuni pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G. I. -D.

, sunt aplicabile pe deplin dispozițiile art. 78 alin 1 și alin 2 din OUG 195/ 2002 care prevăd că îi este interzis conducătorului de autovehicul să consume alcool după producerea evenimentului rutier și înainte de a i se preleva probe biologice, în caz contrar considerându-se că rezultatele analizei probelor biologice recoltate reflectă starea din momentul producerii accidentului, respectiv, în situația de față, existența unei alcoolemii de 3,05 g%o - 2,70 g%o astfel cum s-a stabilit prin Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie de la fila 75.

Dispozițiile art. 78 alin 1 și alin 2 din OUG 195 / 2002 au fost cunoscute de către inculpatul G. I. -D. la momentul consumului de alcool ulterior producerii accidentului rutier ținând cont de faptul că acesta este posesor de permis de conducere și în plus nici nu poate invoca necunoașterea legii.

Pe de altă parte, analizând accidentul rutier cauzat de către inculpatul G.

I. -D. la data de_ s-a constatat că anterior producerii acestuia martora

R. R. se angajase în mod regulamentar în traversarea străzii C. ului, pe culoarea verde a semaforului electric, alături de mai mulți pietoni ( astfel cum rezultă și din declarațiile martorei Mikovenyi Ana S. de la filele 33 și 36 ) iar inculpatul G. I. -D., la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare_, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla a trecut pe strada C. ului pe culoarea roșie a semaforului intrând " în plin " în victima R. R., cauzându-i acesteia o contuzie la nivelul gambei drepte a piciorului, luând-o pe aceasta pe capota autoturismului cu numărul de înmatriculare_ .

Sub aspectul periculozității sociale a inculpatului G. I. -D. apreciem că acesta nu numai că s-a urcat la volanul autoturismului cu o alcoolemie în sânge foarte mare dar a și intrat cu autoturismul în intersecția semaforizată pe culoarea roșie a semaforului, punând în mod direct în pericol viața pietonilor care s-au angajat în traversarea străzii pe singurul loc unde sunt protejați de circulația autovehiculelor, respectiv pe trecerea de pietoni.

Imediat după accidentarea martorei R. R. inculpatul G. I. -D. a părăsit locul comiterii acestuiai, fără a se opri pentru a da primul ajutor victimei sale, protejându-se pe sine în detrimentul spiritului social centrat pe întrajutorarea victimelor accidentelor de circulație.

Pe de altă parte se consideră că declarațiile inculpatului G. I. -D. conform cărora ar fi consumat băuturi alcoolice după evenimentul rutier nu îl disculpă deloc pe inculpat ci mai mult de atât atrage atenția asupra unui comportament social mult mai grav și asupra unei periculozități sociale mai ridicate de care dă dovadă inculpatul G. I. -D., în condițiile în care anterior acestui presupus consum ulterior de alcool inculpatul G. I. -D., a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influența băuturilor alcoolice, a cauzat un accident de circulație pe trecerea de pietoni semaforizată și a părăsit locul accidentului.

O astfel de situație, ipotetică, denotă dorința inculpatului G. I. -D. de a ascunde consumul de alcool anterior comiterii accidentului rutier și nicidecum nu poate constitui o oarecare " circumstanță antenuantă " care să conducă la o eventuală atenuare a răspunderii penale .

Pe de altă parte se consideră că împrejurarea conform căreia martora R. R. nu ar fi suferit leziuni corporale semnificative nu îl exonerează pe inculpatul G.

I. -D. de răspunderea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul, pe drumurile publice, cu o alcoolemie cu mult peste limita de 0, 80 g O% și nici de săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului și nici nu poate conduce la diminuarea consecințelor propriilor fapte ale inculpatului în condițiile în care doar rezistența fizică a numitei R. R. a făcut ca faptele inculpatului G. I. -D. din data de_ să nu aibă consecințe mult mai grave.

În drept faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului prev. de art. 87 al. 1 din același act normativ și pârâsirea locului accidentului prev. de art. 89 al. 1 din OG 195/2002, toate cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.

La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului, sub aspectul conducerii sub influența alcoolului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind. 1 Cpp si in acest context de poziția sincera a inculpatului din cursul judecății, de lipsa antecedentelor penale, de pericolul social relativ sporit al infracțiunii săvârșite care rezultă din valoarea mare a alcoolemiei, din distanța relativ scurtă parcursă și din surprinderea și accidentarea pe trecerea de pietoni a victimei R. R. .

Față de cele arătate, sub aspectul infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, instanta a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an inchisoare.

La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului, sub aspectul părăsirii locului accidentului, instanța a ținut seama de criteriile generale de

individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal art. 320 ind. 1 Cpp si in acest context de poziția sincera a inculpatului din cursul judecății, de lipsa antecedentelor penale, de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite care rezultă din caracterul esențial al regulilor de circulație încălcate de către inculpatul aflat în stare de ebrietate culpabilă (neacordarea de prioritate pietonilor aflați în traversarea pe trecerea de pietoni și nerespectarea culorii indicate de semafor), din împrejurarea că deși incidentul rutier creat nu a fost unul minor inculpatului i-a lipsit atât preocuparea pentru soarta victimei cât și cea pentru stabilirea adevărului judiciar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA și inculpatul G. I. D. .

Ministerul Public a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul netemeiniciei sancțiunii în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului precum și cu privire la modalitatea de executare a acestora.

Se apreciază că infracțiunile deduse judecății prezintă un grad sporit de pericol social, iar pedepsele aplicate de către instanța fondului, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, nu sunt apte să contribuie la reeducarea inculpatului.

De asemenea, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante nu este în măsură să-l responsabilizeze pe inculpat și să-i formeze o atitudine corespunzătoare față de valorile ocrotite de legea penală.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat a fi înlăturată măsura de supraveghere constând în interzicerea dreptului de a conduce orice tip de vehicul pe durata termenului de încercare deoarece această măsură afectează libertatea de circulație a inculpatului, dreptul la muncă, dar și drepturile familiale.

S-a mai apreciat că este o măsură disproporționată în raport cu gravitatea faptelor deduse judecății, deoarece durata arestului preventiv și celelalte măsuri de supraveghere aplicate de instanța fondului sunt suficiente pentru a asigura scopul pedepsei.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate și de către un organ competent, probe suficiente din care rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului, raportat și la poziția procesuală neechivocă a acestuia exprimată în ședința publică din data de

14 februarie 2013, când a arătat că recunoaște în întregime faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe care nu le contestă, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 3201Cod procedură penală.

Astfel,din probele administrate în faza de urmărire penală respectiv: procesul- verbal de constatare a infracțiunii flagrante; raportul întocmit de agentul de poliție care l-a depistat pe inculpat și procesul-verbal de examinare a autoturismului condus de inculpat; declarațiile martorilor R. R., Intoc E. Alexandru, Intoc A.

, Mikovenyi A. și Mikovenyi Ana S., G. Aurelia M., G. C., Molnar L.

V., Molnar Iosif, O. R. Cornel, Sebedean M., buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2334/24 decembrie 2012; raportul de expertiză medico- legală de calcul retroactiv al alcoolemiei nr. 594/IX/d/21/21 ianuarie 2013 al IML

C. -N. ; buletinul de examinare clinică și din declarațiile inculpatului rezultă, fără urmă de dubiu, că inculpatul, la data de 23 decembrie 2012, în jurul orelor 18.30,a condus autoturismul cu nr înmatriculare_ pe str. C. ului din C. -N. ,

având în sânge o alcoolemie, de 3,05 gr/mie la prima probă, și respectiv 2,70 gr/mie, cea de-a doua probă, iar pe trecerea pentru pietoni de la intersecția cu Calea Florești a surprins-o și accidentat-o pe numita R. R., care era angajată în traversarea regulamentară a părții carosabile a drumului public, pe culoarea verde a semaforului, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.

Așa cum corect a reținut și instanța fondului faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o

îmbibație alcoolică peste limita legală, și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație care s-a produs ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, fapte prevăzute de art 87 alin 1 și art 89 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art 33 lit a Cod penal.

Contrar criticilor formulate de Ministerul Public pedepsele aplicate inculpatului au fost just individualizate având în vedere alcoolemia extrem de ridicată a inculpatului, împrejurările în care au fost comise faptele din rechizitoriu- inculpatul având o alcoolemie extrem de ridicată, a acroșat cu oglinda autoturismului o persoană care traversa regulamentar strada și apoi a părăsit locul accidentului, fără însă ca în urma acestui accident să rezulte vătămarea integrității corporale a martorei R. R., atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul întregului proces penal, acesta apelând la procedura simplificată reglementată de art 3201Cod procedură penală contribuind astfel la reducerea semnificativă a duratei procesului penal, dar și persoana inculpatului care este integrat în societate, are un loc de muncă stabil, are o familie, și mai ales este lipsit de antecedente penale.

Apreciem asemenea instanței fondului că scopul pedepsei, raportat la persoana inculpatului și la atitudinea inculpatului după comiterea faptei, poate fi atins și fără executarea efectivă a acestora.

Măsurile de supraveghere instituite în sarcina inculpatului, în special cea reglementată de art 863alin 3 lit e Cod penal, constând în interzicerea de a conduce orice tip de vehicul este aptă să contribuie la formarea unei atitudini corespunzătoare față de valorile sociale ocrotite de OUG nr. 195/2002.

Faptul că pe durata termenului de încercare de 4 ani de zile, inculpatul nu va putea conduce nici un tip de vehicul, cu siguranță va produce efecte mult mai consistente în ceea ce privește formarea și reeducarea inculpatului în ceea ce privește comportamentul său pe drumurile publice, decât dacă că acesta ar efectua o pedeapsă în regim de detenție.

Măsura de supraveghere anterior menționată, contrar celor afirmate de apărătorul ales al inculpatului, nu este disproporționată având în vedere alcoolemia extrem de ridicată pe care o avea inculpatul la momentul comiterii faptei, împrejurarea că acesta, deși a comis un accident rutier, nu și-a asumat responsabilitatea și a părăsit locul comiterii faptei, dar și atitudinea oscilantă pe care acesta a avut-o în cursul urmăririi penale.

De asemenea, această măsură nu încalcă dreptul la libera circulația a inculpatului care poate utiliza alte mijloace de transport, nici dreptul la muncă și nici dreptul la o viață de familie.În plus, punând în balanță interesul societății de a fi protejată față de asemenea persoane care nu-și înțeleg responsabilitățile de conducători auto, cu interesul general al societății și a tuturor cetățenilor de a fi protejați față de persoanele care, aflate în avansată stare de ebrietate, se urcă la volan, interesul general apreciem că primează.

Constatând că faptele deduse judecății au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, în mod legal și temeinic au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, a cărei

executare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Din pedeapsa aplicată inculpatului a fost dedusă durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 24 decembrie 2012 și respectiv din 10 ianuarie 2013 la 14 februarie 2013.

Constatând că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii recurate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, în baza dispozițiilor art 38515pct 1 lit b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 și 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. și inculpatul G. I. D., domiciliat în C. N., str. Tășnad, nr. 18, ap.2, jud. C. împotriva sentintei penale nr. 160 din 14 februarie 2013 a Judecătoriei C. N. .

Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului retinerea de 24 ore din 24 decembrie 2012 si timpul arestului preventiv începând cu data de 10 ianuarie 2013 și până la 14 februarie 2013.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L. M.

M.

S.

ANA C.

GREFIER

M. B.

Red. M.Ș.M.N.

2 ex./_

Jud.fond.-L. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1143/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice