Decizia penală nr. 1164/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1164/R/2013
Ședința publică din 18 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP, judecător
JUDECĂTORI: SS
V. G.
G.: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul L.
D. și partea civilă S. N. împotriva sentinței penale nr.1924 din 14 august 2013 a Judecătoriei B. Mare, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e, g, i, Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul LS D., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.R. Cora C. și apărătorul din oficiu al inculpatului G. A., av.Comănoiu Irina, ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpatul G. A. și părțile civile S. N. și P. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul LS D. arată că-și menține recursul promovat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatului LS D. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată la o pedeapsă în cuantum mai redus, având în vedere criteriile generale de individualizare, prev.de art.72 C.pen., persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat comiterea faptei, prevalându-se de disp.art.320/1 C.pr.pen. și este la o vârstă fragedă. Susține că o pedeapsă în cuantum mai redus este suficientă pentru a se asigura reeducarea inculpatului. Solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului G. A. solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Arată că partea civilă nu a depus la dosar dovezi că a avut un loc de muncă în Italia, astfel că în mod corect nu s-au acordat sumele solicitate pentru câștigul nerealizat. Cu privire la contravaloarea reparațiilor auto, sumele solicitate trebuie respinse de instanță pentru că nu există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpaților și prejudiciu. Referitor la contravaloarea pneurilor, arată că nici măcar partea vătămată nu menționează în primele declarații despre distrugerea lor, acest aspect reieșind doar din declarația martorului M. Ș. an, care însă a precizat că în seara respectivă nu a observat ca pneurile să fie sparte,
ci a aflat de acest lucru a doua zi de la partea vătămată. Declarația acestui martor nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Prin urmare, solicită respingerea recursului părții vătămate, cu onorariu avocațial din FMJ.
Inculpatul LS D. arată că este de acord să achite suma de 17.000 lei solicitată de partea civilă.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul LS D. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată recurentului este pe măsura gravității faptei comise și a stării de recidivă ce-l caracterizează. Cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită admiterea acestuia, mai ales că inculpatul este de acord cu plata integrală a despăgubirilor solicitate de acesta.
Inculpatul LS D., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 10 septembrie 2013, instanța constată că prin Sentința penală nr. 1924 din 14 august 2013, pronunțată de J. ecătoria B. -Mare în același dosar, s-a dispus condamnarea inculpaților:
LS D. , fiul lui G. și E. R., născut la data de_ în B. S., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în B. S., str. Decebal, nr. 2/25, jud. Maramureș, deținut în Penitenciarul Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare;
tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1,2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2202/_ a Judecătoriei B. Mare definitivă prin nerecurare la data de_, în componentele de:
2 ani și 8 luni închisoare,
1 an închisoare,
1 an și 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 544/_ a Judecătoriei B. Mare, definitivă prin nerecurare la data de_ ;
2 ani închisoare;
1 an și 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 544/_ a Judecătoriei B. Mare, definitivă prin nerecurare la data de_, ultimele două componente ca urmare a descontopirii pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1229/_ a Judecătoriei B. Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 1086/R/_ a Curții de Apel C. .
În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele de: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani și 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare în cea mai grea de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 83 Cod penal s-a cumulat pedeapsa de 5 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 544/_
a Judecătoriei B. Mare, definitivă prin nerecurare la data de_, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a, teza II Cod penal.
În temeiul art. 36 alin.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare perioada executată începând cu data de_, la zi.
S-au anulat mandatele de executare a pedepselor închisorii emise anterior și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.
G. A. R. , fiul lui Ș. Z. și I., născut la data de_ în
B. S., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în B. S., str. Cloșca, nr. 30, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 71 al. 1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal și, în baza art. 71 al. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, art.
1003 cod civil inculpații au fost obligați în solidar la despăgubiri civile astfel:
1.027,45 lei către partea civilă S. N., domiciliat în B. S., str.
Ignișului nr. 74, jud. Maramureș,
500 lei către partea civilă P. C., domiciliat în G., str. C. ului nr.
2A, bl.D3,sc.1, et.1, jud. C. .
S-au respins restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă S. N., cu domiciliul arătat mai sus.
S-a constat că partea vătămată A. P. C. domiciliat în V. de Sus, str. Frasinului nr. 43, jud. Maramureș nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare în favoarea statutului după cum urmează:
inculpatul LS D., la suma de 1.000 lei din care suma de 300 lei reprezintă onorariul pentru avocatul din oficiu care se va avansa din fondurile M. ui Justiției către av. I. Natalia;
inculpatul G. A. R., la suma de 400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 3/_ inculpatul LS D. s-a întâlnit pe raza orașului B. S. cu inculpatul G. A. R. și s-au hotărât să sustragă bunuri din parcarea situată pe str. Horea, lângă Piața Agroalimentară.
În acest scop, inculpații s-au deplasat pe str. Horea din B. S. și folosind bolovani au spart geamurile portierelor stânga față și spate ale autoturismului marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare CF- 421- HE, aparținând părții vătămate
S. N. .
Inculpatul G. A. R. a deschis apoi portiera stângă față, a pătruns în autoturism și a sustras din bord o borsetă, în care se afla suma de 2600 lei și o sacoșă de mici dimensiuni conținând documentele autoturismului.
În timp ce inculpatul LS D. asigura paza locului faptei, inculpatul G. A. R. s-a îndreptat spre autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, aflat în posesia părții vătămate P. C., parcat în
aceeași parcare și a spart cu o piatră geamul portierei dreapta față. A căutat în bordul autoturismului, însă nu a găsit bunuri de valoare pe care să le sustragă.
Inculpații au fost surprinși de martorul Oancea Dalin A. și verii acestuia, moment în care au părăsit în fugă locul faptei.
În timp ce fugea, inculpatul G. A. R. a pierdut bunurile sustrase din autoturismul părții vătămate S. N. . Aceste bunuri (borseta conținând suma de 2600 lei și sacoșa cu documentele autoturismului) au fost găsite de organele de poliție în spatele clădirii Plăcintăriei, situată în imediata apropiere a parcării, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului. Bunurile au fost restituite pe bază de dovadă părții vătămate S. N. .
În data de_, în jurul orei 1330, inculpatul LS D. s-a întâlnit în stația de autobuz de pe str. Săsar din B. S., cu partea vătămată A.
P. C., în vârstă de 15 ani, care aștepta un pachet de la părinții săi și era însoțit de martorul Manța I. .
Inculpatul le-a cerut bani, însă aceștia i-au răspuns că nu au bani, solicitându-i să-i lase în pace. Inculpatul a rămas în stația de autobuz până la sosirea autobuzului, iar după ce partea vătămată și-a ridicat pachetul, s-a deplasat cu partea vătămată A. P. C. și martorul Manța I. pe str. Dragoș Vodă nr. 11, unde aceștia locuiesc cu chirie.
După ce au ajuns pe str. Dragoș Vodă, s-au oprit în fața imobilului nr. 11 și inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-i dea telefonul mobil. Partea vătămată a refuzat, moment în care inculpatul i-a luat telefonul mobil marca Mobistel L 560 din buzunar și l-a lovit cu piciorul în zona picioarelor și cu palma în zona feței.
Inculpatul a părăsit apoi locul faptei, cu bunul sustras asupra sa, iar partea vătămată a intrat plângând în casă.
În aceeași zi inculpatul a restituit părții vătămate telefonul mobil.
Partea vătămată a arătat că i-a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 450 lei care a fost recuperat, motiv pentru care nu s-a constituit parte civilă în cauză, precizând că deși telefonul i-a fost înapoiat, cardul de muzică din telefon, nu i-a fost restituit.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Baia Mare a declarat recurs inculpatul LS D. și partea civilă S. N. .
Criticile aduse de inculpat hotărârii primei instanțe vizează cuantumul pedepse ce i-a fost aplicată de instanța de fond și care, în opinia inculpatului, este prea severă.
Partea civilă S. N. a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește suma de bani stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri civile. Aceasta a solicitat majorarea sumei de bani la care a fost obligat inculpatul.
Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea va respinge recursul declarat de inculpat și va admite pe cel declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:
La dozarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului LS D. s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C. penal, prevederile 3201alin.7 Cod proc. penală, privind reducerea limitelor de pedeapsă în cazul judecății în procedura simplificată, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța de fond a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului iar judecarea sa în procedura simplificată prev de art. 3201 Cod proc. penală s-a materializat în reducerea limitelor de pedeapsă.
Pedeapsa pe care inculpatul o critică este rezultatul operațiunilor de contopire a pedepselor aplicate acestuia pentru fapte concurente după aplicarea regimului sancționator prevăzut în cazul recidivei.
Partea civilă S. G. a declarat recurs în cauză, nemulțumit de cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate.
Din considerentele și dispozitivul hotărârii rezultă că instanța de fond a respins ca neîntemeiate pretențiile referitoare la acordarea despăgubirilor în sumă de 2200 lei, reprezentând contravaloarea a patru pneuri, cu motivarea că nu s-a făcut dovada distrugerii acestor pneuri, iar devizul de lucrări ce atestă costul reparațiilor a fost înlocuit la un an și 6 luni de la momentul comiterii faptei.
Prezent în instanță inculpatul LS a arătat că este de acord să achite suma de 1.700 lei.
Având în vedere poziția inculpatului L., iar pe de altă parte faptul că, deși nu apare consemnată distrugerea pneurilor în procesul verbal de cercetare la fața locului, inculpatul L. nu a contestat acest lucru, Curtea apreciază ca justificate pretențiile formulate de partea civilă, S. G., sens în care va obliga pe inculpați la plata sumei de 1.700 lei.
Trebuie precizat că partea civilă a arătat motivul pentru care distrugerea pneurilor nu apare consemnată în procesul verbal, iar împrejurarea că a observat acest lucru doar a doua zi este confirmată de martorul M. Ș. an.
Admițând recursul părții civile împotriva Sentinței penale nr. 1924/14 august 2013 a Judecătoriei B. Mare, pe care o casează în latura civilă, Curtea va obliga pe inculpații LS și GYORFY A. să achite în solidar părții civile
N. suma de 17.000 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de inculpatul LS D. fiul lui G. și E. R., născut la data de_ în B. S., jud. Maramureș, CNP 1.
, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în B. S., str. Decebal, nr. 2/25, jud. Maramureș, deținut în Penitenciarul Baia Mare, împotriva sentinței penale nr. 1924 din 14 august 2013 a Judecătoriei B. Mare.
Deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu 24 februarie 2012 la zi.
Stabilește onorariu apărător din oficiu la câte 300 lei pentru Baroul de Avocați C., pentru av. R. Cora și Comănoiu Irina ce se achită din FMJ (pentru inculpații L. și G. A. ).
Obligă inculpatul să achite statului 700 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Admite recursul părții civile S. N. împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează în latura civilă.
Obligă inculpații LS și GYORFY A. să achite în solidar părții civile S. N., domiciliat în B. S., str. Ignis nr. 75, suma de 17.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | , | |||
DP S. | S. | V. | G. D. | S. |
Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _
J. .fond: M. C. S.
← Decizia penală nr. 147/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 559/2013. Furt calificat → |
---|