Decizia penală nr. 120/2013. Mentinere arest preventiv

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 120/R/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE R. M.

Judecător L. -A. C. Judecător SS Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva încheierii penale fără număr din_, privind pe inculpatul T. A., având ca obiect cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (art. 139 al. 1 Cod Procedură P. ă).

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul T. A., in stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av. Valea R., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței inculpatul T.

  1. declară că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

    Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

    Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat instanța acordă cuvântul în dezbatere judiciară a recursului.

    Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru motivele expuse pe larg și depuse la dosar. Pe scurt, apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpat, în condițiile în care se impunea în continuarea privarea de libertate a inculpatului. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică arată că acesta derivă din modul concret de comitere a faptei, și anume faptul că inculpatul a sustras un autoturism după ce anterior consumase o cantitate de băuturi alcoolice și fără a poseda minime cunoștințe de a conduce, s-a urcat la volanul acestuia conducându-l pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca, pe o arteră care este intens circulată chiar si in timpul nopții, prin implicarea într-un incident. Totodată apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv se impune și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale și are un loc de muncă ca și spălător auto, însă toate acest elemente de

    caracterizare a inculpatului nu determină schimbarea temeiurilor ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive.

    Apărătorul inculpatul T. A., solicita respingerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, menținerea în totul a încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, în mod legal a dispus judecătorul fondului înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura prevăzută de art. 145 Cod Procedură P. ă, apreciind ca legală și temeinică încheierea Judecătoriei Cluj-Napoca și din perspectiva altor elemente decât cele invocate prin încheiere. În mod corect a apreciat că față de inculpat se poate lua o altă măsură preventivă, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv. S-a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită constantă de recunoaștere și regret a faptei comise precum și că termenul scurs de la momentul arestării a fost de natură a-și atinge scopul, inculpatul a realizat gravitatea și consecințele faptei sale. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

    Inculpatul T. A. având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului cu consecința judecării lui în stare de libertate și se obligă să respecte dispozițiile instanței.

    T. UL

    Prin încheierea penală fără număr pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulata de inculpatul T. A. prin apărătorul desemnat din oficiu și în consecință în temeiul art. 139 alin.1 CPP rap la art.145 CPP s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luata fata de inculpatul T. A., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Rasca, jud.Cluj, la rămânerea definitiva a încheierii prin care s-a admis cererea;

    - în temeiul art. 145 alin.1/1 CPP pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul T. A. a fost obligat să respecte următoarele obligații:

    1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

    2. să se prezinte la Postul de Politie Rasca, organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanța d ejudecată, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

    3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

    4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- în temeiul art. 145 alin.1/2 CPP pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul T. A. a fost obligat să respecte și următoarele obligații :

1. să nu conducă nici un vehicul;

- în temeiul art. 145 alin.2/2 și art. 145 alin. 3 CPP i s-a atras atenția inculpatului T. A. că, în caz de încălcare cu rea-credința a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că sub raportul existenței temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. f Cod Procedură P. ă, după trecerea a 35 de zile de la luarea măsurii, lăsarea in libertate a inculpatului nu mai prezintă același pericol pentru ordinea publica ca si cel care a justificat luarea măsurii preventive celei mai grave, aceasta nemaiavând un caracter necesar si proporțional cu scopurile urmărite, și anume asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecata sau executarea pedepsei.

Astfel, chiar daca inițial gravitatea acuzațiilor a putut justifica arestarea preventivă, după mai mult de o luna de la luarea măsurii, menținerea inculpatului in stare de detenție nu se mai poate întemeia exclusiv pe simplul motiv al gravității faptelor de care inculpatul este acuzat, sens in care s-a pronunțat constant Curtea E.D.O. (Hotarârea Goral c. Poloniei, Al Akidi c. Bulgariei și Klyakhin c. R. iei).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, declarația fiind înregistrată la Judecătoria Cluj Napoca la data de_ .

În motivarea recursului este criticată soluția instanței de fond ca netemeinică, deoarece, raportat la toate datele de la dosarul cauzei, nu se poate aprecia că s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, potrivit art. 3001Cod Procedură P. ă.

T. ul constată că recursul a fost promovat în termenul de 24 de ore prev. de art. 141 al. 2 Cod Procedură P. ă, termen ce a curs pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca de la pronunțarea soluției, conform dispozițiilor generale prev. de art. 3853al. 2 rap. la art. 363 al. 2 Cod Procedură

P. ă.

Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs invocate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție eronată. Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis in dosarul de urmărire penală nr. 11132/P/2012 la data de_, inculpatul T. A. a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv sub acuzația comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere prev de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002R, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are in sânge o îmbibație alcoolica ce depășește limita legala prev de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 R si furt calificat de folosință prev de art. 208 alin.4 - art. 209 alin.1 lit.e), g) și i) Cod P., cu aplicare art. 33 lit.a) și b) Cod P., reținându-se,sub aspectul stării de fapt, că, în data de_ in jurul orei 06,00 pe timp de noapte inculpatul a luat din curtea spălătoriei auto aparținând SC D. W. S. cu program non stop, respectiv din detenția acestei societăți, autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_, prin folosirea de chei potrivite, in scopul folosirii pe nedrept, după care l-a condus pe drumurile publice din mun. Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere si având in sânge o imbibație alcoolica de peste 0,80

gr./litru alcool pur in sânge, respectiv de 2,00 gr.o/oo. Anterior trimiterii în judecată a inculpatului, prin încheierea penală nr.125/C/A/_ pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca judecătorul sesizat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, a respins in temeiul art. 149/1 Cod Procedura P. a propunerea de arestare preventiva a inculpatului T. A. apreciind in esență, ca in cauza lăsarea in libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publica.

Prin încheierea penală nr. 15/R/_ T. ul Cluj a admis recursul declarat in cauza de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca si a dispus in temeiul art. 149 /1 și art. 148 lit.f) Cod Procedura P. a arestarea preventiva a inculpatului T. A. pentru o perioada de 29 de zile începând cu data de punerii in executare a mandatului de arestare preventiva apreciind întrunite condițiile prevăzute de art. 143 si art. 148 alin.1 lit.f) Cod Procedura

P. a, lăsarea in libertate a inculpatului fiind apreciata ca un pericol pentru ordinea publica rezultând din natura si modalitatea de comitere a faptelor. La data de_ a fost emis mandatul de arestare preventiva .

La data de_ in ședința camerei de consiliu instanța investita cu soluționarea pe fond a cauzei in temeiul art. 300/1 alin.1 Cod Procedura P. a verificând legalitatea si temeinicia măsurii arestului preventiv luata împotriva inculpatului la data de_ a constatat ca aceasta a fost luata in condițiile legii și a menținut măsura preventiva, apreciind ca aceasta este necesara pentru buna desfășurare a procesului penal.

Raportat la toate datele de la dosar, apreciem în consonanță cu judecătorul fondului că în cauză există indicii temeinice în sensul că au fost comise fapte prevăzute de legea penală, aceste indicii constituindu-se în tot atâtea date care formează presupunerea rezonabilă vă inculpatul le-ar fi comis. Nu putem fi însă de acord cu celelalte aserțiuni ale instanței de fond, potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, ținând seama de împrejurările concrete în care faptele au fost comise, de explicația put puerilă și lipsită de responsabilitate a inculpatului, în justificarea comiterii faptelor, ne determină să apreciem că acest ar putea repeta oricând o experiență similară.

Faptul că inculpatul nu are antecedente penale și că la momentul comiterii faptelor avea un loc de muncă stabil, nu reprezintă aspecte noi față de momentul la care instanța, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a considerat necesar să mențină această măsură. Prin urmare nu a avut loc o schimbare a temeiurilor de arestare.

De asemenea trecerea unui interval de timp de doar 35 de zile de la arestarea inculpatului, și până la momentul analizării cererii de înlocuire nu este de natură a diminua substanțial pericolul pentru ordinea publică, reprezentat de cercetarea inculpatului în libertate. Este de observat că în acest interval de timp urmărirea penală a fost finalizată iar inculpatul a fost trimis în judecată, fiind stabilit primul termen de judecată. Prin urmare în acest interval de timp procedura nu a stagnat din motive imputabile organelor judiciare, dimpotrivă, acestea au dat dovadă de celeritate în soluționarea pricinii.

Mai dorim să subliniem că instanța de fond nu a arătat în ce contau modificările temeiurilor de arestare, și cum anume a constatat intervenirea

acestora în intervalul de timp de circa o săptămână, scurs de la data de_, când a fost verificată măsura arestării și a fost menținută, și până la data de_ 3 când s-a luat în discuție cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării cu măsura prev. de art. 145 Cod Procedură P. ă.

În altă ordine de idei, apreciem că înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură nu este nici oportună înaintea declanșării cercetării judecătorești și a ascultării inculpatului, în condițiile în care acesta va dori să dea declarații, având în vedere faptul că inculpatul a dat pe parcursul urmăririi penale declarații nuanțate cu privire la consumul de alcool, ori cercetarea sa în stare de libertate l-ar putea determina să adopte o cu totul altă poziție procesuală, care să conducă la prelungirea duratei procedurilor.

Sintetizând argumentele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură P. ă, tribunalul va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva încheierii penale fără număr pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul acestei instanțe nr._, pe care o va casa în întregime și rejudecând:

În baza art. 139 al. 1 rap. la art. 145 Cod Procedură P. ă va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Rasca formulată de către inculpatul T. A., având în vedere că temeiurile ce au determinat luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat.

În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură P. ă va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare la fond în sumă de 50 lei.

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, sumă ce se va avansa din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. Valea R. .

În baza art. 192 al. 3 Cod Procedură P. ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură P. ă admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva încheierii penale fără număr pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul acestei instanțe nr._, pe care o casează în întregime și rejudecând:

În baza art. 139 al. 1 rap. la art. 145 Cod Procedură P. ă respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Rasca formulată de către inculpatul T. A., fiul lui P. și G. A.

, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla.

În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură P. ă obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare la fond în sumă de 50 lei.

În temeiul art. 189 Cod Procedură P. ă stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 100 lei, sumă ce se avansează din Fondul M. ului Justiției și Libertăților Cetățenești, în favoarea Baroului Cluj - av. Valea R. .

În baza art. 192 al. 3 Cod Procedură P. ă cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

R. M.

L.

A.

C.

S.

S.

GREFIER

L. B.

Red. L.A.C./3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 120/2013. Mentinere arest preventiv