Decizia penală nr. 98/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a4
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.98
Ședința publică de la 29 noiembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: M. S., judecător
: T. C., președ. secție penală
: H. I., judecător
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de B. R., prim procuror adjunct.
S-a luat în examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE L. JUDECĂTORIA ZALĂU împotriva încheierii penale din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ privind pe inculpatul P. M., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns inculpatul intimat P. M., asistat de apărător desemnat din oficiu av. Șandor C. (delegație f.12).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care; Inculpatul intimat P. M. depune la dosarul cauzei un memoriu (f.13).
Nefiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat de parchet.
Reprezentanta parchetului susține oral recursul declarat de parchet așa cum acesta a fost formulat și în scris, pe larg, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința menținerii stării de arest a inculpatului intimat P.
M. pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Apărătoarea inculpatului intimat P. M., av. Șandor C., solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului intimat P. M. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată - Judecătoria Zalău, până la soluționarea definitivă a cauzei sau intervenirea altui motiv de privare de libertate. Arată că inculpatul intimat P. M. se ală în arest de aproximativ 6 luni, timp în care consideră că scopul măsurii arestării preventive prevăzut de legiuitor a fost
atins iar inculpatul a conștientizat gravitarea și consecințele faptelor sale. Arată că în prezent la instanța de fond o parte din probe au fost administrate iar inculpatul nu poate influența în vreun fel bunul mers al procesului penal. Consideră că în acest moment se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură mai puțin restrictivă și neprivativă de libertate. Consideră că instanța nu poate să transforme măsura arestării preventive luată față de inculpat în urmă cu 6 luni într-o veritabilă executare a unei pedepse. Arată că în cauză nu s-a stabilit un raport de cauzalitate între obiectele găsite la inculpat cu ocazia efectuării percheziției și faptele reținute în sarcina sa. Arată că inculpatul odată pus în libertate dorește să-și găsească un loc de muncă ce să-i asigure mijloacele oneste de trai.
Inculpatul intimat P. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de parchet și judecarea sa în stare de libertate. Apreciază că instanța în mod corect a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z., în baza art.300 ind.2 Cod procedură penală raportat la art.160 ind.b Cod procedură penală, art.139 alin.1 și alin.3 ind.5 Cod procedură penală și art.145 ind.1 și art.143 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. M., fiul lui I. și V., născut la data de_ în Z., jud. S., cu domiciliul în com. Românași, sat C., nr.146, jud. S., CNP 1., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.30/A din data de_ a Judecătoriei Z., pronunțată în Dosar nr._, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.22/J/_ cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată - Judecătoria Zalău, până la soluționarea definitivă a cauzei sau intervenirea altui motiv de privare de libertate.
În baza art.145 ind.1 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.145 alin.1 ind.1 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la Judecătoria Zalău ori de câte ori este chemat;
să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către instanța de judecată, respectiv Postul de Poliție a com. Românași, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată - Judecătoria Zalău;
să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145 alin.2 ind.2 și alin.3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului P. M. că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
În baza art. 139 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus punerea în libertate a inculpatului P. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/J
din_ emis de către Judecătoria Zalău în dosar nr._, dacă nu este deținut sau arestat în altă cauză.
Punerea în executare a prezentelor dispoziții se va face potrivit prevederilor art.145 alin.2 ind.1 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_, emis în dosar nr.1095/P/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a) Cod penal și art.75 lit.c) Cod penal; inculpatul P. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 208 alin.1 și 4, 209 alin.1 lit. g și i C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p. și art. 37 lit. a C.p., respectiv art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p., și art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. și în stare de libertate inculpatul L. M. -A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal. În esență s-a reținut că inculpatul P. M. în datele de 29/_, 11/_ și 16/_, în baza unei rezoluții infracționale unice, după o prealabilă înțelegere, împreună cu inculpatul P. M., dar și împreună cu inculpatul minor L. M. -
A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracție, a săvârșit 5 acte materiale de furt calificat în dauna părților vătămate S. Jimmy’S C. C. S. Z. (Night Club Cleopatra), S. M. SS Z. (localul Cafe Rio), SS C. S.
Z. (Caffe Bijou), P. V. și C. I., sustrăgând diverse bunuri, inclusiv două autoturisme. Prin încheierea nr. 30/A din data de_ (f.351) inculpatul P. M. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de la 29 mai 2013 până la 26 iunie 2013 inclusiv. Prin încheierea din 22 iunie 2013 în baza art. 300 ind. 1 C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului (f.13), verificată în temeiul art. 3002 C.p.p. temeinicia și legalitatea măsurii arestări preventive, prin încheierea penală din data de_ a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. M. .
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au fost cel prevăzute de art.148 alin.1 lit. c și f Cod procedură penală.
În drept, potrivit art.3002 Cod procedură penală, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând conform art. 160 b Cod procedură penală, respectiv să dispună în funcție de caz, revocarea sau menținerea arestării preventive.
La momentul luării și menținerii măsurii arestării preventive, instanța a reținut că a existat indicii temeinice și probe, în sensul art.143 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea că inculpatul P. M., față de care se efectuează cercetarea, a săvârșit faptele, avându-se în vedere probatoriul administrat până la acel moment.
Astfel, indicii cu privire la săvârșirea faptei de furt calificat în formă continuată au rezultat din declarațiile inițiale ale inculpaților P. M., P. A.
, de recunoaștere a faptelor care se coroborează între ele dar și cu declarațiile
relevante ale părților vătămate I. B., Ș. Cornel, M. P., Borz I. D., P.
V. și C. I., declarațiile învinuitului (la acea dată) L. M. A., care a prezentat detaliat modul în care a participat la comiterea faptei împreună cu cei doi inculpați, declarațiile învinuitului (la acea dată) C. E. n Paul, declarațiile martorilor Boticaș Valentin-Doru, Boticaș Cosmin-Doru, Haiduc A. ; procesele- verbale de percheziție întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuința inculpaților și învinuiților, unde au fost găsite atât o parte din bunurile sustrase, cât și diverse bunuri apte a fi folosite la spargeri, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice întocmite cu aceste ocazii.
Instanța a apreciat că în cauză au fost îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f) Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.Cât privește pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului pentru ordinea publică, instanța reține că în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, sunt avute în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei, decurgând din modalitatea de săvârșire a acesteia, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.
Sub acest aspect, instanța a reținut că în privința inculpatului P. M. există indicii temeinice că ar fi comis un număr de cinci acte materiale de furt în mai puțin de o lună, fiind recidivist postcondamnatoriu, comițând faptele la foarte scurt timp de la liberarea sa condiționată, existând presupunerea că a atras în sfera infracțională împreună cu inculpatul P. A. și pe inculpatul minor (la acea data) L. M. -A. (f.49). Totodată există suficiente date din care să rezulte că inculpații pregătesc săvârșirea unei noi infracțiuni. Acest temei rezultă și din declarația numitului I. B. (f.140), care a auzit o înregistrare a unei convorbiri în cadrul căreia inculpatul P. M. prezenta intențiile sale infracționale legate de spargerea unui magazin de bijuterii din municipiul Z., convorbire purtată cu martorul C. E. n Paul și confirmată și de acesta (f.65).
Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere temeiurile de drept și de fapt avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului P. M., instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost luată și menținută în mod temeinic și legal, dar față de circumstanțele actuale ale cauzei aceste temeiuri s-au schimbat, nu mai este îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin.1 lit.c și lit. f teza II C.p.p. împrejurare față de care nu se justifică menținerea stării de arest preventiv, însă pornind de la complexitatea cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului instanța apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată sau de la executarea pedepsei în caz de condamnare se impune luarea față de acesta a unei alte măsuri preventive mai puțin coercitive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art.139 alin.1 C.proc.pen. măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Potrivit art.145 C.proc.pen. text la care face referire art.145 ind.1 alin.2 C.proc.pen. pentru a putea fi luată măsura obligării de a nu părăsi țara trebui să fie
îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 C.proc.pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. În ceea ce privește condiția prev. de art. 143 C.p.p., instanța apreciază că există indicii temeinice, în accepțiunea legală a prevederilor art.681 Cod procedură penală și art.5 pct.1 lit.c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, rezultând din probele evidențiate în actul de sesizare, probe care au fost analizate cu prilejul luării și menținerii măsurii arestării preventive, motiv pentru care instanța consideră că nu se impune reluarea unei astfel de analize.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului instanța a avut în vedere temeiurile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. c și lit.f C.p.p., iar pentru a stabili dacă se impune menținerea arestării preventive instanța trebuie să verifice dacă aceste temeiuri subzistă și dacă justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, prin raportare și la scopul măsurii preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - totuși acestea prezintă puncte de interferență astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și de datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Trebuie făcută o distincție între pericolul concret pentru ordinea publică și pericolul social al faptei penale reținută în sarcina inculpatului, pericolul social concret reprezentat de punerea în libertate a inculpatului nu poate fi prezumat exclusiv prin pericolul social generic, abstract al faptei.
În plus pericolul concret pentru ordinea publică chiar dacă există la un moment dat acesta trebuie evaluat periodic, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, perioada duratei arestului preventiv, atitudinea procesuală a inculpatului și stadiul procedurii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în deciziile relevante arată că, având în vedere gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea lor, unele infracțiuni pot suscita tulburări sociale de natură să justifice o arestare preventivă, cel puțin o perioadă, însă un asemenea pericol descrește neapărat cu trecerea timpului, și că, prin urmare, autoritățile judiciare trebuie să ofere motivații și mai clare pentru a justifica subzistența motivelor arestării ( I.A. c. Franței_, , Jiga
c. României_ ). Din dispozițiile CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului rezultă și cerința verificării duratei rezonabile a măsurii arestării preventive, durată care nu se pretează unei evaluări abstracte ( Patsuria c. Georgiei) și se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei. Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mai multe cauze (Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. De asemenea Curtea stabilește că art. 5.3 din Convenție
impune instanțelor naționale atunci când se confruntă cu necesitatea menținerii măsurii de arestare preventivă, să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională ( Jablonski c. Poloniei 33492/1996).
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, această noțiune nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1 C.pen., ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate.
Pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului P. M. privit ca rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate, în mod cert a fost mult diminuat având în vedere: timpul scurs de la data săvârșirii faptelor, perioada de arest preventiv a inculpatului, trimiterea în judecată pentru faptele pentru care a fost cercetat și administrarea în parte în faza cercetării judecătorești a probelor.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată de 6 luni de zile este apreciată de instanță că nu se mai încadrează noțiunii de durată rezonabilă prin raportare la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea duratei rezonabile a arestului preventiv, respectiv complexitatea cauzei, miza procesului, comportamentul procesual al părților și a organelor judiciare. Astfel, cauza penală nu este una foarte complexă întrucât deși inculpatul este cercetat pentru săvârșirea a patru acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de furt calificat, existența faptelor a fost deja probată, doi participanți la săvârșirea lor fiind deja condamnați definitiv, urmând astfel a se cerceta în cauză participarea în calitate de coautor a inculpatului la săvârșirea faptelor și nici miza procesului nu este una deosebită față de miza oricărui proces penal având ca obiect infracțiuni contra patrimoniului.
Nici în ceea ce privește temeiul avut în vedere la luare măsurii arestării preventive prevăzut de art.148 lit.c C.proc.pen. respectiv existența datelor că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, instanța nu are convingere că acesta subzistă în continuare după un interval de timp de 6 luni de la data reținerii acestui temei. Astfel, chiar dacă din probele administrate în faza de urmărire penală instanța a concluzionat că există date suficiente pentru a aprecia că inculpatul pregătește săvârșirea altor infracțiuni similare cu cea pentru care este cercetat, această rezoluție infracțională nu se poate aprecia că a persistat în timp după arestarea inculpatului și astfel că ar exista și în prezent pericolul săvârșirii din nou a unor infracțiuni contra patrimoniului utilizând obiectele găsite în urma percheziției la domiciliul acestuia, domiciliu care, de altfel este comun cu cel al
inculpatului P. A., condamnat pentru participarea la săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată pentru care este cercetat și inculpatul din prezenta cauză.
De asemenea instanța are în vedere și principiul de drept procesual penal prevăzut în art.5 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care regula în procesul penal este cercetarea în stare de libertate a inculpaților, arestarea preventivă fiind excepția, libertatea individuală și siguranța persoanei fiind inviolabile, potrivit art.23 din Constituția României. Astfel instanța trebuie să ia în considerare, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, și posibilitatea atingerii scopului măsurilor preventive prin luarea altor măsuri preventive mai puțin restrictive.
Instanța a considerat având în vedere faza procesuală în care se află cauza penală privind pe inculpatul P. M., că pentru atingerea scopului luării unei măsuri preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal, nu este indispensabilă menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a avut în vedere faptul că acesta nu are o calificare profesională, nu are un loc de muncă stabil sau o sursă de venit, potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat anterior în repetate rânduri la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, faptele pentru care este cercetat se rețin a fi comise la foarte scurt timp de la momentul eliberării din executarea pedepsei de 12 ani închisoare, în timpul liberării condiționate. Deși, toate aceste aspecte sunt în măsură să conducă instanța la presupunerea rezonabilă că inculpatul aflat în stare de libertate ar putea săvârși din nou infracțiuni contra patrimoniului, în condițiile în care pedeapsa cu închisoarea executată anterior pentru o durată foarte mare de timp nu și-a atins scopul de reeducare și de prevenție, în prezenta cauză existând indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a participat la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și pentru care coinculpații P. A. și L. M. A. au fost condamnați definitiv, această presupunere nu mai este apreciată ca fiind suficientă, după trecerea intervalului de timp de 6 luni în care inculpatul a fost arestat preventiv pentru a susține menținerea stării de arest preventiv a inculpatului atâta timp cât acest aspect legat de trecutul infracțional al inculpatului este singurul motiv care ar putea fi avut în vedere pentru menținerea stării de arest și atâta timp cât, raportat la criteriile arătate mai sus se apreciază că condiția duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv nu mai este îndeplinită în speță. Astfel, instanța consideră că nu sunt suficiente probe în cauză în acest moment care să justifice existența unei stări de pericol social concret, reprezentată de persoana inculpatului, probe care, după trecere unui interval semnificativ de timp de la data luării măsurii preventive trebuie să aibă o forță juridică însemnată pentru a convinge instanța că pericolul social persistă.
În concluzie, antecedentele penale anterioare ale inculpatului nu sunt suficiente pentru ca acesta să fie menținut în stare de arest o perioadă de timp atât de îndelungat. Mai mult, întrucât această împrejurare nu este niciodată susceptibilă de modificare, persistența sa ar trebui să conducă automat la perpetuarea sine die a stării de arest preventiv iar o astfel de modalitate de apreciere a oportunității menținerii în detenție a unei persoane este incompatibilă cu prevederile art.5
paragraf 3 din Convenție, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a drepturilor Omului ( hot. Belchev c. Bulgariei, Kuibishev c. Bulgariei).
Cu toate acestea, având în vedere împrejurările cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, pentru buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată se impune asigurarea unor garanții procesuale. În aceste condiții, menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesul inculpatului, impune luarea unei măsuri mai puțin restrictive de drepturi, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură apreciată de instanță că prezintă garanțiile necesare și suficiente pentru atingerea scopului prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
În ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prevăzută de art.145 C.proc.pen. propusă de către apărătorul inculpatului instanța a apreciat că nu este oportună luarea acestei măsuri față de inculpat întrucât domiciliul acestuia fiind în localitate C., com Românași, jud. S. șansele sale de reintegrare socială și implicit de găsire a unui loc de muncă pentru a obține în mod legal venituri necesare traiului zilnic ar fi extrem de reduse iar inculpatul nu are o altă locuință și de altfel, fiind condamnat și încarcerat o perioadă mare de timp anterior arestării în prezenta cauză acesta nu are legături stabile nici cu localitate de domiciliu și nici cu o altă localitate pentru a se putea individualiza măsura obligării de a nu părăsi localitatea astfel încât acesta să nu aducă atingere prin modul de individualizare drepturilor la viață privată și liberă circulație.
În consecință, potrivit art.139 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului P. M. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 ind.1 C.p.p. și punerea în libertate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Inculpatul a fost obligat să respecte obligațiile prevăzute de art.145 alin.11 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, sub supravegherea organelor de poliție și a instanțe care a dispus măsura.
Contra acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe L. Judecătoria Zalău, considerând că este nelegală și netemeinică deoarece pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpatului subzistă în continuare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și menținerea arestării preventive a inculpatului P. M. .
Recursul este întemeiat, pentru cele ce urmează:
Este de observat că motivarea instanței se bazează în principal pe faptul că motivul care a determinat arestarea preventivă nu mai subzistă, împrejurare față de care nu se justifică menținerea stării de arest preventiv, apreciind totodată că antecedentele penale ale inculpatului nu sunt suficiente pentru ca acesta să fie menținut în stare de arest o perioadă atât de îndelungată.
S-a mai arătat faptul că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pentru faptele de care este acuzat.
În schimb, tribunalul apreciază că acest pericol subzistă în continuare și decurge din gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, modul și mijloacele folosite constând, săvârșirea faptei cu mai mulți inculpați dintre care unul minor, sustragerea a 3 autoturisme pentru a înlesni valorificarea bunurilor sustrase dar și a-și asigura scăparea pentru a nu fi prinși, atenția deosebită acordată ștergerii
urmelor infracțiunilor, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat și nu în ultimul rând multitudinea de părți vătămate păgubite - 5, sunt de natură a provoca o reacție publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Motivarea instanței în sensul că pericolul social concret privind lăsarea în libertate a inculpatului ca urmare a săvârșirii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, chiar dacă nu a dispărut în totalitate în mod cert este diminuată, ținând seama de timpul scurs de la data luării măsurii, respectiv 6 luni, care în opinia instanței nu se mai încadrează noțiunii de durată rezonabilă prin raportare la circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența CEDO, nu este de natură să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Justificarea punerii în libertate a inculpatului prin raportare la unicul criteriu care este durata măsurii nu este suficient, pentru a aprecia că pericolul concret pentru ordinea publică a încetat. Un termen de 6 luni de zile nu poate în nici un caz fi considerat ca fiind excesiv. În acest sens, referirea la cauza I.A. c/a Franței este irelevantă având în vedere că arestul preventiv în cauza respectivă a durat aproape 3 ani.
În ce privește durata arestului preventiv, de circa 6 luni, tribunalul, apreciază că aceasta perioadă nu excede noțiunii de durată rezonabilă. Durata rezonabilă a arestului preventiv se apreciază în concret pentru fiecare cauză în parte prin raportare atât la complexitatea cauzei cât și la atitudinea procesuală a organelor judiciare și a inculpatului. În speță, deși cauza este una relativ complexă, ce privește trei inculpați și un număr de șapte fapte, durata procesului penal nu poate fi imputată activității organelor judiciare care au dat dovadă de celeritate, în mai puțin de o lună de la luarea măsurii arestării preventive inculpații au fost trimiși în judecată, iar în ce privește pe ceilalți doi coinculpați a fost pronunțată deja o hotărâre de către prima instanță la data de_ . Durata procesului penal în cel privește pe inculpatul P. M. este justificată de cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură obișnuită și readministrare a probelor în fața instanței de judecată. În condițiile date durata procesului penal și a arestului preventiv a inculpatului P. M. se încadrează în noțiunea de termen rezonabil, așa cum este apreciat acesta și în jurisprudența CEDO.
În consecință, tribunalul, în baza art.38515pct. lit.b Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Z., va casa hotărârea atacată și
rejudecând cauza în fond, în baza art.3002și 160/b Cod procedură penală și va
menține în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul
P. M. prin încheierea penală nr.30/A/_ a Judecătoriei Z. .
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei, reprezentând asistență juridică obligatorie acordată inculpatului, vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Z. .
Casează hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond, în baza art.3002 și
160/b Cod procedură penală, menține în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul P. M. prin încheierea penală nr.30/A/_ a Judecătoriei Z. .
Cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei reprezentând asistență
juridică obligatorie acordată inculpatului vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 29 noiembrie
2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. S. T. C. H. I. B. M.
Red.MS/_
Dact.BM/_ Ex.3
Jud. fond/P. D.M.
| ← Decizia penală nr. 139/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 117/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
