Decizia penală nr. 1283/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a2
DECIZIA PENALĂ NR.1283/R/2013
Ședința publică din 7 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul D. I. împotriva încheierii penale din data de_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. I., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av.Vomir Bizo
D., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. I. , solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, potrivit art.145/1 C.pr.pen., solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
În susținerea recursului arată că, de la momentul luării acestei măsurii, s-au schimbat temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, urmărirea penală fiind finalizată la data de 17 iulie 2013, partea vătămată a fost audiată, fiind necesară audierea doar a doi martori.
Solicită a se avea în vedere declarația părții vătămate dată în faza de urmărire penală și instanță, din care rezultă că aceasta s-a înțepat singură, precum și concluziile completării raportului de constatare medico-legală din care rezultă că nu se exclude posibilitatea autovătămării.
Pentru aceste considerente, apreciază că inculpatul nu ar influența buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult, cu cât acesta a recunoscut fapta comisă.
În subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri preventive, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de instanță
În consecință, solicită admiterea recursului formulat de inculpat.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției arată că în cauză nu există nici un element care să conducă la concluzia că se impune punerea în libertate a inculpatului, declarația părții vătămate făcută în fața instanței fiind explicabilă, raportat la multiplele declarații ale inculpatului, în mare parte contradictorii, prin existența unor dependențe economice și afective a părții vătămate raportat la inculpat, aspecte ce rezultă din dosarul cauzei.
Pe de altă parte, evoluția dosarului în faza de cercetare judecătorească, nu este de natură să conducă la concluzia că inculpatul lăsat în libertate ar avea un interes fundamental de a ajuta organele judiciare la aflarea adevărului.
Prin urmare, raportat la elementele ce au fost avute în vedere ca indicii la luarea măsurii arestării preventive, coroborate cu cele legate de gravitatea faptei comise, apreciază că nu se impune a se dispune punerea în libertate a inculpatului.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul D. I. , având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că soția sa este singură și are în întreținere o minoră de 10 luni.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 17 septembrie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C., în temeiul art.3002C.pr.pen. rap. la art. 160bal.1 și 3 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul D. I. , - fiul lui Z. și E., ns. la data de_ în com. Baciu, jud. C., cetățenie română, dom. în com. Gilău, sat Gilău nr. 1052, jud. C., f.f.lg. în com. Baciu, sat Mera nr. 330 A, jud. C., fără ocupație și loc de muncă, CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, măsură ce a fost menținută .
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul M. ui P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D.
I., reținându-se în sarcina sa că, la data de_ în vecinătatea imobilului nr.330 A din satul Mera, com. Baciu, jud. C., într-o rulotă folosită ca locuință, a lovit-o în piept - zona toracic anterior paramedian stâng, cu un obiect înțepător-tăietor (cuțit), pe numita B. E., concubina sa, care se afla în stare de graviditate, pe fondul unui conflict spontan, pe motiv de insatisfacție domestică.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 23 iulie 2013, fiind înregistrată sub nr._, în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 20 august 2013.
Prin Încheierea f.n de la data de_, instanța a constatat, în temeiul art. 300 ind. 1 C.pr.pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpat, menținând prevenția acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.3002din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a
inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002C.pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 31 iulie 2013, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art.143 C.pr.pen. coroborat cu art.148 alin.1 C.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, la termenul de judecată din_ a fost declanșată cercetarea judecătorească, fiind audiați atât inculpatul, cât și partea vătămată (f. 30-32). Fără a face o analiză în detaliu a acestor declarații, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, s-a constatat că acestea, deși aparent concordante sub aspectul mecanismului de producere a leziunii cauzate părții vătămate, nu sunt în măsură a înlătura indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii sesizate, declarațiile cuprinzând explicații neplauzibile asupra aspectelor care au determinat schimbările succesive ale declarațiilor părților și momentele la care au intervenit aceste schimbări.
Potrivit art.68 ind.1 C.pr.pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
În aprecierea instanței, aceste indicii constau în declarațiile inițiale date de părți, dar și actele medicale care privesc pe partea vătămată B. E.
, chiar și din declarația dată de partea vătămată B. E. în fața instanței de fond.
Or, în lumina jurisprudenței instanței de contencios european de la Strasbourg, forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Potrivit aceleiași jurisprudențe, rolul măsurii preventive este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit). Se poate conchide că măsura arestării preventive este o
excepție admisibilă de la prezumția de nevinovăție, raportat tocmai la indiciile temeiniciei faptei sesizate, fără ca pe fondul pricinii să se poată concluziona că instanța care a menținut prevenția inculpatului se raportează la o adevărată prezumție de vinovăție a acestuia.
În al doilea rând, sub aspectul condițiilor prevăzute la litera f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de peste 4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta este reflectat de gradul de pericol social abstract al infracțiunii de tentativă la omor, denotat de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, de gradul de pericol social concret al acestei infracțiuni - inculpatul exercitând acțiunea de violență care a pus în pericol viața părții vătămate pe fondul unei nemulțumiri minore legate de activitățile domestice ale cuplului, inculpatul săvârșind fapta asupra unei persoane de care era legat afectiv, dar și din datele care caracterizează persoana inculpatului - acesta fiind recidivist, cunoscut cu multiple antecedente penale inclusiv pentru infracțiuni comise cu violență (tâlhării), cea mai recentă condamnare datând din anul 2004, inculpatul fiind liberat condiționat la data de_ cu un rest de 968 zile închisoare.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și- a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp, în speță durata arestului de 2 luni și o săptămână nefiind în măsură să stingă ecourile faptei intenționate prin care s-a pus în pericol viața părții vătămate, mai ales la nivelul comunității restrânse din care făceau parte.
Pe de altă parte, necesitatea menținerii arestului preventiv transpare și din atitudinea procesuală a inculpatului (care își schimbă încontinuu declarațiile, oferind noi și noi detalii de natură a influența mersul procesului într-o turnură favorabilă lui, inclusiv sub aspectul indicării unor martori noi), subzistând riscul real ca o dată pus în libertate, să încerce să influențeze declarațiile pe care martorul nou încuviințat le-ar da în fața
instanței. Desigur că propunerea de probe este o expresie a dreptului la apărare, fiind în beneficiul cauzei să fie audiate toate persoanele care au luat cunoștință despre împrejurările concrete ale săvârșirii faptei deduse judecății, însă în contextul procesual dat, în care inculpatul însuși a recunoscut implicit că are ascendentul să influențeze declarațiile părții vătămate, se pune problema ca în aceeași manieră să încerce să influențeze și alte declarații ale martorilor încuviințați în cauză, risc acceptat inclusiv în jurisprudența Curții pentru a justifica refuzul liberării.
Toate aceste motive impun și justifică în continuare detenția preventivă a inculpatului, astfel că în baza art.3002C.pr.pen., rap. la art. 160bal.1 și 3 C.Pr.Pen s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, măsură care a fost menținută începând cu data de _
.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D. I., fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere orală, personal și prin apărător, s-a solicitat casarea încheierii atacate și,
rejudecând cauza, a se dispune în principal, revocarea măsurii arestării și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar subsidiar, potrivit art.145 și art.145/1 C.pr.pen., înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
În susținerea recursului s-a arătat că, de la momentul luării măsurii arestării, s-au schimbat temeiurile care au stat la baza, urmărirea penală fiind finalizată la data de 17 iulie 2013, partea vătămată a fost audiată, fiind necesară audierea doar a doi martori.
Declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală și din fața instanței relevă împrejurarea că, aceasta s-a înțepat singură, iar concluziile completării raportului de constatare medico-legală nu exclud posibilitatea autovătămării.
În aceste condiții, s-a apreciat că inculpatul nu ar influența buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult, cu cât acesta a recunoscut fapta comisă.
Ver if ic ând înche iere a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin Rechizitoriul nr.711/P/2013 din 17 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj de a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D. I. - pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art.20 rap. la art.174 C.pen.
Arestarea inculpatului s-a dispus la 10 iunie 2013, prin încheierea penală nr.53/C/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, temeiurile arestării fiind cele prev. de art.143 rap. la art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen.
Potrivit art.300/2 C.pr.pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160bC.pr.pen.
Tocmai această procedură a realizat-o instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei privind pe inculpatul recurent, constatând întemeiat la 17 septembrie 2013 că măsura arestării preventive este temeinică și leagă, subzistând temeiurile inițiale care au determinat arestarea și că acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului recurent.
Aceasta deoarece, în mod corect s-a constatat că subzistă indiciile temeinice în sensul art.68/1 C.pr.pen., respectiv, date din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii de către inculpat a faptei pentru care a fost arestat și, ulterior trimis în judecată, constând în aceea că, la data de_ în vecinătatea imobilului nr.330 A din satul Mera, com. Baciu, jud. C.
, într-o rulotă folosită ca locuință, a lovit-o în piept - zona toracic anterior paramedian stâng, cu un obiect înțepător-tăietor (cuțit), pe numita B. E.
, concubina sa, care se afla în stare de graviditate, pe fondul unui conflict spontan, pe motiv de insatisfacție domestică.
Rezultă aceste indicii din probele avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului și indicate în încheierea de arestare preventivă - proces verbal de cercetare la fața locului, constatările preliminare ale IML C., declarațiile inculpatului și ale martorilor P. Otilia și Alb Ida - precum și din cele administrate ulterior acestui moment și care, au fundamentat trimiterea în judecată.
Faptul că partea vătămată a avansat mai multe variante de derulare a incidentului, a cărui victimă a fost, așa cum, de altfel, și inculpatul a avut declarații oscilante ori că, completarea raportului de constatare medico- legală relevă împrejurarea că nu este exclusă nici posibilitatea autovătămării
- nu sunt împrejurări care să răstoarne radical, complet sau să anuleze indiciile comiterii faptei, nu reprezintă o schimbare a temeiurilor arestării - în sensul legii, cu atât mai mult cu cât, nu s-au dat explicații plauzibile asupra aspectelor care au determinat schimbările succesive ale declarațiilor părților și momentele la care au intervenit aceste schimbări.
Apoi, în mod întemeiat, judecătorul a constatat că subzistă și condițiile prev. de art.148 lit.f C.pr.pen., în sensul că inculpatul este acuzat a fi comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere în mod justificat, atât gravitatea acuzațiilor aduse, rezonanța socială în rândul comunității din care provin părțile, dar și persoana inculpatului - recidivist, cunoscut cu multiple antecedente penale, inclusiv pentru infracțiuni comise cu violență (tâlhării).
De asemenea, se apreciază și din perspectiva dispoz. art.136 C.pr.pen., că măsura arestării este, cel puțin la acest moment de debut al judecății, cea mai aptă a realiza scopul măsurilor preventive, în special
desfășurarea în bune condiții a judecății - mai ales în contextul unei poziții procesuale inconstante a inculpatului - apreciindu-se că temeiurile arestării sunt determinante, prevalează față de regula generală a cercetării unui acuzat în stare de libertate, astfel că, nu este oportun a se lua o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, față de inculpat.
Mai mult, starea de arest se circumscrie și exigențelor prev. de art.5 pct.1 lit.c din Convenția europeană a drepturilor omului, existând motive verosimile de a fi bănuit inculpatul că a comis o faptă penală.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau de netemeinicie a încheierii atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 100 lei, onorariu apărător din oficiu, sumă ce se va plăti din fondul
M. ui Justiției, în favoarea av. Vomir-Bizo D. .
În baza art.192 alin.2 C.pr.epn. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul D. I. - fiul lui Z. si E., născut la_, încarcerat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 17 septembrie 2013 a Tribunalului C. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Vomir Bizo D. .
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | Ș. | ANA C. |
GREFIER
M. B.
Red.A.C./Tehnred.A.C. 3 ex./_
Jud. fond: F. L.
| ← Decizia penală nr. 83/12. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 1017/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
