Decizia penală nr. 1254/2013. Tâlhărie
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1254/R/2013
Ședința publică din 02 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP
SS
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorul B.
I. V. împotriva deciziei penale nr.1578 din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa contestatorului. Cauza s-a luat fără citarea părților, conform art.391 alin.1 C.pr.pen.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare.
C U R T E A
Prin decizia penală nr.1578 din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.
I. V., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.719 din 7 iunie 2012 a Judecătoriei Cluj Napoca.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. timpul arestului preventiv, începând cu data de_ și până în prezent.
S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Capătă Antoniu.
A fost obligat recurentul B. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Prin contestația la executare înregistrată sub dosar nr._ al Curții de Apel Cluj condamnatul B. I. a solicitat anularea deciziei penale nr. 1578 din
8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, cu motivarea că instanța de recurs a judecat cauza în lipsa inculpatului și fără îndeplinirea procedurii ce acesta, în cauză fiind incidente condițiile prevăzute de art.386 lit.a C.p.p., că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzut de art.10 alin.1 lit.f -i/1 cu privire la care existau probe la dosar, fiind incidente dispozițiile art.386 lit.c C.p.p. și că instanța de recurs nu l-a ascultat pe inculpat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, incidente fiind dispozițiile art.386 lit.e C.p.p.
Cererea formulată de condamnat a fost judecată în principiu potrivit art.391
C.p.p. fără citarea părților.
1
Potrivit art.391 alin.1 C.p.p. instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prev. în art.386 lit.a-c și e, fără citarea părților.
Instanța considerând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art.386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Analizând cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul B. I.
, Curtea reține următoarele:
Condamnatul B. I. a fost judecat în stare de arest preventiv cu privire la infracțiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, iar la termenul din data de_ când s-a judecat cauza în recurs condamnatul a fost prezent, sens în care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.386 lit.a C.p.p.
La fel, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.10 lit.f-i/1 C.p..p. referitoare la încetarea procesului penal, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată condamnatul se exercită din oficiu și nu la plângerea prealabilă, nu a intervenit amnistia, prescripția sau decesul condamnatului, nu a fost retrasă plângerea prealabilă, neexistând această posibilitate, nu s-a dispus înlocuirea răspunderii penale și nici nu există o cauză de nepedepsire (art.386 lit.c C.p.p.).
În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.386 lit.e C.p.p., deoarece ascultarea condamnatului în recurs nu era obligatorie, întrucât acesta a fost condamnat la instanța de fond, doar dacă inculpatul era achitat la instanța de fond, exista obligația ascultării acestuia în recurs, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.386 lit.a,c și e C.p.p. dispoziții în baza cărora condamnatul a formulat cererea de contestație în anulare, în baza art.391 C.p.p. pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, cererea formulată de condamnatul B. I. împotriva deciziei penale nr.1578 din_ a Curții de Apel Cluj urmează să fie respinsă în principiu.
În baza art.192 alin.2 C.p.p. condamnatul urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 386 raportat la art. 391 Cod procedură penală respinge contestația în anulare a Deciziei penale nr. 1578 din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, formulată de B. I. V., aflat în Penitenciarul Gherla.
Obligă pe contestator la cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
V. G. | D. | P. | SS |
GREFIER
DS
Red.V.G./S.M.D.
2 ex./_
2
← Decizia penală nr. 1163/2013. Tâlhărie | Decizia penală nr. 468/2013. Tâlhărie → |
---|