Decizia penală nr. 1258/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a1
DECIZIA PENALĂ NR.1258/R/2013
Ședința publică din 02 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP
SS
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. M. , împotriva încheierii penale din 18 septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Urcan Ciprian, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține recursul formulat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Solicită a se reanaliza pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului raportat la starea de fapt, care rezultă din probele administrate în cauză. La dosar nu există decât declarațiile părților vătămate și ale unor persoane din anturajul acestora, care însă nu pot face referire directă la activitatea infracțională a inculpatului. Având în vedere și prezumția de nevinovăție care trebuie să guverneze procesul penal, apreciază că inculpatul poate să fie cercetat în stare de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate.
C U R T E A :
Prin încheierea penală din 18 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Sălaj în baza art.3002rap. la art. 160balin.(3) Cod procedură penală, s-a menținut în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. M. (fiul lui D. și E., născut la_ în Creaca,
jud.Sălaj, domiciliat în P., nr. 24A, com. Mirșid, jud. Sălaj CNP 1. ), prin
încheierea penală nr.24/C/_, pronunțată în dosar nr._ a Tribunalului Sălaj.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul av. S. M. a, care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile M. ui Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul C.
M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în formă continuată, prev. și ped. de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1 și alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și două infracțiuni de incest în formă continuată prev. și ped. de art.203 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a și b Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că inculpatul C. M. a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, partea vătămată C. M., în vârstă de 14 ani prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, raporturi sexuale ce s-au consumat cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână pe parcursul a 2 ani de zile. Același inculpat a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, partea vătămată C. M., în vârstă de 12 ani prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, raporturi sexuale ce s-au consumat cu o frecvență de câteva ori pe lună pe parcursul a 1 an de zile.
La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr._ și s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2013.
La primirea dosarului procedându-se din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu disp.art.3001Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală se constată că, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, prin încheierea din data de_, instanța a menținut în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. M. (fiul lui D. și E., născut la_ în Creaca, jud.Sălaj, domiciliat în P., nr. 24A, com. Mirșid, jud. Sălaj CNP 1. ), prin încheierea penală nr.24/C/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj.
În acest sens, s-a reținut că temeiul arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.24/C din 10 iulie 2013 a Tribunalului Sălaj este cel prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, respectiv că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă existența indiciilor temeinice, în sensul prevăzut de art.681Cod procedură penală, ale comiterii faptelor de către inculpat constând în aceea că inculpatul C. M. a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, partea vătămată C. M., în vârstă de 14 ani prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, raporturi sexuale ce s-au consumat cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână pe parcursul a 2 ani de zile. Același inculpat a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, partea vătămată C. M., în vârstă de 12 ani prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, raporturi sexuale ce s-au consumat cu o frecvență de câteva ori pe lună pe parcursul a 1 an de zile.
Prin actul de sesizare faptele inculpatului se încadrează juridic în două infracțiuni de viol în formă continuată, prev. și ped. de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1și alin.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și două infracțiuni de incest în formă continuată prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit.a și b Cod penal.
Prin urmare este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală ce a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinită și a doua condiție respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Acest pericol rezultă din natura infracțiunii reținute în sarcina
inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii ei.
Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații deosebit de grave este judecată în stare de libertate.
Față de cele arătate s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală iar temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În ședința de azi, _ , instanța a procedat din nou la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu disp.art.3002Cod procedură penală, raportat la art. 160 Cod procedură penală, reținându-se că, situația juridică mai sus prezentată și avută în vedere la data de _ , a rămas practic neschimbată iar în ce privește detenția provizorie, de circa două luni, în speță nu s-a depășit un termen rezonabil, astfel cum s-a statuat în practica CEDO, prin prisma interpretării date art. 5 pct.4 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, raportat la gravitatea deosebită a faptelor, de care inculpatul este acuzat.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul C. M. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.proc.pen.
Apărătorul inculpatului a invocat depășirea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei în prezenta speță.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr. 24 din 10 iulie 2013 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. M., pentru comiterea a două infracțiuni de viol și două infracțiuni de incest în formă continuată prev. de art. 197 alin.1, alin.2 lit b1 și alin.3 teza I Cod penal cu art. 41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa în vârstă de 14 ani prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, raporturi sexuale ce s-au consumat de 3 ori pe săptămână pe parcursul a doi ani de zile.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din 26 iulie 2013 inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru aceste infracțiuni, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Sălaj la 29 iulie 2013, sub nr._ iar la primul termen de judecată din 31 iulie 2013, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Sălaj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.d și f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate C.
M., coroborate cu declarațiile martorilor C. M., Lingurar B., Bota I.
, coroborate cu rapoartele de constatare medico-legală efectuate asupra victimei.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din
18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri s-a dovedit că nu au fost suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit.d și f C.proc.pen., Tribunalul Sălaj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de viol și incest se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea
publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea Europeană în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe pentru demonstrarea lipsei de temeinicie a susținerilor procurorilor.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele presupus a fi comise de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Urcan Ciprian, conform art 189 Cod procedură penală.
Recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial, conform art 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f. nr. din 18 septembrie 2013 a Tribunalului Salaj.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Urcan Ciprian.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
V. G. | D. | P. | , | SS |
GREFIER
DS
Red. D.P./M.N.
3 ex./_
Jud.fond.-M. S.
| ← Decizia penală nr. 117/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 188/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
