Decizia penală nr. 20/2013. Mentinere arest preventiv

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a2 cod operator 2618

DECIZIA PENALĂ NR. 20/R

Ședința publică din 29 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. C. - judecător

JUDECĂTORI: S. F. A.

G. O. M.

GREFIER: V. E.

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror B. I. V.

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul V. T. - CNP 1., fiul lui T. și M., născut la_ în S. u Marmației, domiciliat în S. u Marmației str. Titu Maiorescu nr. 40 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ prin care s-a menținut arestarea sa preventivă.

La apelul nominal se prezintă recurentul-inculpat V. T., în stare de arest preventiv, asistat de avocat desemnat din oficiu SA .

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind dacă-și menține recursul declarat, recurentul-inculpat V.

T. arată că și-l menține.

Cereri, excepții, nefiind formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului de față.

Apărătoarea recurentului-inculpat, avocat din oficiu SA, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea; susține că în cauză nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive. Inculpatul a comis infracțiunea pe fondul unor tulburări produse de alcool care, așa cum a declarat acesta, parcă "i-a luat mințile".

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului considerând că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive față de inculpat. De la precedenta soluție pronunțată de Tribunalul Maramureș privind această măsură nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea măsurii privative de libertate, nu s-a citit încă actul de sesizarte al instanței și nu s-a efectuat niciun act de cercetare judecătorească.

Recurentul-inculpat V. T. arată că la ora 22 era ora închiderii în acel bar însă la ora 22.30 a fost servit cu o băutură care parcă i-a luat mințile; dacă s-ar fi manifestat agresiv anterior nu ar mai fi fost servit cu alcool. Solicită admiterea recursului formulat.

T.

Asupra cauzei penale de față.-

Prin încheierea penală din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, Judecătoria Sighetu Marmației, în baza art. 300 indice 2 cod procedură penală raportat la art. 160 indice b cod procedură penală ca constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V. T. iar în temeiul art. 160 indice b alin. 3 cod procedură penală a menținut această măsură, respingând cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr. 2408/P/2012 din_, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul V. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b și art. 37 litera b cod penal.

În expunerea stării de fapt, s-a precizat în cuprinsul actului de sesizare că, în data de 8 noiembrie 2012 inculpatul, aflat în barul "La M. "; din localitatea

  1. u Marmației, sub imperiul consumului de băuturi alcoolice, și al furiei declanșate de lipsa câștigurilor în urma jocului la aparatele electronice din interiorul barului, a recurs la manifestări violente concretizate prin acțiuni de distrugere a aparaturii, pieselor de mobilier și geamurilor localului, provocând panică asupra celorlalți consumatori ,care indignați de conduita agresivă a inculpatului, au părăsi localul.

    Instanța de fond a reținut că, prin încheierea penală nr. 391 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._ la data de 9 noiembrie 2012, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, până la data de_ .

    Măsura privativă de libertate s-a fundamentat în drept, raportat la circumstanțele reale și personale ale faptei, pe dispozițiile art. 148 litera f cod procedură penală, fiind menținută prin încheierea penală nr. 345/R emisă de Tribunalul Maramureș la data de 13 noiembrie 2012.

    Dând aplicabilitate prevederilor art. 300 indice 1 cod procedură penală, prima instanță a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive prin încheierea pronunțată la 5 decembrie 2012.

    Conform art. 300 indice 2 cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, în timpul judecății, instanța legal sesizată este datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art. 160 indice b.

    Instanța de fond a reținut că aceste din urmă dispoziții legale stipulează că "în cursul judecății, se verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive";.

    Analizând actele și lucrările dosarului, din perspective temeiurilor de drept avute în vedere la momentul dispunerii și menținerii măsurii arestării, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv cele ale art. 143 și art. 148 litera f cod procedură penală, coresponzând și scopului vizat de art. 326 cod procedură penală, constând în buna desfășurare a procesului penal.

    Raportat la criteriile care disting între oportunitatea dispunerii măsurii privative de libertate sau a respingerii acesteia, particularitățile cauzei deduse judecății, instanța de fond a apreciat ca fiind întrunite condițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

    S-a precizat totodată că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei pluralități infracționale ce îmbracă forma concursului ideal compus din infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 cod penal.

    Luând drept criterii limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile ce compun concursul de infracțiuni, precum și exigențele vizate de art. 148 cod procedură penală, s-a constatat că doar în raport de infracțiunea incriminată prin dispozițiile art. 321 alin. 1 cod penal, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, astfel încât măsura arestării preventive își dovedește legalitatea și temeinicia din perspectiva reținerii indiciilor rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

    În privința circumstanțelor reale ale faptei, este de menționat că indiciile temeinice și rezonabile privind săvârșirea faptelor prezentate în actul de sesizare, converg către ideea acționării de o manieră violentă, prin distrugerea aparaturii, pieselor de mobilier și geamurilor localului, provocând semnificative

    prejudicii părții vătămate, conduita agresivă favorizată de consumul băuturilor alcoolice generând panică, indignarea persoanelor din interiorul barului și tulburarea ordinii publice.

    Analiza circumstanțelor personale ale inculpatului inclusiv din perspectiva conținutului fișei de cazier judiciar (filele 45-46 d.u.p) evidențiază un bogat trecut infracțional, inculpatul fiind anterior condamnat pentru o multitudine de infracțiuni în a căror componență se integrează acte de violență (tâlhărie, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, amenințare).

    Prima instanță a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate ar genera un inevitabil pericol concret pentru ordinea publică (constând în riscul reluării activității infracționale) în contextul în care fișa de cazier judiciar indică o pregnantă perseverență infracțională.

    Astfel, circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor precum și circumstanțele personale ale inculpatului conduc la concluzia că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, subzistă și în prezent, instanța de fond apreciind că în cauză se justifică menținerea arestării preventive a inculpatului, ținându-se seama de scopul măsurii, de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată precum și de persoana inculpatului.

    Având în vedere aspectele în precedent expuse, instanța de fond a constatat, în baza art. 300 indice 2 cod proc.pen. raportat la art. 160 indice b cod proc.pen., că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală. Pe cale de consecință, în lumina prevederilor art. 136 coroborat cu art. 160 indice b alin. 3 cod procedură penală, prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului; în baza considerațiilor mai sus prezentate, instanța de fond a respins solicitarea inculpatului, formulată prin apărător, privind revocarea măsurii arestării preventive, ca neîntemeiată.

    Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.

  2. , solicitând admiterea acestuia și judecarea sa în stare de libertate raportat la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și la faptul că nu se simte vinovat de comiterea acelor infracțiuni.

Examinând recursul declarat de inculpat în baza motivelor invocate și din oficiu, tribunalul constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr. 2408/P/2012 din_, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul V. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b și art. 37 litera b cod penal.

Pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, prin încheierea penală nr. 391 din_ a Judecătoriei S. u Marmației s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, fiind

emis mandatul de arestare preventivă nr.16/U/_, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. d și f Cod procedură penală.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sighetu Marmației la data de_ sub dosar nr._ .

Așa cum rezultă din actele dosarului și cum în mod corect a reținut prima instanță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate.

Astfel, pe lângă faptul că din datele cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile pentru care este trimis în judecată, tribunalul reține că față de acesta sunt incidente în continuare prevederile art.148 lit. d și f Cod procedură penală, respectiv în cauză există date din care rezultă că ar fi săvârșit cu intenție o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, după ce anterior a mai fost condamnat în mod repetat pentru infracțiuni similare. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică se au în vedere presupusele faptele comise, precum și modalitatea săvârșirii lor .

De altfel, analizând perioada scursă de la momentul arestării, tribunalul apreciază că aceasta este rezonabilă chiar și prin prisma jurisprudenței europene cu atât mai mult cu cât infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul sunt de un real pericol social.

Așa cum a menționat și instanța de fond, rezonanța socială a unor astfel de fapte, în rândul comunității locale, a căror frecvență de comitere este în creștere, conjugată cu circumstanțele reale și concrete ale comiterii faptei, îndreptățesc să se considere că în speță, în privința inculpatului, menținerea arestării preventive este o măsură proporțională și echilibrată fiind justificată de interesul legitim general care primează astfel, în raport cu interesele individuale ale inculpatului în plan procesual.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul V. T. - CNP 1., fiul lui T. și M., născut la_ în S. u Marmației, domiciliat în S. u Marmației str. Titu Maiorescu nr. 40 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din

care 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu SA se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

IER

B. C.

S.

F. A.

G.

O. M.

V.

E.

Red.GO/T.red.VE

_

ex.3.-

J. ecător la fond: P.

M.

R.

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar nr._ /a2 Minută

Dec. pen. nr. 20/R din _

Dispune:

În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. T. - CNP 1., fiul lui T. și M., născut la_ în S. u Marmației, domiciliat în S. u Marmației str. Titu Maiorescu nr. 40 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu SA se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

-copie-

Tribunalul Maramureș cod operator 2618

Dosar nr._ /a2 Minută

Dec. pen. nr. 20/R din _

Dispune:

În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. T. - CNP 1., fiul lui T. și M., născut la_ în S. u Marmației, domiciliat în S. u Marmației str. Titu Maiorescu nr. 40 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o menține.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul- inculpat să plătească statului suma de 130 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu SA se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil

pentru conformitate,

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _ /a2

din 29 ianuarie 2013

C ă t r e

PENITENCIARUL GHERLA

În cauza penală cu numărul de mai sus, privind pe inculpatul V. T. - CNP 1., fiul lui T. și M., născut la_ în S. u Marmației, domiciliat în S. u Marmației str. Titu Maiorescu nr. 40 județul M., arestat

preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla,

alăturat

trimitem,

în

copie,

dispozitivul deciziei penale nr. 20/R din _

.

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. V. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _ /a2

din 29 ianuarie 2013

C ă t r e

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

-SERVICIUL CONTABILITATE-

Alăturat vă trimitem un exemplar din dispozitivul deciziei penale nr. 20/R din 29 ianuarie 2013 prin care s-a dispus plata în avans a onorariului în sumă de 100 lei către avocatul desemnat din oficiu SA .

PREȘEDINTE GREFIER

B. C. V. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 20/2013. Mentinere arest preventiv