Decizia penală nr. 1327/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1327/R/2013

Ședința publică din 16 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: SS, judecător JUDECĂTORI: V. G.

DP

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr.1055 din 20 iunie 2013 a Judecătoriei Bistrița, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. Răzoare Nelia, din Baroul Bistrița, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit. b/1 C. pr. pen., cu aplicarea art.

181Cod penal, având în vedere că prin fapta comisă s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege. Solicită aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ prev. de art. 91 Cod penală, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și potrivit adeverinței depuse la dosar, acesta avea abilitatea necesară de a conduce pe drumurile publice un autovehicul și nu a fost pusă nicio persoană în pericol.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Asupra recursului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 17 iulie 2013, instanța constată că prin Sentința penală nr. 1055 din 20 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în același dosar, s-a dispus condamnarea inculpatului S. G. , fiul lui I. și V., născut la data de_ în municipiul Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație, domiciliat în com. F., nr.996, jud. Bistrița-Năsăud, C.I. seria XB, nr.3., CNP1911211060593, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu

1

aplic. art. 3201C. proc. pen. și art.74 lit. a C. pen. rap. la art.76 lit. e C. penal la pedeapsa de 5 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b Cod Penal.

Conform art. 81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care s-a stabilit un termen de

încercare de 2 ani și 5 luni .

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul Penal.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 250 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul S. G. domiciliază în comuna F., jud. Bistrița- Năsăud iar la data de_, în jurul orelor 19,00, a plecat cu autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ din localitatea de domiciliu spre localitatea Dumbrava, pe drum de țară după care în satul Strâmba a intrat pe DJ 172 C.

Din satul Strâmba, inculpatul a continuat să se deplaseze la volanul autoturismului susmenționat pe DJ 172 C spre satul Mijlocenii Bârgăului.

După ce a intrat pe DN 17 inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție care executa supravegherea și controlul traficului pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului, ocazie cu care inculpatul a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Se impune a se preciza că împreună cu inculpatul se aflau și martorii Svințiu Ezechil, Svințiu V., Ileni Aurel și Frim M. .

Din adresa nr.1541 din data de_, emisă de Primăria Comunei Livezile a rezultat că drumul comunal DC 6A care face legătura între localitățile Dumbrava și Strâmba face parte din categoria "drum deschis circulației publice".

De asemenea, din adresa nr. 673 din data de_, emisă de Primăria Comunei Josenii Bârgăului a rezultat că porțiunea de drum pe care a circulat inculpatul dinspre localitatea Dumbrava spre localitatea Strâmba pe str. Bisericii, face parte din categoria de "drum deschis circulației publice".

În consecință, inculpatul a condus autoturismul susmenționat, pe drum public, pe o distanță de aprox. 20 km.

Din adresa nr. 1. din data de_, emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud - Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul S. G. nu figurează în evidența informatizată ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, în consecință la data de_, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Bistrița a declarat recurs inculpatul S. G. .

În dezvoltarea motivelor de recurs acesta a solicitat casarea hotărârii pronunțate de către prima instanță și pronunțarea unei soluții de achitare. În opinia inculpatului, prin fapta comisă s-a adus atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 181C. penal.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului care la data de_, în jurul orelor 19, a

2

condus autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72

C. penal, respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în textul incriminatoriu, reduse cu o treime conform art. 3201Cod proc. penală, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În aceste condiții, susținerile inculpatului referitoare la lipsa de pericol social al faptei comise, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 181alin.2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Raportând aceste criterii la speța dedusă judecății, Curtea constată că inculpatul a luat autoturismul tatălui său fără știrea acestuia, că în autoturism se aflau martorii Svințiu Ezechil, Svințiu V., Ileni Aurel și Frim M. și că fapta acestuia de a conduce fără permis a pus în pericol nu numai pe cei patru pasageri dar și siguranța circulației pe drumurile publice.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr. 1055 din 20 iunie 2013 a Judecătoriei Bistrița.

Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. G. fiul lui I. și V., născut la data de_ în municipiul Năsăud, jud. Bistrița- Năsăud, cetățean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupație, domiciliat în comuna F., nr. 996, jud. Bistrița-Năsăud, CNP1911211060593, fără antecedente paenale, împotriva sentinței penale nr. 1055 din 20 iunie 2013 a Judecătoriei Bistrița.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

S.

S. V.

G.

D.

P. D.

S.

Red.S.S./dact V.R. 2 ex./_ Jud.fond: J. L.

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1327/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice