Decizia penală nr. 50/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR. 50
Ședința publică de la 26 iunie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T., președinte secție penală Judecător: D. B. Ț.
Judecător: I. D. H.
I. -M. O., grefier șef secție penală
Ministerul Public este reprezentat prin procuror Stana Pompilia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul formulat de inculpatul M. F. -M., fiul lui natural și al lui E. născut la data de 19 martie 1982, în prezent deținut la Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, în dosar nr._ /a1, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, asistat de av. P. M., în substituirea av. titular Crișan Otilia, cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, recurentul inculpat învederează instanței de judecată că a formulat recurs pentru judecarea sa în stare de libertate, întrucât mama sa este bolnavă.
La solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului declarat.
Apărătorul recurentului inculpat, av. P. M., învederează instanței de judecată că având în vedere atitudinea inculpatului care nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, își menține concluziile expuse până acum, cum că prezenta infracțiune este o infracțiune gravă. Însă cu toate acestea nu există la dosarul de urmărire penală decât declarația părții vătămate cu privire la cele întâmplate.
Din declarațiile altor persoane, raportat la persoana părții vătămate, reiese că aceasta este o persoană care consumă adesea alcool, existând dubii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat. Mai mult decât atât, inculpatul a fost poftit de către parte vătămată înăuntrul casei la o oră destul de târzie, oferindu-i-se un păhărel de palincă. Nu există probe suficiente care să justifice un pericol pentru ordinea publică persoana inculpatului.
Cu privire la infracțiunile de tâlhărie și violare de domiciliu, arată apărătorul recurentului inculpat, cu privire la acestea există doar declarația unui alt inculpat care a arătat că recurentul inculpat M. F. M. ar fi recunoscut față de el săvârșirea acestora.
Apreciază că recurentul inculpat nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, astfel încât nu se justifică menținerea stării arestului preventiv.
Pentru aceste considerente apărătorul inculpatului av. P. M., solicită instanței solicită instanței punerea în libertate a recurentului inculpat M. F. M. cu acordarea onorariului din oficiu pentru apărătorul desemnat.
Procurorul apreciază că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea condițiilor de legalitate și temeinicie, aceste temeiuri subzistând și în continuare.
Măsura arestării preventive a fost luată în conformitate cu prevederile art. 148, lit. a), și f) Cod procedură penală, reținându-se în sarcina inculpatului săvârșirea unei infracțiuni de viol, 4 infracțiuni de violare de domiciliu, 2 acte materiale de tâlhărie și o infracțiune de tentativă la
tâlhărie. Aceste infracțiuni apreciază reprezentanta Ministerului Public, sunt foarte grave, pedepsele prevăzute de lege fiind mai mare de patru ani. Acestea constituie temeiul și motivul prevăzut de dispozițiile art. 148, lit. f) prima condiție. Cât privește dispozițiile art. 148, lit. f) Cod procedură civilă, a doua condiție, având în vedere pericolul pentru ordinea publică pe care îl reprezintă recurentul inculpat, tocmai prin săvârșirea mai multor infracțiuni, și aceasta este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de recurentul inculpat M.
F. M. și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.
Recurentul inculpat M. F. M., având ultimul cuvânt, învederează instanței de judecată că nu este nimic adevărat din ceea ce se susține. Arată totodată că a fost dus la testul poligraf pe care la trecut. Își însușește concluziile formulate de apărătorul său, solicitând judecarea în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Prin incheierea penala din data de_ a Judecatoriei Simleu-Silvaniei in baza art. 3001Cod procedură penală,s-a constatat că, în mod legal și temeinic, s-a dispus față de inculpatul M.
F. M. măsura arestării preventive.
În baza art. 3001alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului M. F. -M., fiul lui natural și E., născut la data de_, în loc. Bobota, jud. Sălaj, domiciliat în comuna Bobota, sat Z., nr. 56, jud. Sălaj, CNP 1., cetățean român, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 27/A/_ pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Z. și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 21/J/_ .
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul în cuantum de 100 lei al avocatului din oficiu, dna Crișan Otilia, a fost înaintat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați Sălaj.
Pentru a pronunta aceasta hotara instanta a retinut urmatoarele
Prin Rechzitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de_ (dos. nr. 200/P/2013) a fost trimis în judecată inculpatul M. F. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p. și viol prev. de art. 197 alin.1 C.p. (parte vătămată F.
M. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p., cu art. 75 alin. 1 lit. c) C.P și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C. p. (parte vătămată G. M. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2
C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C.p. și tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C.p raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C.
p. (parte vătămată G. P. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c ) C.p. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C. p. (parte vătămată R. N. ), totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p
S-a reținut că partea vătămată F. M. locuiește singură, în localitatea D., la marginea satului, cea mai apropiată casă locuită fiind situată la aproximativ 200 de metri. în tot satul mai locuiesc aproximativ 25 de persoane, aproape toți fiind mai în vârstă decât partea vătămată care are 60 de ani. Inculpatul M. F. cunoaște bine această localitate, pe care o tranzitează de fiecare dată când se deplasează de la domiciliul său din Z. în localitatea Doh, la fratele M. Mircea. O cunoștea inclusiv pe partea vătămată și știa faptul că aceasta locuiește singură de când i-a decedat soțul.
În data de_, inculpatul s-a deplasat cu căruța în satul Doh, la fratele său, M. Mircea. A stat în localitate până spre seară, când sa dus la locuința fratelui său cu care a consumat băuturi alcoolice. Seara, după ora 22, inculpatul a plecat spre Z. . Ajuns în satul D., s-a hotărât să treacă pe la partea vătămată. Ajungând la locuința acesteia a strigat-o la ușă, iar partea vătămată, care era singură acasă, i-a deschis, crezând că este un consătean. Văzându-1 pe inculpat, pe care 1-a recunoscut, 1-a invitat înăuntru, deoarece inculpatul i-a cerut un foc, fiind fumător.
La scurt timp după accesul în locuință, inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată să întrețină raporturi sexuale cu el, profitând de faptul că persoana vătămată fiind învârstă și bolnavă nu a putut opune rezistență fizică. În cursul desfășurării acestei fapte, partea vătămată i-a cerut în
mod repetat inculpatului să o lase în pace și să părăsească locuința, însă inculpatul a refuzat să părăsească locuința, iar auzind că partea vătămată a început să strige după ajutor, inculpatul i-a spus că bagă cuțitul în ea dacă nu tace. Fiind speriată, partea vătămată nu s-a mai opus și nici nu a mai strigat după ajutor.
După un prim raport sexual, inculpatul a fumat o țigară și i-a permis părții vătămate să se odihnească, iar aceasta profitând de neatenția inculpatului a ieșit în curtea locuinței sale, unde din nou a început să strige după ajutor. Acestea se întâmplau după miezul nopții, iar martora Budai V.
, care în noaptea respectivă se afla la locuința lui Deac Jeni (cea mai apropiată casă locuită), conformă faptul că a auzit câinii lătrând, astfel că a ieșit afară și a auzit-o pe F. M. strigând după ajutor. Însă, fiindu-i frică din cauza faptelor petrecute anterior în sat (tâlhăriile comise în 2013), a intrat încasă și s-a închis, fără a-i spune gazdei, care e bolnavă cu inima, ce a auzit (f.74- 75).
Aceste aspecte confirmă faptul că raportul sexual dintre partea vătămată și inculpat nu a fost unul liber consimțit.
Inculpatul a ieșit în curte după partea vătămată și a prins-o, partea vătămată căzând la pământ. Inculpatul a tras-o înapoi în locuință. Partea vătămată s-a prins de râzătoare, astfel că inculpatul a lovit-op peste mâini, până partea vătămată a cedat, după care a tras-o înapoi în casă. Declarația părții vătămate referitoare la acest aspect este confirmată de Raportul de constatare medico-legală nr. 586/II/c/4 din_, care atestă leziuni la nivelul antebrațului drept al părții vătămate, care pot data din noaptea de 11/_ și s-au putut produce prin cădere și lovire de corpuri dure (f.37).
După ce au ajuns în locuință, inculpatul a mai întreținut încă un raport sexual cu partea vătămată.
După consumarea acestuia, partea vătămată a cerut să o lase să iasă la WC, unde a rămas mai mult timp, chiar dacă nu avea necesități fiziologice. Astfel, inculpatul s-a îmbrăcat și a plecat. După ce a ieșit din curte, partea vătămată s-a dus la colțul casei de unde a văzut că inculpatul a plecat pe jos spre localitatea Doh.
Inculpatul a ajuns în Doh și s-a dus la locuința fratelui său, unde a bătut la geam. În camera respectivă dormea martora M. Florica-A., care 1-a lăsat în locuință, iar inculpatul i-a povestit martorei că a fost in D., la F. M., cu care a stat la povești (f.77). Toate acestea s-au întâmplat în jurul orei 03-0330 . Și martora M. Melinda, cumnata inculpatului confirmă aceste aspecte, precum și faptul că inculpatul a revenit la locuința lor (f.79). Cele două martore au relatat aceste aspecte și și-au menținut declarațiile și cu ocazia confruntării efectuate cu inculpatul (f. 87). Chiar și martorul M. Mircea, fratele inculpatului a arătat că el a plecat la pădure după ora 21, iar când a revenit acasă pe la ora 23, inculpatul nu se mai afla la ei, nici lângă casă unde se culcase. În dimineața următoare însă, când a ieșit din casă pe la ora 5, 1-a găsit pe inculpat dormind în prima cameră dinspre ușă, ulterior aflând de la fiica sa că acesta a revenit la ei pe la ora 03.30, M.
Florica fiind ceea care 1-a lăsat înăuntru.
În dimineața zilei următoare, în jurul orei 05, inculpatul s-a dus cu fratele său la martorul Codrea Gheorghe de la care au cerut împrumut ștraful, motivând că cel al inculpatului s-a stricat în pădure.
După un timp au revenit, tractând și ștraful inculpatului, iar martorul l-a sudat. Deși i-a întrebat, cei doi nu i-au relatat martorului în ce împrejurări s-a rupt ștraful (f.82).
Având în vedere declarațiile martorilor M. Florica, M. Melinda și Codrea Gheorghe, rezultă clar că inculpatul a plecat cu ștraful său spre D. în noaptea de_ și a revenit în Doh, dimineața, în jurul orei 03-0330, iar pe drum ștraful acestuia s-a rupt, fiind tractat în Doh în dimineața zilei de_ . în mod cert, ștraful s-a rupt pe drumul dintre Doh și D. .
Referitor la repararea ștrafului, inculpatul a dat declarații oscilante, inițial afirmând că a mers împreună cu M. Mircea la martorul Codrea, ulterior precizând că a mers M. Mircea singur, iar el s-a dus acolo mai târziu, dat fiind că avea o osie care era "coaptă" dar fără a fi ruptă (f. 17). Desigur că ruperea osiei nu se explică în varianta susținută de inculpat (că seara a rămas la locuința fratelui său), dar este confirmată de martorul Codrea Gheorghe.
După formularea plângerii, partea vătămată a fost examinată medico-legal, pe lângă leziunile de la nivelul mâinii rezultând și leziuni în sfera genitală care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual, confirmând și sub acest aspect declarațiile părții vătămate (f.37)
Inculpatul a fost reținut, fiind coleg de cameră în arest cu martorul O. Dănuț, iar din declarațiile acestuia din urmă rezultă că inculpatul i-a relatat că a fost mers la o femeie la care a stat 3 ore și cu care a întreținut relații sexuale. Totodată s-a interesat ce pedeapsă ar putea primi pentru această faptă (f.21).
Din toate aceste probe rezultă în mod cert faptul că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni pentru care este acuzat, respectiv violare de domiciliu și viol.
Nesinceritatea declarațiilor inculpatului rezultă din faptul că versiunea acestuia, cum că peste noapte a rămas și a dormit la locuința fratelui său este contrazisă atât de declarațiile părții vătămate, dar mai ales de declarațiile martorilor M. Mircea, M. Melinda, M. Florica, Codrea Gherghe și O. Dănuț, din declarațiile cărora rezultă o altă stare de fapt.
Referitor la cele trei infracțiuni de tâlhărie și trei infracțiuni de violare de domiciliu, săvârșite de M. F. în cursul anului 2011 împreună cu Alesuțan F. -A., rezultă următoarea stare de fapt :
M. F. și Alesuțan F. se cunosc de mult timp cei doi fiind consăteni și prieteni. În după-amiaza zilei de_, cei doi s-au aflat la locuința lui M. F. de unde au plecat împreună la locuința bunicii lui Alesuțan F., care nu se afla acasă. Aici, cei doi și-au confecționat cagule dintr-un pantalon de trening de culoare închisă.
Având asupra lor acestea, au revenit la locuința inculpatului M. F. unde au rămas până seara târziu. Au plecat din nou împreună, martora M. E. întrebându-i unde se duc, dar cei doi au zis că nu e treaba ei.
Împreună s-au deplasat în satul D., despre care M. F. cunoștea că este locuit de persoane puține și în vârstă. S-au deplasat la locuința părții vătămate G. M. . Prin forțarea ușii de acces au pătruns în locuință, având fețele acoperite cu măști, de unde prin violențe și amenințări cu un cuțit, au sustras suma de 20 lei, 21 țuică și un borcan cu untură.
Înainte de a părăsi locuința părții vătămate, învinuiții au tăiat firul telefonului din locuința părții vătămate și au amenințat-o că dacă va anunța pe cineva despre comiterea faptei se vor întoarce.
Atât partea vătămată cât și martorul Alesuțan F. confirmă faptul că ei au agresat-o pe partea vătămată, care a și căzut la pământ, după care au sustras bunurile susmenționate. Conform adeverinței medicale emisă la data de_ de Dr. Cozma G., partea vătămată G. M. în urma violențelor exercitate asupra sa a suferit următoarele leziuni: hematom gemian stâng prin contuzie, contuzie umăr și braț stâng, contuzie prin cădere șold stâng.
Având asupra lor bunurile sustrase inculpatul și martorul au ieșit pe stradă și s-u deplasat la locuința părții vătămate G. P., care de asemenea locuia singur și era în vârstă de 84 de ani.
Au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuință, de unde tot prin, violență și amenințare au încercat să sustragă bani și bunuri.
La un moment dat, în timp ce căutau bani în locuința părții vătămate, este posibil ca ci doi să fi auzit gălăgie afară, întrucât partea vătămată G. M. a anunțat vecinii despre cele întâmplate. Inculpatul și martorul Alesuțan au părăsit locuința și curtea părții vătămate G. P. fără să sustragă bani sau bunuri.
Martorul Deac V., fiind alertat de partea vătămată G. M. despre cele întâmplate, a declarat că a văzut la locuința părții vătămate G. P. lumină atât în afară cât și în locuință, și 1-a auzit pe partea vătămată strigând după ajutor, că cineva îl omoară.
Pe drum, inculpatul M. F. și-a aruncat cagula pe care a purtat-o la comiterea acestor fapte. Cagula a fost ridicată în data de_ de organele de poliție, fiind trimisă pentru recoltarea probelor ADN, aspect despre care a aflat și M. F. .
Cei doi s-au întors la locuința inculpatului M. F., având asupra lor sticla de palincă. Acest aspect este confirmat atât de declarațiile martorului Alesuțan F. dar și de cele ale martorei
M. E., care a confirmat și că Alesuțan avea în buzunar ceva negru - cagula folosită de acesta la comiterea faptelor. Cei doi i-au spus martorei unde au fost pe timpul nopții, din palinca adusă consumând și martora M. E. .
În data de_, organele de poliție au căutat și au audiat mai multe persoane care se aflau în cercul de suspecți, printre care și pe inculpatul M. F. . Dintre toți aceștia, inculpatul M. F. a fost singurul care la vederea organelor de poliție a fugit în pădure, încercând să nu fie prins (f. 129-130). Explicațiile sale cum că a fugit de frică sunt nejustificate în ipoteza în care acesta nu a participat la comiterea faptelor.
Mai mult, 4 dintre suspecți au fost duși pentru testarea cu aparatul poligraf, iar dintre aceștia inculpatul M. F. este singurul la care a rezultat că răspunsurile date la întrebările relevante au provocat modificări specifice comportamentului simulat (f.248).
Chiar dacă acesta este doar un indiciu, raportat la împrejurarea că toate celelalte persoane suspectate, (despre care nici ulterior nu au rezultat probe că ar fi fost auotrii faptelor), au relevat un comportament sincer, subliniază credibilitatea rezultatului testării.
Martora M. E., a declarat inițial că în seara de 10/_, fiul ei M. F. a rămas acasă cu ea. I-au fost aduse fia cunoștință declarațiile martorului Alesuțan F., după care a fost "confruntată cu acesta. înainte de confruntare, cei doi au avut o convorbire, ambientală, care a fost înregistrată și din care rezultă că martora, își face griji pentru faptul că a consumat și ea din palinca provenită din infracțiune, și se teme pentru soarta ei:
"Of..., în ce hal suntem amu...."
În ziua următoare și martora M. E. a fost testată cu aparatul poligraf, și în cazul ei, răspunsurile date la întrebările relevante au provocat modificări specifice comportamentului simulat (f.352).
Fiind audiată în calitate de martor și sub prestare de jurământ, aceasta a revenit asupra declarațiilor anterioare, a recunoscut faptul că inculpatul a plecat de acasă în noaptea în care s-au comis faptele împreună cu Alesuțan F., iar când au revenit, Alesuțan avea asupra sa o sticlă de palincă și în buzunar avea ceva negru, care putea fi o cagulă. Negarea în continuarea a faptului că a consumat din palinca rezultată din infracțiuni se poate explica prin faptul că martora nu a dorit să se autoincrimineze pentru vreo infracțiune de tăinuire.
O ultimă probă care demonstrează că inculpatul M. F. este coautor la faptele cercetate rezultă din declarația martorului O. Dănuț. În noaptea în care cei doi au fost colegi de cameră în arest, M. F. i-a relatat martorului nu doar că a întreținut relații sexuale cu F. M., ci și că nu va recunoaște această faptă, la fel cum a procedat și când a fost cercetat în 2011 pentru aceste tâlhării, când la fel a negat și a rămas nepedepsit. Singurul aspect pentru care își făcea griji era legat de rezultatul probelor ADN ridicate de pe cagula pierdută de el după comiterea faptelor. Declarația martorului O. Dănuț care a înțeles din relatarea inculpatului că cagula găsită de poliție i-a aparținut, se coroborează cu cea a lui Alesuțan F. care a declarat că inculpatul și-a aruncat cagula după faptă, dar și cu a martorei M. E., care la întoarcerea celor doi în locuință, doar asupra lui Alesuțan a văzut un obiect negru care putea ficagula folosită.
Inculpatul și-a făcut griji în privința testului ADN deoarece nu a reținut faptul că în urma expertizei de pe cagulă ridicată nu s-au putut recolta probe biologice apte să ducă al stabilirea unui profil genetic, astfel că nu avea de ce să se teamă.
În perioada 10-_, pe timp de noapte, inculpatul tot împreună cu martorul Alesuțan F.
-A., a pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate R. N. din satul Z. nr.59, având fețele acoperite cu măști, de unde prin violențe și amenințări au sustras suma de 150 lei.
Conform adeverinței medicale emisă la data de_ de Dr. Vaida D. Floare, partea vătămată R. N. în urma violențelor exercitate asupra sa a suferit următoarele leziuni: contuzie membru superior stâng și lateral stâng vechi de două săptămâni, hematom fața anterioară braț stâng, echimoze față posterioară antebraț stâng și mână stângă.
Și cu privire la aceste fapte, martorul Alesuțan F. a recunoscut că a săvârșit fapta, indicându-l ca și coautor pe inculpatul M. F. .
Având în vedere probele administrate cu privire la celelalte fapte, nu există nici un motiv pentru care declarațiile martorului Alesuțan F. ar trebui puse sub semnul îndoielii.
Inculpatul a fost confruntat cu martorul Alesuțan F., fiecare menținându-și declarațiile. Cerându-i-se o explicație, pentru care Alesuțan 1-ar indica pe el ca fiind coautor la aceste fapt,
inculpatul a afirmat că ei sunt certați deoarece în vara anului 2011 Alesuțan a bătut-o pe mama inculpatului (f.323).
Chiar și acest aspect este nesincer, deoarece anterior confruntării a fost înregistrată discuția ambientală dintre cei doi, din aceasta rezultând clar că se înțeleg bine, inculpatul chiar cerând martorului să meargă pe la mama lui, și să-1 sune apoi pe inculpat pentru a putea vorbi cu ea. Mai mult, i-a relatat martorului Alesuțan și faptul că O. Dănuț este sifon (cu referire evidentă la declarația de martor a acestuia din urmă) - termen folosit dd deținuți pentru persoanele care relatează poliției anumite informații aflate în arest sau penitenciar (f.339).
În noaptea de 11/_ inculpatul M. F. M., după ce a pătruns în locuința părții vătămate F. M. cu acordul acesteia, a refuzat să părăsească locuința părții vătămate la solicitarea acesteia și a întreținut prin constrângere relații sexuale normale cu partea vătămată.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin Încheierea de ședință nr. 27/A din 16 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 21/J_ pentru 29 zile.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiul de drept avut în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, cât și cu privire la momentul judecării prezentei, instanța constată că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin.1 lit f) Cod procedură penală, corespunzând și scopului prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, constând în buna desfășurare a procesului penal.
În acest sens, instanța apreciază că la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au existat indicii temeinice, în sensul art.143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 f) C.p.p.
Mai mult, instanța reține că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Potrivit art.3001alin.1 Cod procedură penală, "după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive";, iar conform art.3001alin.3 Cod procedură penală, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică
Referitor la existenta unor probe sau indici temeinice ca inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală se retine ca potrivit art. 63 alin. 1 C.pr.pen constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei. De asemenea constituie "indicii temeinice"; conform art. 68 ind. 1 C.p.p. atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Acestor noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosita de art. 5 pct. 1 lit. c) din CEDO, respectiv conform jurisprudenței CEDO în materie - fapte sau informații de natură să convingă un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune (c. Varga c. României; Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit; Talat Tepe c. Turciei; K-F c. Germaniei) fară a fi necesar a se putea formula o acuzare completă.
În cauza de față, din analiza probelor existente în dosarul de urmărire penală instanța apreciază că există indicii temeinice asupra săvârșirii de către inculpatul a faptelor reținute în rechizitoriu, respectiv faptul că acesta în noaptea de 11/_ s-a aflat în locuința părții vătămate F.
M. din loc. D. și că prin constrângere a întreținut relații sexuale cu aceasta, refuzând să părăsească locuința părții vătămate la solicitarea acesteia.. Sunt relevante în acest sens declarațiile părții vătămate care se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația martorilor Budai V., M. Melinda, M. Florica Andreia, Codrea Gheorghe și raportul de constatare medico legală 586/II/c/4 din_ . Partea vătămată declară că inculpatul a pătruns în locuința acesteia în data de_ în jurul orei 23.00, sub pretextul de a-i da un foc pentru țigară, partea vătămată i-a permis accesul, iar ulterior după aproximativ 10-15 minute, prin constrângere și amenințând-o pe partea vătămată că o va omorî cu cuțitul aflat pe masă,a întreținut cu aceasta un raport sexual normal. Partea vătămată a reușit ulterior să iasă afară din casă strigând-o din curte pe vecina sa Jenica, dar a fost urmărită de inculpat care a târât-o înapoi în casă, iar când a reușit să se prindă cu mâinile de răzător inculpatul a lovit-o peste mâini și a dus-o cu forța în casă. Aceste declarații ale părții vătămate se coroborează cu declarația martorei Budai V. care declară că în
noaptea de 11/_ aflându-se la locuința numitei Deac Jeni, aflată în vecinătatea locuinței părții vătămate F. M., la aproximativ 200m, în jurul orei 02.30 a auzit gălăgie afară, a ieșit în curte și a auzit-o pe partea vătămată strigând"; lasă-mă, lasă-mă, V., ajută-mă!";, dar se coroborează și cu constatările din raportul de constare medico legală potrivit căruia partea vătămată prezintă pe fața laterală a antebrațului drept o echimoză violacee centrată de o excoriație acoperită cu cruste brune, leziuni care s-au putut produce prin cădere și lovire de corpuri dure, în cadrul unei heteropropulsii și pot data din noaptea de 11/_ .
De asemenea prin raportul de constatare medico legală s-au constat leziuni în sfera genitală a părții vătămate care s-au putut produce în cadrul unui raport sexual.
Referitor la cele trei infracțiuni de tâlhărie și trei infracțiuni de violare de domiciliu, săvârșite de M. F. în cursul anului 2011 împreună cu Alesuțan F. -A., instanța reține că inculpatul M. F. și Alesuțan F. se cunosc de mult timp cei doi fiind consăteni și prieteni. În după-amiaza zilei de_, cei doi s-au aflat la locuința lui M. F. de unde au plecat împreună la locuința bunicii lui Alesuțan F., care nu se afla acasă. Aici, cei doi și-au confecționat cagule dintr-un pantalon de trening de culoare închisă.
Având asupra lor acestea, au revenit la locuința inculpatului M. F. unde au rămas până seara târziu. Au plecat din nou împreună, martora M. E. întrebându-i unde se duc, dar cei doi au zis că nu e treaba ei.
Împreună s-au deplasat în satul D., despre care M. F. cunoștea că este locuit de persoane puține și în vârstă. S-au deplasat la locuința părții vătămate G. M. . Prin forțarea ușii de acces au pătruns în locuință, având fețele acoperite cu măști, de unde prin violențe și amenințări cu un cuțit, au sustras suma de 20 lei, 21 țuică și un borcan cu untură.
Înainte de a părăsi locuința părții vătămate, învinuiții au tăiat firul telefonului din locuința părții vătămate și au amenințat-o că dacă va anunța pe cineva despre comiterea faptei se vor întoarce.
Atât partea vătămată cât și martorul Alesuțan F. confirmă faptul că ei au agresat-o pe partea vătămată, care a și căzut la pământ, după care au sustras bunurile susmenționate. Conform adeverinței medicale emisă la data de_ de Dr. Cozma G., partea vătămată G. M. în urma violențelor exercitate asupra sa a suferit următoarele leziuni: hematom gemian stâng prin contuzie, contuzie umăr și braț stâng, contuzie prin cădere șold stâng.
Având asupra lor bunurile sustrase inculpatul și martorul au ieșit pe stradă și s-u deplasat la locuința părții vătămate G. P., care de asemenea locuia singur și era în vârstă de 84 de ani.
Au pătruns prin forțarea ușii de acces în locuință, de unde tot prin, violență și amenințare au încercat să sustragă bani și bunuri.
La un moment dat, în timp ce căutau bani în locuința părții vătămate, este posibil ca ci doi să fi auzit gălăgie afară, întrucât partea vătămată G. M. a anunțat vecinii despre cele întâmplate. Inculpatul și martorul Alesuțan au părăsit locuința și curtea părții vătămate G. P. fără să sustragă bani sau bunuri.
Martorul Deac V., fiind alertat de partea vătămată G. M. despre cele întâmplate, a declarat că a văzut la locuința părții vătămate G. P. lumină atât în afară cât și în locuință, și a auzit-o pe partea vătămată strigând după ajutor, că cineva o omoară.
Pe drum, inculpatul M. F. și-a aruncat cagula pe care a purtat-o la comiterea acestor fapte. Cagula a fost ridicată în data de_ de organele de poliție, fiind trimisă pentru recoltarea probelor ADN, aspect despre care a aflat și M. F. .
Cei doi s-au întors la locuința inculpatului M. F., având asupra lor sticla de palincă. Acest aspect este confirmat atât de declarațiile martorului Alesuțan F. dar și de cele ale martorei
M. E., care a confirmat și că Alesuțan avea în buzunar ceva negru - cagula folosită de acesta la comiterea faptelor. Cei doi i-au spus martorei unde au fost pe timpul nopții, din palinca adusă consumând și martora M. E. .
În data de_, organele de poliție au căutat și au audiat mai multe persoane care se aflau în cercul de suspecți, printre care și pe inculpatul M. F. . Dintre toți aceștia, inculpatul M. F. a fost singurul care la vederea organelor de poliție a fugit în pădure, încercând să nu fie prins (f. 129-130). Explicațiile sale cum că a fugit de frică sunt nejustificate în ipoteza în care acesta nu a participat la comiterea faptelor.
Mai mult, 4 dintre suspecți au fost duși pentru testarea cu aparatul poligraf, iar dintre aceștia inculpatul M. F. este singurul la care a rezultat că răspunsurile date la întrebările relevante au provocat modificări specifice comportamentului simulat (f.248).
Chiar dacă acesta este doar un indiciu, raportat la împrejurarea că toate celelalte persoane suspectate, (despre care nici ulterior nu au rezultat probe că ar fi fost auotrii faptelor), au relevat un comportament sincer, subliniază credibilitatea rezultatului testării.
Martora M. E., a declarat inițial că în seara de 10/_, fiul ei M. F. a rămas acasă cu ea. I-au fost aduse fia cunoștință declarațiile martorului Alesuțan F., după care a fost "confruntată cu acesta. înainte de confruntare, cei doi au avut o convorbire, ambientală, care a fost înregistrată și din care rezultă că martora, își face griji pentru faptul că a consumat și ea din palinca provenită din infracțiune, și se teme pentru soarta ei:
"Of..., în ce hal suntem amu...."
În ziua următoare și martora M. E. a fost testată cu aparatul poligraf, și în cazul ei, răspunsurile date la întrebările relevante au provocat modificări specifice comportamentului simulat (f.352).
Fiind audiată în calitate de martor și sub prestare de jurământ, aceasta a revenit asupra declarațiilor anterioare, a recunoscut faptul că inculpatul a plecat de acasă în noaptea în care s-au comis faptele împreună cu Alesuțan F., iar când au revenit, Alesuțan avea asupra sa o sticlă de palincă și în buzunar avea ceva negru, care putea fi o cagulă. Negarea în continuarea a faptului că a consumat din palinca rezultată din infracțiuni se poate explica prin faptul că martora nu a dorit să se autoincrimineze pentru vreo infracțiune de tăinuire.
Din declarația martorului O. Dănuț reiese că în noaptea în care cei doi au fost colegi de cameră în arest, M. F. i-a relatat martorului nu doar că a întreținut relații sexuale cu F. M.
, ci și că nu va recunoaște această faptă, la fel cum a procedat și când a fost cercetat în 2011 pentru aceste tâlhării, când la fel a negat și a rămas nepedepsit. Singurul aspect pentru care își făcea griji era legat de rezultatul probelor ADN ridicate de pe cagula pierdută de el după comiterea faptelor. Declarația martorului O. Dănuț care a înțeles din relatarea inculpatului că cagula găsită de poliție i- a aparținut, se coroborează cu cea a lui Alesuțan F. care a declarat că inculpatul și-a aruncat cagula după faptă, dar și cu a martorei M. E., care la întoarcerea celor doi în locuință, doar asupra lui Alesuțan a văzut un obiect negru care putea ficagula folosită.
Inculpatul și-a făcut griji în privința testului ADN deoarece nu a reținut faptul că în urma expertizei de pe cagulă ridicată nu s-au putut recolta probe biologice apte să ducă al stabilirea unui profil genetic, astfel că nu avea de ce să se teamă.
În perioada 10-_, pe timp de noapte, inculpatul tot împreună cu martorul Alesuțan F.
-A., a pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate R. N. din satul Z. nr.59, având fețele acoperite cu măști, de unde prin violențe și amenințări au sustras suma de 150 lei.
Conform adeverinței medicale emisă la data de_ de Dr. Vaida D. Floare, partea vătămată R. N. în urma violențelor exercitate asupra sa a suferit următoarele leziuni: contuzie membru superior stâng și lateral stâng vechi de două săptămâni, hematom fața anterioară braț stâng, echimoze față posterioară antebraț stâng și mână stângă.
Și cu privire la aceste fapte, martorul Alesuțan F. a recunoscut că a săvârșit fapta, indicându-l ca și coautor pe inculpatul M. F. .
Având în vedere probele administrate cu privire la celelalte fapte, nu există nici un motiv pentru care declarațiile martorului Alesuțan F. ar trebui puse sub semnul îndoielii.
Inculpatul a fost confruntat cu martorul Alesuțan F., fiecare menținându-și declarațiile. Cerându-i-se o explicație, pentru care Alesuțan 1-ar indica pe el ca fiind coautor la aceste fapt, inculpatul a afirmat că ei sunt certați deoarece în vara anului 2011 Alesuțan a bătut-o pe mama inculpatului (f.323).
Anterior confruntării a fost înregistrată discuția ambientală dintre cei doi, din aceasta rezultând clar că se înțeleg bine, inculpatul chiar cerând martorului să meargă pe la mama lui, și să- 1 sune apoi pe inculpat pentru a putea vorbi cu ea. Mai mult, i-a relatat martorului Alesuțan și faptul că O. Dănuț este sifon (cu referire evidentă la declarația de martor a acestuia din urmă) - termen
folosit de deținuți pentru persoanele care relatează poliției anumite informații aflate în arest sau penitenciar (f.339).
Pe lângă existența unor probe sau indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, art. 148 alin. 1 C.p.p. impune pentru menținerea măsurii arestării preventive și existenta unui caz dintre cele prevăzute de lege în acest sens.
Se constată că raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru cele infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat - violare de domiciliu în formă calificată, viol, tâlhărie, tentativă la tâlhărie - este îndeplinită prima condiție prev. de art 148 alin.1 lit. f) C.p.p. în sensul că pedeapsa prev de lege este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. De asemenea se constată că este îndeplinită și a doua condiție prev. de art 148 alin.1 lit. f) C.p.p. in sensul ca din probele existente la dosar reiese că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este în măsură a crea un sentiment de nesiguranță opiniei publice și neîncredere în reacția autorităților în cazul comiterii unor fapte de o gravitate crescută.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana
inculpatului cât și de datele referitoare la fapt ă,
adică natura și gravitatea infracțiunii comise și
rez onanța socială n e gativ ă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă astfel din săvârșirea de către inculpat a unor fapte de o gravitate sporită, pentru care legiuitorul a stabilit limite foarte mari de pedeapsă, dar și din modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, din modul de acțiune al acestuia rezultă periculozitatea crescută a persoanei inculpatului. Astfel din probele administrate până în acest moment rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul și-a premeditat fapta, și-a ales victimele cunoscând că acestea sunt în vârstă, locuiesc singuri și într-un loc izolat, fiind practic în imposibilitatea de a se apăra sau a primi ajutor de la alte persoane. În ce privește urmările faptelor, care au de asemenea relevanță în aprecierea pericolului reprezentat de persoana inculpatului și rezonanța socială a faptei, instanța reține că aceste urmări au o gravitate sporită prin atingerea adusă libertății persoanei vătămate căreia i-a fost nesocotit dreptul de libertate și inviolabilitate sexuală, în același timp aducându-se atingere și integrității corporale a acesteia, a domiciliului, o insecuritate a patrimoniului, dar și inducerea unei stări de temere de mai locui singură.
Raportat la persoana inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 31 ani, nu are studii, nu are o ocupație sau un loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale. Relevanță în aprecierea periculozității persoanei inculpatului o are și atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului față de faptele pentru care este cercetat, negând săvârșirea faptelor comise și sperând că va scăpa de angajarea răspunderii penale, fiind încurajat pentru a săvârși fapte de o gravitate extrem de mare recurgând la violență și alegându-și victime lipsite de apărare. În acest sens sunt declarațiile martorului O. Dănuț căruia inculpatul i-a relatat poziția sa față de faptele și procesele penale în care este implicat.
Așa cum s-a arătat anterior, periculozitatea crescută a inculpatului rezultă din modul de concepere activității infracționale, premeditarea, alegerea victimei, lipsa de compasiune a acestuia, nesinceritatea și încercarea de denaturare a adevărului.
Așa cum s-a statuat in doctrina juridică, pericolul pentru ordinea publică presupune temerea că, odată pus în libertate, un inculpat ar comite fapte contrare ordini sociale ori ar declanșa reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat. Lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate și teamă în rândul comunității locale. Faptele au fost comise într-o comunitate locală restrânsă în care majoritatea persoanelor se află într-o situație similară persoanelor vătămate, sunt persoane în vârstă, care locuiesc singure și sunt lipsite de apărare, faptele inculpatului în mod cert au avut o rezonanță crescută în rândul comunității locale, au generat un sentiment de indignare dar și de teamă pentru viața și libertatea acestor persoane, care așteaptă o reacție promptă a autorităților față de asemenea fapte grave și față de persoana inculpatului care este cunoscut în comunitatea locală și bănuit și pentru alte fapte reprobabile ( martora M. viorica declară " acesta mai mult umblă pe timp de noapte ca să nu-l vedem când merge și ce face";).
Se impune a fi analizat și dacă pericolul reprezentat de inculpat poate fi contracarat prin măsuri preventive mai puțin restrictive și limitative decât arestarea preventivă, fapt pentru care instanța trebuie să aibă în vedere criteriile prev. de art. 136 alin.8 C.p.p. și măsura aleasă trebuie să corespundă scopului prev. de art. 136 alin.1 C.p.p. Instanța are in vedere de asemenea că regula în procesul penal este cercetarea în stare de libertate a inculpatului (art. 5 Cod procedură penală), arestarea preventivă fiind excepția. Este evident ca măsura arestării preventive este cea mai severa măsura preventiva si ea trebuie luata numai in mod justificat pentru motive temeinice și numai în condițiile în care scopul măsurii nu ar putea fi atins prin alte masuri preventive mai puțin restrictive.
Instanța apreciază că în contextul celor analizate mai sus, periculozitatea persoanei inculpatului este crescută, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret real pentru ordinea publică și generează un sentiment de insecuritate și temere care nu pot fi contracarate de măsurile preventive alternative la detenție. Lipsa unei reacții ferme din partea autorităților poate avea un efect de încurajare a inculpatului în comiterea în continuare de fapte penale de o gravitate sporită.
Având în vedere și atitudinea procesuală a inculpatului care neagă comiterea faptelor și încearcă să scape de răspundere penală, există suspiciunea că acesta se va sustrage de la urmărire penală și judecată, buna desfășurare a procesului penal impunând de asemenea cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Temeiul nou pentru menținerea arestării preventive este evidențiat de pericolul ca inculpatul să fugă sau se sustragă de la judecată, prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, având în vedere că la data de_ inculpatul a fugit de organele de poliție (așa cum am arătat anterior).
Din analiza circumstanțelor deja reținute de instanță, rezultă că pentru a se realiza scopul prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p., având în vedere criteriile prev. de art. 136 alin. 8 C.p.p. în această cauză se impune a se menține măsura arestării preventive față de inculpat, care este cea mai potrivită, alegerea sa făcându-se ținând cont de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, mobilul săvârșirii faptelor,de vârsta, persoana inculpatului și periculozitatea acestuia.
Față de aceste motive, văzând dispozițiile art. 3001Cod procedură penală instanța va constata că, în mod legal și temeinic, s-a dispus față de inculpatul M. F. - M. măsura arestării preventive, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul în cuantum de 100 lei al avocatului din oficiu Crișan Otilia va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Sălaj.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs inculpatul M. F. M. solicitand judecarea in stare de libertate intrucat nu se face vinovat de comiterea acestor fapte.
Examinind recursul declarat tribunalul a retinut ca acesta este nefondat,urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente
Potrivit dispozitiilor art.300/2 cpp in cauzele in care inculpatul este arestat preventiv,instanta legal sesizata este datoare sa verifice din oficiu ,in cursul judecatii legalitatea si temeinicia arestarii preventive ,procedind potrivit dispozitiilor art.160/b cpp.
Conform art.160 /b alin 3 cpp cand instanta constata ca temeiurile care au detrminat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate ,instanta dispune ,prin incheiere motivata ,mentinerea arestarii preventive.
Prin incheierea atacata instanta de fond ,constatand ca aceste dispozitii procedurale sunt aplicabile in cauza,pentru ca exista motive verosimile de a banui ca inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat,,iar lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica,a dispus mentinerea masurii arestarii preventive.
Inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p. și viol prev. de art. 197 alin.1 C.p. (parte vătămată F. M. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p., cu art. 75 alin. 1 lit. c) C.P și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit.
c) C. p. (parte vătămată G. M. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C.p. și tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C.p raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C. p. (parte vătămată G. P. ), violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1
lit. c ) C.p. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a) și b), alin. 2 indice 1 lit. a), b) și c) C.p. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) C. p. (parte vătămată R. N. ), totul cu aplicarea art. 33 lit. a
C.p ,retinindu-se ca in noaptea de 11/_ inculpatul M. F. M., după ce a pătruns în locuința părții vătămate F. M. cu acordul acesteia, a refuzat să părăsească locuința părții vătămate la solicitarea acesteia și a întreținut prin constrângere relații sexuale normale cu partea vătămată.
Referitor la cele trei infracțiuni de tâlhărie și trei infracțiuni de violare de domiciliu, săvârșite de M. F. în cursul anului 2011 împreună cu Alesuțan F. -A., instanța reține că inculpatul M. F. și Alesuțan F. se cunosc de mult timp cei doi fiind consăteni și prieteni. În după-amiaza zilei de_, cei doi s-au aflat la locuința lui M. F. de unde au plecat împreună la locuința bunicii lui Alesuțan F., care nu se afla acasă. Aici, cei doi și-au confecționat cagule dintr-un pantalon de trening de culoare închisa.
Fata de masura arestarii preventive luata prin incheierea penala din 27/A din 16 mai 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 21/J_ pentru 29 zile si mentinuta de catre judecatorie in prezenta cauza
,se retine, ca potrivit dispozitiilor art.5 paragraf 1 lit c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului,, se excepteaza de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate si cel care a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autorotatilor judiciare competente,sau cand exista motive verosimile de a banui ca a comis o infractiune ori cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infreactiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia,,
Pe de alta parte,art 20 din Constitutia Romaniei prevede ca dispozitiile constitutionale vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului ,cu pactele si tratatele la care romania este parte,iar daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile omului la care romania este parte si legile interne,au prioritate reglementarile internationale.
In raport cu aceste reglementari internationale,privarea de libertate trebuie sa se realizeze numai in formele si in procedura prevazuta de legislatia interna.
Instanta de fond a procedat,in mod corect la verificarea temeiurilor de arestare,daca acestea s-au schimbat sau sau daca subzista si in prezent, constatand ca temeiurile initiale avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive se mentin in continuare,motiv pentru care s-a mentinut si masura arestarii preventive .
T. a constatat ca,raportat la modul de concepere a activitatii,la natura infractiunilor comise,la nr.de fapte,la persoana inculpatului,pentru buna desfasurare a procesului penal se impune mentinerea masurii arestarii preventive fata de acesta.
Pe de alta parte,asemenea fapte neurmate de o riposta ferma a societatii ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorului impresia ca poate persista in sfidarea legii.
Pentru aceste considerente in baza art.385/15 pct.1 lit.b cpp se va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpat.
Vazind si dispozitiile art.192 alin 2 cpp. Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inc. M. F. M. împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, în dosar nr._ .
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Crișan Otilia, vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați Sălaj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul T. ui Sălaj, azi, 2_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. C. Ț. D. B. H. I. O. I. -M.
În concediu semnează președinte complet
← Decizia penală nr. 77/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 211/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|