Decizia penală nr. 1290/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1290/R/2013
Ședința publică din 09 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTORI: SS
V. G.
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. C. G. , împotriva sentinței penale nr.229 din 13 mai 2013 a Judecătoriei D., trimis în
judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărui permis a fost retras, anulat sau căreia i- a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice prev
.de art. 86 al.2 din OUG nr.195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Coldea M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. De asemenea, arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de control judiciar, deoarece nu el este cel care a condus autoturismul, ci soția lui.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar (f.11).
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen., fapta nefiind comisă de acesta. Așa cum rezultă din declarația inculpatului, acesta nu s-a aflat la volanul autoturismului atunci când organele de poliție au oprit vehicolul, ci soția lui. În subsidiar, solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. și art.18/1 C.pen., apreciind că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aducându-se o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală. Distanța parcursă a fost foarte mică, de doar 300 metri de acasă până la magazinul alimentar și nu au fost lezate interesele persoanei transportate, care, de altfel, a și solicitat efectuarea acelui transport. Solicită să se aibă în vedere conduita bună a
inculpatului și atitudinea sinceră și de regret a acestuia. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul la data de_ pe raza Mun.D., deși permisul de conducere i-a fost reținut la_, fiind ulterior anulat pentru săvârșirea
infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, iar autorizația de circulație provizorie a expirat la data de_ . În fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de disp.art.320/1 C.pr.pen.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită trimiterea dosarului la Judecătoria Dej în vederea audierii numitului Mureșan L., pentru aflarea adevărului, deoarece nu este vinovat, nu el a condus autoturismul, ci soția lui.
C U R T E A :
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 229 din 13 mai 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei D., a fost condamnat inculpatul P. C. G. fiul lui G. și
născ.la data de_ în D., domiciliat în D. str.V. J. nr.42, studii liceul, mecanic de locomotivă, are antecedente penale, CNP.1. la pedeapsa de :
4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce permisul de conducere i-a fost anulat prev.de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002
8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.și ped. de art. art.85 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată, totul cu aplic. art.33 lit.a, Cod penal și art. art.320 ind.1 Cod proc.penală
În temeiul art.34 lit.b cod penal au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În temeiul art.83 cod penal s-a revocat suspendarea condiționată în privința pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 814/2011 a Judecătoriei D. și s-a dispus ca aceasta pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, în final va executa 1 an 2 luni închisoare în detenție.
S-a făcut aplicațiunea art. 71 și art.64 lit.a teza II-a Cod penal pe durata executării pedepsei pronunțate.
S-a constatat că a fost judecat în stare de libertate.
A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul penal deschis prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. C. G. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărui permis a fost retras, anulat sau căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice prev .de art. 86 al.2 din OUG nr.195/2002, reținându-se la data de_ în jurul orelor 11,10 în condițiile expuse în starea de fapt, a condus pe raza municipiului D., un autoturism marca"; VW PASSAT"; cu nr.provizoriu de înmatriculare CJ-0., având autorizația de circulație provizorie expirată din data de_, la aceeași dată a condus pe drumurile din municipiul D. un autoturism marca "VW PASSAT"; având permisul de conducere anulat.
Analizând probele dosarului instanța a reținut următoarele:
La data de_ în jurul orelor 11,10 agenți din cadrul Poliției rutiere D., executând serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului D., au oprit pentru verificare autoturismul marca "VW PASSAT"; cu nr.provizoriu de înmatriculare CJ-0., care circula din direcția D. spre comuna Jichișu de Jos.
Deoarece conducătorul auto în persoana inculpatului P. C. G. nu a putut prezenta inițial nici un act, s-a procedat la verificarea acestuia în baza de
date, constatându-se că autorizația de circulație provizorie nr. 04329091(prezentată ulterior de inculpat) a expirat la_, iar permisul de conducere auto i-a fost reținut la data de_, fiind ulterior anulat pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
S-a procedat la ridicarea pe bază de dovadă a autorizației de circulație provizorie și a numerelor provizorii CJ-0. .
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu proces verbal de sesizare din oficiu(f.4), proces-verbal de constatare a infracțiunii(f.5), declarațiile inculpatului(f.13-15), autorizația de circulație provizorie (f.8), dovadă de ridicare a numerelor provizorii și a autorizației provizorii(f.7), proces verbal de verificare(f.11), copia fișei de cazier a inculpatului(f.12).
În drept, fapta inculpatului P. C. G. care la data_ în jurul orelor 11,10 în condițiile expuse în starea de fapt, a condus pe raza municipiului
D., un autoturism marca"; VW PASSAT"; cu nr.provizoriu de înmatriculare CJ-0.
, având autorizația de circulație provizorie expirată din data de_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped. de art. art.85 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată.
Fapta inculpatului P. C. G. care în condițiile expuse în starea de fapt, la aceeași dată a condus pe drumurile din municipiul D. un autoturism marca "VW PASSAT"; având permisul de conducere anulat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped. de art. art.86 al.2 din OUG nr.195/2002, republicată.
În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art.33 lit.a și art.83 Cod penal.
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, modul concret de săvârșire, persoana inculpatului care are antecedente penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul P. C. G. care a solicitat admiterea căii de atac promovate și în principal, casarea hotărârii judecătoriei dispunându-se achitarea sa, în baza art. 10 lit c raportat la art. 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, fapta nefiind comisă de el, iar în subsidiar, a se dispune aplicarea unei sancțiuni administrative ca urmare a considerării faptului că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni conform art. 181Cod penal.
Învederează că la volanul autovehiculului s-a aflat soția sa, iar pe de altă parte, distanța parcursă cu autoturismul a fost foarte mică, de doar 300 m de la domiciliu și până la magazinul alimentar unde a avut loc incidentul.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul P. C. G. s-a prezentat în fața Curții, a solicitat să dea o nouă declarație, în care a negat comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată învederând că la volan s-a aflat soția acestuia, dar pe de altă parte polițiștii știau că numerele autoturismului sunt expirate.
Judecata în fața primei instanțe a avut loc în condițiile art. 3201Cod procedură penală în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.
Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, " urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca " judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu";.
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Curtea reține că prima instanță a soluționat cauza conform art 3201Cod procedură penală, inculpatul cerând a se avea în vedere probele adminsitrate în faza de urmărire penală pe care le-a însușit și prin intermediul cărora a recunoscut comiterea faptei deduse judecății arătând textual: " În data de 13 noiembrie 2012 în jurul orelor 11.00 s-a prezentat la mine la domiciliu Mureșan
L., m-a rugat să-l transport cu autoturismul până la magazinul alimentar, care se afla la 300 m de locuința mea, Mureșan fiind operat recent la abdomen….Am condus autoturismul până la magazinul alimentar necunoscând că, autorizația de circulație provizorie este expirată întrucât am fost plecat la Brașov…Arăt că permisul de conducere îmi era anulat încă din luna aprilie 2011 având un dosar penal pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului fiind condamnat la 6 luni cu suspendare";.
Mai mult, Curtea reține că în declarația dată la fila 19 în faza de u.p. inculpatul afirmă: " Recunosc și regret sincer faptele săvârșite neavând de făcut noi declarații, de propus probe sau de ridicat excepții și îmi mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale";.
În acest condiții, este absolut surprinzătoare și total neveridică revenirea inculpatului asupra propriilor recunoașteri din fața procurorului și prezentarea în fața instanței a unei alte stări de fapt care să-l absolve de răspundere penală.
Curtea reține că potrivit art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi"; iar nu "servesc"; doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Așadar, revenirile inculpatului asupra declarațiilor de recunoaștere din faza de urmărire penală (poliție și parchet) și în fața procurorului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptelor sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în
raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Judecătoria Dej a concluzionat că probele administrate în faza de urmărire penală conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului-recurent.
Curtea de Apel analizând probele administrate în faza de urmărire penală constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor deduse judecății.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul P. C. G., respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
De remarcat, poziția inculpatului care în fața instanței de fond, a recunoscut sincer comiterea faptelor cerând a se aplica art. 3201Cod procedură penală, după care în mod nejustificat în fața Curții a cerut achitarea sa, negându-și vinovăția.
Această atitudine procesuală a inculpatului nu poate primi efect juridic deoarece după aplicarea art 3201Cod procedură penală nu se poate în calea de atac a recursului a se reveni asupra recunoașterii decât în caz de dol, ceea ce nu este cazul în speță.
Această activitate a inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, în timp ce avea permisul de conducere anulat și în timp ce autoturismul era și neînmatriculat, prezintă pericol social astfel că, nu se poate dispune aplicarea art. 181Cod penal, raportat la persoana inculpatului și activitatea ilicită derulată de acesta și antecedentele sale penale.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului recurent, deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c nu poate fi primită.
Întrucât condamnarea recurentului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 C.proc.pen. care
reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului P. C. G. se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Coldea M., conform art.189 C.proc.pen.
Va fi obligat recurentul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial, conform art.192 alin.2 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. C. G. împotriva sentintei penale nr. 229 din 13 mai 2013 a Judecătoriei D. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Coldea M. .
Obligă pe recurent P. C. să plătească în favoarea statului suma de 400
lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
DP | S. | S. | , V. G. |
GREFIER
DS
Red. D.P./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-R. S.
| ← Decizia penală nr. 1335/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 1425/2013. Infractiuni rutiere-circulația... → |
|---|
