Decizia penală nr. 1335/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 1335/R/2013

Ședința publică din 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTORI

: A.

D. L.

: M.

R.

GREFIER

: L.

A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. C. împotriva sentinței penale nr. 117 din data de 05 iunie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Năsăud, privind pe inculpatul L. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, dat în dosar nr. 64/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g ‰ alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul L. C. apărătorul desemnat din oficiu, avocat Pușcaș-Bena A.

, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 11 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată că s-a depus la dosar o declarație de retragere a recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului L. C., având în vedere manifestarea de voință a inculpatului în sensul retragerii recursului, solicită ca, în temeiul prevederilor art. 3854alin. 2 Cod procedură penală raportat la prevederile art.

369 Cod procedură penală, să se ia act de retragerea recursului declarat de inculpat, constatând că retragerea a avut loc în termen și a fost efectuată personal de către recurent. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta M. ui P. formulează aceleași concluzii și solicită să se ia act de retragerea recursului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 117 din_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul L. C., fiul lui Grigore și M.

, născut la data de_ în loc. Năsăud, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în loc. L. I., nr. 55, jud. Bistrița Năsăud ,CNP 1., fără antecedente penale:

- la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 cod procedură penală și ale art. 74 lit.a și art. 76 lit. e. Cod penal.

penal.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71- 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod

În baza dispozițiilor art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind termen de încercare pentru inculpat, potrivit dispozițiilor art. 82 cod penal de 2 ani și 7 luni de zile.

I s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 83 cod penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud emis în dosarul nr. 64/P/2013, înregistrat la această instanță sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul L. C., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de_, în jurul orelor 22:00, inculpatul s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi cu numărul de înmatriculare_, conducând pe DJ 172 D pe raza localității L.

I., unde a fost oprit regulamentar de un echipaj de poliție din cadrul I.P.J Bistrița Năsăud.

Cu această ocazie, organele de poliție au constatat faptul că, la volanul autoturismului se afla inculpatul L. C., care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Organele de poliție au întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante pe care inculpatul 1-a semnat la rubrica conducător auto în prezența martorilor asistenți Vamanu M. și Panes C. Grigore, fără a avea obiecțiuni cu privire la cele constatate sau consemnate.

Ulterior inculpatul a fost condus la Spitalul orășenesc Năsăud unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologico-alcoolemie numărul 68/IX/a/7 din data de_, eliberat de către Serviciul Medico-Legal Județean Bistrița- Năsăud, rezulta faptul că învinuitul L. C., avea în momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I si 0,90g%o alcool pur în sânge la proba II.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, prin

raportare la dispoz ițiile art. 320/1 co d procedură penală, instanța a reținut

în fapt următoarele:

În data de_, în jurul orelor 22:00, inculpatul s-a deplasat la volanul autoturismului marca Audi cu numărul de înmatriculare_, conducând pe DJ 172 D pe raza localității L. I., unde a fost oprit regulamentar de un echipaj de poliție din cadrul I.P.J Bistrița Năsăud.

Cu această ocazie, organele de poliție au constatat faptul că, la volanul autoturismului se afla inculpatul L. C., care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Organele de poliție au întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante pe care inculpatul 1-a semnat la rubrica conducător auto în prezența martorilor asistenți Vamanu M. și Panes C. Grigore, fără a avea obiecțiuni cu privire la cele constatate sau consemnate.

Ulterior inculpatul a fost condus la Spitalul orășenesc Năsăud unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologico-alcoolemie numărul 68/IX/a/7 din data de_, eliberat de către Serviciul Medico-Legal Județean Bistrița- Năsăud, rezulta faptul că inculpatul L. C., avea în momentul recoltării probelor biologice o alcoolemie de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I si 0,90g%o alcool pur în sânge la proba II.

Din adresa Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud nr. 159084/_, reiese faptul că la data de_, inculpatul L. C. avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea declaraților martorilor Paneș

C. Grigore, Vamanu M. (f.19-22), cu declarațiile inculpatului (f.10-14) și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii (f.7).

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul în timp ce avea o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 ind.7 cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, precum și persoana inculpatului care a avut o comportare bună înainte de comiterea faptei rezultată din lipsa antecedentelor penale potrivit cazierului aflat la fila 43 dosar.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, instanța în baza art. 81 cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare pentru inculpat potrivit art. 82 cod penal de 2 ani și 7 luni de zile.

Instanța i-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va comite în perioada termenului de încercare o nouă infracțiune.

Potrivit art. 71 alin. 5 cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b cod penal.

În baza art. 191 cod procedură penală instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 450 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L. C. solicitând casarea acesteia și diminuarea cuantumului pedepsei aplicate, prin acordarea unui efect mai larg circumstanțelor atenuante.

La primul termen de judecată fixat pentru soluționarea recursului, inculpatul a transmis un script instanței prin care arăta că înțelege să-și retragă calea de atac declarată în cauză (f.16).

În consecință, în baza art. 385 ind. 4 Cod proc.penală Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul L. C. împotriva sentinței penale nr. 117/2013 a Judecătoriei Năsăud.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei se va avansa din FMJ in favoarea av. Pușcaș Bena A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385 ind. 4 Cod proc.penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul L. C. (fiul lui Grigore și M., născut la data de_ în loc. Năsăud, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în loc. L. I., nr. 55, jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., fără antecedente penale) împotriva sentinței penale nr. 117/2013 a Judecătoriei Năsăud.

Obliga inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei se va avansa din FMJ in favoarea av. Pușcaș Bena A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din data de 17 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

M. B. A.

D.

L.

M. R.

GREFIER,

L. A. S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./_

Jud.fond: C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1335/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice