Decizia penală nr. 13/2013. Contestatie la executarea pedepsei
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA PENALĂ NR.13/R/2013
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L. JUDECĂTOR: A. Ț. JUDECĂTOR: SS
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare recursul formulat în cauză de către condamnatul N. I., împotriva sentinței penale nr.1452/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul N.
I., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Lăzăreanu L., cu delegație la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. MĂCIUCĂ-PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la solicitarea instanței, condamnatul înțelege să-și precizeze poziția procesuală în prezenta cauză, arătând că își menține recursul formulat și dorește soluționarea acestuia, fiind de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța întreabă participanții dacă au de formulat cereri sau excepții de invocat.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul din oficiu al condamnatului arată că nu au de formulat cereri ori excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul, în temeiul art. 38513C.pr.pen., constată că recursul se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a acestuia.
Apărătorul din oficiu al condamnatului arată că, potrivit art. 14 C.pen., aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive este obligatorie, astfel că, având în vedere că la momentul la care s-a dispus condamnarea recurentului, solicită admiterea recursului condamnatului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 3201C.pr.pen.
Precizează că instanța de fond a adoptat principiul indivizibilității art.3201
C.pr.pen., iar în opinia sa, într-adevăr acest text de lege este indivizibil. Consideră că recursul condamnatului este admisibil.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului condamnatului, apreciind că instanța de fond în mod corect a constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 care introduce art. 3201C.pr.pen., împotriva recurentului se pronunțase deja o hotărâre definitivă, cauza nemaifiind pe rolul instanței.
Condamnat N. I. , având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea cu o treime a pedepsei, în temeiul art. 3201C.pr.pen.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 1452/_ pronunțată de Judecătoria Gherla, în temeiul articolului 461 din Codul de procedură penală a fost respinsă contestația la executare formulată de către condamnatul N. I., fiul lui I. și M., născut la data de_, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1126/2010 a Judecătoriei Baia Mare.
În baza art. 189 C.p.p. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Baciu L. .
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Contestatorul N. I. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin sentința penală nr. 1126/2010 a Judecătoriei Baia Mare, în dosarul nr._, mandat de executare nr. 1221/2010. Sentința a rămas definitivă la data de_, prin neapelare.
Instanța reține că, este de principiu că o lege penală se aplică în mod normal infracțiunilor comise din momentul intrării ei în vigoare și până la data ieșirii din vigoare. Această regulă este stabilită de art. 10 din Codul penal. Excepția de la acest principiu este stabilită de art. 15 alin. 2 din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
Trebuie subliniat însă că excepția cuprinsă în dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privește numai legile penale de drept material, nu și cele de procedură. Deși textul nu face această precizare, trebuie avut în vedere că excepția a fost introdusă tocmai pentru a nu bloca retroactivitatea legii substanțiale mai favorabile. Legea de procedură penală, potrivit unui principiu general acceptat, este supusă regulii aplicării imediate a legii noi, neintrând sub incidența excepției înscrise în art. 15 alin. 2. Prin urmare, în domeniul procesual penal nu se aplică principiul legii mai favorabile.
În sens larg, legea penală mai favorabilă semnifică orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete intervenită ulterior comiterii faptei și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor. În sens restrâns, prin lege mai favorabilă se înțelege instituția reglementată de dispozițiile articolelor 13-15 din Codul penal.
Potrivit art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, ";Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală";, iar conform alineatului 7 din același articol, în cazul când sunt îndeplinite condițiile menționate, ";instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii";. Art. 320/1 Cod procedură penală a intrat în vigoare la data de_ fiind adoptat prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Din punct de vedere al conținutului, art. 320/1 Cod procedură penală are un caracter complex, deoarece cuprinde atât norme de procedură penală (majoritatea alineatelor), cât și norme de drept penal substanțial adică alineatul 7, deoarece acesta prevede o cauză de reducere a pedepselor cu 1/3, în cazul închisorii și cu 1/4, în cazul amenzii.
În analizarea incidenței art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală în cauză, nu se poate face abstracție de faptul că această normă nu este una care să acționeze pur și simplu, ci este o normă a cărei incidență este condiționată de efectuarea unui act procesual de către inculpat, respectiv este condiționată de recunoașterea faptelor de către inculpat și solicitarea de către acesta, până la începerea cercetării judecătorești, ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Or, în situația de față, în care s-a trecut la cercetarea judecătorească și s-a pronunțat o hotărâre înainte de intrarea în vigoare a noului articol 3201 din Codul de procedură penală, nu este și nu mai poate fi îndeplinită această din urmă condiție. Dacă instanțele ar face doar aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, fără să țină cont de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile alineatelor 1-6 ale aceluiași articol, s-ar ajunge la o combinare a dispozițiilor din legea nouă cu dispozițiile legii vechi, creându-se pe cale de interpretare o a treia lege (lex tertia), lucru ce nu poate fi admis.
Norma de la articolul 3201 Cod procedură penală are un caracter indivizibil, iar aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de alin. 7 al acestui articol este condiționată de aplicarea procedurii distincte de recunoaștere a vinovăției, reglementată de alineatele 1-6 ale acestui articol. Este evidentă intenția legiuitorului de a acorda doar inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor și a facilitat o desfășurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, o "compensație"; constând în reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Acest lucru reiese și din faptul că simpla recunoaștere a vinovăției, fără ca judecata să se facă în baza actelor de la urmărirea penală (din diferite motive, inclusiv respingerea cererii de către instanță a solicitării de aplicare a art. 3201 Cod procedură penală), nu duce la reducerea cuantumului pedepsei aplicabile inculpatului.
Având în vedere toate cele mai sus expuse, reținând că dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală nu se mai pot aplica, atunci când cauza a fost soluționată, iar hotărârea a rămas definitivă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea petentului condamnat.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs, în termenul legal, condamnatul N. I., solicitând în continuare aplicarea dispozițiilor art.320/1 C.pr.pen., fără a aduce însă vreo critică concretă soluției pronunțate de prima instanță.
Analizând sentința atacată, pe baza actelor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este nefondat, soluția adoptată de către instanța de fond, de respingere ca neîntemeiată a contestației la executare care face obiectul prezentului dosar, fiind legală și temeinică, argumentele aduse în sprijinul acestei soluții fiind pertinente și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost combătute în vreun fel de către condamnat prin motivele de recurs.
Potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în motivarea soluției întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de recurs prezentate de condamnat nu diferă de susținerile acestuia în fața primei instanțe.
Față de cele menționate mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul N. I.
, împotriva sentinței penale nr.1452/2012 a Judecătoriei G. .
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Lăzăreanu L. ), care se va avansa din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul N. I., fiul lui I. și
M., născut la data de_, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.1452/_ a Judecătoriei G. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Lăzăreanu L. ), care se avansează din F.M.J.
Obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
M. L. | A. | Ț. | SS |
GREFIER
M. S.
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: N. M.
| ← Sentința penală nr. 598/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 290/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
|---|
