Decizia penală nr. 244/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 244/R/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. D., judecător
: G. A., judecător
: L. M. V., judecător
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de condamnatul-petent M.
P. împotriva Sentinței penale nr. 1282 din 07 august 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul M. P., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Chiorean Grigore.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
Recurentul M. P. arată că își menține recursul declarat, pentru motivele arătate în scris, respectiv că pedeapsa aplicată de 1 an și 8 luni închisoare este prea mare, solicitând reducerea acestei pedepse, întrucât are doi copii minori, iar atunci când a comis faptele " era foarte necăjit"; și trebuia să-și întrețină familia.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat, tribunalul dispune judecarea recursului și acordă cuvântul în dezbatere.
Avocat Chiorean Grigore arată că instanța de fond a respins contestația la executare formulată ca fiind inadmisibilă, însă tribunalul, în raport de prevederile art. 461 Cod procedură penală, va examina dacă se încadrează sau nu în aceste dispoziții legale.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea Sentinței penale nr. 1282/2013 a Judecătoriei Bistrița ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli judiciare în favoarea statului. Arată că motivul invocat de recurent nu constituie niciunul din cazurile prevăzute de art. 461 Cod procedură penală. Recurentul putea formula o astfel de cerere până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Recurentul M. P. lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin Sentința penală nr. 1282 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată contestatorul M. P. , fiul lui A. și E., născut la data de 1 ianuarie 1983 în municipiul Reghin, județul Mureș, CNP 1., cu domiciliul în localitatea Petelea, nr. 183, județul Mureș, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător desemnat din oficiu pentru avocat Chiorean Grigore.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 304/_ pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1._, definitivă prin decizia penală nr. 277/_ a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a dispus condamnarea inculpatului M. P. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea unor infracțiuni silvice prevăzute de Legea nr. 46/2008.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 408/2013.
Persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de_ și urmează să expire în termen la data de_ .
Raportat la cele expuse, instanța de fond a constatat că cererea formulată, prin obiectul ei, este inadmisibilă.
Motivarea contestatorului, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare (solicitând reducerea acesteia), nu poate fi analizată în cadrul unei contestații la executare, unde nu se pune în discuție cuantumul pedepsei, instanța având posibilitatea să analizeze doar anumite incidente la executare dintre cele prevăzute de art. 461 C.pr.pen. - care însă nu se regăsesc în speța dedusă judecății.
Petentul a avut posibilitatea (pe care a și fructificat-o de altfel) să invoce acest aspect al hotărârii judecătorești pe care o execută în fața instanței de control judiciar, deoarece în cadrul contestației la executare nu se procedează la o nouă judecată a cauzei.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul M. P., deținut în Penitenciarul Bistrița.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul M.
P. solicitând admiterea acestuia,casarea sentinței atacate și rejudecând, reducerea pedepsei în executarea căreia se află, cu motivarea că trebuie să-și întrețină familia, din care fac parte și doi copii minori.
Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins cu motivarea de mai jos: Recurentul M. P. se află în executarea pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 304/2012 pronunțată de Judecătoria Reghin, în baza
căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 408/2013.
Conform art. 461 Cod de procedură penală contestația contra executării unei hotărâri se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice incident ivit în cursul executării;
Raportând solicitarea petentului, de reducere a pedepsei, la cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin 1 Cod de procedură penală în care se poate formula contestație la executare, tribunalul constată că aceasta nu poate fi invocată în acest cadru procesual, în care se iau în discuție exclusiv incidente intervenite pe parcursul executării pedepsei. Asemenea primei instanțe, tribunalul constată că nu este admisibilă redozarea pedepsei pe calea contestației la executare întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură orice hotărâre penală definitivă.
Pentru motivele invocate, de natură familială, petentul -recurent are posibilitatea formulării unei cereri de întrerupere a pedepsei, care ar putea fi admisibilă în condițiile în care va dovedi incidența prevederilor art.455 rap. la art. 453 lit. c Cod de procedură penală.
Pentru aceste considerente tribunalul va respinge ca nefondat, conform art. 385/15 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, recursul declarat de condamnatul-petent
M. P. împotriva S.P. nr. 1282 din data de 07. august 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .
Conform art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală recurentul condamnat va fi obligat să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Chiorean Grigore.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. P. împotriva Sentinței penale nr. 1282 din 07 august 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Chiorean Grigore.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
B. | D. G. | A. -L. | M. | V. R. M. |
Red/Dact L.M.V/R.M.
_
Jud. fond-M. L.C.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 244/R/2013
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. P. împotriva Sentinței penale nr. 1282 din 07 august 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Chiorean Grigore.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
B. | D. G. | A. -L. | M. | V. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 244/R/2013
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul-petent M. P. împotriva Sentinței penale nr. 1282 din 07 august 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Obligă condamnatul-recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Chiorean Grigore.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
B. | D. | G. | A. -L. | M. V. |
← Sentința penală nr. 139/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 598/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|