Decizia penală nr. 13/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 13/R/2013

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

: P. A. D. ,

Președinte secția penală

: G. A., judecător

GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin Sîngeorzan Angela, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul K. F., împotriva Sentinței penale nr. 1732 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petentul recurent lipsă

K. F., av. R. A. apărător din oficiu. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că, potrivit adresei E- 15218/PBBN/din_ petentul a fost liberat condiționat la data de_, iar la data de_ a luat la cunoștință de acest termen de judecată, astfel se apreciază procedura ca fiind îndeplinită.

Apărătorul recurentului, arată că nu au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nefiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Avocat R. A. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect cu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin Sentința penală nr. 1732 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat K. F., fiul lui Ș. și R., născut la data de_ în oraș Târnăven, jud. Mureș, CNP 1. deținut în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin 533/2012 a Judecătoriei Bistrița.

În baza art.450 al.2/1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen de reiterare a cererii pentru data de _ .

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală petentul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu cuvenit av.Olariu Liviu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița, petentul condamnat K. F., deținut în Penitenciarul Bistrița, a solicitat liberarea condiționată, motivat de faptul că a executat fracțiunea de pedeapsă necesară pentru a se putea dispune liberarea condiționată, arătând că este nemulțumit de amânarea de 2 luni aplicată de Comisia pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului.

Petentul, prezent fiind în instanță, a declarat că își menține cererea așa cum a fost formulată.

Din cuprinsul procesului verbal nr. 604/_, reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin 533/2012 a Judecătoriei Bistrița, executare începută la data de_ și întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 813 zile, a fost discutat în Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din_ și amânat pentru rediscutare peste 2 luni, respectiv la_ .

Din procesul verbal încheiat cu ocazia discutării sale în comisie rezultă că petentul a executat (si câștigat) 813 zile, cât constituia minimul, însă Comisia a considerat în unanimitate că acesta nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat și a fost fixat termenul de 03 ianuarie 2013 pentru a fi rediscutat, avându-se în vedere că nu îndeplinește condițiile prevăzute lege.

Din caracterizarea aflată la dosar rezultă că petentul condamnat K. F. a fost sancționat disciplinar în data de_ pentru nerespectare ROI. Se mai reține și faptul că a participat la programe socio-educative, a fost recompensat de 5 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită și o dată cu ridicarea unei măsuri disciplinare. A fost selecționat să desfășoare activități productive și ca urmare a muncii prestate a obținut 87 de zile câștig.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art.59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzuta în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, prima instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Din procesul-verbal nr. 604 din_ întocmit de Comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Bistrița, rezultă că petentul K. F. este recidivist, a suferit mai multe condamnări pentru furt calificat și tâlhărie și a mai beneficiat de 2 ori de liberare condiționată, dar nu a înțeles clemența instanței și a continuat să comită noi infracțiuni.

De asemenea, pe parcursul executării pedepsei, așa cum s-a mai precizat, petentul nu a avut o conduită corespunzătoare care să dovedească îndreptarea sa, fiind sancționat disciplinar.

Raportat la împrejurările mai sus menționate și apreciind că, deși petentul a executat fracțiunea de pedeapsă prev. de art. 59 Cod penal, în temeiul art. 450 Cod procedură penală nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care prima instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată și a stabilit termen pentru reiterarea acesteia la data de_, acest termen fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a se reanaliza situația petentului.

În baza art.192 al.2 C.proc.pen, petentul a fost obligat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu pt. av. Olariu Liviu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul K. F. .

În motivarea recursului condamnatul a invocat că îndeplinește condițiile legale pentru a fi liberat condiționat, întrucât a avut o conduită bună pe durata detenției.

Până la soluționarea recursului condamnatul recurent a fost liberat condiționat, aspect are rezultă din adresa nr. E-15218/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița, astfel că acesta nu s-a mai prezentat în instanță.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins cu motivarea de mai jos.

Condamnatul K. F. s-a aflat încarcerat în Penitenciarul Bistrița în vederea executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 533/2012 a Judecătoriei Bistrița.

Întrucât a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege condamnatul recurent a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din data de_ . Analizând procesul - verbal nr. 604/_, emis de Comisia menționată, precum și înscrisul intitulat"; Caracterizare"; care îl însoțește(f.5-7), tribunalul constată, asemenea primei instanțe, că recurentul K. F. nu îndeplinea la momentul întocmirii acestor acte, condițiile prev. de art. 59 Cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată și termenul de_ fixat de prima instanță este pe deplin justificat.

Din analiza actelor aflate la dosar rezultă că cel în cauză este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată fără ca ulterior să aprecieze clemența instanței, continuând să săvârșească infracțiuni de același gen. Pe parcursul detenției recurentul a fost sancționat disciplinar o singură dată pentru nerespectarea regulamentului de ordine interioară și a avut o conduită neadecvată mediului carceral. Deși a fost recompensat în mai multe rânduri, a participat la activități și programe socio-educative și a desfășurat activități productive, raportat la conduita sa oscilantă, tribunalul apreciază că recurentul condamnat nu oferă garanții temeinice de îndreptare și nici nu există certitudinea că, lăsat în libertate anterior datei de_, nu va continua să comită alte activități infracționale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de

condamnatul K. F. împotriva Sentinței penale nr. 1732 pronunțată de Judecătoria Bistrița în data de_ în dosarul nr._ .

Conform art. 191 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs de 110 lei din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu R. A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K. F., împotriva Sentinței penale nr. 1732 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

Red.jud.LMV Jud.fond. ACS Dact.gref.MCN _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 13/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K. F., împotriva Sentinței penale nr. 1732 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Minuta Deciziei penale nr. 13/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K. F., împotriva Sentinței penale nr. 1732 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 13/2013. Cerere de liberare conditionata