Decizia penală nr. 419/2013. Cerere de liberare conditionata

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 419/R/2013

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.

Judecător A. -L. I. Judecător L. -A. C. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnata recurentă

M. V. împotriva sentinței penale nr.1552 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnata recurentă

M. V., aflată în stare de arest, asistată de apărătorul desemnat din oficiu, av. Danca I., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnata recurentă declară că își menține recursul promovat în cauză și este de acord să fie asistată de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Atât apărătorul condamnatei recurente cât și reprezentanta Parchetului, arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatei recurente M. V., susține recursul formulat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea sentinței penale recurate, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, apreciind că cererea condamnatei îndeplinește condițiile prev.de art.59 Cod penal, respectiv a executat fracția de 2/3 din pedeapsa, condamnata a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost de nenumărate ori recompensată, a participat la toate programele în vederea facilitării integrării sale în societate. De asemenea, solicită instanței a avea în vedere aspectele pozitive care rezultă din caracterizarea existentă la dosar. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de către condamnata M. V. ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în procedura recursului.

Solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în mod justificat a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnată, având în vedere antecedentele penale ale acesteia.

Condamnata recurentă M. V., solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 1552/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de petenta M. V., privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 574/2013 a Judecătoriei G. ;

  • în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. s-a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ ;

  • în temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Baciu L. ;

  • în temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din procesul- verbal nr. 406/_ emis de Comisia pentru individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul P. ului G. rezultă că deținuta M. V. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 2 ani și 3 luni închisoare, adică 822 zile aplicată prin sentința penală nr. 574/2013 a Judecătoriei G. .

Potrivit dispozițiilor articolului 59 aliniatul 1 din Codul penal, "După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei";.

Iar potrivit dispozițiilor art. 60, alin. 1, C. pen. "Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare";.

În consecință, în principiu, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: să execute fracția din pedeapsă prevăzută de lege, să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare, să fie stăruitor în muncă. La dispunerea liberării se va ține cont de antecedentele penale ale condamnatului. În cazul în care condamnatul nu a putut munci din motive independente de voința lui - cum ar fi starea de sănătate, imposibilitatea folosirii la muncă, nu mai trebuie să îndeplinească cea de-a treia condiție, pentru a fi liberat condiționat.

În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnata trebuie să execute o fracțiune de 2/3 din pedeapsă, ceea ce corespunde unui număr

de 548 zile. Până la data de_ a executat 551 zile închisoare. Instanța de fond a constatat că această primă condiție este îndeplinită, condamnata având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatei i se consideră executată ca urmare a muncii prestate un număr de 51 de zile, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Însă, condamnata nu îndeplinește cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată. Condamnata are multiple antecedente penale. A mai beneficiat de liberare condiționată, fără însă a aprecia acest lucru, continuând să persiste în comportamentul infracțional. Este adevărat că persoana condamnată a avut pe parcursul executării pedepsei un comportament adecvat, depunând stăruință în muncă, neavând nici o abatere disciplinară și având recompense. De asemenea a participat la mai multe programe în vederea facilitării integrării sale în societate. În pofida acestor aspecte pozitive, antecedentele penale împiedică acordarea beneficiului liberării condiționate, întrucât conduita condamnatei relevă că aceasta își asigură existența din activități ilicite.

Având în vedere multiplele antecedente penale, instanța de fond a apreciat că termenul de amânare de 3 luni stabilit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul P. ului G. este cât se poate de justificat.

În consecință, constând neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentă.

În temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. instanța de fond a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ .

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs condamnata M. V. ,

declarația fiind înregistrată la Judecătoria Gherla la data de_ .

În motivarea cererii condamnata a arătat că îndeplinește toate condițiile necesare pentru a se dispune liberarea sa condiționată, deoarece a dat dovezi temeinice de îndreptare, în condițiile în care as primit mai multe recompense pe perioada executării pedepsei și a participat la numeroase programe care să pregătească reintegrarea sa în societate.

T. ul constată că recursul a fost promovat în termenul de 3 zile prev. de art. 450 al. 4 Cod Procedură Penală, termen ce a curs pentru recurenta aflată în stare de detenție și care nu a fost prezentă la pronunțarea soluției, de la data comunicării copiei de pe minuta sentinței recurate, comunicare ce s-a realizat la data de_ .

Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs invocate de către recurentă, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, într- adevăr petenta nu a fost niciodată sancționată disciplinar pe parcursul perioadei în care a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, ba mai mult a fost recompensată de cinci ori, însă apreciem, în consonanță cu cele stabilite și de către instanța de fond că petenta a fost în trecut pedepsită penal numai puțin de 14 ori, de unde rezultă că practic aceasta și-a făcut un mod de viață din comiterea de fapte penale, imediat după ce este liberată condiționat.

Ori din textele de lege aplicabile rezultă că la momentul acordării liberării condiționate, pe lângă îndeplinirea celor trei condiții la care instanța de fond s-a referit pe larg, mai este necesar să se aibă în vedere și antecedentele penale ale celui în cauză. Cum petenta a suferit numeroase și semnificative condamnări, apreciem că liberarea sa condiționată nu este oportună, fiind pe deplin justificată amânarea de 3 luni de zile stabilită de către prima instanță, în această perioadă de timp petenta având posibilitatea de a demonstra că dovezile de disciplină și îndreptare pe care le-a dat și sperăm că le va da în continuare, prevăd un drum ireversibil.

Ne vedem nevoiți să reiterăm cele subli8niate și de către instanța de fond, potrivit cărora liberarea condiționată apare ca și o instituție menită a încuraja persoanele private de libertate de a-și revizui conduita și totodată de a le recompensa în ipoteza în care au realizat acest lucru. Instituția are caracter de excepție, ceea ce înseamnă că regula este executarea în întregime a pedepsei aplicate, și chiar și în situația în care sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile din art. 59 și urm. Cod Penal, instanța are posibilitatea de a nu acorda liberarea. Acest lucru reiese din formularea utilizată de către legiuitor potrivit căreia "poate fi liberat condiționat";. O asemenea hotărâre trebuie să se bazeze pe interesul general al societății.

Sintetizând toate cele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata M. V., împotriva sentinței penale nr. 1552/_ Judecătoriei

G., ale cărei dispoziții vor fi menținute întocmai.

În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnată, în sumă de 100 lei care se va avansa din Fondul Ministerului Justiției și Libertății Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Danca I. .

În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală va obliga pe condamnata recurentă să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 200 lei, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit.b Cod Procedură Penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata M. V. , fiica lui A. și Ana, născută la data de_, în prezent aflată în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1552/_ Judecătoriei G. .

În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnată, în sumă de 100 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiției și Libertății Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Danca I. .

În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală obligă condamnata recurentă să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 200 lei, din

care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

I.

N. B.

A.

-L.

I.

L. -A. C.

GREFIER

L. B.

Red. 3 ex./L.A.C./D.M.

_

Jud.fond:Gîlcă M. -I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 419/2013. Cerere de liberare conditionata